SUBIECT I

CARACTERELE ACTELOR ADMINISTRATIVE

3 pct

Caracteristicile actelor administrative = acele trăsături care individualizează aceste acte față
de alte acte juridice.
1) Caracterul unilateral
Caracterul unilateral = acea calitate a actului juridic conform căreia el este emis fără
participarea sau consimțământul subiectelor de drept cărora le este destinat
de către administrație sau cu privire la care generează drepturi sau obligații.
Unilateralitatea actelor administrative este dată de emiterea actelor în temeiul și pentru
realizarea puterii publice.

2) Caracterul legal
Acest caracter rezultă din obligativitatea emiterii actelor administrative pe baza și în
conformitate cu legea. Fiind emise în mod unilateral, de regulă, de către un organ al
administrației și fiind emise cu respectarea legii aceste acte se bucură de prezumția de
legalitate.
Această prezumție are anumite trăsături conferind caracter autentic și caracter veridic
actelor administrative.
Actele administrative normative nu pot reglementa raporturi sociale ce țin în exclusivitate
de competența puterii legislative, adică administrația nu poate crea norme juridice primare.
Din perspectiva obligației ca actul administrativ să fie emis de organul administrativ
competent numai în limitele competenței sale, competența are caracter legal, obligatoriu și
permanent, exercitându-se în mod continuu, în sensul că autoritatea administrației publice
competente emite actul ori de câte ori se ivesc condițiile prevăzute de lege.

3) Caracterul obligatoriu
În primul rând, actele administrative sunt obligatorii pentru subiectele care cad sub
incidența lor, subiectele care pot fi sau nu subordonate în mod obișnuit organului emitent.
În al doilea rând, actele administrative sunt obligatorii chiar și pentru organul emitent.
Când actul se adresează însăși organului emitent, respectarea prevederilor sale se face atât în
calitate, cât și ca subiect obligat să-l execute.
În al treilea rând, actele administrative se impun și organelor administrative ierarhic
superioare organului emitent

4) Caracterul executoriu
Sub aspectul regimului juridic ce le condiționează executarea, actele juridice se împart în:
- acte pentru a căror executare, atunci când ea nu se realizează de bună voie, cel în drept se
adresează unei instanțe judecătorești pt. a obține un titlu executor–contracte administrative;
-acte juridice a căror executare, atunci când cel obligat să o facă refuză, se realizează direct
prin forța de constrângere a statului, fără o formaliate deosebită, ele constituind un titlu
executor – acte administrative de autoritate.

Coțofria Simona
 Caracterul executoriu al actelor administrative există indiferent de faptul că ele creează,
modifică sau sting drepturi ori obligații în legătură cu un subiect de drept sau altul. Există cel
puțin 2 cauze care determină acest caracter:
a) emiterea actului în realizarea puterii de stat;
b) prezumția de legalitate a actelor administrative.

5) Caracterul oportun sau actual

Oportunitatea este un element strâns legat de dreptul de apreciere al organelor
administrative, în cursul organizării și executării legii, prin care se asigură realizarea
sarcinilor și a atribuțiilor lor legale în termen optim, cu cheltuieli minime și în conformitate
cu mijloacele care corespund cel mai bine scopului legii.
Actele administrative care au un caracter legal, pentru a fi pe deplin eficiente, trebuie
adaptate condițiilor concrete, astfel încât, ele să devină în același timp oportune, actuale.
Actualitatea unui act administrativ exprimă deplina concordanță, în cadrul și în limitele legii,
a actului cu sarcinile care revin organelor administrative. Acest lucru impune concordanța
dintre drept cu necesitățile în continuă transformare ale societății.
În mod contrar, este inoportun acel act care – deși legal prin conținutul prevederilor sale –
contravine unor situații concrete și nu corespunde realității în care și pentru care se aplică.

Coțofria Simona
 SUBIECT 2
EFECTELE ACTELOR ADMINISTRATIVE
3 pct

1. Noțiune, natura juridică și importanța efectelor actelor administrative

Actele administrative generează în primul rând raporturi de drept administrativ existând o
legătură indisolubilă între natura actului juridic și respectiv raportul juridic generat.
Raporturile administrative sunt acele raporturi juridice formate în cadrul și pentru
realizarea activității executive care au la bază subordonarea unuia dintre subiecți față de
celălalt.

