Desanka Maksimovic

(1898 – 1993)

Desanka Maksimovic s-a născut la 16 mai 1898. în satul Rabrovici, lângă Valjevo
(Serbia de Vest). Ea a terminat primele trei clase ale școlii elementare din Brankovina, locul
de naștere al mamei sale Draginja Petrovic, ale cărei scurte, preoți, s-au mutat acolo înainte de
prima răscoală sârbă. De acolo, și-a adus primele și durabile amintiri din copilărie: trăirea cu
părinții între 1900-1908. tatăl ei obișnuia să fie profesor acolo, în locul de naștere al mamei
sale, își petrece zilele fără griji din vacanțele școlare. De aceea, o vor considera pe
Brankovina adevărata lor patrie.
A predat liceul la Valjevo, iar în 1923 a absolvit Facultatea de Filosofie din Valjevo.
Din 1926 până în 1953 a lucrat ca profesor de limbă și literatură sârbă la Obrenovka,
Dubrovnik și Belgrad.
Dragostea ei pentru literatură a fost moștenită de la tatăl ei, Michael, un om educat
literar, care a scris și câteva lucruri. A început să publice primele ei poezii în revista Misao.
Unul dintre editori, celebrul poet sârb Sima Pandurovic, o ajută să dobândească în curând
vocea unui vierme de carte.
Cele mai cunoscute opere ale lui Desanka Maksimovic sunt: colecții de poezii - Poezii
(1924), Grădina copilăriei (1930), Cavalerul verde (1930), Sărbătoarea luncii (1932), Poezii
noi (1986), Poetul și patria (1946), Patria, Iată-mă (1951), Parfumul pământului (1955),
Căutând iertare (1964), I have no time (1973); basme - Inima păpușii păpușilor (1932),
Poveștile cântărețului (1938), The Shepherd's Bee (1956), If my grandfather’s Believe It
(1959); povești - Nebunia inimii (1931), Jocul cumplit (1954); roman Open Window (1954) și
Clasa rebelă.
Criticii Milan Bogdanovic, Velibor Gligoric, Petar Dzadzic, Drăgan M. au scris laude
pentru cărțile lui Desanka Maksimovic. Jeremic și mulți alții.
La începutul secolului XX, și mai ales înainte de Primul Război Mondial, poezia sârbă
era perversă de accente de tragedie, durere personală și neliniște. Stevan Lukovic, Velimir
Rajic, Danica Markovic - poeții își pierd credința în ei înșiși, tristețe și ascultă moartea. Sima
Pandurovic și Vladislav Petkovic - Dis au purtat cu ei tragedia personalității umane, a
disperarii și a durerii.
Desanka Maksimovic aparține unei generații de poeți care vorbește blând despre ei
înșiși și despre viața lor interioară. Ea „nu intră în boxe furtunoase, șuvițe; vine din flori și
pajiști și vorbește cu ea însăși”.
Desanka Maksimovic are cântece despre natură, pepene verde, patriotism, cântece
pentru copii și reflexe. Dar natura, dragostea și patriotismul - cele trei motive principale ale
poeziei sale, prevestirea și anxietatea - sunt două elemente de bază țesute în fiecare verset
derivat din sria poetului. Poezia ei înseamnă încântare în viață și nicio stare mentală nu îi este
străină. Se spune că pentru poezia ei nu este ca viața, ci viața în sine, nu este ca realitatea, ci
este realitatea în sine. Roesia oamenilor este una dintre sursele nesfârșite pentru Desanka
Maksimovic. Melodia melodiei populare este adânc înglobată în muzica și ritmul operei sale.
Desanka Maksimovic este un poet distinct liric. Ea a spus despre procesul ei literar:
„Alți oameni se entuziasmează, acele excitări dispar, nu le alungă și simt că mă aplec în
permanență peste inima mea și imediat ce ceva se mișcă în ea, trebuie să o înregistrez. Lumea
aceea din mine a fost întotdeauna mai atrăgătoare pentru mine decât lumea din jurul meu ...
>> Deci, de la bun început, ea a interpretat o disperare poetică deosebită. S-a remarcat
că linia poetică de bază a lui Desanka Maksimovic este „ușurința uluitoare a vorbirii sale
poetice. „Cântă în timp ce respiră”.
Versuri ale lui Desanka Maksimovic, potrivit lui Draran M. Jeremic, în diferitele
vârste ale vieții și creativității sale, a fost adecvat pentru dezvoltarea litaniei sale, în primul
rând sentimentele unei ființe care este intoxicată de viață și din acea intoxicație aproape că nu
văd alți oameni din jurul ei, apoi un bărbat matur care trăiește intens nu numai al său, ci și al
vieții sale comunitatea sa mai largă și, în sfârșit, ființele care, pe măsură ce îmbătrânesc, sunt
din ce în ce mai atrase de interioarele lor și experimentează lumea pe baza experienței lor..."
> Cântecul de primăvară „caracterizează cel mai bine poezia timpurie a lui Desanka
Maksimovic, în care predomină melodiile despre natură și iubire. Ea este plină de bucurie,
iubire și încântare din viață. Desigur, zenitul maturității ei poetice este cartea versurilor „Caut
iertare”. De îndată ce a apărut, Borislav Mihajlovic Mihiz a descris-o drept „punctul
culminant poetic al lui Desanka Maksimovic”. Deși concepute ca o discuție lirică cu Legea lui
Dușan, aceste versete reprezintă un apel universal la umanitate, dreptate și veridicitate.
Conștientizarea tranziției a tot ceea ce o atinge, precum și realizarea dureroasă că „calea către
gură este redusă brusc”, sunt principalele fire de sens care curg prin lumea poemului din
colecția „Nu am mai mult timp”, în care poetul se întoarce pe deplin către ea și ea spații
interioare.
Desanka Maksimovic, de la publicarea primelor ei poezii până la sfârșitul vieții, a fost
permanent activă în carte. În viața socială și culturală, numele ei „în conștiința publicului și a
cititorilor noștri, va fi veșnic identificat cu noțiunea de poet”.

