raslea cel voinic si merele de aur

Publicat in anul 1862, in doua reviste bucurestene cu orientari politice divergente, „Taranul
roman” si „Unirea”, basmul a fos intitulat mai intai Cele trei mere de aur. Actiunea lui se deruleaza in
jurul a doua motive: cel al initierii in viata adulta a feciorului unuí crai si cel al tradarii de frate.

Subiectul basmului.

Actiunea se petrece intr-un loc si timp nedeterminat si este declansata de supararea imparatului
caruia i se fura merele de aur, exact in timpul coacerii. El vesteste o rasplata substantiala pentru cei
care ii vor aduce merele si il vor prinde pe hot. Intre vitejii care isi incearca norocul se afla si cei doi
feciori mai mari ai imparatului. Toti adorm in mod misterios chiar in noaptea cand merele se coc si
cand un hot le fura. Spre surpriza tuturor numai feciorul cel mic, Praslea, reuseste sa aduca tatalui
merele de aur. Dupa ce afla secretul vrajii care ii impiedica pe ceilalti viteji sa vegheze toata noaptea,
el isi confectioneaza tepuse care sa nu-l lasa sa adoarma.

Plecat in urmarirea hotului impreuna cu fratii sau, el ajunge pe celalalt taram unde se lupta cu zmeii,
elibereaza trei fete surori si le transforma palatele in mere de arama, argint si aur. Dupa aceste
ispravi care ii probeaza vitejia si intelepciunea, Praslea este tradat si parasit pe taramul zmeilor de
fratii sai, invidiosi. Revenit printre oameni cu ajutorul unui zgriptor caruia ii salveaza copiii, el afla ca
fratii s-au casatorit cu fetele salvate de pe taramul zmeilor si ca cea mai mica dintre ele refuza a-si
alege de barbat vreun pretendent.

Pentru a amana casatoria nedorita, tanara femeie cerea sa i se aduca trei obiecte cu valoare
simbolica: o furca cu caierul si fusul cu totul de aur, o closca cu puii de aur, un mar de aur. Praslea
ofera fetei obiectele solicitate si face astfel posibila recunoasterea sa. Fratii sunt pedepsiti, iar el se
casatoreste cu fata care l-a asteptat cu fidelitate.

Din punctul de vedere al constructiei literare naratiunea lui Petre Ispirescu impleteste doua conflicte:
prinderea si pedepsirea hotului din gradina cu mere de aur a imparatului si pedepsirea fratilor
tradatori. Daca pe zmei ii omoara Praslea, pe fratii tradatori ii pedepseste Dumnezeu, ei devenind
victimele justitiei divine nedepasind proba sagetilor inaltate in cer, ce se infig in capetele adevaratilor
vinovati.

Protagonistul.

Praslea este un erou justitiar, care pe parcursul naratiunii se transforma dintr-un fecior nevarstnic
intr-un om matur, capabil a intemeia o noua familie si a conduce o imparatie. Seria probelor pe care
le traverseaza protagonistul pentru a ajunge la varsta barbatiei este deschisa de mitul marului
Afroditei. El este exemplificat in probele depasite mai intai in gradina tatalui, apoi pe taramul zmeilor
si, in cele din urma, printre oameni, cand revine printre ai sai. Eroul infrunta cu istetime si curaj
diversele intrupari ale raului: hoti, fiinte fantastice, frati tradatori si invidiosi. El traverseaza doua serii
de initieri: cea de fiu respectuos si loial familiei sale si apoi pe aceea de barbat plecat in cautarea
sotiei ideale. Pe taramul celalalt el infrunta zmeii si se salveaza datorita calitatilor morale deosebite:
generozitate si curaj.

Motive si simboluri literare.

Basmul lui Ispirescu apeleaza la mai multe mituri, devenite motive literare, precum: marul oferit
Afroditei de Paris pentru a o desemna mai frumoasa decat Atena si Hera, mitul nuptial al castigarii
sotiei dorite si de alti barbati, mitul celor trei varste ale umanitatii (de arama, de argint, aur), mitul
fratelui tradator (al lui Cain si Abel), mitul femeii virtuoase si al petitorilor ei (dupa modelul sotiei lui
Ulise, Penelopa), mitul pasarii salvatoare (vultur, corb, zgriptor). El valorifica simboluri ritualice ce
desemneaza atributiile femeii in familie si in gospodarie: fusul, furca si closca cu puii de aur.

