Tema 2: Actul administrativ, definiție, trăsăturii, clasificare.

1. Definiția actului administrativ.

Actul administrativ.: Principală formă de activitate a administrației publice.

 Manifestare de voința, unilaterală.

 Regimul de putere publică.
 Exercitarea controlului de legalitate de câtre istanțele judecătorești.
 Temeiul:
 Constituțional: Art. 52 și 126 alin. 6 din Constituția României.
 Legal: Legea contenciosului administrativ 554/2004; excepție: Finele de neprimire și
anumite acte administrative sunt sustrase de la controlul de legalitate.

Definiția.

Act administrativ: Actul unilateral cu caracter individual sau normativ, emis de autoritatea public în regim
de putere publică, în vedere organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naștere,
modificare sau stingere raporturile juridice.

Asimilate actelor administrative:

 Punere în valoare a bunurilor proprietate publică.

 Executarea lucrărilor de interes public.
 Prestarea serviciilor publice și achizițiile publice.

2. Trăsăturile actelor administrative.

Reprezintă acel ansamblu de însușirii care determină includerea respectivelor acte în categoria actelor
juridice și în modul concomitent, le diferențiază de alte specii de acte juridice aparținătoare diverselor
ramuri de drept.

2.1. Manifestarea de voință expres.

De a da naștere, modifica sau stinge drepturi și obligații regimul de putere public.

Excepții: Tacerea administrației = Nesoluționarea cererii în termenul legal.

2.2. Manifestare unilateral de voință.

Emiterea/adoptarea actului administrativ concretizează o singură voință juridică, ceea a emitentului.

Caracterul unilateral al actului se menține în:

 Emiterea actului cu participare mai multor persoane fizice.

 Emiterea actului cu participarea mai multor autorității publice.
 Emiterea actului la cererea prealabilă - condiție procedurală pentru emiterea actului izvorat din
lege.
 Renunțarea beneficiarului la exercițiul dreptului subiectiv, conferit de actul administrații are ca
efect încetarea producerii de efecte juridice.
2.3. Actul administrativ este supus unui regim juridic de putere public.

 Deosebește actul administrativ de alte categorii de acte juridice ale administrației publice.
 Actele administrativ - actele de autoritate și sunt obligatorii pentru toți destinatarii săi, pentru
organul emitent și chiar pentru organ ierarhic superior.
 Regimul de putere publica, executarea lor din oficiu.

2.4. Exercitarea de către instanța de judecată a unui control de legalitate.

Art. 52 și 126 alin.6 din Constituția României și legea numărul 554/2004 privind contencios administrativ.

2.5. Emitentul poate fi o autoritate publică sau o persoană de drept privat autorizat de putere publică, să
presteze anumite service publice.

 Actele administrative pot proveni și de la autorității din afara sferei executivului.

 Actele emise în realizării activității specifice, ca mijloc de realizarea competenței acestora
autorității.
 Poate emite acte administrative structurii cu caracter privat.

2.6. Produce efecte juridice, în sensul că dă naștere, modifică sau stinge drepturi și obligații specifice
raporturilor de drept administrativ.

 Observația: Administrația publică se angrenează și în raportului de drept privat, apelând la acte

juridice de drept privat.

3. Clasificarea actelor administrative.

1. Clasificarea actelor după întinderea efectelor juridice.

După întinderea efectelor juridice pe care le produc actele de drept administrativ se clasifică în acte
normative și acte individuale.

 Actele normative.: Conțin reguli generale abstracte și impersonale de aplicabilitate repetată. Ele se
aplică în mod repetat și pentru orice situația particular care intră sub incidența normei. Are caracter
normativ și un caracter individual (o persoana determinata).
 Actele individuale.: Produc efecte juridice numai cu privire la subiecte de drept determinate și își
epuizează conținutul prin executare. Aceste acte se clasifică in:
 Acte administrative jurisdicționale: Emise ca rezultatul al soluționării unui
litigiu de către un organ administrativ.
 acte administrative ne jurisdicționale sau de administrația activă: Emise
în cadrul activității curente a administrație și în afară oricărui litigiu.
 Importanța distincție:
Actele normative sunt de aplicabilitate repetată și nu își epuizează conținutul deosebit de
actelor individuale.
Actele individuale se emit în conformitate cu actele normative.
 Actele normative nu pot forma obiectul controlului jurisdicțional direct al administrație.
Justiției ori alte organe de jurisdicție.

2. Clasificarea actelor după conduita prescrisă.

 Actele onerative.: Obligă subiectele de drept cărora li se adresează la o anumită prestrație.

 Actele prohibitive.: Prescriu interzicerea unor acțiuni.
 Actele permisive.: Fără a obliga sau interzice o anumită acțiune, lasă o anumită libertate de
conduite subiectelor de drept.
 Autorizațiile.: Poate fi autorizații impuse de lege, intrucat prin îndeplinirea condițiilor legale de
către solicitanții organul este obligat să le emită și autorizații liberă.
 Actele atributive de statul personal.: Conferă titularului lor un drept sau complexă de drepturi
impuse de lege sau se emite în baza aprecierii organului în cazul actelor atributive libere

Distincția între aceste doua:

- Actele atributive de statul personal nu asigura prin ele însele legalitatea unor acțiuni viitoare ale
titularului lor, este nevoie de cele mai multe ori sa intervina un nou act administrativ.
- Autorizațiilor prin simpla lor emitere nu mai este nevoie de un alt act administrativă pentru a se
beneficia de exercițiul lor.
- Actele atributive și autorizațiile: Când sunt impuse de lege, se verifică numai sub aspectul legalității.
- Actele libere.: Se apreciază și sub aspectul oportunității lor.

3. Clasificarea după situația juridică generată.

După criteriul situației juridice generate, poate fi. :

- Actele constitutive.: Sunt izvorul unei situații juridice noi creând, modificând și desființând raporturi
juridice. Generând prin ele însele noi raporturi juridice, produc efecte numai din momentul emiterii
lor și pentru viitor.
- Actele declarative sau recognitive.: Se mărginesc să constate o situație preexistent emiterii actului
juridic. Produc efecte juridice anterioare adoptării lor.

4. Clasificarea actelor dup subiectul lor.

- După subiectul de la care emană.: Actele se pot clasifica având în vedere poziția și competența
acestora, căt și numărul de manifestării de voința care concur la adoptare actului.
- După organul de la care emană actele pot proveni de la:
 Guvern: hotărări;
 Prim-ministru: decizii;
 Ministerele/Autoritazile centrale de specialitate: instructioni/regulamentele;
 Consilile locale/judete: adopta hotărări;
 Primari: dispoziții;
 Prefecții: ordine:

Interesul practic al acestei distincții:

- Poziția ierarhică a organului emitent conferă forță juridică și locul actului normativ, respectiv în
sistemul izvoarelor dreptului.
 - Actele organelor colegiale au o forță juridică superioară, comparativă cu forța actelor emise de
formele operative de conducere.
 După felul competenței organelor de la care emană actele administrative pot fi acte
administrația general [emanate de la organe cu competenta generala ] și acte administrația
specială [emanate de la organe cu competenta speciala.]
 După numărul manifestarilor de voința care concură la formarea lor, actele administrativă
pot fi acte simple, unei singure manifestări de voința și acte complexe când cuprinde doua
sau mai multe manifestări de voință.
 După subiectele cărora le sunt adresate poate fi actele interne [Efecte interiorul
organului] și acte externe [ Efecte în afara acestuia ].

5.. Clasificarea actelor administrative după procedura lor.

- După criteriul procedurilor, actele se clasifică având în vedere gradul de complexitate, inițiativa în
elaborare, mod de aducere la cunoștința și forma exterioară.
- După gradul lor de complexitate, actele de drept administrativă pot fi elaborată după o procedură
simplă [ nu presupune indeplinire unor formalități procedurale deosebite ] sau după o procedură
complexă [presupune indeplinire unor formalități procedurale deosebite].
- După modul lor de inițiere poate fi emise din oficiu [revocabile] sau la cererea [ irevocabile ].
- După modul lor de a aduce la cunoștința distingem actele comunicate [individuale] și acte publicate
[ cele normative].
- După forma exterioară se împart în acte emise în forma scris și acte emise fără îndeplinirea acestei
condiții [orale] .Încălcare cerințe, forme scrisă cerută de lege, antrenează nulitatea actului juridic.

Actele administrative se mai pot clasifica și după conținutul efectelor pe care le generează acte individuale,
poate fi creatorii de dreptului, creatoare de obligati, creatorii de obligații și drepturii.

După conținutul lor material poate fi acte patrimoniale oneroase sau acte patrimoniale gratuite ori acte
administrative nepatrimoniale.

După modul lor de executare, poate fi cu executare instantanee sau cu executare succesivă.
 Tema 3: Regimul juridic al actelor de ministrative.

Actele de drept administrativ sunt supuse regimului juridic administrativ, având un regimul juridic propriu,
distinct de al altor acte juridice, regim se manifestă cu privire la legalitatea, forța lor juridică și forțelor
probantă modă de intrare în vigoare de executare și de Încetare a efectelor juridice.

Dispune de prezumția de legalitate, sunt obligatorii și se pună direct în executare așa se evidențiază
caracterul lor de acte de putere sau de autoritate prin opoziție.

Actul de drept administrativ nu se confundă cu înscrisurile materiale sau actele constatatoare ale
manifestare lor de voința producătoare de efecte juridice.

Inscrisuri pot fi considerate să constate existența unui eveniment, iar se mărginește să constate
manifestare de voință a unei sau a unor terțe persoane, iar rolul funcționarului de stat se rezumă doar la
stabilirea identității părților. Întreaga activitatea administrației publice rezumându-se la o simpla
operațiune tehnică, un material de constatare fără că ea să generează efecte juridice.

Înscrisurile doveditoare nu reprezintă acte de drept administrativ, iar au o anumită semnificație juridică,
adică poată condiționa valabilitatea actelor juridice civile, administrative.

Prezumțiile care stau la baza emiterii/adoptării actelor administrative:

 Prezumția de legalitate.: Se prezumă a fi legală până la proba contrară, respectiv anularea

acestuia, ori constatarea nulității absolute de către instanță de judecată.
 Prezumția de veridicitate.: Cele cuprinse în conținutul actului administrativ sunt conforme cu
realitatea.
 Prezumția de autenticitate. : Actul este considerată că emană de la organul competent, conform
legii, având in vedere elementele sale exterioare.

Prezumții sunt relative, putând să fie combatute cu orice mijloc de probă.

2. Condițiile de valabilitate ale actelor administrative sunt următoarele.

2.1. Respectarea supremației constituției în emiterea/adoptarea actului administrativ.

Actul administrativ trebuie să respecte principiul supremației constituției.

2.2.. Respectare principiul legalității în emiterea/adoptarea actului administrativ.

Actul administrativ emis/adoptat în conformitate cu legea, precum și cu celelalte acte normative cu forță
juridică superioară.

Relația, legalitate, oportunitate.

Oportunitatea actului administrativ.

Capacitatea organului administrativ de a emite/adopta actul de a alege dintre soluții posibile pe cea care
corespunde cel mai bine interesul public care trebuie satisfăcut.

 Se fundamentează pe puterea discreționar.

 Aprecierea necesității și oportunității actului aparține exclusiv autorității publice, deliberative și
executive.
  Instanțele de contencios administrativ pot cenzura oportunitatea act în mod excepțional: exces de
puter adica depășirea limitelor puterii discreționare a administrației.

2.3. Actul administrativ să fie emise/adoptat de organ competent în limită competenței sale legale.

Competența.: Atribuțiilor stabilite de lege, care conferă drepturi și obligații de a desfășura o activitate de
natură administrativă.

Competența poate fi:

Materială.: Ansamblul prerogativele unei autorității publice din punct de vedere al conținutului,
sunt:
 Competența materială generală.: Vizează toate domeniile de activitate ale vieții
economico-sociale.
 Competența materială specială. : Vizează numai anumite segmente ale activității.
Teritorială.: Ratioane loci - Motivul locului.
Temporară.: Evocă întinderea în timp.
Personală.: Este determinată de calitatea persoanei sau a subiectului de drept.
Delegată.: Atribuțiile legale sunt transferate împreună cu resursele financiare corespunzătoare de
la nivel central la nivel local.
Exclusivă.: Atribuțiile stabilite prin lege expres și limitativ a autorităților publice locale. ( au drept si
dispune de resursele di mijlocele necesare)
Partajata.: Atribuții exercitate, potrivit legii de autoritățile administrației publice locale, împreună
cu alte autorități administrative.

Teoria funcționarilor de fapt - excepție de la regulile de competență.

Teorie impusă de necesitatea respectării, principiul stabilității și securității situațiilor juridice.

Este o aplicare a principiul aparenței în drept.

