„Asocieri libere”

Tehnica vizează lansarea asocierilor individuale în legătură cu o idee, un termen, un fenomen.

1. Profesorul explică esenţa asocierii ca procedeu logic.
2. Elevii notează, la cererea profesorului, primele asocieri pe care le fac cu termenul dat, sau cu îmbinarea de
cuvinte.
3. Numărul asocierilor cerute nu se limitează.
4. Se analizează asocierile şi se realizează sarcina relevantă obiectivului urmărit.

Brainstorming (Asalt de idei/Marele Da)

Brainstorming-ul este o modalitate optimă de identificare a unor soluţii, ce vizează o problemă pe marginea
căreia majoritatea absolută a elevilor sunt în stare să-şi exprime propria opinie. Metoda stimulează gîndirea
critică şi generează un număr considerabil de alternative. La etapa iniţială pe tablă sau pe un poster va fi
fixată esenţa problemei, care necesită soluţii.
În timpul şedinţei, elevii sunt rugaţi să se gîndească la cît mai multe idei şi variante de soluţii. Se insistă asupra
recoltării unui număr cît mai mare de idei, încurajîndu-se exprimarea spontană a ideilor, fără cenzura polemicii,
fără opinii critice. Formularea ideilor este însoţită de înregistrarea lor pe poster.
Moderatorul trebuie să încurajeze auditoriul să continue lansarea de idei, prin reflectarea asupra ideilor deja
lansate, pentru a îmbunătăţi calitatea lor.
După sfîrşitul etapei de înregistrare a ideilor, urmează etapa evaluării pentru aprecierea şi constituirea soluţiilor.
În această etapă se reiau ideile, se

„Clustering”
Este o modalitate de structurare grafică a informaţiei, ce provine dintr-un brainstorming. Ea oferă posibilitatea
de a crea asociaţii noi şi stimulează procesul de gîndire şi crearea unei viziuni de ansamblu asupra unui concept.
Algoritmul utilizării:
Se formulează subiectul şi se înscrie în mijlocul clustering-ului presupus.
Ideile lansate de elevi se înscriu în variante scurte (cuvinte, îmbinări de cuvinte), care sunt plasate aliatoriu în
spaţiul liber al tablei sau posterului;
La epuizarea ideilor, se examinează diverse posibilităţi de conexiune a celor expuse convenind în urma unor
discuţii susţinute asupra criteriilor de clasificare;
Clasificarea grafică se efectuează prin includerea tuturor noţiunilor, ce corespund unui anumit criteriu, într-un
limes cu un marcher de o anumită culoare;
După finisarea grafică a clisteringului, se va purcede la evaluarea lui conform algoritmului propus.

„Conversaţia euristică„
Conversasaţia euristica, adică metoda de discuşie astfel concepută încît să conducă la „descoperirea‖ a ceva nou
pentru elev (evriskein – a găsi, a descoperi). Profesorul se va îngriji să elaboreze algoritmul întrebărilor pentru
eventuala discuţie. Întrebările trebuie să fie astfel selectate, ca să evite răspunsurile de tipul „Da ‖sau
„Nu‖, să stimuleze o discuţie bine direcţionată dar multidimensională, în ceea ce priveşte diversitatea de opinii.
Discuţia propriu-zisă constă din serii de întrebări şi răspunsuri, la finele cărora să rezulte o concluzie, adevărul
sau noutatea pentru elevul antrenat în procesul învăţării. Esenţial este faptul, că profesorul orientează în
permanenţă gîndirea elevului, prin felul şi ordinea în care formulează întrebările, astfel ca „din aproape în
aproape‖ să ajungă la noutatea propusă.
Conversaţia euristică are şi o formulă specifică de desfăşurare. Adică, se poate vedea că întrebările şi
răspunsurile se încheagă în serii compacte, fiecare nouă întrebare avîndu-şi germenele în răspunsul anterior,
ceea ce se poate reda schematic astfel: Î1 – R1 – Î2 – R2 - În – Rn

