Lectia 1 Cursppt

S-ar putea să vă placă și

Sunteți pe pagina 1din 5

Utilizarea aplicaţiei PowerPoint ca mijloc de comunicare didactică şi managerială

Microsoft PowerPoint
Lecţia 1

Cuprins

Prezentare generală ..............................................................................................................1


Crearea unei noi prezentări .................................................................................................4
Deschiderea unei prezentări existente .................................................................................5
Salvarea unei prezentări ......................................................................................................5

Prezentare generală

Este o aplicaţie folosită pentru creare şi editare de prezentări profesionale. Aplicaţia PowerPoint este un produs
al firmei Microsoft, integrat în pachetul de programe de birotică Microsoft Office. Prin urmare, acest produs poate fi
instalat odată cu celelalte componente ale Microsoft Office1.
Facilităţile oferite de aplicaţia PowerPoint permit realizarea rapidă a unei prezentări profesionale, indiferent de
domeniul de activitate în care lucraţi. Instrumentele PowerPoint vă ajută să structuraţi eficient informaţiile, să le
prezentaţi într-un mod atractiv şi dinamic.
De exemplu, puteţi utiliza o prezentare PowerPoint când doriţi să susţineţi o
comunicare, să promovaţi un proiect, să analizaţi activitatea catedrei în care lucraţi, etc.

Dacă pachetul de programe Microsoft Office a fost instalat, fără instalarea aplicaţiei PowerPoint, puteţi să o instalaţi ulterior, utilizând
aplicaţia Add/Remove Programs din grupul de aplicaţii Control Panel. În fereastra de dialog care va fi vizualizată pe ecran, selectaţi din
Microsoft Office, apoi acţionaţi butonul de comandă Install/Uninstall. Va fi lansat în execuţie un wizard, care vă va conduce pas cu pas în
procesul de instalare.

1
Utilizarea aplicaţiei PowerPoint ca mijloc de comunicare didactică şi managerială

Accesarea aplicaţiei

1. dublu clic pe icon-ul Microsoft PowerPoint de pe desktop.

2. Clic pe butonul Start→ Programs→ Microsoft


PowerPoint

Principiile care stau la baza proiectării unei prezentări diferă de cele care guvernează proiectarea
altor documente (documente Word, documente HTML sau manuale electronice).

Câteva reguli elementare pentru realizarea unei prezentări sunt:

1. Volumul de text inclus în prezentare este redus. Prezentarea trebuie să conţină doar
ideile principale, remarcabile pe care doriţi să le ilustraţi. Eventualele explicaţii
suplimentare care sunt necesare trebuie să fie susţinute verbal.
2. Efectele de animaţie şi de tranziţie utilizate trebuie să accentueze ideile principale, nu
să distragă atenţia publicului. De exemplu, deoarece în mod uzual oamenii citesc de la
stânga la dreapta, animaţia textelor incluse în slide se poate realiza prin mişcare din
stânga. Dar dacă dorim să accentuăm una din idei, putem să utilizăm un efect de
animaţie diferit (de exemplu, mişcare de la dreapta la stânga). Această schimbare va
atrage atenţia publicului asupra ideii respective. Dar dacă regula este schimbarea, cu
alte cuvinte folosiţi la fiecare element un alt efect de animaţie, atenţia publicului în loc
de a fi focalizată asupra ideilor, va fi distrasă de efectele de animaţie. Aceste afirmaţii
sunt valabile şi pentru efectele de sunet.
2
Utilizarea aplicaţiei PowerPoint ca mijloc de comunicare didactică şi managerială

3. Ritmul de prezentare trebuie adaptat la context. Un ritm prea alert va obosi publicul,
care nu va mai reuşi să urmărească prezentarea până la sfârşit, iar un ritm prea lent va
plictisi pe toată lumea. PowerPoint vă oferă instrumente prin care puteţi exersa ritmul
prezentării.
4. Evita un titlu prea lung şi nu scrie orice idee poziţionată pe centru pentru că devine
obositor de citit.
5. În coltul din dreapta jos al fiecărui cadru ar trebui să existe eticheta ta sau a proiectului
pe care îl prezinţi.
6. Nu folosi mai mult de 3 culori pentru fiecare cadru.
7. Foloseşte culori reci pentru background şi culori calde în rest.
8. Alege numerele în locul punctelor.
9. Încearcă pe cât posibil ca la fiecare 3-5 cadre să introduci un grafic sau tabel.
10. Ai grijă ca prezentarea să nu dureze mai mult de 20 de minute.

