Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
1. Definiţii şi Distincţii
2. Răspunderea juridică
3. Răspunderea morală
4. Concluzii
1. a) Răspundere
1. b) Responsabilitate
Într-o lucrare de drept civil francez din perioada interbelică, găsim o explicaţie etimologică a
noţiunii de responsabilitate precizându-se că termenul cuprinde latinescul „spondeo”, ceea ce în
contractul verbis din vechiul drept roman semnifică legarea solemnă a debitorului faţă de
creditorul său, pentru a executa o anumită obligaţie asumată prin contract19. În limba latină,
spondeo, respondeo, sponsum, sponsa, sponsio, înseamnă a promite, a se obliga faţă de zei.
De fapt, termenul „responsabilitate” include două cuvinte latine: verbul „spondeo”, care
înseamnă a promite solemn, a garanta, a răspunde pentru cineva şi substantivul „res”, care
înseamnă lucru motiv, cauza, realitate, afacere, chestiune, interes,avantaj.
Desprindem de aici concluzia că noţiunea de responsabilitate juridică înseamnă legătura stabilită
printr-o promisiune solemnă sau prin lege, să facă sau să nu facă ceva, ori să suporte ceva într-o
afacere, chestiune, lucrare, realitate etc., ca urmare a încălcării unor obligaţii anterioare.
Astfel, responsabilitatea, reprezentând o modalitate activă de raportare a individului şi
colectivităţii la o anumită cauză, implică asumarea unor răspunderi şi riscuri, acţionînd uneori
dincolo de sistemul de norme care le generează drepturile şi obligaţiile. Responsabilitatea se
referă deci la autoangajarea liber consimţită, obligaţia izvorîtă din sistemul de norme devenind o
datorie pe care şi-o impune individul sau colectivitatea prin autoconstrîngere” .
1. c) Responsabilitate morală
Comparativ cu instituţia răspunerii juridice, răspunderea morală nu a fost la fel de mult studiată,
fiind definită în principal în raport cu răspunderea socială, mai precis prin sancţiunile de natură
socială pentru un comportament antisocial, ilicit.
Constrângerea venită din partea societăţii, corespunzătoare normei morale, se poate concretiza în
oprobiul public, prin ironizare, marginalizare etc. Diminuarea antrenării răspunderii morale s-a
datorat lipsei identificării reale a instituţiei faţă de care are loc răspunderea morală şi gradul
scăzut al severităţii sancţiunilor impuse de societate. Conştientizând nevoia creşterii
responsabilităţii morale şi a formalizării răspunderii morale au fost introduse în diferite sfere a
societăţii diferite structuri sociale (comitete, agenţii,etc.) în vederea creşterii responsabilităţii şi
răspunderii morale şi a conştientizării sancţiunilor. Prin aceste acţiuni s-a încercat eliminarea
aspectului aleatoriu care plana cu privire la răspunderea morală.
Prin raportarea răspunderii morale la divintate aceasta dobândeşte noi valenţe. Teologia morală
fără a face o distincţie clară între răspundere şi responsabilitate, defineşte responsabilitate ca
„obligaţia ce-i revine unei persoane de a se recunoaşte ca autor liber al faptelor sale şi de a lua
asupra sa urmările acestora” . În strânsă legătură cu responsabilitatea stă imputaţia morală, care
este
„judecata prin care o persoană este declarată drept autor liber al unei fapte, dimpreună cu
urmările ei” . Cu toate că au existat şi există opinii care neagă existenţa răspunderii morale,
existenţa ei este „strâns legată de conştiinţa noastră morală şi înainte de a fi declaraţi responsabili
din punct de vedere moral din partea altor foruri, propria noastră conştiinţă este forul cel dintîi
care ne declară
responsabili” .
Cu referire la etica în afaceri profesorul Mureşan susţine că „responsabilităţile etice obligă
societăţile comerciale de a întreprinde ceea ce este just, corect şi echitabil chiar dacă nu sunt
silite să procedeze astfel de actele normative existente la un moment dat . Prin aceasta se
sugerează indirect că răspunderea morală preexistă răspunderii juridice şi este prezentă în
societate chiar în absenţa unor norme juridice.
A2 – Distincţii
În teoria dreptului, referitor la instituţia răspunderii juridice, s-au conturat două curente: adepţii
primului curent consideră că răspunderea este o sancţiune, o constrîngere ce apare doar în urma
încălcării normelor juridice, iar susţinătorii celui de-al doilea curent prezintă răspunderea juridică
sub două aspecte: pozitiv – responsabilitatea juridică, şi retrospectiv, negativ – răspunderea
juridică propriu- zisă. Făcînd abstracţie de unele nuanţe, aceste curente acoperă, practic, întreg
conţinutul teoriei răspunderii juridice.
