Sunteți pe pagina 1din 16

UNIVERSITATEA POLITEHNICA BUCUREȘTI

FACULTATEA DE ANTREPRENORIAT, INGINERIA ȘI MANAGEMENTUL


AFACERILOR

Evoluția economiei circulare in România

Profesor:

Daniela MOMETE

Student:

Marin Oana Cristina

Departament: IEAI

București

2019
Ce reprezinta economia circulară?

O economie circulară își propune să mențină valoarea produselor, materialelor și resurselor cât mai
mult timp reducând în același timp generarea de deșeuri. Cu cât eliminăm mai puține produse, cu
atât extragem mai puține materiale, cu atât mai bine pentru mediul înconjurător.

Acest proces începe chiar de la începutul ciclului de viață al unui produs: design-ul inteligent al
produsului si procesul de producție pot ajuta la economisirea resurselor, la evitarea gestionării
ineficiente a deșeurilor și la crearea de noi oportunități de afaceri.

Care sunt beneficiile?

Economia circulară oferă o oportunitate de a reinventa economia noastră, făcând-o mai durabilă și
competitivă. Aceasta aduce avantaje pentru întreprinderile, industriile și cetățenii europeni, cum ar
fi:

-modalități mai inovatoare și mai eficiente de a produce și de a consuma;

-protecția întreprinderilor împotriva deficienței de resurse și a prețurilor volatile;

-oportunități pentru locuri de muncă locale și integrare socială;

-optimizarea gestionării deșeurilor care stimulează reciclarea și reduce depozitul de deșeuri;

-economiile de energie, deoarece procese mai mici de producție necesită mai puțină energie;

-beneficii pentru mediu în ceea ce privește climatul și biodiversitatea, aerul, solul și poluarea apei
Ce face Comisia Europeană și care este rolul Eurostat?

Acțiunea privind economia circulară face legătura strânsă cu prioritățile cheie ale politicii UE și cu
eforturile globale de dezvoltare durabilă.

În 2015, Comisia Europeană a adoptat un „pachet ambițios pentru economie circulară”. Un plan de
acțiune al UE pentru economia circulară ce stabilește un program concret de acțiuni care conține
măsuri care acoperă întregul ciclu de viață al produsului: de la producție și consum la gestionarea
deșeurilor și piața materiilor prime secundare. În cadrul Planului de acțiune, Comisia Europeană a
adoptat un nou set de măsuri în 2018.

În plus, economia circulară are sinergii puternice cu obiectivele UE privind climatul și energia și
pachetul Comisiei „Energie curată pentru toți europenii”. Economia circulară contribuie, de
asemenea, la susținerea angajamentelor UE în ceea ce privește sustenabilitatea, așa cum este
prezentată în Comunicarea „Următorii pași pentru un viitor european durabil” și în special pentru
atingerea obiectivului de dezvoltare durabilă 12 „Consum responsabil și producție”.

Rolul Eurostat este acela de a oferi un acces facil la datele relevante pentru cetățeni și factorii de
decizie pentru a sprijini progresul monitorizării. Monitorizarea permite Comisiei Europene și altor
factori de decizie să țină evidența progreselor înregistrate și să evalueze eficacitatea acțiunilor lor.
De asemenea, oferă un semnal clar către actorii economici, precum întreprinderile și consumatorii,
cu privire la tendințele în curs.