Elementele ferestrei:
1 – bara de titlu;
2 – bara de meniuri;
3 – bara de butoane;
4 – bara de formatare;
5 – buton de minimizare;
6 – buton de
maximizare;
7 – buton de închidere;
8 – buton de defilare;
9 – bara de defilare
verticală;
10 – bara de desenare;
11 – bara de stare;
12 – margine a ferestrei;
13 – colţ al ferestrei

3
Utilizarea aplicaţiei PowerPoint ca mijloc de comunicare didactică şi managerială

Crearea unei noi prezentări

La lansarea în execuţie a aplicaţiei PowerPoint apare pe ecran o fereastră pentru


crearea unei noi prezentări.
O prezentare PowerPoint este constituită dintr-o succesiune de pagini denumite slide2-
uri. Vizualizarea unei prezentări (denumită slide-show) constă în vizualizarea (rularea), în
ordine, a slide-urilor ce constituie prezentarea.
Editarea şi formatarea textului într-o prezentare PowerPoint se face respectând regulile
de tehnoredactare cunoscute. Informaţiile astfel prezentate sunt atractive şi sunt percepute şi
reţinute mult mai uşor. Prezentările oferă un aspect profesional şi pot fi actualizate rapid.
Pentru vizualizarea prezentării se poate utiliza monitorul sau video-proiectorul.

Am putea traduce semnificativ termenul slide prin diapozitiv. Ca verb, slide înseamnă a glisa, a aluneca.
4
Utilizarea aplicaţiei PowerPoint ca mijloc de comunicare didactică şi managerială

Deschiderea unei prezentări existente

Pentru a deschide o prezentare existentă, puteţi selecta butonul Open din fereastra care
apare la lansarea în execuţie a aplicaţiei PowerPoint sau puteţi selecta opţiunea Open din
meniul File (Ctrl+O).
Va apărea pe ecran o fereastră de dialog în care trebuie să specificaţi fişierul care
conţine prezentarea pe care doriţi să o deschideţi.

Salvarea unei prezentări

Salvarea unei prezentări se poate realiza în mai multe feluri, în funcţie de modul în
care dorim să o utilizăm ulterior.
Ca şi în cazul altor documente, la prima salvare utilizăm opţiunea Save as din meniul
File, caz în care trebuie să specificăm numele şi locaţia în care dorim să salvăm prezentarea.
Salvările curente, care nu implică redenumirea sau mutarea prezentării se realizează cu
opţiunea Save din meniul File (Ctrl+S).
Interesant este că la salvarea unei prezentări cu Save as putem alege unul din cele
două formate specifice aplicaţiei PowerPoint:
Presentation (fişier cu extensia ppt)
PowerPoint Show (fişier cu extensia pps)
Diferenţa dintre cele două formate constă în modul în care va fi deschisă ulterior
prezentarea:
– la acţionarea printr-un dublu-clic pe icon-ul unui fişier ppt se va lansa în execuţie
aplicaţia PowerPoint şi va fi încărcată prezentarea în fereastra aplicaţiei. După
încărcare, prezentarea poate fi editată sau doar vizualizată.

– la acţionarea printr-un dublu-clic pe icon-ul unui fişier pps, va rula prezentarea în


mod full-screen (fără a fi încărcată în prealabil într-o fereastră PowerPoint), la
terminarea prezentării, părăsindu-se automat PowerPoint-ul.

S-ar putea să vă placă și