Sunteți pe pagina 1din 3

de- Crișu Ioana-Adina

Basm cult-Povestea lui Harap-Alb


Basmul este o specie a genului epic, naraţiune cu caracter supranatural, în care personajele de cele mai
multe ori fabuloase sunt purtătoare ale unor valori simbolice. Basmele culte sunt prelucrări ale basmelor
populare realizate de autori cunoscuţii, iar în acestea conflictul dintre bine şi rău se încheie, de obicei, prin
victoria forţelor binelui.
Povestea lui Harap-Alb de Ion Creanga este un basm cult fiind publicat în Convorbiri literare în 1877.
Reperele temporale şi spaţiale sunt vagi, nedeterminate. Personajele îndeplinesc o seie de funcţii, ca şi în
basmul popular, dar sunt individualizate prin limbaj, sunt prezente clişeele compoziţionale, numerele şi
obiectele magice.
În basmul cult "Povestea a lui Harap-Alb" naraţiunea este realizată de persoana a III-a, naratorul fiind
omiscent şi subiectiv, deoarece intervine adesea prin comentarii. În basmul lui Creanga naraţiunea este
dramatizata prin dialog, ce se îmbină armonios cu descrierea. Dialogul susţinând evoluţia acţiunii şi
caracterizarea personajelor.
Tema basmului este triunful binelui asupra răului şi se întâlnesc motivele narative specifice: călătoria,
pedeapsa, căsătoria, muncile, demascarea răufăcătorilor. Acţiunea basmului se desfăşoară liniar prin
înlănţuire. Fuziunea dintre real şi fabulos se realizează încă din început. Eroul trebuie să ajungă de la un capăt
la celălalt al lumii. Basmul lui Ion Creanga este unul cult şi pt faptul că se întâlnesc formulele tipice basmului
cult: formula iniţială, cea mediană şi cea finală. Parcurgerea drumului maturizării de către erou presupune
un lanţ de acţiuni convenţionale şi momentele subiectului: o situaţie iniţială de echilibru fiind expoziitiunea,
un eveniment care deregreaza echilibrul iniţial (intriga) după care să urmeze apariţia ajutoarelor, trecerea
probelor, refacerea echilibrului şi răsplata eroului (deznodământul).
În basm, sunt prezente clişeele compoziţionale/formule tipice. Formula iniţială: „Amu cică era odată!” Şi
formula finală: „Şi a ţinut veselia ani întregi, şi acum mai ţine încă; cine se duce acolo be şi mănâncă, Iar pe
la noi? Cine are bani bea şi mănâncă, iară cine nu, se uită şi rabdă." sunt convenţii care marchează intrarea
şi ieşirea din fabulos. Însă naratorul inovează formula iniţiala, punând povestea pe seama spuselor altcuiva:
cică, adică se spune, fără a nega că în basmul popular (a fast odată ca niciodată), iar formula finală include o
reflecţie asupra realităţii sociale, alta decât în lumea basmului. Formulele mediane, „Şi merg ei o zi, şi merg
două, şi merg patruzeci şi nouă", realizează trecerea de la o secvenţă narativă la alta şi întreţin
suspansul/curiozitatea cititorului.
Parcurgerea drumului maturizării de către erou presupune un lanţ de acţiuni convenţionale/momentele
subiectului (modelul structural al basmului): o situaţie iniţială de echilibru (expoziţiunea), o parte
pregătitoare, un eveniment care dereglează echilibrul iniţial (intriga), apariţia donatorilor şi a ajutoarelor,
acţiunea reparatorie/trecerea probelor, refacerea echilibrului şi răsplata eroului (dezno-dământul).
Autorul porneşte de la modelul popular, reactualizează teme de circulaţie universale, dar le organizează
conform propriei viziuni, într-un text narativ mai complex decât al basmelor populare. Cele trei ipostaze ale
protagonistului corespund, în plan compoziţional, unor părţi narative, etape ale drumului iniţiatic: etapa
iniţială, de pregătire pentru drum, la curtea craiului - „fiul craiului, „mezinul (naivul), parcurgerea drumului
iniţiatic - Harap-Alb (novicele/cel supus iniţierii), răsplata - împăratul (iniţiatul). Caracterul de
bildungsroman al basmului presupune parcurgerea unui traseu al devenirii spirituale (concretizat în
trecerea probelor) şi modificarea statutului social al protagonistului.

