”Enigma Otiliei„

G.
Calinescu
Valoros critic literar in descendenta lui Titu
Maiorescu, G. Calinescu a reprezentat pentru
literatura romana si unul dintre cei mai importanti
scriitori si esteticieni. Fiind cel care experimenteaza
romanul, din pura dorinta de a intelege din interior
procesul creator.
Fiind un autor complex, acesta si-a dedicat o parte
reprezentativa din operele sale curentului literar
realism. Realismul este un curent literar ce s-a
manifestat in secolul al XIX-lea in Franta si ce are ca
obiectiv tratarea realitatii exact cum este expusa. G.
Calinescu depaseste realismul clasic si il ajusteaza
cu personaje complexe si dominate de o singura
trasatura. Calinescu modernizeaza arta narativa si o
imbunatateste printr-o descriere ampla a spatiilor
exterioare, a personajelor, cat si a situatiilor, folosind
tehnica detaliului. Acesta ofera o nuanta de noutate
in literatura romana prin operele sale, ce il trimit
spre cele din Franta, de tipul romanelor lui Balzac.
Opera omnia a autorului este relativ vasta, astfel
printre romane se enumera ”Bietul Ioanide”,
”Scrinul Negru” si ”Enigma Otiliei”, critica literara
”Viata lui Mihai Eminescu”, ”Opera lui Mihai
Eminescu”, ”Viata lui Ion Creanga”, ”Opera lui Ion
Creanga”. Printre altele acesta a scris si monumentul
criticii literare ”Istoria literaturii romane de la origini
si pana in prezent”.
G. Calinescu sustine necesitatea aparitiei unui roman
amplu, modern si bine structurat in literatura
romana, astfel a creat in anul 1938 opera ”Enigma
Otiliei”, ce indeplineste toate conditiile pentru a
reprezenta unul dintre cele mai complexe romane ale
secolului XX.
In descendenta autorului francez, Balzac, G.
Calinescu concepe atmosfera bucuresteana a
inceputului de secol XX, reconstituita si modelata,
ca intr-un mozaic, din scene de epoca, moravuri ale
personajelor, limbajul si preocuparile acestora.
Balzacianismul reiese si din tema romanului, ce este
marcata de lupta mostenirii si de dobandirea, intr-un
mod marsav, a unui statut social. Maniera subtila si
realista pe care autorul o foloseste, se focuseaza pe
viata burgheziei bucurestene intr-o era in care banul
era prioritar. Banul fiind singurul mod in care omul
poate evolua si isi poate asigura destinul, fie ca il
distruge pe al altora. O alta tema, secundara, se
dezvolta intr-un plan afectiv, al iubirii. Ambele teme
se intrepatrund intr-un mod minutios, autorul
urmarind fiecare detaliu si scotand in evidenta
moravuri ale societatii devastate de puterea banului.
La inceput titlul operei era de factura balzaciana,
numindu-se ”Parintii Otiliei”, ulterior autorul l-a
schimbat, transformanu-l in ”Enigma Otiliei”. Prin
redenumirea romanului, G. Calinescu scoate in
evidenta misterul pe care il lasa Otilia Marculescu in
orice circumstanta, devenind o enigma desavarsita
pentru restul personajelor partase actiunii.
Din punct de vedere compozitional, romanul este
alcatuit din douazeci de capitole ce au o structura
lineara, evenimentele fiind prezentate cronologic.
Fiind o opera epica, sunt prezente momentele
subiectului, delimitate si expuse prin tehnica
detaliului. Romanul este construit pe mai multe
planuri narative, care urmaresc destinul mai multor
personaje. Astfel, un prim-plan, ce reprezinta si
conflictul exterior, initiaza in roman cele doua
familii protagoniste, familia Giurgiuveanu si familia
Tulea. Intreaga actiune a acestui plan se focalizeaza
pe averea lui Costache Giurgiuveanu, tatal nelegitim
al Otiliei Marculescu. Avere ce era vanata in mod
obsesiv de familia Tulea, singurul lor obstacol viu
fiind chiar Otilia.
Un al doilea plan prezinta destinul tanarului Felix
Sima, un proaspat student, ramas orfan, ce vine in
Bucuresti pentru a studia medicina. Felix Sima este
coplesit de trairea unei prime iubiri, ce are a-l dezaxa
sentimental. Iubirea adolescentina pe care Felix i-o
poarta Otiliei marcheaza conflictul interior pe care
tanarul il duce, fiind coplesit de sentimentele noi si
neintelese de el.
Romanul debuteaza cu incipitul, unde se marcheaza
cronotopii de timp si spatiu, astfel venirea lui Felix
Sima in Bucuresti intr-o seara de Iulie anul 1909 ”cu
putin inainte de orele 10”, Felix Sima ”un tanar de
vreo 18 ani, imbracat in uniforma de licean” soseste
pe strada Antim din Bucuresti. Strada este descrisa
minutios, axandu-se pe fiecare detaliu, prin
prezentarea amanuntita a arhitecturii, pe care o fac
sa para ”o caricatura in moloz a unei strazi italice”.