Conform art. 102 din codul civil: ”actele de stare civilă întocmite de o persoană care a exercitat în mod
public atribuțiile de ofițer de stare civile cu respectarea tuturor prevederile legale, sunt valabile, chiar dacă
acea persoană nu avea această calitate, afară de cazul în care beneficiarii acestor acte au cunoscut lipsa
acestei calitate.”

În esență, se referă la actele administrative emise de către persoane necompetente.

Pentru a garanta interesul public și buna funcționare a serviciului public, actele trebuie menținute ca
valabilă.

2.4. Conformitatea actului administrativ cu formă și cu o producere de emitere/adoptare prevăzut de

lege.

Forma actului administrativ.

Regula: forma scrisa.

Obligativitate: forme scrisă derivă din obligativitatea publicării actelor administrative.
 Motivarea actului administrativ este obligatorie.
 Proiectele actelor cu caracter normativ supuse publicității se motivează prin:
  Nota de fundamentare.
 Expunere de motive.
 Referat de aprobare
 raportul de specialitate.
Se impune respectare regulilor de redactare a actelor normative.
 Tema 4: Procedura administrativă de emitere/adoptare a actelor administrative.

a) Operațiunile procedurale anterioare a emiterii adoptării actelor administrative sunt:

 Avizul.: Opinia/punctul de vedere pe care îl solicită organul care urmează să emită/adoptă
decizia unui alt organ specializat.
 Acordul.: Manifestare de voință pe care un organ public îl dă altui, unui alt organ în vederea
emiterii de către acesta din urmă a unei decizie administrative.

Avizele pot fi:

 Facultative.: Când organul emitent este liberă să solicite un aviz și nu este obligat să ține cont de el.
 Consultative.: Când este obligat să-l solicită, dar nu este obligată să se și conformeze.
 Conforme.: Când trebuie să-l solicite, iar opiniile pe care le conțin sunt obligatorii.

Avizele sunt formalitățile procedurale sau operațiunii tehnico-materiale care nu produc efectul juridic prin
ele însele, doar contribuie la întărirea caracterului legal al deciziei administrative.

Acordul poate fi prealabilă, concomitent sau posterior.

Acordul organului ierarhic superior se mai numește și aprobare.
Acordul poate preveni de la organ ierarhic superior sau de la un alt organ al administrației situat pe
o poziție superioară a emitentului.

4. Operațiunile procedurale concomitente emiterii/adoptării actelor administrative.

Se referă la funcționarea în baza legii și adoptare unei decizie de ministrative de câtre aceste autorității
publice potrivite competențelor:

 Cvorumul.: Se referă la numărul minim de membri necesară că să se realizeze o intrunire valabilă a

organului colegial. Sancțiunea neintrunirii cvorumului este nulitatea actelor adoptate în aceste
condiții.
 Majoritatea.: Se referă la numărul minim de voturi necesare pentru adoptarea unei decizii
administrative concretizate într-un act administrativ.
 Simplă.: 50%+1 din prezenți;
 Absolută.: 50%+1 din care compun organul colegial;
 Calificata.: 2/3 sau ¾ din care compun organul colegial;
 Majoritatea.: Numărul de voturi necesar a fi exprimate pentru adoptarea unui act
administrativ stabilit în condițiile legii.
 Majoritatea absolută.: Primul număr natural strict mai mare decât jumătate din totalul
membrilor, în funcție ai organul colegial.
 Majoritatea calificată.: Primul număr natural care este mai mare decât Valoare numerică,
rezultat în urma aplicării fracției/procentului.
 Majoritatea simplă.: Primul număr natural mai mare decât ½ din totalul membrilor
prezenți.
 Motivarea.: În cazul deciziilor individuale, motivarea trebuie să fie cuprinsă în conținutul sau într-
un document Justificativ, chiar dacă sub semnătura altei persoane. În cazul deciziilor actelor cu
caracter normativ, legea face referire la doua situații:
 Actele guvernului: Ordonanțe și hotărărilor trebuie să aibă o notă de fundamentare.
 Celelalte acte administrative cu caracter normativ.: Emise de autorități centrale sunt
însoțite de un referat de aprobare.
  Actele cu caracter normativ adoptate de o U.A.L. Trebuie să cuprindă motivarea în drept.
 Motivarea este obligatorie în cazul deciziilor/actelor administrativ jurisdicționale.

Legea nu prevede sancțiunii pentru situația în care motivarea nu este publicat sau nu este afișata.

 Semnarea și contrasemnarea.: Este o operațiune/formalitate esențială care permite verificarea

competenței de emitere a Actului, indispensabil pentru existență deciziei administrative.
 Dispozițiile primarului se semnează de către acesta [ Autoritate unipersonală.].
 Hotărârile consiliului local se semnează de către președinte de ședință.
 Ordinele prefectului de câtre prefect.
 Ordinele și instrucțiunile ministeriale de către ministru.
 Hotărările și ordonanțele de guvern de către primul-ministru.
 Decretele Președințiale de către președinte.

Contrasemnare: Presupune o autentificare a semnăturii persoane competente și se asociază

răspunderea contrasemnatarului în ceea ce privește legalitatea decizi administrative.

 Are semnificația juridică a unui prim control de legalitate.

 Obligația contre semnăturii este prevăzut în constituție.
 Ordonanțele și hotărările guvernamentale contrasemnate de miniștrii.
 Hotărărilor consiliului local și a dispozițiilor primar, contrasemnate de Secretarul General al
unității administrativ teritoriale.

5. Operațiuni procedurale ulterioare adoptării/emiterii deciziilor administrative.

 Comunicare și publicarea actelor administrative.: Actele administrative individuale își produc

efectele de la data comunicării lor către destinatarii respectivului act, iar actele Administrative
normativele și produce efectele de la data aducerii lor la cunoștință publică facut prin:
 Publicarea în monitorul oficial al României.
 Publicarea în Monitorul Oficial al Comunei/orașului/municipiului/județului.
 Afișare la sediul autorității publice.
 Publicarea în presa centrală și/sau locală.
 Afișarea pe pagina web a autorității publice.
 Aprobarea în proprie.: Reprezintă manifestare de voința a unui organ ierarhic superior prin care se
declară de acord cu un act deja emise de un organ ierarhic inferior, fără această manifestare de
voința ulterioare a lui, nu ar produce, conform legii, efecte juridice.
 Confirmarea.: Manifestare de voința prin care autoritatea publica își menține un act administrativ
anterior. Se mai înțelege și o operațiunea prin care o autoritate a administrației urmărește să
acopere un viciu al propriul său act sau să acopere un viciu de care era lovit un act inferior.
 Ratificarea.: Este utilizat în sensul de ratificare propriu-zis și în sensul de ratificare în proprie.
 Ratificarea propriu-zisă.: Operațiunea de control asupra unui act administrativ anterior,
care își produce efecte juridice, urmărindu-se prin ratificare descărcarea de răspundere a
organului emitent al actului certificat.
 Ratificările în proprii.: Se referă la manifestările de voința ale unui organ superior prin care
acesta urmărește să dea valabilitatea actului emis de un organ inferior cu depășirea
competenței legale a acestuia din urmă.
 Tema 5: Efectele, actelor administrative. Suspendare și revocarea. Anularea și în existență.

1. Întinderea efectelor actelor administrative.

Poate fi analizată sub aspectul acțiunii în spațiu, asupra persoanelor și în timp al acestor acte juridice și a
raporturilor lor.

a) Întinderea în spațiu a efectelor juridice.

Deciziile administrative produc în spațiu, efecte juridice determinate de competența teritorială a organului
emitent. Organelor centrale produc efecte în limitele teritoriului național, uneori și în afară. Actele
organelor locale și din teritoriu, produc efecte în limite unității administrative teritoriale respective.

b) Întinderea efectelor asupra persoanelor.

Deciziile administrative produc efecte asupra subiectelor de drept, autorității publice, persoane fizice și
juridice fără a lua în considerare calitatea subiectului de drept. Raporturile de drept administrativ trebuie
să aibă cel puțin un subiect calificat: ”Organul emitent al actului juridic”. În anumite situații efectele se
produc, având în vedere calitatea specială a celuilalt subiect al raportului juridic.

c) Întinderea în timp a efectelor juridice.

Poate fi analizate privitor la momentul producerii al duratei și al încetării efectelor.

 Momentul producerii efectelor juridice.

Este cel al publicării actelor normative și al comunicării actelor individuale, există unele excepții:

 Actele cu caracter retroactiv. În categoria între actele ce indică expres că produc efecte anterioare
publicării lor, precum și actele de anulare sau de revocare, actele de interpretare, actele de
suspendare, actele prin care se aprobă se confirmă sau se ratifică acte administrative. Actele care
stabilesc reguli procedurale și actele care stabilesc sancțiuni contravenționale.
 În cazul actelor care retroactivează în mod expres, se vor aplica începând cu date indicate
în actul respectiv.
 În cazul actelor de anulare și de revocare a altor acte administrative, efectele se produc de
la data intrării în vigoare a actului desființat sau de la data stabilită prin actul de desființare.
 Actele interpretative (Normative) Emană de la organul emitent ă al actului interpretat. Sau
de la organul superior acestuia au efect retroactiv de la data aplicării actului interpretat.
 Actele procedurale ulterioare adoptării actelor de drept administrativ aprobările,
confirmările, ratificările etceteră... au întotdeauna efect retroactiv. Ele produc efect de la
data când a intrat în vigoare actul administrativ aprobat confirmat sau ratificat, act care
este prealabil.
 Au caracter retroactiv actele normative mai favorabile în materia contravențională Când
prevadă o sancțiune administrativă mai ușoară sau când dezincriminează unele
contravenții. Dacă sancțiunea prevăzută în nou act normativ este mai ușoară, se va aplica
această sancțiune, iar amenda dispusă în baza vechiului act normativ se va executa numai
până la limita maximului prevăzut în noul act normativ.
 Un caracter retroactiv au și Actele administrative jurisdicționale care produc efecte prin
care se recunosc că părților situații juridice preexistente emiterii Actului.
 Altă excepția: Actele administrative, produc efecte din momentul aducerii lor la
cunoștința o formează actele ce intră în vigoare la o dată ulterioară, respectivului
moment cu indicare perioade.
 Actele care ultraactivează și care supraviețuiesc producând efecte și după data
ieșirii lor din vigoare.
 Durata ( Întinderea în timp) a efectelor juridice.

De la data prevăzută pentru intrarea în vigoare până la data ieșirii lor din vigoare.

 Actele temporare produc efecte până la data prevăzut ori până la realizare unei anumite situații.
 A au caracter temporar actele normative de stabilire a contravențiilor adoptate în cazul lui de
epidemia, inundație, etc...

 Încetarea efectelor juridice.

Actele produc efecte juridice, atât vreme cât nu intervine o cauză de încetare. Renunțarea la beneficiului
unui act administrativ individual este irelevant pentru existența actului juridic, deoarece încetarea efectelor
trebuie să fie total rezultatul manifestării de voință (contrare) din partea emitentului.

Încetarea efectelor juridice reprezintă pierderea caracterului obligatoriu al actelor juridice prin desființare
raporturilor generale ele și poate avea loc prin doua modalități:

- Producerea unui fapt material juridic;

- intervenția unui act, actul juridic, contrariu primului și care are ca scop suprimarea;

 Actele individuale : Nu sunt de aplicabilitate repetat. Încetarea efectelor se produce prin

executarea lor sau prin anumite fapte cum sunt:
 Încetarea existenței subiectului de drept, prescripția, încetarea existenței subiectului de
drept, decesul persoanei fizice.
 Expirarea termenului de valabilitate, exemplu: pașaportul, buletin de identitate.
 Prescripția stinge aplicarea sancțiunii, amenzii contravenționale. Se prescrie în termen de 6
luni de la săvârșire faptei.
 Executare act juridic duce la încetarea efectelor, adica executare prin intermediul unul
fapte stinge, efecte actul sancționator.
 Deteriorarea sau pierderea înscrisului constatator al actului juridic.
 Se eliberează un nou act de identitate în cazul pierderii, distrugerii sau deteriorării.

 Încetarea efectelor prin intervenția unui act.

Presupun aparitia Unui nou act juridic care să înlature efectele unui act administrativă precedent. Aceste
ipoteze sunt: suspendare, revocare și anulare.

1. Suspendare actelor administrative.

  Suspendare.: Operațiunea juridică care determină încetare temporar a efectelor actelor
administrative.
 Cauzele suspendării.: Dubii cu privire la legalitatea sau oportunitatea unui act normativ sau
individual.
 Cauzele pot fi anterioare, concomitente sau ulterioare.
 Durează până la elucidarea cauzelor care au determinat-o.
 Mai poate să apară unii subiecte de drept, având ca efect tot încetare temporară a
consecințelor juridice.
 Se realizează prin acte juridice normative sau individuale sau poate fi de drept.
Suspendare prin actul juridic.
 O dispune organul emitent ă al actului suspendat.
 Poate fi dispus și de către autoritatea administrativă ierarhică superior organului
administrativ, emitent.
 Per a contrario, organele ierarhic inferior nu pot suspenda actele individuale și normative
ale organelor superioare.
Suspendarea de drept.: În cazul atacării de către prefect în fața instanței de contencios
administrativ a unui act al consiliului local sau al primarul considerat ilegal.
Instanțele judecătorești.: Au dreptul de a suspenda actele administrative cu caracter individual
neexceptate de la controlul judecătoresc, pe considerente de legalitate.

