UNIVERSITATEA „LUCIAN BLAGA” – SIBIU

FACULTATEA DE DREPT „SIMION BĂRNUŢIU”

SPECIALIZAREA: DREPT

REFERAT LA DISCIPLINA:
SISTEME DE DREPT COMPARAT

Titlul referatului:
Comparație între familia juridică romano-germanică și
familia juridică common law

Profesor de disciplina:

STUDENT/A:
Anul:
II

Anul universitar 2017-2018

Semestrul I

 Familia de drept este o totalitate de sisteme de drept care au comune

elemente permanente deformare a sistemelor.

1
 Sistemele de drept care au aceleaşi elemente permanente
f o r m e a z ă o f a m i l i e d e d r e p t . Luând în considerare aceste
caractere, există:

 Familia de drept romano-germanică

 Familia de drept anglo-saxonă
 Familia de drept religios şi traditional

În literatura de specialitate există o multitudine de clasificări, din diferite puncte de

vedere. De asemenea părerile autorilor sunt contradictorii privitor la unele clasificări. unii
autori menţionează că ar exista familia dreptului socialist, iar alţii menţionează că
sistemele de drept socialiste ar face parte din familia romano-germanică, având
anumite caracteristici(mici deosebiri de sistemele romano -germanice).

Prin sintagma "drept romano - germanic" se întelege marele sistem juridic

contemporan european care include întai de toate sistemele francez si germanic, iar apoi şi
cele inspirate de acestea din Italia, Spania, Olanda şi din alte state de pe continent.

Dreptul continental, la randul sau, este de doua tipuri:

 de orientare franceză, care are la baza Codul civil francez din 1804;
 de orientare germaniăa, care are la baza Codul civil german din 1896.

Sistemul de drept romano-germanic este unul dintre cele mai vechi sisteme de drept
şi ocupă un loc însemnat în lumea contemporană, reprezentând un adevarat atelier în care
au fost forjate multe concepte juridice moderne, fiind raspandit astăzi nu numai în Europa,
ci şi în America Centrala şi de Sud (într-o masură mai mică în Canada si Statele Unite),
precum şi în Asia şi Africa.

Etapa initială a procesului de universalizare a dreptului a constituit-o recepţia

dreptului roman în spatiul cucerit de Imperiul roman, care a oferit Europei un sistem
juridic mai mult sau mai putin unitar (în prezent Europa se află într-o etapă de reunificare
a legislatiei, fenomen posibil datorita reformelor atat politice, cât şi sociale care au avut loc
în ultimii ani pe vechiul continent), drept care a fost aplicat în multe tari pe parcursul mai
multor secole.

Dupa destramarea Imperiului roman, Europa s-a trezit împartita în noi state, dintre
care unele s-au grabit să-şi formeze sisteme juridice proprii, dar au fost nevoite, în cele din

2
urmă, sa apeleze la dreptul roman, el fiind incontestabil superior, din punct de vedere
tehnico-juridic, cutumelor locale. Astfel, din sec. al XIII-lea, dreptul roman dobandeşte din
ce în ce mai mult teren în Europa, chiar şi la popoarele care iniţial avuseseră alte sisteme de
drept. Pe cand în altele, ca Germania, de exemplu, dreptul roman a fost aplicat pana la finele
sec. al XIX-lea, adică până la adoptarea propriului Cod civil, iar în Franţa dreptul roman,
combinat, completat sau amendat de cutumele locale, a dat substanţa dreptului francez
actual.

O etapa decisivă în stabilirea dreptului continental a fost cea de adoptare a codurilor

civile în diferite ţari din Europa. Anume în aceste acte normative şi-au găsit reflectare unele
principii fundamentale, caracteristice dreptului privat roman. Sfarşitul sec. al XVIII-lea şi
începutul sec. al XIX-lea au fost marcate de adoptarea codurilor civile: Codul civil bavarez
(1756), Codul prusian (1794), Codul civil francez (1804), Codul german (1896, pus în
aplicare începand cu 1900).

Închegarea marelui sistem romano-germanic s-a înfaptuit în decursul a mai multe

secole, timp ăn care s-a desavarşit sudura unor fonduri normative diferite. Sinteza care s-a
produs a condus la apariţia unui drept nou, modern, care, pe de o parte, şi-a demonstrat
viabilitatea pe parcursul unei perioade îndelungate de timp, iar pe de alta parte, a avut si
are efecte benefice pentru întreaga societate.

Acest sistem reprezintă un mare sistem juridic contemporan, aplicat în Marea

Britanie, membru al UE, şi în afara acesteia, in Statele Unite ale Americii, Canada, Australia
etc.

Timp de secole pe continentul european a avut loc, în paralel, dezvoltarea a doua

sisteme juridice: pe de o parte - în insulele britanice, iar pe de alta parte - pe continent, fără
contacte reciproce prea frecvente, şi mai ales fara ca vreunul din aceste sisteme sa exercite
o influentă reala asupra celuilalt. Sau creat astfel doua medii juridice diferite, doua lumi
juridice inchise - cea "continentala" si cea "insulara" - care se ignorau reciproc.

