Sunteți pe pagina 1din 12

Cum renunți

la obiceiurile
nesănătoase
Strategii pe termen lung,
care funcționează
V E R ES
Z O LTA N
Strategia 1
Ține în atenția ta ce vrei să schimbi.

Pentru asta îți recomand câteva metode pe care la rândul meu le-am folosit:

1. Post-it-urile

De câte ori vezi acel post it, e un reminder pentru tine, conștient și subconștient, să faci
schimbarea.

2. Fundalul de la ecranul de telefon și / sau de calculator

Dacă lucrezi pe calculator sau folosești un telefon mobil, înseamnă că accesezi de cel puțin
câteva zeci de ori o imagine de fundal. Îți dai seama ce ar însemna pentru antrenamentul tău
psihic și mental să îți aduci aminte de câteva zeci de ori de o schimbare pe care vrei să o faci?

3. Alarmele sau tonul de apel al telefonului

Aceste sunete sunt cele pe care le auzi prima dată înainte să te trezești, respectiv dacă îți sună
telefonul de mai multe ori pe zi, este un reminder puternic legat de obiceiurile pe care ți le-ai
setat. Pune-ți o melodie, un sunet sau o parte dintr-o piesă muzicală, prin care să îți amintești
de schimbările dorite. Ceva care să te inspire și care să aibă legătură cu ceea ce îți dorești.

4. Un tabel săptămânal cu obiceiurile la care lucrezi

Monitorizarea te ajută enorm să îți aduci aminte și până la urmă să faci schimbarea. Fă-ți un
tabel cu zilele săptămânii pe verticală și obiceiuri pe orizontală, sau invers. Ai grijă ca la final
de zi, să marchezi / bifezi eforturile pe care le-ai depus pentru fiecare dintre obiceiuri.

2
Strategia 2
Nimic nu este doar bun sau rău.

Orice obicei „prost” are beneficiile lui, respectiv orice obicei „bun” are dezavantaje.

Dacă vrei să ai eficiență maximă în schimbarea obiceiurilor, urmărește pașii de mai jos:

1. În cazul instalării unui obicei nou „bun”

- gândește-te care sunt aspectele de disconfort (ceva cu care nu ești obișnuit / ă ) care o
să apară)

După ce le identifici, asigură-te că știi cum să îți îndulcești acest disconfort când apare. Ce
poți să adaugi punctual la acele activități sau experiențe ca să le faci mai plăcute sau mai
confortabile.

- gândește-te care sunt aspectele de confort care o să dispară

După ce le identifici, gândește-te cum să le păstrezi, de ce alte activități ai nevoie să ai sau ce

altceva faci care să aducă plăcerile, bucuriile sau relaxările respective.

2. În cazul „dezinstalării” unui obicei “prost”

- gândește-te care o să fie aspectele plăcute sau confortabile care o să dispară și nu încerca să
le „iei “ pur și simplu creierului tău, ci găsește activități sau experiențe care să le înlocuiască

- gândește-te care o să fie aspectele mai puțin plăcute care ar putea să apară și găsește soluții
pentru ele

Nu te amăgi că poți, pur și simplu, să schimbi un obicei pentru că te-ai gândit tu rațional și
logic că ar fi „bine” pentru tine. Creierul tău emoțional creează legături mult mai complexe.
Află care sunt aceste legături și pregătește-te să le gestionezi. Astfel te asiguri că tranziția e
mult mai eficientă.

Scrie mai jos un obicei pe care vrei să-l implementezi și treci prin fiecare pas de mai sus, cu el:
__________________________________________________________________________
__________________________________________________________________________

3

4
Strategia 3
Strategia numărul trei este cea a schimbărilor mici și
eficiente pe termen mediu și lung.

Evident, dacă folosești această strategie nu poți să îți schimbi radical obiceiurile sau să faci
schimbări majore.

Dar mai ales în domeniile în care îți este mai greu să faci schimbarea, s-ar putea să fie cea mai
eficientă strategie.

Dacă îți dorești să faci o schimbare și să ai un obicei nou instalat și încă nu știi cum să începi,
primul pas este să îl adaugi la unul care există deja.

De exemplu, dacă ești obișnuit / ă să stai dimineața 10 minute și să bei o cafea sau un ceai,
adaugă cititul sau ascultatul unor audiobook-uri la asta.

Sau... dacă mănânci dimineața micul dejun și vrei să mănânci mai sănătos, adaugă ceva la
micul dejun care să fie în direcția respectivă.

Știu că toată lumea vrea să facă o schimbare radicală dintr-o dată. Dar uneori chiar nu
funcționează.

În loc să nu faci nimic, sau în loc să pui o presiune imensă pe tine și să ajungi nemulțumit de
tine pentru că nu ai făcut o schimbare radicală și instantanee în viața ta, mai bine faci acest
gen de schimbări mărunte, construite pe termen lung.

