Arhitectura gotică reprezintă unul din stilurile arhitecturale asociate cu catedralele, precum și cu

alte biserici din aproape toată Europa în timpul perioadei medievale, începând cu secolul al XII-lea și
încheind cu anii 1500. Ca o situare mai exactă în timp și spațiu, cele mai importante opere
arhitecturale gotice acoperă perioada 1140 - 1500, fiind construite din România până în Portugalia și
din Slovenia până în Norvegia, Suedia și Finlanda. A fost precedată de arhitectura romanică și a fost
succedată de arhitectura renascentistă, o transformare a stilului romanic, odată cu Renașterea,
începută în Florența secolului al XV-lea.

Stilul care ulterior avea să aibă identitatea definitorie sub numele de gotic, originase odată cu
construcția numită Bazilica Sfântul Denis, biserica abației din Saint-Denis, din apropierea Parisului,
caz în care a exemplificat viziunea arhitecturală a Abatelui Suger. Suger a dorit să creeze o
reprezentare fizică a sfântului Ierusalim printr-o clădire de o verticalitate și liniaritate impunătoare.
Astfel, fațada bazilicii a fost designată efectiv de Suger, în timp ce nava a fost adăugat sute de ani
mai târziu.
Două dintre elementele caracteristice ale arhitecturii gotice sunt bolta în arc frânt, sau ogiva, care
este de fapt o intersecție longitudinală a doua bolte clasice ale stilului romanic, și arcul de susținere
al ogivei, așa numitul arc butant. Un al treilea element definitoriu, care apare la multe clădiri gotice,
nefiind însă omniprezent, este rozeta, prezentă atât în basoreliefuri cât și în alte forme ornamentale.
Goticul transilvănean s-a impus în secolul al XIII-lea, cu caracteristici conservatoare, dominate de
tradițiile romanice. În secolele XIV-XV formele goticului transilvănean au evoluat spre maturitate.
Planimetric a fost depășită varianta bisericilor de tip bazilical cu transept (în formă de cruce),
precum Biserica Sfânta Maria din Sibiu, în favoarea construcției unor biserici-hală de mari
dimensiuni, precum Biserica Neagră din Brașov, Biserica Sfântul Mihail din Cluj, Biserica Reformată
din Târgu Mureș etc.[1] În Țara Românească goticul a pătruns la sfârșitul secolului al XIII-lea, tot prin
intermediu săsesc. Ilustrativă în acest sens este bărăția din Câmpulung.[2] În Moldova stilul gotic a
pătruns în secolul al XIV-lea prin intermediu săsesc și maghiar. Ilustrative în acest sens sunt
ruinele Catedralei Catolice din Baia. Sub influența arhitecturii gotice, bisericile ortodoxe din Moldova
au preluat elemente gotice caracteristice, precum ancadramentele ferestrelor și portalurilor,
contraforții etc., care au participat la sinteza stilului moldovenesc constituit în epoca lui Ștefan cel
Mare.
În Anglia, la începutul secolului al 19-lea, goticul cunoaște o re-evaluare și o nouă recunoaștere, de
fapt o "renaștere" denumită gotic renăscut (conform termenului original folosit în engleză, Gothic
Revival architecture) sau neo-gotic, producând clădiri memorabile, dintre care Palatul Westminster,
care a fost total refăcut după devastatorul incendiu din 1834, este un exemplu memorabil de gothic
revival. Mai târziu, la sfârșitul aceluiași secol și începutul secolului 20, arhitectura gotică are o ultimă
"tresărire de orgoliu", producând opere durabile, în stilul numit deja atunci neo-gotic, în locuri foarte
diferite ale lumii, nu numai în Europa, ci și în Statele Unite ale
Americii, Canada,Australia, Filipine, India etc.
Sistemul de boltire al Bisericii Sf. Mihail din Cluj

https://ro.wikipedia.org/wiki/Arhitectur%C4%83_gotic%C4%83