„Debrifare”
Este o metodă de reconstituire şi analiză post factum a activităţilor cu caracter interactiv, în care sunt implicaţi
activ toţi actanţii educaţionali. Rolul profesorului se va limita la restabilirea paşilor activităţii prin intermediul
unor întrebări adresate participanţilor de tipul: Cum v-aţi simţit în timpul activităţii? Cu ce am început
activitatea? De ce vi s-a adresat anume această întrebare? Cum se putea desfăşura altfel activitatea?
Elevii, răspunzînd la aceste întrebări reconstituie de fapt activitatea anterioară, realizînd o învăţare durabilă.
Răspunsuri vor fi mai multe, însă moderatorul le va selecta pe cele care sunt mai relevante pentru continuarea
discuţiei şi pentru analiza autentică a activităţii. Debrifarea presupune analiza unei activităţi sub diferite
unghiuri de vedere, ceea ce permite o viziune multidimensională a problemei.

„Gîndeşte – Perechi – Prezintă” (GPP)

Este o tehnică de participare la discuţii şi de formulare în pereche a unei păreri, a unei definiţii, de realizare a
unei sarcini. Metoda respectivă contribuie la organizarea unei reale participări a tuturor elevilor la activitatea
preconizată.
Algoritmul utilizării:
Împărţiţi elevii în perechi. Fiecare elev este rugat să reflecteze 3 – 5 minute asupra sarcinii şi să-şi formuleze în
scris opinia. Timp de 3 – 5 minute partenerii îşi prezintă reciproc informaţia şi discută opiniile, convenind
asupra variantei optime. În final se prezintă opinia comună.

„Graficul T”
Este o metodă care are drept obiectiv primordial găsirea argumentelor şi contrargumentelor într-o problemă
binară. Graficul se proiectează în forma literei „T‖, de aici şi denumirea metodei. Graficul T este un grafic
pentru a înscrie binomuri (da, nu; pro, contra; comparaţie, contradicţie în discuţie). În partea dreaptă se vor
scrie argumente sub genericul pro; avantaje, forte etc; în partea stîngă se vor înscrie contrargumentele sub
genericul: contra, dezavantaje, slab etc. După completarea graficului se face analiza, se fac generalizări şi se
trag concluzii. Semnificaţia esenţială a acestei metode constă în aceea, că elevii achiziţionează abilităţi de
comparaţie a diferitor evenimente şi fenomene.

