13.

Balanopostita,hidrocelul,varicocelul
Balanopostita
Inflamațiile la nivelul penisului sunt balanita,care reprezintă inflamția glandului
penian și balanopostita-inflamația concomitentă a glandului penian și prepuțului.Afectează
bărbații de orice vîrstă,de la nou-născut pînă la vîrstnici.
Cauza principală a balanopostitei este nerespectarea igienei corpului și a organelor
genitale.Acumularea smegmei în cavitatea prepuțială predispune la asocierea
infecției,dezvoltarea procesului inflamator.Un rol important în apariția acestei îl au
afecțiunile primare ca fimoza,aberații congenitale sau secundare-consecința infecțiilor
locale repetate,care favorizează infecțiile locale,creînd un cerc vicios,care întreține
recurența infecțiilor,inclusive la maturi a infecțiilor sexual-transmisibile:gonoreea,
trihomoniaza,infecțiile fungice.
Alte cauze pot fi: traumatismele repetate,masturbația,utilizarea lubrifiantelor cu
efcte iritante puternice,alergii la detergenți sau lingerie,DZ,utilizarea sondei pentru drenajul
vesical timp îndelungat.Bolnavul acuză senzație de arsură,durere acută în regiunea
prepuțului și glandului,ce se intensifică la micțiune și la atingere,usturime șiprurit de
intensitatee variabilă.Bolnavul prezintă eliminări purulente abundente din cavitatea
prepuțială cu miros neplăcut.Micțiunile sunt dureroase,îngreunate.Actul sexual este
imposibil.
Obiectiv se constată: hiperemia,tumefierea prepuțului,glandului,prezența secrețiilor
purulente la nivelul orificiului preputial,uneori eroziuni sîngerînde ale glandului și mărimea
ganglionilor limfatici inghinali.Fenomenele generale ca febra,frisoanele se întîlnesc rar în
balanopostită,pot apărea în cazul ,asocierei infecției urinare.Balanopsita se poate complica
cu parafimoză.
Diagnosticul se stabilește pe baza datelor examenului clinic al bolnavului,anamnezei
și rezultatul însămînțării eliminărilor pentru determinarea tipului de infecție și sensibilității
la antibiotic.
Tratamentul include:
1.Respectarea regimului la pat primele 2 zile.
2.Consumul abundant de lichide.
3.Toaleta locală riguroasă: se efectuează de 2-3 ori pe zi și prevede dezgolirea lentă
a glandului,spălarea cu apă caldă și săpun sau soluții antiseptic,urmată de recalotare ; ăn
faza incipientă a bolii poate avea loc regresia treptată a procesului inflamator.
4.Băițe calde cu soluții antiseptic(decoct de mușețel,permanganat de caliu)
5.Aplicarea locală a unguentelor și cremelor cu acțiune antiinflamatoare(unguentul
de sintomicină,canamicină, neomicină etc)
6.Administrarea preparatelor analgetice pentru suprimarea durerii.
7.Administrarea preparatelor antiperetice,antibioticilor cu profil larg de acțiune în
caz de febră,leucocitoză și mărirea ganglionilor limfatici inghinali.
8.Se va Evita contactele sexuale,masturbația,autoexaminarea frecventă.
9.În caz de aderențe se efectuează operația de debridare.
10.În cazul copiilor la care balanopostita s-a dezvoltat pe fonul fimozei sau în cazul
balanopostitelor repetate se indică circumcizia după dispariția semnelor locale a procesului
inflamator.
Durata tratamentul este de 7-10 zile.Dacă infecția persistă și după terminarea
tratamentului este necesar examenul bacteriologic al secrețiilor purulente,care dă
posibilitate alegerea antibioticului în dependenșă de agentul etiologic al infecției.
 Hidrocelul reprezinta o colectie de lichid clar dezvoltata intre cele doua foite
(parietala, respective viscerala) ale vaginalei testiculare.
Exista colectii cu lichid clar in vaginala testiculara cu mecanisme etiopatogenice
distincte. Astfel, o clasificare simpla a hidrocelului consemneaza:
Hidrocel congenital – acumularea se produce din cauza persistentei, fara obliterari a
canalului peritoneo-vaginal;
Hidrocel dobandit - colectia lichidiana este cauzata de dezechilibrul dintre secretia si
absorbtia lichidului de la nivelul seroasei vaginale: hidrocel primar(primitiv, idiopatic) sau
hidrocel secundar. Acesta din urma poate fi acut (inflamator-infectios) sau cronic (staza
venoasa sau obstructie limfatica).
Simptomele hidrocelului

Clinic, hidrocelul comun se manifesta ca o tumefactie progresiva, posibil dureroasa,

cu disconfort local (accentuat de efortul fizic) la nivelul bursei scrotale afectate.
Diagnosticul :

Examenul fizic (inspectie, palpare bimanuala) se face cu pacientul in picioare si culcat.