2. Întinderea în timp a efectelor actelor administrative

Cu privire la momentul producerii efectelor juridice este cunoscută regula că momentul
producerii efectelor juridice este cel al publicării actelor normative și al comunicării actelor
individuale, întrucât subiectelor nu li se poate pretinde o anumită conduită dacă nu cunosc
conținutul actului care prescrie o acțiune sau o inacțiune determinată.
Excepții:
a) - actele cu caracter retroactiv, adică cele de anulare, revocare, interpretare,
suspendare;
- actele prin care se aprobă, se confirmă sau se ratifică acte administrative;
- acte care stabilesc reguli procedurale;
- actele de descontravenționalizare;
b) - actele ce intră în vigoare la o dată ulterioară respectivului moment(ex: actele care
stabilesc contravenții și care intră în vigoare la 10 zile de la adoptare)
c) - actele cu caracter ultraactiv (dacă un act administrativ prevede pentru o contravenție
o sancțiune mai mare, se va aplica sancțiunea din actul anterior)
Cu privire la durata în timp a efectelor, actele administrative produc efecte în timp până
la data ieșirii lor din vigoare.
Actele notmative, cu excepția celor temporare, nu cuprind dispoziții referitoare la ieșirea
lor din vigoare.

3. Suspendarea actelor administrative

Suspendarea = operațiunea juridică care determină încetarea temporară a efectelor actelor
administrative.
Cauzele care determină suspendarea constau în existența unor dubii cu privire la
legalitatea sau oportunitatea unui act normativ sau individual. Aceste cauze pot fi anterioare,
concomitente sau ulterioare adoptării actului juridic.
Suspendarea durează până la elucidarea cauzelor care au determinat-o:
-când se stabilește în mod cert nelegalitatea sau neoportunitatea actului, suspendarea
încetează și se dispune desființarea actului juridic prin revocare sau anulare.
-când nu mai există niciun dubiu cu privire la actul suspendat, suspendarea încetează și actul
se repune în vigoare sau în executare.
Suspendarea se realizează prin acte juridice normative sau individuale sau poate fi de
drept.

Coțofria Simona
 Procedura de suspendare este similară procedurii de adoptare a actelor juridice.

4. Revocarea actelor administrative

Revocarea = operațiunea juridică prin care organul administrativ emitent sau organul
superior al administrației de stat scot din vigoare un act administrativ.
Când operațiunea o face însuși organul emitent suntem în prezența retractării sau a
retragerii actului.
Cauzele care determină revocarea rezidă în ilegalitatea sau neoportunitatea actului
respectiv, putând fi anterioare, concomitente și ulterioare adoptării actelor .
Spre deosebire de suspendare, în cazul revocării nelegalitatea sau neoportunitatea actului
este certă, sigură, revocarea având un caracter definitiv și nu provizoriu.
În mod obișnuit organele administrației recurg la scoaterea din vigoare a propriilor acte
normative prin abrogare, care poate fi expresă sau tacită. Căderea în desuetudine nu se admite
în dreptul administrativ ca modalitate de încetare a efectelor juridice ale unor acte normative.
Revocarea se face după aceeași regulă ca și adoptarea sau emiterea actului în cauză,
această regulă fiind valabilă și pentru reformare.

Există și acte administrative irevocabile:

a) actele administrative jurisdicționale, deoarece se dispune stabilirea lucrului judecat
necesară pentru a împiedica perpetuarea unor stări conflictuale;
b) actele administrative în baza cărora s-au format raporturi juridice de altă natură(civile);
c) actele individuale care au generat drepturi subiective garantate de lege prin stabilitatea
lor (de stabilire a pensiilor, diplome, certificate, permise);
d) acte administrative realizate material.

5. Anularea actelor administrative

Anularea actelor de drept administrativ = sancțiunea aplicată acestora pentru considerente
de ilegalitate și poate fi dispusă de către organele administrației de stat ierarhic
superioare, de organele judecătorești, iar uneori de organele procuraturii.
Anularea actului poate privi atât acte normative, cât și acte individuale.
Cauzele anulării actelor pot viza atât ilegalitatea actului administrativ(încălcarea
condițiilor de formă sau procedurale), cât și uneori netemeinicia (aplicarea greșită a legii la
situațiile ce își găsesc rezolvarea prin actele administrației de stat).
Spre deosebire de suspendare, anularea reprezintă o încetare definitivă a efectelor
juridice, întocmai ca și revocarea deoarece ilegalitatea actului este dovedită cu certitudine.

