TOTUL DESPRE

UNIUNEA
EUROPEANA
Drd. Catalina Badoiu

1
 Obiectivele cursului:
• Familiarizarea cu infomații esențiale
privind Uniunea Europeană
• Deprinderea unor mecanisme și surse
de informare privind UE

2
Ce este UE și cum
funcționează?

3
 Definiție
•Uniunea Europeană reprezintă “un
PARTENERIAT ECONOMIC ȘI POLITIC
unic în lume, care reunește 28 de țări
europene și acoperă aproape tot
continentul”.
Sursa: www.europa.eu

4
 2
UE-4.271,6 km si 507 mil. locuitori

5
 Etape
Integrare:
- a piețelor – circulație transfrontalieră
semnificativă a bunurilor, serviciilor, capitalului
și a forței de muncă
- a politicilor economice – crearea de politici
comune
Extindere

6
Stadiile integrării economice - Balassa

- Zona de liber schimb

- Uniunea vamală
- Piata comună
- Uniune economică parțială
- Integrarea economică totală

7
 Evoluţia Uniunii: extinderea
1952: Franţa, Germania, Italia, Belgia, Olanda, Luxemburg (statele fondatoare) - 6

1973: Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, Irlanda şi

Danemarca - 9

1981: Grecia - 10

1986: Portugalia şi Spania - 12

1995: Austria, Suedia şi Finlanda - 15

2004: Estonia, Letonia, Lituania, Malta, Cipru,

Slovenia, Republica Cehă, Slovacia,

Polonia şi Ungaria - 25

2007: România şi Bulgaria - 27

2013: Croația - 28 8
 Evoluţia Uniunii: Tratatele
1952: Tratatul de constituire a Comunităţii Europene a
Cărbunelui şi Oţelului (CECO) – Tratatul de la Paris
1958: Tratatele de constituire a Comunităţii Economice Europene
(CEE) şi a Comunităţii Europene a Energiei Atomice (Euratom) –
Tratatele de la Roma
1967: Tratatul de constituire a unui singur Consiliu şi a unei singure
Comisii a Comunităţilor Europene - Tratatul de Fuziune
1987: Actul Unic European – Tratatul pentru finalizarea Pieţei Interne
1993: Tratatul asupra Uniunii Europene – Tratatul de la Maastricht
1999: Tratatul de la Amsterdam
2003: Tratatul de la Nisa
2009: Tratatul de la Lisabona
(Anii reprezintă datele de intrare în vigoare ale tratatelor)
9
1952: Tratatul de constituire a Comunității Europene
- Ia ființă Comunitatea Europeana a Cărbunelui și Oțelului (CECO) –
obiectiv: crearea unei piețe comune pentru oțel și cărbune, esențiale
pentru desăvârșirea reconstrucției economice.
- Țările semnatare: Belgia, Olanda, Luxemburg, Germania, Italia,
Franța - numite “Mica Europă”.
- Sunt create 4 dintre instituțiile fundamentale ale CECO:
1. Înalta Autoritate – supranațională; cu puteri executive în domenii
precum: nivelul prețurilor, investițiilor, cote de producție etc.
2. Consiliul de Miniștri - reprezintă interesele statelor membre
prin miniștrii de resort
3. Adunarea Comună (adunare parlamentară cu rol în supravegherea
Înaltei Autorități, dar fără instrumente de acțiune)
4. Curtea de Justiție

10
 1958:Tratatele de constituire a Comunităţii
Economice Europene

(CEE) şi a Comunităţii Europene a Energiei
Atomice (Euratom)
• EURATOM – obiectiv: crearea condițiilor de
dezvoltare a unei industrii nucleare puternice, prin
acțiuni comune  
• CEE – obiectiv: asigurarea progresului economic și
social
• Măsuri:
❑ Realizarea unei uniuni vamale
❑ Realizarea unei piețe comune
❑ Coordonarea anumitor politici economice naționale etc.
11
 1958:Tratatele de constituire a Comunităţii
Economice Europene

(CEE) şi a Comunităţii Europene a Energiei
Atomice (Euratom)
• Crearea de instituții similare CECO:
❑ Pentru CEE și EURATOM - câte o Comisie și un
Consiliu de Miniștri (cu puteri limitate față de
Înalta Autoritate);
❑ Curtea de Justiție sau Adunarea Comună
(redenumită Adunarea Parlamentară Comună în
1958) rămâneau instituții comune celor 3
Comunități.

12
 1967: Tratatul de constituire a unui singur
Consiliu şi a unei singure Comisii a
Comunităţilor Europene - Tratatul de Fuziune

• In 1965 se semnează la Bruxelles un

Tratat de unificare a instituțiilor –
respectiv Comisiile și Consiliile de
Miniștri din cele 3 Comunități: CECO,
CEE și EURATOM.
• În 1967 intră în vigoare.
13
- Semnat în 1986, intră în vigoare în iulie 1987.
- Urmărește crearea pieței unice în care să circule liber
mărfurile, serviciile, capitalul și forța de muncă.
- Măsurile întreprinse urmăreau armonizarea legislațiilor
naționale (peste 280 de acte legislative) privind:
❑ frontierele fiscale (diferențe mari nivel TVA între state)
❑ tehnice (norme sanitare proprii fiecărui stat),
❑ piața publică (suprimarea sau limitarea monopolurilor publice
naționale)
❑ fizice (control vamal)

14
 

1993: Tratatul privind Uniunea Europeană –Tratatul de la
Maastricht

Este considerat documentul constitutiv al Uniunii Europene.

Lansează titulatura de Uniune Europeană –(Comunitatea
Europeană - CE - se transformă în UE), sub acest concept
fiind reunite 3 domenii de intervenție (piloni):
•1 pilon comunitar (ce încorpora CEE, CECO, EURATOM)
•2 piloni interguvernamentali (PESC - politica externă de
securitate comună și JAI – justiție și afaceri interne).

15
 

1993: Tratatul privind Uniunea Europeană - Tratatul de la
Maastricht

Obiective:
•Uniunea economică și monetară - moneda unică (3 etape succesive)
•Crearea cetățeniei europene, care funcționează pe lângă cetățenia
națională
•Se introduce principiul subsidiarității - deciziile sunt luate, pe cât posibil,
de autoritatea cea ma apropiată de cetățean. UE va acționa în domeniile în
care un obiectiv poate fi mai bine realizat la nivel european (ex:
organizațiile criminale pot fi combătute mai repede la nivel european)
•consolidează rolul Parlamentului European, contribuind astfel la aducerea
deciziei europene mai aproape de cetățeni
•instituie un Comitet al Regiunilor și astfel realizează o implicare sporită a
autorităților locale și regionale în elaborarea legislației
16
 1999: Tratatul de la Amsterdam
Textul cuprinde atât amendamente TUE, cât și TCE – Tratatul de
instituire a Comunității Europene.

Realizări:
❑ Crearea unei politici comunitare de ocupare a forței de muncă
❑ Decizia transferului către pilonul comunitar a unor domenii
incluse în JAI, precum regimul vizelor, imigrația ilegală,
cooperare juridică. După Amsterdam, pilonul se va numi
“Cooperare polițienească și judiciară în materie penală”

Tratatul e considerat un eșec parțial, deoarece

a amânat soluționarea principalelor probleme
privind reforma instituțională necesară după
extindere.
17
 2003:Tratatul de la Nisa
• Intră în vigoare în 2003, după o ratificare respinsă
în Irlanda. Se concentrează asupra reformării
sistemului instituțional și decizional al UE. Tratatul
are 24 de declarații.
• Modificările vizează: introducerea de noi dispoziții
privind dimensiunea și structura instituțiilor UE, dar
și privind procesul decizional (distribuția voturilor).
• Tot atunci e proclamată Carta Drepturilor
Fundamentale a Uniunii Europene, care garantează
cetățenilor un minim de drepturi, de la principiul
egalității până la siguranța socială.
18
 2009: Tratatul de la Lisabona