In afara asimetriei scrotale mai mult sau mai putin pronuntate (dictate de volumul lichidian
acumulat), inspectia va releva tegumentul scrotal normal (fara semne de inflamatie locala)
si stergerea pana la disparitie a pliurilor pungii scrotale prin etalarea tegumentului pe
punga lichidiana din bursa. In hidrocelele foarte mari, aspectul penisului se modifica
secundar (laterodeviat si ombilicat pana la a deveni impropriu copularii).
Diagnosticul clinic pozitiv, de altfel facil, va fi obligatoriu confirmat ecografic.Ecografia
va discerne clar asupra naturii lichidiene a formatiunii si va permite , in plus, evaluarea
structurii testiculului (existenta unei patologii testiculare cauzale, in primul rand tumorale).
Tratamentul este exclusiv chirurgical si urmareste: deschiderea vaginalei,
evacuarea lichidului si desfiintarea cavitatii vaginale, pentru a preveni recidivele prin:
 rasturnarea vaginalei si fixarea ei cu puncte separate in jurul funiculului spermatic
(Jaboulay);
 rezectia vaginalei (simpla sau asociata cu rasturnarea);
 plicatura vaginalei (operatia Lord).
Optiune alternativa minim invaziva (indicate la pacienti varstnici): aspiratia trans-scrotala cu
ac a lichidului, cu sau fara instilarea unui agent sclerozant in cavitatea vaginala – risc de
recidiva.
Complicatii postoperatorii (edem, hematoame, infectii) pot fi prevenite prin manevre
chirurgicale blande, hemostaza ingrijita, respectarea tuturor principiilor pe care le cere
adevarata chirurgie.
Varicocelul este o dilatatie a venelor cordonului spermatic din cauza tulburarilor
functionale in drenajul sangelui venos de la nivelul testiculului (98% - testiculul stang).
Variatii: Varicocelul poate fi:
1) primitiv (idiopatic, esential) - pe partea stg. (95-98%); fara o cauza stabilita; apare dupa
varsta pubertatii (13 - 30 de ani);
2) secundar - ca urmare a unei afectiuni care poate sa produca un obstacol in curgerea
sangelui din venele spermatice (ex. tumora renala dreapta); poate aparea pe ambele parti,
dupa varsta de 35-40 de ani.
Cauza varicocelului este staza venoasa cronica.
 Factori de risc:ortostatism prelungit (statul in picioare mult timp); peretele venos slab
calitativ (genetic); predespozitie constitutional-ereditara; cresterea presiunii abdominale (la
efort fizic exagerat, stranut, ridicarea unor greutati).
Cai de transmitere: Consecinta factorilor prezentati usureaza instalarea dilatatiei
sistemului venos spermatic.
Simptomele varicocelului:senzatie de greutate in scrot, in special dupa eforturi fizice
sau ortostatism prelungit;jena testiculara pana la durere continua; dupa contact sexual
durerea scrotala se intensifica; din cauza durerii apar tulburari sexuale si psiho-nevrotice.

In anumite cazuri boala debuteaza lent, nezgomotos, fara semne clinice; este
descoperita intamplator la un control urologic de rutina.
Examenul obiectiv al pacientului releva :
 volum marit al hemiscrotului afectat;
 venele spermatice dilatate sunt bine vizibile, facand relief caracteristic prin pielea subtire
scrotala;
 palpator: acest conglomerat de vene este moale, nedureros, foarte mobil (senzatia tactila
ca palpezi "un pachet de rame ").
Investigatii radioimagistice si de laborator Ultrasonografie (ecografie) scrotala cu
testul Doppler . Flebografia (venografia) spermatica ca si angiografia izotopica in prezent au
indicatii limitate din cauza invazivitatii; Termografia de contact in perioada actuala are un
interes redus;Spermograma