Coțofria Simona
 SUBIECT 3
NULITATEA ȘI INEXISTENȚA ACTELOR ADMINISTRATIVE
3 pct

1. Nulitatea actelor administrative

Nulitatea = sancțiunea care lovește actele juridice, lipsindu-le de acele efecte în vederea
cărora aceste acte au fost constituite.
Categorii de nulități:
1) După modul de consacrare:
a) exprese  prevăzute de lege
b) virtuale  neprevăzute de lege, dar care se deduc din norme

2) După întinderea efectului lor distructiv:

a) totale  desființează actul în întregime
b) parțiale  desființează actul în parte

3) Sub aspectul cauzelor care le determină și a regimului juridic:

a) absolute  ex: absența din procesul verbal de contravenție a încadrării juridice
b) relative  ex: omisiunea de a consemna locul de muncă al contravenientului

4) După modul de constatare:

a) de drept
b) constatate de organele administrației

5) după obiectul lor:

a) de fond: vizează conținutul actului juridic
b) de formă: derivă din încălcararea condițiilor procedurale ale actului administrativ

Mijlocul procedural de desființare totală sau parțială, relativă sau absolută a actelor
administrative este fie revocarea de către organul emitent, fie anularea dispusă de către alte
organe.
S-a constatat că nulitățile pot fi absolute sau relative. Actele administrative sunt nule
absolut când încalcă cerințele ei esențiale și legea și sunt nule relativ când încalcă cerințe ori
lipsuri neesențiale care pot fi acoperite.
Consecințele acestor deosebiri pot fi următoarele:
Nulitatea absolută Nulitatea relativă
-poate fi invocată de către orice organ sau - o poate invoca doar cel cu drepturi și
persoană care ar refuza executarea; interese lezate prin acel act;
-actul nul absolut nu poate fi validat neavând - actul anulabil se poate confirma prin
o existență juridică; îndreptarea viciilor de formă sau a lipsurilor
neesențiale;
- când se constată n.a., nu este necesară revocarea întrucât actul nu a putut produce efecte
valabile pentru trecut și viitor, în timp ce actul anulabil trebuie revocat de organele
competente;

Coțofria Simona
 Elementul care permite stabilirea caracterului absolut sau relativ al nulității în dreptul
administrativ este felul normei lezate. Încălcarea normelor imperative atrage nulitatea
absolută, iar încălcarea celor dispozitive determină nulitatea relativă.
În general normele imperative apără interese generale, iar cele dispozitive interese
personale.
Nulitatea actelor administrative produce efecte juridice față de părțile raportului juridic,
dar și față de terți.

2. Inexistența actelor administrative

Uneori viciul ilegalității este atât de evident și afectează în așa măsură actul încât acesta
este lipsit de prezumția de legalitate de la început, astfel încât se poate considera că actul nici
nu a luat ființă.
Cauzele inexistenței rezidă în lipsa unuia, a unora sau a tuturor elementelor esențiale ale
actelor administrative, respectiv voința, subiectul, obiectul și motivul. De asemenea,
nepublicarea unor anumite acte administrative, de pildă, hotărârile guvernamentale, atrage
inexistența acestora.
Efectele inexistenței acestor acte:
- nu există prezumția de legalitate și nu operează caracterul executoriu al actului, a cărui
existență și executare poate fi contestată și respectiv refuzată;
- invocarea inexistenței o poate face face orice subiect de drept interesat;
- viciul inexistenței actului administrativ îl poate constata orice instanță judecătorească;
- căile administrative de atac se pot exercita oricând;
- autoritățile administrative nu pot fi ținute să emită un act individual în temeiul unui act
normativ inexistent;
- inexistența formațităților procedurale legale necesare adoptării actului administrativ
antrenează nevalabilitatea acestuia din urmă;

Coțofria Simona
 SUBIECT 4
CLASIFICAREA ACTELOR ADMINISTRATIVE
3 pct

1. După natura juridică:

a) de autoritate  -numite și acte administrative de putere publică;
- sunt emise de o putere publică în mod unilateral, pe baza și în
executarea legii, în scopul nașterii sau stingerii unor raporturi juridice,
deci pentru a produce efecte juridice;
b) de gestiune  se realizează între serviciile publice administrative și PF/PJ;
-privesc buna gestionare sau administrare a domeniului public al
statului sau unităților administrativ-teritoriale;
-sunt acte bilaterale cuprinzând două manifestări de voință;

c) juridicționale  se emit în mod unilateral de organele de jurisdicție administrativă

anume abilitate de lege;
-soluționează conflicte apărute între autorități publice și particulari;
-se emit cu folosirea unei proceduri speciale, respectiv participarea
și contradictorialitatea în dezbateri;
-sunt acte de speță care intervin pentru a curma un litigiu;

