Universitatea „Alexandru Ioan Cuza“ Iaşi

Facultatea de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae”Iaşi

LUCRARE DE SEMINAR LA MISIOLOGIE

ROLUL LAICILOR ÎN MISIUNEA CREŞTINĂ

COORDONATOR:
Pr. prof. univ. dr. Gheorghe Petraru

STUDENT:
Jipa Florentin Iustinian

Iași-2019
 Introducere

Sub chipul ei de societate a drept-credincioșilor, Biserica Ortodoxă este alcătuită

din trei categorii de membri, și anume: clerici, laici și monahi. Aceste categorii se
numesc stări sau cinuri bisericești și, dintre ele, numai cele dintâi au existat dintru
început, pe când cel de-al treilea s-a adăugat ulterior. Vom vorbi în această lucrare despre
modul în care funcționează sau ființează Biserica, cum este organizată ea, mai exact
despre cinul clerical sau ierarhia sacramentală și cinul laicilor sau mirenii, aspect foarte
important în formarea și desăvârșirea comuniunii din sânul Bisericii. Starea clericală și
starea laică reprezintă stările esențiale ce intră în alcătuirea organismului bisericesc,
fiecare dintre acestea având caracterul necesității, în sensul că Biserica nu poate exista și
nu-și poate îndeplini misiunea ei decât prin amândouă aceste elemente constitutive ale ei,
iar nu numai prin vreunul din ele.1

Biserica, deși este o instituție distinctă de orice altă organizație sau societate
omenească, nu putea și nu trebuie să facă abstracție de condițiile și împrejurarile istorice
în care își desfășoară activitatea. De aceea, chiar dintru început, după ce comunitățile
creștine s-au organizat în Biserici locale autocefale, ele și-au adaptat împărțirea
administrativă potrivit alcătuirilor civile și de stat. În epoca apostolică, dacă vorbim
despre organizarea Bisericii, trebuie remarcat faptul că nu găsim stabilite principii
definitive, în afară de acelea fixate de însuși Întemeietorul ei2.

Când vorbim despre membrii Bisericii şi despre funcţiile lor trebuie să ţinem
seama că, la început cuvântul popor se referea la toţi creştinii, care erau membri ai
Bisericii prin primirea Tainelor şi mai ales, prin participarea la Euharistie şi la misiunea
Bisericii. Iar ceea ce numim azi clerul şi mirenii, forma un tot, „poporul lui Dumnezeu”
pe care El l-a agonisit ea să proclame Evanghelia (I Pt. 2. 9). Dar încă din epoca
apostolică, în structura ierarhică a Bisericii, s-a făcut o distincţie esenţială între mireni

1
Pr. Prof. Liviu Stan, Biserica și dreptul. Structura, organizarea și membrii bisericii, ed. Andreiana, Sibiu,
2013, p. 203.
2
Biserica creștină în primele patru secole. Organizarea și bazele ei canonice, în „Ortodoxia”, anul
XXXIV, nr. 3, 1982, p. 452.
1
sau laici care posedă preoţia universală, în virtutea Botezului şi a ungerii cu Mir în
numele Sfintei Treimi, şi cler sau ierarhie, care constituie preoţia sacramentală, formată
din slujitori consacraţi prin Taină specială - Hirotonia - prin care primesc autoritatea
sacră să predice Evanghelia, să împărtăşească harul prin Taine, să organizeze
comunitatea creştină într-un anumit loc.3

Asemănând Biserica cu un trup, Sf. Apostol Pavel stăruie asupra faptului că, deși
toți credincioșii fac parte din același trup tainic, nu toți îndeplinesc aceeași slujbă. Alături
de Apostoli, prooroci, evangheliști, păstori și învățători, care împlinesc o slujbă specială,
în vederea „desăvârșirii sfinților” (Efes. 4, 11-12) se află credincioșii de rând. Astfel
Apostolul arătând că fiecare are slujirea sa se întreabă: „Oare toți sunt apostoli? Toți sunt
prooroci? Toți sunt învățători?” (I Cor. 12, 29); și tot el: „dacă tot trupul ar fi ochi, unde
ar fi auzul? Daca totul ar fi auz, unde ar fi mirosul?...Dacă toate ar fi un singur mădular,
unde ar fi trupul?” (I Cor. 12, 17-19)4.

