Universitatea Ștefan cel Mare Suceava

Facultatea de Drept și Științe Administrative

Administratie Publică

Dizolvarea și lichidarea societăților

comerciale
 Cuprins

Introducere.................................................................................................................
Cap. I Dizolvarea societăţilor comerciale..................................................................
1.1. Cauzele generale de dizolvare a societăţilor comerciale........................
1.2. Căile dizolvării societăţii comerciale.....................................................
1.3. Efectele dizolvării societăţii comerciale
Cap. II Lichidarea societăţilor comerciale..................................................................
2.1. Aspecte comune lichidării.....................................................................
2.2. Operaţiuni specifice procedurii de lichidare............................................

2
 Introducere

Societatea comercială se constituie pentru a desfăşura o activitate comercială pe

durata de timp stabilită în actul constitutiv. Uneori durata societăţii se prelungeşte chiar şi
după decesul asociaţilor care au constituit societatea. Dar orice societate comercială va
sfârşi prin a dispărea, deoarece ea urmează acelaşi destin implacabil, ca şi o persoană
fizică: se naşte, trăieşte şi moare.
Încetarea existenţei societăţii comerciale reclamă realizarea unor operaţii care să
aibă drept rezultat nu numai încetarea personalităţii juridice, ci şi lichidarea patrimoniului
societăţii, prin exercitarea drepturilor şi îndeplinirea obligaţiilor sociale. În consecinţă,
potrivit legii, încetarea existenţei societăţii comerciale impune parcurgerea a două faze:
dizolvarea societăţii şi lichidarea societăţii.
Faza dizolvării societăţii cuprinde anumite operaţii care declanşează şi pregătesc
încetarea existenţei societăţii. În această fază, personalitatea juridică nu este afectată, însă
dizolvarea pune capăt activităţii normale a societăţii.
Faza lichidării societăţii cuprinde acele operaţii de lichidare a patrimoniului
societăţii, plata creditorilor şi împărţirea soldului între asociaţi. În această fază, societatea
continuă să îşi păstreze personalitatea juridică, dar ea este subordonată cerinţelor
lichidării.
Cele două faze sunt distincte şi, în consecinţă, ele trebuie parcurse în mod
succesiv, cu respectarea dispoziţiilor prevăzute de lege pentru fiecare.
Dizolvarea şi lichidarea societăţilor comerciale sunt reglementate prin dispoziţiile
Legii nr. 31/1990. Legea permite însă asociaţilor ca în actul constitutiv să prevadă
„modul de dizolvare şi de lichidare a societăţii” (art. 7 şi art. 8 din lege).

3
 Cap. I
Dizolvarea societăţilor comerciale

Dizolvarea societăţilor comerciale reprezintă o etapă în procesul de încetare a

personalităţii juridice a acestora, formată dintr-un ansamblu de operaţiuni care au ca
urmare, de regulă, lichidarea patrimoniului societăţilor în cauză1. Aceste operaţiuni se
referă la hotărârea de dizolvare a societăţii şi aducerea ei la cunoştinţa celor interesaţi.
Potrivit legii, hotărârea privind dizolvarea societăţii este luată, după caz, de
adunarea asociaţilor ori de instanţa judecătorească. Excepţional, dizolvarea societăţii se
produce în temeiul legii.
Cum se poate observa, dizolvarea priveşte însăşi societatea comercială ca entitate
juridică, iar nu încetarea actului constitutiv al societăţii.
Întrucât operaţiunile menţionate au numai rolul de a declanşa procesul de încetare
a existenţei societăţii comerciale, înseamnă că dizolvarea nu afectează personalitatea
juridică a societăţii2. Calitatea de persoană juridică este indispensabilă societăţii pentru
îndeplinirea celorlalte operaţiuni care privesc lichidarea patrimoniului social.

