CONSERVAREA ŞI PROTECŢIA BIODIVERSITĂŢII DIN MEDIUL MARIN

MASTERAND :VOINEA MARIUS

Introducere:

Prin biodiversitate înţelegem întreaga gamă a modalităţilor prin care se

manifestă viaţa, cu toate formele ei de existenţă şi de asociere: variabilitatea
genetică a indivizilor, diversitatea speciilor din asociaţiile de organisme şi
diversitatea ecosistemelor.
Diversitatea biologică sau biodiversitatea este unul dintre termenii cheie în
domeniul conservării, incluzând bogăţia vieţii şi diversele modele.
În prezent, termenul de biodiversitate a ajuns să reprezinte ceea ce avem şi
este pe cale să pierdem, un simbol al unei lumi în sânul careia au evoluat cultura şi
conceptele noastre, o lume care este pe cale să se schimbe ireversibil.
Ţările dezvoltate care au utilizat fără restrişte resursele naturale manifestă
acum o ingrijorare crescândă, deşi tardivă, în faţa distrugerii biodiversităţii.
 Studiul biodiversităţii este în prezent o direcţie prioritară de cercetare, dar
există încă diferenţe semnificative în modul în care este definită, delimitată şi
studiată.
Capitalul natural reprezentat de ecosisteme naturale şi seminaturale
formează „suportul vieţii”, asigurând resursele si serviciile care stau la baza
dezvoltării socio-economice.
Pentru stoparea distrugerii biodiversităţii preocuparile actuale sunt justificate
de rata nemaiântîlnită cu care aceasta este pierdută, fiind intr-un real pericol de
dispariţie categorii întregi de componente ale sale.
Biodiversitatea este sub o amenintare fară precedent datorită presiunii
antropice.
Dispar categorii întregi de ecosisteme, fară a se putea determina interacţiunile
dintre componentele lor care să permită menţinerea calităţii vieţii pe Pământ.
Speciile care supravietuiesc suferă o reducere a variabilităţii genetice.
Distrugerea componentelor biodiversităţii reduce opţiunile viitoare ale
umanităţii şi amenintă însăşi posibilitatea continuităţii societăţii umane.
În pofida pericolului evident şi măsurabil în termeni economici, se caută
încă şi mai multe argumente pentru a justifica conservarea şi protectia
biodiversitatii
Valorile biodiversităţii formează patrimoniul natural care trebuie folosit de
generaţiile actuale fără a mai periclita sansa generaţiilor viitoare de a se bucura de
aceleaşi condiţii de viaţă.
Concepte cheie: tratate
Biodiversitate; capital natrural; ecosisteme naturale; biodiversitatea
ecosistemelor marine; studiul diversităţii biologice; componente ale ecosferei;
protecţia mediului marin; poluarea mediului marin; conservarea naturii;
 Tratarea subiectului:
Biodiversitatea trebuie conservată pretutindeni pe Pamânt, deoarece
generează pe de o parte bunuri şi asigură servicii direct utilizabile sistemului socio-
economic uman, iar pe de altă parte menţine procesele ecologice la nivel local,
regional şi global.
Cantitatea de informaţii asupra distribuţiei biodiversităţii sporeşte
permanent.
Se cumulează şi cele care dovedesc rolul şi importanţa acesteia în
menţinerea proceselor ecologice, dar şi informaţiile privind căile de deteriorare,
care confirmă, astfel, existenţa unei crize globale.
La sfârşitul anilor ’60 studiul diversităţii biologice se limita doar la
elaborarea listelor de specii periclitate, endemice sau rare (Liste Rosii).
În anii ’80 s-a atins un nivel superior de înţelegere, studiul biodiversităţii
extinzandu-se la nivel regional.
Începe să fie studiată biodiversitatea ecosistemelor marine, să fie
recunoscută importanţa ecosistemelor reprezentative şi a regiunilor biogeografice.
Odată cu dezvoltarea ingineriei genetice, a industriei farmaceutice şi
cosmetice, începe să fie recunoscută importanţa economică a speciilor de plante,
animale şi microbiene.
Anii ’90 pot fi caracterizaţi prin dezvoltarea unei perspective globale asupra
biodiversităţii.
Pentru stoparea pierderii de biodiversitate se aduc o serie de argumente şi
motivaţii:
• motivaţii economice asupra utilizării potenţiale, a unor specii, ca surse de hrană,
medicamente, materii prime în biotehnologie, precum şi prin prisma funcţiilor
cuantificabile, uneori chiar în termeni monetar, pe care componentele le
îndeplinesc;
- aspectul stiintific, privind interrelaţiile dintre diferitele componente ale ecosferei
şi posibilităţile de a întelege cum functionează aceasta;
- aspectul estetic, ce consideră pierderea ireversibilă a unor forme unice de viată, a
unor categorii de ecosisteme şi peisaje, ca o sărăcie a experienţei şi orizontului
uman;
- consideratii de ordin etic, care neagă prerogativele speciei umane de a distruge
alte specii şi sustin dreptul la existenţa al oricarei forme de viatş.
Dacă până recent conservarea naturii se baza pe o abordare economică
utilitară, noua concepţie recunoaşte importanţa biodiversităţii şi valoarea sa
intrinsecă.
Deteriorarea mediului marin a devenit evidentă în întreaga lume, iar apele