Tâlcuind cuvintele Apostolului, Sfântul Ioan Gură de Aur subliniză necesitatea

deosebirii dintre păstori și păstoriți în cadrul Bisericii, între laici și ierarhie. „Pentru că,
zice el, trupul nu numai că există, dar este și măiestrit meșteșugit... De aceea, este necesar
nu numai să se afle cineva în trup, ci să și rămână la locul său, pe care dacă-l părăsește,
nu mai este în unire (cu celelalte mădulare) și pierde pe Duhul Sfânt 5. Ca atare, Biserica
nu este o simplă instituție, deși întemeiatp de Hristos, cu Sfintele ei Taine, ci este o viață
nouă organizată ierarhic, în cler și popor, e însăși „viața în Hristos” și cu El, viața
duhovnicească în comuniune harică și euharistică cu El.6

3
Pr. Prof. Dr. I.Bria, Tratat de Teologie Dogmatică şi Ecumenică, Colecţia Didaskalos, Ed. România
Creştină, Bucureşti, 1999, p. 164.
4
Drd. Ierom. Modest Zamfir, Eclesiologia Paulină Reflectată în comentariul Sfântului Ioan Gură de Aur la
Epistola către Efeseni, în „Ortodoxia”, anul XXXIV (1982), nr. 4, p. 499.
5
Sf. Ioan Gură de Aur, Omilia 2 la Efeseni, P.G., 62, 19, apud. Drd. Ierom. Modest Zamfir, op.cit., p. 500.
6
Pr. Ioan Mircea, Biserica și lucrarea ei după Noul Testament. Har și Harisme – iconomi ai tainelor și
harismatici, în „Ortodoxia”, anul XXXIV (1982), nr. 3, p. 361.
2
 1.Laicii sau mirenii

În Noul Testament se vorbește despre trei feluri de preoție: preoția lui Iisus
Hristos, preoția sacramentală și preoția generală7.

Mântuitorul Hristos este Arhiereul prin excelență, Arhiereul cel mare și veșnic
(Evr. 9, 24; 10, 15) care a înfăptuit noul legământ dintre Dumnezeu și om (I Corinteni 9,
14-25) prin jertfa Sa. El este Cel care jertfește, Cel care jertfește, Cel care Se jertfește și
Cel care Se oferă. Preoția Sa este unică, desăvârșită, universală și veșnică. „El fiind
pururea viu, mijlocește pentru noi și mântuiește totdeauna pe cei ce prin El se apropie de
Dumnezeu” (Evrei 7, 25). Preoția lui Hristos nu este un simplu act de ascultare și nu se
bazează întru-totul pe răscumpărare, ci o lucrare de consacrare, de iubire și de dăruire.
Teologia și spiritualitatea liturgică ortodoxă se întemeiază pe slujirea arhierească a Celui
care rămâne unicul „Mijlocitor între Dumnezeu și oameni: Omul Hristos Iisus, Cel ce S-a
dat pe Sine preț de răscumpărare pentru toți”(I Timotei 1, 5-6).

Biserica este constituită ca trup al lui Hristos, care are mai multe mădulare cu
slujiri diferite sau ca popor al lui Dumnezeu, în care se deosebesc starea harică a tuturor
credincioșilor, primită prin Tainele de inițiere: Botez, Mirungere și Euharistie; și preoția
slujitoare instituită de Mântuitorul Iisus Hristos8. Aceste slujiri nu se pot înlocui una cu
alta. Ambele sunt necesare și inseparabile, iar fiecare are locul, funcția și specificul ei în
Biserică. În virtutea primirii harului de la Botez, toți membrii Bisericii se găsesc într-o
stare harică deosebită, având o preoție generală ce poate fi considerată ca prima treaptă a
preoției creștine prin care trebuie să treacă toți cei ce sunt chemați în ierarhia
sacramentală9.