Dacă faci suficiente schimbări mici de genul celor pe care ți le-am descris, îți garantez că în
câteva luni vei vedea diferența.

Ce asemenea obiceiuri ai deja, la care ai putea să adaugi elemente noi, în concordanță cu ce

vrei să aduci nou în viața ta?

Notează-le mai jos și caută idei prin care să le combini:

__________________________________________________________________________
__________________________________________________________________________
__________________________________________________________________________

5

6
Strategia 4
Adu-ți aminte de copilăria ta... De situațiile în care părinții tăi voiau să obțină ceva de la tine...

Amintește-ți care erau contextele, stările și atitudinile exprimate de părinții tăi sau profesorii la
care învățai cu plăcere?

Îți era mai ușor să înveți sau să faci lucruri atunci când erai pedepsit dacă greșeai cu ceva?

Bănuiesc că nu.

Dacă te gândești cu mintea rațională, pedepsele și șantajul funcționează în multe cazuri. Doar
că acum este vorba de evoluția și dezvoltarea ta și vrei să treci prin tot acest proces cu drag, să
îți și placă viața ta și să fii mulțumit / ă de ea.

Dacă tu vrei să te dezvolți și să schimbi obiceiuri, dar să rămâi nefericit / ă, supărat / ă, închis
/ ă emoțional, frustrat / ă, agresiv / ă, răutăcios / răutăcioasă, ironic / ă și cinic / ă, atunci acest
curs nu este pentru tine.

În schimb, dacă vrei să te dezvolți armonios și să îți oferi singur / ă susținerea de care ai
nevoie, să nu aștepți să vină din partea altora și să devii frustrat / ă și descurajat / ă atunci când
nu o primești, urmează sfaturile următoare:

1. Primul pas: ai răbdare!

Dacă obiceiul pe care vrei să îl schimbi este suficient de important pentru tine, înseamnă că
nu o să fie ușor să faci schimbarea.

Așa că răbdarea este prima condiție ca să ajungi la destinație.

Și când spun răbdare, mă refer la răbdarea pe care trebuie să o ai cu tine. Răbdare cu

momentele în care ai sa cazi, cu momentele în care nu mai poți, cu defectele și ezitările tale.

Mai mult, înseamnă să fii alături de tine cu o atitudine de apreciere, respect, susținere, până
când ajungi la destinație.

7
2. Al doilea pas este să fii atent / ă la limitele tale și să le depășești cu discernământ

Există o zonă de confort (unde lucrurile rămân neschimbate), o zonă de învățare (unde

susținerea și provocările sunt deopotrivă prezente) și o zonă de panică, acolo unde te-ai
îndepărtat suficient de zona de confort încât să te paralizeze necunoscutul.

Cel mai mare pericol al dezvoltării personale, este că te „împinge” să nu ții cont de
propriile limite.

Singurul mod în care poți să îți depășești limitele este să le cunoști.

Este foarte important să știi când te apropii de limitele tale altfel nu o să reușești să le
depășești. Sau cel puțin, nu într-un mod sănătos și pe termen lung.

Ține minte acești doi pași simpli și pune-i în practică atunci când dai peste provocări.

Strategia 5
Dacă îți dorești să trăiești sentimentul de frustrare, atunci soluția este simplă: propune-ți
schimbarea unui obicei și verifică în fiecare zi dacă ai reușit să îl schimbi sau nu.

E posibil ca în primele zile să îți iasă. Apoi la un moment dat să apară din nou ceva din
obiceiurile tale vechi care să te facă să revii de unde ai plecat și să apară din nou sentimentul
de frustrare.

Dacă nu vrei să ajungi în situația asta, recomandarea mea este să măsori obiceiul pe termen
mediu și lung.

Știu că poate îți dorești o schimbare rapidă și ireversibilă. Doar că la nivelul creierului
lucrurile nu funcționează așa.

Vrei o schimbare profundă? Durează și este nevoie de repetiție și efort constant din partea ta.

Dacă vrei să elimini un obicei negativ, procesul este următorul:

8
Înainte să faci orice efort, măsoară obiceiul retroactiv pentru ultimele 6 luni. Cât de des îl
practicai, cât de intens, care erau stările tale înainte, pe parcurs și după.

Apoi, după ce ai făcut această evaluare orientativă, găsește metodele prin care să schimbi
obiceiul.

Pe măsură ce practici, evaluarea ta va fi pentru ultimele 6 luni. De fiecare dată evaluezi

frecvența, intensitatea și durata experiențelor. E indicat să și notezi ceea ce observi pentru
că după câteva verificări, o să ai un grafic al evoluției.

Acum tot ce ai de făcut este să verifici dacă ceea ce faci funcționează sau nu.

Fără supărări, frustrări, doar măsoară.

S-a îmbunătățit situația per ansamblu sau nu?

Întrebarea nu este dacă s-a îmbunătățit cât te așteptai tu la început, ci doar dacă s-a
îmbunătățit în vreo formă sau nu.