- cunoscut ca Tratatul de REFORMĂ. În cadrul Consiliului European, Angela Merkel a

propus o nouă versiune de tratat, menit să înlocuiască Tratatul Constituțional.
Procesul de ratificare în cele 27 de state s-a realizat în majoritatea cazurilor prin
ratificare parlamentară.
- 1 decembrie 2009: intră în vigoare.
Ce a păstrat din Tratatul Constituțional:
- regula dublei majorități în Consiliul UE în cadrul procedurii de vot cu majoritate
calificată (55% din statele membre și 65% din populație); noul sistem se aplică de la
1 noiembrie 2014.
- extinderea votului cu majoritate calificată la peste 50 de domenii.
- un președinte al Consiliului European permanent ales pe 2,5 ani, cu posibilitatea
prelungirii mandatului o singură dată. 
Ce nu s-a păstrat din Tratatul Constituțional:
- s-a renunțat la “Constituție” și la menționarea simbolurilor și a imnului UE.
Elemente noi: provocări noi – modificări climatice, solidaritate energetică – în urma
temerilor Poloniei și Lituanei față de dependența energetică de Rusia.
19
 Evoluţia Uniunii: Competenţele
Până în 1993: Comunităţile Europene
– controlul producţiei de cărbune şi oţel
– controlul producţiei de energie nucleară
– Uniunea vamală şi piaţa unică
– Politica agricolă comună
– Politica regională
– Politica în domeniul comerţului
1993 - 2009: Uniunea bazată pe cei 3 piloni
Pilonul I: Comunităţile Europene (competenţe extinse)
Pilonul II: Politica externă şi de securitate comună (PESC)
Pilonul III: Cooperarea în domeniul justiţiei şi afacerilor interne (JAI)
Din 2009: Uniunea capătă personalitate juridică
Comunităţile Europene (competenţe extinse din nou) şi
cooperarea judiciară în materie penală
20
Politica Externă şi de Securitate Comună (PESC)
Evoluţia Uniunii: Competenţele
Principiul subsidiarităţii
Statele membre cedează din suveranitate,
Uniunea acţionând în numele acestora ori de
câte ori demersul său este mai eficient decât
acţiunile lor individuale
Cooperarea interguvernamentală
Statele membre îşi păstrează suveranitatea
şi conlucrează pe domeniul respectiv

21
 Evoluţia Uniunii: Competenţele
Comunităţile Europene (fostul Pilon I)

Funcţionează în baza principiului subsidiarităţii şi în

prezent mai include pe lângă competenţele deja enumerate:
Cetăţenia europeană
Educaţia şi cultura
Reţele transeuropene
Protecţia consumatorului
Sănătate
Cercetare şi mediu
Probleme sociale
Azil şi imigrare
Frontiere externe 22
Evoluţia Uniunii: Competenţele
Politica externă şi de securitate comună
(fostul Pilon II, PESC)
Funcţionează în baza principiului cooperării
interguvernamentale şi include:
Cooperare, poziţii şi acţiuni comune de politică externă
Menţinerea păcii
Drepturile omului
Democraţia
Sprijin pentru ţerţe state
Probleme legate de securitatea UE
Dezarmare
Aspecte financiare ale apărării
Cadrul european pentru securitate
23
 Evoluţia Uniunii: Competenţele
Cooperarea poliţienească şi judiciară în materie
penală (fostul Pilon III, din 1997 înlocuind JAI)

A funcţionat iniţial în baza cooperării interguvernamentale, dar

după Tratatul de la Lisabona funcţionează în baza principiului
subsidiarităţii şi în prezent include:

Cooperarea între autorităţile judiciare în materie penală

Cooperarea poliţiilor
Combaterea rasismului şi xenofobiei
Lupta împotriva drogurilor şi comerţului cu arme
Lupta împotriva crimei organizate
Lupta împotriva terorismului
Combaterea actelor criminale împotriva
24
copiilor şi traficul cu fiinţe umane
 Evoluţia Uniunii: Competenţele
Conform tratatelor, sarcinile UE acoperă domenii din
sferele de acţiune economică, socială şi politică.

Competenţele sale în domeniile supuse principiului

subsidiarităţii se împart în 4 categorii:
- competenţe exclusive
- competenţe partajate
- competenţe de coordonare a politicilor naţionale
- competenţe de a derula acţiuni de sprijin

În baza cooperării interguvernamentale, UE

deţine competenţe de acţiune în domeniul
25
PESC.
 Acquis-ul comunitar
Acquis-ul (patrimoniul) comunitar reprezintă
suma drepturilor şi obligaţiilor ce decurg din
statutul de stat membru al Uniunii.

Cuprinde nu numai legislaţia comunitară în sensul

strict al cuvântului, ci şi obiectivele UE aşa sum sunt
ele stabilite prin Tratat, acordurile internaţionale
încheiate de Uniune şi cele încheiate între statele
membre în domeniul de activitate al Uniunii, precum şi
actele adoptate de Uniune prin cooperare
interguvernamentală în cadrul PESC.
26
 Cadrul instituţional al UE
Instituţiile (iau decizii, iar membrii lor sunt aleşi sau
numiţi); conform Tratatului de la Lisabona – 7 instituții:

- Consiliul European definește orientările și prioritățile politice ale

Uniunii Europene
- Consiliul UE (de Miniştri), Comisia Europeană şi Parlamentul
European sunt implicate în procesul decizional
- Curtea de Justiţie a Uniunii Europene (împreună cu tribunalul de
primă instanţă şi instanțele specializate) veghează la respectarea dreptului
- Curtea de Conturi supervizează finanţarea activităţilor Uniunii;
acționează independent

- Banca Centrală Europeană răspunde de politica monetară europeană –

alături de băncile centrale naționale; are personalitate juridică și este
singura abilitată să autorizeze emisiunea de euro

27
 Cadrul instituţional al UE
Organisme specializate
- Ombudsmanul European - este un intermediar între cetăţean şi
autorităţile UE. Protejează cetăţenii şi întreprinderile împotriva
practicilor administrative necorespunzătoare ale UE. Are competenţa
de a primi şi a investiga plângerile cetăţenilor, întreprinderilor şi
instituţiilor, persoanelor fizice şi juridice cu domiciliul sau sediul în
ţările UE. Ombudsmanul ajută la eliminarea problemelor provocate de
administrarea necorespunzătoare în instituţiile europene. Exemple de
situații: discriminare, abuz de putere, refuzul informaţiei solicitate
unei instituţii europene, amânarea nemotivată a cercetării dosarului în
instanţa europeană de justiţie.
- Autoritatea Europeană pentru Protecţia Datelor garantează
respectarea dreptului fundamental la protecţia datelor personale
de către instituţiile şi organismele UE.

28
 Cadrul instituţional al UE
Alte organisme
– financiare: Banca Europeană de Investiţii, Fondul European de
Investiţii
– consultative: Comitetul Economic şi Social, Comitetul
Regiunilor
– interinstituţionale: Oficiul pentru Publicaţii Oficiale ale
Comunităţilor Europene, Oficiul Comunităţilor Europene pentru
Selecţia Personalului, Şcoala Europeană de Administraţie
– descentralizate:
– agenţii comunitare (22)
– agenții PESC (3)
– agenții de cooperare poliţienească şi judiciară în materie penală (3)
– agenţii executive (6)
– agenții Euratom (2)
– Institutul European pentru Inovare și Tehnologie 29
30
 Parlamentul European pe scurt
Ca reprezentant al cetăţenilor, este singura instituţie
ai cărei membri sunt aleşi prin vot direct odată la 5 ani

•Preşedinte ian 2014-2017 Martin Schultz (DE)

•Număr de membri: 751 (prezent)
•Sedii: Strasbourg, Bruxelles, Luxemburg
•Organizare: grupuri politice la nivel european; dintre
cele 7 grupuri existente în legislatura actuală, cele mai
puternice sunt Grupul Partidului Popular European
Creştin Democrat şi Grupul
Alianţei Progresiste a Socialiştilor şi
• Democraţilor.
31
 Parlamentul European pe scurt
Puteri legislative
Analizează propunerile legislative ale Comisiei Europene şi
participă împreună cu Consiliul la adoptarea acestora (vot cu
majoritate simplă sau absolută) în cadrul diferitelor proceduri
decizionale; solicită Comisiei propuneri legislative; cooperează cu
parlamentele naţionale

Puteri bugetare
Împarte acest rol cu Consiliul, votând împreună cu acesta bugetul
anual şi supervizând implementarea acestuia

Controlul democratic al tuturor instituţiilor europene

Înfiinţează comisii de anchetă, primeşte petiţii;
Parlamentul confirmă şi demite în bloc Comisia.
32
 Consiliul UE pe scurt
- principalul organism decizional, care reprezintă interesele
statelor membre. Este format din miniștri – Consiliul de
Miniștri. Consiliul nu este format din membri permanenţi.
Preşedinţia: asigurată prin rotaţie la 6 luni (in prezent: Luxemburg)
Sediu: Bruxelles
A nu se confunda cu:
- Consiliul European – altă instituţie a UE, în cadrul căreia şefii de stat
şi de guvern se reunesc de aproximativ 4 ori pe an pentru a
discuta priorităţile politice ale Uniunii.
- Consiliul Europei – instituție non-UE
Organizare: configuraţie variabilă după domeniu. Există 9
consilii formate din miniştrii de resort: Afaceri Generale şi Relaţii Externe;
Ecofin (afaceri economice şi financiare); Justiţie şi Afaceri Interne;
Ocuparea Forţei de Muncă, Probleme Sociale, Sănătate şi
Problemele Consumatorilor; Competitivitate (piaţă
internă, industrie, cercetare); Transport, Telecomunicaţii şi
Energie; Agricultură şi Pescuit; Mediu; Educaţie,
33
Tineret şi Cultură.
 Consiliul pe scurt
Puteri legislative: Adoptă propunerile legislative ale Comisiei
Europene, deseori împreună cu Parlamentul, în cadrul
diferitelor proceduri decizionale (vot cu majoritate simplă,
calificată sau unanimitate)
Puteri bugetare: Aprobă bugetul anual împreună cu
Parlamentul.
Coordonarea politicilor economice generale ale SM
Încheierea de acorduri internaţionale între UE şi terţe
ţări/organizaţii
Definirea PESC în baza liniilor directoare ale Consiliului
European
Coordonarea cooperării poliţieneşti şi
judiciare în materie penală 34
 Comisia Europeană pe scurt
Organism supranațional, “gardian al tratalelor și intereselor comunitare”.
Ca reprezentant al intereselor comune ale UE, este formată din comisari
numiţi de către statele membre şi confirmaţi de Parlamentul European.
Fiecărui comisar îi este atribuită de către preşedinte responsabilitatea
pentru unul sau mai multe domenii de acţiune.