Mirenii sau laicii sunt unul din elementele constitutive ale Bisericii, alături de cler
și monahi. Al treilea element – monahii – au devenit o stare constitutivă a Bisericii de-
abia în a doua jumătate a secolului al V-lea. În temeiul canonului 4 al Sinodului de la

7
Pr. Dr. Ioan Mircea, Dicționar al Noului Testament, ed. IBMBOR, București, 1995, p. 394-395
8
Pr. Prof. Ion Bria, Dicționar de Teologie Ortodoxă, p. 313.
9
Valer Bel, Misiunea Bisericii în lumea contemporană, ed. Renașterea, Cluj-Napoca, 2010, pp. 401-402.
3
Calcedon din 451 (al IV-lea), monahii au devenit, într-adevăr, cel de-al treilea element
constitutiv al Bisericii10.
Un aport impresionant și deosebit de important în privința problemei participării
laicilor la viața bisericească a fost adus de către părintele profesor Liviu Stan prin
lucrarea sa intitulată Mirenii în Biserică (Sibiu, 1939). Părintele profesor a continuat și
fundamentat în mod magistral viziunea marelui mitropolit Andrei Șaguna, prin această
lucrare rămasă de referință în plan teologic universal. În viziunea pr. prof. Liviu Stan, o
biserică fără mireni este ca o biserică fără hirotonie și fără cler, adică o biserică moartă.
Participarea mirenilor alături de ierarhie la întreaga activitate a Bisericii este trăsătura
fundamentală a Bisericii adevărate, care urmărește mântuirea tuturor11.

Laicii, fiind un element constitutiv al bisericii, este evident că rolul lor nu poate fi
lipsit de importanță, încât să fie reduși la un simplu subiect pasiv al administrației
bisericești, din contră, într-o biserică normal organizată, împreună cu ierarhia, ei sunt un
factor viu, un element activ care participă intens la viața bisericii, avânt atât îndatoriri cât
și drepturi12.

Prin laici se înțelege „totalitatea credincioșilor creștini membri ai Bisericii, care

nu au starea preoțească în nici una din treptele sale și nici calitatea de slujitori inferiori ai
Bisericii instituiți prin hirotonie sau prin alt mod”13. Astfel, este vorba de creștinii care nu
fac parte din nici o stare clericală. În virtutea Tainei Botezului, ei au devenit „preoție
împărătească și neam ales” (I Petru 2, 9), de unde și posibilitatea ca ei să mărturisească
credința în Hristos, nu doar în viul vieții14, ci și prin participarea puterii sacramentale, la
exercitarea puterii învățătorești și al celei jurisdicționale.