Десанка Максимовић родена је 16. маја 1898 г. у селу Рабровици у околини

Ваљева (Западна Србија). Прва три разреда основне школе завршила је у Бранковини,
родном селу своје мајке Драгиње Петровић, чији су се пречци, свештеници, ту
доселили пред први српски устанак. Одатле је понела прве и најтрајние детињске
успомене: ту живи са родитељима измедђу 1900-1908. ту јој је отац био учитељ, ту, у
родној кући своје мајке, проводи безбрижне дане школског распуста. Зато ће
Бранковину сматрати својим правим завичајем.
Гимназију је учила у Ваљеву, а године 1923. дипломирала је на Филозофском
Факултету у Ваљеву. Од 1926 до 1953. радила је као професор српског језика и
књижевности у Обреновци, Дубровнику и Београду.
Љубав за књижевност наследила је од оца Михаила, књижевно образованог
човека, који је и чам понешто писао. Своје прве песме почела је да објављуие у
часопису Мисао. Један од уредника, познати српски песник Сима Пандуровић, помаже
јој да убрзо стекне глас књиженвинка.
Најпознатија дела Десанке Максимовивћ су: збирке песама - Песме (1924), Врт
детињства (1930), Зелени витез (1930), Гозба на ливаду (1932), Нове песме (1986),
Песник и завичај (1946), Отаџбино, ту сам (1951), Мирис земље (1955), Тражим
помиловање (1964), Немам више времена (1973); бајке - Срце лутке спаваљке (1932),
Распеване приче (1938), Чобани пчела (1956), Ако је веровати мојој баки (1959);
приповетке - Лудило срца (1931), Страшна игра (1954); роман Отворен прозор (1954) и
Бунтовни разред.
О књигама Десанке Максимовић похвално су писали критичари Милан
Богдановић, Велибор Глигорић, Петар Џаџић,Драган М. Јеремић и многи други.
Почетком XX века, а нарочито пред први светски рат, српску поезију прожимали
су акценти трагичности, личнога бола и неспокојства. Стеван Луковић, Велимир Рајић,
Даница Марковић - песници су изгублене вере у себе, туге и ослушкивања смрти. Сима
Пандуровић и Владислав Петковић - Дис носили су са собом трагику човекове
личности, очај и бол.
Десанка Максимовић припала генерацији песника који ће тихо проговорити о
себи и свом унутрашњем животу. Она “не иде у громогласне говорнике, викаче, она
долази из цвећа и ливада и сама са собом разговара".
Десанка Максимовић има песама о природи, лубави, родољубљу, дечјих и
рефлексивних песама. Но природа, љубав и родољубље - три су главна мотива њене
поезије, а слутња и стрепња - два су основна елемента уткана у сваки стих произашао
из сриа песникиње. Њена поезија значи усхићенье животом и није јој страно ниједно
душевно стање. Речено је да за њу поезија није као живот већ сам живот, није као
стварност, већ је сама стварност. Народна роезија један је од непресушних извора за
Десанку Максимовић. Мелодија народне песме дубоко је уткана у музику и ритам
њеног дела.