„Interograre multiprocesuală”
Este o tehnică ce poate fi utilizată atît racordată la un text cît şi la o imagine. Ea permite analiza, în
consecutivitate logică de la simplu la compus, urmînd paşii taxonomiei lui Bloom, adoptată de Sanders.
Interogarea multiprocesuală apare ca o eşalonare firească a întrebărilor de diferite tipuri:
Întrebări literare
Necesită informaţii exacte care pot fi găsite în sursă. Elevul trebuie doar să identifice în text sau imagine
răspunsul. Aceste întrebări implică un efort minim din partea elevului, dar oferă posibilitatea să ne clarificăm,
dacă a fost înţeles corect mesajul.
Întrebări de traducere
Sunt întrebările care necesită o modificare a informaţiei, o restructurare a ei sau transpunerea celor exprimate
prin cuvînt în imagine, sau a imaginii în expresie verbală. Tot aici se includ şi întrebările care cer ilucidarea
semnificaţiei unor detalii, semne, simboluri, explicarea unor cuvinte.
Întrebări interpretative
Necesită descoperirea legăturii reciproce dintre idei, fapte, definiţii, valori, aşa ca elevul să înţeleagă sensul
acestei conexiuni. Aceste întrebări vor solicita necesitatea de a explica enunţurile prin cuvinte proprii. Astfel ei
vor demonstra că noile conţinuturi au devenit proprietate proprie. Întrebările interpretative pot începe cu: „De
ce credeţi că...‖, „Care sunt cauzele... ‖, „Care este motivul...‖ etc. Asemenea întrebări stimulează meditaţii
interesante.
Întrebări aplicative
Oferă posibilitatea de a rezolva sau a dezvolta mai departe diverse probleme sau raţionamente, racordate la
situaţiile şi experienţa din viaţa cotidiană.
Întrebări analitice
Se formulează pentru a cerceta în profunzime subiectul şi a-l aborda din diferite perspective. De a expune logic
argumente şi contraargumente. Aceste întrebări pot începe cu „Există şi alte opinii...?‖, „Sunt convingătoare
argumentele...?‖. Prin aceste întrebări elevii pot fi puşi în situaţii, în care vor fi nevoiţi să motiveze acţiunile
personajelor sau să combată validitatea raţionamentelor.
Întrebări sintetice
Încurajează rezolvarea problemelor în mod creativ, pe baza unei gîndiri originale. Cer elevilor să creeze
scenarii alternative cu o implicare personală în propunerea soluţiei pe care trebuie s-o elaboreze. De exemplu:
„Ce credeţi că ar fi putut întreprinde aceşti oameni, pentru a evita problemele?‖, ‖Dacă ai deţine puterea
supremă ce paşi ai întreprinde pentru a realiza idealul de respectare a Drepturilor Omului la scară universală?‖
Întrebări evaluative
Solicită din partea elevilor aprecieri a evenimentelor, în funcţie de criteriile definite de elevul însuşi cu referire
la subiectul studiat. Abordarea unor astfel de întrebări îi oferă elevului posibilitatea să-şi personalizeze procesul
de învăţare şi să însuşească cu adevărat noile idei şi concepte.
Algoritmul utilizării
1. Profesorul distribuie textul sau imaginile.
2. Elevilor li se oferă timp pentru contemplare sau gîndire.
3. Profesorul pregăteşte lista de întrebări sau oferă tipologia întrebărilor elevilor pentru ca ei singuri să
formuleze întrebări.
4. Profesorul enunţă cîte o întrebare şi aşteaptă răspunsul elevilor.
5. Elevii pot lucra asupra răspunsurilor în perechi sau în grupuri.
6. După ce s-au oferit răspuns la toate întrebările, se pot realiza lucrări scrise în baza imaginii/textului.

„Joc de rol”
Jocul de rol are mai multe forme de desfăşurare în care două sau mai multe persoane joacă roluri într-un
scenariu scurt ce ţine de tema propusă.
Etapele desfăşurării:
1. Selectarea preventivă a temei, textului.
2. Se anunţă modalitatea de lucru
3. Însuşirea rolurilor
4. Prezentarea. Interpretarea rolurilor.
5. Analiza rezultatelor.

„Lectura intensivă”
Este o tehnică de lucru pe textul ştiinţific, avînd drept obiectiv formularea unor întrebări la care se va căuta
răspuns în timpul citirii.
Algoritmul utilizării:
1. Profesorul pregăteşte un text ştiinţific şi îl împarte în cîteva fragmente, astfel ca lectura fiecăruia să nu
depăşească limita de zece minute, dar şi să se păstreze structura logică a textului.
2. Se realizează un exerciţiu de evocare în baza întrebărilor pregătite prin tehnica GPP.
3. Se distribuie textul şi se citeşte pentru a găsi răspuns la întrebări. Lectura poate fi realizată pe etape sau în
Mozaic.
4. După lectură elevii îşi revăd răspunsurile iniţiale.

„Masa rotundă”
Este o tehnică de învăţare prin colaborare, ce prespune dezvoltarea unei idei într-un grup restrîns. Un membru
al grupului notează o idee pe hîrtie şi o transmite vecinului său din stînga. Acesta notează şi el o idee şi o
transmite următorului. Ar fi bine ca fiecare elev să scrie cu altă culoare şi doar hîrtia să circule. Fiecare
participant trebuie să fie tolerant şi să aştepte cu îngăduinţă pînă îi vine rîndul. În final grupul analizează ideile
şi le prezintă pe cele mai relevante.