10
Nicolae V. Dură, Monahii, al treilea element constitutiv al Bisericii. Norme și rânduieli canonice privind
organizarea și disciplina vieții monahale, în „B.O.R.”, anul CXXII (2003), nr. 7-12, p. 469.
11
Irimie Marga, Omagiu ilustrului profesor de teologie, părintele Liviu Stan, disponibil online pe site-ul
www.ziarullumina.ro, disponibil astăzi 20.05.2019, la adresa https://ziarullumina.ro/actualitate-
religioasa/stiri/omagiu-ilustrului-profesor-de-teologie-parintele-liviu-stan-19082.html
12
Pr. Dr. Liviu Stan, Mirenii în Biserică. Studiu canonic-istoric, ed. Seria Teologică, Sibiu, 1939, pp. 24-
25.
13
Ioan N. Floca, Drept canonic ortodox, legislație și administrație bisericească, vol. I, Ed. Institutului
Biblic, București, 1990, p. 245.
14
Pr. Lect. Dr. Dumitru-Dănuț Popovici, Laicii credincioși și rolul lor în propovăduirea și învățarea
dreptei credințe, în „Teologie și viață”, anul 2010, nr. 1-4, p. 95.
4
 Pentru a-i desemna pe mireni, în limba română, sunt folosiți în egală măsură doi
termeni: pe de o parte este folosit termenul laici, provenit din limba greacă, și îi
desemnează atât pe cei care sunt credincioși și care nu fac parte din ierarhie, cât și tot
ceea ce nu este bisericesc; pe de altă parte, se folosește termenul de origine slavă mirean,
care-i desemnează pe credincioșii ce nu aparțin clerului și pe toți ceilalți membrii ai
Bisericii15. Într-un articol postat în Monitorul de Cluj, Mitr. Bartolomeu Anania susținea
ca denumirea de mirean, provine și din grecește de la verbul miro, ce semnifică ungerea
cu untdelemn impregnat cu mirodenii, adică ungerea cu Sfântul și Marele Mir. El afirma
că mirean este orice persoană ce a primit Sf. Botez și a fost uns cu Sfântul și Marele Mir,
fie bărbat, fie femeie, fără deosebire. Acela a devenit membru al Bisericii, dar nu membru
în sensul statistic, ca unul care se numără într-o asociație pe acțiuni, ci un membru care
are comuniune cu Hristos, prin Biserica Lui16.

Creștinii sunt în Biserică într-o comuniune vie cu Hristos, tocmai precum sunt
mlădițele viței cu vița însăși. „Eu sunt mlădița, voi, mlădițele” (Ioan 15,5), zice Domnul.
Și precum mlădițele nu pot aduce roadă, dacă nu vor fi în viță, așa nici creștinii dacă nu
sunt în Domnul. „Rămâneți întru Mine și Eu întru voi” este un imperativ și o condiție
pentru toți creștinii, pentru a putea viețui și a-și îndeplini misiunea la care este chemat. Ei
trebuie să fie activi în viața Bisericii pentru a nu deveni o mlădiță uscată care-și pierde
comuniunea vitală cu viața lui Hristos (cf. Ioan 15, 1-8)17. În Biserică cu toții suntem
chemați la acțiune căci „a lui Dumnezeu împreună lucrători suntem” (I Cor. III, 9), și cine
nu este lucrător, nevrednic este de casa lui Dumnezeu, și în loc să zidească această casă, o
strică, iar „cine va strica casa lui Dumnezeu îl va strica Dumnezeu și pe acela, căci casa
lui Dumnezeu sfântă este” și această casă suntem noi cei credincioși, Biserica (I Cor. 39,
16-17)18. Creștinul are o stare privilegiată, ei fiind „Cartea lui Hristos scrisă nu cu
cerneală ci cu Duhul lui Dumnezeu celui viu, nu în table de piatră, ci în tablele inimii
celei trupești (II Cor, 2, 3. Față de cei necredincioși ei sunt „harismatici” fiind născuți a

15
Ibidem., p. 96.
16
Mitr. Bartolomeu Anania, Mirenii în Biserică, disponibil online pe site-ul www.monitorulcj.ro, accesat
astăzi 20.04.2019, la adresa http://www.monitorulcj.ro/cms/site/m_cj/news/90340-mirenii-in-biserica
17
Valer Bel, op.cit., p. 408.
18
Pr. Liviu Stan, op.cit., pp. 29-30.
5
doua oară prin cuvântul cel viu al lui Dumnezeu, care rămâne în veac într-înșii (I Petru 1,
23)19.

Ca prime concluzii ce putem reține cu privire la importanța participării creștinului

laic în comunitatea eclezială, se pot preciza următoarele:

a) A fi mirean nu înseamnă numai o stare socială, ce intră în alcătuirea Bisericii,

ci, în primul rând, o stare harică cu rost mântuitor în Biserică;
b) Laicii reprezintă, atât social cât și haric, un element constitutiv esențial - sine
qua non – al Bisericii- societate și așezământ de mântuire;
c) În aceste două calități, credincioșilor mireni, le revine o răspundere
corespunzătoare, atât pentru lucrarea mântuitoare a Bisericii, cât și pentru
lucrarea ei auxiliară, social-juridică20.