Pentru varicocel secundar (rar intalnit) este necesara efectuarea investigatiilor pentru
decelarea cauzei - ecografie abdominala, tomografie computerizata, urografie
intravenoasa.
Diagnosticul de varicocel se stabileste dupa: - simptome prezentate de pacient; -
examenul obiectiv general; - datele paraclinice (ecografia + Doppler scrotale, spermograma
etc.).
1 Tratamentul medical: la bolnavii care nu accepta interventia chirurgicala sau care au
contraindicatii generale (se recomanda evitarea ortostatismului, purtarea suspensorului);
2 Tratamentul prin procedee chirurgicale: embolizarea selectiva transvenoasa;
sclerozarea venelor varicoase; clasic: ligatura inalta a venei spermatice prin abord
chirurgical; laparoscopic (ligaturarea/ cliparea venei spermatice la nivelul iliac);
microchirurgical (inghinal sau subinghinal).

14.Luxațiile coloanei vertebrale

 Se întîlnește mai frecvent în regiunea cervicală a coloanei vertebrale.În depenență de
eplasarea suprafețelor articulare ale vertebrelor superioare se disting luxații:
anterioare,posterioare,laterale,unilaterale,bilaterale.
Tabloul clinic
Se manifestă prin semne relative întîlnite în toate traumele:
-dureri pronunțate în regiunea segmentului luxat,ce se intensifică la mișcările capului
-deformația coloanei vertebrale în regiunea luxată în urma deplasării suprafețelor osoase
articulare
-înclinarea capului cu răsucirea lui în dependență de felul luxației: capul poate fi întors spre
stînga sau dreapta,dat pe spate sau deplasarea înainte.
-prezența echimozei,tumefierii în locul luxat
-mișcările active lipsesc,cele pasive sînt foarte limitate în regiunea luxată.
Pentru confirmarea diagnosticului de luxație se efectuează examenul radiologic în 2
proiecții.
Asistența de urgență:
1.Se asigură repaosul fizic și psihic. 2.Se suprimă durerea prin administrarea
preparatelor analgeetice. 3.Se efectuează imobilizarea de transport cu ajutorul
dispozitivelor speciale sau improvizate(guler din carton-vată-tifon, din fular în formă de
rulou), În timpul imobilizării se va preveni comprimarea oaselor gîtului. 4.Se transportă
bolnavul pe o suprafață dură.
Gulerul din carton-vată-tifon pentru imobilizarea improvizată. Se ia o bucată de
carton de formă dreptunghiulară(lătimea va corespunde cu înălțimea gulerului,iar lungimea
cu perimetrul gîtului),se acoperă cu un strat de vată și apoi se înfășoară bine cu tifon.Se
aplică în jurul gîtului și se fixează printr-un bandaj cu evitarea comprimării organelor gîtului.
Principiile de tratament și îngrijire
1)Principala metodă de tratament este extensia cu ajutorul căpăstrului Glison.
2)În alte cazuri reducerea luxației are loc în urma tracțiunii longitudinale treptate a
capului cu rotația lui în direcția luxației prin darea poziției anumite bolnavului în pat.

