Sunteți pe pagina 1din 2

Tămăduirea femeii gârbove

Acum duminică avem la rând evanghelia cu tămăduirea femeii ce suferea de 18 ani şi „nu putea să se
ridice în sus nicicum”. Domnul Iisus a vindecat-o. Fariseii
făţarnici Îl mustrau însă pe Domnul, căci făcuse această
tămăduire sâmbăta, când „nu se cade cineva a se
vindeca”. Iisus le-a răspuns: „Făţarnicilor! Fiecare dintre
voi îşi dezleagă boul sâmbăta şi-l adapă, iar această
femeie pe care de 18 ani a legat-o satana nu se cădea a fi
dezlegată?”. (Citiţi pe larg această evanghelie la Luca 13,
10-17)
Două învăţături de căpetenie ne arată evanghelia de
duminică. Învăţătura cea dintâi e cea care trece ca un fir
roş prin toată ţesătura Evangheliilor: păcatul şi mântuirea.
O femeie bolnavă de 18 ani s-a apropiat de Iisus. Suferea
de „duhul neputinţei” şi era atât de bolnavă încât „nu
putea să se ridice în sus nicidecum”. Grozăvia păcatului ni
se arată şi aici în toată puterea. Pe biata femeie o doborâse păcatul; o doborâse ispita diavolului, căci
Domnul spune că „satana o legase de 18 ani”. Printr-o boală sufletească împreunată cu una trupească,
satana o legase în lanţurile lui pe o biată femeie şi o ţinea de 18 ani în starea aceasta grozavă şi
nenorocită.
Eu mă gândesc, câţi astfel de nenorociţi sunt şi azi! E adevărat că cei mai mulţi nu sunt ologi ca femeia
din Evanghelie; ei aleargă pe la petreceri, jocuri, desfătări, cârciumi, cinematografe etc., dar cu sufletul
sunt şi ei nişte bieţi ologi care „nicicum nu se pot ridica de jos”, din mocirla patimilor şi păcatelor,
„legaţi fiind de satana”.
Dar Evanghelia ne arată nu numai boala, ci şi pe doctorul ei. Femeia din Evanghelie s-a tămăduit
apropiindu-se cu boala ei de Mântuitorul. De multe ori va fi cercat biata femeie să se ridice de jos, în
decursul celor 18 ani de boală, dar „nu putea nicidecum”. Aşa e şi starea omului „legat” de patimile şi
ispitele diavoleşti. EI nu se poate ridica „de jos” până nu soseşte Iisus Mântuitorul.
De multe ori cei „legaţi” de satan cu patimi urâte încearcă să se dezlege cu încercări ca aceste: „Vreau
să mă las de beţie…”; „Vreau să mă las de femei…”; „Vreau să mă las de hoţii…”; „Vreau să mă las
de ceea şi ceea…”. Dar toate astfel de încercări se gată cu: „Am cercat, dar nu pot”.
Toate încercările noastre să ne ridicăm din patimi şi păcate cu puterile proprii – sunt zadarnice. Fără de
El nu putem face nimic (In 5, 12). Cel cuprins de patimi şi năravuri urâte este un bolnav pe care numai
Iisus Mântuitorul îl poate vindeca; este un legat de satan, pe care numai Iisus Mântuitorul îl poate
dezlega şi scăpa.
Dragă cititorule! Te-au gârbovit şi te-au bolnăvit şi pe tine patimile şi păcatele?… Zaci şi tu de ani de
zile în duhul neputinţei de a trăi şi a face voia Domnului? Fă şi tu aşa cum a făcut femeia din
Evanghelie? Apropie-te îndată de Iisus Mântuitorul şi Tămăduitorul sufletelor noastre.
Să ne gândim apoi că femeia din Evanghelie a stat în faţa Domnului nu numai cu boala ei, ci şi cu toată
credinţa ei, cu toată încrederea ei, cu toată nădejdea ei, cu toate lacrimile ei, cu toată averea şi puterea
ei cea sufletească. Fă şi tu, dragă cititorule, aşa şi îndată vei auzi glasul Lui cel dulce: „Suflete, te-ai
izbăvit de boala ta!”.
„Femeie, te-ai izbăvit de boala ta!” Ce veste dulce a fost aceasta pentru femeia din evanghelie, după ce
bolise 18 ani de zile!
„Suflete, te-ai slobozit de boala ta!” Ce veste dulce şi scumpă este aceasta pentru un suflet ce scapă din
boala cea sufletească şi din legăturile lui satan!
