Regatul Spaniei (spaniolă Reino de España)

sau Spania (spaniolă España; pronunție spaniolă: /esˈpaɲa/) este o țară situată în sud-
vestul Europei, membră a Uniunii Europene. Este constituită în statul social și democratic
de drept, al cărui formă de guvernământ este monarhia constituțională. Are capitala
la Madrid. În nord-est se învecinează cu Franța și Andorra, de-a lungul Munților Pirinei. Face
parte din Peninsula Iberică împreună cu Portugalia și Gibraltar, având de asemenea
două arhipelaguri, situate unul în Marea Mediterană (Insulele Baleare) și celălalt în Oceanul
Atlantic (Insulele Canare). De asemenea, de Spania aparțin două mici teritorii din
nordul Africii (care includ orașele autonome Ceuta și Melilla), precum și
enclava Llivia din Pirinei. Spania are o suprafață de 505 370 km², fiind a patra țară a
continentului după mărime, precedată de Rusia, Ucraina și Franța. Cu o altitudine medie
de 650 de metri deasupra nivelului mării, este a doua cea mai muntoasă țară
a Europei după Elveția. Conform recensământului din 2007, populația sa este de
45.200.737 de locuitori.

Omul modern a ajuns pentru prima dată în Peninsula Iberică acum aproximativ 35.000 de
ani. Diferite culturi iberice, precum cea feniciană, greacă și cartagineană au dezvoltat
așezări pe peninsulă, până când acestea au intrat sub dominație romană în jurul anului
200 Î.Hr.[6] La sfârșitul Imperiului Roman de Apus, confederațiile tribale germanice
din Europa Centrală au invadat peninsula Iberică și s-au stabilit pe tărâmuri relativ
independente în provinciile vestice. Vizigoții, un popor migrator din Europa de Est, au venit
în Spania în anul 511, și mai târziu au reușit să creeze Regatul Vizigoților. Acesta a fost
cucerit mai târziu de mauri (popor islamic din evul mediu), cu excepția zonei de nord, unde
la scurt timp după aceea a început un proces cunoscut sub numele de Reconquista.
[7] Aceste teritorii au fost complet recucerite de regii catolici abia opt secole mai târziu, în
anul 1492. În perioada modernă timpurie, Spania a devenit unul din primele imperii
globale, lăsând o mare moștenire culturală și lingvistică în America Latină, care include
peste 500 de milioane de vorbitori de limbă spaniolă.
În perioada modernă din secolul al XIX-lea, Spania a pierdut coloniile din America. În Primul
Război Mondial, Spania a fost neutră iar mai târziu în 1936, a izbucnit Războiul Civil
Spaniol, la sfârșitul căruia generalul Francisco Franco a ieșit victorios și a devenit dictator.
După sfârșitul regimului Franco în 1975, Spania a devenit o monarhie, apoi o monarhie
constituțională în 1978, când o nouă constituție a fost adoptată. în 1986, Spania a aderat
la Comunitatea Europeană, care a devenit mai târziu Uniunea Europeană.

Spania este o democrație parlamentară și monarhie constituțională,[8] în care

Regele Felipe VI este șef de stat. Spania este o țară dezvoltată[9], fiind a 14-a economie a
lumii din punct de vedere al PIB-ului nominal. De asemenea, Spania se poziționează bine în
diverse alte clasamente internaționale, având un nivel foarte ridicat de dezvoltare
umană[10] și un nivel relativ scăzut de corupție.[11] Spania este un membru
al ONU, Uniunea Europeană, Zona Euro, Consiliul Europei, Organizația Statelor Ibero-
Americane, NATO, OECD, Spațiului Schengen, OMC și multe alte organizații internaționale.

Numele „Spania” este derivat din „Hispania”, numele în latină cu care romanii se refereau
la toată peninsula, și pe care l-au preluat din grecul „Hispanía” (accent pe „i”, ca și în
cazul „României”), utilizat de către Artemidor din Efes (secolul I î.Hr.), autorul celei mai
vechi hărți a Occidentului, în care descrie amănunțit Hispania romană.