2. Revocarea, actelor administrative.

 Revocarea.: Operațiunea juridică prin care organul administrativ emitent sau organul ierarhic
superior scot din vigoare un act administrativ.
 Când operațiune o face organul emitent = Retractării sau a retragerii actului.
 Cauzele care determină revocare rezidă în nelegalitatea sau neoportunitatea actului respectiv.
 În unele cazuri, revocarea apare ca o sancțiune îndreptat împotriva beneficiarului unui act juridic.
 Revocarea poate fi lipsit de acest caracter în ipoteza aceluiași permis, care se retrage când titularul a
murit sau a fost declarat dispărut printr-o hotărăre judecătorească.

Asemănări și deosebiri între revocare și suspendare.

 Spre deosebire de suspendare, în cazul revocării, nelegalitatea sau neoportunitatea actului
este certă.
 Revocarea are un caracter definitiv.
 Efectele revocării se produc atât pentru trecut, cât și pentru viitor.
 Dreptul de revocare al actelor de drept administrativ își are izvorul în principiul
revocabilității, acestor acte fundamentat pe caracterul unilateral al actelor administrative.

Actele normative poate fi întotdeauna desființate de către organul emitent, iar cele individuale poate fi și
ele desființate pentru că legea nu declară că sunt stabile, definitiv sau irevocabile.

 Desființare se poate realiza fie concomitent cu adoptarea unui nou act juridic, fie fără adoptarea
unui nou act.
 Încetarea efectelor se dispună după aceeași procedura specifică adoptării actelor de către organul
care dispune desființarea.
  Dreptul de revocare implic și dreptul de reformare sau de modificare a actelor. Această drept
aparține organului emitent.
 Revocarea se face după aceeași procedură ca și adoptare sau emiterea, aceasta fiind valabil și
pentru reformare.

De obicei, autoritățile administrative publice recurgă la scoaterea din vigoare a propriilor acte normative
prin abrogarea.

Abrogarea poate fi expresă și tacită.

Abrogarea o poate dispune organul emitent sau cel superior ierarhică prin acte administrative.

Actele administrative irevocabile.

Regula general este revocabilitatea actelor administrative. Există și excepții, unele acte au un caracter
revocabil sau devine irevocabil: actele administrative jurisdicționale, actele administrative pe bază care s-au
format raporturile juridice de altă natură.

 Actele administrative jurisdicționale.: sunt irrevocabile întrucât dispune stabilitate lucrului

judecată necesară pentru a impiedica perpetuare unor stări conflictuale, emitentului se
dezinvestește doar prin exercitarea unei căi de atac în fața organelor competente de jurisdicție.
 Actele administrative, în baza cărora s-au format raporturi juridice de altă natură.: Sunt
irevocabile datorită generării unor raporturi neadministrative a căror legalitate sau oportunitatea
nu mai intră în competență de o verificare a organului emitent, al respectiv act administrativ.
 Actele individuale care au generat dreptului o subiective garantată de lege prin stabilitatea lor.:
sunt acte irevocabile tocmai că o expresie a acestei stabilității. Irevocabilitatea vizează numai actele
individuale. Dreptul subiectiv trebuie să fie de un fel deosebit, pentru că actul să dispună de
garanția irevocabilității.

 Sunt acte irevocabile Autorizațiile și actele atributive de statut personal, când sunt impuse de lege.

 Legislația au consacrată, principiul Revocării oricărui act administrativ obținute prin manevre
frauduloase sau dolosive chiar dacă actul desființat intră în categoria actelor irevocabile.
 Actele administrative realizate în material.: De vină este revocabile din momentul
executorilor, pentru că din momentul executării, el ar deveni bilateral revocării lui
unilateral ar inceta. Pentru actele ce presupun o realizare materială, succesivă, revocare
are efecte numai pentru viitor.
Revocarea actelor administrative dolosive și frauduloase.

Actele de drept administrativ exceptate de la principiul revocabilității, se pot desființa dacă viciul legalității
s-ar datora fraudei sau dolului la emiterea lor.

 În situația actelor administrative jurisdicționale, revocării lor pe considerente de dol sau fraudă
apare mai rar, întrucât procedura lor de adoptare conferă suficiente garanții în emiterii lor cu
respectarea legii. Existență căilor de atac împotriva acestor acte conferă posibilitatea anulării sau
reformării lor.
  În cazul actelor administrative care au generat ă și raporturi juridice, având o altă natură Caracterul
ilegal, fiind de stabilită de instanța de judecat și pentru ordinul de repartizare a suprafeței locative
în cadrul litigiului în care se va constata nulitatea contractului de inchiriere.
 În cazul actelor administrative care au generat drepturi subiective stabile, nulitatea lor va putea fi
constatat de către organele administrației publice, anume desemnate prin lege sau de către
instanța de judecată.
 În privința actelor administrative realizate material, revocarea lor este ineficient. Administrația sau
instanța de judecată au posibilitatea ca, în mod excepțional, se repună lucrările în stare inițială.

Recunoașterea caracterului stabil al unor drepturi obținute în mod fraudulos ar aduce la legalizarea unei
situații în vădită contradicție cu legea, motiv pentru care nu suntem în prezența unor drepturi câștigate.

Dacă actul administrativ cu caracter stabil, dar ilegal, a fost emis ca urmare a culpei exclusive a unei
Autorității/instituții, nu mai poate opera revocarea actului sau chiar dacă are opera o revocare, ea nu poate
fi imputată titularului, deoarece actele exceptate de la principiul revocării au o stabilitate deosebită.

3. Anularea, actelor administrative.

 Anularea actelor administrative.: Sancțiunea aplicată pentru considerente de legalitate și poate fi

dispusă de către organele administrative ierarhic superioare, de organele judecătorești, iar în unele
cazuri speciale de organele procuraturii.
 poate privi atât acte normative, cât și acte individuale.
 Determinată de cauze anterioare concomitente și ulterioare adoptării actelor administrative.
 Aceste cauze pot viza atât ilegalitatea actul administrativ căt și netemeinicia lor.
 Efectele anulării se producă atât pentru trecut, cât și pentru viitor.
 Anulare reprezintă o încetare definitivă a efectelor juridice, deoarece ilegalitatea este dovedită cu
certitudine.
 Anularea poate fi dispusă și de organe ale administrației publice superioare, în mod indirect, ori de
organe care nu fac parte din sistemul ierarhic al organului emitent al actului anulat, căt si organele
judecătorești.
 Anularea nu vizează și neoportunitatea.
 Organele administrative ierarhic superioare au un drept de anulare a actelor legale ale organelor
subordonate, asupra cărora exercită un drept de control general.
 Organele de administrație activă nu vor putea anula actele organele administrative de jurisdicție.

 organele ierarhic superioare care nu dispun de un dreptă de control general și care nu sunt
supraordonate organic, au numai un drept de suspendare actelor administrative legale aparținând
organelor în cauză.

Organele judecătorești au un drept de control general asupra legalității actelor administrative individuale
cu caracter ilegal, În condițiile stabilite de lege sau în cazurile expres prevăzute prin legi speciale.

Anularea actelor administrative pe considerente de ilegalitate sau de nulitate, are următoarele efecte:

- Actul administrativ este desființat retroactiv in efectele sale din momentul anulării și până la data
când el a fost pus in aplicare, căt și pentru viitor.
- Se înlătura prezumția de legalitate și încetează caracterul executoriu.
 - Anularea nu suprimă efectele materială consumate, dar va afecta raporturile juridice de altă natură
care se vor desființa după mijloacele specifice acelor ramuri de drept.

Tipurile de nulității în dreptul administrativ.

Nulitatea: Sancțiunea care lovește actele juridice, lipsindu-le, defecte juridice.

Distingem următoarele categorie de nulității:

a) După modul lor de consacrare, poate fi exprese, adică prevăzute de lege și nulități virtuale
neprevăzute de lege, dar care se deduc din norme.
b) După intinderea efectului lor distructive distingem nulității totale care desființează actul în
întregime, și nulității parțiale care le desființează numai în parte.
c) Sub aspectul cauzelor care le determină și a regimului juridic distingem nulității absolute Procesului
verbal de constatarea săvârșirii contranvenți din care dacă lipsește un element prevăzută de lege,
actul este lovit de nulitate absolută, iar nulității relative lipsa semnăturii determină nulitatea
relativă a acesteia.
d) După modul lor de constatare, distingem nulități de drept și nulități constatate de organele
administrative sau judiciare.
e) După obiectul lor, deci după elementul la care se refer distingem nulității de fond cele care vizează
conținutul actului juridic și nulitații de formă care derivă din incalcare condițiilor procedurale ale
actelor de drept administrativ.
 Nulitățile absolute și nulități relative în dreptul administrativ.

Legislația administrativă consacră dor noțiune de nulitate absolută iar nulitatea relativ este subînțeleasă ca
o nulitatea virtuală.

Nulitatea absolută este o nulitate expresă.

 Actele administrative sunt nule când sunt în vădită contradicție cu lege, când încalcă cerințe, ori au
lipsuri neesențiale. Consecințele ar fi următoarele:
 Nulității absolute poate fi invocată de către orice organ sau persoana care pot refuza
executarea, Iar nulitatea relativă o poate invoca doar cel cu drepturi și interese lezate prin acel
act.
 Nu poate fi validată actul neavând o existență juridică. Actul anulabil se poate confirma prin
îndreptarea viciilor de formă sau lipsurilor ne esențiale.
 Când se constat nulitatea actului, nu este necesară revocarea. Actul anulabil trebuie revocat de
către organele competente.

Distincția dintre cele doua categorii de nulității nu este atât de netă, deoarece operândă principiul
oficialității, organul administrativ poate verifica din proprie inițiativă sau din oficiu.

Sub aspectul posibilității de invocare din oficiu a nulității constatâm următoarele:

 Nu există un termen generale de prescripție, putând fi oricând invocate.

 Organul administrativ poate să-și desființeze propriul act.
  Dacă actul administrativă ilegală a generată și alte raporturi juridice afectate de legalitate, se poate
pune acelor raporturi problema dreptului organului administrativ sau a altor subiecte de a invoca
nulitatea.
 Elementul care permite stabilirea caracterului absolut sau relativ a nulității în dreptul administrativ este
felul normei lezate.
 Încălcarea normelor imperative atrage nulitatea absolută, iar încălcarea acelor dispozițive, determină
nulitatea relativă. Normele imperative apără interese generale, iar cele dispozițive interese personale. .
 Nulitatea actelor produce efecte față de părțile raportului juridic și față de terții.

4. Inexistența actelor administrative.

Actele administrative se bucură de prezumția de legalitate atât timp cât ilegalitatea lor nu este dovedit, iar
actul nu este desființat.

Uneori viciul ilegalității este atât de evident și afectează încât este lipsit de prezumția de legalitate, se
considera că actul nici nu a luat ființă.

Astfel, practică judiciară a stabilit că când vânzătorii nu au semnat un contract, nici nu au intenționat
vreodată să vândă imobilul specificat în el, este cazul de a se face constatarea inexistenței actului..

 Actul lovită de nulitate absolută continuă să producă efecte juridice până în momentul în care se
constată nulitatea actului administrativ de câtre organele competente, pe când, în cazul
inexistenței, actul nu beneficiază de la bun început de aceasta prezumție și nu poate fi pus în
executare.
 În cazul inexistenței actului administrativ, se poate refuza punerea lui în executare, fără a mai fi
necesară o hotărâre judecătorească, datorită caracterului său executoriu, întrucât s-ar putea
antrena unele prejudicii.
 În dreptul administrativ însăși organul emitent sau cel de execuție, poate constata din oficiu in
existența actului juridic.
 În cazul inexistenței prin simpla ei, constatare prezumția de legalitate este înlăturată fără o
procedură deosebită, actul fiind lipsit de caracterul executoriu.

Cauzele inexistenței.: Rezidă în lipsa unuia, a unora sau a tuturor elementelor esențiale, respectiv
voința, subiectul, obiectul și motivul.