1.1 Cauzele generale de dizolvare a societăţilor comerciale

Cauzele de dizolvare a societăţilor comerciale sunt prevăzute de art. 222-224 şi
art. 232 din Legea nr. 31/1990. Prin dispoziţiile citate sunt reglementate unele cauze de
dizolvare generale şi deci aplicabile tuturor societăţilor comerciale, precum şi anumite
cauze de dizolvare specifice unora dintre formele de societate3.
Cauzele generale de dizolvare a societăţilor comerciale sunt următoarele:
 trecerea timpului stabilit pentru durata societăţii;
 imposibilitatea realizării obiectului sau realizarea acestuia;
 declararea nulităţii societăţii;

1
Smaranda Angheni, Magda Volonciu, Camelia Stoica, Drept comercial, Ed. Universitară, 2005, pag. 240
2
Stanciu D.Cărpenaru, Drept comercial român, Ed. All Beck, 2001, pag. 253
3
IDEM 2

4
  hotărârea adunării asociaţilor;
 hotărârea tribunalului;
 falimentul societăţii;
 alte cauze prevăzute de lege sau de actul constitutiv al societăţii.
1.Trecerea timpului stabilit pentru durata societăţii
Societatea comercială se dizolvă la expirarea termenului stabilit pentru durata
societăţii (art. 222 lit. a) din Legea nr. 31/1990).
Potrivit legii, în contractul de societate trebuie să se prevadă „durata societăţii”. În
acest caz, asociaţii trebuie să fie consultaţi cu cel puţin 3 luni înainte de expirarea
societăţii, pentru a se hotărî cu privire la eventuala prelungire a duratei de funcţionare a
acesteia4.
În cazul în care asociaţii nu sunt consultaţi la cererea oricăruia dintre asociaţi,
tribunalul va putea dispune prin încheiere efectuarea consultării.
Efectul dizolvării societăţii, ca urmare a expirării termenului stabilit pentru durata
societăţii, poate fi înlăturat prin prelungirea duratei societăţii, în condiţiile art. 199 din
Legea nr. 31/19905.

2.Imposibilitatea realizării obiectului societăţii sau realizarea acestuia

Societatea comercială se dizolvă în cazul unei imposibilităţi de realizare a
obiectului societăţii, ca şi în cazul când obiectul societăţii s-a realizat (art. 222 lit. b) din
Legea nr. 31/1990).
Această dispoziţie a existat şi în redactarea iniţială a Legii societăţilor comerciale,
rămânând deschisă posibilitatea pentru asociaţi:
 fie de a modifica obiectul de activitate în condiţiile art. 204 şi urm. din Legea nr.
31/1990, republicată;
 fie de a hotărî dizolvarea societăţii.

3.Declararea nulităţii societăţii

Societatea comercială se dizolvă în cazul declarării nulităţii ei (art. 222 lit. c) din
Legea nr. 31/1990).
4
IDEM 1, pag. 241
5
IDEM 2, pag. 254

5
 Declararea nulităţii societăţii va interveni pe baza hotărârii pronunţată de instanţa
de judecată prin care se constată nerespectarea condiţiilor de fond şi formă impuse de
normele imperative privind constituirea societăţilor comerciale. Nulitatea actului
constitutiv atrage nulitatea societăţii înfiinţate în baza lui6.

4.Hotărârea adunării generale

Societatea comercială se dizolvă în baza hotărârii adunării asociaţilor (art. 222 lit.
d) din Legea nr. 31/1990).
Adunarea asociaţilor poate hotărî dizolvarea societăţii în toate cazurile impuse de
interesele asociaţilor. Într-adevăr, întrucât legea nu limitează cazurile în care societatea
poate fi dizolvată prin hotărârea adunării asociaţilor, înseamnă că asociaţii sunt liberi să
aprecieze motivele de dizolvare a societăţii7.
Un caz de dizolvare a societăţii de către adunarea asociaţilor, care este
reglementat de lege, priveşte dizolvarea societăţii înainte de expirarea termenului fixat
pentru durata societăţii (art. 229 din Legea nr. 31/1990).

