Iosif Trifa

preot ortodox român care a pus bazele

mișcării Oastea Domnului

Tonul acestui articol sau al acestei secțiuni este

nepotrivit pentru o enciclopedie. Learn more
Iosif Trifa

Iosif Trifa (n. 3 martie 1888, Certege,

comitatul Turda - d. 12 februarie 1938,
Sibiu) a fost un preot ortodox român care
a pus bazele mișcării Oastea Domnului.
Viața
Iosif Trifa s-a născut în familia lui
Dimitrie și Ana Trifa, ca al patrulea din cei
șase fii ai acestora. Pruncul Iosif a fost
botezat în ziua de 6 martie 1888.

La șapte ani, în 1895, începe școala

primară în satul său, iar din anul 1900
urmează cursurile Gimnaziului din Beiuș,
după care studiază teologia la Sibiu.
În 1910 este numit învățător confesional
în localitatea Vidra de Sus, satul în care
se născuse Avram Iancu.

În 1911 se căsătorește cu Iuliana Iancu,

nepoată de frate a lui Avram Iancu. Tot în
acest an este hirotonit preot în Vidra. În
1912 are primul copil, o fetiță, Olimpia,
care moare în anul următor. În 1914 are
al doilea copil, un băiat, Titus-Gheorghe,
care la fel moare în următorul an. Tot în
acest an începe primul război mondial.
Ardealul se găsește sub stăpânirea
austro-ungară. În 1916 are al treilea copil,
un băiat, căruia îi pune numele la fel ca
primului: Titus-Gheorghe. A fost singurul
fiu rămas în viață. În 1918 are al patrulea
copil, o fetiță – Augustina. Se sfârșește
Marele Război, dar izbucnește epidemia
de gripă (spaniolă) care seceră multe
vieți. I se îmbolnăvește grav soția Iuliana,
împreună cu fiica Augustina. După o
scurtă zăcere, mor amândouă și le
înmormântează lângă cei doi copii, în
fața bisericuței de lemn din Vidra de Sus.
Rămâne numai cu fiul său Tit, orfan de
mamă la numai trei ani.

Cariera ecleziastică
Încă din timpul studiului la Gimnaziul din
Beiuș, unde a fost mereu printre primii
elevi, a întreținut legături culturale și
colegiale cu mulți alți elevi fruntași din
alte școli din Ardeal, ca și din România.
Corespondența lui de atunci este plină de
căldură evanghelică și de sentiment
patriotic.

Încă din anii studenției de la Sibiu a

început să publice articole și relatări
despre diverse întâmplări din Țara
Moților și din viața oamenilor de la țară,
în sprijinul plugarilor și al muncitorilor,
care duceau tot greul impozitelor și al
războiului, dar erau cei mai nedreptățiți și
lipsiți.
După terminarea Teologiei, în timpul
funcționării ca învățător, apoi preot, în
satul Vidra de Sus, a continuat munca de
publicist și apărător al cauzei moților
nedreptățiți.

Pe lângă aceste scrieri cu caracter social,

cultural și patriotic, părintele Iosif începe
și un alt gen de lucrări cu caracter moral-
biblic, în paginile de duminică ale
diferitelor ziare și reviste, atât laice, cât și
bisericești. Astfel că la data terminării
războiului, prin anii 1920, el era un
cunoscut și apreciat scriitor, mai ales
bisericesc, din Ardeal. În timpul acesta îi
apare prima sa carte de predici, „Spre
Canaan”, tipărită la Arad.

Datorită talentului său, precum și a

relațiilor sale cu diferite personalități ale
vieții culturale și religioase, este chemat
în același timp pentru a ocupa diferite
posturi importante, atât la Cluj, de către
prietenul său, profesorul Ioan Lupaș, cât
și la Sibiu, de către noul mitropolit de
atunci, Nicolae Bălan, care îi fusese și
profesor în anii de teologie de la Sibiu.

Alege Sibiul și intră ca duhovnic la

Academia Teologică și ca director la
orfelinatul ortodox. În același timp are
loc la Mitropolia Ardealului un fel de
congres biblic, o mișcare puternic
progresistă pentru emanciparea biblică a
Bisericii și a neamului nostru, acum în
noua viață organizată a României Mari.
După independența națională și
întregirea teritorială cu care am ieșit din
marele război lung și greu care abia se
terminase.