Economia circulară (SDG 6, 8, 9, 11, 12, 13, 14, 15) oferă o agendă transformatoare cu noi locuri de
muncă semnificative și potențial de creștere și stimularea consumului durabil și modele de
producție. Concentrați-vă pe eficiența resurselor și minimizarea deșeurilor într-un context rapid
epuizarea resurselor globale oferă UE un avantaj competitiv și stimulează inovarea. Aceasta creează
locuri de muncă locale, la toate nivelurile de competențe și cu oportunități de integrare socială.
tranziția la economia circulară oferă o șansă pentru Europa de a-și moderniza economia,făcând o
dovadă mai viitoare, mai verde și mai competitivă. Economia circulară contribuie, de asemenea, la
niveluri mai scăzute de emisii de dioxid de carbon și economii de energie, precum și scăderea
aerului, solului și poluarea apei. Punerea în aplicare a planului de acțiune pentru economia circulară
din 2015 rămâne extrem de importantă în domeniulordinea de zi a Comisiei, astfel cum este
confirmat în programul de lucru pentru 2017.
Indicatori ai economiei circulare in România
Grafic parcurs energie circulară

Un concept interconectat cu economia circulară, este cel referitor la economia verde (UNEP, 2011),
care propune, prin definiția conceptuală, o referire directă la „îmbunătăţirea bunăstării şi echităţii
sociale, concomitent cu reducerea semnificativă a riscurilor de mediu şi a deficitului ecologic”. Din
această perspectivă, tranziţia spre o economie verde poate fi interpretată din mai multe unghiuri,
respectiv:

● utilizarea eficientă a resurselor prin implementarea de abordări inovatoare, care să permită


optimizarea consumului de resurse și reducerea la minimum a emisiilor de GES și a deșeurilor.

● abordarea dintr-o perspectivă durabilă a resurselor care să asigure păstrarea capitalului natural, a
rezilienței ecosistemelor, respectiv asigurarea incluziunii sociale. Aspectele care sunt
interconectatate cu abordarea propusă de economia circulară se referă, în special, la managementul
deșeurilor, la promovarea eficienței utilizării resurselor și, implicit, la atingerea unui grad crescut de
bunăstare socială (a se vedea Fig. 3).
La nivel internațional, conceptul economiei verzi este din ce în ce mai des adus în discuție, în special
în relație cu o serie de inițiative. În acest sens, Acordul de la Paris3 semnat la cea de-a XXI-a
Conferință a Părților (COP 21) la Convenția-cadru a Organizației Națiunilor Unite asupra schimbărilor
climatice a reprezentat un moment istoric de acțiune globală în direcția reducerii creșterii
temperaturii medii globale cu 2°C. Inițiativa Batumi privind economia verde (BIG-E)4 reprezintă un
cadru strategic pan-european privind tranziția către o economie verde incluzivă. Printre ariile
tematice avute în vedere se pot menționa: investiții în inovare, transferul tehnologiilor și al
produselor ecologice, stimularea unui comportament sustenabil al consumatorilor.

De asemenea, BIG-E propune o serie de angajamente voluntare până în 2030 pentru a contribui
direct la obiectivele de dezvoltare durabilă. Alte inițiative importante în zona economiei verzi sunt
ilustrate în Tabelul nr. 1.1

1
http://ier.gov.ro/wp-content/uploads/2019/03/Final_Studiul-3_Spos-2018_Economie-circular%C4%83.pdf
Este România pregătită pentru economia circulară?

Într-un fel, răspunsul poate fi simplu – NU, nu este. Motivele sunt simple, nu însă și implicațiile
pentru economia României. Dacă analizăm câțiva indicatori macro-economici de bază în ce privește
eficiența în utilizarea resurselor, putem să concluzionăm foarte ușor că nu doar situația nu este
deloc fericită, ci chiar perspectivele sunt îngrijorătoare, dacă nu reușim să canalizăm atenția
patronatelor și a guvernului pentru re-gândirea traiectoriei economiei și stimularea unei treceri
rapide la economia circulară.

Este important de observat că, în ceea ce privește eficiența utilizării resurselor, măsurată prin
intermediul valorii economice în PIB generată la fiecare kg de resurse primare folosite, România este
cea mai puțin performantă economie din Uniunea Europeană. Astfel, la fiecare kg de resurse primare
extrase din mediul natural și folosite în economie, este generată valoare economică de 0.34 €, de
peste 6 ori mai mică decât media la nivelul UE, de peste 10 ori mai mică decât în economiile
Luxemburgului, Olandei, și Marii Britanii, și de 1.5-4 ori mai redusă prin comparație cu țările din
blocul central și est-european. Doar Bulgaria și Estonia se apropie de “performanțele” economice ale
României.