5.Hotărârea tribunalului
Societatea comercială se dizolvă prin hotărârea tribunalului, în condiţiile legii (art.
222 lit. e) din Legea nr. 31/1990).
Dizolvarea societăţii comerciale este posibilă şi ca urmare a unei hotărâri
judecătoreşti, la cererea oricărui asociat, pentru motive temeinice (de exemplu,
neînţelegerile grave dintre asociaţi, care împiedică funcţionarea societăţii8).

6.Falimentul societăţii
Societatea comercială se dizolvă în cazul când societatea a fost supusă procedurii
falimentului (art. 222 lit. f) din Legea nr. 31/1990).

6
IDEM 1, pag. 242
7
IDEM 2, pag. 255
8
IDEM 1, pag. 243

6
 Falimentul societăţii reprezintă o formă de dizolvare silită a unei societăţi
comerciale (având caracter sancţionator), care intervine, de cele mai multe ori, în situaţia
în care societatea a înşelat buna credinţă a creditorilor.

7.Alte cauze prevăzute de lege sau de actul constitutiv al societăţii

Societatea comercială se dizolvă şi în alte cazuri reglementate de lege sau stabilite
prin actul constitutiv (art. 222 lit. g) din Legea nr. 31/1990)9.
La cererea Oficiului Naţional al Registrului Comerţului sau a oricărei persoane
interesate, tribunalul va putea pronunţa dizolvarea societăţii, în cazurile în care:
 societatea nu mai are organe statutare sau acestea nu se mai pot întruni;
 societatea nu a depus în cel mult 6 luni de la expirarea termenelor legale situaţiile
financiare anuale sau alte acte care, potrivit legii, se depun la Oficiul Registrului
Comerţului;
 societatea şi-a încetat activitatea sau nu are sediu cunoscut ori nu îndeplineşte
condiţiile referitoare la sediul social sau asociaţii au dispărut sau nu au domiciliu ori
reşedinţă cunoscută;
 societatea nu şi-a completat capitalul social în condiţiile legii.

1.2. Căile dizolvării societăţii comerciale

Dizolvarea societăţii comerciale se realizează pe trei căi: de drept, prin voinţa
asociaţilor şi pe cale judecătorească.
Fiecare dintre aceste căi de dizolvare impune respectarea unor condiţii prevăzute
de lege.
a) Dizolvarea de drept a societăţii
În cazul dizolvării de drept a societăţii, dizolvarea se produce de plin drept (ope
legis), dacă ipoteza legii este satisfăcută10. În consecinţă, pentru dizolvarea societăţii nu
este necesară îndeplinirea nici unei fomalităţi.
Legea nr. 31/1990 consacră un singur caz de dizolvare de drept a societăţii:
expirarea termenului stabilit pentru durata societăţii.