2. După competența materială

a) cu caracter general  se emit de autoritățile administrației publice care au
competență materială generală;
- ex: ordonanțele și hotărârile Guvernului, hotărârile CJ/CL,
oridenele prefectului sau deciziile primarului;

b) de specialitate  sunt emise de organele de specialitate ale administrației publice

centrale și ale administrației publice locale.
- ex: ordinele și instrucțiunile emise de miniștri;

3. După competența teritorială

a) emise de organele administrației publice centrale  produc efecte pe întreg
cuprinsul țării;
- sunt emise de Guvern, miniștri, precum și de ceilalți conducători ai
organelor de specialitate, ai administrației publice locale;

b) emise de autoritățile administrației publice locale  produc efecte în limitele

unității administrativ-teritoriale, în care funcționează autoritățile care le-au emis;
-ex: hotărâri ale CL/CJ, dispozițiile primarilor, ordinele prefectului;

4. După gradul de întindere a efectelor juridice:

Coțofria Simona
a) normative  produc efecte cu caracter general și impersonal(ex: hot și ordonanțele
Guvernului, ordinele, instrucțiunile și regulamentele miniștrilor)
b) individuale  produc efecte numai pentru o anumită PF/PJ;
-ex: hotărârile Parlamentului, decretele emise de Președinte;

5. După natura efectelor juridice pe care le produc:

a) acte adm. care acordă drepturi;
b) acte adm. care constată existența unui drept;
c) acte adm. care interzic sau anulează existența unei situații de fapt considerată
anterior de drept;
6. După autoritatea care le emite:
a) emise de cele 2 camere ale Parlamentului (regulamentele de organizare și
funcționare);
b) emise de Președintele României (decrete);
c) emise de organele puterii executive(actele administrative emise de autoritățile
publice centrale și locale, cu competență materială generală sau specială);
d) emise de alte instituții publice;
e) emise de regiile autonome.

7. După perioada de timp în care produc efecte:

a) permanente  produc efecte de la intrarea în vigoare și până la abrogare;
b) temporare  produc efecte juridice pentru o anumită perioadă de timp;

Coțofria Simona
 SUBIECT 5
SANCȚIUNILE DISCIPLINARE ȘI RĂSPUNDEREA FUNCȚIONARILOR PUBLICI
3 pct

A. Răspunderea disciplinară a funcționarilor publici

Încălcarea cu vinovăție de către funcționarii publici a îndatoririlor corespunzătoare
funcției publice pe care o dețin și a normelor de conduită profesională și civică prevăzute de
lege constituie abatere disciplinară și atrage răspunderea disciplinară a acestora.
Sunt abateri disciplinare urmăoarele fapte:
- întârzierea sistematică în efectuarea lucrărilor;
- negijența repetată în rezolvarea lucrărilor;
- absențe nemotivate de la serviciu;
- nerespectarea în mod repetat a programului de lucru;
- nerespectarea secretului profesional;
- manifestări care aduc atingere prestigiului autorității;
- refuzul de a îndeplini atribuțiile de serviciu;
- încălcarea prevederilor legale referitoare la îndatoriri.
Sancțiunile disciplinare ce pot fi aplicate funcționarilor publici sunt:
a) mustrarea scrisă
b) diminuarea drepturilor salariale cu 5-20% pe o perioadă de până la 3 luni
c) suspendarea dreptului de avansare în gradele de salarizare sau, după caz, de promovare în
funcția publică pe o perioadă de la 1 la 3 ani
d) retrogradarea în treptele de salarizare sau retrogradarea în funcția publică pe o perioadă de
până la 1 an
e) destituirea din funcția publică.
Sancțiunile disciplinare se aplică în termen de cel mult 1 an de la data sesizării comisiei
de disciplină cu privire la săvârșirea abaterii disciplinare, dar nu mai târziu de 2 ani de la data
săvârșirii abaterii disciplinare.
Sancțiunile disciplinare nu pot fi aplicate decât după cercetarea plealabilă a faptei
săvârșite și după audierea funcționarului public. Audierea funcționarului public trebuie
consemnată în scris, sub sancțiunea nulității. Refuzul funcționarului public de a se prezenta la
audieri sau de a semna o declarație privitoare la abaterile disciplinare care i se impută se
consemnează într-un proces-verbal.
În cadrul autorităților sau instituțiilor publice se constituie comisii de disciplină. Acestea
sunt competente să cerceteze faptele sesizate ca abateri disciplinare și să propună sancțiunea
aplicabilă funcționarilor publici din autorităților sau instituțiilor publice respective.
Funcționarul public nemulțumit de sancțiunea aplicată se poate adresa instanței de
contencios administrativ, solicitând anularea sau modificare, după caz, a ordinului sau
dispoziției de sancționare.
Sancțiunile disciplinare se radiază, de drept, după cum urmează:
a) în termen de 6 luni de la aplicare – pentru mustrare scrisă;
b) în termen de 1 an de la expirarea termenului pt. care au fost aplicate sancțiunile ref. la:
- diminuarea drepturilor salariale;
- suspendarea dreptului de avansare în gradele de salarizare/de promovare în funcția publică;