Десанка Максимовић је изразито лирски песник. О свом литерарном поступку
она је рекла: » Други људи се узбуђују, та узбуђења пролазе, они их не лове, а ја као да
стално стојим нагнута над својим срцем и чим се нешто у њему покрене, имам потребу
да то забележим. Taj свет у мени привлачио ме је одувек више него свет око мене...
>>Тако је она од самог свог почетка изгралила једну особену песничку
оceћajност. Запажено је да је основна песничка црта Десанке Максимовић "задивљујућа
лакоћа њеног песничког говора. »Она пева као што дише«.
Лирика Десанке Максимовић, по речима Драрана М. Јеремића, у разним добима
њеног живота и стваралаштва била је адекватна развитку њене литности, најпре
осећањима младог бића, које се опија животом и од те опијености готово не види друге
људе око себе, затим зрелог човека који интензивно живи не само својим, него и
животом своје шире заједнице и, најзад, бића које се, старећи, све више повлачи у своју
унутрашњост и свет доживљује на основу већ стечених искустава...«
>Пролећна песма« најбоље карактерише рану поезију Десанке Максимовић, у
којој преовлађују песме о природи и љубови. Она је пуна животне радости, љубави и
усхићења. Свакако да зенит њене поетске зрелости представља књига стихова »Тражим
помиловање«. Чим се појавила, Борислав Михајловић Михиз ју је означио као
»песнички врхунац Десанке Максимовић«. Иако замишљени као лирска дискуcија са
Душановим Закоником, ови стихови представљају свеопшти апел на човечност,
правдољубивост и истинолубивост. Свест о пролазности свега чега се човек дотакне
као и болно сазнање "да се нагло смањује путања до ушћa«, главне су осeћajне нити
што се провлаче кроз свет песме из збирке "Немам више времена«, у којој је песникиња
у потпуности окренута себи и својим унутрашњим просторима.
 Десанка Максимовић, од објављивања својих првих песама па све до краја свога
живота, била је стално квижевно активна. У друштвеном и културном животу њено ће
име "у свести наше јавности и читалаца бити вечно идентиковано са појмом песника«.

СТРЕПЊА

Не, немој ми прићи! Хоћу издалека

да волим и желим твоја oka два.
Јер срећа је лепа само док се чека,
док од себе само наговештај да.

Не, немој ми прићи! Има више дражи

ова слатка стрепња, чекање и стра'.
Све је много лепше донде док се тражи,
о чему се само тек по слутњи зна.

Не, немој ми прићи! Наштa то и чему?

Издалека само све ко звезда сја;
издалека само дивимо се свему.
Не, нек ми не приђу ока твоја два!

Ne, nemoj mi prići! Hoću izdaleka

da volim i želim tvoja oka dva.
Jer sreća je lepa samo dok se čeka,
dok od sebe samo nagoveštaj da.

Ne, nemoj mi prići! Ima više draži

ova slatka strepnja, čekanje i stra’.
Sve je mnogo lepše donde dok se traži,
o čemu se samo tek po slutnji zna.

Ne, nemoj mi prići! Našta to i čemu?

