Facultatea de Arte Vizuale și Design George Enescu, Iași

Secția Istoria și Teoria Artei an I Student Nicuriuc Mihaela

MODALITĂȚI DE PROPAGANDĂ RELIGIOASĂ ÎN

EGIPTUL ANTIC

Evoluția religiei egiptene reflectă într-o măsură copleșitoare istoria socială și politică a
țării. O analiză istorică constată 3 realități , și anume: răspândirea generală a unor idoli feminini-
imagini ale simbolurilor credinței în fecunditate, existența unor embleme zoomorfe ca semne
simbolice ale unor comunități- animale atribuite unor divinități patronând noma și existența unor
divinități locale. Plecând de la aceste divinități locale s-a constituit treptat două sisteme teologice:
unul specific Egiptului de Sus- dominat la origine de Set, iar celălalt Egiptului de Jos- dominat de
Horus.1
În decursul a peste trei milenii de istorie, cel mai lung parcurs cunoscut până astăzi
al unei civilizații originale, pe spațiul din nord- estul Africii, străbătut de marele fluviu Nil, s-a
născut și s-a dezvoltat una din cele mai vechi țări din lume, și anume Egiptul.

Istoria Egiptului începe odată cu unificarea celor două state, Egiptul de sus și Egiptul de
jos, în anul 3200 î.e.n. Aceată unificare a făcut-o Narmer ( căruia grecii îi vor spune Menes),el
fiind primul rege și totodată fondatorul primei dinastii. Originar din sud își instalează capitala la
Thinis, pe malul stâng al Nilului, acest oraș rămânând cel puțin pentru încă două veacuri centrul
puterii faraonilor, în timpul primelor dinastii din istoria Egiptului. Așadar, istoria Egiptului antic
a fost împărțită de către preotul și istoricul grec Manethon ,în funcție de dinastiile care conduceau,
cunoscând astfel trei mari perioade:

 Regatul Vechi( dinastiile I-VI , 3100- 2189 î.Hr.)

 Regatul Mijlociu( dinastiile XI-XII, 2133- 1786 î.Hr.)
 Regatul Nou( dinastiile XVIII- XX, 1567- 1085 î.Hr.)2

1
Miclea, Ion, Egiptul Faraonilor,Ed. Meridiane, București, 1974
2
Clayton,Peter, Price, Martin,Cele 7 minuni ale lumii antice, București, Saeculum, 19999

1
 Civilizația egipteană de la acea vreme manifestă o credință politeistă, care cuprinde următorii
zei și zeițe( mai importanți):

 Amon – zeu al soarelui (Ra)

 Anubis – zeul ce ghida spiritele morților în lumea de dincolo
 Atum – zeu al renașterii( asociat cu scarabeul)
 Geb – zeul care personifica pământul
 Hapi – unul din fiii lui Horus, protector al tronului lui Osiris, pe lumea cealaltă
 Horus – zeu protector al Egiptului
 Osiris – zeu al vieții de apoi , al lumii de dincolo și al morților
 Ra – personificarea soarelui, cel mai puternic dintre toți zeii
 Seth – stăpânul deșertului
 Anput - zeița înmormântării și mumificării
 Anuket - zeița Nilului
 Bastet - zeița lunii și a fecundității, o femeie cu cap de pisică (niciodată cu cap de
leoaică)
 Hathor - zeița dragostei, a familiilor și a recoltelor
 Heket - zeița-broască minoră a nașterii, a creației și a pământului
 Isis - zeița magiei și a vieții, a căsătoriei
 Kebechet - zeița îmbălsămării
 Maat - zeița adevărului, a dreptății și a armoniei cosmice
 Neith - zeița creatoare a lumii, mama zeului soare
 Nekhbet - zeița vultur, este ocrotitoarea Egiptului de sus
 Nephthys - zeița apei
 Nut - zeița cerului
 Set
 Sekhmet - zeița leoaică, luptătoare, a fost apărătoarea faraonului până când acesta a
înlocuit-o
 Tefnut - zeița umezelii și a aerului cald și umed

Zeii erau organizați ierarhic, creatorul fiind regele zeilor. Horus era considerat cel mai vechi

Zeu regal, zeul Cerului și al Pământului, iar faraonul domnea ca o încarnare a acestuia. După
moarte faraonul se transforma în Osiris care simboliza moartea și învierea, iar noul conducător
devenea Horus.

Un alt zeu important, Amon, a devenit zeu suprem din timpul dinastiei a XII-a a cărui
fondator era Amenemhat, iar o dată cu dinastia a XVIII-a i s-a alăturat și numele zeului soare

2
Re,devenind astfel Amon-Re. În timp, Amon își pierde importanța , dar chiar și așa Darius I îi
construiește un templu în Oaza Kharga( Karnak).