Realizari artistice.

In afara naratiunii fantastice constand in serii de probe pe care protagonitul le depaseste cu succes,
proza lui Petre Ispirescu insereaza dialoguri revelatoare pentru conditia morala a eroilor. Cu ajutorul
lor sunt aduse in scena personajele si se declanseaza noi secvente narative. Dialogurile fiilor de
imparat cu tatal lor, ori al lui Praslea cu fetele de imparat au valoare dramatica. Iata dialogul prin
intermediul caruia este adus in prim-plan protagonistul naratiunii: „Timpul veni, merele incepura a se
pargui; atunci fiul sau cel mijlociu pazi si el; dara pati ca si frate-sau cel mare. Tata-sau, deznadajduit,
pusese in gand sa-l taie; dar fiul sau cel mic, Praslea, veni cu rugaciune catre tata-sau, si-i zise:

– Tata, atatia ani l-ai tinut, ai suferit atatea necazuri dupa urma acestui pom. Mai lasa-l, rogu-te, si
anul acesta, sa-mi incerc si eu norocul.

– Fugi d-aci, nesocotitule, zise imparatul. Fratii tai mai mari, atati si atati oameni voinici si deprinsi cu
nevoile n-au putut face nimic, si tocmai tu, un mucos ca tine sa izbuteasca? N-auzi tu ce prapastii
spun fratii tai? Aici trebuie sa fie ceva vraji.

– Eu nu ma incumet, zise Praslea, a prinde pe hoti, ci zic ca o incercare de voi face si eu, nu poate sa-ti
aduca nici un rau.

Imparatul se indupleca si mai lasa pomul netaiat inca un an” .

O alta trasatura stilistica proprie lui Petre Ispirescu o constituie proza ritmata, folosita pentru a
conferi mai multa expresivitate unor situatii epice, in esenta conventionale: „Si se luptara/ si se
luptara,/ zi de vara/ pana seara”, „o bucata de batoc,/ s-un picior de iepure schiop”.
BASMUL PRÂSLEA CEL VOINIC ŞI MERELE DE AUR

