Sunteți pe pagina 1din 5

OLIMPIADA DE LIMBĂ ŞI LITERATURĂ ROMÂNĂ

Etapa locală, 20 ianuarie 2018


Clasa a VII-a

Toate subiectele sunt obligatorii.


Timpul efectiv de lucru este de 3 ore. Se acordă 10 puncte din oficiu. Total: 120 de
puncte.

Citeşte cu atenţie textele de mai jos şi răspunde corect tuturor cerinţelor formulate în
sarcinile de lucru:
A. Mi-i fraged sufletul, până pe buze mi-i fraged,
poate de iarba ce crește acuma la noi;
cu bice de aur trec sub fereastra mea ploi –
stau singură și-mi aduc aminte de multe:

Când eram mică legasem un leagăn de-o creangă.


„Vreau s-ajung steaua de-acolo...” strigam bunicului.
O, cât de sus s-au suit dușmănoasele stele...
Nu le mai văd, le-am uitat lumina curată.

Mi-i inima tristă. Mama mi-a scris c-au tăiat


pomii din fundul grădinii, leagănul putred;
odată cu dânsul, va fi căzut în buruieni
copilăria mea – și o mănâncă furnicile...

Magda Isanos, Copilăria mea

B. Copilăria ne-a marcat existența tuturor deopotrivă...a fost cea mai frumoasă perioadă a
vieții noastre, dar și a bunicilor și a părinților noștri și va fi, cu siguranță, cea mai prețioasă
amintire pe termen lung și pentru copii sau nepoți.
Deși viața s-a schimbat, aducând cu fiecare generație alte modele și alte preocupări,
bucuria și farmecul acestei perioade fac parte din aceeași poveste pentru oricare dintre noi –
minunata, unica și irepetabila poveste a copilăriei.
Dacă îi întrebăm pe bunicii noștri, vom găsi în povestea lor o copilărie trăită cu visuri şi
bucurii bazate pe jucării simple, în care păpușile erau confecționate manual, din ceea ce găseau și
aveau la îndemână. Lumea copilăriei lor nu era bântuită de vârcolaci, monştri şi vampiri, ci de
personaje precum Haplea, Lir şi Tibişir, Uitucilă, Dorel şi Azorel, Plici şi Plum sau Grivei.
Făcând o retrospectivă succintă a copilăriei noastre, a părinților de astăzi, găsim un
univers plin de copii respectuoși, proaspăt tunși, cu bujori în obrăjori și batistuțe apretate, care
dormeau cuminți la prânz și jucau apoi șotron în fața blocului. Copiii acestei generații își găseau
o parte din bucuria copilăriei în a se îngriji de comunitate plantând copaci, citeau basme cu
Harap-Alb și Ileana Cosanzeana, mâncau halviță de la vânzători ambulanți, jucau " Elasticul",
"Șotronul", "Țară, țară, vrem ostași", "Telefonul fără fir" sau colecționau surprizele gumei

1
Turbo, cu care jucau mai apoi "Ruble". Erau copii pentru care salutul era o obligație de onoare,
acei copii care știau că "dacă nu ai carte, nu ai parte".
Față de generațiile "de pe vremuri", copiii de astăzi sunt într-adevăr diferiți. Pe ei nu îi
mai încântă jocuri precum "Coarda", "Păsărică mută-ți cuibul"; dimpotrivă, sunt în trend cu
tehnologia și își găsesc bucuria în jocurile de pe calculator, în gadget-uri sofisticate, care
presupun creativitate și contribuie la formarea unei gândiri autonome. Personajele-model ale
copilăriei noastre sunt pentru ei desuete și au fost înlocuite de eroi virtuali, cu puteri
supranaturale. Astfel, Făt-Frumos a devenit Spiderman în universul copiilor noștri, Ileana
Cosânzeana a luat înfățișarea păpușii Barbie, iar Nică s-a transformat în Harry Potter.
Deși lucrurile au evoluat și au adus schimbări majore în modul de abordare a copilăriei,
esenţa reprezentată de joc, vis, libertate și lipsa grijilor a rămas aceeași, dând farmec anilor
minunați, anilor a căror amintire o vom evoca apoi toată viața, cu nostalgie.
(Text preluat de pe site-ul www.antenasatelor.ro, Copilăria ieri,
copilăria azi - aceeași poveste, altă perspectivă)