19
Ibidem., p. 27.
20
Pr. Prof. Liviu Stan, Biserica și Dreptul-IV, pp. 204-205.
6
 2. Conlucrarea clerului cu laicii în misiunea Bisericii

Biserica este o comuniune de persoane, de conștiințe. Episcopul în eparhie sau

preotul în parohia sa, nu exprimă într-un chip inactiv conștiința întregului. Ajutați de
ierarhia sacramentală prin harul Duhului Sfânt, credincioșii sunt chemați să devină „fii ai
luminii”. Sfânta Scriptură în Vechiul ca și în Noul Testament îi face părtași și pe
credincioși unei vocații harice de „seminție aleasă, preoție împărătească neam sfânt,
popor agonisit de Dumnezeu (I Petru 2, 9). În Ortodoxie omul este văzut ca un „împărat
peste toată făptura”. Sfinții Părinți văd în persoana umană chemarea de „preot” de slujitor
al creației: „Cugetă asupra propriei tale noblețe, zice Sf. Macarie; prin ungere, toți devin
împărați, preoți și profeți ai tainelor cerești; (P.G. 34, col. 624 BC). Prin Sfintele Taine:
Botez, Mirungere, Euharistie, la care participă toți, ei se împărtășesc de harul Duhului, de
viața în Hristos „Păstorul și Episcopul sufletelor tuturor” (I Petru 2, 25). Toți participă la
bogăția harismelor Bisericii, unde pe lângă Apostoli, profeți, învățători, lucrează și alte
daruri: „al vindecărilor, ajutorării, bunei chivernisiri...și mai presus de toate al dragostei”
(I Cor. 12, 28) și împreună alcătuiesc un trup, „Trupul lui Hristos” 21.
Credincioșii, în virtutea calității lor de creștini, participă la viața harică a Bisericii,
împărtășindu-se cu Tainele Bisericii, participă la aducerea jertfei euharistice, dar nu
singuri, ci numai împreună cu preotul sau episcopul care este punctul lor de convergență.
La fel de adevărat este că nici episcopul sau preotul nu aduce singur jertfa euharistică, ci
împreună cu comunitatea eclezială. Dar participarea este diferită după măsura darului dat
fiecăruia de către Hristos prin Duhul22. Credincioșii creștini au și ei o misiune preoțească,
sunt trimiși și ei la o slujire în Biserică și pentru Biserică și ca atare poartă o
responsabilitate pentru Biserică în solidaritate și colaborare cu preoția sacramentală23.

În Biserică este o intercondiționare între masa credincioșilor, denumiți în

creștinism poporul al lui Dumnezeu, și ministeriul sacramental sau ierarhia, dar trebuie
păstrat un echilibru fără a cădea în una din extreme. Viziunea părintelui N. Afanasieff