PRÂSLEA CEL VOINIC ŞI MERELE DE AUR

Basmul, popular sau cult, este o specie narativă amplă, cu personaje purtătoare ale unor valori
simbolice, cu acţiune convenţională, care implică fabulosul / fantasticul / miraculosul şi în care
binele învinge răul. Prâslea cel voinic şi merele de aur preia, în patru secvenţe, un tipar narativ
tradiţional: 1. începe cu o stare de echilibru („A fost odată ca niciodată etc.”; „Era odată un
împărat puternic şi mare şi avea pe lângă palaturile sale o grădină frumoasă, bogată de flori şi
meşteşugită nevoie mare!”); 2. tulburarea echilibrului are drept cauză furtul („În fundul grădinii
avea şi un măr care făcea mere de aur şi, de când îl avea el, nu putuse să mănânce din pom mere
coapte, căci, după ce le vedea înflorind, crescând şi pârguindu-se, venea oarecine noaptea şi le fura,
tocmai când erau să se coacă.”); 3. se desfăşoară o acţiune de restabilire a echilibrului, fiul cel
mic aducându-i împăratului mere de aur, pornind apoi să-l caute pe hoţ; 4. se
restabileşte echilibrul; Prâslea este răsplătit prin căsătoria cu fata cea mică; starea finală de
echilibru este diferită de starea iniţială de echilibru: fraţii lui Prâslea au fost pedepsiţi de
Dumnezeu pentru faptele lor. În tiparul narativ al basmului popular, naratorul omniscient, dar
nu şi obiectiv, reorganizează elementele stereotipe, încât în Prâslea cel voinic şi merele de
aur identificăm cu uşurinţă particularităţile acestei specii literare: 1. motive narative
specifice (împăratul; fraţii, mezinul; fetele, mezina; călătoria, demascarea răufăcătorilor, izbânda
personajului principal, pedeapsa, răsplata: căsătoria, înscăunarea; balaurul, zmeii); 2. reperele
temporale (timpul fabulos, mitic, illo tempore) şi spaţiale (tărâmul acesta şi tărâmul celălalt) sunt
vagi, imaginare, figurate la modul general; 3. clişeele compoziţionale (formulele
iniţiale, mediane, finale) au funcţii precise; formulele iniţiale: introduc cititorul în lumea
basmului; formulele mediane: menţin atenţia cititorului şi delimitează secvenţele
narative; formulele finale: scot cititorul din lumea ficţiunii şi îl readuc în lumea reală; 4.
interferenţa dintre fabulos (supranatural fără corespondent în realitate), fantastic (ezitarea între
explicaţia naturală şi supranaturală), miraculos (acceptarea supranaturalului – vezi cum i-a
pedepsit Dumnezeu pe fraţii lui Prâslea) şi real; 5. prezenţa personajelor fantastice (zmeii), a
obiectelor fantastice (bicele care au transformat palatele zmeilor în mere, furca de aur care torcea
singură, cloşca cu puii de aur), a situaţiilor fantastice (puii de zgripsor îl ascund pe Prâslea într-o
pană; Prâslea îl bagă pe zmeu în pământ până la gât); 6. cifra simbolică trei; 7. oralitatea stilului
(expresii narative tipice; şi narativ; exprimare afectivă, propoziţii interogative şi exclamative; se
adresează nu cititorilor, ci auditorului); 8. acţiunea se desfăşoară linear (succesiunea secvenţelor
narative este redată prin înlănţuire; modalităţile narării – naraţiunea la persoana a III-a – sunt
povestirea şi reprezentarea; povestirea faptelor este însoţită, uneori, de comentariile naratorului,
fiind dublată de semnificaţii simbolice); 9. întrepătrunderea real – fabulos, fabulosul fiind figurat
în mod realist; 10. convenţia basmului (acceptarea de către ascultători, de către cititori a
supranaturalului ca explicaţie a întâmplărilor incredibile). Basmul, „o oglindire (…) a vieţii în
moduri fabuloase” (G. Călinescu), transfigurează o suită de teme: invidia, aspiraţia spre
imposibil, curajul, perseverenţa, încrederea, voinţa, iubirea, sentimentul proprietăţii, al
frumosului, al unicităţii, dreptatea, minciuna, hoţia, norocul.
Acţiunea începe pe tărâmul muritorilor şi se continuă pe celălalt tărâm, unde Prâslea „văzu