 Efectele inexistenței actelor de drept administrativ:

 Nu există prezumția de legalitate și Nu operează caracterul executoriu al actului, a cărui
existență și executare poate fi contestată și respectiv refuzată.
 Invocarea inexistenței o poate face orice subiect de drept interesat, la cerere sau din Oficiu,
oricând, întrucât nu operează prescripția.
 Viciul inexistenței îl poate constata orice instanța judecătorească, indiferent de competența sa
material sau teritorial.
 În cazul actelor inexistente, căile administrative de atac se pot exercita oricând.
 Actele civil bazate pe acte administrative inexistente, se desființează după procedura specifică
acelor ramuri de drept.
 Actul inexistent nu produce efecte juridice valabile, îndiferență de date invocării viciului.
 Inexistența formalităților procedurale legal necesare adoptării actului administrativ, antrenează
nevalabilitatea acestuia din urma.
 Tema 6: Contractul administrativ. Noțiune. Regimul juridic actual.

1. Definiția legală a contractului administrativ.

 Sunt asimilate Actelor administrativ, conform legea, contractele încheiate de autoritățile publice
care au ca obiect:
 Punerea în valoare a bunurilor proprietate publică.
 Inchirierea unui bun public.
 Executarea lucrărilor pe interes să public.
 Prestarea de serviciilor publice.
 Achizițiile publice.
 Alte categorii de contracte administrative supuse competenței, instanțelor de contencios
administrativ, care sunt prevăzută ca atare prin lege special.
 Acestei sunt definite ca fiind contracte administrative.
 Definiția doctrinară a contractului administrativ:
Este acordul de voința dintre o autoritatea public și alte subiecte de drept.

2. Trăsăturile contractului administrativ.

Convenție/acord de voința, încheiate între doua sau mai multe părți.

Una dintre părțile contractului este un subiect determinat sau alt subiect de drept autorizat de un
organ administrativ.
În cazul contractului administrativ, subiectul determinat se află pe o poziție de superioritate față
de celelalte subiecte al contractului.
Obiectul contractului este determinat, el urmărind satisfacerea unui interes general.
Elementele sunt stabilite atât pe cale reglementară/normativă prin lege, cât și pe cale
convențională.
Conținutul mixt al drepturilor și obligațiilor ce revin părțile clauzele obligatorii stabilite prin caietul
de sarcini și clauze negociate de părțile contractante.
Posibilitatea modificării sau rezilierii unilaterale a contractului, de către autoritatea public, atunci
când interesul public o cere.
Forma scrisă Nu poate avea caracter consensual deoarece implică o autoritate care acționează
regimul de putere public.
Guvernarea în principal de un regim de putere publică.

3. Competența instanțelor judecătorești de soluționare a litigiilor derivate din contractele

administrative.

Regula: Litigiile care apar în fazele premergătoare încheierii unui contract administrativ și litigiile
legate de încheiere, contractului administrativ, sunt de competența instanțelor de contencios
administrativ.
Excepția: Litigiile care au ca obiect executarea contractelor administrative sunt de competența
instanțelor civile.
Litigiile care au ca obiect contractele de achiziție publică întră în sfera de competența a instanțelor
de contencios administrativ, conform legea privind remediile și căile de atac în materie de atribuire
a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale, etc.
 Prin excepția: Procesele și cererile care decurg din executarea contractelor administrative
se soluționează în primă instanță de urgență și cu precadere, de către secția civilă
Tribunalului, în circumscripția căruia se află sediul autorității contractante sau în
circumscripția în care își are sediul social/domiciliu reclamantului.
 Tema 7: Contenciosul administrativ - forma a contractului exercitat asupra activității administrației
publice.

1. Formele de control exercitat asupra activității administrației publice.

Rolul controlului constă în prevenirea erorilor în aplicare deciziilor, eliminarea erorilor, asigurarea
îmbunătățirii permanente, corespunzătoare nevoilor sociale dintr-o etapă dată, se exercită prin trei forme
de control:

a) Controlul parlamentar.: Poate îmbrăca doua forme:

 Tradițional.: Obligația guvernului și a celorlate organe ale administrației, de a prezenta
Parlamentului informații și documente și de a răspunde la interpelările formulate de
deputăți și senatorii, adoptare a unor moțiuni simple, și declarații cu privire la politica
guvernului.
 Modern.: Exercitată prin intermediul unor autorității publice care depinde de Parlament.
b) Controlul administrativ.: Prin intermediul acestuia, activitatea organelor administrației publice se
autoreglează prin controlul intern, fie prin control extern sau prin controlul de tutelă
administrativă, exercitată de guvern prin intermediul prefecților sau prin intermediul jurisdicțiilor
speciale administrative.
c) Controlul judiciar.:Prin intermediul instanțelor judecătorești, reprezentând de fapt contenciosul
administrativ.

2. Noțiunea de contencios administrativ.

Contenciosul administrativ este o instituție fundamentală și reprezentând o garanția a cetățeanului

împotriva eventualelor abuzuri ale administratiei.

Noțiunea de contencios administrativ este definită din lege ca activitatea de soluționare de către instanțele
de contencios administrativ competente, potrivit legii organice a litigiilor, în care cel puțin una dintre părți
este o autoritate publică, iar conflictul s-a născut fie din emiterea sau încheiere a unui act administrativ, fie
din nesoluționarea în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept
sau la unui interes legitim.

În doctrină a fost definită ca fiind totalitatea litigiilor dintre autoritățile publice și persoanele vătămate, în
drepturile și Interesele lor legitime, care sunt de competența instanțelor de contencios administrativ.

3. Principalele forme ale contencios administrativ.

În doctrină au fost evidențiate doua categorie de contencios administrativ:

 Contencios administrativ de anulare.: Instanța de contencios administrativ poate să anuleze sau să

modifice un act administrativ emis/adoptat cu nerespectarea condițiilor prevăzute de lege, sau
poate sa oblige să rezolve o cerere referitoare la un drept recunoscut de lege.
 Contenciosul administrativ deplină jurisdicție.: Competența amplificată a instanței de contencios
administrativ, care poate anula actul administrativ atacat, poate obliga să emită un act
administrativ sau orice în scris și de asemenea, se poate pronunța cu privire la despăgubirii.

Actuală legea consacră un contencios administrativ de plină jurisdicție.

În funcție de dreptul sau interes legitim vătămată, contenciosul poate fi:

 o contencios subiectiv.: Există când reclamantul solicită să soluționeze o problemă referitoare la un
drept subiectiv sau a unui interes legitim personal.
o contencios obiectiv.: Presupune că reclamantul urmărește să apere un drept obiectiv sau un
interes legitim public cu caracter general și impersonal.

După sfera de cuprindere și temeiul legal:

 Contencios administrativ de drept comun.: bazat pe legea 554/2004;

 Contencios special.: Bazată pe reglementări derogatorii de la legea contencios administrativ.

4. Fundamentele constituționale și legale ale contenciosului administrativ.

Bazele constituționale, le regăsim în mod implicit în Constituția României, fundamentul legal este
reglementat în legea 554/2004.

5.. Condițiile acțiunii directe în contenciosul administrativ.

5.1. Condiția că actul atacat să fie act administrativ, tipic sau asimilat.

Actul atacat trebuie să fie un act administrativ, respectiv o manifestare de voință care emană de la o
autoritate publică în scopul de a produce efecte juridice. Actele juridice de altă natură nu vor putea face
obiectul controlului judecătoresc pe calea contenciosului administrativ.

Actele și operațiunile administrative care stau la bază emiterii actului administrativ, vor putea fi atacate pe
calea contenciosului administrativ, numai odată cu actul pe care îl fundamentează, iar nu separat.

Actele administrative propriu-zise sunt acte administrative tipice, iar refuzul nejustificat de a rezolva o
cerere și respectiv faptul de a nu răspunde solicitantului în termenul legal ca fiind acte administrative
atipice sau asimilate.

Actele administrative asimilate sunt:

 Nesoluționarea în termenul legal a unei cererii.: Faptul de a nu răspunde solicitantului în termenul

de 30 de zile de la înregistrarea cererii.
 Refuzul nejustificat de a soluționa o cerere.: Exprimarea explicită a voințe de a nu rezolva o cerere
a unui persoană, este asimilată refuzului nejustificat și nepunerea în executare a actului
administrativ.

Sunt asimilate actelor administrative Contractele încheiate de autoritățile publice care au ca obiect:

 Punerea în valoare a bunurilor proprietate publică.

 Executarea lucrărilor de interes public.
 Achizițiile publice.
 Etc

Aceste contracte sunt ca fiind contracte administrative, fiind asimilate actelor administrative.

5.2. Condiția ca actul administrativ să emane de la autoritatea publică.

Prin noțiunea de autoritatea publică, se înțelege Orice organ de stat sau al unităților administrative
teritoriale care acționează în regim de putere public, pentru satisfacerea unui interes public, inclusiv
persoanele juridice care au obținut statutu de utilitatea public sau sunt autorizate.
5.3. Actul administrativ să vatăme un drept sau un interes legitim.

Noțiunea de drept vătămată, presupune orice drept fundamental prevăzută de constituție sau de lege,
căruia i se aduce atingere prin un act administrativ, după legea contencios administrativ, avem:

 Interesul legitim privat.: Posibilitatea de a pretinde o conduită, în realizării unui drept subiectiv,
viitor și previzibil.
 Interes legitim public.: Posibilitatea de a pretinde o anumită conduită în realizării unui drept
fundamental ă care se exercită în colectiv, ori în un interes public.

5.4. Condiția parcurgerii procedurii administrative prealabile.

Plângerea prealabilă este cererea, prin care se solicită autorității emitente sau celei ierarhic superioare,
reexaminarea unui act administrativ cu caracter individual sau normativ, în sensul revocării sau modificare
acestuia.

După legea, persoana care se consideră vătămată printr-un act administrativ individual, trebuie să solicite
autorității publice în termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocare. Persoana Vătămată
poate introduce plângerea prealabilă în cazul actelor administrative unilaterale și peste termenul prevăzut,
dar nu mai tărziu de 6 luni de la data emiterii actului.

Procedura desfășurată la autoritatea publică emitent se numește recurs grațios, cea care are loc la
autoritatea publică ierarhic superioare, se numește recurs administrativ ierarhic, iar mai avem recursul
ierarhic Impropriu, dacă cererea este adresată unui organ cu atribuții de control în altul domeniu, care nu
se află raportului de subordonare cu emitent actului.

Natura juridică a procedurii prealabile și condiție de admisibilitate a acțiunii în contencios administrativ,

este de a sesizarea instanței care se poate face numai după îndeplinirea unui procedurii prealabile, dacă
legea prevede în mod expres aceasta.

Conformă regulilor, în cazul concursului dintre o normă generală și o normă specială, unde norma specială
tace se aplică norma generală, cu nuanță stabilirii compatibilității normelor de procedura civilă cu specificul
raporturilor de drept administrativ.

Legea definește plângerea prealabilă ca fiind cererea prin care se solicită autorității publice reexaminarea
unui act administrativ cu caracter individual sau normativ, în sensul revocării sau modificării acestuia.

Plângerea prealabilă poate fi făcută atât în scris, cât și verbal, prin intermediul audiențelor, aceasta fiind
consemnată și înregistrată în registrul de evidentă al audiențelor.

Obiectul plângerii prealabile este solicitare autorității publice revocarea actul administrativ considerat
vătămător, iar plângere prealabilă poate fi exercitată și prin intermediul mesajului de poștă electronică.

Legea prevede excepții determinate de calitatea reclamantului, în cazul acțiunilor introduse de prefect,
avocatul poporului, ministerul Public și Agenția Națională a funcționarilor publici, nu este obligatorie
plăngerea prealabilă și excepți determinate de obiectul acțiuni, adică cele îndreptate împotriva actelor
administrative, care nu mai pot fi revocate, întrucât au intrat în circuit civil și au produs efecte juridice.

De lege ferenda s-ar impune obligativitatea procedurii administrative prealabile. În cazul acțiunilor
introduse de Ministerul Public, prefect, Agenția Națională a funcționarilor publici. În privința avocatul
poporului nu se impune, deoarece acestea exercită acțiunea în contencios administrativ după ce
procedurile specifice de conciliere nu au dat rezultate.

5.4.1. Procedura administrativă prealabilă în cazul acțiunilor, având ca obiect contracte administrative.

Codul de procedură civilă nu mai instituie obligativitatea procedurii concilierii între părții, plângerea
prealabilă în materia contractelor administrative, având semnificația concilierii din vechiul Cod de
procedură civilă, acest aspect nu poate avea drept consecință înlăturare a obligativității procedurii
prealabile.

Printr-o decizie pronunțată sub imperiul vechiului Codul de procedura civila, Înalta Curte de Casație și
Justiție a statuat că: Înainte de introducerea cererii de chemare în judecat, reclamantul trebuie să încerce să
convoace partea adversar, urmând ca rezultatul, concilierii să fie consemnat într-un înscris cu arătarea
pretențiilor reciproce și a punctelor de vedere ale părților, referitoare la obiectul litigiului.”

Într-o decizie recentă s-a statuată că: Procedurii concilierii directe din vechiul cod de procedura civil, au
căzut în desuetudine, astfel că, în lipsa unor prevederi exprese cuprinse în legii speciale, procedura
prealabilă urmează a fi efectuată prin aplicarea corespunzătoare printr-o notificare adresată părții
contractante anterior sesizării instanței.