Preşedinte: Jean-Claude Juncker (Luxemburg) - nov 2014-oct 2019

Număr de membri: 28
Sediu: Bruxelles (şi birouri la Luxemburg)
Organizare: Comisarii au rol de coordonare a activităţilor pe politicile
europene şi definitivare a propunerilor legislative;
Directoratele Generale au rol de implementare a politicilor şi de
elaborare a propunerilor legislative.

35
 Comisia Europeană pe scurt
Iniţiativă legislativă: înaintează propuneri legislative
Consiliului/ Consiliului şi Parlamentului.

Puteri executive: administrează şi implementează politicile

Uniunii şi bugetul Uniunii.

Impunerea dreptului european: alături de Curtea de Justiţie se

asigură că toţi cei ce fac obiectul dreptului european
acţionează în conformitate cu acesta.

Reprezentarea UE la nivel internaţional: Comisia reprezintă

„vocea unică” a statelor membre în cadrul organizaţiilor şi
forumurilor internaţionale şi are mandat să negocieze
acordurile internaţionale ce urmează a fi încheiate de către
Uniune. Înaltul Reprezentant al Uniunii pentru afaceri
externe şi politica de securitate este vicepreşedinte al
Comisiei Europene. 36
 Consiliul European pe scurt
Este format din şefii de stat sau de guvern ai statelor membre,
preşedintele său şi preşedintele Comisiei Europene.
Preşedinte Donald Tusk (PL)
Număr de membri: 28 + 2 (președinte Consiliu European, Președintele
Comisiei Europene). Înaltul Reprezentant al Uniunii pentru afaceri
externe şi politica de securitate participă la lucrarile Consiliului.
Sediu: Bruxelles
Organizare: Se reuneşte de două ori pe semestru pentru a defini
orientările şi priorităţile politice generale ale Uniunii Europene.
Înaltul Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe şi politica
de securitate participă la lucrările Consiliului European.
Consiliul European nu exercită funcţii legislative şi
se pronunță prin consens.

37
 Luarea deciziilor (foştii piloni I şi III)
C Comitetul
O Parlamentul
Economic şi
N
Social (CES) European
S
U
L
Comitetul
T
Regiunilor (CR)
A
R
E
TRIUNGHIUL
DECIZIONAL

Comisia
Consiliul UE
Europeană
38
 Cetăţenia europeană
- ⬄ cetățenia oricăruia dintre statele membre

- completează, fără a înlocui, cetățenia statului

membru

- Carta drepturilor fundamentale include

- principiile din Carta Europeană a Drepturilor Omului
(1950)
- drepturi derivate din tradițiile constituționale comune
statelor membre

39
 Cetăţenia europeană
Drepturile cetăţenilor europeni
- Dreptul la liberă circulaţie şi şedere pe teritoriul
UE
- Dreptul de a candida şi de a vota în statul de
rezidenţă
- Dreptul la protecţie diplomatică şi consulară
- Dreptul de a înainta petiţii la Parlamentul
European 

şi plângeri la Ombudsmanul European

40
 Cetăţenia europeană
Drepturile cetăţenilor europeni
- Dreptul de a se adresa instituțiilor europene și
a primi răspuns în scris în limba statului membru
- Dreptul de acces la documente ale instituțiilor
europene
- Dreptul la inițiative cetățenești (Comisia
Europeană) – minim:
- 1.000.000 cetățeni din ¼ (= 7) din statele membre
- echivalent a numărul europarlamentarilor din statul membru x
750

41
 Carta drepturilor fundamentale
• Demnitate: demnitate umană, dreptul la viaţă,
dreptul la integritate al persoanei, interzicerea
torturii şi a pedepselor sau tratamentelor inumane
sau degradante, interzicerea sclaviei şi a muncii
forţate;
• Egalitate: egalitatea în faţa legii, nediscriminarea,
diversitatea culturală, religioasă şi lingvistică,
egalitatea de șanse între bărbaţi şi femei,
drepturile copilului, drepturile persoanelor în vârstă,
integrarea persoanelor cu dizabilități;

42
 Carta drepturilor fundamentale
• Libertăţi: dreptul la libertate şi la siguranţă, respectarea
vieţii private şi de familie, protecţia datelor, dreptul la
căsătorie şi dreptul de a întemeia o familie, libertatea de
gândire, de conştiinţă şi de religie, libertatea de
exprimare şi de informare, libertatea de întrunire şi de
asociere, libertatea artelor şi ştiinţelor, dreptul la
educaţie, libertatea de alegere a ocupaţiei şi dreptul la
muncă, libertatea de a desfăşura o activitate comercială,
dreptul de proprietate, dreptul de azil,
protecţia în caz de strămutare, expulzare sau
extrădare;

43
 Carta drepturilor fundamentale
• Solidaritate: dreptul lucrătorilor la informare şi la
consultare în cadrul întreprinderii, dreptul de negociere
şi de acţiune colectivă, dreptul de acces la serviciile de
plasament, protecţia în cadrul concedierii nejustificate,
condiţii de muncă echitabile şi corecte, interzicerea
muncii copiilor şi protecţia tinerilor la locul de muncă,
viaţa de familie şi viaţa profesională, securitatea socială
şi asistenţa socială, protecţia sănătăţii,
accesul la servicii de interes economic general,
protecţia mediului, protecţia consumatorilor;

44
 Carta drepturilor fundamentale

• Drepturile cetăţenilor: dreptul de a alege şi

de a fi ales în Parlamentul European, dreptul de
a alege şi de a fi ales în cadrul alegerilor locale,
dreptul la bună administrare, dreptul de acces
la documente, Ombudsmanul European, dreptul
de petiţionare, libertatea de circulaţie şi de
şedere, protecţia diplomatică şi consulară;

45
 Carta drepturilor fundamentale

• Justiţia: dreptul la o cale de atac eficientă

şi la un proces echitabil, prezumţia de
nevinovăţie şi dreptul la apărare, principiile
legalităţii şi proporţionalităţii infracţiunilor
şi pedepselor, dreptul de a nu fi judecat sau
condamnat de două ori pentru aceeaşi
infracţiune.

46
 Integrarea economică
Gradele de integrare economică – 6
pași:
1.Zona de comerţ preferenţial: taxe vamale reduse între
anumite state
2.Zona de liber schimb: fără taxe vamale pentru anumite
bunuri sau pentru toate bunurile între ţările participante
3.Uniunea vamală: aceleaşi taxe vamale externe pentru ţările
terţe şi o politică comercială comună
4.Piaţa unică: norme comune privind produsele; libera
circulaţie a mărfurilor, a capitalurilor, a persoanelor şi a
serviciilor
5.Uniunea economică şi monetară: o piaţă unică cu o monedă
şi o politică monetară comune
6.Integrarea economică completă: toate
elementele de mai sus la care se adaugă
47
politici fiscale şi alte tipuri de politici economice armonizate
 Piaţa internă
Piaţa internă = piață unică ce asigură libera
circulaţie a bunurilor, serviciilor,
capitalurilor şi persoanelor şi în care
cetăţenii europeni sunt liberi să locuiască, să lucreze, să studieze
şi să facă afaceri; funcțională din 1993.

