Schisma cea mare (1054).

Apariția Romano-Catolicismului

Până în anul 1054 a existat o singură Biserică Creştină.

Începând cu acest an, din cauza mai multor disensiuni de natură religioasă, socială,
politică şi culturală, Biserica de la Roma s-a rupt de Biserica Constantinopolului, acest
eveniment tragic, numit Schisma cea Mare, durând până în zilele noastre.

Cauzele schismei

Politice:
- ambiţii şi orgolii pentru putere, atât ale papei în Apus, cât şi ale împăratului bizantin în
Răsărit; dorinţa apusenilor de a avea propriul imperiu şi împărat apusean.
- Cea mai importantă cauză politică a plecat de la divizarea Imperiului în cel de Răsărit,
numit Imperiul Bizantin, cu capitala la Constantinopol şi cel de Apus, cu capitala la Roma.
- Conflictul s-a dus şi pentru convertirea popoarelor migratoare aşezate între cele două
imperii. Astfel, atât Bizanţul cât şi Apusul au început să lanseze mişcări misionare printre slavi,
intersectându-se în Bulgaria şi disputându-şi mult timp supremaţia jurisdicţională.
Economice:
- comerţul dintre Apus şi Răsărit era dominat de marile oraşe apusene: Veneţia şi
Genova.
Culturale:
 - multitudinea tradiţiilor culturale ale popoarelor reunite în marele Imperiu Roman
(tradiţii romano-germanice în Apus şi tradiţii greco-orientale în Răsărit) menţineau mari
deosebiri în ce priveşte concepţia de viaţă şi aspiraţiile popoarelor din cele două spaţii
geografice.
- în apus limba oficială era limba latină pe când în Bizanț, cu toate cu purta numele de
Imperiu Roman, limba oficială era greaca.

Religioase:
- distanţele relativ mari şi comunicarea ineficientă între Biserica din Apus şi Biserica din
Răsărit au dus la apariţia în Apus a mai multor deosebiri în cult şi apoi în dogmă. Patru dintre
aceste deosebiri au fost considerate în Răsărit inovaţii şi greşeli de neacceptat care rup unitatea
de credinţă şi de cult. Acestea sunt următoarele:
· primatul papal sau autoritatea absolută a papei în Biserica Romei;
· filioque, cuvânt adăugat de Biserica Apuseană în crezul creştin alcătuit în secolul al IV-lea;
· azima (pâinea nedospită), întrebuinţată la Sfânta Euharistie în Biserica Apuseană; în Biserica
Răsăriteană se folosea pâinea dospită (prescura) pentru această Sfântă Taină;
· purgatoriul, loc intermediar între Rai şi Iad; în purgatoriu, sufletele suferă şi se curăţă

Desfăşurarea evenimentelor

În secolul al XI -lea, normanzii sunt aduşi de papă în Sicilia şi în Sudul Italiei, pentru a
îndepărta pericolul arab. Prin această ocupaţie sunt atinse direct interesele Bizanţului ortodox,
care avea episcopii în aceste teritorii. Ca să împace lucrurile, împăratul Constantin al IX-lea
convoacă un sinod la Constantinopol la care îi invită şi pe apuseni. Papa Leon al IX-lea trimite o
delegaţie în frunte cu cardinalul Humbert.
 Primit cu mari onoruri de împărat, dar cu răceală şi indiferenţă de Patriarhul Mihail
Cerularie, care nu vedea în acesta un prieten sincer, cardinalul Humbert, formulează, fără
autorizarea papei, un act de excomunicare a patriarhului şi a Bisericii Răsăritene, înainte de
începerea discuţiilor oficiale în cadrul sinodului, prin care îi acuză pe răsăriteni de diferite erori
de credinţă. Acest act, cardinalul 1-a pus pe Sfânta Masă din altarul catedralei Sfânta Sofia, în
ziua de 16 iulie 1054, în timpul Sfintei Liturghii. A fost găsit la sfârşitul slujbei.
La 24 iulie 1054, patriarhul Mihail Cerularie răspunde tot cu o excomunicare adresată
papei, cardinalului Humbert şi Bisericii Apusene.
Contemporanii acelor zile n-au dat importanţa cuvenită celor două acţiuni de
excomunicare. Ei erau obişnuiţi cu divergenţele dintre Roma şi Constantinopol.

Consecinţe
Despărțirea Bisericii creștine în două:
 Biserica Ortodoxă din Răsărit cu centrul la Constantinopol
 Biserica Romano-Catolică din apus cu centrul la Roma

Efectele negative ale schismei din Biserica Creştină aveau să se arate mai târziu, când
cruciaţii latini au ocupat Constantinopolul (1204). Evenimentul de la 1054 a marcat toată istoria
Bisericii Creştine şi a Europei. Acest eveniment a separat în timp statele catolice de cele
ortodoxe, atât din punct de vedere teologic cât şi politic, conducând la cucerirea Bizanţului
de către turci, în anul 1453. Au urmat apoi şi alte consecinţe negative, care au slăbit şi mai mult
unitatea creştinilor.
Excomunicările rostite de către cele două părţi la 16 şi 24 iulie 1054 au fost ridicate
reciproc şi concomitent abia la 7 decembrie 1965. Au mai rămas însă consecinţele schismei şi
deosebirile dogmatice, cultice şi canonice. Din anul 1979, aceste deosebiri constituie obiectul
unui dialog teologic prin care cele două Biserici speră depăşirea neînţelegerilor şi
refacerea unităţii şi comunităţii Bisericii Creştine. Acest dialog este impulsionat şi de Mişcarea
Ecumenică.