15.Fracturile coloanei vertebrale

Mecanismului fracturilor coloanei vertebrale este același ca și în cazul luxațiilor.
este trauma directă(lovituri directe,căderi pe spinare) sau indirectă în urma flexiei sau
extensiei forțateale trunchiului,care depășesc limitele mobilității fiziologice ale coloanei
vertebrale adeseori cu rotația ei într-o parte sau alta.
În funcție de localizare deosebim fracturile: apofizelor spinale și transversale,ale
corpurilor și arcurilor vertebrale.Fracturile pot fi cu sau fără deplasări.În traumatismul mai
multor vertebre fracturile sunt multiple.Dacă în același timp sînt fracturile și alte oase avem
fracturi combinate.La fel fracturile pot fi închise și deschise,cu și fără leziuni medulare.
Semnele clinice
În dependență e graviditatea leziunii,gradul de deplasare și localizarea fraturii
manifestările clinice pot fi cele mai diverse.
Fracturile necomplicate ale coloanei vertebrale(fără leziuni medulare) se manifestă
prin următoarele semne clinice:
-dureri violente,localizate în regiunea fracturată,din cauza cărora mișcările
trunchiului sînt extrem de limitate,are loc încordarea musculaturii spinării(mușchilor
spinali).Durerile se intensifică la palpare,la eforturi sau percuția coloanei
vertebrale.Durerile uneori sunt violente și intensive și pot declanșa șocul traumatic.
 -în regiunea fracturii se constată tumefiere,echimoze sau hematom,uneori
deformația.
-în unele fracturi ale apofizelor se poate e determinat crepitația,deplasarea
patologică.
În fracturile complicate ale coloanei vertebrale cu lezarea măduvei
spinării,membranelor și rădăcinilor ei pe lîngă semnele clinice enumerate mai sus se
constată:
-pierderea sensibilității mai sus de locul fracturat
-tulburări motorii:se manifestă prin pareze și paralezii-imposibilitatea mișcărilor în
regiunea membrelor,prin imposibilitatea de a sta în picioare și chiar de a ședea.
-tulburări trofice ale șțesuturilor,repede se dezvoltă escarele,atrofiațesuturilor
membrelor.
-tulburarea funcției organelor pelviene:retenția de urină și a materiilor
fecale,însoțită uneori de infectarea căilor urinare(cistite,pielonefrite) sau de ocluzia
intestinală paralitică.
-dereglări ale reflexelor normale
Dacă frctura este localizată în regiunea cervicală și toracică a coloanei vertebrale
survin tetrapareze și tetraparelezii: din partea membrelor superioare și inferioare,din
partea mușchilor trunchiului,tulburarea funcției respiratorii.În asemenea cazuri starea
bolnavului se agravează repede și în cele din urmă moare.
Dacă fractura se produce la nivelul lombar al coloanei vertebrale au loc pareze și
paralezii din partea membrelor inferioare și tulburări funcționale din partea organelor
pelviene:retenția acută de urină,de materii fecale.
Diagnosticul:examenul radiologic în 2 proiecții.
Reguli de examinare ale bolnavului cu leziuni vertebro-medulare:
La acordarea primului ajutor sau în timpul transportării bonavului există pericol de
transferare a unei fracturi fără fracturi fără de lezarea măduvei spinării într-o fractură cu
lezarea măduvei spinării.De aceea,la orice suspecție de fractură de coloană vertebrală vor fi
respectate următoarele reguli:
1.Nu se întrepinde nimica pîna la stabilirea diagnosticului.
2.Bolnavul va fi examinat în poziția,în care a fost găsit.
3.Categoric este interzis ridicarea bolnavului,tragerea bonavului de umeri,mîini ,de
picioare.
4.Se va evita orice tentativă de ridicare a bonavului.
5.Îmbrăcămintea va fi înlăturată nu prin dezbrăcare,dar prin tăiere cu foarfece
după cusături.
6.Toate manevrele pentru a concretiza unele date espre bolnav se vor face foarte
lent cu blîndețe,După aprecierea stării pacientului se acordă asistența de urgență.
Asistența de urgență
1.Se efectuează măsuri antișoc,deoarece majoritatea bolnavilor cu fracturi vertebro-
medulare sunt îîn stare de șoc.
a)în fracturile deschise se face hemostaza provizorie și se aplică un pansament
aseptic.
b)se administrează preparate analgetice
c)se face corecția tulburărilor din partea sistemelor de organe.
2.Se efectuează imobilizarea de transport,folosindu-se o suprafață dură(scîndură
lată,masă,panou).Este important de așezat corect bonavul pe planul dur.
 Așezarea bolnavului va fi efectuată de cîteva persoane(2-3-4 persoane):
-se așează suprafața dură lîngă bolnav.
-această suprafață va fi acoperită cu o plapumă sau alt material cel avem la
îndemînă
-de cealaltă parte a traumatizatului se vor afla persoanele,,ce vor așeza bolnavul pe
suprafața dură.Dacă se suspectează fracturi de coloană vertebrală manevra poate fi
exucatată de 3 persoane:cadrul medical se va așeza în dreptul regiunii fracturate,iar
celelalte persoane vor fixa capul,toracele și membrele inferioare.