21
Pr. Prof. Constantin Galeriu, Preoția, taină și slujire în viața Bisericii, în „Ortodoxia”, anul XXXIV
(1982), nr. 4, p. 546.
22
Pr. Lect. Dumitru Gh. Radu, Caracterul ecleziologic al Sfintelor Taine-teză de doctorat, în „Ortodoxia”,
anul XXX (1978), nr. 1-2, p. 316.
23
Valer Bel, op.cit., p. 402.
7
este puțin forțată când afirmă: „Actele sacramentale sunt efectuate de Biserică și în
Biserică, care este adunarea poporului lui Dumnezeu. Aceasta înseamnă că Tainele sunt
date și actele sacramentale sunt săvârșite în adunarea eclezială prin rugăciunea poporului
lui Dumnezeu care cuprinde atât laici propriu-ziși, cât și ierarhie. Fiecare laic
celebrează Liturghia, dar el o face în mod necesar în comun cu tot poporul lui Dumnezeu
și cu proistoșii săi. Un episcop sau un preot , ca proistos al poporului lui Dumnezeu,
săvârșește actele sacramentale, dar el o face în comun cu acest popor fără de care funcția
sa ar fi iluzorie”24. Este adevărat că Tainele sunt săvârșite în Biserică și cu participarea
mirenilor care păstrează și exprimă credința Bisericii. Comunitatea se roagă împreună cu
preotul, dar preotul sau episcopul, investit de harul transmis prin punerea mâinilor (sau
hirotonie), este cel care invocă pe Duhul Sfânt să se coboare asupra Bisericii și asupra
Darurilor, prefăcându-le în Trupul și Sângele lui Hristos. Puterea aceasta de a invoca
Duhul în Biserică, de sus, este dată ierarhiei de către Însuși Hristos prin actul hirotoniei; o
are însă pentru Biserică, pentru cei ce formează comunitatea eclezială și se află în
Biserică. Dar pe aceasta, episcopul sau preotul o deține împreună cu celelalte două puteri
la fel de importante: cea învățătorească și cea de conducere pe calea mântuirii a celor
încredințați lui. Toate mădularele Trupului lui Hristos, Biserica, sunt active și țin de
Capul Trupului, Hristos, dar există și o ierarhie a funcțiunilor, a ministeriilor, care asigură
dezvoltarea armonioasă a întregului trup25.
Învățătura ortodoxă se situează, deci, atât în afara egalitarismului anti ierarhic,
propriu protestantismului care supraordonează sacerdoțiul comun preoției sacramentale
sau care nu recunoaște acesteia din urmă o instituire divină eclezială. De asemenea nu
împărtășește poziția Bisericii Romano-Catolică în care este evidentă o diviziune
clericalistă a unicului Trup a lui Hristos în două, care vorbește de prerogativele unuia
dintre Apostoli și deci unuia dintre episcopi cu drepturi și responsabilități cvasidivine
asupra celorlalți episcopi, luați separați sau aflați chiar în colegiu sau conciliu și asupra
întregii Biserici, în calitate de vicar al lui Hristos26.

24
N. Afanassieff, L’Eglise du Saint-Esprit, apud. Pr. Lect. Dumitru Gh. Radu, op.cit., p. 317.
25
Pr. Lect. Dumitru Gh. Radu, op.cit., p. 317.
26
ibidem., p. 318.
8
 3.Laicii și misiunea creștină

În înţelegerea rolului laicilor în cadrul Bisericii, este bine să începem cu cea dintâi
Epistolă a Sf. Petru (2.9): "Iar voi sunteţi seminţie aleasă, preoţie imparatească, neam
sfânt, popor agonisit de Dumnezeu, ca să vestiţi în lume bunătaţile Celui ce v-a chemat
din întuneric, la lumina Sa cea minunată".
După cum se poate vedea, Sf. Petru se adresează laicilor, numindu-i "preoţie
împărătească" şi le dă în continuare, sfaturi asupra rolului şi misiunii lor. La rîndul său,
Sf. Pavel a subliniat importanţa rolului laicilor şi a vorbit despre harurile pe care ei le pot
avea şi despre felul în care ei trebuie să le folosească spre binele Bisericii. Se vede deci
că în cadrul bisericii noastre, atât preoţii hirotoniţi cât şi credincioşi, sunt preoţi.27
Părintele Dumitru Stăniloae foloseşte termenii de "preoţie generală" pentru laici şi
de "preoţie slujitoare" pentru preoţii hirotoniţi. Iată ce spune D. Staniloae despre laici sau
despre „preoţia generală”28

"În felul acesta toţi sunt preoţi şi jertfe în Biserică, toţi sunt învăţători şi
călăuzitori spre mântuire ai lor şi ai altor credincioşi apropiaţi, sau şi ai altor oameni”.