europene nu fac excepţie.
Ameninţările sunt deseori transfrontaliere şi provin în esenţă din pescuit
excesiv, tehnici distructive de pescuit, aruncarea în mare a deşeurilor şi a
poluanţilor veniţi dinspre coastă, poluare sonoră provocată de nave, infrastructuri
maritime de transport, activitate acustică submarină, dar şi din specii invazive,
impactul schimbărilor climatice, extracţii petroliere sau urbanizare în zonele de
coastă.
Protecţia mediului marin a fost înscrisă printre preocupările cooperării
internaţionale printr-o serie de recomandări adoptate în iunie 1972 în cadrul
Conferinţei ONU de la Stockholm.
În cadrul Conferinţei de la Rio, două decenii mai târziu, agenda 21, adoptată
a formulat în capitolul 17 principii şi mijloace tehnice de gestiune integrată a
zonelor de coastă, principii de acţiune pentru protecţia mediului marin, pentru
utilizarea durabilă a resurselor biologice şi pentru intensificarea cooperării
regionale.
 În acelaşi timp s-a derulat un proces laborios de elaborare şi cristalizare de
norme, mijloace şi metode juridice specifice prevenirii şi combaterii poluării
marine, ajungându-se astăzi la un sistem de texte internaţionale deosebit de
complex, structurat geografic (nivel mondial şi regional) ori pe tipuri şi forme de
poluări.
În definirea poluării mediului marin, conform dispoziţiei art. 1, alin. 4 al
Convenţiei ONU privind dreptul mării, din 10 decembrie 1982, prevede că
„poluarea mediului marin înseamnă introducerea de către om, direct sau indirect,
de substanţe sau energie în mediul marin, inclusiv estuare, care au sau pot avea ca
rezultate asemenea efecte dăunătoare cum sunt vătămarea resurselor vii şi a vieţii
marine, pericole pentru sănătatea omului, obstacole pentru activităţile pe mare,
inclusiv pescuitul şi alte folosinţe legitime ale mării, degradarea calităţii de
folosinţă a apei mării şi deteriorarea condiţiilor de agrement“ (art. II.1).
De regulă, poluarea apei este rezultatul activităţii fiinţelor umane (a omului),
cu excepţia cazurilor când poluarea mediului înconjurător este consecinţa
dezastrelor naturale sau furtunilor de mare.
Poluarea are loc mult sau mai puţin intenţionat, sau poate fi rezultatul unor
accidente. În majoritatea sistemelor ecologice unele nivele de poluare sunt
admisibile în conformitate cu normele stipulate în regulile de certificare, legile şi
regulamentele privind mediul înconjurător.
Însă dacă sursa recunoscută de poluare a apei totuşi produce un impact vădit
asupra stării mediului înconjurător sau se dovedeşte a fi excesivă, atunci ea poate fi
considerată drept o încălcare a legilor şi regulamentelor aplicabile, şi astfel de
cazuri devin obligatorii pentru investigare.
Cu Marea Neagră au legături aproape o treime din zonele de uscat ale
Europei.
 Este o zonă ce include părţi majore din 17 ţări, 13 oraşe mari şi circa 160
milioane de oameni.
Ca o zonă special protejată astăzi, ea este cel mai mare bazin continental
din lume, cu ape salmastre şi fără maree, cu o lungime a ţărmului de 4.358 km, un
volum de 529.955 km3 şi o suprafaţă de 412.490 km2
În Marea Neagră se varsă marile fluvii europene: Dunărea, Niprul şi
Donul, singura legătură cu oceanele lumii, via Marea Mediterană, fiind strâmtorile
Bosfor, Dardanele şi Gibraltar şi cu Marea Azov în nord-est, prin strâmtoarea
Kerch, în timp ce adâncimea Mării Negre depăşeşte în unele locuri 2 km. Datorită
acestor condiţii de mediu, apele Mării Negre sunt „moarte“ sub adâncimea de 180
m, acesta devenind cel mai mare bazin anoxic din lume.
Întregul ecosistem este într-un proces avansat de degradare.
Poluarea şi pescuitul iresponsabil au dus la diminuarea resurselor
biologice, a diversităţii speciilor şi a cadrului natural al ecosistemului Mării Negre.
Astfel, în ultimele decenii, s-a înregistrat o scădere drastică a numărului
delfinilor şi a speciilor şi cantităţilor de peşte, între cele două fenomene existând o
relaţie cauzală.
Astfel, pescuitul excesiv a afectat nu numai resursa de peşte, dar prin
aceasta şi sărăcirea cantităţii de hrană pentru delfini, cu consecinţele aferente.
Toate modificările care au alterat profund starea de echilibru a
ecosistemului marin s-au datorat ridicării stratului de H2S, accentuării hipoxiei,
pătrunderii unei cantităţi uriaşe de poluanţi minerali şi organici.
Intensificarea cooperării subregionale şi apariţia unor noi probleme au
reclamat adoptarea unui regim special de ocrotire împotriva degradării mediului
marin. Pierderea biodiversităţii este la fel de importantă ca modificările climaterice
- modificările climaterice şi pierderea biodiversităţii aflându-se în strânsă legătură.
În acest sens sunt urgent necesare eforturi coordonate şi intense pentru oprirea
acestei tendinţe, în special având în vedere scurtul timp rămas pentru îndeplinirea
angajamentelor pentru 2010