Originea termenului „Hispania” este atribuit fenicienilor, prima civilizație non-iberică, care
a ajuns în peninsulă pentru a-și extinde comerțul și care a fondat, între altele, orașul activ
cel mai vechi din Occident. În limba lor punică l-au numit Isephanim, „Coastă de iepuri”.
Iepurii se găseau și încă se găsesc în abundență în Andaluzia, iar unele monede bătute în
epoca lui Hadrian reprezentau personificarea Hispaniei ca o doamnă așezată, cu un iepure
la picioarele ei.
Începând cu secol IX î.Hr., celții, fenicienii, grecii și cartaginezii au intrat în Peninsula
Iberică, urmați de Republica Romană, care a ajuns în secolul II î.Hr.. Limba de acum a
Spaniei, religia și sistemul juridic dăinuie din perioada romană. Cucerită
de vizigoți în secolul V d. Hr. și atacată de mai multe ori în 711 de maurii nord-
africani islamici, Spania modernă a început să se formeze după Reconquista, eforturile de
a-i elimina pe mauri, care au rămas aici până în 1492. În 1478 Regina Elisabeta I a
Castiliei a întărit inchiziția spaniolă, instituție interzisă abia în 1834, în timpul domniei
Elisabetei a II-a. În 1492 a fost finanțată prima călătorie pe Atlantic a lui Cristofor Columb,
spre "Lumea Nouă". Până în 1512, unificarea Spaniei din zilele noastre a fost completă.
Totuși, proiectul monarhilor castiliani a fost de a unifica întreaga Iberie, iar acest vis a
părut aproape îndeplinit, când Filip al II-lea a devenit rege al Portugaliei în 1580, și al
celorlaltor regate iberice (colectiv cunoscute ca și "Spania" care nu era pe atunci un stat
unificat). În 1640, poliția centralistă a Contelui de Olivares a provocat războaie
în Portugalia și Catalonia: Portugalia a devenit un regat independent din nou, iar Catalonia
s-a bucurat de o independență asistată de Franța, dar pentru scurt timp.

În secolul XVI, Spania a devenit cea mai puternică națiune din Europa, datorită bunăstării
derivate din colonizarea spaniolă a Americilor. Dar o serie de războaie lungi și costisitoare
și revolte a început declinul puterii Spaniei în Europa. Controversa asupra succesiunii la
tron a consumat țara în secolul XVIII (vezi Războiul Spaniol de Succesiune – important, un
stat spaniol centralizat a fost stabilit doar după acest război), prin ocupația din
partea Franței în timpul erei napoleonice la începutul anilor 1800, și a condus la o serie de
conflicte armate și revolte între liberali și suporterii Vechiului Regim în mare parte
a secolului XIX; un secol care a reprezentat și pierderea a mare parte din coloniile spaniole
din Americi, culminate în Războiul Spano-American din 1898.

Secolul XX inițial a adus puțină pace; colonizarea Saharei de Vest, Marocului Spaniol și
a Guineei Ecuatoriale a fost probată ca și un substitut al pierderilor din Americi. O perioadă
de dictatură (1923-1931) s-a încheiat prin stabilirea celei de A Doua Republică
Spaniolă.Creșterea polarizării politice, combinata cu cresterea violenței neverificate, a dus
la izbucnirea Războiului Civil Spaniol în iulie 1936. Urmând victoria forțelor sale
naționaliste în 1939, generalul Francisco Franco a condus o națiune epuizată politic și
economic.
Totuși, în anii 1960 și anii 1970, Spania a fost transformată gradual într-o economie
industrială modernă cu un sector de turism în creștere. După moartea dictatorului
Generalul Franco în noiembrie 1975, succesorul său desemnat personal, Prințul Juan
Carlos și-a asumat titlurile de rege și de conducător al statului. El a jucat un rol important
în ghidarea Spaniei spre un stat democratic modern, mai ales în opoziția unei încercări
de coup d'etat în 1981. Spania a aderat la OTAN în 1982 și a devenit membră a Uniunii
Europene în 1986. După moartea lui Franco, vechilor naționalități istorice – Țara
Bascilor, Catalonia și Galicia – li s-a dat o autonomie mare, care, s-a extins spre toate
regiunile spaniole.

Vezi și: Regii Spaniei.

Peninsula Iberică trecuse deja printr-o lungă istorie de locuire umană la sfârșitul secolului
al III-lea a.Chr., când romanii au subjugat celții, ibericii și bascii care trăiau aici. Regiunea a
rămas o regiune romană până ce vizigoții au invadat locul la începutul secolului al V-lea.
De-a lungul următoarelor trei secole, regiunea a devenit creștină, dar în anul 711 o invazie
în Marocul aflat la sud a pus bazele a ceea ce urma să fie o civilizație islamică înfloritoare,
care a durat șase secole.