UNIVERSITATEA „LUCIAN BLAGA” – SIBIU

FACULTATEA DE DREPT „SIMION BĂRNUŢIU”

SPECIALIZAREA: DREPT
CENTRUL TUTORIAL MIERCUREA CIUC

DISCIPLINA:
DREPT ADMINISTRATIV

Titlul referatului:
Forma actelor administrative

Profesor de disciplina:

STUDENT:

Anul:II

Anul universitar 2017-2018

Semestrul II

Definiție

1
 Dreptul administrativ stabilește relațiile sociale ce apar în activitatea
administrației de stat sau în legătură cu aceasta, și anume relațiile între organele
administrative și între acestea și alte organe de stat, cele dintre administrație și
cetățeni.
Totodată, reglementează relațiile de natură conflictuală dintre autoritățile
publice sau persoanele juridice de drept privat care exercită atribuții de putere
publică, precum realizarea unui interes public, asimilate autorităților publice, pe de
o parte, și cei vătămați în dreptul lor prin acte administrative ale acestor autorități,
pe de altă parte.

ACTUL ADMINISTRATIV

 Formă

Noțiunea de forma constituie structura interna și externă a unui continut,

procedura de organizare a elementelor din care se compune.

Doctrina a fost intotdeauna constantă în a susține necesitatea ca actul

administrativ sa acopere, de regulă, forma scrisă.

O diviziune a dreptului este dominată de principiul consensualismului,

„indiferenţa Codului civil faţă de forma concretă a consimţământului", în dreptul
public forma este esenţială. Ea este dublată şi de o practică amănunțită, a cărei
nerespectare atrage adeseori sancţiuni pentru actul emis în aceste condiţii.

Drepturile şi libertăţile fundamentale, actele administrative trebuie să respecte

o anumită formă, căci orice imixtiune trebuie să fie bine definită pentru a nu deschide
drumul arbitrariului şi abuzului.

 Forma scrisă, condiţie de existenţă a actului administrativ

Art.13 din lege permite instanţei să solicite autorităţii emitente comunicarea

de urgenţă a actului atacat, de unde rezultă faptul că legiuitorul a prezumat forma
scrisă a actelor administrative.

2
 Așadar, ea este esenţială pentru actele provenite de la administraţie, lipsa ei
echivalând, aproape întotdeauna, cu inexistenţa de fapt a acestora.

Pe lângă forma scrisă ordinară, în practica administrativă se întâlnesc şi forme

speciale . O diplomă universitară ori de bacalaureat, un paşaport, un titlu de
proprietate emis în temeiul legilor fondului funciar sunt imprimate pe o hârtie
specială, sunt înseriate şi scrise cu diferite tipuri de cerneală. Această formă scrisă
specială nu reprezintă, în sine, o clauză de valabilitate a actului astfel emis, ci doar
un mijloc de prevenire a infracţiunilor de fals.

 Avantajele formei scrise

Un act administrativ scris comparat cu un act administrativ valabil emis

verbal, concluzionăm clar faptul că forma scrisă înlătură orice dubiu care ar putea
plana asupra conţinutului actului, asigurând posibilitatea publicării ori a comunicării
sale. De asemenea, constituie o probă în litigiul de contencios administrative și
delimitează clar actul însuşi de simplele opinii exprimate în şedinţa de adoptare a
acestuia.

 Excepţii de la forma scrisă care nu atrag nevalabilitatea actului

Există anumite situaţii în care chiar legea reglementează posibilitatea emiterii

unor acte administrative fără ca forma scrisă să fie respectată.

1. Actul administrativ verbal

Art.38 alin.1 din OG nr. 2/2001 privind reglementarea şi sancţionarea

contravenţiilor: „Avertismentul se adresează oral atunci când contravenientul este
prezent la constatarea contravenţiei şi sancţiunea este aplicată de agentul
constatator".

Avertismentul (care este o sancţiune contravenţională) și actul administrativ de

aplicare a acestei sancţiuni reprezintă excepţia de la principiul formalismului. Actul
administrativ poate fi emis şi oral dar numai atunci când un text de lege prevede
expres acest lucru.

3
 Dintr-un alt punct de vedere, nu există viciu de formă dacă respectarea acestor
reguli ar fi imposibilă pentru administraţie. O aplicare a acestei constatări ar fi aceea
cu privire la forma actelor administrative emise în circumstanţe excepţionale: ex.
calamităţi naturale.