Un strălucit exemplu de teolog laic, îl reprezintă Nicolae Cabasila, ale cărui

scrieri au influenţat gândirea ortodoxă de peste 600 de ani, şi care au fost în totalitate
acceptate şi insusite de biserica noastră.
Iată ce spune Mircea Eliade despre Nicolae Cabasila:
"Unul dintre cei mai îndrăzneţi teologi după Palama a fost un laic, Nicolae Cabasila
(1320-1371), înalt funcţionar în administraţia bizantină. Cabasila ilustrează în mod
strălucit o tradiţie care s-a perpetuat la toate popoarele ortodoxe. El considera laicul
drept superior călugarului; modelul acestuia din urmă, este viaţa îngerească, în vreme ce
laicul este un om total".

27
Pr. Prof. Dumitru Staniloaie, Teologia Dogmatica Ortodoxa, EIBMBOR, Bucuresti 1997, p. 11

28
Ibidem, p 116
9
 In primul rand un laic trebuie sa fie acreditat de Biserica pentru a raspandi
cunostintele sale si celorlalti. El trebuie sa aiba, pe langa insusirea invataturii de credinta,
si unele insusiri care dau chipul ideal al adevaratului misionar laic, adica:

a) credinta riguroasa ortodoxa, luminata, ferma, treaza si activa;

b) adevarata sensibilitate pentru comuniunea frateasca intru mantuire;

c) zel si staruinta statornica si neinfranata;

d) optimism sanatos si senin.

Numai crestinul impodobit cu un buchet de astfel de insusiri poate fi un adevarat

misionar ortodox.29 Zel misionar poate avea numai acela care intelege si pretuieste
valoarea bunurilor ceresti si isi da seama, totodata, cat de mult trebuie compatimit cel
care nu are aceste bunuri. Cine nu inseteaza dupa viata in Dumnezeu, acela nu poate fi
aprins de zelul de a mijloci si altora aceasta viata.30

Concluzii

Aşadar, misionarismul laic, organizat şi activ sub egida treptelor supraordonate

ale ierarhiei, nu este o inovaţie dincolo de cadrul Ortodoxiei, ci o întoarcere la
instituţiunile creştinismului primar care reprezintă întruchiparea clasică a celui mai adânc
şi mai autentic creştinism. Potrivit Sfintei Scripturi, şi crestinii mireni - nu în aceeaşi
măsură ca misionarii ierarhici, ci pe masura preoţiei lor generale - pot să fie,,sarea
pământului” (Matei, 5, 13). Sfânta Scriptură zice: "După harul pe care l-a primit fiecare,
slujiţi altora ca nişte buni iconomi ai harului celui de multe feluri al lui Dumnezeu" (I
Petru, 4, 10). Mântuitorul a zis: "Oricine Mă va mărturisi pe Mine înaintea oamenilor, îl

29
Sf. Ioan Gura de Aur, op. cit., p. 95.
30
Dr. Corneliu Sirbu op. cit., p. 108-109.
10
voi mărturisi şi Eu pe el înaintea Tatălui Meu Care este în ceruri; iar de cel ce se va
lepăda de Mine înaintea oamenilor, Mă voi lepada şi Eu de el înaintea Tatălui Meu Care
este în ceruri" (Matei, 10, 32-33, Marcu, 8, 38; Luca, 9, 26). Marele apostol Pavel zice:
"Nimeni să nu caute pe ale sale, ci fiecare pe ale aproapelui" (I Cor., 10, 24). Şi
dumnezeiescul Ioan Evanghelistul a scris: "Şi noi suntem datori să ne punem sufletele
noastre pentru fraţi" (I Ioan, 3, 16). Şi iaraşi îl auzim pe marele apostol Pavel zicând:
"Cuvântul lui Hristos să locuiască întru voi din belsug: învăţaţi-vă şi mustraţi-vă între
voi, cu toată înţelepciunea" (Col., 3, 16).