În prezent, legea 101/2016 Stabilește că nu este necesară parcurgerea unei proceduri prealabile în cazul
proceselor și cererilor privind acordarea despăgubirilor și privind anularea sau nulitatea contractelor de
achiziții publice. Cap. II din legea specială a fost abrogat prin OUG 45/2018.

Prin decizia din 14 ianuarie 2020 Curtea Constituțională a admisă excepția de neconstituționalitate și a
constatat că:

 Dispozițiile articolul 7 alin. 6 sunt constituționale numai în măsura în care nu impun autorității
publice contractante parcurgerea procedurii prealabile.
 Sintagma are semnificația concilierii în cazul litigiilor comerciale, dispozițiile codului de procedura
civilă fiind aplicabile în mod corespunzator, din cuprins dispozițiilor art.7 alin.6 este
neconstituțional.

5.5. Termenul pentru exercitarea plângerii prealabile și pentru introducerea acțiunii în contenciosul
administrativ.

5.5.1. Termenele de exercitare a recursului administrativ prealabilă.

În conformitate cu dispozițiile art.7 alin.1 înainte de a se adresa instanței de contencios administrativ

competente, persoana vătămată printr-un act administrativ individual trebuie să solicite autorității publice
în termen de 30 de zile, de la data comunicării actului, revocarea.

Prin derogare de la aceste prevederi, în cazul actelor administrative unilaterale, plângere prealabilă poate fi
introdus nu mai târziu de 6 luni de la data emiterii actului, acest termen a fost calificat ca termen de
prescripție.

Sintagma ”motivele temeinice”, trebuie interpretat într-un sensul larg. Într-o speță, instanța de contencios
administrativ a apreciat că poate fi considerată un motiv temeinic pronunțarea unei soluții într-un alt dosar
aflată pe rolul instanței, dacă obiectul acțiunii are o strânsă legătură cu cauza dedusă judecații.
În ceea ce privește persoana vătămată, printr-un act administrativ individual adresat, ar fi subiecte de
drept, va putea introduce plângere prealabilă în termen de 30 de zile, din momentul în care aceasta a luat o
cunoștință, pentru motive temeinice se poate formula nu mai târziu de 6 luni.

Prin decizia Curții Constituționale din 27 septembrie 2007, a fost declarată neconstituțională termenul de 6
luni care se aplică plângerii prealabile formulate de persoana vătămată, printr-un act administrativ cu
caracter individual adresat altui subiect de drept diferit de căt destinatarul actului.

În cazul actului administrativ normativ plângerea prealabilă este imprescriptibilă, aceasta putând fi
formulat oricând.

În cazul acțiunilor care au ca obiect contracte administrative termen este de 6 luni.

Sancțiunea nerespectării termenelor este inadmisibilitatea.

5.5.2. Termenul pentru introducerea acțiunii în contencios administrativ.

Art.11 legea 554/2004, Instituie 2 categorii de termene pentru sesizarea instanței de contencios
administrativ:

 Un termen de prescripție de 6 luni.: Efect este stingerea dreptului la acțiune în sensul material.
 Un termen de decadere de un an.: Numai pentru motive temeinice.

Cererile anulare/recunoașterea dreptului pretins/reparare pagubei, se pot introduce în termen de 6 luni.

În cazul actului administrativ individual, dacă reclamantul nu a introdus acțiunea la instanța de contencios
administrativ, poate fi introdus nu mai târziu de un an de la data comunicării actului.

Sintagma ”motive temeinice” nu a fost definită, deci în acest domeniu, statele dispun de o anumită marjă
de apreciere.

În cazul suspendării a procedurii de soluționare a plângerii prealabile, termenul curge după reluarea
procedurii.

Numai ordonanțele și dispozițiile din ordonanțe, considerate nelegale și actele administrativă cu caracter
normativ pot fi atacat oricând.

În cazul acțiunii pentru acordare de despăgubirii, formulate de persoana vătămată care a cerut anularea,
fără cere despîgubiri, termenul de introducere al acțiuni este de un an.

Termenul de un an este unul de prescripție.

În cazul contractelor administrative, termenul este de 6 luni.

În privința acțiunilor formulate de prefect, Avocatul poporului, ministerul public, Agenția Națională a
funcționarilor publici, termenul este de 6 luni, dar nu mai târziu de un an.

6. Aspecte de competență și procedură privind soluționarea litigiilor administrative.

6.1. Competența instanțelor de contencios administrativ.

6.1.1. Competența materială.

  Competența materială în fond.

Competența materială sau de atribuțiune este formă a competenței prin care se delimitează pe linie
verticală, sfera de activitate a diferitelor categorie de instanțe, care fac parte din sistemul judiciar.

Legea contenciosului administrativ, instituie doua criterii pentru stabilirea competenței materiale în
judecarea in fond a cauzelor.

 Criteriul poziționării Autorității Emitente în sistemul autorităților publice.: Sintagma se referă atât
la administrația locală propriu-zis, cât și palierul teritorial al adiministrației publice de stat compus
din entitățile sau structurile deconcentrate la nivel local ori județean. Sunt de competența
Tribunalului actele adoptate/emise de Consiliul Județean și președintele Consiliu Județean,
consiliul local și primar, autoritățile sau instituțiile subordinate și organismele deconcentrate în
teritoriu. Curtea de Apel judecă în primă instanță, litigiile având ca obiect actele emise de organe
centrale și subordonate.
 Criteriul valoric.: Respectivă, cuantumul taxei impozitului contribuției datoriei vamale ce face
obiectul actului administrativ litigios. Tribunalele administrativă fiscale Judecă, în fond, litigii
vizând:
 Actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene.
 Și cele acte administrative care privesc taxe și impozite contribuții, datorii vamale, precum
și accesorii ale acestora de până la 3 milioane de lei.
 Actele emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene.
 Și cele acte care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale
acestora de peste 3 milioane de lei.

Stabilirea competenței materiale a instanței de contencios administrativ, în funcție de rangul locală sau
centrală a organul emitent, este aplicabilă și contractelor administrative.

Cererile privind actele administrative care au ca obiect sume reprezentând finanțarea nerambursabilă din
partea UE, se soluționeața potrivit criteriului valoric, Iar cele neevaluabile se soluționează, potrivit rangului
Autorității.

 Competența materială în recurs.

Aparține instanței imediat superioare celei ce au soluționat litigiul în fond. Tribunalul = curtea de apel;
Curtea de apel = I.C.C.J.

Necompetența materială nu poate fi ridicata de cătă în fața primei instanțe și numai la primul termen.

6.1.2. Competența teritorială a instanțelor de contencios administrativ.

Realizează o delimitare de atribuții pe linie orizontală între diferitele instanțe judecătorești de același grad,
este o competență exclusivă și este stabilită în favoare reclamantului ( La domiciliul sau sediul său), În ceea
ce privește reclamantul autoritate publică, cererea poate fi depusa numai la instanță de la domiciliu sau
sediul pârâtului.

6.2. Porțile în litigiile administrative.

Poate avea calitatea de reclamant următoarele categorii de titulari.

 Orice persoana fizică sau juridică.: Care se consideră vătămată printr-un act administrativ sau prin
nesoluționarea în termenul legal a unei cereri la care se consideră îndreptățită.
Orice persoana fizică sau juridică care se consideră vătămată.: Printr-un act administrativ cu
caracter individual adresat altui subiect de drept (terța persoană). Acțiunea în contencios
administrativ este necesar a fi îndreptată atât împotriva Autorității Pârâte, cât și împotriva
beneficiar actului.
Avocatul poporului.: Ca urmare a controlului realizat dacă apreciază că ilegalitatea actului sau
refuzul Autorității administrative de a și realiza atribuțiile legale, nu poate fi înlaturat de cătă prin
justiție.
Ministerul public.: În virtutea rolului acestuia de a reprezenta interesele generale ale societății și de
a apăra ordinea de drept.
Autoritatea publică emitentă.: Pentru constatarea nulității actului administrativ nelegal, care a
produs efecte juridice specifice altor ramuri de drept și nu mai poate fi revocat.
Prefectul.: A exercită rolul de tutelă administrativă, poate ataca în fața instanței de contencios
administrativ un act al Consiliului județean, al celui local sau al primarului, în cazul în care consideră
actul ca fiind nelegală.
Agenția Națională a Funcționarilor Publici.: Poate sesiza instanța de contencios administrativ cu
privire la actele prin care autoritățile sau instituțiile publice încalcă legislația, constate ca urmare
activității proprii de control, precum și cu privire la refuzul autorităților și instituțiilor publice de a
aplica prevederile legale în domeniul funcției publice și al funcționarilor publici.
Orice persoana de drept public.

6.3. Obiectul cererii de chemare în judecată.

Acțiunea în contencios administrativ poate avea ca obiect:

Anularea actului administrativ și acordare de despăgubiri materiale și/sau morale.

Anularea unui aviz/acord sau altă tipă de operațiunea de administrativă.
Repararea prejudiciului cauzată prin ordonanțe, sau dispoziții din ordonanțe declarate
neconstituționale.
Contracte administrative doar litigiile care apară în fazele premergătoare încheierii unui contract
administrativ. Litigiile care au ca obiect executare contractelor administrative sunt de competența
instanțelor civile.
Suspendarea executării actului.
Anularea a unui act administrativ jurisdicțional.

6.4. Judecarea cererii, în fond.

Procedura de soluționare a litigiilor administrative este reglementată de normele speciale, conținute de

legea contenciosului administrative și completându-se cu dispozițiile Codului de procedura civilă.

În competența de prima instanța a judecătoriei, Tribunalului și Curții de Apel se judecă în complet format
dintr-un judecător, cu excepția cauzelor privind conflictele de munca și de asigurări sociale.

Apelurile se judecă în complet formată din doua judecătorii, iar recursurile în complet formată din 3
judecătorii, cu excepția cazurile în care legea prevede altfel.

Pentru acțiunile formate în temeiul legii contencios administrativ se percep taxele de timbru.
Cererea de chemare în judecată se înregistrează și primește dată certă prin aplicarea ștampilei de intrare.
Data înregistrării cerere, coincide cu inceputul procesului, care se predau președintelui instanței sau
persoane desemnate de acesta, care va lua măsuri în vedere stabilirii în mod aleatoriu a completului de
judecat căruia îi va fi repartizată dosarului.

Completul de judecat verifică dacă cerere de chemare în judecată îndeplinește condițiile prevăzute, dacă nu
îndeplinește cerințele prevăzute, reclamantului i se vor comunica în scris lipsurile, cu mențiunea că în
termen de cel mult 10 zile de la primirea comunicării, trebuie să facă completările sau modificările dispuse
sub sancțiunea anulării cererii.

Judecătorul dispune comunicarea acesteia către pârât, punându-i se în vedere că are obligația de a depune
întâmpinare sub sancțiiunea care va fi indicat expres, în termen de 25 de zile de la comunicare cererii de
chemare.

Întâmpinarea este obligatorie și se va comunica reclamantului cu cel puțin 15 zile înainte de primul termen
de judecată.

De la data depunerii raspunsului la intampinare, curge, termenul de 3 zile în care completului fixează prin
rezoluție primul termen de judecată care va fi de cel mult 60 de zile de la data rezoluției și dispune cităre
parților.

Întâmpinarea și răspunsul la intampinare sunt obligatorii.

În procesele urgente, precum sunt și cele de contencios administrativ, termene poate fi reduse de
judecător în funcție de circumstanțele cauzei.

 Verificarea și regularizarea cererii de chemare în judecată.

Nu există o dispoziție legală expresă în legea, apreciem că verificarea și regularizarea cererii de chemare în
judecată, se aplică în mod corespunzător și în materia litigiilor administrative

Termenele de judecată ulterioare nu pot fi mai mari de 15 de zile, iar durata întregii procedurii nu poate
depăși 45 de zile de la data sesizării instanței.

Orice neregularitate a cererii de chemare în judecat, va putea fi invocată de către pârât prin intampinarea
pe calea excepțiilor procesuale.

 Cităre părților.

După înregistrare cererii și îndeplinirea formalităților, instanța de contencios administrativ va dispune citare
părților.

Autoritatea publică emitentă, va comunica împreună cu întâmpinarea, actul care este atacat împreună cu
întreaga documentație, care a sta la baza emiterii lui.

În ipoteza în care reclamant este un terț sau acțiunea este introdusă de avocatul poporului, ori de
ministerul public, instanța are obligația de a solicita Autorității publice emitente să-i comunică de urgență
actul atacat împreună cu documentația legală care a stat la baza emiterii lui.

În cazul acțiunilor formulate de cele doua Autorității, procedura citării se vor completa cu dispozițiile legilor
speciale.
O instanța de judecată va proceda la fel, în cazul în care acțiunea are ca obiect refuzul de rezolvare a cererii
privind un drep rcunoscut de lege sau un interes legitim.