-persoanele vor introduce în același timp mîinile sub traumatizat și la un semnal al
lucrătorului medical vor ridica atent,lent, cu blîndețe bolnavul.
-persoana liberă împinge suprafața dură sub bolnav
-corespunzător regiunii fracturate se va aseza o căptușeală moale,ce asigură
hipertensiunea corpului,poziția care preîntîmpină complicarea leziunii
-se va aseza traumatismul cu atenție pe suprafața dură.
-traumatizantul va fi fixat de suprafața dură în regiunea membrelor,bazinului,cutiei
toracelui,capului
Bolnavul trebuie transportat cît mai lent evitînd mișcările bruște.În timpul
transportării se vor supraveghea funcțiile organelor vitale:respirația,pulsul,TA, micțiunea.
Notă:În lipsa suprafeței dure bolnavul poate fi imobilizat folosindu-se targa.Bolnavul
va fi culcat pe burtă cu fața în jos iar sub cap și umeri și se va pune suluri cu haine.La
început bolnavul va fi întors cu fața în jos și numai după asta va fi ridicat și așezat pe
targă.Se vor respecta regulile descrise mai sus.În fracturile certebrale cervicale fără
deplasare pentru imobilizare poate fi aplicat gulerul din carton-vată-tifon sau atele speciale.
3.Transportarea traumatizanților se face cît mai cruțătoare.
Tratamentul și îngrijirea traumatizanților
1.Bolnavul cu traumatisme vertebro-medulare se creează un repaos absolut al coloanei
vertebrale.Bolnavul va fi culcat pe un pat dur pînă la însănătoșire.
2.Pentru repoziționarea și fixarea vertebrelor fracturate se folosește în:
a)fracturile vertebrelor cervicale:
-extensia cu căpăstrul Glison timp de 1-1,5 săptămîni pentru extensia capului.Patul
la capul bolnavului se va ridica la 50 cm înălțime față de membrele inferioare.Astfel
extensia se face prin greutatea corpului.Peste 1-1,5 sptămîni de extensie accidentatului se
va aplica un pansament ghipsat toracocervical peste 3 luni,păstrîndu-se o poziție cu o
ușoară extensie a regiunii cervicale.
-după 3 luni pansamentul ghipsat se va înlocui cu guler Schanz,care periodic este
înlăturat pentru a efectua masajul,gimnastica curativă,procedurile fizioterapeutice.
b)fracturile necomplicate ale vertebrelor toracice,lombare.
-extensia cu gulerul Glisson î fracturile vertebreor toracice superioare
-extensia cu ajutorul curelor trase prin regiunile subaxilare în fracturile
toracice,lombare
-se mai face reducerea coloanei vertebrale prin poziția bolnavului în decubit
vertebral pe un pat dur cu o pernă sub piept,iar alta sub gambe.Cu reducerea coloanei
vertebrale fracturate concomitent se face gimnastica curativă la început ale
membrelor,apoi și a trunchiului.La fel se face masajul,scopul acestei măsuri este prevenirea
atrofiei musculare și a rigidității coloanei vertebrale.Toate aceste măsuri se dozează treptat
un timp îndelungat.Capacitatea d emuncă de obicei survine peste un an de zile.În fracturile
apofizelor cu deplasare este indicat tratamentul chirurgical cu aplicarea diferitor
fixatoare,care de obicei se înlătură după 1-1,5 ani de la operație.
c)fracturile complicate ale coloanei vertebrale:
aceste fracturi sunt cele mai grave,fiindcă sunt însoțite de dereglări funcționale ale
măduvei spinării.Cu cît leziunile medulare sunt situate mai sus,cu atît prognosticul este mai
nefavorabi.În fracturilecervicale cu lezarea completă a măduvei spinării funcția ei nu se
restabilește.În tratamentu acestei fracturi scopul tratamentului este de a evita deplasarea
ulterioară affragmentelor.dezvoltarea altor complicații,restabilirea funcțiilor organelor
dereglate în urma leziunilor medulare.
La bolnavii cu paralezii se pot dezvolta foarte repede escarele în regiunea
sacrală,spatelui,calcaneului,care la rîndul său se poate infecta formînd flegmoanele,colecții
purulente și în cele din urmă se dezvoltă septicemia.Profilaxia escarelor este posibilă printr-
o îngrijire bună a bolnavului.Bolnavilor cu astfel de traumatisme sunt contraindicate
termfoarele,fiindcă din cauza pierderii sensibilității pot surveni arsurigrave.
-la bolnavii apar tulburări de micțiune,se observă retenția urinei cu timpul se poate
dezvolta cistita,pielita,pielonefrita sau chiar septicemia urogenă.
Deaceea din primele zile se efectuează cateterizarea vezicii urinare de cîteva ori pe
zi,apoi se instalează cistomia superpubiană pentru evacuarea urinei și spălarea vezicii
urinare cu preparate antiseptice.
-pe lîngă tulburările de micțiune se observă retenția materiilor
fecale,meteorismul.Sunt indicate clismele evacuatoare.
-pentru prevenirea atrofiei țesuturilor și rigidității în articulații se efectuează cît mai
precoce masajul și gimnastica
-la bolnvi se dereglează expectorația sputei datorită paralezii mușchilor
abdominali.Se poate dezvolta pneumonia.Acestor bolnavi se recomandă gimnastica
respiratorie.