Iz daleka samo sve ko zvezda sja;
iz daleka samo divimo se svemu.
Ne, nek mi ne priđu oka tvoja dva!

Nu, nu veni la mine! Vreau de departe

să iubești și să-ți dorești ochii doi.
Pentru că fericirea este bună numai în așteptarea,
în timp ce, de la sine, un indiciu de da.

Nu, nu veni la mine! E mai mult pentru asta

această dulce neliniște, așteptare și strică '.
Totul este atât de frumos decât căutați,
despre care se cunoaște numai prin conjectură.

Nu, nu veni la mine! De ce și ce?

 De departe, toate stelele strălucesc;
de departe, doar admirăm totul.
Nu, nu-i lăsa pe cei doi ochi să-mi atragă atenția!

Analiza

Pesma “Strepnja” Desanke Maksimović pesma je o ljubavnom žaru za kojeg ona misli
da je najlepši dok ostaje u mislima i osećajima. On je takav isključivo pre nego se ostvari, jer
jednom kad se ispuni, on počinje da se gasi. Pesma je nastala dok je pesnikinja bila još mlada
i dok su ljubavne strepnje i slatki problemi bili njena najveća briga, baš kao što bi to uvek
trebalo da bude kod mladih ljudi.
U ovoj pesmi Desanka Maksimović peva samo o osećajima. U pesmi nema nikakvih
dramatičnih događanja, ljubavnih prizora, opisa velikih strasti… Ovde se radi isključivo o
prikazu osećaja o ljubavi koja je još veoma mlada. To je ljubav koja se tek formira u mislima i
srcu zaljubljene osobe. Nju čine isključivo nadanja, pretpostavke i čisti osećaji privlačnosti.
Upravo to stanje zaljubljenosti pesnikinja glorifikuje u ovom pesmom. Nju ne zanima
ostvarenje ljubavi, ispunjenje čežnje, ona samo hoće da uživa u tom trenutku u kome je sve
moguće. Tada se ljubav čini kao nešto onostranu, na ivici je između stvarnosti i sna i kao
takva je apsolutna, magična i naprosto ispunjujuća. Takva ljubav izgrađena je od osećaja koji
je jednom nogom u čežnji, drugom u očajanju, jednom u sreći, drugom u strepnji, od nje se
osećamo izgubljeni, ali i kao da smo napokon ostvareni; jednako boli kao što je i melem.
Pesnikinja želi da taj osećaj ljubavi u njoj zauvek ostane takav, nepokvaren i čvrst te
zato pesmu započinje stihom “Ne! Nemoj mi prići!”. Ovaj očajni krik posve je suprotan od
onoga što bismo očekivali od zaljubljene žene. Ona odbacuje svog voljenog, umesto da ga
poziva k sebi i to ne samo jednom! Svaka strofa započinje upravo ovim uzvikom. Ona ga
ponavlja kao mantru i to je znak da to odista i misli. Nakon toga objašnjava zašto ne želi da
joj dragi priđe. U prvoj strofi kaže da je to zato što želi
“…izdaleka
da volim i želim oka tvoja dva…”

Već sledeći stihovi objašnjavaju zašto to želi. Ovi stihovi su ujedno i jasno izražena
ideja pesme. S takvim iskazivanjem potvrđuje se karakterističnost pesništva Desanke
Maksimović – ona uvek jasno i bez zadržavanja iskazuje svoje ideje, misli pretače u jasne
izraze, pa je smisao njenih pesama nedvojbena. Glavna misao ove pesme leži u zadnjim
stihovima prve strofe:
“Jer sreća je lepa samo dok se čeka,
dok od sebe samo nagoveštaj da.”

Sva poenta pesme leži u ova dva stiha, a ostatak pesme daje samo primere koji
potvrđuju tu ideju.

Motiv “očiju” kao oličenja obožavanja kod voljene osobe mnogo su puta iskorišćeni u
pesništvu. Oči su simboli duše i kada se iskazuje ljubav prema njima, iskazuje se ljubav
prema duši čoveka, a ne prema njenom telu ili bilo čemu površnom. Ljubav prema očima je
ljubav prema celom biću, onakvom kakvo ono u suštini jest.