Diferitele politici comune însoţitoare:

agricultură, concurenţă şi dezvoltare regională, mediu şi altele

Libera circulaţie a mărfurilor

Libera circulaţie a forţei de muncă

Libertatea de circulaţie a serviciilor

48
Libera circulaţie a capitalurilor
 Uniunea Economică şi Monetară
Etapa a II-a
Pregătirea
pentru UEM

Criteriile de convergenţă 1994 - 1999

economică şi monetară
Stabilitatea preţurilor
Disciplină bugetară Etapa I
Liberalizare Etapa a III-a
circulaţie capitaluri,

Stabilitatea ratei de schimb

Organizarea şi
persoane, servicii,
mărfuri funcţionarea UEM
1990 - 1994 1999 -

Stabilitatea ratei pe termen

lung a dobânzilor Zona euro
1999: Austria, Belgia, Finlanda,
Franţa, Germania, Irlanda, Italia,
Luxemburg, Olanda, Portugalia şi Spania
2001 - 2014: Grecia, Slovenia, Cipru, 49
Malta, Slovacia, Estonia, Letonia
 Uniunea Economică şi Monetară
Prima etapă (1990-1994):
- Eliminarea barierelor interne privind
libera circulație a mărfurilor, persoanelor, serviciilor și
capitalurilor în interiorul UE

A doua etapă (1994-1999):

- 1994: înființarea Institutului Monetar European
(precursorul BCE)
- Pregătiri pentru
- crearea monedei unice
- aplicarea unei discipline fiscale
- întărirea convergenței politicilor statelor
membre
50
- 1998: instituirea Băncii Centrale Europene
 Uniunea Economică şi Monetară

A treia etapă (1999 - prezent):

- Fixarea irevocabilă a cursurilor de schimb

pentru monedele celor 11 state membre
participante: Belgia, Germania, Irlanda,
Spania, Franța, Italia, Luxemburg, Olanda,
Austria, Portugalia și Finlanda

- Introducerea monedei unice – euro

- 1 ianuarie 2002: prima substituire a monedei 51

fiduciare, odată cu introducerea bancnotelor și
 Uniunea Economică şi Monetară
1 ian. 1999 – lansarea euro
1 ian. 2002 – introducerea numerarului euro
Efectele introducerii numerarului euro asupra
prețurilor:
- Prețul unor produse a înregistrat o creștere
peste medie (mai ales la produse cumpărate
frecvent); ! așteptările inițiale ale consumatorilor
– influență asupra percepției ulterioare.
- Alte majorări nu au fost însă direct legate de
introducerea euro (petrol; legume, fructe –
condiții climatice).
- Eurostat: max. 0,3% contribuție la
creșterea ratei totale a inflației în zona 52
euro.
 Uniunea Economică şi Monetară
Caracteristici ale zonei euro
- Economie vastă, cu grad mult mai ridicat de
autonomie, comparabilă ca dimensiuni cu cea a SUA
- Una din cele mai mari economii dezvoltate din lume:
• 2012: zona euro – 333 milioane de cetățeni;
SUA: 314 milioane; Japonia: 128 milioane
- Referitor la ponderea în produsul intern brut
(PIB) mondial:
• 2012: SUA - 18,9%; zona euro - 13,7%; Japonia –
5,6%
- Referitor la ponderea în PIB a exporturilor
de bunuri și servicii:
• 2012: zona euro – 26,8%; SUA – 53
 Uniunea Economică şi Monetară

Avantajele monedei euro:

- Rate scăzute ale dobânzilor datorită gradului

ridicat de stabilitate a prețurilor – euro este la fel
de stabil ca cele mai performante monede utilizate
anterior în țările din zona euro.

- Mai multă transparență în privința prețurilor –

prețurile pot fi comparate cu ușurință; inflația este
mai bine ținută sub control.

- Eliminarea costurilor de tranzacție

valutară
54
 Politica Agricolă Comună

1960 – adoptarea principiilor fundamentale ale

PAC
1984, 1992, 1997, 2003, 2009, 2013 –
reforme ale PAC
PAC - 2 piloni:
I. Politica privind piețele și ajutoarele
II. Noua politică de dezvoltare rurală: sprijin
socio-structural, în special măsuri
agroecologice 55
 Politica Agricolă Comună
1962: siguranța aprovizionării cu alimente
1980: eliminarea diferenței tot mai mari
dintre cerere și ofertă; gestionarea
cheltuielilor agricole
1992:
• înlocuirea protecției prin prețuri cu ajutoarele
compensatoare pentru venituri; plăți directe pe
hectar;
• prime pe cap de animal (vite);
• pensionare anticipată pentru agricultorii de peste
55 ani;
• ajutoare pentru agricultorii utilizatori de
tehnici ecologice;
• ajutoare pentru împădurirea terenurilor agricole. 56
 Politica
1997:
Agricolă Comună
- noua aliniere a prețurilor la cele
mondiale
- eco-condiționalitatea – obligativitatea respectării
condițiilor de mediu pentru acordarea ajutoarelor
(opțional, pentru fiecare stat membru)
- modularea – reducerea ajutoarelor acordate, în
favoarea finanțării măsurilor de dezvoltare rurală
(opțional, pentru fiecare stat membru)
- introducerea celui de-al doilea pilon al PAC =
noua politică de dezvoltare rurală
- stabilizarea financiară – cadru financiar strict 57
stabilit pentru perioada 2000-2006
 Politica
2003:
Agricolă Comună
- decuplarea ajutoarelor în raport cu volumul
produs – introducerea plății unice pe
exploatație;
- ecocondiționalitatea – condiție pentru acordarea plăților
unice; ⬄ criterii privind mediul, sănătatea publică,
bunăstarea animalelor etc.;
- compatibilitatea cu regulile Organizației Mondiale a
Comerțului;
- redistribuirea publică a drepturilor de plată pentru
ferme ⬄ instrumente: modularea; rezervele naționale
(dificultăți/ situații excepționale); model regional de
decuplare (plăți pe hectar după criterii naționale);
- gestiune flexibilă a PAC la nivelul statelor membre;
- disciplina financiară pentru 2007-2013: înghețarea
pilonului I și impunerea de plafoane anuale obligatorii. 58
 Politica
2007:
Agricolă Comună
- organizarea comună unică a piețelor – codifică
mecanismele de reglementare a celor 21 de OCP
(organizarea comună a piețelor agricole)
2009: existente.
- consolidarea decuplării totale a ajutoarelor, în favoarea plății
unice pe exploatație;
- reorientarea parțială a fondurilor alocate în baza primului pilon
către dezvoltarea rurală sau culturile/ regiunile sensibile;
- revizuirea instrumentelor de reglementare a piețelor:
- flexibilitatea normelor privind intervenția publică și
controlul ofertei – crește libertatea agricultorilor de a
reacționa la semnalele pieței;
- renunțarea la scoaterea obligatorie a terenurilor din
circuitul agricol, în contextul dezvoltării biocarburanților;
- eliminarea cotelor de lapte (2014-2015).
59
 Politica Agricolă Comună
Direcții 2013:

1. Abordare strategică a reformei CAP

2. Garantarea siguranței alimentelor

3. Promovarea sectoarelor competitive și
potențial competitive ale agriculturii – inclusiv
prin dezvoltarea cercetării și inovării;

4. Transformarea intervenției pe piață într-un

instrument modern de management al
situațiilor de risc și criză;

60
 Politica
Direcții 2013:
Agricolă Comună
5. Intervenția publică – orientată spre
compensarea pierderilor în domeniul
bunurilor publice;

6. Recunoașterea importanței plăților corecte a

agricultorilor pentru livrarea de bunuri și servicii
publice;

7. Protecția mediului și a biodiversității, a zonei

rurale, menținerea și crearea de locuri de muncă
în zona rurală, combaterea schimbărilor
climatice;

61
8. Reorganizarea celor doi piloni ai PAC;
 Politica
Direcții 2013:
Agricolă Comună
9. Aplicarea unor măsuri echitabile față de
micii fermieri, zonele mai puțin favorizate,
respectiv noile state membre
10. Introducerea transparenței privind lanțul de
aprovizionare cu alimente, cu acordarea unei
atenții sporite intereselor producătorilor;
11. Asigurarea competiției loiale între produsele
domestice și cele din import;
12. Evitarea producerii de daune economice sau
asupra capacității de producție de alimente din
țările în curs de dezvoltare; contribuție la
eradicarea foametei la nivel mondial.

62
 Politica privind concurenţa
Comisia Europeană are competența de a investiga
comportamentele potențial anticoncurențiale.

Exceptări în bloc
Practici
concertate
Exceptări individuale
Ajutoare Abuz de
Reformă de stat poziţie
dominantă
sistem de exceptări Practici
bazat pe aplicarea neconcurenţiale
descentralizată a
regulilor de
Acorduri
concurenţă restrictive
Fuziuni

63
 Politica privind concurenţa
Comisia Europeană supraveghează:
- acordurile dintre întreprinderi, care
limitează concurenţa (cartelurile sau alte tipuri de
acorduri) şi prin care părţile îşi stabilesc propriile
reguli şi evită regulile unei pieţe liberalizate;
politica antitrust; acorduri anticoncurențiale:
➢ Fixarea prețurilor
➢ Limitarea producției
➢ Împărțirea pieței/ consumatorilor
➢ Fixarea prețurilor de revânzare (între
producător și distribuitori)
- politica de clemență: întreprinderile
implicate într-un cartel, dar care recunosc
comportamentul anticoncurențial și predau
64
probe – imunitate totală la amenzi sau
 Politica privind concurenţa
Comisia Europeană supraveghează:

- cazurile de abuz de poziţie dominantă, în care

întreprinderea dominantă îşi exploatează poziția
pentru a elimina concurenţa; exemple:

➢ Practicarea unor prețuri prea mari

➢ Vânzarea la prețuri scăzute în mod artificial
➢ Obligarea consumatorilor să cumpere un
produs care este legat legat artificial de unul
mai cunoscut, conducând la excluderea
produselor similare
65
 Politica privind concurenţa
Comisia Europeană supraveghează:
- fuziunile şi alte acorduri formale între întreprinderi
(achiziții), care prevăd o asociere permanentă sau
temporară (sunt autorizate în măsura în care
acestea permit o extindere a pieţelor, în beneficiul
consumatorilor);
- eforturile menite să liberalizeze pieţele în
sectoare precum transportul, energia, serviciile
poştale şi telecomunicaţiile. Multe din aceste
sectoare erau dominate de monopoluri de stat şi,
prin urmare, este important să se asigure ca
procesul de liberalizare să nu le aducă acestora
avantaje neloiale. 66
 Politica privind concurenţa
Comisia Europeană supraveghează:
- sprijinul financiar (ajutor de stat) în beneficiul
întreprinderilor din partea guvernelor ţărilor UE –
ajutoarele de stat sunt compatibile cu legislaţia
europeană cu condiţia ca acestea să nu denatureze
concurenţa dintre întreprinderile europene și să nu
aducă prejudicii economiei; excepții (individuale/ de
grup) – dacă:
➢există o șansă reală ca o întreprindere aflată în
dificultate/ nouă să devină rentabilă sau să
contribuie la interesele UE (ex: locuri de muncă,
inovare, cercetare, dezvoltare regională, IMM);
➢este în avantajul consumatorilor;
67
➢nu aduce prejudicii altor întreprinderi.
 Politica privind concurenţa
Comisia Europeană supraveghează:

- cooperarea cu autorităţile naţionale

competente responsabile cu punerea în
aplicare a legislaţiei europene în domeniul
concurenţei, pentru a garanta aplicarea
uniformă a dreptului concurenţei la nivelul
UE.

68
 Politica privind concurenţa
Efectele pozitive ale politicii
privind concurența:
➢ Prețuri mici

➢ Calitate mai bună a bunurilor și serviciilor

➢ Ofertă mai variată de bunuri și servicii

➢ Inovare

➢ Concurenți mai serioși pe piața mondială

69
 Politica socială şi de ocupare
a forţei de muncă
Vot cu majoritate
Sănătatea şi calificată în
Contribuţiile financiare securitatea Consiliu
pentru promovarea ocupării lucrătorilor
forţei de muncă şi crearea Condiţii de muncă
de locuri de muncă
Condiţiile de angajare Integrarea persoanelor
a naţionalilor terţelor ţări excluse de pe piaţa muncii
rezidenţi pe teritoriul UE

Reprezentarea şi apărarea
colectivă a intereselor Informarea şi
lucrătorilor şi angajatorilor consultarea lucrătorilor

Vot unanim în
Consiliu Protecţia lucrătorilor
Egalitatea de șanse dintre
după terminarea
Securitatea bărbaţi şi femei
contractului de muncă
şi protecţia
socială a lucrătorilor

70
 Politica socială şi de ocupare
a forţei de muncă
OBIECTIVE:

- ocuparea forței de muncă

- condiții de viață și de muncă îmbunătățite
- protecție socială corespunzătoare
- dialog între conducere și personal
- dezvoltarea resurselor umane în vederea
menținerii unei rate ridicate a ocupării
forței de muncă
- combaterea excluziunii
71
 Politica socială şi de ocupare
a forţei de muncă
1974: Primul Program de acțiune socială
1986: Actul Unic European
1989: Carta comunitară privind drepturile sociale fundamentale ale
lucrătorilor (Carta socială)
1993: Acord privind politica socială
2000: Metoda deschisă de coordonare
Agenda politicii sociale europene 2000-2005
Carta drepturilor fundamentale a UE
2005: Agenda socială 2006-2010
Programul Progress
2007: Fondul european de ajustare la globalizare (FEAG)
Tratatul de la Lisabona
2008: Agenda socială reînnoită: „Oportunități, acces și solidaritate
în Europa secolului 21”
72
2010: Strategia Europa 2020
Politica socială şi de ocupare
a forţei de muncă

Tratatul de la Roma:
- coordonarea sistemelor de securitate socială
ale statelor membre
- cooperarea în domeniile:
❑ ocuparea forței de muncă
❑ dreptul muncii
❑ condițiile de lucru
❑ pregătirea profesională
❑ securitatea socială
❑ sănătatea și siguranța la locul de muncă
❑ dialog social
73
Politica socială şi de ocupare
a forţei de muncă

1986 – Actul Unic European:

- sănătate și siguranță la locul de muncă

- posibilitatea negocierii acordurilor

colective între partenerii sociali

- instituirea politicii comunitare de

coeziune economică și socială

74
 Politica socială şi de ocupare
a forţei de muncă
Acordul privind politica socială

❑ 1993:
Se semnează de 11 state membre, fără sprijinul
Regatului Unit al Marii Britanii.

❑ 1997:
Este aprobat de toate statele membre (inclusiv Regatul
Unit) și integrat în textul Tratatului CE, cu ocazia
Tratatului de la Amsterdam.

75
 Politica socială şi de ocupare
a forţei de muncă
Acordul privind politica socială

învestește Consiliul cu puterea de a adopta directive de stabilire

a cerințelor minime în următoarele domenii noi:
- îmbunătățiri ale mediului de lucru cu scopul de a proteja
angajații;
- condițiile de muncă;
- dreptul lucrătorilor la informare și consultare;
- egalitatea de șanse pentru bărbați și femei pe piața muncii;
- egalitatea de tratament la locul de muncă;
- integrarea profesională a persoanelor excluse de pe piața
muncii.

76
 Politica socială şi de ocupare
a forţei de muncă
Acordul privind politica socială

prevede luarea deciziilor cu unanimitate de voturi cu privire la

domenii legate de:
- securitatea socială și protecția socială a lucrătorilor;
- protecția angajaților ale căror contracte de muncă sunt
reziliate;
- reprezentarea și apărarea colectivă a intereselor angajaților
și angajatorilor;
- condițiile de angajare pentru resortisanții țărilor terțe cu
ședere legală pe teritoriul Comunității;
- contribuțiile financiare pentru promovarea
ocupării forței de muncă și crearea de locuri de
77
muncă.
 Politica socială şi de ocupare
a forţei de muncă
Acordul privind politica socială

În 1997 se extinde cu privire la:

- Fondul social european
- libera circulație a lucrătorilor
- securitatea socială pentru lucrătorii migranți din
Comunitate
- combaterea discriminării bazate pe sex, rasă sau origine
etnică, apartenență religioasă sau convingeri,
dizabilități, vârstă sau orientare sexuală
- nivel înalt de ocupare – inclusiv prin Strategia
europeană pentru ocuparea forței de muncă
78
(SEOFM)
 Politica socială şi de ocupare
a forţei de muncă
2000 – Consiliul European de la Lisabona:
- creșterea economică nu este în sine
suficientă în lupta împotriva sărăciei sau a pericolului
de excludere socială;
- metoda deschisă de coordonare – va îngloba ulterior
pensiile, sănătatea și îngrijirile pe termen lung în cadrul
așa-numitei MDC sociale

2000 – Nisa:
- se adoptă Agenda politicii sociale europene pentru
perioada 2000-2005
- se proclamă Carta drepturilor fundamentale
79
a UE
 Politica socială şi de ocupare
a forţei de muncă

2005 – Agenda socială 2006-2010

- Progress – program pentru ocuparea forței de muncă și
solidaritate socială

2007 - Fondul european de ajustare la globalizare

(FEAG):
- scop: sprijin lucrătorilor care și-au pierdut locul de muncă
din cauza modificărilor structurale ale comerțului mondial

80
 Politica socială şi de ocupare
a forţei de muncă
2007 – Tratatul de la Lisabona:
- ocuparea integrală a forței de muncă
- solidaritatea dintre generații
- protecția drepturilor copilului

Clauza socială orizontală:

- promovarea unui nivel ridicat al ocupării forței de muncă
- garantarea unei protecții sociale corespunzătoare
- combaterea excluziunii sociale
- nivel ridicat de educație, de formare profesională și de
protecție a sănătății umane

81
 Politica socială şi de ocupare
a forţei de muncă
2008 – Agenda socială reînnoită:
„Oportunități, acces și solidaritate în
Europa secolului 21”
- măsuri pentru a crește impactul instrumentelor
financiare existente (FSE și FEAG)

2010 – facilitate de microfinanțare Progress –

microcredite pentru:
- întreprinderile mici
- persoanele fără loc de muncă dornice să creeze sau să-și
dezvolte propria întreprindere

82
 Politica socială şi de ocupare
a forţei de muncă

2010 – Strategia ”Europa 2020”

- menționează pentru prima dată un obiectiv precis

pentru pilonul social: reducerea cu 20 de milioane a
numărului persoanelor expuse la riscul de sărăcie până în
2020
- angajament reînnoit în domeniul ocupării forței de
muncă: o rată de ocupare profesională de 75% a
persoanelor cu vârste cuprinse între 20 și 64 de ani

83
 Mediul şi dezvoltarea durabilă

• 1997 – Tratatul de la Amsterdam introduce conceptul de

dezvoltare durabilă (DD) şi promovează politica de mediu ca politică
transversală:
– menţinerea calităţii generale a vieţii
– menţinerea accesului continuu la rezervele naturale
– evitarea compromiterii pe termen lung a mediului