Coțofria Simona
c) în termen de 7 ani de la aplicare, pentru destituirea din funcție.

B. Răspunderea contravențională, civilă și penală a funcționarilor publici

Răspunderea contravențională a funcționarilor publici se angajează în cazul în care
aceștia au săvârșit o contravenție în timpul și în legătură cu sarcinile de serviciu.
Împotriva procesului-verbal de constatare a contravenției și de aplicare a sancțiunii,
funcționarul public se poate adresa cu plângere la judecătoria în a cărei circumscripție își are
sediul autoritatea sau instituția publică în care este numit funcționarul public sancționat.
Răspunderea civilă a funcționarului public se angajează:
a) pentru pagubele produse cu vinovăție patrimoniului autorității sau instituției publice
în care funcționează;
b) pentru nerestituirea în termen legal a sumelor ce i s-au acordat necuvenit;
c) pentru daunele plătite de autoritatea sau instituția publică, în calitate de comitent,
unor terțe persoane, în temeiul unei hotărâri judecătorești definitive și irevocabile.
Răspunderea civilă reprezintă una din formele răspunderii juridice care impune obligația
funcționarilor publici vinovați, de a repara, în condițiile legii, prejuddiciul provocat instituției
sau autorității publice.
Răspunderea penală a funcționarilor publici se anagajează în cazul în care aceștia au
săvârșit o infracțiune în timpul serviciului sau în legătură cu atribuțiile funcției publice pe
care o ocupă.
În cazul în care s-a pus în mișcare acțiunea penală pentru săvârșirea unei infracțiuni
contra umanității, contra statului sau contra autorității, de serviciu sau în legătură cu serviciul,
care împiedică înfăptuirea justiției, de fals ori a unor fapte de corupție sau a unei infracțiuni
săvârșite cu intenție, care ar face-o incompatibilă cu exercitarea funcției publice,
conducătorul autorității sau instituției publice va dispune suspendarea funcționarului public
din funcția publică pe care o deține.
În situația în care nu sunt întrunite condițiile pentru angajarea răspunderii penale, iar fapta
funcționarului public poate fi considerată abatere dispciplinară, va fi sesizată comisia de
disciplină competentă.

Coțofria Simona
 SUBIECT 6
CLASIFICAREA BUNURILOR CE FORMEAZĂ DOMENIUL PUBLIC ȘI
REGIMUL JURIDIC GENERAL AL ACESTORA
3 pct

1. Clasificarea bunurilor ce formează domeniul public

a) Una dintre cele mai reușite sistematizări ale literaturii juridice identifică 2 categ:
-bunurile afectate uzului public
- domeniul public maritim, aerian, fluvial, terestru.
-bunurile mobile afectate unui serviciu public
-cărțile din bibliotecile publice, documentele de arhivă, obiectele de artă.
Afectare a unui bun = determinarea, printr-un act administrativ de autoritate, a
destinației și modului de utilizare a unui bun domenial.

b) Din punctul de vedere al interesului se disting:

- domeniul public de interes național
- domeniul public de interes județean
- domeniul public de interes orășenesc sau comunal

c) Din punctul de vedere al modului de determinare:

- bunuri ale domeniului public nominalizate de Constituție
- bunuri ale domeniului public nominalizate de legi
- bunuri ale domeniului public nominalizate de autoritățile AP în baza criteriilor din Co

d) Din punctul de vedere al naturii juridice a dreptului statului

- bunuri ale domeniului public ce aparțin proprietății publice a statului
- bunuri ale domeniului public ce aparțin proprietății private

e) Din punctul de vedere al modului de încorporare

- domeniul public natural
- domeniul public artificial

f) Din punctul de vedere al modului de utilizare de către public

- bunuri utilizate direct
- bunuri utilizate indirect, prin intermediul unui serviciu public

g) Din punctul de vedere al serviciului public organizat

- bunuri care sunt puse în valoare prin serviciul public
- bunuri care mijlocesc realizarea unui serviciu public

h) Din punctul de vedere al naturii bunurilor ce formează domeniul public

- domeniul public terestru - domeniul public aerian
- domeniul public maritim - domeniul public cultural
- domeniul public fluvial - domeniul public militar

Coțofria Simona
 2. Regimul juridic general al bunurilor aparținând domeniului public
Regimul juridic al domeniului public reprezintă acel ansamblu de reglementări ce se
aplică bunurilor care fac parte din domeniul public al statului și al unităților administrativ-
teritoriale și totodată ansamblul raporturilor juridice care se stabilesc între stat și unitățile
administrativ-teritoariale, ca titulari ai dreptului de administrare, și celelalte persoane cu
privire la bunurile în cauză.
Statul, județul, orașul și comuna, pentru a-și realiza obiective, trebuia să aibă un anumit
patrimoniu, pe care să-l exploateze în beneficiul satisfacerii interesului general. Ele posedă
calitatea de persoane juridice de drept public și ca atare, au și acel element propriu persoanei
juridice care este patrimoniul.
Prin contract administrativ, bunurile din domeniul public al statului sau unităților
administrativ teritoriale pot fi concesionate sau închiriate prin licitație publică, în condițiile
legii.
Domeniul public al statului
Domeniul public este alcătuit din bunurile prevăzute în Constituție, din cele stabilite în
anexa Legii 213/1998 și din orice alte bunuri care potrivit legii sau prin natura lor, sunt de uz
sau de interes public și sunt dobândite de stat sau de unitățile administrativ-teritoriale prin
modurile prevăzute de lege.
Domeniul public al statului este alcătuit din:
1. bogățiile de orice natură ale subsolului, în stare de zăcământ;
2. spațiul aerian;
3. apele de suprafață, cu albiile lor minore;
4. pădurile și terenurile destinate împăduririi;
5. parcurile naționale;
6. rezervațiile naturale și monumentele naturii;
7. infrastructura căilor ferate, inclusiv tunelele și lucrările de artă;
8. digurile de apărare împotriva inundațiilor;
9. terenurile destinate exclusiv instrucției militare;
10. drumurile naționale.
Domeniul public al județului este alcătuit din:
1. drumurile județene;
2. terenurile și clădirile în care își desfășoară activitatea Consiliul Județeam;
3. rețele de alimentare cu apă realizate în sistem zonal sau microzonal;
Domeniul public județean este alcătuit și din alte bunuri de uz sau de interes public
județean, declarate ca atare prin jotărâre a CJ, dacă nu sunt declarate prin lege, bunuri de uz
sau de interes public național.
Domeniul public al orașelor și comunelor este alcătuit din:
1. drumurile comunale, vicinale și străzile;
2. piețele publice, comerciale, târgurile, oboarele;
3. lacurile și plajele care nu sunt declarate de interes public național sau județean;
4. rețelele de alimentare cu apă, canalizare;
5. locuințele sociale;
6. statuile și monumentele, dacă nu au fost declarate de interes național;
7. cimitirele orășenești și comunale.