În reprezentările mitologice imaginile divinităților sunt alcătuite prin combinarea formelor

anatomice umane cu cele animaliere, transmițând astfel semnificații abstracte sau magice.
Exemplul cel mai elocvent propagandistic în acest sens îl constituie construcția hibridă a
sphinxului care are cap de om și corp de leu: Marele Sphinx din Giseh, Sphinx cu cap de șoim,
Sphinxul criocefal, acesta din urmă fiind un simbol al zeului Amun, acordând ocrotire divină
faraonului( Ramses II).

În timpul Regatului Vechi , din punct de vedere religios, un dublu proces își află

desăvârșirea. Pe de o parte se are în vedere constituirea unei teologii complexe, sincretiste, având
ca element principal cultul faraonului- zeu viu, preotul suprem al țării, menținător al ființei și
existenței cosmosului, garant al prosperității țării și poporului, a cărui nemurire asigura
perpetuarea Egiptului-, și pe de altă parte asistăm la instituționalizarea credințelor, devenită
formă oficială a ideologiei, chemate să asigure suportul moral al stăpânirii despotice a
faraonului, cheagul ideal al unității țării și justificarea spirituală a constrângerii sociale.3

Acest lucru este redat clar pe artefacte găsite în mormintele faraonilor egipteni și anume
că faraonii erau considerați zei pe pământ. Propaganda acestei doctrine religioase reiese și din
faptul că sunt redați la aceeași înălțime cu zeii.

O altă mărturie în acest sens constă în faptul că toată arhitectura era împodobită cu
picturi cu registre din viața faraonilor alături de zei, diferite evenimente la care au
binecuvântarea lor, oferirea de ofrande zeilor,etc.

Încă din primele dinastii credința în nemurire și practicile religioase inițiate de preoți
creează canonul de reprezentare al artei egiptene. Motivația de a crea un dublu nemuritor, o
copie fidelă a celui decedat persistă în preocupările meșterilor egipteni. Numele , privit ca parte
esențială a individului, strict necesară după moarte, este păstrat prin includere în textul funerar și
încadrare a acelui cartuș.

3
Miclea, Ion, Egiptul Faraonilor,Ed. Meridiane, București, 1974

3
 Un canon religios care nu este neglijat este cel căruia cel portretizat trebuie să se
concentreze simultan asupra lumii actuale, de unde răsare soarele , cât și asupra lumii de dincolo,
a nemuririi.
Ankh reprezintă esența spirituală a personalității care părăsește corpul, Ba – individualita-

tea propriu-zisă care însuflețește corpul( reprezentată printr-o pasăre cu cap de om) și Ka – forța
ce dă energie omului, spiritul său ocrotitor care are rol în hotărârea destinului. După ceremonia de
Deschidere a gurii la care participă trinitatea Ptah-Sokaris-Osiris, Ka-ul părăsește trupul
mumificat, însă fiind nemuritor se va întoarce la corp care așteaptă o nouă însuflețire prin
reîntoarcerea acestuia. Astfel, corpul trebuie păstrat intact care împreună cu dublarea lui artistică
să ajute călătoria de după moarte a sufletului.

Pentru egipteni, omul pășește în adevărata viață abia după moarte de aceea s-a căutat ca
dublarea chipului să se facă în materiale cât mai dure, rezistente pentru a face față eternității( granit,
diorit, bronz, bazalt sau gresie). În acest sens ,prin proiectarea în eternitate pe cel portretizat se
asigură prelungirea vieții terestre în lumea supranaturală cu ajutorul imaginilor prin credința în
viața magică a formelor.( Statuia regelui Djoser, Statuia regelui Khefren).

Din acest punct de vedere, un rol important în susținerea doctrinei religioase îl au

mormintele monument și templele( Piramida lui Keops, Sfinxul din Giza).Templele erau
sanctuare, case ale divinităților, locuri unde preoții practicau ritualuri sacre pentru a spăla, a
îmbrăca, a unge și a întreține zeii, care la rândul lor fac cadouri poporului ți mențin ordinea
naturală. Faraonul era conducătorul acestor ritualuri, chiar dacă avea și preoți delegați pentru
aceasta. Prin aceste ritualuri se stabilea contactul cu zeii, ele având loc într-un cadru restrâns, intim,
în interiorul sanctuarului unde aveau acces doar persoanele inițiate, nu și oamenii de rând, care
puteau totuși aștepta la porțile templului pentru sfaturi sau oracole. Exista totuși și o excepție de
la regulă, în cea de-a zecea zi , cea de sărbătoare, preoții scoteau statuia zeului în fața templului și
purtată în procesiune în barca sacră, asigurând întâlnirea divinității cu credincioții. Acest fapt
alături de numeroasele imagini ale zeilor care apăreau pe fațadă au contribuit la dezvoltarea
templului ca un creuzet al pietății.

În reprezentările egiptene de ritualuri și ceremonii, plasate pe monumente,a căror scop era

acela de a asigura mărinimia zeului, faraonul este întotdeauna înfățișat ca celebrant. Această

4
constrângere socială derivată din doctrina monopolului faraonului asupra nemuririi a devenit de
nesuportat și a dus astfel la o criză religioasă, marcând totodată și sfârșitul Imperiului Vechi.