• Abordarea 1993-2000 se baza pe prevenire şi punere în aplicare pe

baza instrumentelor economice şi fiscale

• Strategia UE în domeniul DD a fost adoptată în 2001 şi cuprinde

două linii de dezvoltare:
• Procesul Cardiff – integrarea politicilor de mediu în alte politici comunitare
• Declaraţia de la Gothenburg – rolul UE în aspectele globale ale
dezvoltării durabile

84
 Mediul şi dezvoltarea durabilă
2001 – Strategia de dezvoltare durabilă
(SDD), reînnoită în 2006:
- schimbările climatice și energia curată
- transportul durabil
- producția durabilă și consumul durabil
- conservarea și gestionarea resurselor naturale
- sănătatea publică
- incluziunea socială
- demografia și migrația
- sărăcia mondială și provocările legate de dezvoltarea
durabilă
85
 Mediul şi dezvoltarea durabilă
2002 – ”Mediu 2010: Viitorul nostru, alegerea
noastră”:
Priorități:
• schimbările climatice
• biodiversitatea
• mediul și sănătatea
• resursele naturale și deșeurile

Domenii pentru strategii tematice:

1. Poluarea atmosferică
2. Prevenirea și reciclarea deșeurilor
3. Protecția și conservarea mediului marin
4. Protecția solului
5. Utilizarea durabilă a pesticidelor
6. Utilizarea durabilă a resurselor naturale
7. Mediul urban
86
 Mediul şi dezvoltarea durabilă
2002 – ”Mediu 2010: Viitorul nostru, alegerea
noastră”:
2002:
- Evaluarea impactului inclusiv asupra mediului devine obligatorie
pentru toate propunerile majore ale Comisiei

2011:
- Foaie de parcurs privind eficiența utilizării resurselor
- Foaie de parcurs pentru trecerea la o economie competitivă cu
emisii scăzute de dioxid de carbon până în 2050
- Obiectiv: reducerea cu 80%
- Domenii: producția de electricitate, industria,
transportul, imobilele și construcțiile, precum și
agricultura 87
 Coeziunea economică, socială și
teritorială
Fondul de
Fondul Social
Solidaritate
European
al Uniunii
Social şi ocuparea
forţei de muncă
Mediu Educaţie şi
Programele europene în
formare
Fondul de domeniul educaţiei şi
Coeziune formării

Politica Piaţa
Transport
internă
regională Fondul
European
de Dezvoltare
Regională
Pescuit UEM

Fondul PAC
European
pentru Fondul European
Pescuit pentru Agricultură
şi Dezvoltare Rurală
88
 Coeziunea economică, socială și
teritorială 


1986: Actul Unic European => coeziunea

economică și socială

2008: Tratatul de la Lisabona => coeziunea

teritorială

89
 Coeziunea economică, socială și
teritorială 


Obiectiv:
• reducerea disparităților regionale
• atenție deosebită:
– zone rurale
– zone afectate de tranziția industrială
– regiuni afectate de un handicap natural sau
demografic grav și permanent.
90
 Coeziunea economică, socială și
teritorială 


Instrumente:
• coordonarea politicilor economice
• punerea în aplicare a politicilor UE
• utilizarea de instrumente financiare: FEOGA
– secțiunea Orientare, FSE, FEDR, Fondul de
Coeziune, Banca Europeană de Investiții etc.

91
 Coeziunea economică, socială și
teritorială 


• Secțiunea Orientare a FEOGA: dezvoltarea rurală și îmbunătățirea infrastructurii

agricole.
• Fondul social european: prevenire și combatere a șomajului, de dezvoltare a
resurselor umane și de promovare a integrării sociale pe piața muncii, egalitatea de
șanse între femei și bărbați, dezvoltarea durabilă și coeziunea economică și socială.
• Fondul european de dezvoltare regională: remedierea principalelor dezechilibre
regionale din UE (regiunile care înregistrează întârzieri în materie de dezvoltare;
reconversia regiunilor industriale în declin).
• Fondul de coeziune: proiecte de mediu și rețelele transeuropene de infrastructuri
de transport; poate fi accesat doar de statele membre al
căror venit național brut pe cap de locuitor este
mai mic decât 90% din media la nivelul UE.

92
Politica de coeziune a UE investeşte în …

Sprijin

Formare pentru IMM-uri

Eficienţă
energetică
93

Energie

regenerabilă
Transporturi
Cooperare

Cercetare între regiuni
şi inovare

93
 Rezultatele politicii 

de coeziune

(date din perioada 2000–2006)

8 400 km de cale ferată construiţi sau reabilitaţi

5 100 km de drum rutier construiţi sau reabilitaţi

Accesul la apă potabilă curată pentru încă 20 de milioane
de persoane
Formare pentru 10 milioane de persoane anual

Peste 1 milion de locuri de muncă create

PIB/cap de locuitor în creştere cu 5 % în noile state membre

94
 

Politica de coeziune: obiective
tematice 2014-2020
• Cercetare şi inovare
• Tehnologiile informaţiei şi comunicaţiilor (TIC)
• Competitivitatea întreprinderilor mici şi mijlocii (IMM-uri)
• Trecerea la o economie cu emisii reduse de dioxid de carbon
• Adaptarea la schimbările climatice şi prevenirea şi gestionarea riscurilor
• Protecţia mediului şi eficienţa resurselor
• Transport durabil şi eliminarea blocajelor din cadrul infrastructurilor reţelelor majore
• Ocuparea forţei de muncă şi sprijinirea mobilităţii lucrătorilor
• Incluziune socială şi combaterea sărăciei
• Educaţie, competenţe şi învăţare pe tot parcursul vieţii
• Consolidarea capacităţii instituţionale şi administraţii publice eficiente

95
 

Politica de coeziune Fondul
Social European 2014-2020
În deplină conformitate cu Strategia Europa 2020
• Promovarea ocupării şi sprijinirea mobilităţii lucrătorilor
• Investiţii în educaţie, competenţe şi învăţare pe tot parcursul vieţii
• Promovarea incluziunii sociale şi combaterea sărăciei
• Consolidarea capacităţii instituţionale şi o administraţie publică eficientă 


Dimensiunea socială consolidată

• Un accent mai mare pus pe combaterea şomajului în rândul tinerilor
• Integrare şi sprijin specific pentru egalitatea de şanse
între femei şi bărbaţi şi nediscriminare

96
 

Politica de coeziune Fondul
de Coeziune 2014-2020
Investiţii în domeniul mediului
• Adaptarea la schimbările climatice şi prevenirea riscurilor
• Sectoarele apei şi deşeurilor
• Biodiversitatea, inclusiv prin infrastructuri ecologice
• Mediul urban
• Economia cu emisii reduse de dioxid de carbon


Investiţii în domeniul transporturilor

• Reţele transeuropene de transport (TEN-T)
– Sisteme de transport cu emisii reduse de dioxid de
carbon şi transport urban
97
Strategia Europa 2020
Reprezintă strategia UE de creştere economică
pentru perioada 2010-2020 (succede strategiei Lisabona).

UE își propune
o creștere inteligentă, durabilă şi favorabilă incluziunii
(cele trei priorităţi ce se sprijină reciproc şi
sunt în măsură să ajute UE şi statele membre
să obţină un nivel ridicat de ocupare a forţei de muncă,
de productivitate şi de coeziune socială)




98
Strategia Europa 2020
ROL ȘI STRUCTURĂ: Strategia identifică principalele

probleme la nivel european, pentru a căror rezolvare propune

obiective pe care, folosind

atuurile (punctele tari) existente, le va aduce la îndeplinire utilizând

diferite

instrumente, cu implicarea unei varietăţi de

structuri.