Astfel s-au conturat două categorii de relaţii conceptuale între răspundere şi responsabilitate, un
raport de independentă şi un raport de interdependenţă.
1. Răspunderea Juridică
Răspunderea juridică trebuie studiată în strînsă conexiune cu cea socială, adăugând ultimei
specificul juridic, întrucât foarte mulţi savanţi, filozofi, sociologi, definind răspunderea socială,
dezvăluie doar caracterele specifice răspunderii morale, politice şi altele, fără a evidenţia în
special semnele răspunderi i juridice.
Din perspectiva juriştilor răspunderea juridică este forma cea mai gravă a răspunderii sociale şi
are următoarele caracteristici:
1. Legalitatea
Răspunderea juridică „are, întotdeauna, ca temei încălcarea sau nerespectarea unei norme de
drept” . In absenţa încălcării dovedite a unei norme juridice nu poate fi vorba de o răspundere
juridică.
1. Instituţionalitatea
În stabilirea răspunderii juridice este, întotdeauna, necesar existenţa unei instituţii cu competenţă
specifică în acest domeniu, răspunderea juridică fiind „legată de activitatea exclusivă a unor
organe de stat care au competenţa de a constata în mod oficial nerespectarea sau încălcarea
normei de drept, de a aprecia gradul de vinovăţie şi de a stabili şi aplica sancţiunea prevăzută de
norma juridică” .
1. Obligativitatea
1. Punitivă
Orice răspundere juridică aduce cu sine sancţiunea pentru faptele ilicite, proporţional cu
gravitatea acestora, „putând antrena chiar sancţiuni privative de libertate sau (în unele state)
pedeapsa capitală” e) Complexă
În procesul stabilirii concrete a răspunderii juridice acesta ” nu este un act sau demers strict
juridic, ci cu valoare multiplă…de ordin moral, social, economic, etc.” . Astfel răspunderea
juridică antreneză şi celelalte forme de răspundere existente în societate, şi chiar, în unele
situaţii, dinamizează acţiunea lor.
Literatura de speciale consacrării principii generale ale răspunderii juridice:
Răspunderea juridică presupune o corectă corelare a gravităţii faptei cu sancţiunea aplicată, astfel
încât sancţiunea aplicată să fie proporţională cu fapta; de aici necesitatea alegerii corecte a
normei ce se aplică şi necesitatea individualizării corecte a faptei şi sancţiunilor.
Pentru o faptă, o persoană, făptuitorul, răspunde o singură dată. Dar, pot exista şi situaţii când,
prin aceeaşi faptă, au fost încălcate mai multe norme juridice, deci, fapta ca atare constituie
obiect de reglementare pentru mai multe ramuri de drept.
În doctrina juridică, sunt reţinute două categorii de condiţii, subiective şi obiective, fiind
necesară, potrivit profesorului Adrian Gorun , întrunirea cumulativă a următoarelor elemente:
1. Răspunderea Morală
Actele săvârşite de o persoană ca urmare a unei presiuni externe nu sunt imputabile şi, deci,
nu atrag după sine răspunderea morală.
Actele săvârşite de o persoană fără nici o intenţie sau deliberare şi deci, fără participarea
voinţei libere nu implică răspunderea morală.
Omiterile în general sunt imputabile şi atrag răspunderea morală, dacă sunt săvârşite în
mod liber şi conştient.
Urmările faptelor sunt imputabile şi atrag după ele răspunderea, dacă au fost intenţionate şi
premeditate.
Cooperarea împreună cu alţii la săvârşirea unor fapte ilicite atrage după sine răspunderea în
măsura în care s-a participat voluntar la aceste fapte. În această situaţie culpabilitatea cea
mai mare revine autorului principal, iar în caz de vinovăţie egală, răspunderea e solidară.
Răspunderea morală este spirituală şi atemporală. Din perspectiva moralei religioase
instanţa ultimă în faţa căruia va răspunde fiecare om este Dumnezeu, iar hotărârea este
definitivă şi veşnică. Prin căinţă fiecare om poate schimba cursul viitorului mare proces şi
să primească iertarea lui Dumnezeu.
În multe privinţe răspunderea morală şi cea juridică sunt asemănătoare, dar există şi diferenţe, în
special în ceea ce priveşte instanţele faţă de care are loc răspunderea morală, cât şi caracterul
atemporal al răspunderii morale.