Urmeaza prezentarea casei lui Costache
Giurgiuveanu, atat exteriorul cat si interiorul
acesteia. Felix admirand fiecare detaliu in tacere:
grandoarea decoratiuniilor, imitatiile ce incercau sa
dea un aer valoros, vechimea si asprimea cladirii.
Insasi proprietarul, unchiul si tutorele lui Felix, este
un ”omulet subtire si putin incovoiat”, ce se
comporta straniu fata de tanarul ce se afla in fata lui,
aclamand alarmant ”nu-nu sta nimeni aici, nu
cunosc”. Initierea lui Felix Sima in casa unde avea
sa locuiasca pe parcursul facultatii se incheie odata
cu aparitia Otiliei Marculescu, fiica nelegitima a lui
Costache Giurgiuveanu. Calinescu aduna toate
personajele in salonul proprietarului, astfel este un
prilej pentru Felix, in care acesta observa in detaliu
restul personajelor partase actiunii, incercand sa se
stabileasca inca de la inceput o conexiune intre el si
ceilalti.
Expozitiunea se contureaza din momentul
prezentarii personajelor prin ochii lui Felix, acesta
observand tipurile de persoane in fata carora se afla.
Aglae Tulea, sora lui Costache Giurgiuveanu,
Simion, sotul ei senil si paralel, copii Olimpia,
Aurica si Titi. Familiei Tulea i se adauga si Stanica
Ratiu, acesta nefiind prezent scenei la care Felix
asista. Printre acestia se afla si Pascalopol, un om de
varsta mijlocie, bogat si dupa parerea lui Felix, mult
prea patern Otiliei, trezindu-i inca de la prima vedere
diferite suspiciuni legate de intentiile sale. Urmat de
Costache Giurgiuveanu, batranul ce intruchipeaza
omul avar, zgarcit, dar umanizat de sentimentele
paterne pentru fiica sa neadoptata, Otilia. Otilia
contureaza feminitatea varstei sale, manierata si
fragila, capabila de a starnii controverse pentru
fiecare persoana cu care intra in contact. Pentru toate
personajele, aceasta reprezinta un mister imposibil
de elucidat, o enigma. In ochii Aglaei, Otilia era
singurul obstacol pe care il are in calea mostenirii.
Pentru Aurica, Otilia insemna apogeul la care ea nu
era capabila nici macar sa viseze, fiind devastata de
tot ce viata ii oferea Otiliei. Titi o privea ca pe o
mana cereasca, intruchiparea feminitatii careia el nu
ii putea face fata. Pascalopol si Felix impartasesc o
dragoste reciproca pentru Otilia, unul marturisindu-
si iubirea adolescentina, iar celalat mascandu-o
printr-o serie de gesturi materiale, prin apropierea in
mod patern fata de aceasta.
Actiunea decurge cronologic, in urma
evenimentelor, urmarindu-se parcursul personajelor.
Felix isi duce traiul in casa lui Costache
Giurgiuveanu, alaturi de Otilia, pentru care reuseste
sa declanseze sentimente de afectiune. Pascalopol ii
face curte, in mod subtil, Otiliei, care nu pare a baga
de seama intentiile aristrocatului. Odata cu venirea
lui Felix Sima, intreaga actiune se intensifica, fiind
cel care declanseaza adevaratele scopuri ale
personajelor. Mos Costache refuza vehement
adoptarea legitima a Otiliei, in ciuda iubirii pe care i-
o poarta, scotand in evidenta zgarcenia acestuia.
Aglae devine tot mai interesata de mostenire,
capabila si nevoita sa lupte pentru a castiga cu orice
pret. In peisaj intra si Stanica Ratiu, sotul Olimpiei,
ce incearca orice pentru a lua de sub nasul tutror
averea. Avere ce are a-i aduce un nou statut social,
unul de care depindea si pentru care era in stare sa
sacrifice orice. Intre Felix Sima si Pascalopol se isca
un fel de rivalitate, amandoi luptandu-se pentru
dragostea Otiliei. Felix devine frustrat de atentiile
materiale pe care barbatul i le putea oferii tinerei,
fiind coplesit de nevoia de a demonstra mai mult, cu
scopul de a-i intra in gratii acesteia.
In acelasi timp, Pascalopol simte ca nu poate
concura cu vitalitatea si tineretea lui Felix. Otilia ii
da semne reciproce lui Felix, insa nu se
concretizeaza nimic, deoarece aceasta pleaca la Paris
alaturi de Pascalopol, cu care se casatoreste. Aglae
isi incearca norocul incercand sa-l ademeneasca pe
Felix intr-o casatorie cu Aurica, fiica fara noroc in
dragoste. Titi traieste si el patima unei prime iubirii,
insa care se sfarseste mai repede decat a inceput,
intorcandu-se acasa si ramanand in anonimatul
propriei persoane. Felix parcurce o escapada alaturi
de Georgeta, femeia pe care o spera capabila sa i-o
stearga din minte pe Otilia.