Druga strofa opet počinje usklikom “…nemoj mi prići!”, pa nastavlja objašnjavanjem

da slatka “strepnja”, “čekanje” i “stra” imaju više draži od stvarnog susreta. Navedeni
motivi realno opisuju tu zaljubljenost kakva ona jest – puna strepnje, slasti, ali i straha, pa i
nestrpljivosti. Ti slatko – gorki osećaji čine zaljubljenost tako jedinstvenom, nezamenjivom i
izuzetno emotivnom. Druga dva stiha potvrđuju završne stihove prve strofe:

“Sve je mnogo lepše donde dok se traži,

o čemu samo tek po slutnji zna.”

Pesnikinja objašnjava da je sve puno lepše pre nego se potpuno otkrije. Tada
očekivanje još uvek nije dovelo do neminovnog razočarenja, jer odista se kod ostvarenja želje
moramo razočarati bar malo, budući da ništa ne može da bude u potpunosti onako kako
očekujemo. Ljubav izdaleka još nije ukaljana razočarenjem i stvarnošću, još uvek je savršena
iako nije (ili bar zato što nije) ispunjena. Sve ovo ipak vredi samo za zaljubljenost, jer ona je
mnogo nestvarnija i nestabilnija od prave ljubavi, kojoj pak nedostaje vatrenosti koju imaju
ljubavni počeci.
Poslednja strofa, nakon ponovljenog usklika, jednakog onom u prve dve strofe, sadrži
i pitanje “Našto to, i čemu?”. To je retoričko pitanje na koje pesnikinja zna odgovor, ali njime
i umanjuje važnost tog odgovora. Zatim ponovo pojašnjava zašto je bolje da joj ne prilazi:

“Izdaleka samo sve k’o zvezda sja;

Izdaleka samo divimo s svemu”.

U ovim stihovima primećujemo poredbu. Imamo motiv zvezda kao simbola nečeg
dalekog i nedostižnog, a opet i večnog primera našeg divljenja, žudnje i nastojanja da ih
dosegnemo. Vidimo i ponavljanje reč “Izdaleka samo…”, a onda ponavljanje iste pesničke
slike kao u prvoj strofi u kojoj se spominju oči kao predmeti obožavanja – “nek’ mi ne priđu
oka tvoja dva!”.
Ova pesma ima veoma sređenu strukturu. Sastoji se od tri stiha i to katrena. Svaki
katren jednako je sređen – prvi i treći stih su dvanaesterci, a drugi i četvrti jedanaesterci. To
uvelike pridonosi stalnosti ritma, kojeg dodatno stabilizuje pravilna rima. Ona je u svim
strofama unakrsna.

Analiza română

Piesa „Stress” a lui Desanka Maksimovic este o melodie despre fervoarea iubirii
despre care crede că este cea mai frumoasă în timp ce rămâne în gânduri și sentimente. El este
ca acesta înainte de a se împlini, pentru că, odată împlinită, începe să se închidă. Piesa a fost
creată în timp ce poetul era încă tânăr și în timp ce anxietățile de dragoste și problemele dulci
erau preocuparea ei cea mai mare, la fel cum ar trebui să fie întotdeauna la tineri.
În această melodie, Desanka Maksimovic cântă doar despre sentimente. Nu există
evenimente dramatice, scene de dragoste, descrieri ale pasiunilor grozave din piesa ... Este
vorba doar de a arăta un sentiment de iubire care este încă foarte tânăr. Este o iubire care se
formează doar în mintea și inima unei persoane îndrăgostite. Constă exclusiv din speranțe,
presupuneri și sentimente pure de atracție. Tocmai această stare de dragoste este cea care
glorifică poetul în această poezie. Nu este interesată de realizarea iubirii, de împlinirea
dorului, vrea doar să se bucure de acel moment în care totul este posibil. Atunci iubirea pare
ca ceva dincolo, la marginea dintre realitate și vis, și ca atare este absolută, magică și pur și
simplu împlinitoare. O astfel de iubire este făcută din sentimentul că un picior este în dor,
celălalt în deznădejde, unul în fericire, celălalt în anxietate, ne simțim pierduți, dar și ca și
cum ne vom realiza în sfârșit; la fel de dureros ca balsamul.
Poetul vrea să păstreze acel sentiment de dragoste în ea pentru totdeauna, neîntrerupt
și ferm, așa că poezia începe cu versetul „Nu! Nu veniți la mine!". Acest strigăt disperat este
exact opusul pe care l-am fi așteptat de la o femeie îndrăgostită. Ea își respinge iubita, în loc
să-l invite la el, nu doar o dată! Fiecare strofă începe cu acest semn de exclamare. Ea o repetă
ca o mantră și este un semn că chiar crede asta. După aceea, ea explică de ce nu vrea ca iubita
ei să se apropie de ea. În prima strofă spune că este pentru că vrea