Obligația depunerii la instanța a actului administrativ atacat sau a răspunsului autoritățile publice, în situații
în care autoritatea publică nu răspunde, incumbă și reclamantului.

Dacă autoritatea nu trimite în termenul stabilit de instanța lucrările cerute, conducătorul acesteia va fi
obligat prin încheiere interlocutorie, să plătească statului, cu titlu de amendă judiciară, 10 % din salariul
minim brut pe economie, pe fiecare zi de întârziere nejustificată.

 Taxele judiciare de timbru.

Pentru cererile formulate în bază legii contencios administrativ se percepe o taxă de timbru prevăzută de
O.U.G. 80/2013.

Cererile având ca obiect anularea actului administrativ, se timbrează la valoare fix de 50 RON, la fel ca și
cele prin care se solicită recunoașterea dreptului pretins și emiterea unui act administrativ.

Dacă reclamantul solicită și reparare pagubelor, cererea se timbrează cu 10 % din valoarea pretinsă, dar nu
mai mult de 300 RON.

Sunt scutite de taxa judiciară de timbru acțiunile și cererile, inclusiv căile de atac formulate de avocatul
poporului, ministerul public și de prefect.

6.5. Cazuri speciale de suspendare a executării actelor administrative.

6.5.1. Suspendarea prevăzut de art.14 legea 554/2004

Suspendarea executării actului administrativ nu se poate dispune decât în situații de îndeplinire cumulative
a condițiilor prevăzute.

În privința existenței cazului bine justificat și a pagube iminente, instanța supremă a decisă că ambele
trebuie să fie indicat în concret și argumentat.

Paguba iminenta. Este prejudiciul material viitor și previzibil, sau perturbarea previzibilă gravă a
funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public.

Pe cale jurisprudențială, s-a stabilit că se poate dispune măsura provizorie a suspendării executării actului
administrativ, referitoare la iminența producerii unei pagube, în situația în care, prin executarea actului
administrativ, posibilele consecințe negative s-ar răsfrânge nu doar asupra patrimoniul reclamanților, ci și
asupra terților.

Prin sintagma cazuri bine justificate se înțelege împrejurările legate de stare de faptă și de drept care sunt
de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ.

I.C.C.J. a reținut că pentru conturarea cazului temeinic justificată, care să impună suspendarea unui act
administrativ, instanța trebuie să-și Limiteze verificarea doar la acele împrejurării vădite de fapt și/sau de
drept, care capacitatea să producă o îndoială serioasă asupra prezumție de legalitate.

Cererea se judecă de un complet formată dintr-un judecător, de urgență și cu precădere, cu citarea părților,
fiind soluționată printr-o hotărâre executorie de drept, care poate fi atacată cu recurs în termen de 5 zile de
la data comunicării, aceste recurs nu este suspensiv de executare.
Întâmpinarea este obligatorie și se dispune la dosarul cauzei cu cel puțin 3 zile înainte de termenul de
judecată.

Cererii de suspendare i se aplică dispozițiile O.U.G. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru pentru
cauzele neevaluabile in banii.

În soluționarea cererii de suspendare a actului administrativ, Instanța de judecat va pronunța o sentință, În

cadrul recursului administrativă prealabilă, respectiv o încheiere.

6.5.2. Suspendarea executării actului administrativ, în condițiile art. 15 din legea 554/2004

Legea contenciosului administrativ prevede un caz de suspendare a executării actului administrativ la

cerere, dispuse de instanța de judecată după declanșarea fazei judiciare a controlului de legalitate a actului
administrativ, care poate fi solicitată fie printr-un capăt de cerere în acțiunea principală, fie printr-o cerere
separată. Motivele pe care se întemeiază cererea de suspendarea sunt Cazul bine justificat și prevenirea
unei pagube iminente.

Hotărârea de suspendare este executorie de drept, iar introducerea recursului în termen de 5 zile de la
comunicare nu suspendă executare.

Între acțiunea principală în anulare și ceea accesorie de suspendare a actului, există o legătură indisolubilă,
adică în cazul renunțării reclamantului la acțiunea în principal, cererea de suspendare va fi respinsă pe acest
temei.

5. Neexecutarea unei hotărâri pronunțate în contencios administrativ atrage:

aplicarea unei menții de maxim 10%, 20%, 30% din salariul minim brut pe economie pentru fiecare zi de
întărziere conducătorului autorității căreia i se opune hotărârea.

6.7. Judecarea cererii în căile de atac.

6.7.1. Recursul în contenciosul administrativ.

Caracterele recursului în materie contencios administrativ.

Recursul în contencios apare ca o cale de atac hibridă. Împrumutănâ caracteristicii ale recursului din
procese civile și ale apelului din aceeași materie.

 Cale de atac extraordinară

Recursul a devenit o cale extraordinară de atac, putând fi exercitată doar în situații excepționale, exclusiv
pentru motive de legalitate. În procedura contenciosului administrativ, în lipsa apelului, recurs apare ca o
cale ordinară de atac. În contextul tăcerii legii contenciosului administrativ, prevederile art. 20 se
completează cu dreptul comun în materia recursului. Hotărârea primei instanțe poate fi criticată doar în
limita motivelor de casare stabilite. Recursul este pus la dispoziția părților și a Ministerul public.

Calea de atac a recursului în contencios este întotdeauna suspensiv de executare. Sunt reglementate,
distinct recursul și căile extraordinare de atac.

 Cale de atac de reformare.

Recursul din contencios administrativ constituie o cale de atac de reformă. Când admite recursul se casează
sentința primei instanțe și procedează la rejudecarea în fond a litigiului, iar în acest context, instanța de
recurs se manifest ca instanță în fața căreia se devoluează litigiului în anumite limite.

 Caracterul suspensiv de executare.

Art. 20 alin.2 din legea contenciosul administrativ, instituie regula potrivit căreia în contencios
administrativ, recursul este suspensiv de executare, termenului de recurs și recursului decurge din
caracterul devolutiv ale al recursului în materia contenciosului administrativ.

Până la soluționarea recursului, autoritatea publică nu poate fi obligat la executarea hotărârii instanței de
fond.

Recursul este în principiu nesuspensivă de executarea. Suspendarea de drept a executării hotărârii intervine
numai în cauzele privitoare la strămutarea de hotărâre, desființare de construcții, plantații sau oricare
lucrării având o așezare fixă, precum și în cazurile anume prevăzute de lege.

Cu titlu de excepție, legea contenciosului administrativ prevede și o situație în care recursul nu are caracter
suspensiv de executare potrivit dispoziților art. 14 alin.4 si art. 15 alin. 3

O trăsătura particulară a recursului în materie de contencios administrativ, a fost și a trebuit să rămâne

caracterul său devolutiv, care presupune transmiterea integrală deplină a cauze către instanța superioară
ierarhic.

În fața judecătorului superior se devoluează întreagă cauză.

În cazul recursului în contencios administrativ, instanța de recurs se limitează, a examina hotărârea atacată
doar pentru motive de nelegalitate. Recursul în contencios administrativ ar trebui să se comporte ca și
apelul în procesul civil, potrivit căruia: ” Apelul provoacă o noua judecată asupra fondului, instanța de apel
statuând atât în fapt, cât și în drept. ”

Unde instanță de recurs va rejudeca fondul cauzei doar în limită motivelor de casare, motive care vizează
strict aspectele de legalitate ale hotărârii primei instanțe, în contencios administrativ, instanța de recurs ar
trebui să aibă posibilitatea de a se pronunța și asupra elementelor de fapt ale litigiului, examinând în același
timp și temeinicia Hotărârii recurate.

Problema caracterului devolutiv sau ne devolutiv al apelului, au făcut obiectul unor excepții de
neconstituționalitate soluționate de Curtea Constituțională prin decizia din 16 decembrie 2014 și din 12
martie 2015.

În contencios administrativ prin recursul formulat să poată fi invocate numai motivele de casare, prevăzute
de noul cod de procedură civilă, numai in funcție de existența acestora instanța de recurs având
posibilitatea să rejudece litigiul in fond.

Legiuitorul a acordat o eficiență sporită principiului conform căruia recursul este o cale de atac
nedevolutivă. Astfel curtea a arătat că în materia contenciosului administrativ este menținută sistemul
dublului grad de jurisdicție, respectivă, instanțele de fond care soluționează litigiile de contencios
administrativ sunt secțiile de contencios administrativ și fiscal ale tribunalelor sau ale curților de apel, Fiind
menținută calea de atac a recursului împotriva hotărârilor judecătorești, pronunțate de către instanțele de
fond.
De lege ferenda s-ar impune o modificare a legea Contenciosul administrativ, în sensul extinderii controlului
instanței de recurs asupra sentinței independent de existența motivele, pentru a nu transforma judecată de
contencios administrativ intr-o judecată în primă și ultimă instanță.

 Termenul de recurs în contenciosul administrativ.

Termenul este de 15 zile de la comunicare. Având în vedere caracterul special a norme stabilite, acesta se
va aplica cu prioritate conform principiului ”Specialele trec peste generali”.

Legislația achizițiilor publice conține dispoziții speciale derogatorii referitoare la termenul de recurs, adică
Poate fi exercitată în termen de 10 zile de la data comunicării. Recursului este soluționată de urgență și cu
precădere, într-un termen ce nu va depăși 30 de zile de la data sesizării legale a instanței.

Termenului de exercitare a recursului este un termen legal imperativ-onerative, sancțiunea nerespectării

fiind decăderea. Excepția de tardivitate poate fi invocată de orice parte în orice stare a recursului.

Și în cazul recursului din contencios administrativ se face aplicarea prezumție de depunere în termen a
recursului, ea trebuie să se și motiveze recursul sub sancțiunea nulității.

Legea contenciosului administrativ reglementează și excepții de la regula termenului de 15 zile pentru

exercitarea recursului, termenul de 5 zile de la comunicare, Care vizează suspendarea executării actului
administrativ.

Termenul de recurs de 15 zile este un termen de recurs de drept comun care nu exclude posibilitatea
existenței unor termene de recurse speciale.

Curtea Constituțională a statuată că părțile nu au un reper sigur al termenului în care pot să atace cu recurs
Hotărârea pronunțată în fond de instanța de contencios administrativ, așa că accesul lor la justiție pe calea
exercitării căii de atac să fie incert și aleatoriu, adică limitat.

 Procedura de soluționare.

Un element nou în materia soluțiilor pe care le poate pronunța instanța de recurs este legat de dispariția
instituția ”Modificării” hotărârii atacate. În cazul admiterii recursului, instanța casează sentința și rejudecă
litigiul în fond. Judecată în aceste instanțe de recurs poate cunoaște doua faze: Faza reșcindentă finalizata
cu decizie de casare a hotărârii atacate, și faza rescizorie, a rejudecării Fondului. Acestei faze îi sunt
aplicabile o serie de reguli comune.

În ipoteza unei casării pronunțate pentru încălcarea normelor de procedură judecată, va reîncepe de la
actul anulat, ținând seama de limitele casării și de toate motivele invocate.

În aceasta fază sunt admisibile orice mijloace de probă prevăzută de lege.

Casarea cu trimitere spre rejudecare la instanța de fond sau la o altă instanță de același grad cu acesta este
permis în doua cazuri expres și limitativ, și-anume:

a) Când hotărârea primei instanțe a fost pronunțată, fără a se judeca fondul.

b) Dacă judecată s-a făcut în lipsa părții care a fost nelegal citată.

Trimiterea cauzei spre rejudecare se poate dispune numai o singură dată.

Procedura care reglementează procedura de filtrare a recursului, nu se aplică în materia contenciosului
administrativ, aceasta precizare expresă fiind cuprins în textul art. 20 alin.2 din legea contencios
administrativ. Recursurile în fața curților de apel vor fi soluționate direct în ședința publică, la fel ca și în
vechea reglementare.

Celelalte reguli procesuale din dreptul comun care vizează judecarea propriu-zisă a recursului rămâne
aplicabile și în materia contenciosul administrativ.

Validării recursului trimisă prin poșta în termenul legal, însă cu indicare greșită a adresei, instanța supremă
a statuată că în condițiile menționării corecte a denumirii instanței, dar indicare greșită a adresei este o
eroare material care nu poate lipsi defecte demersul părții și nu poate interveni decaderea de drept
procesual, deoarece aceasta sancționează lipsa de diligență a părții care a stat în pasivitate și nu și-a
exercitat drepturile procesuale în termenul prevăzute de lege.

6.7.2. Căile extraordinare de atac în materie contenciosului administrativ.

Împotriva hotărârilor definitive de contencios administrativ se vor putea exercita căile extraordinare de
atac: revizuirea și contestația în anulare.