A doua învăţătură din evanghelie o dau fariseii cei făţarnici care se mâniaseră şi Îl mustrau pe Domnul
pentru că dezlegase sâmbăta un suflet din legăturile satanei. Ah, ce judecată îngustă, năroadă, oarbă şi
orbită de ură era aceasta! Bine le-a răspuns Iisus: „Făţarnicilor! Voi dezlegaţi sâmbăta boul şi asinul
vostru de la iesle, dar pentru dezlegarea unui suflet din legăturile satanei protestaţi.
Fariseii şi făţarnicii din totdeauna sunt minunat fotografiaţi în această Evanghelie. E cea „mai reuşită”
fotografie a lor. Oriunde un suflet chinuit se dezleagă din diavoleştile legături ale patimilor şi păcatelor
– acolo se aude îndată şi azi mustrarea făţarnicilor.
Mă gândesc şi la mişcarea Oştii Domnului. Oastea a adus şi ea la Domnul mii şi mii de suflete, care s-
au dezlegat din patimi şi păcate. Dar pentru făţarnici, acest lucru este o „crimă”, o „blasfemie”, o
„maimuţăreală”, o „erezie”. Ce-i pasă făţarnicului de un suflet care zace robit? Ce-i pasă de
zvârcolirile mântuirii? Pentru el, „litera legii” e mai mare decât freamătul şi frământările mântuirii.
Oriunde se porneşte freamătul cel binecuvântat al mântuirii, făţarnicul de azi face ceea ce făceau
„colegii” lui de pe timpul Mântuitorului; strigă după acest freamăt cu „mustrări” ca a-cestea: „Sunteţi
sectari!…”; „Proroci mincinoşi!…”; „Stricaţi rânduielile!…”.
Aşa strigă făţarnicii şi după noi. Dar las să strige. Ei strigă ca să se plinească Scripturile. O,
binecuvântată Biblie! Cum se plinesc şi azi toate cuvintele
tale! Oriunde un suflet chinuit se dezleagă din patimi, acolo
se iveşte îndată şi făţarnicul cu mustrarea şi ocara lui. Şi e
bine că se iveşte. Ar fi un semn rău dacă nu s-ar ivi.
Şi încă o învăţătură: cu privire la ziua Domnului, duminica.
Făţarnicii Îl mustrau pe Domnul că strică „odihna” sâmbetei,
tămăduind bolnavii. O mustrare este aceasta ce se aude şi azi.
Oamenii cei lumeşti îi urăsc şi îi mustră pe ostaşii Domnului
pentru că duminica, după sf. biserică, ostaşii nu se mai duc pe
la birturi şi minciuni, ci se strâng la un loc, citesc în Biblie,
cântă, se roagă şi se dezleagă mereu din legăturile păcatelor. Ei pretind de la noi „să ne odihnim” în
această zi mergând cu ei la cârciumă. Ah, ce lucru grozav este acesta!
Ah, ce creştinătate grozavă trăim noi azi! Ah, cum se mai „odihnesc” creştinii de azi în ziua Domnului!
Duminicile şi praznicele noastre sunt pline de alergări, târguri, daraveri, iar de altă parte, creştinii „se
odihnesc” în ele cu… petreceri la birt, cu desfătări lumeşti, cu jocuri, cu minciuni, clevete, fălii etc.
Adecă, în loc să se dezlege în ziua Domnului, mai tare se leagă şi se betegesc.
Şi totuşi, când strigi după aceste năravuri păgâneşti şi diavoleşti şi iei lupta cu ele, făţarnicii strigă după
tine că eşti „sectar”, că „strici datinile” şi câte alte hule şi batjocori.
Acesta este un lucru şi mai grozav! Pr. Iosif TRIFA, «Oastea Domnului» nr. 49 / 4 dec. 1932, p. 3
Când ochii mei privesc spre Tine
şi-i vezi cum zi de zi se stâng,
între nădejde şi-ntristare,
Tu ştii, Iisus Iubit, cât plâng.
Când, chinuit de neputinţă,
amare buzele îmi strâng
să-mi năbuş geamătul durerii,
Iisus Iubit, Tu ştii cât plâng.
Când, stors de-a sufletului vlagă,
eu inima-n suspin mi-o frâng,
când nu mai pot purta povara,
Iubit Iisus, Tu ştii cât plâng.
O, fie-Ţi milă, fie-Ţi milă,
căci lungile-aşteptări mă-nfrâng,
priveşte-mi viaţa-nlănţuită,
Tu ştii, Iubit Iisus, cât plâng.
Adu-mi odată dezlegarea
de orice lanţuri ce mă strâng,
o, după-o clipă de odihnă,
Iisuse, până când să plâng?
De Traian Dorz