CN. Gib Mihăescu clasa a X-a E


de- Crișu Ioana-Adina
Eroul nu are de trecut doar trei probe, ca în basmul popular, ci mai multe serii de probe, potrivit
avertismentului dat de tata: „să te fereşti de omul roş, iar mai ales de omul spân, cât îi putea, să n-ai de-a
face cu dânşii că sunt foarte şugubeţi, Raul nu este întruchipat de făpturi himerice, ci de omul însemnat, de
o inteligenţă vicleană, cu două ipostaze: Spânul şi omul roş/Împăratul Roşu. Nici protagonistul nu este un
Făt-Frumos curajos, voinic, luptător priceput, iar calităţile dobândite în situatii-limita aparţin planului
psiho-moral.
„Cartea" primită de la Împăratul Verde, care neavând decât fete, are nevoie de un moştenitor la tron
(motivul împăratului fără urmaşi), este factorul perturbator al situaţiei iniţiale şi determină parcurgerea
drumului (iniţiatic) de cel mai bun dintre fiii craiului (motivul superiorităţii mezinului).
Pe lângă toate încercările prin care trece Harap, d ecapitarea eroului este ultima treaptă şi finalul iniţierii,
având semnificaţia coborârii în Infern a morţii iniţiatice:» A coborî în Infern însemnă a cunoaşte o moarte
iniţiatică, o experienţă susceptibilă de a întemeia un nou mod de existenţă" (Mircea Eliade). Învierea este
realizată de farmazoană, cu ajutorul obiectelor magice aduse de cal. Eroul reintra în posesia paloşului şi
primeşte recompensa: pe faţa împăratului Roş şi împărăţia. Nunta şi schimbarea statutului social (devine
împărat) confirmă maturizarea eroului. Deznodământul consta în refacerea echilibrului şi răsplata eroului.
În basm, sunt prezente numerele magice: 3, 12, 24, semne ale totalităţii.
Personajele (oameni, dar şi fiinţe himerice cu comportament omenesc) sunt purtătoare ale unor valori
simbolice: binele şi răul în diversele lor ipostaze. Conflictul dintre bine şi rău se încheie prin victoria forţelor
binelui.
Harap-Alb nu are puteri supranaturale şi nici însuşiri excepţionale (vitejie, dârzenie, isteţime), dar
dobândeşte prin trecerea probelor o serie de calităţi psiho-morale/valori etice (mila, bunătatea,
generozitatea, prietenia, respectarea jurământului, curajul) necesare unui împărat, în viziunea autorului.
Sensul didactic al basmului este exprimat de Sfânta Duminica: „Când vei ajunge şi tu odată mare şi tare, îi
cauta să judeci lucrurile de-a fir-a-păr şi vei crede celor asupriţi şi necăjiţi, pentru că ştii acum ce e necazul.
Numele personajului (este un oximoron care evidenţiază schimbarea statutului social al personajului)
reflectă condiţia duală: rob, sluga (Harap) de origine nobilă (Alb), iar sugestia cromatică alb-negru,
traversarea unei stări intermediare (iniţierea), intre starea de inocentă/naivitate (negru) şi „învierea"
spirituală a celui ce va deveni împărat (alb) şi din punct de vedere morfologic, titlul este compus dintr-un
substantiv comun şi unul propriu.
Spanul nu este doar o întruchipare a raului, ci are şi rolul iniţiatorului, este „un rău necesar". De aceea calul
nu-l ucide înainte ca iniţierea eroului să se fi încheiat:» şi unii ca aceştia sunt trebuitori pe lume câteodată,
pentru că fac pe oameni să prindă la minte...". Nu doar naratorul, ci şi personajele par a avea cunoştinţă de
scenariul iniţiatic pe care trebuie să-l traverseze protagonistul. Eroul (protagonistul) este sprijinit de
ajutoare şi donatori: fiinţe cu însuşiri supranaturale (Sfânta Duminică), animale fabuloase (calul năzdrăvan,
crăiasa furnicilor şi a albinelor), făpturi himerice (cei cinci tovarăşi) sau obiecte miraculoase (aripile
crăieselor, smicelele de măr, apa vie, apă moartă) şi se confrunta cu răufăcătorul/personajul antagonist
(Spânul), care are şi funcţie de trimiţător. Personajul căutat este fata de împărat.
Specific basmului cult este modul în care se individualizează personajele. Cu excepţia eroului al cărui
caracter evoluează pe parcurs, celelalte personaje reprezintă tipologii umane reductibile la o trăsătură
dominantă. Prin portretele fizice ale celor cinci tovarăşi ai eroului, se ironizează defecte umane (frigurosul,
mâncăciosul etc.), dar aspectul lor grotesc ascunde bunătatea şi prietenia. Împăratul Roş şi Spânul sunt răi
şi vicleni. Sfânta Duminică este înţeleaptă.