toate lucrurile schimbate”. Călătoria nu este lipsită de peripeţii, de primejdii; lupta cu cei trei
zmei (triada răului) nu-l salvează pe Prâslea de fraţii care încearcă, reuşind până la un punct, să
îşi atribuie izbânzile lui Prâslea (motivul impostorului). Eroul principal este
exponentul categoriei morale a binelui. În călătoria dus – întors între tărâmuri (tărâmul
muritorilor, celălalt tărâm), Prâslea este ajutat de corb şi de zgripsoroaică, dar mai ales de
inteligenţa, de forţa fizică şi morală neobişnuite, de modestie şi de spiritul de dreptate, de
credinţa în instanţa divină, dar şi în propriul noroc. În Prâslea cel voinic şi merele de
aur identificăm procedeul povestirii în povestire; la povestea aducerii merelor de aur sunt
înlănţuite ( funcţia şi-ului narativ) povestea prinderii şi pedepsirii hoţului, povestea fraţilor lui
Prâslea, care „îi poartă sâmbetele”. Cele trei poveşti / părţi ale basmului au drept liant motivul
călătoriei, al destinului eroului central, Prâslea, amestec de real şi fabulos, având trăsături
omeneşti, dar şi puteri supranaturale. Caracterizarea lui Prâslea este completată prin: 1.
caracterizarea făcută de către alt personaj (– Tată, atâţia ani l-ai ţinut, ai suferit atâtea necazuri
după urma acestui pom, mai lasă-l, rogu-te, şi anul acesta, să-mi încerc şi eu norocul. / – Fugi d-
aci, nesocotitule, zise împăratul. Fraţii tăi cei mai mari, atâţi şi atâţi oameni voinici şi deprinşi cu
nevoile n-au putut face nimic, şi tocmai tu, un mucos ca tine, o să izbutească?); 2. comportamentul
eroului („Cum veni seara, se duse, îşi luă cărţi de cetit, două ţepuşe, arcul şi tolba cu săgeţile. Îşi
alese un loc de pândă într-un colţ pe lângă pom, bătu ţepuşele în pământ şi se puse între ele, aşa
cum să-i vină unul dinainte şi altul la spate ca, daca îi va veni somn şi ar moţăi, să se lovească cu
barba în cel de dinaintea lui şi daca ar da capul pe spate, să se lovească cu ceafa în cel de
dinapoi.”); 3. faptele săvârşite pe celălalt tărâm (luptele cu zmeii, uciderea balaurului); 4.
contrastul dintre Prâslea şi fraţii săi („El simţise de mai-nainte că fraţii îi poartă sâmbetele
şi, când se mai lăsă frânghia ca să-l ridice şi pe el, dânsul legă o piatră şi puse căciula deasupra
ei, ca să-i cerce; iară fraţii dacă văzură căciula, socotind că este fratele lor cel mic, slabiră vârtejile
şi dete drumul frânghiei, care se lăsă în jos cu mare iuţeală, ceea ce făcu pe fraţi să crează că
Prâslea s-a prăpădit.”); 5. contrastul dintre aparenţă şi esenţă („Argintarul îl goni, zicându-
i: – Atâţi meşteri mari n-au putut să o facă, şi tocmai un trenţeros ca tine să o facă? / – Dacă nu-ţi
voi da furca de azi în trei zile, răspunse Prâslea, să-mi faci ce vei voi.”); 6. perspectiva naratorului
(„Toată împărăţia s-a bucurat că le-a adus Dumnezeu sănătos pe fiul cel mai mic al împăratului şi
se mândrea, fălindu-se, de vitejiile ce făcuse el; iară după moartea tătâne-său se sui el în scaunul
împărăţiei, şi împărăţi în pace de atunci şi până în ziua de astăzi, de or fi trăind.”)
Acest basm are caracteristicile specifice literaturii populare: 1. caracter anonim; basmul nu este
însoţit de identitatea unui autor individual; 2. caracter tradiţional; include un sistem prestabilit
de formule stereotipe; 3. caracter oral; s-a transmis prin viu grai; 4. caracter colectiv; este
expresia unei conştiinţe colective. Mesajul basmului este polivalent: numai prin inteligenţă şi
perseverenţă, numai prin generozitate, prin iubire şi curaj, numai prin înţelepciune şi spirit de
dreptate, complexitatea existenţei poate fi învinsă, iar răul din lume nu poate fi eliminat decât
dacă apelăm la instanţa divină. În mod neaşteptat / paradoxal, dreptatea este inumană.

