UNIVERSITATEA DE STAT DIN MOLDOVA

Facultatea: Istorie și filosofie

Specialitatea: Istorie

REFERAT
TEMA: LIBERALISMUL ÎN SEC. XIX

Profesor conf. V. Pâslariuc

Autor: Duminică Victor

Chişinău, 2019
 Secolul XIX este o perioadă din istoria omenirii caracterizată prin importante
fenomene politice, ideologice și culturale. În timp ce portughezii, spaniolii și Sfântul
Imperiu Roman se prăbușeau, Imperiul Britanic, cel German și America au cunoscut o
dezvoltare rapidă. Conflictele militare au răvășit Europa, dar au și încurajat cercetarea
științifică și explorarea.
Apariția liberalismului s-a manifestat în contextul dezvoltării statelor-națiuni și
este intim legat de procesul industrializării din statele Europei de vest. Cristian Preda
afirma că: „Liberalismul nu cunoaște un fondator, din a cărui gândire să se fi dezvoltat
ulterior, ca simple note de subsol, comentarii apologetice. Dimpotrivă, liberalismul este
o reflecție dezvoltată în valuri succesive și care, sub impulsul unei rațiuni eminamente
critice, a vehiculat teme numeroase și credințe diverse, racordate întotdeauna la libertate
și nicidecum la exploatare.”
Se poate vorbi de un liberalism clasic, situat temporal între sfârșitul secolului al
XVII- lea și prima jumătate a secolului al XIX-lea. În această perioadă se cristalizează
ceea ce numim astăzi gândirea liberală.
Începând cu a doua jumătate a secolului al XIX-lea se poate vorbi de un curent
liberal coagulat și bine structurat și de o construcție socială și politică purtând amprenta
liberalismului. Dimensiunea politică esențială a acestei perioade este realizarea unei
democrații instituționale puternice și construcția statului național.
În ceea ce privește termenul de liberalism „ el apare pentru prima dată, între 1819
(sub pana filozofului Anon) și 1823 (în lexicul lui Claude Boiste). Liberalismul
desemna atunci , o sensibilitate filozofică și politică revendicând primatul libertății
individuale asupra celorlalte valori.”
Epoca modernă a adus cu sine un sistem social-economic dar și ideologic și politic
bazat pe proprietatea privată asupra mijloacelor de producție și a pieței libere în
consecință și, nu în ultimul rând, asupra libertății de acțiune. Capitalismul, căci despre
el vorbim, a generat schimbări esenţiale în viaţa economică, socială şi politică a
vremii. La nivel politic se remarcă principalele curente aflate într-o continuă luptă:
liberalismul și conservatorismul.
Liberalismul (din franțuzescul libéralisme) este un curent ideologic și social-
politic care promovează libertatea și egalitatea în drepturi. Liberalii îmbrățișează o
gamă largă de opinii. În funcție de modul de înțelegere a acestor principii, majoritatea
liberalilor susțin următoarele idei fundamentale: constituționalismul, democrația
liberală, alegeri libere și corecte, drepturile omului, comerțul liber, precum și libertatea
religioasă.
Încă de la început, filozofia liberală își propune să impună în practică patru mari
concepte: libertate, egalitate, individualitate și raționalitate. Conceptele de libertate și
egalitate pleacă de la dreptul natural, adică de la premisa ca oamenii se nasc cu anumite
drepturi inalienabile, care rezultă din calitatea lor principală, aceea că sunt ființe
raționale.
Liberalismul cuprinde mai multe tendințe intelectuale și tradiții, dar curentele
dominante sunt liberalismul clasic, care a devenit popular în secolul al XVIII-lea și
liberalismul social, care a devenit popular în secolul al XX-lea
Stricto sensu, liberalismul, numit „clasic”, este un curent filosofic născut în
Europa secolelor al XVII-lea și al XVIII-lea, care pleacă de la ideea că fiecare ființă
umană are, prin naștere, drepturi naturale pe care nicio putere nu le poate impieta și
anume: dreptul la viață, la libertate și la proprietate. Ca urmare, liberalii vor să limiteze
prerogativele statului și ale altor forme de putere, oricare ar fi forma și modul lor de
manifestare.
În sens larg, liberalismul proslăvește construirea unei societăți caracterizate prin:
libertatea de gândire a indivizilor, domnia dreptului natural, liberul schimb de idei,
economia de piață pe baza inițiativei private și un sistem transparent de guvernare, în
care drepturile minorităților sunt garantate.
Există mai multe curente de gândire liberală care se diferențiază într-un mod mai
precis prin fundamentele lor filosofice, prin limitele asignate statului și prin domeniul
asupra căruia ele aplică principiul libertății.
Liberalismul politic este doctrina care vizează reducerea puterilor statului la
protecția drepturilor și libertăților individuale, opunându-se ideii de „stat providențial”.
Indivizii sunt liberi să își urmărească propriile interese, atât timp cât nu afectează
drepturile și libertățile celorlalți. Liberalismul economic este doctrina care proclamă
libera concurență pe piață, neintervenția statului în economie și are ca principiu
fundamental proprietatea individuală.
 O altă caracteristică a liberalismului o constituie democrația și implicit
pluralismul politic. La început, însă, liberalismul nu a fost adeptul democrației
universale (vot universal) ci a unei democtații meritocratice, care privilegia averea și
proprietatea.
Dezbaterile privind originea liberalismului sunt întinse și nu au finalitate încă. Și
aceasta deoarece, deși nu este o ideologie nouă, liniile sale de demarcație pot fi întâlnite,
innuce, încă din Antichitate. O parte din școlile de prestigiu identifică apariția
liberalismului în contextul apariției statelor națiuni – pentru că liberalismul german,
italian, englez sau francez au aproximativ același tip de formare.
O altă parte din școli identifică apariția liberalismului în contact cu apariția
industrializării ca fenomen social total a cărui reflexie în politic se identifică cu
Revoluția Franceză și cu tendințele ideologice ce se nasc din această mișcare uriașă ce
pune o frontieră istorică și paradigmatică în gândirea umanității.
Construcția politică impusă de liberalism este aceea a unei democrații
instituționale puternice, care se focalizează, în special, pe construcția statului național.
De altfel, dușmanul liberalismului în această perioadă încetează să mai fie, în special,
conservatorismul, noii challengeri fiind socialismul și anarhismul, după credința
noastră, două erezii ce își au sorgintea tot în liberalism.
În perioada de după Primul Război Mondial, liberalismul încearcă să își
revizuiască relația cu ideea socială adoptând modelul economic keynesian care se va
repercuta și în politicile sociale și în cele ce țin de însăși esența liberalismului (în
special, individualismul). Construcția teoretică ce se impune acum este una vizând
drepturile și libertățile persoanei în raport cu ansamblul social și cu statul.
Concluzionând, putem spune că principalele concepte ce reprezintă nucleul
constitutiv al liberalismului sunt : opoziția contra oricărei forme de putere arbitrară sau
absolută; lupta pentru apărarea libertăților și drepturilor individuale, a proprietății și
sferei private de orice imixtiune ilegală din partea statului ; importanța separării
puterilor în stat și a diversității sociale, esențialitatea pluralismului, legalității și
toleranței.