99
 Europa 2020 – Rolul și
structura
Piloni:
1. Abordarea tematică = obiective + priorităţi
2. Rapoartele de ţară – urmărirea realizării strategiilor naţionale
privind creşterea economică durabilă şi sustenabilitatea
finanţelor publice
La nivel UE:
• Orientări integrate privind domeniul de aplicare al priorităţilor şi
obiectivelor
• Recomandări specifice pentru fiecare stat
• Avertismente politice
 Europa 2020 – Probleme
vizate
• Efectele crizei economice şi financiare
• Evoluţia mai lentă a realităţilor politice faţă de
cele economice
• Reducerea locurilor de muncă
• Presiuni asupra coeziunii sociale
• Puncte slabe ale economiei europene,
nepercepute înainte de criză
 Europa 2020 – Domenii-
problemă
Şi înainte de criză, anumite domenii înregistrau
probleme faţă de restul lumii:

• Rata medie de creştere economică; productivitatea

• Ocuparea forţei de muncă – cu aspecte specifice
privind ocuparea femeilor şi a vârstnicilor şi timpul
de lucru
• Îmbătrânirea populaţiei
 Europa 2020 – obiective
generale
• Pe termen scurt: ieșirea cu succes din criză
• Pe termen lung: redresarea Europei, urmată de menținerea pe
poziție
– Crearea mai multor locuri de muncă
– Condiții de viață mai bune
• Obiective specifice - de preluat/ transpus naţional:
– Ocuparea forţei de muncă
– Cercetarea şi inovarea
– Schimbările climatice şi energia
– Educaţia
– Combaterea sărăciei
 Europa 2020 – Atuuri
(puncte tari)
• Forţă de muncă talentată

• Bază tehnologică şi de cunoaştere - solidă

• Piaţă internă

• Monedă unică

• Economie de piaţă
 Europa 2020 –
Instrumente
• Noua guvernanţă economică

• Bugetul

• Comerţul

• Politica economică externă

• Uniunea economică şi monetară

 Europa 2020 – Structuri-
cheie
• Lideri şi instituţii din Europa:
– Consiliul European – rol principal
– Comisia Europeană – monitorizare, facilitare schimburi politică,
propuneri orientare iniţiative emblematice
– Parlamentul European – colegislator, mobilizare cetăţeni

• Parlamentele naţionale, autorităţile regionale şi locale

• Partenerii sociali şi societatea civilă

 Obiectivele Europa 2020
1. Ocuparea forţei de muncă
• o rată de ocupare a forţei de muncă de 75% în rândul populaţiei cu vârste cuprinse între 20 şi 64
de ani

2. Cercetare, dezvoltare şi inovare

• un nivel al investiţiilor publice şi private în cercetare şi dezvoltare de 3% din PIB-ul UE

3. Schimbări climatice şi energie

• 20% (sau chiar cu 30%, în condiţii favorabile) reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră faţă
de nivelurile înregistrate în 1990
• 20% creştere a ponderii surselor de energie regenerabile – 2005
• 20% creştere a eficienţei energetice – față de 2005
4. Educaţie
• reducerea abandonului şcolar la sub 10%
• creşterea la peste 40% a ponderii absolvenţilor de studii superioare în rândul populaţiei
în vârstă de 30-34 de ani
5. Sărăcie şi excluziune socială
• reducerea cu cel puţin 20 de milioane a numărului persoanelor care suferă sau riscă să
sufere de pe urma sărăciei şi a excluziunii sociale

107
 Europa 2020 – ţintele României
1. Ocuparea forţei de muncă
• o rată de ocupare a forţei de muncă de 70% în rândul populaţiei cu vârste cuprinse între 20 şi 64
de ani

2. Cercetare, dezvoltare şi inovare

• un nivel al investiţiilor publice şi private în cercetare şi dezvoltare de 2% din PIB-ul UE

3. Schimbări climatice şi energie

• reducerea cu 19% a emisiilor de gaze cu efect de seră faţă de nivelurile înregistrate în 1990
• creşterea ponderii surselor de energie regenerabile până la 24%
• eficiența energetică – reducerea consumului de energie

4. Educaţie
• reducerea abandonului şcolar la sub 11,3%
• creşterea la peste 27,6% a ponderii absolvenţilor de studii superioare în rândul
populaţiei în vârstă de 30-34 de ani
5. Sărăcie şi excluziune socială
• reducerea cu cel puţin 580.000 a numărului persoanelor care suferă sau riscă să sufere
de pe urma sărăciei şi a excluziunii sociale

108
 Europa 2020 – Priorităţi
• Creștere inteligentă: dezvoltarea unei economii bazate pe
cunoaștere și inovare

• Creștere durabilă: promovarea unei economii mai eficiente

din punctul de vedere al utilizării resurselor, mai ecologice și
mai competitive

• Creștere favorabilă incluziunii: promovarea unei economii

cu o rată ridicată a ocupării forței de muncă, care să asigure
coeziunea socială și teritorială.
 Europa 2020 – Domenii
• Creşterea inteligentă:
– Inovare
– Educaţie, formare, învăţare de-a lungul întregii vieţi
– Societatea digitală
• Creşterea durabilă:
– Competitivitate
– Combaterea schimbărilor climatice
– Energie curată şi eficientă
• Creşterea favorabilă incluziunii:
– Ocuparea forţei de muncă
– Competenţele
– Combaterea sărăciei
 Europa 2020 – Iniţiative
emblematice
• O Uniune a inovării
• Tineretul în mişcare
• O agendă digitală pentru Europa
• O Europă eficientă din punctul de vedere al utilizării
resurselor
• O politică industrială adaptată erei globalizării
• O agendă pentru noi competenţe şi noi locuri de muncă
• Platforma europeană de combatere a sărăciei
 O Uniune a inovării
Condiții-cadru + acces la finanțările pentru
cercetare și inovare

Garantarea posibilităţii transformării ideilor

inovatoare în produse și servicii care

creează creștere și locuri de muncă

 Tineretul în mişcare

Consolidarea performanţei sistemelor

de educaţie
+
Facilitarea intrării tinerilor pe piaţa muncii
O agendă digitală pentru
Europa

Accelerarea dezvoltării serviciilor de

internet de mare viteză
+
Valorificarea beneficiilor pieţei digitale
unice pentru gospodării şi întreprinderi
O Europă eficientă din punctul
de vedere al utilizării resurselor
• Decuplarea creșterii economice de utilizarea
resurselor
• Trecerea la o economie cu emisii scăzute de
carbon
• Creșterea utilizării surselor regenerabile de
energie
• Modernizarea sectorului transporturilor
• Promovarea eficienței energetice
 O politică industrială
adaptată erei globalizării

Îmbunătățirea mediului de afaceri, în

special pentru IMM-uri
+
Sprijinirea dezvoltării unei baze
industriale solide și durabile în măsură
să facă față concurenței la nivel mondial
O agendă pentru noi competențe
și noi locuri de muncă
Dezvoltarea competențelor pe tot parcursul vieții +
Îmbunătăţirea mobilităţii profesionale

Creșterea ratei de participare pe piața muncii +

Îmbunătăţirea corelării cererii și a ofertei în materie de forță de
muncă

Modernizarea piețelor muncii +

Creşterea autonomiei cetățenilor
 Platforma europeană de
combatere a sărăciei
Garantarea coeziunii sociale şi teritoriale

Beneficiile creşterii + locurile de muncă – împărţite

echitabil

+
Persoanele în situaţie de sărăcie/ excluziune
socială:
viaţă demnă + rol activ în societate
 Iniţiative UE de stimulare a
creşterii favorabile incluziunii
1. Agenda pentru noi competenţe şi locuri de muncă
– sprijinirea cetăţenilor să dobândească noi competenţe, să se adapteze la schimbările de pe piaţa
muncii şi să se reorienteze profesional
– modernizarea pieţelor muncii, pentru a spori productivitatea muncii şi rata de ocupare a forţei
de muncă, pentru a reduce şomajul şi pentru a asigura durabilitatea modelelor sociale europene.

2. Platforma europeană de combatere a sărăciei

– asigurarea coeziunii economice, sociale şi teritoriale
– garantarea respectării drepturilor fundamentale ale persoanelor care suferă de pe urma
sărăciei şi a excluziunii sociale şi să le asigure acestora un trai demn şi un rol activ în
societate
– sprijinirea măsurilor care favorizează integrarea în comunitate, formarea şi inserţia
profesională şi accesul la protecţie socială.

De asemenea, UE sprijină creşterea favorabilă incluziunii prin proiectele şi

investiţiile în domeniul dezvoltării regionale, prin care reduce discrepanţele dintre
regiuni şi asigură accesul tuturor europenilor la beneficiile creşterii economice.

119
Administraţia publică locală în trei
state ale Uniunii Europene
Spania, Italia, Finlanda

120
Spania este un stat unitar
descentralizat care cuprinde 17
regiuni, 50 de provincii şi puţin
peste 8000 de comune.

Textul constituţional garantează

dreptul la autonomie pentru diferite
naţionalităţi şi regiuni.

121
Pentru aplicarea principiului autonomiei
comunităţilor regionale, Constituţia spaniolă nu
a instaurat o cartă a autonomiilor, nu a stabilit
comunităţile autonome şi nu a prevăzut un
partaj uniform al competenţei.
Ea a definit, însă, procedura de constituire a
comunităţilor autonome. Astfel, provinciile
limitrofe având caracteristici istorice, culturale şi
economice comune pot revendica reunirea într-
o comunitate autonomă (regiune).

122
Instrumentul juridic fundamental al fiecărei
comunităţi autonome este Statutul, care
cuprinde atribuţiile ce revin acesteia, din
"inventarul de atribuţii" ce pot fi recunoscute
comunităţilor autonome, prevăzut de Constituţie.
Rezultatul aplicării acestor prevederi constituţionale
a fost crearea a 15 comunităţi autonome (regiuni),
care au sfere de competenţă legislativă diferite şi
inegale.
Cu toate acestea, comunităţile regionale dispun de
atribuţii legislative şi au instituţii, deliberative şi
executive, comparabile cu cele ale unui stat federat

123
 Competenţele primǎriei din
Madrid sunt: serviciile publice
locale( de transport, apǎ,
salubritate, iluminat public
etc.); circulaţie; urbanism şi
patrimoniu istoric; poliţia
municipalǎ.