ITEMI DE EVALUARE

1. „Văzându-l, zmeul îi zise: / – Corbule, corbule! ia seu în unghiile tale şi pune peste mine, că-ţi
voi da stârvul ăsta ţie. / – Corbule, corbule! îi zise şi Prâslea, dacă vei pune peste mine seu, eu îţi voi
da trei stârvuri. / – Unde dă Dumnezeu să cază o asemenea tiflă peste mine! Mi-aş sătura sălaşul
întreg. / – Adevăr grăieşte gura mea, îi răspunse Prâslea. / Corbul, fără a mai întârzia, aduse în
unghiile sale seu, puse peste viteazul Prâslea, şi prinse mai multă putere.”
(Prâslea cel voinic şi merele de aur)
● – Tată, iată a sosit timpul; mă duc să pândesc şi eu. / – Du-te, zise împăratul; dară negreşit că
şi tu ai să te întorci ruşinat ca şi fraţii tăi cei mai mari. / – Pentru mine n-are să fie aşa mare
ruşine, zise el; fiindcă eu nu numai că sunt mai mic, dară nici nu mă leg ca să prinz pe tâlhari, ci
numai o încercare să fac.” (Prâslea cel voinic şi merele de aur)
♦ Dialogul are funcţie de dezvoltare a acţiunii, de caracterizare a personajelor?
♦ Motivaţi, în 6 – 8 rânduri, funcţia / funcţiile dialogului din aceste fragmente.
2. „Ea nu putu să-şi ţie lacrămile care o podidiseră, de bucurie mare ce avu, şi zise împăratului: / –
Tată, acesta este viteazul care ne-a scăpat din mâna zmeilor. / Şi, dând în genunche, îi sărută
mâinile şi pe faţă şi pe dos. Luându-i seama bine împăratul, îl cunoscu şi dânsul, măcar că foarte
mult se schimbase. Îl îmbrăţişă şi-l sărută de sute de ori. Dar el tăgăduia. În cele din urmă, inima
lui înduioşată de rugăciunile tatălui său, ale mamei sale şi ale fetei care rămăsese în
genunche rugându-l, mărturisi că în adevăr el este fiul lor cel mai mic.” (Prâslea cel voinic şi
merele de aur)
♦ De ce Prâslea nu-şi deconspiră imediat identitatea? ♦ Daţi, în 6 – 8 rânduri, o explicaţie.
3. „Atunci împăratul, supărat, chemă pe feciorii lui cei mai mari; dar ei, cum văzură pe Prâslea, o
sfecliră. Iară împăratul întrebă pe Prâslea cum să-i pedepsească. Viteazul nostru zise: / – Tată, eu îi
iert şi pedeapsa să o ia de la Dumnezeu. Noi vom ieşi la scara palatului şi vom arunca fiecare câte o
săgeată în sus şi Dumnezeu, daca vom fi cineva greşiţi, ne va pedepsi. / Aşa făcură. Ieşiră câte trei
fraţii în curte, dinaintea palatului, aruncară săgeţile în sus şi, când căzură, ale fraţilor celor mai
mari le căzură drept în creştetul capului şi-i omorâră, dar a celui mai mic îi căzu
dinainte.” (Prâslea cel voinic şi merele de aur)
♦ De ce Prâslea îşi iartă fraţii, lăsând pedeapsa în seama lui Dumnezeu? Să fie războiul
fratricid o sancţiune divină, un blestem? ♦ Exprimaţi-vă opinia în 8 – 10 rânduri.
4. Există ceva întâmplător sau de prisos într-un basm? Totul are o motivaţie? De ce naratorul
popular, în deznodământ, adaugă fraza: „Trecui şi eu pe acolo şi stătui de mă veselii la nuntă, de
unde luai O bucată de batoc, / Ş-un picior de iepure şchiop, şi încălecai p-o şea, şi v-o
spusei dumneavoastră aşa.” (Prâslea cel voinic şi merele de aur) ♦ Exprimaţi-vă opinia în 5 – 6
rânduri.
5. „Ascultaţi acum şi vă minunaţi, boieri d-voastră, de păţania (...).” (Petre Ispirescu, Greuceanu)
● „A fost odată ca niciodată; că de n-ar fi, nu s-ar mai povesti; de când făcea plopşorul pere şi
răchita micşunele; de când se băteau urşii în coade; de când se luau de gât lupii cu mieii de se
sărutau, înfrăţindu-se; de când se potcovea puricele la un picior cu nouăzeci şi nouă de oca de fier
şi s-arunca în slava cerului de ne aducea poveşti; De când se scria musca pe părete, / Mai mincinos
cine nu crede.” (Petre Ispirescu, Tinereţe fără bătrâneţe şi viaţă fără de moarte)
♦ „Eram şi eu la nuntă împreună cu cheleşul ăla care se tupilează printre d-voastră, cinstiţi boieri.
Multe ciolane, Doamne, mai căzură de la acea masă, şi, care cum cădea, tot în capul chelului le da;
care cum cădea, tot în capul chelului le da. Şi încălecai p-o şea, şi v-o spusei d-voastră aşa. Şi
încălecai p-o lingură scurtă, să trăiască cine ascultă. Şi mai încălecai p-un fus, să trăiască şi cel ce-
a spus.” (Petre Ispirescu, Sarea în bucate)
♦ Care dintre secvenţe reprezintă o formulă iniţială, o formulă mediană, o formulă finală?
♦ Ce funcţii au aceste formule? ♦ Exprimaţi-vă opinia în 8 – 10 rânduri.
6. „Când sunt mai mulţi copii (de obicei trei), cel mic e întotdeauna mai voinic şi mai isteţ.
Cei mari, fiind incapabili, sunt şi invidioşi, şi nu rareori criminali.” (George Călinescu, Estetica
basmului)
● „Semnificaţia acestui portret al fratelui celui mai mic, ca şi în cazul calului năzdrăvan cu
înfăţişare disimulată de mânz slăbănog, este că geniul e modest, simplu şi chiar dizgraţiat la vedere,
abstras şi neconformist, inspirând neîncredere în cei din jurul său.” (G. Călinescu, Estetica
basmului)
♦ În ce măsură aceste consideraţii despre fratele mai mic, extrase din Estetica basmului, rămân
valabile în privinţa personajului Prâslea? ♦ Exprimaţi-vă opinia în 6 – 8 rânduri.
7. „Mirceşti, 1882
Domnule Ispirescu,