Aprecieri personale,originale, păreri, opinii şi idei proprii

Dintotdeauna omul a trăit într-o deplină simbioză cu natura, ale cărei resurse
le-a exploatat şi prelucrat adaptându-le propriilor sale cerinte.
Activitatea omului în natură nu ar fi fost posibilă fară a asimila energia
solară, apa, hrana, care ramâne direct dependenta de producţia oferită de
biodiversitate, utilizarea energiei fosile.
Dependenţa omului de natură şi resursele sale ramâne înca o realitate,
caracterul şi acuitatea sa variind în functie de nivelul dezvoltării social-economice,
a standardului de civilizaţie şi a modelului cultural ce caracterizează fiecare
naţiune a lumii.
Resursele ce mai pot fi reînoite sunt, în general, cele reproductibile, aşa cum
este cazul apei.
Tot în această categorie de resurse (permanente) specialiştii includ energia
solară, eoliană şi mareomotrică.
Resursele ce nu mai pot fi reînoite (nepermanente) sunt cele aflate în
stocuri, mai mult sau mai puţin generoase în ceea ce priveşte asigurarea
consumului viitor (resursele energetice fosile, minereurile de toate categoriile).
Conform modului de abordare adoptat de Uniunea Europeană,
conservarea naturii poate fi compatibilă cu numeroase activităţi economice,
poate crea locuri de muncă printr-o dezvoltare durabilă, adică prin găsirea
căilor de a îmbunătăţi calitatea vieţii fără a afecta mediul şi oamenii şi fără a
îngrădi posibilităţile de dezvoltare a generaţiilor viitoare.
Dezvoltarea durabilă este aşadar, în interesul protejării naturii dar şi al
civilizaţiei umane.
 Eficienţa măsurilor de conservare este periclitată de unele procese şi
fenomene globale, practic ieşite de sub control: ploile acide, efectul de seră,
diminuarea startului de ozon, eutrofizarea apelor, nitrificarea şi acidifierea
solurilor, deşertificarea.
Biodiversitatea joacă un rol esenţial în susţinerea vieţii şi a mijloacelor de
existenţă, a dezvoltării economice şi sociale şi a bunăstării oamenilor, precum şi în
atingerea obiectivelor de dezvoltare ale mileniului până în 2015