„Proiect de grup„
Proiectul este o metodă interactivă de predare/învăţare/evaluare care îl solicit pe elev să facă o cercetare, o
activitate în echipă, o creaţie, pentru a studia profund anumite aspecte ale problemei abordate. El se poate
desfăşura atît în cadrul orelor de curs, cît şi în afara lor.
Etapa realizării:
1. Alegerea temei/problemei.
2. Elaborarea criteriilor de evaluare a proiectului. (Este bine ca acestea să fie concepute în comun de profesor şi
elevi.)
3. Planificarea activităţii şi distribuirea responsabilităţilor în grup.
4. Cercetarea temei/problemei.
5. Realizarea materialelor sau produsului finit.
6. Prezentarea rezultatelor.
7. Evaluarea.
„Metoda PRES”
Este o metodă utilă în formarea abilităţilor de argumentare a poziţiei sau opiniei cu privire la problema dată.
Această metodă îi ajută pe elevi să-şi înţeleagă gîndurile, să formuleze şi să-şi prezinte opiniile clar şi concis.
Algoritmul utilizării:
1. Afişaţi un enunţ cu caracter controversat.
2. Explicaţi cei patru paşi ai metodei PRES. Este binevenit ca aceşti paşi să fie fixaţi pe un poster.
P – Exprimaţi-vă punctul de vedere.
R – Formulaţi un raţionament referitor la punctul Dvs. de vedere.
E – Daţi un exemplu pentru clarificarea raţionamentului Dvs.
S – Faceţi un rezumat/sumar al punctului Dvs. de vedere.
3. Rugaţi elevii să încerce să folosească formula pentru a-şi argumenta poziţia.
4. Ascultaţi argumentele şi discutaţi-le împreună.

„Sarcină cu multiple modalităţi de realizare„

Clasa se împarte în grupuri numeric omogene (numărul optim 4-5 persoane). Toate grupurile primesc aceeaşi
sarcină finală, însă modalitatea de realizare este diferită.
Exemplu: Reprezentarea noţiunii „Pace‖ prin:
1 grupă: simbol
2 grupă: schemă
3 grupă: cîntec
4 grupă: vers
După ce sarcinile au fost realizate au loc prezentările produselor echipelor. Activitatea respectivă îi învaţă pe
elevi se realizeze sarcini cu exigenţe fixe.

„Studiu de caz”
Este o metodă ce constă în confruntarea elevului cu o situaţie reală de viaţă, prin a cărei observare, înţelegere,
interpretare, urmează să realizeze un progres în cunoaştere şi în dezvoltarea gîndirii critice, a atitudinii civice a
elevului.
Etape de desfăşurare:
1. Prezentaţi subiectul lecţiei şi tot setul de informaţii despre cazul care va fi abordat.
2. Cereţi elevilor să citească cazul fără a-l analiza.
3. Cereţi elevilor să clarifice faptele care constituie cazul. Folosiţi întrebări de genul:
Ce s-a întîmplat? Care sunt părţile implicate în caz? De ce s-a acţionat astfel? Care fapte sunt importante? ş. a.
În loc să pună întrebări, profesorul poate cere elevilor să lucreze în perechi: un elev prezintă rezumatul cazului,
celălalt pune întrebări de clarificare.
4. Declanşaţi o dezbatere asupra informaţiei culese, care poate avea loc prin diverse metode, prezentînd
argumente pro sau contra, comentînd opiniile.
5. După ce au fost ascultate toate argumentele, elevii trebuie să stabilească concluziile şi să prezinte
valorificarea proprie a problemei.
6. Ca variantă a metodei respective poate fi studierea unui caz concret individual de fiecare elev conform unui
ghid pentru învăţare (Vezi metoda –ghid pentru învăţare).

„Ştiu/Vreau să ştiu/am învăţat”