Cunoasterea common law-ului pentru un jurist din sistemul de drept civil, şi mai
numit "continental", este dificila. Sistemul common law este produsul unei evoluţii
indelungate, desfasurate în conditiile specifice ale insulelor britanice, fructul unei
mentalitaţi juridice cu totul diferită de cea regasită pe continentul european.

Common law se caracterizează prin lipsa unui sistem legislativ codificat, prin
lipsa unor acte normative de o importanţă majoră pentru sistemul continental, ca de
exemplu: Codul civil, Codul comercial, Codul de procedura civila etc.

3
 Desi locul ocupat, îndeosebi în zilele noastre, de dreptul scris este considerabil,
dreptul englez ramane, datorita mentalitaţii juristilor insulari, un drept al precedentelor.

In opinia mai multor jurişti prezentarea dreptului englez nu poate fi completă fara a
face o privire, fie şi sumara, asupra unor institutii caracteristice acestui mare sistem de
drept. Unele dintre acestea, cum ar fi trustul, au fost exportate, ele devenind astazi instituţii
frecvent utilizate în dreptul multor state. Altele însa şi-au păstrat specificul sau, rămânând
adevarate elemente de identificare a sistemului common law. Cea mai tipica pentru ultimul
este reglementarea dreptului de proprietate, care şi în dreptul continental are aceeaşi
semnificaţie. După parerea specialiştilor, acest sistem de drept, sub raport tehnic foarte
diferit de sistemele denumite "continentale", este greu accesibil, deoarece el presupune un
salt într-o mentalitate şi o tradiţie juridică profund deosebită de cea cu care noi suntem
obisnuiţi. Şi acest lucru foarte uşor îl vom percepe la încercarea noastra de a descrie unele
momente cheie ale dreptului de proprietate din sistemul common law.

Conservatorismul dreptului englez a condus la pastrarea unei structuri de tip feudal

a proprietaţii, dar aceasta structura se prezinta astfel numai în aparenta, deoarece sub
formele medievale se ascund modalitaţi foarte propice de aparare a proprietatii private.
Drepturile reale, principalul fiind dreptul de proprietate, sunt ocrotite într-un mod cu totul
diferit de cel caracteristic sistemului romano-german.

Principala distincţie pe care o face sistemul common law între aceste drepturi este
cea dinte real property si personal property. Într-o explicaţie modernizată şi considerabil
simplificată, real propery cuprinde acele drepturi subiective, care sunt ocrotite prin acţiuni
reale, pe cind personal property acopera sfera drepturilor ocrotite prin actiuni personale.

În sistemul common law posesiunea confera, ca şi în dreptul francez, o adevarata

prezumţie de proprietate.

Dreptul de proprietate din acest sistem se mai caracterizează şi prin faptul că până
în prezent in Marea Britanie este unanim recunoscut ca întreg pamantul ţării aparţine
coroanei, deşi acest principiu nu are o semnificaţie economică. În această ţară adevaratul
proprietar al terenului se considera regele si nu deţinatorii funciari.

Referitor la proprietatea imobiliara din Marea Britanie, în literatura de specialitate

se constata urmatoarele.

Structura dreptului de proprietate din tarile common law nu poate fi înteleasa fără a
cunoaste ceea ce doctrina numeste states, o alta importanţă reminiscenta feudală.

4
 Şi daca în ţările continentale coexistentă mai multor drepturi reale asupra unuia şi
aceluiaşi bun este soluţionată cu ajutorul aşa-numitelor dezmembraminte ale proprietaţii
(în cazul uzufructului, de pilda, dreptul de proprietate se dezmembrează în componentele
sale, dreptul de dispoziţie rămânând asupra nudului proprietar, în timp ce dreptul de
folosinţă trece asupra uzufructuarului), apoi dreptul englez nu cunoaste tehnica
dezmembrarii, utilizând în locul ei posibilitatea coexistenţei mai multor estatesuri asupra
unuia şi aceluiasi bun. Rămăşiţa a proprietatii tipic feudale, ele presupun dreptul de
proprietate completa a fiecarui titular asupra estatesului sau. Explicaţia constă în faptul că
estatesurile concurente sunt de natură diferită.

Există, astfel, doua mari categorii de estates: cele pe durata nedeterminată (de
exemplu, pe viaţă), denumite estates of freehold, şi cele în termen - leasehold estates.
Existenţa acestuia din urmă, de exemplu, este absolut compatibilă cu cea a unui freehold,
situaţia fiind foarte asemanatoare cu cea din cazul uzufructului. Se ajunge, astfel, la
cunoscuta teorie a "soluţiilor identice pe căi diferite".