desuet= demodat

SUBIECTUL I – Lectura 50 de puncte

a. Înţelegerea textului ficţional/ nonficţional – 12 puncte

1. Prezintă o asemănare și o deosebire între cele două texte-suport propuse, exemplificând cu


secvențe preluate din acestea. 6 puncte
2. Explică, în 4-6 rânduri, semnificația versurilor:
"odată cu dânsul, va fi căzut în buruieni
copilăria mea – și o mănâncă furnicile..." 6 puncte

b. Scriere despre textul ficţional/ nonficţional – 30 de puncte


Redactează o compunere, de 150-250 de cuvinte, în care să prezinţi relația dintre
copilărie, joc și nostalgia trecerii timpului, prin raportare la cele două fragmente de text citate.

Vei avea în vedere:


- prezentarea perspectivei din care au fost scrise textele-suport, prin referire la secvenţe/ situaţii
relevante selectate din ambele fragmente de text citate;
- evidenţierea particularităţilor celor două fragmente de text;
- exprimarea argumentată a unui punct de vedere personal despre modul de ilustrare a relaţiei
dintre copilărie, joc și nostalgia trecerii timpului în cele două fragmente citate.

Redactarea răspunsului la punctul b – 8 puncte


Unitatea compoziţiei - 1p; registrul de comunicare, stilul şi vocabularul - 1p; coerenţa textului -
1p; ortografia - 2p (0-2 greşeli - 2p; 3-4 greşeli - 1p; mai mult de 4 greşeli – 0p); punctuaţia – 2p
(0-2 greşeli - 2p; 3-4 greşeli - 1p; mai mult de 4 greşeli – 0p); aşezarea în pagină - 1p.

2
SUBIECTUL al II-lea – Practica raţională şi funcţională a limbii 10 puncte
Scrie un text argumentativ, de 100-150 de cuvinte, în care să-ţi exprimi opinia despre joc ca
modalitate de cunoaștere, pornind de la afirmația lui George Dorsey "Joaca este începutul
cunoașterii".

SUBIECTUL al III-lea – Elemente de construcţie a comunicării – 50 de puncte


1. Identifică, în textul A, două verbe care să conţină diftong şi în textul B, trei substantive care
să conţină vocale în hiat. 5 puncte
2. Menţionează consecinţele folosirii cratimei în structura „s-ajung”. 5 puncte
3.Scrie câte un sinonim potrivit pentru sensul din text la cuvintelor fraged, curată, putred (din
primul text) și a marcat și prețioasă (din al doile text).5 puncte
4. Selectează din textul B două cuvinte formate prin derivare, două prin compunere şi unul prin
conversiune. 5 puncte
5. Scrie cinci expresii/ locuţiuni care să conţină cuvântul inimă. 5 puncte
6. Precizează valoarea morfologică a cuvintelor subliniate mea, o, c- , dânsul, va. 5 puncte
7. Precizează valorile morfologice ale verbului a fi din textul A şi alcătuieşte un enunţ în care
verbul ,,a fi” să aibă altă valoare morfologică . 5 puncte
8. Precizează funcţia sintactică a cuvintelor scrise cursiv în textul B cea mai frumoasă, noștri,
nu era bântuită, îi, lor. 5 puncte
9. Identifică un predicat nominal în textul B. 5 puncte
10. Alcătuiește un enunț în care cuvântul proaspăt din textul B să aibă altă valoare morfologică
și funcția de nume predicativ . 5 puncte