2. Actul administrativ tacit

Art.2 alin.2 din Legea nr.554/2004 a contenciosului administrativ, „Se asimilează

actelor administrative unilaterale şi refuzul nejustificat de a rezolva o cerere
referitoare la un drept sau la un interes legitim ori, după caz, faptul de a nu răspunde
solicitantului în termenul legal ". Așadar, nu respectă niciun fel de formă, întrucât,
în această situaţie, voinţa administraţiei nu este exteriorizată, semnificaţia tăcerii
fiind stabilită de către legiuitor: ca regulă - refuz de soluţionare a cererii, prin
excepţie - acceptare a acesteia.

3. Acte administrative emise într-o altă formă

Aceste acte formal atipice sunt semnalate de către doctrina noastră încă de la
mijlocul secolului trecut, într-o lucrare de referinţă: indicaţiile agentului de circulaţie
, culorile semaforului ori indicaţiile barierelor de trecere peste calea ferată (acte
administrative prin semnalizare). Nerespectarea lor justifică astfel sancţiunea care
poate fi aplicată.

Calificând semnalizările semaforului ori ale barierei de trecere a căii ferate ca

fiind acte administrative normative, în situaţia funcţionării defectuoase a acesteia,
particularul interesat (contravenientul care a fost sancţionat pentru nerespectarea
acestor semnale), ar putea ataca acest act în contencios administrativ pentru
nelegalitate, urmând ca plângerea contravenţională să fie suspendată.

 Alte elemente de formă

A. Semnarea şi contrasemnarea

1. Semnătura reprezintă numele patronimic al unei autorităţi administrative, scris

cu mâna autorului la finalul textului actului. Ea are ca scop stabilirea originii actului
şi certificarea conţinutului său: aplicând semnătura, autorul îşi apropriază, în
principiu, conţinutul înscrisului, atestându-i sinceritatea şi asumându-şi răspunderea.

4
 Semnătura este o condiţie de existenţă a actului administrativ, în lipsa acesteia
înscrisul nefiind decât un simplu proiect. Așadar, un act administrativ nesemnat
este inexistent. Actele complexe (conjuncte) trebuie să poarte semnătura ambilor
emitenţi, care, fiind co-semnatari, vor avea o contribuţie egală la producerea
efectelor de către actul în cauză.

Alteori, legiuitorul prevede expres valabilitatea actului administrativ nesemnat.

Potrivit art. 38 alin.3 C.pr.fisc., „Actul administrativ fiscal emis în condiţiile alin.
(2) prin intermediul tehnicii de calcul este valabil şi în cazul în care nu poartă
semnătura persoanelor îndreptăţite potrivit legii şi ştampila organului emitent, dacă
îndeplineşte cerinţele legale aplicabile în materie".

În condiţiile exploziei fără precedent a activităţii organelor administraţiei, s-a

conturat o uzanţă a cărei legalitate pare îndoielnică: confecţionarea unei parafe care
imită semnătura olografă a unei persoane care ocupă o funcţie de conducere, parafă
care, cu ştiinţa acesteia, este aplicată de către un subaltern pe diferite acte.

Sistemul, deşi are ca avantaj rapiditatea, este periculos pentru delegant, căci
un eventual abuz în utilizarea parafei, de principiu nu-i poate fi opozabil, ulterior,
particularului care ar profita în urma emiterii actului în acest mod.

2. În ce priveşte contrasemnătura, aceasta a fost definită în literatura de

specialitate ca fiind semnătura aplicată de către o autoritate pe un act deja semnat de
către o altă autoritate - autorul actului - pentru a autentifica această semnătură şi a
marca colaborarea autorităţilor semnatare. Ea este aşadar un element al înscrisului,
aplicarea ei materială pe act fiind necesară; un acord verbal sau chiar o scrisoare
separată a autorităţii competente a contrasemna actul nefiind suficiente.

O semnificaţie a contrasemnăturii se întemeiază pe ideea de publicitate: prin

contrasemnătură desemnându-se deja astfel ministrul însărcinat cu aplicarea actului
şi care, în acest mod, devine constrâns de acest act. Ideea de publicitate însă nu se
raportează numai la contrasemnatar, ci şi la terţi, cărora li se aduce astfel la
cunoştinţă persoana însărcinată cu punerea în aplicare a actului.