În ceea ce privește consumul intern de resurse (măsurat în tone/capita), România a înregistrat o


creștere de peste 3 ori a acestuia în perioada 2000-2014, în timp ce media la nivelul UE a scăzut ușor,
de la 16.8 la 13.3 tone/capita. Desigur că poate fi argumentat că o astfel de creștere nu este în mod
necesar un semnal negativ, pentru că în aceeași perioadă am avut o creștere semnificativă a PIB și
implicit a economiei. Dar dacă punem alături rata creșterii consumului intern de resurse (314%) și
rata creșterii PIB (192%) pentru aceeași perioadă (2000-2014), se poate observa că avem de-a face
cu o creștere economică situată departe de principiile economiei circulare și nu doar atât. Diferența
între cele două rate de creștere se explică prin faptul că România folosește tot mai multe resurse
naturale, dar produce cu acestea valoare economică mică. Un exemplu elocvent este sectorul
forestier și al producției de mobilă: noi preferăm să defrișăm pădurile și să le vindem ca material
brut, precum buștenii sau cheresteaua, în loc să încurajăm industria mobilei să se dezvolte, așa încât
cu aceleași resurse (sau chiar mai puține) să producem valoare economică superioară.

Dacă mergem în profunzime și analizăm indicatori specifici, situația devine dramatică, ilustrând
eșecul politicilor naționale în domeniul managementului sustenabil al resurselor naturale.
În ceea ce privește productivitatea apei, România este din nou pe ultimul loc din Europa, producând
valoare economică de 10 Euro la fiecare m3 de apă extrasă din mediul natural. În privința acestui
indicator, comparațiile cu alte state europene par ridicole. Luxemburg, de exemplu, produce 788
Euro la fiecare m3de apă folosită. Chiar dacă se poate afirma, pe bună dreptate, că economia statului
luxemburghez este bazată esențialmente pe servicii, mai precis servicii financiare, motiv pentru care
este de așteptat ca Luxemburg să aibă performanțe macroeconomice legate de utilizarea resurselor
mult mai bune, totuși sunt state ale UE în care ponderea industriei a rămas importantă (precum
Olanda, Marea Britanie sau Irlanda), unde productivitatea apei este cu mult mai mare decât cea din
România, după cum se poate observa din graficul de mai jos.

În România, performanțele foarte slabe în acest domeniu sunt rezultatul direct al construcției
politicilor publice în domeniul managementului resurselor de apă, care mai degrabă încurajează
utilizarea excesivă a apei decât economia acestei resurse prețioase. De exemplu, faptul că
Administrația Națională Apele Române este în același timp autoritatea de reglementare, autorizare
și control a operatorilor dar și cea care administrează resursa de apă publică, reprezintă unul din
stimulenții instituționali cei mai puternici în favoarea risipei de apă. Concret, pentru ANAR este
contraproductiv să stimuleze creșterea productivității apei, atâta timp cât aceasta afecteză vânzările
de apă din corpurile naturale administrate. În România, apa este considerată o resursă ieftină și
disponibilă în cantități la discreție, motiv pentru care în rândul companiilor nu există interes pentru
utilizarea ei eficientă. De altfel, în analiza din 2015 realizată de Asociația Green Revolution asupra
percepției companiilor față de riscurile de epuizare a resurselor de apă, 50.9% dintre companii nu se
consideră amenințate de aceste riscuri, nici măcar pe termen lung, cu toate că 61.5% sunt
alimentate cu apă din rețelele municipale și implicit, în cazul unor crize de apă, ar fi nevoite să își
diminueze consumurile și implicit activitatea în favoarea consumatorilor casnici.