Punctul culminant il constituie momentul in care
Costache Giurgiuveanu se imbolnaveste grav, si la al
doilea atac de apoplexie, este jefuit chiar pe patul de
moarte. Stanica Ratiu analizand din umbra
momentul in care este benefic sa intervina,
provocand moartea batranului si momentul in care ii
sustrage banii.
Deznodamantul vine in mod previzibil si il surprinde
pe Costache Giurgiuveanu murind in fata fricii pe
care a avut-o toata viata. Aglae mostenind casa si
averea ramasa. Stanica Ratiu divorteaza la scurt timp
de Olimpia si se casatoreste cu Georgeta, crescand
pe plan social si asigurandu-si traiul. Intre timp Felix
isi urmeaza cariera, renuntand definitiv la ce Otilia
insemnase pentru el, devenind un medic si profesor
universitar de succes. Finalul romanului este plasat
in perioada cataclismului reprezentat de Razboiul
Mondial, acolo unde Felix il intalneste intamplator
pe Pascalopol. Discutia celor doi se centreaza pe
Otilia, amandoi fiind pur marcati de existenta
acesteia. Pascalopol marturiseste ca i-a oferit tinerei
libertatea, aceasta ajungand in Spania si casatorindu-
se cu un conte.
In mod vizibil, tehnica detaliului este prezenta cu
desavarsire la conturarea personajelor. Astfel, G.
Calinescu formeaza diferite tipologii umane, care
insa sunt determinate de o singura trasatura
definitorie. Autorul prezinta personaje reprezentative
mediului social in care acestea isi duc traiul de zi cu
zi.
Unul dintre personajele principale ale romanului este
Costache Giurgiuveanu, in jurul caruia se duc toate
interesele celorlalti. Costache Giurgiuvenu
intruchipeaza tipul batranului avar, zgarcit si lipsit
de sentimente, insa care devine sensibil in preajma
Otiliei. Blajin si patern cu fiica sa nelegitima, acesta
este mereu blocat de patima sa pentru avere. Patima
ce are a-i aduce ce e mai rau, inclusiv moartea si
furtul baniilor.
Autorul foloseste doua modalitati de caracterizare,
directa si indirecta. Prin caracterizare directa se
deduc trasaturi definitorii ale acestuia, ce reies din
spusele autorului, a personajului, dar si prin
autocaracterizare.
Inca de la inceput, aparitia batranului este bizara,
facandu-l confuz pe Felix prin afirmatia ”nu-nu sta
nimeni aici”. Portretul fizic al acestuia este descris
prin ochii lui Felix, personaj-martor, care isi
schimba radical parera pe care o avuse despre
tutorele sau. In fata lui Felix se arata ”un omulet
subtire si putin incovoiat. Capul ii era atins de o
calvitie totala si fata parea aproape spana, si, din
cauza aceasta, patata”.
Prin caracterizare indirecta se deduc trasaturi ce
reies din faptele personajului, fiind urmarit inca din
debut si pana la finalul romanului.
O prima scena reprezentativa este chiar in incipitul
romanului, prima replica spusa de Costache
Giurgiuveanu ”nu-nu sta nimeni aici” poate denota
nesiguranta si incapabilitatea acestuia de a-si pune in
pericol averea. Intreaga existenta a batranului se
invarte in jurul banului, a averii si a agonisirii a cat
mai mult, singurul moment de umanitate este
rascolit de Otilia, iar in ciuda iubirii paterne pe care
i-o poarta, acesta ramane inapt din a lua o decizie ce
ii poate pune in pericol mostenirea.
Moartea batranului este insasi un moment crucial
pentru definirea personajului. Bolnav si aflat in
pragul mortii, isi traieste frica pe care a avut-o
intotdeauna. Este jefuit pe fata si incapabil de face
vreun gest, murind in van si acceptandu-si soarta.
Din aceasta scena reiese avutia pe care a avut-o
intreaga viata, ce l-a rapus si i-a oferit o ultima lectie
decisiva.
Caracteristic prozei realist-obiective, naratiunea are
loc la persoana a IIIa, iar perspectiva obiectiva
presupune prezenta unui narator detasat complet,
rational si neimplicat in actiune, personajele
dobandesc statutul de marioneta intr-o piesa de
teatru.
In concluzie, G. Calinescu contribuie la slefuirea
literturii romane in perioada celor doua Razboaie
Mondiale, prin infaptuirea unuia dintre cele mai
complexe romane existente in literatura pana in
prezent.