124
În afara regiilor autonome locale, pe lângǎ
primǎria din Madrid mai funcţioneazǎ societǎţi
anonime cu capital exclusiv municipal, având ca
obiective:
• gestiunea serviciilor de percepţie pe cale
execitivǎ, a taxelor şi a impozitelor, a
contribuţiilor cǎtre primǎrie;
• construcţia şi gestiunea pieţelor centrale
municipale;
• activitǎţi economice şi sociale;
• realizeazǎ studii, proiecte, gestionare în vederea dotǎrii
oraşului cu incinte expoziţionale etc.

125
 Organizarea administraţiei publice locale în Italia

În Italia organizarea administraţiei statului are o structură

piramidală, în al cărei vârf se află Guvernul şi ministerele,
autorităţile locale fiind subordonate ministerelor. Aici se
întâlneşte acelaşi sistem de organizare administrativă pe
trei nivele – comunal, provincial şi regional, dispunând de o
bogată legislaţie recentă în materia autonomiei locale. El
este, în mare parte, de inspiraţie franceză, fiind un regim
uniform la nivelul întregii ţări. Pe lângă autorităţile locale
sistemul de administraţie descentralizat cuprinde şi serviciile
publice, care au statut de persoane morale, corpuri cu
independenţă juridică, constituite sub dreptul public şi cu
diferite grade de putere de autoguvernare.

126
Italia este statul cu „cea mai amplă
descentralizare administrativă în
serviciile dependente de stat”, întrucât
conform textului constituţional italian,
Republica este bazată pe principiile
autonomiei administrative locale şi pe
maxima descentralizare a serviciilor
puse la dispoziţie de către stat.

127
În materie de organizare locală,
provinciile şi comunele sunt
colectivităţi autonome, în limitele
principiilor fixate de legile generale
ale republicii care le determină
funcţiile, provinciile fiind împărţite în
arondismente.

128
Colectivitatea teritorială locală de bază este comuna.
Comuna este definită prin lege ca fiind o instituţie a
comunităţii locale, care îi reprezintă interesele şi îi
promovează dezvoltarea. Comunele îşi pot constitui
circumscripţii de descentralizare teritorială, dacă sunt
comune reşedinţă de provincie sau au o populaţie
mai mare de 100.000 de locuitori. Organizarea
acestor circumscripţii se face prin statutul comunei,
elaborat în condiţiile legii.
În calitate de circumscripţie de descentralizare a
statului, îndeplineşte atribuţii ce revin acestuia, cele
mai evidente fiind în domeniile: organizării şi
desfăşurării alegerilor, stării civile, recrutării şi
încorporării, statisticii.

129
Comunele derulează servicii
publice şi exploatări cu caracter
industrial şi comercial, iar
provinciile au atribuţii care se
apropie de acelea ale
departamentelor, intervenind cu o
serie de măsuri sanitare, de
instrucţie publică şi de igienă.

130
Colectivitatea teritorială locală situată la primul nivel
intermediar este provincia, considerată o instituţie
locală care reprezintă interesele şi promovează
dezvoltarea comunităţii provinciale.
Dintre atribuţiile caracteristice autonomiei locale, ce
aparţin provinciei, menţionăm: adoptarea propriului
regulament de organizare şi funcţionare (Statutul),
adoptarea bugetului propriu, reglementarea
organizării şi funcţionării serviciilor administrative
proprii.
Alte atribuţii importante ale provinciei sunt:
planificarea economică, amenajarea teritoriului
provinciei, anumite segmente ale protecţiei mediului;

131
Potrivit art. 129 din Constituţia Italiei, atât
provincia, cât şi comuna sunt concepute potrivit
principiului dedublării funcţionale, având în afară
de calitatea de colectivităţi locale, cu competenţă
generală şi calitatea de circumscripţii de
descentralizare ale statului şi ale regiunii.
După înlăturarea fascismului s-au impus
regiunile. Regionalismul a câştigat mult teren de
la mare la Alpi, iar în Italia, dacă înainte de
adoptarea Constituţiei a fost înlăturat prin
dispoziţii speciale, odată cu adoptarea
Constituţiei el a devenit regulă pe întreg teritoriul.

132
Spre deosebire de comune şi provincii, regiunile sunt
create pentru a organiza exercitarea funcţiilor
administrative la nivelul comunelor şi provinciilor.
Regiunile au puterea de a adopta legi în anumite
domenii stabilite de Constituţie, însă statul având
competenţă generală, legile regionale nu pot contraveni
celor statale, interesului regional sau intereselor altor
regiuni. Ele au deci puterea de a legifera, întrebuinţând
ca agent principal de execuţie provinciile şi comunele.
Regiunile sunt, de asemenea, competente să
stabilească obiectivele generale ale programării
dezvoltării economico-sociale, fiind abilitate, pe această
bază să repartizeze resursele necesare pentru
investiţiile locale.

133
Regiunile au anumite puteri legislative în anumite
domenii definite, în sensul că pot decreta o
legislaţie paralelă în regiunile obişnuite şi legislaţie
exclusivă pentru probleme specifice în regiunile
speciale.
Termenul "descentralizare" înseamnă, în acest caz,
că în afara atribuţiilor necesare pentru rezolvarea
problemelor locale, statul şi regiunea pot să
transfere colectivităţilor locale şi alte atribuţii, pe
care, dintr-un motiv sau altul, nu doresc să le
exercite prin organe proprii. Provinciile exercită atât
atribuţii specifice autonomiei locale, cât şi atribuţii
transferate de stat şi de regiune.

134
prin revizuirea constituţională din 2001,
autonomia regiunilor se lărgeşte, iar aplicarea
principiului subsidiarităţii, pentru repartizarea
competenţelor între stat şi regiune, este
prevăzută în mod expres.

135
De asemenea, prin modificarea art.116 din Constituţie se
recunoaşte bilingvismul în două regiuni (Trentino - Alto Adige/
Sudtirol şi Valle d'Aosta/ Vallee d'Aoste) şi se recunoaşte dreptul
regiunilor cu statut obişnuit de a accede la forme speciale de
autonomie, stabilindu-se, totodată, procedura de obţinere şi
limitele acestei autonomii speciale. Se deschide astfel calea
"nivelării" statutelor de autonomie ale celor două categorii de
regiuni.
Tot prin revizuirea constituţională din 2001 se înlătură controlul
preventiv asupra reglementărilor adoptate de regiune, care se
exercita de comisarul regional, în calitatea sa de reprezentant al
Guvernului şi se recunoaşte autonomia financiară a regiunilor.
Actualmente regiunile italiene se bucură de o largă autonomie,
aceasta apreciindu-se că este un pas important spre federalis

136
Analiză comparativă între administraţia locală a celor trei state:- Deosebiri

Spania Finlanda Italia

Un sistem cu trei Un sistem cu un Un sistem cu trei niveluri
niveluri de singur nivel de de administraţie locală.
administraţie locală. administraţie locală.
Un singur nivel Nu există nivel Un singur nivel
intermediar de admin. intermediar de admin. intermediar de admin.
La nivel regional – 15 La nivel regional este La nivel regional – 20
regiuni cu statut de impartita in 6 provincii; regiuni din care 5 cu statut
comunităţi autonome; La nivel special, având regim de
La nivel departamental 19 comunităţi autonome;
departamental – 50 regiuni de dezvoltare; La nivel departamental
provincii cu regim de La nivel de bază are 103 provincii şi 3 provincii
colectivităţi locale; 452 comune cu regim cu statut special, cu regim
La nivel de bază - de colectivitate locală. de
8089 comune, cu colectivităţi locale;
regim de colectivităţi La nivel de bază 8100
locale. comune cu regim de
colectivităţi locale.
Tara „autonomiilor” Stat unitar Stat regional
137
Concluzie
Indiferent de ţara unde le regăsim, colectivităţile locale se caracterizează prin
următoarele elemente: existenţa unui teritoriu; recunoaşterea unui anumit grad de
autonomie, chiar prin dispoziţiile constituţionale, justificat de existenţa intereselor
locale; principiul alegerii organelor locale prin sufragiu universal; un anumit grad de
protecţie juridică, sub aspect legislativ.
Sub aspect terminologic, sintagma autorităţi locale reprezintă termenul generic,
utilizat în toate statele Uniunii, termenul de colectivitate teritorială fiind folosit, mai
degrabă, pentru a desemna suportul teritorial sau populaţia căreia i se aplică
competenţele acestor autorităţi.
Autoritǎţile publice locale şi regionale au un rol semnificativ în înfǎptuirea obiectivelor
Uniunii Europene. Descentralizarea asigurǎ comunitǎţilor locale şi regionale
posibilitatea de a dispune liber de resursele financiare şi de a-şi exercita libertatea de
acţiune. Buna gestionare a serviciilor publice de interes local şi consultarea cu
cetǎţenii comunitǎţilor locale din unitatea administrativ-teritorialǎ sunt principalele
raţiuni de existenţǎ a instituţiei primarului,

138