9
IDEM 2, pag. 256
10
Olia-Maria Corsiuc, Drept comercial, Ed. Lumina Lex, 2006

7
 Legea nr. 314/2001 a consacrat un nou caz de dizolvare de drept a societăţilor
comerciale. Potrivit art. 1 din lege, societăţile comerciale care în termen de 60 de zile de
la data intrării în vigoare a legii nu îşi vor fi majorat capitalul social la nivelul minim
prevăzut de art. 10 şi 11 din Legea nr. 31/1990 sunt de drept dizolvate şi intră în lichidare
pe această dată11.
Constatarea dizolvării de drept se face prin încheierea judecătorului delegat, la
sesizarea camerei de comerţ şi industrie teritoriale sau a statului, prin Ministerul
Finanţelor Publice, cu procedura necontencioasă.
Lichidarea societăţii trebuie realizată în termen de 6 luni de la intrarea în vigoare
a legii şi societatea se radiază din oficiu, din Registrul Comerţului.
b) Dizolvarea societăţii prin voinţa asociaţilor
Societatea comercială se poate dizolva prin voinţa asociaţilor, manifestată în
cadrul adunării generale.
Pentru dizolvarea societăţii prin voinţa asociaţilor trebuie respectate condiţiile
stabilite de lege pentru modificarea actului constitutiv (art. 199 din Legea nr. 31/1990).
Hotărârea privind dizolvarea se ia cu respectarea condiţiilor de cvorum şi
majoritate prevăzute de lege pentru adunarea generală extraordinară12.
Actul care constata hotărârea privind dizolvarea adunării generale, în forma
autentică, se depune la Oficiul Registrului Comerţului pentru a se menţiona în registru,
după care se transmite, din oficiu, Monitorului Oficial, spre publicare (art. 227 alin. (2)
din Legea nr. 31/1990)13.
c) Dizolvarea societăţii pe cale judecătorească
Societatea comercială poate fi dizolvată prin hotărârea tribunalului.
În cazul falimentului, dizolvarea societăţii se pronunţă de tribunalul învestit cu
procedura falimentului (art. 227 alin. (3) din Legea nr. 31/1990).
Potrivit legii, oricare asociat poate cere, tribunalului, pentru motive temeinice,
dizolvarea societăţii. Legea prezumă drept motive temeinice neînţelegerile grave dintre
asociaţi, care împiedică funcţionarea societăţii. Se înţelege că, dacă datorită

11
IDEM 10
12
IDEM 2, pag.257
13
IDEM 10

8
neînţelegerilor dintre asociaţi, se crează un blocaj care face imposibilă desfăşurarea
activităţii, singura soluţie este dizolvarea şi lichidarea societăţii14.
Hotărârea judecătorească privind dizolvarea societăţii trebuie înscrisă în Registrul
Comerţului şi publicată în Monitorul Oficial. Aceste formalităţi trebuie îndeplinite în
termen de 15 zile de la data la care hotărârea judecătorească a devenit irevocabilă.
Trebuie arătat că pentru dizolvarea societăţii în cazurile prevăzute de art. 232 din
Legea nr. 31/1990 trebuie respectate şi unele reguli speciale.

1.3 . Efectele dizolvării societăţii comerciale

Indiferent de modul în care se realizează, dizolvarea societăţii produce anumite
efecte. Aceste efecte privesc deschiderea procedurii lichidării şi interdicţia unor
operaţiuni comerciale noi.
Potrivit art. 228 din Legea nr. 31/1990, dizolvarea societăţii are ca efect
deschiderea procedurii lichidării.
Ca urmare a deschiderii procedurii lichidării, administratorii au obligaţia de a
convoca adunarea generală a asociaţilor pentru desemnarea lichidatorilor15.
Potrivit art. 228 alin. (2) din Legea nr. 31/1990, din momentul dizolvării,
„administratorii nu mai pot întreprinde noi operaţiuni”.
Această interdicţie impusă administratorilor, de a angaja operaţiuni comerciale
noi, se explică prin starea în care se află societatea. Prin dizolvare, s-a consumat prima
fază a procedurii care are drept rezultat final încetarea existenţei societăţii comerciale.
Din moment ce a fost dizolvată, societatea nu poate decât să continue realizarea
operaţiunilor comerciale aflate în curs, fără să mai poată începe alte operaţii noi.
Activitatea societăţii nu mai este normală, care să urmărească realizarea de beneficii, ci o
activitate orientată spre lichidare.
Încălcarea interdicţiei legale are drept consecinţă răspunderea personală şi
solidară a administratorilor pentru operaţiunile întreprinse16.