Metodă similară SINELG-ului unde în loc de patru cadrane, sunt numai trei şi lectura se face obişnuit, fără a
face notiţe deosebite pe pagini. Metoda respectivă poate fi folosită şi la o lecţie, unde nu se lecturează
obligatoriu un text nou. În acest caz în cadrane se notează ceea ce se cunoaşte şi se acumulează în urma
diverselor activităţii. După ce fiecare elev a realizat graficul în caietul de lucru se purcede la realizarea unui
grafic comun pe tablă sau pe un poster. La această etapă are loc procesul de învăţare durabilă, elevii clarifică
unele noţiuni confuze, discută pe marginea problemelor controversate. Rolul profesorului constă în
monitorizarea adecvată a discuţiei, pentru a stimula schimbul constructiv de opinii, implicarea tuturor elevilor
în discuţie, evitarea monopolizării, a atacului la persoană etc.
„Lanţuri asociative”
Este o metodă ce permite exprimarea concisă a fiecărui elev a chint esenţei unui subiect pus în discuţie sau a
unui text lecturat, constituirea spectrului comun de opinii, clasificarea opiniilor după anumite criterii. Profesorul
se va îngriji de asigurarea prealabilă cu resurse didactice: foi A4 şi marchere. Profesorul anunţă
sarcina: elevii vor trebui în mod concis să-şi exprime propria opinie pe marginea unei probleme, sau să
formuleze chint esenţa unui conţinut, printr-un cuvînt sau o îmbinare de două cuvinte care urmează să fie scrise
cu litere mari pe o foaie A4. După epuizarea acestei secvenţe profesorul propune elevilor să afişeze foile pe un
spaţiul extins: tablă sau perete. Elevii vor afişa pe aceste spaţii propriile foi în felul următor:
Foile pe care sunt expuse, idei ce diferă una de alta se vor plasa la distanţă una de alta pe orizontală, cele ce
sunt apropiate ca sens se vor plasa una după alta pe verticală, iar cele ce sunt identice ca sens şi exprimare-se
vor suprapune. După ce toţi elevii îşi vor plasa în felul acesta foile, profesorul purcede la analiza lanţurilor
asociative. Locul foilor în lanţuri se pot schimba doar după o discuţie prealabilă, cu întrebarea despre
resonabilitatea locului în lanţ a autorului ideii emise. În felul acesta se constituie forma definitivă a lanţurilor
asociative.

„Pixul în pahar„
Elevii sunt repartizaţi în grupuri mici. În centrul mesei unde lucrează grupul este plasat un pahar, în care sunt
puse pixurile elevilor, ce fac parte din grup. Textul este divizat în fragmente. La semnalul liderului
convenţional toţi elevii iau pixurile în mînă şi citesc individual primul fragment. Elevul, care a terminat de citit
fragmentul, pune pixul în pahar. La momentul, cînd toate pixurile sunt puse în pahar se trece la discuţie pe
marginea celor citite. După ce sunt clarificate toate întrebările şi ambiguităţile, elevii iau pixurile din pahar şi
citesc fragmentul următor. Se procedează similar pînă nu sunt citite toate fragmentele textului.

„Jocurile didactice”
Jocurile didactice ocupă un loc aparte în realizarea orelor în cadrul proiectului respectiv. Deoarece procedura
tehnică a jocurilor didactice prezentate ca ofertă educaţională de autori, este expusă cu lux de amănunte
nemijlocit în proiectele concrete de lecţii, ea nu se va repeta aici. Vom face doar unele referinţe pe care le
considerăm utile pentru integrarea jocurilor didactice într-un demers educaţional. Jocurile didactice reprezintă o
filieră aparte în compartimentul strategiilor interactive moderne, combinînd armonios dinamismul şi valenţa
ameliorativă înaltă cu realizarea unor obiective concrete ale lecţiei. Simbioza organică a psihomotorului şi
cognitivului în cazul utilizării acestor metode de instruire poate fi considerată unul din punctele lor esenţiale.
Jocul, fiind o caracteristică proprie fiecărui copil, este, prin forma sa, şi o motivaţie extrem de elocventă. Pentru
ca aceasta să aibă o valoare autentică, este importantă calitatea sarcinii pe care o conţine şi care trebuie să
vizeze nemijlocit tema studiată.
Jocurile pot fi utilizate la orice etapă a lecţiei conform cadrului ERR: la evocarea (accentul fiind plasat pe
momentul motivaţional); la realizarea sarcinii didactice (pentru transmiterea dinamică şi atractivă a
cunoştinţelor şi formarea abilităţilor noi); la reflecţie (pentru durabilitatea învăţării, pentru transformarea
cunoştinţelor propuse în achiziţii sigure ale elevului).
De ce depinde succesul încadrării respectivelor tehnici în proiectarea şi realizarea actului didactic? De o
multitudine de factori, esenţiali fiind următorii:
a) selecţia jocurilor didactice în funcţie de obiectivele lecţiei, de particularităţile de vârstă şi intelectuale ale
elevilor (proprietăţile tipurilor de inteligenţă, a stilurilor de învăţare etc.);
b) calitatea sarcinii didactice (concordanţa între sarcina şi obiectivele operaţionale concrete), vizarea anumitor
niveluri taxonomice, proiectate de profesor;
c) explicarea concisă şi clară a procedurii jocului.