16.Osteohondroza
Osteocondroza
Osteocondroza – este un complex de tulburări distrofice în
cartilajul coloanei vertebrale ale omului. În osteocondroză, deseori sunt
afectate și discurile intervertebrale, dar de starea lor, depinde
Definiție mobilitatea coloanei vertebrale, elasticitatea, flexibilitatea ei și
capacitatea de a menține încărcări – în acest caz discurile
intervertebrale sunt ca niște amortizoare – arcuri.
 tulburările metabolice ale organismului uman
 procesul natural de îmbătrînire. fumatul; un stil de viață sedentar;
 activitate fizică excesivă; postura inadecvată; stres psiho-emoțional,
Etiologie nervozitate;
 condiții precare ecologice; hipotermie, boli infecțioase.
 osteocondroză cervicală
 osteocondroză toracică
Clasificare  osteocondroză lombară
 osteocondroza extinsa (afecțiunea se răspîndește pe două sau trei
segmente ale coloanei vertebrale, în același timp).
 Prima etapă, este starea generală de rău și senzația de disconfort la
nivelul spatelui;
 A doua etapă– este protruzia discurilor: începe degenerarea inelului
Etapele de fibros, se îngustează spațiul dintre vertebre, este posibilă o compresiune
dezvoltare a terminațiilor nervoase, cu sindrom de durere;
 A treia etapă este caracterizată de o deformare semnificativă la nivelul
coloanei vertebrale, are loc distrugerea inelului fibros și dezvoltarea
herniilor intervertebrale.
 A patra și cea mai severă etapă a osteocondrozei, orice mișcare este
dificilă din cauza durerii acute.
Principalul symptom al osteocondrozei – este durerea.
În funcție de localizarea discurilor intervertebrale deteriorate,
durerile pot fi în zona gîtului, umărului, brațului, spatelui și chiar
Manifestări toracelui. -o senzație de presiune și chiar o rigiditate musculară.
clinice În cazul compresiei nervilor la nivelul segmentului cervical al
coloanei vertebrale, osteocondroza se manifestă prin dureri de cap
severe, amețeli, tulburări de mers, tulburări de vedere: vederea este
perturbată de „musculițe” sau pete colorate.
Tratamentul osteocondrozei – este un proces de lungă durată, care
necesită o mare putere de voință și timp liber. De regulă, tratamentul
este complex. Schemele moderne de tratament al osteoporozei, includ
următoarele componente:
-gimnastica medicala;
Tratament -tratament cu medicamente antiinflamatorii, analgezice;
-tratament cu medicamente care contribuie la refacerea discurilor
deteriorate ale coloanei vertebrale;
-tratament de recuperare (terapie manuală, masaj).
Tratamentul chirurgical al osteocondrozei Este necesar
pentru a elimina presiunea exercitată asupra măduvei spinării și
rădăcinilor nervoase. Se efectuează doar în cazuri extreme (compresia
măduvei spinării sau a vaselor) sau după încercărirepetate, nereușite de
a trata această afecțiune cu alte metode.
Complicații -radiculită -hernie intervertebrală -lezare de nervi
Profilaxia practicarea unui sport în mod moderat și constant, sau a gimnasticii
(pentru întărirea corsetului muscular al coloanei vertebrale).
-schimbarea locului de muncă, sau cum sa adăugați activitatea fizică în
viața dumneavoastră
-În copilărie postura și mersul să fie permanent monitorizate.