După o perioadă de trecere, de circa 4 dinastii, se restaurează Statul Egiptean începând cu

faraonii celei de a XI-a dinastii. Aceștia au dorit revenirea la regimul religios anterior, doar că
acum, după ,, revoluția dreptului la nemurireacest lucru nu mai era posibil.Concepția despre
faraoni se modifică în timpul Imperiului Mijlociu, ei fiind acum zei-oameni care prin efortul lor
suprauman reușesc să asigure echilibrul și prosperitatea lumii. Triumful doctrinei osirice ne arată
tocmai generalizarea nemuririi, supunerea faraonului unei reguli superioare lui, condiționându-i
astfel nemurirea , dar și calitatea divină.(Mentuhotep II; III; IV, Amenemhat I,II,III, Senusret II,
III). Astfel faraonul era supus psihostaziei , morala egipteană prind influența divină prin
intermediul zeiței Maat,simbolizată de o pană așezată pe un taler al balanței., pe celălalt taler
aflându-se sufletul faraonului. Dacă sufletul cântărea mai mult decât pana însemna că viața
acestuia fusese nedemnă, dacă nu el ajungea în lumea celor fericiți.( Cartea Morților)

În Regatul Nou, o dată cu extinderea puterii imperialiste a Egiptului, evoluția religiei

egiptene cunoaște o nouă schimbare , zeul Soare Amon devenind zeul întregii omeniri. Astfel ,
credința politeistă se va transforma într-una monoteistă, în timpul domniei lui Amenhotep al IV-
lea, zeul suprem fiind Aton . Statuia zeului va fi acum înlocuită cu discul solar căruia faraonul îi
transferă toate atributele divine patronate de Amon-Re. Doctrina religioasă nu preamărea
materialitatea discului de pe Cer, ci energia Soarelui, forța acestuia cu care încălzește Pământul și
îl trezește la viață, dragostea pentru natură find una din marile idei religioase amarniene. Atonismul
se dezvoltă și se extinde repede, ca orice alt cult faraonic. Toți înalții dregători includ numele lui
Aton în numele propriu și chiar însuși faraonul își schimbă numele în Akhenaton, devenind
slujitorul lui Aton . În această postură faraonul avea puterea de iluminare a poporului său, el
neidentificându-se cu discul ci cu puterea razelor lui, fiind în același timp fiul zeului, încarnarea și
spiritul lui.

În rolurile sale de creator solar și șef al ritualurilor, Akhenaton este reprezentat în vârful
stelelor ca unic propagator al smereniei oamenilor. Din același motiv cultul funerar tradițional
începe să slăbească, Osiris și ceilalți zei funerari dispărând în timp. Pentru că faraonul susținea că

5
își orientează el însuși credincioșii pe calea revelației lui Aton, mulți dintre ei aveau stele gravate
la intrarea în morminte cu inscripția:,, învățând doctrina de la regele însuși.

În timpul Imperiului Nou religia cunoaște creșteri și modificări semnificative, ajungându-

se la o concepție speculativă a lumii, instituționalizarea accentuându-se radical și preoțimea
ajungând să controleze întreaga viață socială a Egiptului. Acest lucru a dus la banalizarea ideilor
religioase și decăderea lor la nivelul unor practici magice , dar și a instaurării unei noi perioade de
fărâmițare a puterii centrale. Atât în timpul celei de a treia perioade intermediare, cât și de-a lungul
acestei decadențe, cultura egipteană a dat un nemaipomenit exemplu de longevitate și fecunditate
spirituală, apunând odată cu marile transformări ale lumii mediteraneene și cu generalizarea noii
religii- creștinismul.

6
BIBLIOGRAFIE:

1. Clayton,Peter,Price, Martin,Cele 7 minuni ale lumii antice, București,

Saeculum, 1999
2. Henry,Martin, Lart egyptien, lart asyrien, lart persan ,Paris,
Flammarion,1927
3. Lalouette, Claire, Civilizația Egiptului Antic, București,
Meridiane,1987
4. Miclea ,Ion, Egiptul faraonilor ,București, Meridiane, 1974
5. Barral i Altet , Xavier, Istoria artei ,București, Meridiane, 2002
6. Bernardini, Enzo, Atlas de arheologie: Marile descoperiri ale
civilizațiilor antichității, Oradea, Aquila,2006
7. Suter, Constantin, Istoria Artelor Plastice, vol I, EDP, București, 1963
8. Larousse, Istoria Artei, univers enciclopedic gold, 2006
9. Ioana, Iulia, Olaru, Arta amarniană în slujba puterii, Ed. Artes,
Iași,2014
10.Vlad, Tiberiu, Forma nemuririi, Ed. Artes, Iași
11.Winckelmann,J.,J., Istoria artei antice, București, Meridiane, 1985