Revizuirea are ca repere sau atribute constante și inevitabile următoarele: este o cală extraordinar de atac,
trasatură care are ca obiect hotărârii, rămase definitivă în apel sau prin neapelare, ori hotărârii pronunțate
în recurs ca urmare a evocării fondului, iar pe de alta ea poate fi exercitată numai în cazurile limitativ
prevăzută de lege; Este o cale de atac de retractare reverențioasă cu precizare că aceasta nu exclude, ci
chiar îi implică rejudecarea Fondului în cazul admiterii ei, altfel revizuirea ar fi lipsit de sens; Este o cale de
atac nesuspensiv de executare.

Conform art.21 alin.1 din legea contenciosului administrativ, constituie motiv de revizuire, pronunțarea
hotărârilor rămase definitive prin încălcarea principiului priorității dreptului Uniuni Europene.

Noul motiv de revizuire a fost conceput ca un remediu intern în cazul hotărârilor definitive pronunțate prin
încălcare principiului priorități dreptul Uniunii Europene, în scopul îndeplinirii obligație ce revine statelor
membre ale Uniunii Europene. În doctrină a fost exprimată teza conform căreia, în materia contenciosului
administrativ poată face obiectul revizuirii și hotărările definitive prin care acestea au revocat sau nu fondul
litigiului administrativ și în privința cărora CEDO a constatat o încălcare a drepturilor sau libertăților
fundamentale.

În acord cu decizia Curții Constituționale a României din 5 decembrie 2012, prin reglementarea actuală,
legiuitorul a statuat expresă în cuprinsul art. 20 alin. 2 din legea contenciosului administrativ, faptul că sunt
supuse revizuirii și hotărârile definitive care nu evocă Fondul.

Cererea de revizuire se introduce în termen de o lună de la data comunicării hotărârii definitive și se

soluționează de urgență și cu precadere.

7. Soluțiile pe care le pot pronunța instanțele de contencios administrativ.

Din jurisprudența constantă a secției de contencios administrativ și fiscal a instanței supreme, rezultă
consacrat, caracterul deplină jurisdicție al contenciosului administrativ subiectiv, în cadrul căruia instanța
poate ordona măsuri pentru restabilirea dreptului său a interesului legitim vătămat și să oblige pârâta, să
emită un act ă cu conținutul solicitat de reclamant.
Judecătorul care soluționează acțiunea poate să dispună următoarele soluții:

- Anularea actului administrativ.

- Obligarea Autorității pârâte să emită un act administrativ ori să elibereze un certificat, adeverința
sau alt scris, să se pronunțe asupra legalității actelor sau operațiunilor administrative care au stat la
baza emiterii actului dedus judecății și care nu pot fi atacate separate.

În caz de nerespectare a obligației de a face impusă de instanța, se pot stabili penalități în sarcina autorității
publice.

- Obligarea la plata de daune materiale sau morale. instanță poate acorda despăgubirii pentru
prejudiciul material sau moral, în măsura în care a fost cerute numai în cazul acțiunilor în
contencios administrativ subiectiv, deoarece acțiunile în contencios administrativ obiectiv poate
avea ca obiect numai anularea actului sau obligarea Autorității să emită un act, ori, alt in scris.

Relativă la stabilirea cuantumului daunelor morale, instanța va avea în vedere că aceasta să aibă efecte
compensatorii. În privința daunelor morale nu se poate apela la probe materiale, judecătorul fiind singurul
care va aprecia o anumită sumă globală care să compenseze prejudiciul moral cauzat.

Repararea prejudiciului material și/sau moral se poate obține și pe cale unei acțiuni separate.

- Obligarea părții căzute în pretenții la plata cheltuielilor de judecată. Cheltuielile de judecat se

acordă la cerere părții care a câștigat procesul.

Soluționând cererea având ca obiect un contract administrativ, instanța va putea dispune:

- Anularea acestuia.
- Obligarea autorității publice se încheie contractul la care reclamantul este îndrituit.
- Îndeplinirea unei anumite obligații de către una din părții.
- Suplinirea consimțământul unei părții când interesul public o cere.
- Obligarea la plata unor despăgubiri pentru daunele materiale și morale.

Soluțiile poate fi stabilite sub sancțiunea unei penalități aplicabile, părții obligate pentru fiecare zi de
întârziere.

Instanța poate stabili un termen de executare, precum și sancțiunile pecuniare.

Enumerarea soluțiilor nu este limitativ. Instanța poate dispune și rezoluțiunea sau rezilierea contractului
administrativ în cazul neindeplinirii culpabile a obligațiilor contractuale de către una din părți.

În contenciosul administrativ principală modalitatea de reparare a prejudiciului cauzat, este anularea

acestuia de către instanța de contencios administrativ.

Instanțele pot cenzura modul în care autoritățile publice își exercită dreptul de apreciere, sancționând
înechititate proceduri administrative, încălcare așteptării legitime, exercitarea abuzivă a puterii
discreționare, nemotivarea sau motivarea insuficientă, nerazonabilitatea sau disproporționalitatea
măsurilor dispuse.

Judecătorul poate analiza și elemente de oportunitate. Când apreciază că acestea întregesc elementele
legalității. Excesul de oportunitate este stabilită de judecător prin raportare la scopul legii și care poate
conduce la excesul de putere.
8. Redactarea și motivarea hotărârilor pronunțate de instanțe de contencios administrativ.

Hotărările pronunțate de instanțele de contencios administrativ, se redactează și se motivează în cel mult

30 de zile de la pronunțare. Termenul este unul de recomandare. Motivarea hotărârii judecătorești este
indispensabilă pentru calitatea actului de justiție.

9. Executarea hotărârilor pronunțate de instanțele de contencios administrativ.

Executarea silită în contencios administrativ are ca scop realizare definitiv și practic a unor drepturi și
interese recunoscute printr-o Hotărâre judecătorească ce constituie titlu executoriu.

Art.24 din legea contenciosului administrativ reglementează o procedură specială de executare silită în
contencios administrativ, dispunând că în situația în care, în urma admiterii acțiunii, autoritatea publică
este obligată să încheie, să înlocuiască sau să modifice actul administrativ, să elibereze un alt inscris sau să
efectueze anumite operațiuni administrative, executarea hotărârii definitive se face de bunăvoie în
termenul prevăzut în cuprinsul acesteia, iar în lipsa unui astfel de termen, În termen de cel mult 30 de zile
de la data rămânerii definitive a hotărări.

 Titlul Executoriu.

Hotărârile judecătorești definitive, pronunțate potrivit legii contencios administrativ, sunt titluri executorii,
așa că în cazul neexecutării hotărârii de bunavoie, aceasta se aduce la indeplinire prin executare silită care
începe odată cu sesizare organelor de executare.

Sentința prin care se admite o excepție de nelegalitate, nu are caracter executoriu.

Constituie titluri executorii acele hotărâri ale instanței de fond care nu au fost atacate cu recurs, ori
recursul a fost respins, precum și hotărârile instanței de recurs prin care a fost soluționat fondului cauzei de
contencios administrativ.

 Consecințele neexecutării hotărârilor judecătorești, pronunțate de instanțele de contencios

administrativ.

La cererea Creditorului în termenul de prescripție a dreptului de a obține executare silită care nu a fost
respectată în mod o culpabilă, instanța de executare aplică conducătorului autorității publice sau persoane
obligate, o amendă de 20% din salariu minim brut pe economie, pe zi de intârziere, care se va face venit la
bugetul de stat, iar reclamantului îi acordă penalități.

Penalitățile instituite de art. 24 alin.3 Nu au doar scopul reparării prejudiciului suferit, dar sunt concepute
ca un veritabil mijloc de constrângere pentru obținerea executării hotărârii.

O dispoziție cu caracter novator este că în lipsa cererii creditorului, compartimentul executării civile al
instanței de executare va solicita autorității publice relații referitoare la executare obligație cuprinsă în titlu
executoriu și în cazul în care obligația nu a fost integral executată, instanța de executare va fixa suma
definitiva ce se va datora statului prin hotărâre dată cu citare părților.

Cererile se judecă în camera de consiliu de urgență și sunt scutite de taxa judiciară de timbru. Întâmpinarea
este obligatorie și se dispune cu cel puțin 3 zile înainte de termenul de judecată. Instanța poate acorda un
nou termen în cazul în care reclamant solicită. Hotărările pronunțate sunt supuse numai recursului, în
termen de 5 zile de la comunicare.
  Instanța de executare.

Este instanța care a soluționat fondul litigiului de contencios administrativ. Cererile se judecă în Camera de
Consiliu de Urgență și sunt scutite de taxa judiciară de timbru. Întâmpinarea este obligatorie și se dispune
cel puțin 3 zile înainte de termenul de judecată. Instanța de judecată având posibilitatea să acorde un nou
termen de judecată în cazul în care reclamant o solicită. Hotărârile pronunțate sunt supuse numai
recursului in termen de 5 zile de la comunicare.

 Acțiunea în regres a conducătorului autorității publice.

Conducătorul autorității publice se poate îndrepta cu acțiune împotriva celor vinovați de neexecutarea
hotărârii, potrivit drept comun. În cazul în care, cei vinovați sunt de militarii sau funcționarii publici și se
aplică reglementările speciale.

10. Actele administrative exceptate de la controlul pe calea contenciosului administrativ.

10.1 Considerații generale.

Art.126 alin.6 din constitutia: Controlul judecătoresc al actelor administrative ale autorităților publice este
garantat, cu excepția celor care privesc raporturile cu Parlamentul.

Art.52 : Dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică de a se adresa instanței judecătorești

competente.

Etcetera....

10.2. Excepție absolute.

Acte administrative ale autorității publice care privesc raporturile cu Parlamentul și actele de condamnare
cu caracter militar, sunt exceptate de la orice formă de control judecătoresc.

În privința naturii juridice, decretul de grațiere prin lege, stabilindu-se în mod expres că decretul de grațiere
individuală nu poate fi revocat, iar grațierea individuală poate fi acordată și persoanelor juridice.

În doctrină s-a arătată că decretul de grațiere individual este un act administrativ unilateral a șefului
statului, se mai apreciază că sustragerea de la controlul instanței de contencios din administrativ a
decretelor individuale de grațiere, înseamnă a fi afecta grav principiul constituțional al liberului acces la
justiție, care nu poate fi limitat decât pentru motive obiectiv și rezonabile și dacă se impune într-o societate
democratică.

În ceea ce privește decretul de promulgare a une legii I.C.C.J. a decis că acesta intră în categoria actelor care
privesc raporturile cu Parlamentul.

10.3. Recurs paralel.

Legea contenciosului administrativ reglementează imposibilitatea atacării pe cale contenciosul

administrativ, a actelor pentru modificare sau desființarea cărora se prevede o alta procedură judiciară.

Curtea a reținut că actele administrative la care se referă art.5 alin.2 din legea contenciosului administrativ,
sunt supuse unei alte proceduri judiciare, nefiind sustrase total de la Controlul instanțelor de judecată.

10.4. Excepții relative.

În art.5 alin.3 Legiuitorul reglementează o altă categorie de acte sustrase controlului de legalitate pe calea
contenciosului administrativ, respectivă:

 cele care vizează aplicarea regimului stării de război.

 Al stării de asediu
 al celei de urgență
 Cele care privesc apărare și securitatea națională
 cele emise pentru restabilirea ordinei publice

Legiuitorul a prevăzut expres, că nu sunt aplicabile prevederile art. 14 referitoare la suspendarea executării
actului administrativ. Prin decizia C.C.R. din 11 martie 2011 s-a admis excepția de neconstituționalitare
privind art. 5 alin.3

11. Excepția de nelegalitate.

11.1. Noțiune și trăsăturii.

Excepția de nelegalitate este o instituție fundamentală a contencios administrativ. Așadar, poate fi definit
ca fiind un mijloc de apărare, o cale indirectă de control a legalității unui act administrativă cu caracter
individual care poate fi utilizată numai într-un proces aflată pe rol, indiferent de natura acestuia, a căreia
admitere are drept rezultat în luarea în considerare a efectelor produse de cel act, cu ocazia litigiului în care
a fost invocat excepția.

11.2. Aspecte privind procedura de soluționare a excepției de nelegalitate.

Aplicarea în timp art.4 se va fce cu respectarea prevederilor din N.C.P.C., adică se aplică numai proceselor și
executărilor silite începute după data de 15 februarie 2013. Legiuitorul a revenit la vechiul principiu, potrivit
căruia, judecătorul acțiunii este și judecătorul excepție. Prin aceasta modificare de esență, să soluționeze
excepția de la nelegalitate, legiuitorul a avut în vedere principiul soluționării cu celeritate a cauzei și
împiedicării transformării acestui mijloc prin invocarea în mod abuziv, a excepției de Nelegalitate.

Instanța competentă să judece cererea principală se va pronunța și asupra apărărilor și excepțiilor.