Dacă răspunsul este nu, e clar că trebuie să schimbi abordarea. Dar dacă răspunsul este da,
înseamnă că ceea ce faci funcționează și te poți ține în continuare de proces.

Dacă măsori evoluția și apoi adaptezi uneltele ca să crești eficiența, o să ai o stare de

mulțumire de sine, de reușită și asta te va stimula să mergi mai departe cu și mai mare elan și
determinare.

Strategia 6
Uneori este mult mai eficient să faci o schimbare dacă cineva
te mai împinge din când în când de la spate.

Chiar și atunci când este vorba de obiceiuri banale, e important să alegi pe cineva care știi că
te respectă, că te susține cu adevărat, chiar dacă, poate, este mai dur cu tine din când în când.
Evită prietenii care sunt cinici sau ironici și cere-le ajutorul acelora care știi că sunt acolo

9
pentru tine atunci când îți este greu. Nu cere ajutorul celor care tot timpul sunt înțelegători cu
toată lumea pentru că ei o să te înțeleagă la fiecare amânare și la fiecare greșeală.

O altă variantă este să găsești pe cineva din cercul tău de cunoștințe care știi că la rândul lui
sau ei vrea o schimbare asemănătoare. Cineva care să lucreze cu tine, chiar dacă fiecare pe
calea lui, prin susținerea și „împinsul” celuilalt.

Oricare ar fi varianta, va trebui să aveți un fel de înțelegere despre cât de des și cum anume te
verifică, poate îți asumi inclusiv și niște mici pedepse dacă nu te ții de treabă, doar de dragul
responsabilizării.

Să te asiguri că modul de interacțiune și verificare nu te împinge în zona de panică, ci te

menține în zona de învățare.

Ce mai poți să faci este să testezi relația cu acea persoană. Să începi cu o săptămână de
verificări și discuții de exemplu. Dacă îți place, poți să-i ceri ajutorul pentru o perioadă mai
îndelungată. În caz contrar, caută pe altcineva.

Este o strategie care pe termen lung te responsabilizează mai puternic decât dacă ai exersa
de unul singur.

Totuși, nu îți recomand să aplici această strategie cu părinții sau cu partenerul / partenera ca
să te asiguri că nu vei ajunge la neînțelegeri în relație din diverse motive.

Acum după ce ți-am împărtășit aceste strategii, tot ce ai de făcut este să le pui în practică.

Alege-ți obiceiul pe care vrei să îl schimbi, re-ascultă cele 5 strategii și apoi alege de acolo
elementele care se potrivesc pentru obiceiul pe care vrei să îl schimbi și apucă-te de treabă! :-)

10
Cum renunți la obiceiurile
nesănătoase
Strategii pe termen lung, care funcționează
Obiceiurile sunt acele lucruri pe care le faci aproape fără efort. Pentru multă lume,
obiceiurile sunt anumite acțiuni de rutină, cum ar fi să mergi la sală, să fumezi, să bei
cafea, să citești etc.

Dar dincolo de asta, orice acțiune pe care o repeți, este în sine un obicei. Fraze din
vocabularul sau capul tău pe care le repeți, un anumit fel al tău de a reacționa, faptul că
trăiești într-un mediu sau altul, toate acestea sunt obiceiuri.

Iar aceste obiceiuri dictează și felul în care îți dezvolți viața profesională și cariera.

Iar aceste obiceiuri dictează și felul în care îți

dezvolți viața profesională și cariera.

Îți recomand să îmbini lecțiile din acest curs cu

unul dintre cele mai populare cursuri în care
vorbesc despre Profiluri emoționale în business și
carieră. (pe care îl poți comanda de aici.)

Ai să înțelegi care sunt principalele profiluri

care fac diferența între noi toți, între felul în care
face lucrurile un angajat versus viziunea unui
antreprenor, sau ce fel de setări emoționale are un
investitor.

Comandă-l acum și-l primești în câteva zile doar.

Copyright © Refleqt. Toate drepturile rezervate.

Vreau să păstrăm legătura și să te țin la curent cu ce fac

De asta, te invit să urmărești

paginile:

Facebook

Instagram

LinkedIn

Youtube
Și încă ceva… Feedback-ul tău e important pentru mine.

Dacă simți că vrei să-mi împărtășești idei sau informațiile care ți-au plăcut cel mai mult
din acest curs, să nu eziți să-mi scrii un e-mail pe contact@refleqt.ro. Spune-mi cum ți se
par exercițiile, exemplele sau dacă e ceva ce ai îmbunătăți la acest curs.

Creez cursurile astea pentru tine și pentru alți oameni ca tine, care-și doresc să-și
dezvolte inteligența emoțională. Iar când am șansa să aflu părerile voastre despre munca
mea, înțeleg mai bine cum pot să fiu de folos.

Aștept vești de la tine, pe e-mail! :-)

Copyright © Refleqt. Toate drepturile rezervate.

S-ar putea să vă placă și