În concluzie contrasemnătura este o formalitate substanţială. În lipsa ei actul

nu poate intra în vigoare, aplicarea lui forţată fiind doar un fapt juridic ilicit.

5
 B. Ştampila

Marginalizată de literatura noastră de specialitate şi de practica judiciară,

ştampila reprezintă, fără îndoială, regina de facto a formalităţilor îndeplinite în viaţa
şi practica administrativă.

Ștampila nu afectează însăşi valabilitatea actului emis deci, din acest punct de
vedere ar trebui să fie o formalitate neesenţială, ci doar prezumţia de autenticitate
(de provenienţă) a actului. Altfel spus, actul fără ştampilă este, cel puţin de
facto, contestabil şi, prin urmare, forţa sa executorie ar putea fi afectată.

Potrivit art. 38 alin.2 lit. g) C.pr.fisc., „Actul administrativ fiscal cuprinde

următoarele elemente: g) ştampila organului fiscal emitent ";, iar potrivit alin.3
„Actul administrativ fiscal emis în condiţiile alin. (2) prin intermediul tehnicii de
calcul este valabil şi în cazul în care nu poartă semnătura persoanelor îndreptăţite
potrivit legii şi ştampila organului emitent, dacă îndeplineşte cerinţele legale
aplicabile în materie".

Ca variaţii ale ştampilei regăsim în practica administrativă parafa şi timbrul

sec. Ele diferă doar prin formă sau prin imprimeul în relief, însă lipsa acestora de pe
un act administrativ nu ar trebui să conducă la alte consecinţe decât lipsa ştampilei.

 Prezentarea exterioară şi înregistrarea actului

Nerespectarea lor nu poate atrage „nulitatea sau, după caz, anulabilitatea actului",
aşa cum s-a susţinut, pentru simplul motiv că lipsa lor nu poate nici afecta voinţa
internă a administraţiei nici vătăma, prin ea însăşi, drepturile şi libertăţile
particularilor.

Antetul. Alături de semnătură şi ştampilă, rolul acestei formalităţi este acela de

a confirma provenienţa actului, întărindu-i astfel caracterul de act oficial. De regulă
antetul conţine denumirea persoanei juridice precum şi a organului administrativ (ori
chiar a serviciului public) din care face parte semnatarul actului. Evident, în niciun
caz lipsa acestuia nu poate atrage vreo sancţiune. Însă importanţa sa practică nu
trebuie să fie deloc de neglijat: într-un ipotetic litigiu de contencios administrativ,
antetul îl poate ajuta pe reclamant să determine organul administrativ care are
calitate procesuală pasivă.

6
 Denumirea (titlul) actului. Unii autori utilizează denumirea ca un criteriu de
clasificare a actelor administrative, ceea ce, desigur, este criticabil, căci denumirea -
uneori dată prin tradiţie, alteori atribuită aleatoriu - nu poate constitui un criteriu
ştiinţific.

Fără îndoială că lipsa denumirii ori un titlu greşit nu poate atrage nulitatea
actului, căci nu-i afectează efectele, punându-se doar problema interpretării actului
şi a întitulării sale corecte.

Preambulul şi numerotarea pe articole. Fără îndoială că rolul acestora este

de a da coerenţă, logică şi rigoare actului administrativ, sistematizându-i conţinutul.
Şi dacă, de regulă, preambulul conţine expunerea motivelor care au determinat
emiterea actului, împărţirea şi numerotarea pe articole este o operaţiune
caracteristică dispozitivului actului, de regulă fiecare asemenea articol producând
efecte juridice distincte.

Evident, nerespectarea acestor formalisme nu pot afecta valabilitatea actului

administrativ.

Numărul de înregistrare (intrare/ieşire) reprezintă de asemenea o

formalitate neesenţială, a cărei lipsă nu credem că ar putea conduce la nulitatea
actului. Totuşi, în situaţia în care actul nu este înregistrat la autoritatea emitentă într-
un registru ţinut în mod regulat, data emiterii actului ar putea fi pusă în discuţie, cu
consecinţele care vor fi arătate în continuare.

 Data şi locul emiterii actului.