„… De departe
să iubești și să-ți dorești cei doi ochi ... ”

Următoarele versete explică deja de ce vrea el. Aceste versete sunt, de asemenea, o idee clară
a cântecului. O astfel de afirmație confirmă caracteristica poeziei lui Desanka Maksimovic -
își exprimă întotdeauna clar și fără reținere ideile, își traduce gândurile în expresii clare, astfel
încât sensul poeziilor sale este inconfundabil. Gândul principal al acestei poezii se află în
ultimele versete ale primei strofe:

"Pentru că fericirea este bună numai în așteptarea,

în timp ce un simplu indiciu de da.

Întregul punct al poemului se află în aceste două versete, iar restul poemului oferă doar
exemple care confirmă această idee.
Motivul „ochiului” ca întruchipare a închinării la o persoană iubită a fost folosit de multe ori
în poezie. Ochii sunt simboluri ale sufletului, iar atunci când i se arată dragostea, iubirea este
exprimată pentru sufletul unei persoane, nu pentru trupul ei sau pentru orice este superficial.
Dragostea ochilor este iubirea întregii ființe, așa cum este ea cu adevărat.

A doua strofă începe din nou cu exclamația „... nu veniți la mine!” Și apoi explică
faptul că „anxietățile” dulci, „așteptarea” și „stra” sunt mai preferabile decât întâlnirea reală.
Motivele menționate anterior descriu în mod realist această iubire așa cum este - plină de
anxietate, dulceață, dar și frică și nerăbdare. Aceste sentimente dulci - amare fac dragostea
atât de unică, de neînlocuit și de extrem de emoțională. Celelalte două versete confirmă
versetele de încheiere ale primei strofe:

"Este mult mai frumos în timp ce căutați,

despre care nu știe decât prin presimțire."

Poetul explică că totul este mult mai frumos înainte de a fi dezvăluit pe deplin. În acel
moment, așteptarea nu a dus încă la o dezamăgire inevitabilă, deoarece, într-adevăr, atunci
când dorim, trebuie să fim dezamăgiți cel puțin puțin, deoarece nimic nu poate fi complet așa
cum ne așteptăm. Dragostea de departe nu a fost încă îmblânzită de dezamăgire și realitate, ea
este încă perfectă, chiar dacă nu este împlinită (sau cel puțin pentru că nu este) împlinită.
Totuși, toate acestea merită doar dragostea, pentru că este mult mai ireal și instabil decât
iubirea adevărată, care, la rândul său, lipsește zelul începuturilor iubirii.

Ultima strofă, după o exclamație repetată egală cu cea din primele două strofe, conține
și întrebarea „De ce aceasta și de ce?”. Este o întrebare retorică la care poetul cunoaște
răspunsul, dar diminuează și importanța răspunsului respectiv. El apoi explică din nou de ce
este mai bine să nu te apropii de ea:

„De departe, strălucește doar orice, precum steaua;

De departe, doar admirăm totul ".