14
IDEM 2, pag. 258
15
IDEM 10
16
IDEM 2, pag. 259

9
 Cap. II
Lichidarea societăţilor comerciale

Încetarea existenţei societăţii comerciale reclamă îndeplinirea unor operaţiuni care

să pună capăt activităţii societăţii, şi, totodată, să ducă în final la încetarea statutului de
persoană juridică al societăţii.
Operaţiunile care fac obiectul fazei lichidării societăţii sunt realizate de persoane
anumite învestite – lichidatorii17.
Ca urmare a dizolvării, societatea nu mai poate angaja noi operaţiuni comerciale.
Dar, operaţiunile aflate în curs la data dizolvării trebuie finalizate. Aceasta înseamnă că
societatea trebuie să îşi execute obligaţiile şi să îşi valorifice drepturile care au ca izvor
raporturile juridice încheiate anterior dizolvării.
Pentru a dispune de mijloacele de plată necesare satisfacerii creanţelor
creditorilor, bunurile societăţii sunt prefăcute în bani, pe calea licitaţiei publice.
În sfârşit, eventualul activ net, va fi împărţit între asociaţi potrivit drepturilor lor.
Din cele arătate rezultă că lichidarea societăţii comerciale constă într-un ansamblu
de operaţiuni care au ca scop terminarea operaţiunilor comerciale aflate în curs la data
dizolvării societăţii, încasarea creanţelor societăţii, transformarea bunurilor societăţii în
bani, plata datoriilor societăţii şi împărţirea activului net între asociaţi18.
Operaţiunile de lichidare a societăţii comerciale sunt reglementate de dispoziţiile
Legii nr. 31/1990. Totodată, vor fi aplicabile şi regulile stabilite prin actul constitutiv, în
măsura în care nu sunt incompatibile cu lichidarea (art. 246 alin. (4) din Legea nr.
31/1990).

2.1. Aspecte comune lichidării

Pentru lichidarea şi repartizarea patrimoniului social, chiar dacă în actul
constitutiv se prevăd norme în acest scop, sunt obligatorii următoarele reguli:

17
IDEM 2, pag. 259
18
IDEM 2, pag. 260

10
  până la preluarea funcţiei de către lichidatori, administratorii continuă mandatul
lor, cu excepţia prerogativelor prevăzute la art. 233;
 actul de numire a lichidatorilor sau sentinţa care îi ţine locul şi orice act ulterior
care ar aduce schimbări în persoana acestora, trebuie depuse, prin grija lichidatorilor, la
oficiul registrului comerţului pentru a fi înscrise şi date spre publicare.
În desfăşurarea operaţiunii de lichidare, lichidatorii au următoarele obligaţii:
 să facă un inventar şi să încheie un bilanţ, care să constate situaţia exactă a
activului şi pasivului societăţii;
 să păstreze patrimoniul societăţii, registrele ce li s-au încredinţat de administratori
şi actele societăţii;
 să întocmească un registru cu toate operaţiunile lichidării, în ordinea datei lor;
 să ceară asociaţilor care răspund nelimitat sau care nu au efectuat integral
vărsămintele, dacă sunt debitori faţă de societate, sumele la care erau obligaţi;
 să ceară radierea societăţii din registrul comerţului în termen de 15 zile de la
terminarea lichidării.
Lichidatorii au următoarele drepturi:
 să execute şi să termine operaţiunile de comerţ referitoare la lichidare;
 să stea în judecată în calitate de reclamant sau de pârât în interesul lichidării
patrimoniului societăţii;
 să vândă prin licitaţie publică bunurile mobile şi imobile ale societăţii, să facă
tranzacţii;
 să lichideze şi să încaseze creanţele societăţii.
Tribunalul în care trebuie terminată lichidarea este de cel mult trei ani, tribunalul,
în cazuri excepţionale având posibilitatea să prelungească termenul, cu încă doi ani.
Lichidatorii, după terminarea lichidării patrimoniului societăţii, trebuie să
întocmească bilanţul de lichidare şi să propună repartizarea activului între asociaţi19.
Asociaţii pot fi plătiţi în contul părţilor sociale pe care le deţin, numai după
achitarea creditorilor sociali.