În cadrul mai multor măsuri de

reorganizare care se concepuseră la
acest congres și ca urmare a lui, s-a
hotărât și înființarea unei gazete
religioase pentru popor, care să inițieze o
mare mișcare de masă pentru o viețuire
creștinească autenică și organizată.
Procesul acesta de armonizare a unei
lumi răvășite de războiul greu, de
stăpânirile străine, de interesele
feluritelor partide, de întunericul
analfabetismului și mai ales de
îndobitocirea păcatelor și corupției în
care zăceau bietele mulțimi care erau ca
o turmă fără păstor – se anunța
anevoios, greoi și lung. Munca pentru
îndreptarea atâtor rele, atât de adânc
înrădăcinate în firea și în viața acestor
biete mulțimi, va fi nu numai nespus de
grea, dar și nespus de lungă, din pricină
că nu numai mijloacele pentru ducerea
acestei lupte lipseau aproape cu
desăvârșire, dar și pentru că cei care
erau hotărâți să se sacrifice pentru
idealul acesta erau nespus de puțini.

În anul 1922, când se hotărăște la

conducerea Mitropoliei Sibiului să se
înceapă apariția foii religioase pentru
popor numite „Lumina Satelor”, la
conducerea ei a fost așezat ca redactor
preotul Iosif Trifa, acesta păstrând în
paralel și postul de duhovnic al teologilor
și de director al orfelinatului.

Așa s-a ajuns la Noaptea de Bilanț și de

Revelație a Anului Nou 1923. Din această
noapte de zbucium și de prăbușire s-a
născut saltul strălucit și înnoitor al Oastei
Domnului. Acesta a rămas pe totdeauna
primul An Nou cu adevărat al acestei
credințe și al acestui neam care nu
avuseseră până atunci decât ani vechi,
începuți și sfârșiți în același vechi și
întunecos fel al păcatului, al necredinței,
al bigotismului și al formalismului
înghețat și împilat în robia păcatului și
păcătoșirii.

În 1928 a avut loc la Arad primul congres

al preoților misionari sub patronajul P.S.
Grigorie Comșa, episcopul locului. Acest
congres avea să elaboreze un „Statut al
Asociației preoților misionari pentru a fi
trimis Sfântului Sinod spre aprobare, pr. I.
Trifa fiind ales în comitetul de
conducere."[1]

Caterisirea
În 1935 Mitropolia înaintează dosarul cu
caterisirea preotului Iosif Trifa la Sfântul
Sinod, după un conflict amar cu
superiorul său, mitropolitul Nicolae
Bălan. În ședința sa din 13 martie 1936,
Sfântul Sinod confirmă sentința de
condamnare la caterisire cu nr. 4/1935 a
Consistoriului Mitropolitan din Sibiu. În
întâmpinarea acestei confirmări,
părintele Trifa, deși bolnav, se
deplasează la București depunând
Cancelariei Sf. Sinod o cerere de grațiere
la data de 16 martie 1936. Este
semnificativ faptul că la această cerere
Sf. Sinod va răspunde abia după un an, în
ședința din 9 martie 1937, probabil
sperând într-o împăcare la centrul Oastei
din Sibiu.
După un proces bisericesc în urma căruia
este caterisit, preotului Iosif Trifa îi este
interzis de a publica. El decedează în
urma unei operații pe cord la 12 februarie
1938 iar a patra zi după moarte, ca o
monstruoasă condiție fără de care nu
putea fi nici înmormântat, i-a fost luată și
haina de preot, sfâșiată în bucăți și ruptă
de pe trupul său din sicriu.[2]

La mormântul preotului Iosif Trifa din

cimitirul Sibiului vin sute și mii de suflete
recunoscătoare nu numai de cele două
ori pe an: în 12 februarie, data decesului
său, sau de Praznicul Duhului Sfânt –
Sărbătoarea Oastei Domnului, ci în
fiecare zi.