Coțofria Simona
 SUBIECT 7
DOMENIUL PUBLIC TERESTRU
3 pct

Regimul juridic al domeniului public terestru include porțiuni din teritoriu, cât și din
dependințele lor, dacă întrunesc condițiile pentru a fi bunuri care formează domeniul public.
Întrega suprafață a țării, indiferent de cine este proprietar constituie avuție națională, care
trebuie utilizată, ocrotită și ameliorată permanent, în concordanță cu interesele generale ale
societății.
Domeniul public terestru cuprinde în primul rând fondul funciar. Desigur cpă nu întreg
fondul funciar constituie domeniu public, ci doar anumite părți din acesta. Un loc important
în cadrul domeniului public terestru îl ocupă drumurile.
Regimul drumurilor reglementează în mod unitar administrarea drumurilor publice și
private, dobândirea și folosirea terenurilor, conducerea, coordonarea și controlul activităților
în legătură cu drumurile publice. Drumurile sunt căi de comunicație terestră special
amenajate pentru circulația vehiculelor și a pietonilor.
Putem clasifica drumurile după mai multe criterii:
a) din punct de vedere al desinației
- drumuri publice – destinate circulației rutiere
- drumuri de utilitate privată – satisfacerea cerințelot proprii de transport rutier
b) din punct de vedere al circulației
- drumuri deschise circulației publice
- drumuri închise circulației publice
c) din punct de vedere funcțional și administrativ-teritorial
1. drumuri de interes național aparțin domeniului public al statului și cuprind
drumurile naționale care asigură legăturile cu Capitala țării, cu reședințele de județ, cu
obiectivele de interes strategic național, între ele, precum și cu țările vecine.
2. drumuri de interes județean fac parte din domeniul public al județului.
3. drumuri de interes local aparțin domeniului public al unității administrative pe
teritoriul căreia se află.
Străzile din localitățile urbane se clasifică în raport cu intensitatea traficului și cu funcțiile
pe care le îndeplinnesc astfel: magistrale, de legătură, colectare ori de folosinț locală.
Străzile din localitățile rurale se clasifică în străzi principale și străzi secundare.
Drumurile trebuie să fie menținute de către administratorul drumului în stare tehnică
corespunzătoare desfășurării traficului în condiții de siguranță.
Aprobarea amplasării de construcții și instalații în zona drumului public. Dobândirea sau
folosirea unor terenuri se fac în condițiile legii.
Distrugerea sau degradarea drumurilor, a plantațiilor, a ijndicatoarelor și a altor mijloace
de semnalizare rutieră destinate pentru siguranța circulației și a construcțiilor și instalațiilor
aferente se sancționează penal sau contravențional, după caz.

Coțofria Simona
 SUBIECT 8
DOMENIUL PUBLIC CULTURAL-NAȚIONAL
3 pct

Patrimoniul cultural-național cuprinde ansamblul bunurilor identificate ca atare,

indiferent de regimul de proprietate asupra acestora, care reprezintă o mărturie și o expresie a
valorilor, credințelor, cunoștințelor și tradițiilor aflate în continuă evoluție.
Patrimoniul cultural-național mobil este alcătuit din bunuri cu valoare istorică,
arheologică, documentară, etnografică, artistică, științifică și tehnică reprezentând mărturii
materiale ale evoluției mediului natural și ale relațiilor omului cu acesta.
Patrimoniul cultural imobil cuprinde statui și monumente, ansambluri istorice și
arheologice, muzee, mănăstiri, biserici și cimitire.
Statul garantează proprietatea și asigură, potrivit legii, protejarea bunurilor care fac parte
din patrimoniul cultural-național. Bunurile aparținând patrimoniului cultural-național fac
parte pe de o parte din tezaurul patrimoniului cultural național alcătuit din bunuri culturale de
valoare excepțională, iar pe de altă parte din colecțiile publicec care figurează în inventarele
muzeelor, arhivelor și fondurilor bibliotecilor.
Bunurile culturale pot fi proprietate publică sau privată a statului ori a unităților
administrativ-teritoriale sau proprietate privată a persoanelor fizice și a persoanelor juridice
de drept privat.
Bunurile culturale de patrimoniu, aflate în proprietatea publică a statului sau a unităților
administrativ-teritoriale sunt inalienabile, insesizabile și imprescriptibile.
Proprietarii, titularii altor drepturi reale sau ai dreptului de administrare, precu, și
deținătorii cu orice titlu ai bunurilor culturale mobile clasate au următoarele obligații:
- să asigure cele mai bune condiții de păstrare, conservare și depozitare a bunurilor;
- să nu deterioreze și să nu distrugă aceste bunuri;
- să asigure securitatea acestor bunuri;
- să nu utilizeze și să nu permită utilizarea acestor bunuri la organizarea de spectacole ca
recuzită cinematografică sau teatrală;
- să asigure restaurarea bunurilor și să încredințeze executarea lucrărilor de restaurare
exclusiv restauratorilor acreditați de Comisia Națională a Muzeelor și Colecțiilor.
Vânzarea publică a bunurilor culturale mobile, aflate în proprietate privată sau
intermedierea vânzării se efectuează numai prin agenți economici autorizați.
Trăsăturile care caracterizează patrimoniul cultural-național sunt următoarele:
1. prin natura lor, bunurile culturale intră în categoria celor care trebuie protejate și
transmise generațiilor viitoare;
2. au semnificația unei valori de interes public, fiind destinate acestuia;
3. aceste obiecte sunt socotite inalienabile, fiind destinate uzului tuturor;
4. aceste bunuri sunt imprescriptibile și insesizabile.
Bunurile din patrimoniul cultural-național reprezintă mai mult decât obiectul dreptului de
proprietate publică sau privată. Prin semnificația, importanța și valoarea lor acestea fac
obiectul domeniului public, instituție a dreptului administrativ.
Potrivit Codului penl, înstrăinarea, ascunderea sau orice altă faptă prin care se pricinuiește
pierderea pentru patrimoniul cultural-național a unui bun constituie infracțiune.

