Bogdan Zavadovschi

Omul in cautarea sensului vietii

Viktor E. Frankl

Viktor Emil Frankl (1905 - 1997) este părintele logoterapiei, a fost o minte luminată și un
om remarcabil, care a supraviețuit Holocaustului doar ca să ajungă la concluzia că, până și în
cele mai crunte circumstanțe, tot suntem liberi să ne alegem destinul. A fost un evreu austriac, un
profesor cu o carieră strălucitoare în psihiatrie, care a refuzat oferta să emigreze în SUA înainte
de al Doilea Război Mondial pentru că părinților lui nu li se oferise viza. Nu i-a putut abandona,
așa că a ales să rămână și și-a pecetluit destinul pentru următorii trei ani, petrecuți în lagărele
naziste. A fost alături de tatăl lui când a murit și, un an mai târziu, și-a pierdut și soția și mama.
La intrebarea “Care e diferența între ei? Între brute și eroi?” răspunsul lui Frankl a fost că
noi, oamenii, purtăm în noi potențialul pentru ambele. Putem la fel de ușor deveni brute sau eroi
și singurul lucru care face diferența este liberul nostru arbitru. Putem alege. Chiar și atunci când
ni s-a luat totul – avere, oameni dragi, statut social, când ni s-a furat până și numele și nu mai
suntem decât un număr tatuat pe braț, spunea el, nimeni vreodată nu ne poate lua libertatea de a
ne alege atitudinea în fața acelor circumstanțe. Ne considerăm victime? Ne considerăm
îndreptățiți să devenim niște agresori? Sau alegem să oferim compasiune, să dăm o mână de
ajutor și să ne considerăm în continuare stăpânii propriei minți?
“Omul în căutarea sensului vieții” este o carte autobiografică din care cititorul are foarte
mult de învățat. De când a fost scrisă, acum mai bine de 65 de ani, cartea rămâne în top pe toate
listele de cărți fundamentale pe care oricine ar trebui să le citească într-o viață. Moștenirea lui
pentru umanitate, pe care a construit-o în anii lungi de după eliberarea din lagărele morții este
descoperirea extraordinară, făcută în cele mai atroce condiții imaginabile, că oamenii sunt, mai
presus de orice, niște căutători de sens. Acesta a observat că prizonierii care aveau un vis, ceva
pentru care să trăiască, un scop, un sens – fie de a-i ajuta pe alții, fie de a lăsa ceva în urma lor,
fie de a supraviețui pentru a construi ceva în viața lor după lagăr – trăiau mai mult, aveau
imunitatea mai bună în aceleași condiții insalubre. Povestește chiar cum, după un timp, putea
anticipa cu precizie care dintre colegii de celulă urma să moară – primul semn era renunțarea,
momentul acela când omul nu mai spera nimic și nu mai aștepta nimic.
Toată cartea este absolut captivantă, indiferent care dintre părți o consideri ca cititor mai
relevantă pentru tine. Sunt descrise stările deținuților, de la apatia generală ca un mecanism de
apărare necesar pentru că aveau un singur țel și anume acela de a rămâne în viață, până la
foamea, frigul, tifosul, păduchii și violența gardienilor. De asemenea cea mai des întâlnită stare,
formă de viețuire a lor este denumită din punct de vedere psihanalitic, regresie. Adică toți cei
închiși în astfel de lagăre ajungeau o formă primitivă de viață indiferent ce au fost înainte, pentru
că dorințele și aspirațiile numai puteau fi exprimate în nici un fel, decât în vise și atunci aproape
toată lumea avea coșmaruri care de cele mai multe ori, așa cum mărturisește și Frankl, erau chiar
mai dulci decât realitatea celulei din lagăr.
 Din aceasta carte reies cinci idei esentiale. Prima este ca fericirea nu poate fi un obiectiv.
Ea vine ca urmare a modului în care îți trăiești viața. Alege un scop în viață măreț, iar fericirea
va rezulta din a lucra la împlinirea acestuia. A doua, chiar dacă omul este capabil să facă mult
rău, nici un individ nu trebuie să fie rău. Fiecare om are capacitatea de a-și schimba
comportamentul și atitudinea în orice situație ar fi. Această credință este baza optimismului
tragic al lui Viktor Frankl, importanța de a crede în bine, în ciuda tuturor lucrurilor rele prin care
ai trecut. A treia idee este ca dacă ai un DE CE puternic, un scop al vieții, vei trece peste orice
fel de dificultăți. A patra afirma ca tu îți alegi atitudinea, indiferent prin ce ai trece. Viktor Frankl
descrie cum unii oameni din lagărele de exterminare găseau puterea de ai consola pe alții, oricât
de disperată era situația. Ultima face trimitere catre momentul în care cineva are un motiv să
trăiască, indiferent că e vorba de iubirea pe care o are pentru altcineva sau un scop înalt pe care
vrea să-l atingă, el poate trece peste aproape orice dificultate.
Cartea asta a fost, pentru mine, o piatră de hotar într-o transformare profundă. A fost
începutul vieții conștiente “la cauză” – alegerii de a nu mă mai considera o victimă, ci un om
întreg, liber, care își poate alege destinul și atitudinea în orice circumstanță.