Curs 1

Nanomaterialele si nanobiomaterialele reprezinta acelea care dpdv dimensional se inscriu in intervalul

1-100 nm. Acestea pot fi cristale reale (cu defecte), vitroase (obtinute prin racirea topiturilor cu o viteza
mai mare decat viteza de cristalizare) sau necristaline (starile de cristal ideal si de solid amorf sunt stari
limite ale materiei).

Obtinerea materialelor la dimensiune nanometrica presupune schimbarea importanta a proprietatilor.

Astfel dioxidul de zirconiu (ZrO2) care la scara micronica este stabil la temperatura ambianta in forma
monoclinica, poate fi obtinut la scara nanometrica sub forma cubica sau tetragonala.

In felul acesta, modificand structura retelei cristaline, se poate elimina stabilizarea zirconei in forma
cristalografica, tetragonala sau cubica si se poate elimina astfel operatia de stabilizare a ZrO2 prin
introducerea unor oxizi substituienti precum YO3, CaO, MgO, NbO5, NdO3.

Dimensiunea nanometrica modifica si alte proprietati prin intermediul suprafetei specific deosebit de
mare. Suprafata specifica reprezinta suprafata tuturor nanoparticulelor dintr-o unitate de masa. Ea se
exprima in m^2/g.

O suprafata specifica mare reprezinta o energie de suprafata crescuta si prin intermediul acesteia se
modifica temperatura de topire, reactivitatea chimica, proprietatile optice, electrice si mecanice.

Proprietatile optice se modifica in sensul in care la o anumita dimensiune nanometrica, nanoparticulele

nu mai reflecta lumina.

Dioxidul de titan obtinut in dimensiunea

nanometrica isi reduce banda interzisa, astfel
incat poate devein din dielectric, un
semiconductor.
Reactiile in faza solida incep de pe suprafata particulelor. Ca urmare, cu cat dimensiunea este mai mica,
cu atat suprafata specifica este mai mare, iar numarul punctelor de contact creste cu intensificarea
reactivitatii.

(DE FACUT DESENELE)