Coțofria Simona
 SUBIECT 9
NOȚIUNEA, RAȚIUNEA ȘI OBIECTUL CONTROLULUI JUDECĂTORESC ÎN
CONTENCIOS ADMINISTRATIV
3 pct

1. Noțiunea contenciosului administrativ

Controlul judecătoresc al activității organelor AP sau, pe scurt, contenciosul
administrativ, reprezintă o construcție juridică care are drept obiectiv apărarea drepturilor
cetățenești împotriva eventualelor abuzuri ale organelor administrației publice și a
funcționarilor publici ce-și desfășoară activitatea în cadrul acestor organe.
În baza prevederilor art. 52, Constituție, oricine se consideră vătămat într-un drept al său
printr-un act administrativ al unui organ al administrației publice, poate cere și poate obține
anularea sau modificarea actului administrativ și repararea pagubei cauzate.
Autoritatea competentă în a soluționa cu putere de lege aceste conflicte este instanța de
judecată care, în baza controlului de legalitate asupra actelor administrative emise de
organele administrației publice, reconstituie ordinea de drept încălcată. Procedura stabilită de
lege pentru soluționarea conflictelor dintre autoritățile administrative și cetățeni constituie
contenciosul administrativ.
Contenciosul administrativ se împarte în contencios administrativ de drept comun și
contencios administrativ propriu-zis.

2. Rațiunea existenței controlului judecătoresc

Organele administrative în îndeplinirea funcțiilor lor depășesc de multe ori limitele
stabilite de lege aducând atingere drepturilor și intereselor legale ale cetățenilor. Consecințele
depășirii regulilor de drept nu pot fi înlăturate de către aceleași organe administrative și de
către organele superioare lor.
Pentru asigurarea drepturilor subiective ale cetățenilor și pentru repararea ordinii de drept
tulburate în cadrul unui stat de drept trebuiesc instituite organe cu atribuții de judecare a
actelor emise de organele administrative.
În cursul evoluției reglementărilor s-a ajuns la crearea instituțiilor contenciosului
administrativ, pentru a asigura prin garanții, situația de drept creată, limitând puterea
arbitrară, dând mijloace de apărare și căi de atac în caz de depășire a normelor, prin care se
îngrădește puterea organelor administrative și se garantează situația de drept a administraților.

3. Obiectul contenciosului administrativ

Controlul judecătoresc asupra activității de organizare a executării legii este particularizat
față de celelalte tipuri de control prin obiectul său. Acesta are ca obiect rezolvarea litigiilor
deduse spre judecare instanțelor de contencios administrativ care apar în legătură cu
activitatea de organizare a executării legii și de executare în concret a acesteia, litigii care se
pot naște fie între administrație și cei administrați sau particulari, fie între administrația
publică și organe care compun această administrație.
Rațiunea de a exista a controlului judecătoresc asupra activității de organizare a
executării legii este aceea de a asigura respectarea principiului legalității în cadrul acestei

Coțofria Simona
activități, dar motorul acestei forme de control îl constituie introducerea acțiunii în contencios
administrativ.
Dacă obiectul controlului îl reprezintă legalitatea activității administrației publice
desfășurată în principal prin acte administraive, obiectul contenciosului îl reprezintă anularea
actului administrativ, recunoașterea dreptului pretins și repararea pagubei cauzate de actul
ilegal, ambele având ca țintă respectivul act administrativ ilegal.

Coțofria Simona