Iertarea postumă
În ședinta sa din 28 septembrie 1990,
Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe
Române - la propunerea Preasfințitului
Serafim Joantă al Germaniei - decide
ridicarea caterisirii preotului Iosif Trifa.

Opera (selecție)
Spre Canaan... Predici la vremile
noastre, Arad, 1920, 80 p.;
Evangheliile duminicilor de peste an și
tâlcuirea îor, Sibiu, 1925, 52 p.;
Adânciri în Evanghelia Mântuitorului,
Sibiu, 1926, 48 p.;
Din pildele Mântuitorului, Sibiu, 1927,
71 p. (ed. a IV-a, 1936,63 p.);
Pe urmele Mântuitorului. Însemnări din
călătoria la Ierulalim, Sibiu, 1927,232 P.
(ed. a II-a, 1928,240 p.);
Mai lângă domnul meu, mai lângă El...,
Sibiu, 1928,70 P. (ed. a III-a, 1934, 80
p.);
Sodoma și Gomora, Sibiu, 1929, 64 p.;
Trăim vremuri biblice, Sibiu, 1929, 64
p.;
Corabia Iui Noe, Sibiu, 1930, 104 P.;
Oglinda inimii omului, Sibiu, 1930, 116
P.;
Duhul Sfânt, Sibiu, 1932-1936, 64 + 56
+ 64 p.;
Cântați Domnului, Sibiu, 1932, 96 p.;
Ce este Oastea Domnului?, ed. a V-a,
Sibiu, 1934, 240 p.
Tâlcuirea Evangheliilor, Sibiu, 1934, 128
p.
Sudalma, Sibiu, 1935, 55 p. (ed. a 11-a,
1936, 64 P.);
Treizeci povestiri religioase, Sibiu,
1936, 64 p.;
Munca și lenea văzute în Iumina
Evangheliei, Sibiu, 1936, 72 p.;
Fiul cel pierdut. Pilda din Evanghelie,
ed.I, Sibiu, 1937,64 p.;
Ia-ți crucea ta, ed. a III-a, Sibiu, 1937,
39 P.;
Biblia, Cartea vieții, Sibiu, 1938, 96 p.;
 600 istorioare religioase (6 fasc.),
Sibiu, 1930-1938, 383p
În colaborare cu Prof. Dr. Grigorie
Cristescu a tradus din Sadhou Sundar
Shing: La picioarele Stăpânului meu,
Sibiu, 1929, 64 p.

Bibliografie
Traian Dorz, Istoria unei jertfe, vol. I- 4
Sibiu 1998,1999, 2000, 2002
Traian Dorz, Hristos mărturia mea –
Simeria 1993
Moise Velescu, Profetul vremilor
noastre, vol.I- Sibiu 1998
Nicoale Marini, Istoria documentară a
„Oastei Domnului” - Conflictul dramatic
Pr. Iosif
Trifa - Mitropolitul Nicolae Bălan 1923-
1947, București 1999
Ioan Fulea, Din trecutul mișcării
religioase „Oastea Domnului”, vol.I-III
(manuscris)
 Antonie Plămădeală, Contribuții
istorice privind perioada 1918-1939,
Sibiu 1987
Antonie Plămădeală, Pagini dintr-o
arhivă inedită, București 1984

Note
1. ^ Viața și activitatea predicatorială a
preotului Iosif Trifa p.6
2. ^ Viața și activitatea predicatorială a
preotului Iosif Trifa p.6
Legături externe
Viața și activitatea predicatorială a
preotului Iosif Trifa
Iosif Trifa Dictionarul Teologilor
Români
Iosif Trifa pe pagina organizației
Oastea Domnului
Parintele Iosif Trifa , 4 iulie 2012,
Teodor Dănălache, CrestinOrtodox.ro
Iosif Trifa, parohul din satul natal al lui
Avram Iancu, fondatorul mișcării
 „Oastea Domnului“ , 22 octombrie
2012, Adevărul

Adus de la https://ro.wikipedia.org/w/index.php?
title=Iosif_Trifa&oldid=12613936

Ultima modificare efectuată acum 10 luni de către un utilizator anonim.

Conținutul este disponibil sub CC BY-SA 3.0 ,

exceptând cazurile în care se specifică altfel.