Prin simplul fapt al sesizării instanței cu acțiune, aceasta este competent și asupra celorlalte probleme
litigioase invocate în cursul judecății. În forma actuală, instanța învestită cu fondul litigiului în care a fost
invocată excepția de nelegalitate, constatând că de actul administrativ cu caracter individual depinde
soluționarea litigiului pe fond, este competentă să se pronunțe asupra excepție, fie printr-o încheiere
interlocutorie, fie prin hotărâre pe care o va pronunța în cauză.

Legea contenciosului administrativ consacră competența de soluționare a litigiilor din materie de către
Tribunalul sau Curtea de apel, aceasta configurația competenței era de natură a aduce cu sine și necesară
omogenitate de soluții la nivelul comunității.

Excepția de nelegalitate poate fi invocată oricând în cadrul unui proces, fie la cererea părții interesate, fie
de instanță din oficiu.

Procedura prealabilă nu se justifică în cazul invocării excepției de nelegalitate, întrucât aceasta reprezintă
un incident procedural în cadrul căruia o parte din proces se ia cunoștința în timpul procesului de existența
actului administrativ care îi lezeze dreptul sau interesul său legitim.
11.3. Efectele admiterii, excepției de nelegalitate.

Art. 4 Reglementează o tehnică juridică prin care o parte într-un proces poate cere ca instanța de
contencios să verifice legalitatea actului în situația în care actul lui este declarată nelegal, aceasta devenind
în opozabil părții împotriva căreia a fost invocat. Admiterea excepției are drept consecință blocarea
efectelor actului administrativ contestat. Instanța de contencios administrativ admitând excepție de
nelegalitate, nu poate dispune anularea actului administrativ, poate să se rezume doar la costata
nelegalitatea actului administrativ atacat incidental pe cale de excepție. Examinarea legalității unui act
administrativ pe cale excepție de la negalitate în cadrul procesului, având că obiectul anularea aceluiași act
este inadmisibilă.
 Tema 8: Răspunderea în dreptul administrativ.

1.. Noțiune. Formele răspunderii administrative.

Răspunderea administrativă.

Forma a răspunderii juridice care este antrenată în situația încălcării normelor de drept administrativ.

Formele răspunderii administrative.:

o Răspundere administrativă-disciplinară.
o Răspunderea administrativă-patrimonială.
o Răspunderea contravențională.

Răspunderea administrativă-disciplinară.

Definiție: Este încălcare cu vinovăție de către funcționarii publicii a îndatoririlor corespunzătoare funcției
publice pe care o deține și atrage răspunderea administrativă disciplinară a acestora.

Constituie abaterii disciplinare:

a) Întârzierea sistematică în efectuarea lucrărilor.

b) Neglijența repetată în rezolvarea lucrărilor.
c) Absența nemotivată de la serviciu.
d) Intervențiile sau stăruințele pentru soluționarea unei cereri în afară cadrului legal.
e) Nerespectarea secretului profesional sau a confidențalității lucrărilor cu această caracter.
f) Etcetera....

Sancțiunile disciplinare sunt:

a) Mustrarea scris.
b) Diminuarea drepturilor salariale cu 5-20% pănâ la 3 luni;
c) Diminuarea drepturilor salariale cu 10-15% pănâ la 1 an;
d) Suspendarea dreptul de promovare pe o perioada de la 1-3 ani.
e) Retrogradarea într-o funcție publică de nivel inferior și diminuare corespunzătoare a salariului;

În caz de concurs de abaterii disciplinare, se aplică sancțiunea disciplinară aferentă abaterii disciplinare, cel
mai grave.

Sancțiunile se aplică în termene de la de cel mult 6 luni, dar nu mai târziu de 2 ani de la săvârșire, cu
excepția abaterii disciplinare referitoare la incompatibilității.

Aplicarea sancțiunilor disciplinare.

 Nu poată fi aplicate decât după cercetarea prealabilă și după audierea.

 Audierea funcționare publică trebuie consemnată în scris sub sancțiunea nulității.
 Refuzul funcționar public de a se prezenta la audieri sau de a semna nu împiedică finalizarea
cercetării prealabile și aplicarea sancțiunii.

Comisia de disciplină.

În cadrul autorităților și instituțiilor publice se constituie comisii de disciplină cu competență:

 a) Analizarea faptelor sesizate ca abateri disciplinare.
b) Propunerea sancțiunii disciplinare.
c) Sesizarea autorității responsabile de asigurarea integrității în vederea verificării și soluționării.
d) Din Comisia de disciplină face parte și cel puțin un reprezentant al organizației sindicale sau un
reprezentantă desemnată prin votul majorității funcționarilor publici.

Căi de atac.

Funcționarul nemulțumit de sancțiunea aplicată se poate adresa instanței de contencios administrativ.

Cazierul administrativ.

 Pentru evidențierea situației disciplinare a funcționarilor publici eliberat de A.N.F.P.

 Este un act care cuprinde sancțiunile disciplinare aplicate.
 Este eliberată la solicitarea:
 Funcționarul public.
 Conducătorului, autorității sau instituției publice, în care funcționarul public își desfășoară
activitatea.
 Președintelui Comisiei de disciplină.

Radierea sancțiunilor disciplinare.

Sancțiunile disciplinare se radiază de drept, după cum urmează:

 În termen de 6 luni de la aplicare.

 La expirarea termenului pentru care au fost aplicate.
 În termen de 3 ani de la aplicare, destituirea din funcția publică.
 De la data comunicării Hotărârii judecătorești Definitive, prin care se anulat actul administrativ de
sancționare disciplinară.

3. Răspunderea administrativă patrimonială.

Reprezintă o formă a răspunderii administrative, care costă în obligarea statului sau a unităților
administrative teritoriale la repararea pagubelor cauzate unei persoane fizice sau juridice, prin orice eroare
judiciară, pentru limitele serviciului public, printr-un act administrativ ilegal sau prin refuzul nejustificat al
administratiei publice de a rezolva o cerere privitoare la un drept recunoscut de lege sau la un interes
legitim.

Condițiile răspunderii exclusive a autorităților și instituțiilor publice, pentru prejudiciile de natură

material sau moral produse, ca urmare a carențelor organizatorice sau funcționale ale unor servicii
publice.:

 Existența unui serviciu public.

 Existența unii prejudiciu, material sau moral.
 Existența unei legături de cauzalitate între utilizarea unui serviciu public și paguba produs.
 Autoritățile și instituțiile publice răspundă patrimonial din bugetul propriu pentru pagubele
materiale sau morală cauzate.
 Dacă se solicită plata unor despăgubiri pentru prejudiciul cauzat ori pentru întârziere a
funcționarului public sau a personalului contractual, aceasta răspunde patrimonial solidar cu
autoritatea sau instituția publică.
Condițiile răspunderii administrativă-patrimonială.

Răspunderea administrativă patrimonială este angajată dacă sunt indeplinite, cumulative următoarele
condiții:

 Actul administrativ contestată este ilegal.

 Este cauzator de prejudicii material sau morale.
 Existența unui raport de cauzalitate între actul legal și prejudiciu.
 Existența culpei autorității publice și/sau a personalului acesteia.

 Personalul autorităților căruia i se deleagă în scris atribuții, răspunde pentru prejudicile cauzate în
legatura cu exercitarea atribuțiilor delegate.
 Actul de delegare emisă cu încălcarea prevederilor este nul și exonerează de răspundere persoana
delegată.

4. Răspunderea administrativă contravențională.

Contravenția.: Fapta săvârșită cu vinovăție stabilită și sancționată prin legea.

Trasăturile contravenției.

 Fapta săvârșită cu vinovăție.

 Fapta trebuie stabilită prin hotărâri a consiliului local, al Comunei, etcetera...

Elementele constitutive ale contravenției.

Obiectul contravenției.

 Obiectul juridic. : Relațiile sociale aparate prin actul normativ care o reglementează.
 Latura obiectivă. : Acțiune/Inacțiune prin care se realizează ilicitul contravențional.
 Raportul de cauzalitate. : Trebuie să există pentru a putea fi antrenată răspunderea
contravențională.

Subiecții răspundere contravențională.

 Subiectul activ al fapte contravenționale.: Persoana fizică/P.J. Care devine subiectul pasiv al
răspunderii contravenționale.
 Subiectul activ al răspunderii contravenționale. : Autoritatea publică asupra căreia se răsfrângă
consecințele fapte contravenționale.

În ceea ce privește contravenientul persoana fizică.:

 Minorul sub 14 ani nu răspunde contravențional.

 Pentru contravențiile săvârșite de minorii care au împlinit 14 ani, minimul și maxim se reduce la
jumătate.
 Minorul care nu a împlinit vârsta de 16 ani, nu poate fi sancționat cu prestarea unei activități în
folosul comunității.
 Cauzele care înlătură caracterul contravențional al faptei, se constată numai de instanța de
judecată.
Latura subiectiv. : Atitudinea psihică a contravenientului față de fapta comisă și de consecințele acesteia.

Cauzele care înlătură caracterul contravențional al faptei.:

 Legitima aparare.
 Stare de necesitate.
 Constrângere fizică și morală.
 Cazul fortuit.
 Iresponsabilitatea.
 Intoxicația.
 Eroare de fapt.
 Infirmitatea..

Prescripția.

Sunt consacrate doua tipuri de prescripții.

1. Prescripția aplicarii sancțiunii contravenționale:

a. Se prescrie în termen de 6 luni de la data săvârșirii faptei.
b. În cazul contravențiilor continue curge de la data încetării săvârșirii faptei.
c. Contravenția este continuă în situația în care încălcarea obligației legale durează în timp.
d. Prin legi speciale poate fi prevăzute și alte termene de prescripție.
2. Prescripția executării sancțiunii contravenționale.
a. Se prescrie dacă procesul-verbal de constatare a contravenției nu a fost comunicată
Contravenientului în termen de cel mult 2 luni de la data aplicării sancțiunii.
b. Poate fi constatată chiar și de instanța investită cu soluționarea plângerii contravenționale.

Sancțiunile contravenționale principale, complementare.

A. Sancțiunile contravenționale principale sunt:

a. avertisămentul.
b. Amenda contravențională.
c. Prestarea unei activități în folosul comunității.
d. Se poate aplica și în cazul în care actul normativ de stabilire și sancționare a contravenției,
nu prevede această sancțiune.
B. Amenda contravențională Are caracter administrativ.
a. Limita minimă amenzi contravenționale este de 25 lei;
b. Limită maxim nu poate depăși:
 100.000 lei în cazul stabilite prin lege și ordonanță.
 50.000 lei în cazul stabilite prin hotărâri ale guvernului.
 5.000 lei în cazul contravențiilor stabilite prin hotărâri ale autorității teritoriale
locale.
c. 2.500 lei În cazul stabilite prin hotărâri ale consiliilor locale, ale comunelor, orașelor,
municipiilor și ale sectoarelor municipiului București.

Principiul ablațiunii.: Presupune achitare ½ din minimul amenzii prevăzute de lege, iar nu jumătate din
minimul amenzii aplicate de agentul constatator.

C. Prestarea unei activități în folosul comunității.

 a. Poate fi prevăzută numai în legii sau în ordonanțele ale guvernului.
b. Trebuie prevăzut alternativ cu sancțiunea amenzii contravenționale.
c. Se aplică doar persoanelor fizice și poate fi dispusă numai de către instanță.
d. Se prestează după programul școlar sau după programul de munca, după caz.

Sancțiunile contravenționale complementare sunt.:

a. Confiscarea bunurilor destinate,folosite sau destinate din contravenții.

b. Închiderea unității.
c. Blocarea contului bancar.
d. Suspendarea activității agentului economic.
e. Etceteră...
 Sancțiunea stabilită trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite.
 Sancțiunile complementare se aplică în funcție de natura și gravitatea faptei.

Procedura contravențională.

Cuprinde 4 faze principale:

 Constatarea contravenției.
 Aplicarea sancțiunii.
 Exercitarea căilor de atac și executarea sancțiunilor contravenționale.

Constatarea contravenției.

Calitatea de agentul constatator este recunoscut:

a) Primarului.
b) Personalului din cadrul Ministerului Afacerilor Interne.
c) Persoanelor împuternicite în acest scop.
d) Ofițerii și subofițerii de poliție.

Actul prin care aceste tip de răspundere poate fi constatat Este procesul verbal de sancționare
contravențională:

 Este un inscris oficial întocmit de un agent public.

 Este un act administrativ individual prin care se aplică constrângerea administrativ.
 Este înscris autentic.
 Trebuie să conțină elementele obligatorii sub sancțiunea nulității absolute sau relative.

Aplicarea sancțiunii contravenționale.

Regula. : Agentul este și cel care aplică sancțiunea.

Excepția. : Posibilitatea ca alte organe să se aplice sancțiunea.

- În aceea situația. Procesul-verbal se trimite organului sau persoane competente, iar sancțiunea se
aplică prin rezoluție scrisă pe procesul-verbal.

Principiul individualizării sancțiunii contravenționale. : Sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de actul

normativ și trebuie să fie proporțional cu gradul de pericol social al fapte săvărșite.