De regulă, nici data, nici locul emiterii actului nu sunt condiţii de valabilitate a
actului administrativ. În ce priveşte data, cum legea leagă toate efectele actului de
momentul comunicării ori publicării sale, după caz, iar nu de acela al emiterii lui, ea
este pentru valabilitatea actului, o formalitate neesenţială. Data emiterii actului
prezintă totuşi, o dublă importanţă:

- determină curgerea anumitor termene pentru comunicarea actului către

destinatar ori alte organe administrative, nerespectarea acestora putând angaja
răspunderea funcţionarului vinovat ori, în anumite situaţii, chiar eficacitatea actului
administrativ legal emis, cum se întâmplă în materie contravenţională;

- determină curgerea termenului maxim de 1 an pentru atacarea actului în contencios

administrativ.

7
 În ce priveşte locul emiterii actului administrativ, de regulă acesta este sediul
organului emitent, deşi semnarea actului înafara sediului nu ar trebui să fie un motiv
de nulitate a acestuia, atât timp cât competenţa teritorială a fost respectată.

 Motivarea - condiţie de formă

Motivarea actului administrativ a suscitat cele mai vii discuţii.

„Actul motivat înlocuieşte afirmaţia cu un raţionament şi simplul exerciţiu al

autorităţii cu o încercare de convingere". Şi, întrucât deseori refuzul de a-şi motiva
actele reprezintă una dintre formele cele mai exasperante ale arbitrariului
administrativ, s-a susţinut că viitorul Cod de procedură administrativă ar fi
neconstituţional dacă nu l-ar prevedea expres. Problematica motivării actelor
administrative ar trebui analizată mai nuanţat, fiind mai mult decât discutabil un
eventual text legal potrivit căruia orice act administrativ trebuie motivat formal, sub
sancţiunea nulităţii.

1. Acte administrative a căror motivare este obligatorie

În ce priveşte actele normative, motivarea lor ţine de tehnica normativă şi, deşi
ar fi de dorit ca şi acestea să fie motivate pentru înţelegerea raţiunilor care au condus
la adoptarea lor, credem că, vreodată, o instanţă de contencios administrativ ar anula
un act normativ pentru singurul motiv că acesta nu este însoţit de o notă de
fundamentare ori referat de aprobare.

Fără îndoială că problema motivării ori a lipsei acesteia se pune cu mai multă
stricteţe în cazul actelor individuale.

- potrivit art. 16 alin.1 din OG nr.2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor,

„Procesul-verbal de constatare a contravenţiei va cuprinde în mod obligatoriu: [...]
descrierea faptei contravenţionale cu indicarea datei, orei şi locului în care a fost
săvârşită, precum şi arătarea tuturor împrejurărilor ce pot servi la aprecierea
gravităţii faptei şi la evaluarea eventualelor pagube pricinuite; indicarea actului
normativ prin care se stabileşte şi se sancţionează contravenţia [...]"

Așadar, procesul verbal trebuie să conţină motivul de fapt şi cel de drept care
au condus la sancţionarea particularului.

8
 În materie fiscală, art. 175 alin. 1 şi 3 C.pr.fisc. prevede obligativitatea
motivării deciziilor de soluţionare a contestaţiilor: „Decizia de soluţionare a
contestaţiei se emite în formă scrisă şi va cuprinde: preambulul, considerentele şi
dispozitivul"respectiv „Considerentele cuprind motivele de fapt şi de drept care au
format convingerea organului de soluţionare competent în emiterea deciziei".

2. Relaţia dintre „motivul" şi „motivarea" actului administrativ

Unii autori din doctrina noastră se întreabă dacă „motivarea" mai reprezintă o
condiţie de formă a actelor administrative, ori a devenit deja una de fond. Motivarea
rămâne o condiţie de formă, pentru un motiv foarte simplu: numai condiţiile de
formă trebuie evidenţiate expres în cuprinsul actului (sub eventuala condiţie a
nulităţii) nu şi cele de fond.

Atâta timp cât motivul reprezintă elementul obiectiv (şi nu psihologic), de fapt
sau de drept, care precede actul şi îi justifică emiterea, motivarea reprezintă
exprimarea acestuia în cuprinsul actului.