Ar fi incomplet acest compartiment dedicat sistemului common law, daca nu ne vom

opri si la o tendinta care îşi gaseste un loc din ce în ce mai important nu numai in dreptul
Marii Britanii, ci, mai ales, în cel al Statelor Unite, Canadei, Australiei sau Noii Zeelande.
Aceasta tendinta a fost numita de un savant din Canada "civilizatia common law". Concluzia
dată a fost facută, probabil, şi din motivul că în Canada coexistă atat sistemul romano-
germanic în Quebec, cât şi cel de common law din restul provinciilor componente. În
această ţară Curtea Supremă de Justiţie este locul de întalnire a celor doua sisteme şi
laboratorul unei sinteze de un uriaş interes teoretic.

Esenţa "civilizaţiei common law" constă în apropierea acestui mare sistem de drept
de un alt mare sistem de drept - dreptul civil romanist continental. Astăzi totuşi am putea
vorbi de o încercare de apropiere reciprocă a acestor sisteme de drept.

Astfel, se observă că în majoritatea ţărilor continentale sunt reglementate un şir de

contracte, care îşi au originea în common law, cum ar fi: contractul de leasing, factoring,
franchising.

Dacă despre influenţa acestor instituţii ale common law în literatura de specialitate
s-a scris mult (astăzi, practic, în orice manual de drept civil din ţările sistemului romano-
germanic gasim descrierea contractelor enumerate mai sus), apoi despre influenţa
dreptului continental asupra dreptului anglosaxon s-a scris mult mai putin.

Particularităţile sistemelor de drept romano - germanic şi common law

5
 În dreptul comun englez obiceiul a evoluat treptat prin intermediul acumulării
practicii hotararilor judecatoresti. Radacinile lui îşi au începutul nu în legile recent
adoptate, ci în cele precedente. Ţările cu drept romano - germanic, dimpotrivă, au mers pe
calea preluării dreptului roman, începând cu tălmacirea Codului lui Iustinian şi terminând
cu introducerea în codurile naţionale a unor norme abstracte. Astfel, ştiinţa dreptului
comun dupa provenienţa sa este de natură juridică, pe când cea continentală - scolastică. În
Anglia jurişti vestiţi deveneau judecatorii, iar pe continent - profesorii de jurisprudenţă.

Pe continent tălmacirea normei constă în intenţia de a determina continutul ei

adevarat, chiar şi pentru cazurile unor situaţii imprevizibile, intervenite ulterior. În Anglia
şi SUA opiniile savanţilor-jurişti au un caracter de prorocire. Aceasta deosebire de stiluri
este caracteristică pentru drept în general.

Juriştii judecă abstract, în categoriile instituţiilor juridice, iar in SUA si Anglia -

concret, prin precedent, din punctul de vedere al relaţiilor dintre parţi, al drepturilor şi
obligatiilor lor. Persistă tendinţa de a perfecta permanent sistemul de drept, dar în SUA si
Anglia drept orientare pentru jurişti servesc hotărârile judecatoreşti.

De asemenea, juriştii au un sentiment de satisfacţie, contribuind la sistematizarea

ştiintifică, în SUA si Anglia domina scepticismul profund referitor la orice generalizari care
epuizează sufletul. Astfel se operează cu noţiuni care deseori încep să traiască viaţa lor
proprie, fapt ce ascunde un pericol pentru cei care le aplică.

În concluzie grupând sistemul juridic francez şi sistemele naţionale

înrudite: italian, spaniol, portughez, belgian, român, cele din america latină etc., precum şi
sistemul german, această mare familie, în care sistemel e naţionale s-au format
pe baza dreptului roman, se caracterizează, în primul rând, prin preponderena
legii scrise.

O altă particularitate a sistemului romano-germanic este împărţirea în

ramuri de drept. Prima şi cea mai importantă diviziune a dreptului, moştenită din dreptul
roman, e cea în drept public şi drept privat. Împărirea pe ramuri apare ca efect al
unor criterii secundare. Dreptul public se împarte în drept constituional,
administrativ, financiar etc., iar dreptul privat în drept civil, drept commercial etc.

O problemă specială în acest context este ridicată de dreptul ţărilor scandinave. El

nu ocupă locul unui mare sistem de drept, ci este tratat în cadrul sistemului romano-
germanic, specificându-se însă că reprezintă un caz special.

6
 A doua familie de drept este marea familie a dreptului englez. Un element
caracteristic sistemului de drept anglo-saxon este şi inexistena conceptului de ramură de
drept. Sistemele juridice a ţ ă rilor ce se atribuie la ,, lagărul socialist “ mai înainte s-au
atribuit la familia juridică romano-germanică şi la etapa contemporană, ele păstrând un şir
de trăsături commune.

7
 BIBLIOGRAFIE

Suportul de curs în format ID - Conf. univ. dr. Manuel Guţan -SISTEME DE DREPT
COMPARATE- teoria generală a dreptului comparat

https://www.scribd.com/doc/302677673/Referat-Drept-Comparat

http://www.rasfoiesc.com/legal/drept/Paralela-intre-sistemul-de-dre73.php

https://dreptmd.wordpress.com/referate/marile-sisteme-de-drept/