În aceste versete observăm o comparație. Avem un motiv de stea ca simbol al ceva departe și
evaziv, și totuși un exemplu etern al admirației noastre, dor și străduință de a ajunge la ele. De
asemenea, vedem repetarea cuvântului „Numai de departe…”, și apoi repetarea aceleiași
imagini poetice ca în prima strofă în care ochii sunt menționați ca obiecte de cult - „să nu vă
apropiați ochii”.
Această melodie are o structură foarte amenajată. Este format din trei versete, și
anume gudron. Fiecare gudron este aranjat în mod egal - primul și al treilea verset sunt
douăsprezece și al doilea și al patrulea unsprezece. Acest lucru contribuie foarte mult la
constanța ritmului, stabilizat în continuare de rima corespunzătoare. Este încrucișată în toate
strofele.

ПИТАЊА
Песма "Стрепња награђена је на конкурсу часописа -Мисао-1925. године. У њој
је песникиња изразила себи својствено виђење и схватање љубави.
Она је сда у редосећању скорог љубавног сусрета, али и у стрепни да до њега не
дође јер би он ослабио и умањио осећање љубави према вољеном бићу.
1. У којој строфи је то осећање исказано? Како jе оно даље поступно, развијано?
2. Да ли песникиња има право кад каже:
»Jер, срећа је лепа само док се чека« или
»Из далека само све ко звезла сја«.
Своје образложење потврдите локазима.
3. Како схватате необичан спрег речи "слатка стретьа«?
4. Коју стилску фупкцију има понавлање одричне реченице "Не, немој ми прићи«

ВЕЖБЕ
1. Научите ову песму напамет.
2. Прочитајте и друге лубавне несме Д. Максимовић - Чежња-, "Предосећање, «Први
дан љубави-, и укажите на евентуалие сличности или разлике измеhy њих и ове, коју
сте анализирали у разреду.
 PITANJA

Pesma "Strepnja nagrađena je na konkursu časopisa -Misao-1925. godine. U njoj je

pesnikinja izrazila sebi svojstveno viđenje i shvatanje ljubavi.
Ona je sda u redosećanju skorog ljubavnog susreta, ali i u strepni da do njega ne dođe
jer bi on oslabio i umanjio osećanje ljubavi prema voljenom biću.
1. U kojoj strofi je to osećanje iskazano? Kako je ono dalje postupno, razvijano?
2. Da li pesnikinja ima pravo kad kaže: »Jer, sreća je lepa samo dok se čeka« ili »Iz
daleka samo sve ko zvezla sja«. Svoje obrazloženje potvrdite lokazima.
3. Kako shvatate neobičan spreg reči "slatka stretʹa«?
4. Koju stilsku fupkciju ima ponavlanje odrične rečenice "Ne, nemoj mi prići«

VEŽBE
1. Naučite ovu pesmu napamet.
2. Pročitajte i druge lubavne nesme D. Maksimović - Čežnja-, "Predosećanje, «Prvi
dan ljubavi-, i ukažite na eventualie sličnosti ili razlike izmehy njih i ove, koju ste analizirali u
razredu.

ÎNTREBĂRI ÎN ROMÂNĂ

Poezia „Îngrijorare” a fost premiată la concursul revistei - Gândul - 1925. În ea poetul

și-a exprimat propria viziune și înțelegerea iubirii.
Ea se află acum în fruntea unei întâlniri de dragoste care va fi în curând, dar și
nerăbdătoare să nu ajungă la el, deoarece ar slăbi și va diminua sentimentul de iubire pentru
persoana iubită.
1. În ce strofă este exprimat acest sentiment? Cum se dezvoltă progresiv în
continuare?
2. Poetul are dreptul să spună:
„Pentru că fericirea este bună numai când așteaptă” sau
„De departe, strălucește doar steaua”.
Confirmă-ți raționamentul cu liniile.
3. Cum înțelegeți combinația neobișnuită a cuvântului „îngrijorare dulce”?
4. Ce funcție stilistică are zicala repetitivă „Nu, nu veni la mine/ nu te apropia”?

EXERCIȚII
1. Învățați această poezie pe de rost.
2. Citiți alte poezii de dragoste ale D. Maksimovic - Dorință-, „Premoniere”, prima zi
de dragoste- și evidențiați orice asemănări sau diferențe între acestea și aceasta pe care le-ați
analizat în clasă.