3. Sancţiunea lipsei motivării actului

În cazul lipsei motivului sau erorii asupra motivului vom fi în prezenţa unei
nulităţi de fond, care nu poate fi acoperită: administraţia nu a exprimat o voinţă
valabilă. Dimpotrivă, în cazul lipsei motivării actului, nu există nicio sancţiune dacă
legea nu prevede obligativitatea acesteia. Dar şi în cazurile în care o asemenea
obligaţie există, nu întotdeauna actul va fi nul, ci numai în cazurile concrete în care
lipsa motivării încalcă în concret drepturile şi libertăţile fundamentale.

 Limba de redactare a actului administrativ

Potrivit art. 50 din Legea nr. 215/2001, „În unităţile administrativ-teritoriale în

care cetăţenii aparţinând unei minorităţi naţionale au o pondere de peste 20% din
numărul locuitorilor hotărârile cu caracter normativ se aduc la cunoştinţă
publică şi în limba maternă a cetăţenilor aparţinând minorităţii respective, iar cele
cu caracter individual se comunică, la cerere, în limba maternă".

În ce ne priveşte, credem că varianta actului în limba străină reprezintă o

traducere a actului, fără nicio valabilitate în lipsa variantei în limba română (care,
de altfel, reprezintă actul oficial). Prin urmare, în varianta (puţin probabilă) a
redactării şi comunicării (ori publicării) actului mai întâi în limba străină, această nu
poate produce niciun efect juridic, neputându-se pune problema curgerii vreunui
termen pentru procedura prealabilă acţiunii în contencios.
9
 Aceste termene vor curge doar din momentul în care actul administrativ există,
adică din momentul redactării lui în limba română.

 Formalităţi esenţiale - formalităţi neesenţiale. Sancţiunea nerespectării

formelor prescrise de lege

Toate elementele de formă şi cele de procedură, au fost instituite de către legiuitor

cu un anumit scop; ele nu au o valoare în sine. Prin urmare, tocmai acest scop este
cel care va stabili eventuala sancţiune în caz de nerespectare. Doctrina noastră face
doar distincţia: formalităţi esenţiale (care urmăresc asigurarea legalităţii şi
oportunităţii actelor administrative) - formalităţi neesenţiale (care au ca scop doar
asigurarea operativităţii activităţii administraţiei), fără a stabili însă criteriul în baza
căruia putem stabili în care dintre categorii fiecare formalitate în parte.

În realitate, spre deosebire de normele de competenţă, regulile de procedură nu

sunt de ordine publică; prin urmare, principiul în sensul că „actele emise cu
încălcarea procedurii sunt nule" suferă atenuări importante precum:

1. Lipsa formalităţii atrage inexistenţa actului: este vorba despre forma scrisă şi
despre limba redactării actului. În aceste situaţii, cu puţine excepţii prevăzute expres
de lege, voinţa administraţiei nu poate exista, juridic, înafara acestui mod de
exprimare.

2. Vor fi nule acele acte care îndeplinesc o dublă condiţie:

a) au fost emise cu încălcarea unor formalităţi substanţiale, adică acelea care au ca

obiect de a institui garanţii pentru administraţi sau influenţează sensul deciziei finale

b) încălcarea formalităţii a privat particularii de garanţiile la care aveau dreptul ori a

influenţat decizia finală.

3. Nerespectarea formalităţii nu va atrage nicio sancţiune.

Forma scrisă este, aşadar, mai mult decât o condiţie esenţială, este
una existenţială. Scheletul actului este completat de semnătură, cele două formând
un tandem indestructibil. La acestea se ataşează şi celelalte formalităţi, fie că sunt
ele esenţiale (contrasemnătura, motivarea etc.) ori neesenţiale (antetul, titlul,
aspectele legate de înregistrarea actului etc.). Toate se aşează aşadar în ordinea
importanţei lor, condiţionând existenţa sau eficacitatea actului emis, ori doar
eficienţa activităţii administraţiei.

10
 BIBLIOGRAFIE

Dan Constantin Mata – Drept administrativ vol. II - Activitatea administratiei

publice. Domeniul public. Contenciosul administrativ. Raspunderea administrativ-
contraventionala, 2018

http://www.creeaza.com/legislatie/administratie/FORMA-ACTULUI-
ADMINISTRATIV424.php

http://www.stiucum.com/drept/drept-administrativ/Actul-administrativ35123.php

http://www.scritub.com/administratie/ACTELE-ADMINISTRATIVE92419.php

http://www.qreferat.com/referate/administratie/ACTUL-ADMINISTRATIV-
notiune-si347.php

11