Dar laicii ortodocşi nu sunt numai păstrători ai credinţei, ci pot fi şi învăţători, sau
teologi. Astfel, Sf. Vasile cel Mare a predicat şi a convertit populaţia din Pont, înca
dinainte să se preoţească, iar tatăl sau a fost canonizat sfânt pentru munca sa evanghelică,
deţi a fost laic şi nu s-a preoţit niciodată, la fel ca şi sora Sfântului Vasile, Sfânta
Macrina.31

31
Ioan Bria, Locul Spiritualitatii Romane, în Ortodoxia in Europa, Iasi, ed. Trinitas 1995, P. 98

11
 BIBLIOGRAFIE:

1. Izvoare

***Biblia sau Sfânta Scriptură, tipărită cu binecuvântarea şi prefaţa PreaFericitului

Părinte Teoctist, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, versiune revizuită, redactată şi
comentată de Bartolomeu Valeriu Anania, Editura IBMBOR, Bucureşti, 2001.

2. Cărți

Bel, Valer, Misiunea Bisericii în lumea contemporană, ed. Renașterea, Cluj-Napoca,

2010.

Bria, Pr. Prof. Dr. I., Tratat de Teologie Dogmatică şi Ecumenică, Colecţia Didaskalos,
Ed. România Creştină, Bucureşti, 1999.

Bria, Pr. Prof. Dr. I., Locul Spiritualitatii Romane, în Ortodoxia in Europa, Iasi, ed.
Trinitas 1995.

Dură, Nicolae V., Monahii, al treilea element constitutiv al Bisericii. Norme și rânduieli
canonice privind organizarea și disciplina vieții monahale, în „B.O.R.”, anul CXXII
(2003), nr. 7-12.

Mircea Pr. Dr. Ioan, Dicționar al Noului Testament, ed. IBMBOR, București, 1995.

Stan, Pr. Prof. Liviu, Biserica și dreptul. Structura, organizarea și membrii bisericii, ed.
Andreiana, Sibiu, 2013.

Stan, Pr. Dr. Liviu, Mirenii în Biserică. Studiu canonic-istoric, ed. Seria Teologică, Sibiu,
1939.

Floca, Ioan N., Drept canonic ortodox, legislație și administrație bisericească, vol. I, Ed.
Institutului Biblic, București, 1990.

Stăniloaie, Pr. Prof. Dumitru, Teologia Dogmatica Ortodoxa, EIBMBOR, Bucuresti 1997.

12
3. Articole

Galeriu, Pr. Prof. Constantin, Preoția, taină și slujire în viața Bisericii, în „Ortodoxia”,
anul XXXIV (1982), nr. 4.

Mircea, Pr. Ioan, Biserica și lucrarea ei după Noul Testament. Har și Harisme – iconomi
ai tainelor și harismatici, în „Ortodoxia”, anul XXXIV (1982), nr. 3.

Popovici Pr. Lect. Dr. Dumitru-Dănuț, Laicii credincioși și rolul lor în propovăduirea și
învățarea dreptei credințe, în „Teologie și viață”, anul 2010, nr. 1-4.

Biserica creștină în primele patru secole. Organizarea și bazele ei canonice, în

„Ortodoxia”, anul XXXIV(1982), nr. 3.

Radu, Pr. Lect. Dumitru Gh., Caracterul ecleziologic al Sfintelor Taine-teză de doctorat,
în „Ortodoxia”, anul XXX (1978), nr. 1-2.

Zamfir, Drd. Ierom. Modest, Eclesiologia Paulină Reflectată în comentariul Sfântului

Ioan Gură de Aur la Epistola către Efeseni, în „Ortodoxia”, anul XXXIV (1982), nr. 4.

4. Surse online

Anania, Mitr. Bartolomeu, Mirenii în Biserică, disponibil online pe site-ul

www.monitorulcj.ro, accesat astăzi 20.04.2019, la adresa
http://www.monitorulcj.ro/cms/site/m_cj/news/90340-mirenii-in-biserica

Irimie Marga, Omagiu ilustrului profesor de teologie, părintele Liviu Stan, disponibil
online pe site-ul www.ziarullumina.ro, disponibil astăzi 20.05.2019, la adresa
https://ziarullumina.ro/actualitate-religioasa/stiri/omagiu-ilustrului-profesor-de-teologie-
parintele-liviu-stan-19082.html

13