Evocare
Gîndeşte – Perechi – Prezintă
1. Profesorul le propune elevilor să-şi imagineze că în şcoală se editează un ziar şcolar şi le oferă posibilitatea
să scrie un articol despre ceea ce nu le place în şcoală. Conţinutul acestor articole nu trebuie să fie divulgat în
afara lecţiei.
2. După ce au scris articolele, profesorul împarte clasa în perechi şi le propune să facă schimb de articole.
Fiecare elev se va plasa în rol de redactor al ziarului şcolar, de aceea poate face orice schimbări în text, care
consideră că pot să nu placă profesorilor sau directorului.
3. După realizarea sarcinii, articolele se restituie autorilor.
Discuţie ghidată:
Realizare a sensului
Lectură în perechi Profesorul le propune elevilor să împartă aleatoriu textul în două părţi şi să citească
împreună prima parte a textului. După lectură un elev va formula întrebări în baza fragmentului citit, celălalt va
răspunde. Va urma lectura părţii a doua, iar elevii se vor schimba cu rolurile.
Reflecţie
Proiect de grup
1. Profesorul împarte clasa în grupe a cîte 6 elevi şi le propune să selecteze din problemele identificate în
articolele de la începutul lecţiei doar una.
2. Elevilor li se propune să realizeze în grup un plan de acţiune pentru a identifica ce pot face ei pentru a
îmbunătăţi această problemă.
Elevii fixează propunerile pe postere şi le prezintă.

Evocare
Brainstorming Profesorul distribuie clasa în 3 grupuri - Bebeluşi, Adolescenţi, Oameni maturi şi propune
următoarea sarcină:
Gândiţi-vă şi notaţi pe poster de ce aveţi nevoie ca să creşteţi şi să vă dezvoltaţi fizic şi intelectual.
Prezentări
Discuţie euristică
1. Consideraţi că copii au nevoie de mai multe lucruri? De ce ?
2. Se deosebesc priorităţile de dezvoltare pentru copii şi maturi? De ce?
3. Cine trebuie să asigure satisfacerea acestor nevoi ale copiilor?
Realizare a sensului
Lectură intensivă
Profesorul propune elevilor să deschidă manualul la tema respectivă şi să realizeze următoarea sarcină:
Citiţi textul şi identificaţi care sunt drepturile primordiale de care trebuie să beneficieze un copil pentru a se
dezvolta.
Argumentaţi. Prezentări
Reflecţie
Studiu de caz (profesorul va alege unul din cele trei studii de caz) Profesorul distribuie fişele cu studiu de caz şi
propune elevilor următoarea sarcină: Citiţi şi discutaţi în grup istorioara. Imaginaţi-vă acest personaj şi
identificaţi de ce are nevoie cel mai mult personajul vostru pentru a creşte şi a-şi asigura viitorul.
Prezentări
În continuare profesorul distribuie grupurilor postere şi carioci şi propune următoarea sarcină: Desenaţi pe
poster „linia vieţii” personajului respectiv, indicând toate etapele vieţii omului de la naştere şi până la
bătrâneţe. Completaţi această linie cu toate lucrurile de care are nevoie omul pentru a se dezvolta (de
exemplu: haine, locuinţă, produse alimentare, şcoală, dragoste, prieteni, timp pentru distracţii ş. a.) Indicaţi la
fiecare etapă a vieţii dreptul primordial de care are nevoie personajul pentru a se dezvolta şi a-şi asigura
viitorul.