Rapoartele anuale ale stării mediului la nivel național conțin unele din datele cele mai contradictorii
legate de consumurile de apă. De exemplu, cantitățile totale de apă pentru populație, prelevate din
sursele de apă la nivel național, au fost raportate ca și cum ar fi scăzut aproape constant în perioada
2010-2014, în ciuda faptului că, în aceeași perioadă, numărul locuințelor racordate la aceste sisteme
a crescut substanțial, iar datele INSSE arată o creștere a consumului de apă în sectorul rezidențial,
contrar celor raportate de ANAR.

La capitolul emisii de gaze cu efect de seră, un indicator al energo-intensității economiei, suntem a


23-a țară din Uniune atunci când acestea sunt raportate la unitatea valorică economică în PIB, chiar
dacă la emisiile pe capita suntem printre campionii Europei. Dincolo de credibilitatea datelor
raportate atât în cadrul Eurostat cât și de către Ministerul Mediului și INSSE, această aparentă
performanță legată de emisiile de gaze cu efect de seră trebuie înțeleasă mai degrabă ca pe un
indicator al sărăciei. Sumarizând, suntem săraci, iar ceea ce producem, producem cu eficiență
energetică foarte scăzută.

În ce privește managementul deșeurilor, situația este foarte îngrijorătoare, iar șansele României de
a atinge obiectivele pachetului legislativ enumerate mai sus sunt de domeniul imposibilului. Astfel,
chiar dacă rata globală de eliminare a deșeurilor prin depozitare se situează în jurul valorii de 52%,
“performanță” care mai spală rușinea celor 84% deșeuri municipale eliminate prin depozitare finală
datorită contribuției industriei, distanța până la cei 10% este uriașă, având în vedere că domeniul
unde rata trebuie fundamental îmbunătățită este tocmai cel al deșeurilor municipale. Este demn de
remarcat că există încă fluxuri importante de deșeuri de tip municipal și deșeuri din agricultură și
biomasă, care nu sunt cuantificate cu o precizie acceptabilă, astfel încât datele de mai sus prezintă
partea optimistă a realității.

Dacă mergem mai departe la rata de reciclare a deșeurilor municipale, România este “performerul”
Europei, reciclând până la 3% din acestea, în condițiile în care nici o altă țară din UE nu reciclează mai
puțin de 10%. În aceste circumstanțe, atingerea țintei de 65% este de domeniul ficțiunii, chiar și în
condițiile în care mai sunt 14 ani până la data limită.

Astfel, nu este de mirare să descoperim că, în statisticile Eurostat, economia României se numără
printre cele 3 economii (alături de Malta și Estonia) unde nu s-a realizat decuplarea creșterii
economice de la presiunea asupra mediului și a resurselor naturale, iar șansele ca acest lucru să se
producă sunt minime.

Așadar, este clar că economia României este prinsă pe picior greșit de acest pachet legislativ de
politică economică, mergând într-o cu totul altă direcție decât majoritatea covârșitoare a
economiilor Uniunii Europene. De aceea, întrebarea pe care trebuie să ne-o punem acum este nu
dacă ne va costa, ci cât ne va costa, în lipsa unor acțiuni ferme din partea statului român și a
patronatelor.

Sursele datelor statistice: Eurostat; Comisia Europeană; Asociația Green Revolution; INSSE; ANPM;
ANAR.2

2
https://www.green-report.ro/este-romania-pregatita-pentru-economia-circulara/
Cum vrea România să treacă la economia circulară fără reciclare?

De la începutul anului 2018, trei tomberoane au apărut langă blocul de apartamente în care locuiesc.
Unul negru, altul albastru și ultimul, galben. Pentru containere sau deșeuri din plastic, sticlă sau
aluminiu și pentru hârtie sau carton. Dincolo de neobișnuit și de comentariile privind adaptarea
dificilă la o cerință destul de simplă, în calitate de cetățeni ai Europei civilizate, va trebui să
gestionăm la nivel individual un concept abstract, economia circulară.

