Ofranda clipelor prezente

Din minte-un semn de întrebare

pe foaia albă a căzut.

Atât de somnoros îmi pare,

că mă întreb de l-a durut.

Eu urc mereu pe scara zilei

s-ajung,de pot, până la nori

si să le prind de sânii goi

poemul nostru cu ninsori.

În fiecare zi adaug

o nouă aripă de zbor;

cu cât tot urc pe scara vietii,

cu-atâtea trepte mă cobor.

Precum Sisif odinioară,

eu nu renunț,orice ar fi

si urc mereu muntele sacru

un pas în fiecare zi.

La masa clipelor arzând,

noi toti mereu prezenti vom fi

dar când se va-ncheia ospățul

sigur niciunul nu vom şti.

De-aceea clipelor prezente

ofranda noastră să le-o dăm

si să ne bucuram de toate

ce ,pe pământ, noi le avem.