3
OLIMPIADA DE LIMBĂ ŞI LITERATURĂ ROMÂNĂ
Etapa locală, 20 ianuarie 2018
Clasa a VII-a
BAREM DE CORECTARE
SUBIECTUL I – Lectura (50 de puncte)
a. Înţelegerea textului ficţional/ nonficţional - 12 puncte
1. Prezentarea nuanțată, argumentată, convingătoare a asemănării și a deosebirii între textele
citate. 6 puncte
- Prezentare parțial argumentată: 4 puncte;
- Prezentare neconvingătoare, fără exemple: 2 puncte.
2. Interpretarea nuanțată-6 puncte, abordare neconvingătoare, ezitantă-3p, omiterea răspunsului,
răspuns incorect-0p
b. Scriere despre textul ficţional/ nonficţional - 30 de puncte
Prezentarea punctului de vedere al celor doi autori despre relația dintre copilărie, joc și
nostalgia trecerii timpului şi a perspectivei din care au fost scrise textele-suport, prin referire la
secvenţe/ situaţii relevante selectate din ambele fragmente de text citate. 10 puncte
- Prezentarea adecvată: 5 puncte; încercarea de prezentare: 3 puncte;
- Referirea la secvenţe/ situaţii relevante selectate din ambele fragmente de text citate: 5 puncte.
Evidenţierea argumentată, prin comparaţie, a particularităţilor celor două fragmente de text
valorificate în tratarea subiectului. 10 puncte
- Evidenţierea parţial argumentată, prin comparaţie, a particularităţilor celor două fragmente
de text valorificate în tratarea subiectului: 5 puncte;
- Încercarea de prezentare; tendinţa de a povesti: 3 puncte.
Exprimarea argumentată a unui punct de vedere personal despre modul de ilustrare a temei în
cele două fragmente de text. 10 puncte
- Exprimarea unui punct de vedere personal: 5 puncte;
- Susţinerea argumentată a opiniei formulate: 5 puncte (susţinerea argumentată prin
exemplificări, explicaţii, comparaţii: 5 puncte; susţinerea cu exemplificări, comparaţii: 3
puncte; încercarea de argumentare, improvizaţii: 1 punct).
Redactarea răspunsului la punctul b - 8 puncte
Unitatea compoziţiei - 1p; registrul de comunicare, stilul şi vocabularul - 1p; coerenţa textului -
1p; ortografia - 2p (0-2 greşeli - 2p; 3-4 greşeli - 1p; mai mult de 4 greşeli – 0p); punctuaţia – 2p
(0-2 greşeli - 2p; 3-4 greşeli - 1p; mai mult de 4 greşeli – 0p); aşezarea în pagină - 1p.

SUBIECTUL al II-lea – Practica raţională şi funcţională a limbii (10 puncte)


Formularea unei opinii adecvate textului – 2p./ 1p.;
Formularea a cel puţin două argumente şi susţinerea lor cu exemple – 6p./ 4p./ 2p./ 0p.;
Exprimarea clară, coerentă şi corectă – 2p./ 1p.

SUBIECTUL al III-lea – Elemente de construcţie a comunicării (50 de puncte)


1. Identificarea, în primul fragment de text A, a două verbe care să conţină diftong şi,
în cel de-al doilea text B, a trei substantive care să conţină vocale în
hiat:1p.+1p.+1p.+1p.+1p.=5p.
2. Menţionarea consecinţelor folosirii cratimei în structura „s-ajung” (rostirea împreună a două
părți de vorbire, elidarea vocalei, menținerea versificației): 2p.+2p.+1p.= 5p.
3. Identificarea corectă a sinonimelor contextuale: 1p.+1p.+1p.+1p.+1p.=5p.

4
4. Selectarea din textul B, a două cuvinte formate prin derivare, două prin compunere şi unul
prin conversiune 1p.+1p.+1p.+1p.+1p.=5p.
5. Scrierea celor cinci expresii/ locuţiuni care să conţină substantivul ,,inimă”:
1p.+1p.+1p.+1p.+1p.=5p.
6. Precizarea corectă a valorii morfologice mea- adjectiv pronominal, o- interjecție, c- conjuncție
subordonatoare, dânsul- pronume personal, va- verb auxiliar (1p.+1p.+1p.+ 1p.+ 1p.) =5p.
7. Precizarea valorilor morfologice ale verbului „a fi”, (copulativ, auxiliar), (1p.+1p.) şi
utilizarea verbului cu altă valoare - predicativă, în context adecvat (3p.) =5p.
8. Precizarea funcţiei sintactice: cea mai frumoasă- atribut adjectival, noștri- atribut adjectival,
nu era bântuită- predicat verbal, îi- complement direct (anticipat), lor- atribut pronominal.
1p.+1p.+1p.+1p.+1p =5p.
9. Identificarea corectă a predicatului nominal, de exemplu: a fost...perioadă, va fi...amintire,
sunt diferiți etc. 5p.
10. Alcătuirea corectă a unui enunț în care cuvântul proaspăt să fie adjectiv și să aibă funcția
sintactică de nume predicativ(3p.+2p.)=5p.

Nu se acordă fracţiuni!
Se acordă 10 puncte din oficiu.
Total: 120 de puncte.

S-ar putea să vă placă și