Mai simplu spus, economia circulară necesită să ne desfășurăm activitățile cu deșeuri minime și
reciclare maximă. În cazul în care produsele sunt create din faza de proiectare pentru a fi reutilizate
sau recuperate integral sau parțial sub diferite forme, pentru a limita costurile materiale, energetice
și de mediu.

Începând cu momentul aderării la UE de la o catastrofă de 0,4%, ponderea reciclării deșeurilor


menajere în orașe, România a crescut până la 13,3%, însă valoarea înregistrată recent de Eurostat
rămâne mult în urma rezultatelor obținute de țările vecine sau de alți colegi din blocul estic, ca să nu
mai vorbim de situația din vest, unde Germania atinge un nivel de 66,1%. Adevărul este că, după ce
am renunțat la un sistem de reciclare bine conceput pentru acea vreme, implementat în perioada
socialistă, nu l-am înlocuit cu nimic și am ajuns la cea mai proastă situație din UE (cu excepția micului
stat din Malta, unde se află situația sa agravat de la 13,4% în 2007 la doar 7,1% în 2016, dar turismul
de masă își arată efectele acolo).
Rata de reciclare a deșeurilor menajere din orașele din unele țări ale UE (% din deșeurile totale, 2016) Media UE.

În timp ce în alte sectoare putem invoca decalajul tehnologic sau de productivitate, în ceea ce
privește reciclarea, unde trebuie să recuperăm un decalaj imens față de media UE, nu există scuze.
Mai ales că, pentru ratele de reciclare care sunt modeste din perspectiva europeană, avem nevoie
de educație și respectarea cerințelor simple, în loc de investiții mari.

Paradoxal, dacă ne raportăm la PIB și la situația din alte țări, aceste investiții par să fi fost realizate
într-un ritm destul de bun, dar punctul de plecare foarte scăzut și întârzierile cronice în punerea în
aplicare a măsurilor presante de mediu (de la construirea depozitelor de deșeuri la calitatea aerul,
unde suntem în pragul încălcării) au condus la poziția noastră ca leneșul Europei. Proporția industriei
de reciclare în PIB este de 0,71% (datele Eurostat sunt pentru 2015), sub media UE 28 de 1%
(valabilă pentru 2014), dar similară cu Belgia (0,69% din PIB), Ungaria (0,77% din PIB) sau Portugalia
(0,75% din PIB), deși departe de Bulgaria (1,15% din PIB), care, tocmai pentru că are un PIB scăzut și
trebuie să recupereze rapid, a decis să facă un efort special în acest domeniu.

Ca referință, menționăm că am avut unele intenții mai serioase în 2008, când am ajuns la 1% din PIB,
am coborât la 0,8% din PIB în perioada de criză 2010-2011 și ne-am stabilizat la nivelul de 0,7% din
PIB plus / minus câteva sutimi, în ciuda poziției noastre slabe. Aboneaza-te la Newsletter-ul nostru!
Adresa de email Revenind la nivelul simplu de colectare a deșeurilor, chiar și cei aflați la jgheabul de
eliminare a deșeurilor din blocul de apartamente, cel puțin acolo am putea face ceva mai bun. Sacii
de plastic nu costă mult; problema este, ca în multe aspecte ale vieții noastre, ce facem atunci când
nimeni nu ne vede și cum educăm cel puțin tânăra generație pentru a face un salt către civilizație.
Spre deosebire de aparențele simpliste, reciclarea nu este un capriciu, ci un comportament cu
implicații de miliarde de euro pe termen lung. De la costul altor materii prime și materiale, la nevoia
de a găsi mai multe depozite de gunoi și la calitatea vieții (inclusiv costurile pentru sănătate), din
cauza poluării crescânde.