Concluzii, observatii, propuneri, atribuiri si contributii proprii

Transformarea profundă a mediului înconjurător şi acumularea în timp a
unor stări de degradare a acestuia au condus la eroziunea şi sărăcirea
biodiversităţii.
În acelaşi timp, s-a exercitat o presiune selectivă asupra speciilor, fiind
favorizate cele utile direct populaţiei umane, ceea ce a determinat modificarea
structurii ecosistemelor şi le-a influenţat evoluţia.
Eroziunea biodiversităţii este un fenomen global, care nu poate fi mascat.
Ea este influenţată de creşterea exponenţială demografică şi de formele şi
ritmul dezvoltării sistemelor socio-economice.
Conservarea biodiversităţii reprezintă în perioada actuală una din problemele
importante la nivel internaţional.
Modificările majore survenite în ecosistemele Mării Negre în ultimii 50 de
ani impun cu stringenţă necesitatea reevaluării situaţiei diversităţii ecologice atât la
nivel de specie cât şi la nivel de asociaţii de organisme.
Este necesar ca părţile contractante ale convenţiei să îşi asume angajamentul
general de a lua, individual sau în comun, toate măsurile necesare în concordanţă
cu dreptul internaţional şi în conformitate cu prevederile acestei convenţii, pentru
a preveni, a reduce şi a controla poluarea.
 În desfăşurarea cercetării ştiinţifice, părţile contractante vor coopera în
direcţia protecţiei şi păstrării mediului marin al Mării Negre şi vor întreprinde,
după caz, programe comune de cercetări ştiinţifice şi schimburi de date şi
informaţii ştiintifice corespunzătoare.
Această cooperare va avea în vedere şi efectuarea de studii în scopul
elaborării de mijloace pentru evaluarea naturii şi întinderii poluării şi a efectelor
sale asupra sistemului ecologic în coloana de apă şi în sedimente, în vederea
detectării zonelor poluate, al examinării şi evaluării riscurilor şi al găsirii
remediilor şi vor dezvolta metode alternative de tratament, distrugere, eliminare
sau folosire a substanţelor toxice
Dintre zilele ecologice, data de 25 Septembrie a fost stabilită ca Ziua
Internaţională a Mediului Marin.

Bibliografie
- Mircea Duţu– Dreptul mediului. Tratat. Abordare integrată , Vol. I,
vol. II, Ed. Economică 2008 :
- Mircea Duţu: „Principii şi instituţii fundamentale de drept comunitar al
mediului”, Editura Economică, Bucureşti 2005;
- Mircea Duţu: „Dreptul internaţional al mediului”, Editura Economică,
Bucureşti, 2004;
- Prieu M.: „Droit de l’environnement”, 4-e edition, Dalloz, 2004;
- Revista română de drept al mediului. Asociaţia Română de Drept al
Mediului. Universitatea Ecologică din Bucureşti;
- Revista „Studii de drept românesc”. Editura Academiei;
- Revista Ecologie – mediu şi dezvoltare durabilă
- Revista Informediu Europa – revistă de mediu şi ecologie
- www.europarl.europa.eu
- www.mmediu.ro
- legislaţia privind mediul (www.indaco.ro)