Privind la volumul de poveşti poporale ce mi-ai trimis la ţară, îmi pare că mă aflu în faţă cu
o comoară pe care aş fi pierdut-o de mult şi am regăsit-o într-o zi de noroc. Un geniu
fermecător iese din cuprinsul lui şi vine de mă ie pe aripele sale ca să mă transporte în timpul
copilăriei mele şi în lumea aceea mult adimenitoare, locuită de zmei, de balauri, de pajuri, de cai
năzdrăvani, de paseri măiestre, de Strâmbă-lemne, de Sfarmă-pietre, de feţi-frumoşi, de fete de
împăraţi cu plete de aur etc. – într-un cuvânt de toate minunile ce-mi povestea manca (doica)
în nopţile de iarnă la gura sobei. Drăgălaşe povestiri, care îmi îngânau somnul cu visuri
încântătoare şi care au avut o fericită înrâurire asupra închipuirei mele de când sunt pe lume. Ele
au contribuit a mă face poet. În adevăr aceste fantastice roduri ale imaginaţiei poporului român au
un caracter de originalitate, care le ridică mai presus decât basmele altor neamuri, căci sunt şi
înavuţite de tradiţii mitologice ale anticilor noştri strebuni şi viu colorate de razele soarelui oriental.
Ele dar sunt de natură a naşte mirarea şi admirarea streinilor culţi, care se ocupă cu studiul
producerilor intelectuale ale seminţiilor răsăritene. A te interesa de aceste basme feerice este un
lucru natural; a le feri de nimicirea la care ar fi expuse cu timpul este o dorinţă patriotică; însă a şti
de a le păstra naivitatea poetică a graiului povestitorilor de la şezători este o operă din cele mai
meritorii. Acest merit l-ai avut d-ta, domnule Ispirescu, şi eu te felicit cu toată sinceritatea unui
adorator al poesiei poporului nostru, pentru modul iscusit cu care ai cules şi ai publicat importanta
colecţie ce ai întreprins cu multă osteneală şi mari sacrificii. Ai făcut un bun serviciu neamului
românesc, adunând într-un şireag mulţime de pietre scumpe din averea naţională, un şireag care
nu mai este ameninţat de a se pierde. Recunoştinţa noastră îţi este dar câştigată pentru totdeauna.
Preţiosul d-tale volum trebuie să se afle în fiecare casă, căci în el generaţiile noi vor învăţa a
cunoaşte valoarea inteligenţii şi a naturei poporului român. Cea mai scumpă recompensă pentru d-
ta este de a-ţi videa numele legat de comoara poveştilor din ţeară şi de a-ţi putea zice cu fală că ai
îndeplinit o sacră datorie cătră Patrie!
Al d-tale servitor şi amic, V. Alecsandri”
● „De la părinţi, de la calfele şi clienţii tatălui său, Ispirescu a putut asculta, în copilărie,
numeroase creaţii populare, mai ales basme.”
● „Nefiind încă formulată o metodă unitară de culegere a folclorului, Petre Ispirescu s-a
transformat în fapt din folclorist în povestitor. Influenţat de principiile lui Hasdeu, el indică totuşi
sursa şi data culegerii, chiar dacă basmul a fost scris după mai mulţi ani de la ascultare, iar
jocurile de copii, ghicitorile şi proverbele le transcrie cu mai multă rigoare.”
● „Ispirescu recreează basmul, întocmai ca povestitorii din mediul folcloric, păstrând schema,
formulele fixe caracteristice speciei, oralitatea, expresiile populare.”
● „Personalitatea proprie transpare din intenţiile moralizatoare, din tonul uneori romanţios, din
amănuntele istorice şi mitologice pe care le include în povestire.”
● „Basmele lui Ispirescu reprezintă un bogat material de studiu pentru cunoaşterea culturii noastre
populare şi pentru cercetarea comparativă a motivelor şi variantelor în spaţiul universal.”
(Lucia Cireş, Din Dicţionarul general al literaturii române)
▲ Valorificând ideile din scrisoarea lui Vasile Alecsandri, adresată lui Petre Ispirescu, şi
aserţiunile Luciei Cireş, reproduse din Dicţionarul general al literaturii române, redactaţi, în 20 –
25 de rânduri, compunerea „Petre Ispirescu: un orfevru în lumea basmului românesc”.

PETRE ISACHI