CN. Gib Mihăescu clasa a X-a E


de- Crișu Ioana-Adina
Modalităţile narării sunt povestirea şi reprezentarea. Povestirea faptelor este uneori însţită de
reflecţiile/comentariile naratorului şi este dublată de un plan al semnificaţiilor simbolice.
Registrele stilistice popular, oral şi regional conferă originalitate limbajului, care diferă de al nara¬torului
popular prin specificul integrării termenilor, al modului de exprimare. „Prin astfel de mijloace, Creangă
restituie povestirea funcţiunei ei estetice primitive, care este de a se adresa nu unor cititori, ci unui auditor,
capabil a fi cucerit prin toate elementele de sugestie ale graiului viu". (Tudor Vianu – Arta prozatorilor
români).
Limbajul cuprinde: termeni şi expresii populare, regionalisme fonetice sau lexicale, ziceri tipice/erudiţia
paremiologică (frecvenţa proverbelor, a zicătorilor introduse în text prin expresia vorba ceea).
Umorul este reprezentat prin plăcerea zicerii, verva, jovialitatea se reflecta în mijloacele lingvistice de
realizare a umorului: exprimarea mucalită: „să trăiască trei zile cu cea de-alaltăieri, ironia: „Doar unu-i
Împăratul Roş, vestit prin meleagurile aceste pentru bunătatea lui cea nepomenită şi milostivirea lui cea
neauzită", diminutive cu valoare augumentativa: buzişoare, băuturică; caracterizări pitoreşti (portretul lui
Gerilă, Ochila etc.), scene cornice: cearta dintre Gerilă şi ceilalţi, în căsuţa de aramă; expresii: „Dă-i cu
cinstea, să peară ruşinea"
Oralitatea stilului se realizează prin expresii onomatopeice [„şi odată pornesc ei, teleap, teleap, teleap!"),
verbe imitative şi interjecţii („Măi Păsărilă, iacătă-o, ia! Colo după lună, zise Ochila..."); narative tipice (şi
atunci, şi apoi, în sfârşit, dupd aceea); şi narativ; versuri populare („De-ar şti omul ce-ar păţii/Dinainte s-ar
păzi!”) sau versuri construite după model popular („Lumea de pe lume s-a strâns de privea, /Soarele şi luna
din cer le râdea");.
Povestea lui Harap-Alb este un basm cult având ca particularităţi: reflectarea concepţiei despre lume a
scriitorului, umanizarea fantasticului, individualizarea personajelor, umorul şi specificul limbajului. Însă, ca
orice basm, pune în evidenţă idealul de dreptate, de adevăr şi de cinste.

CN. Gib Mihăescu clasa a X-a E