19
IDEM 1, pag. 258

11
 2.2. Operaţiuni specifice procedurii de lichidare
Procedura lichidării este instituită în favoarea asociaţilor, potrivit art. 252 alin. 4
din Legea nr. 31/1990, republicată, şi i se aplică „regulile stabilite prin actul constitutiv
şi prin lege, în măsura în care nu sunt incompatibile cu lichidarea”20.
Pe întreaga durată a lichidării, personalitatea juridică a societăţii comerciale în
cauză subzistă intactă. Societatea foloseşte în continuare firma înregistrată, singura
restricţie impusă de art. 252 alin. 5 constând în obligaţia ca toate actele ce emană de la
societate să arate că aceasta este în lichidare.
o Înlocuirea organelor de administrare
Ca efect al dizolvării societăţii, administratorii trebuie să fie înlocuiţi prin
lichidatori. Numirea acestora poate fi voluntară sau judiciară.
Dacă în actul constitutiv nu se prevede altfel, pentru desemnarea voluntară se cere
unanimitatea de voturi a asociaţilor.
În cazul în care nu se poate obţine cvorumul legal, numirea lichidatorilor se face
de către instanţa judecătorească, la cererea oricărui administrator sau asociat.
Împotriva sentinţei pronunţată de instanţă se poate declara numai recurs în termen
de 15 zile de la pronunţare.
Actul de numire a lichidatorilor sau sentinţa care-i ţine locul, precum şi orice alt
act ulterior care ar aduce schimbări în persoana acestora, trebuie depusă la Oficiul
registrului comerţului pentru a fi înscrise de îndată şi publicate în Monitorul Oficial
conform art. 252 alin. 1 lit. b din Legea nr. 31/1990, republicată prin grija lichidatorilor21.
Lichidatorii pot fi persoane fizice sau persoane juridice.
După publicarea în Monitorul Oficial a numirii lichidatorilor, nici o acţiune nu
mai poate fi exercitată pentru societate sau în contra acesteia decât în numele
lichidatorilor sau împotriva lor.
o Predarea gestiunii
Potrivit regimului general – instituit de art. 253 alin. (3) din Legea nr. 31/1990,
republicată, predarea gestiunii se realizează în temeiul inventarului şi bilanţului.
Lichidatorii sunt obligaţi să primească şi să păstreze patrimoniul şi actele
societăţii. Ei trebuie să ţină un registru cu toate operaţiile lichidării, în ordinea datei lor.
20
IDEM 1, pag. 258
21
IDEM 19

12
 o Restrângerea obiectivului gestiunii
Lichidatorii sunt îndreptăţiţi să exercite acele atribuţii care le sunt conferite de
adunarea generală a asociaţilor, printr-o hotărâre adoptată cu aceeaşi majoritate care este
necesară şi pentru numirea lor22.
Lichidatorii trebuie să execute şi să termine operaţiile referitoare la lichidare. În
cazul în care întreprind noi operaţii comerciale care nu sunt necesare scopului lichidării,
sunt răspunzători personal şi solidar de executarea lor. Astfel, prin norme imperative,
legiuitorul restrânge obiectul gestiunii pe care o exercită lichidatorii.
Lichidatorii pot fi acţionaţi în judecată – ca reprezentanţi ai societăţii comerciale –
în interesul acesteia, dar numai pentru actele de lichidare.
Bunurile din patrimoniul societăţii vor fi transformate în numerar, scop în care
lichidatorii au drept să vândă – prin licitaţie publică – imobilele şi orice avere mobiliară;
vânzarea bunurilor nu se va face în „bloc”, ci numai singular, fiecare bun în parte.
Lichidatorii trebuie să facă tranzacţii în numele societăţii, să lichideze şi să
încaseze creanţele societăţii, chiar în caz de faliment al debitorilor, dând chitanţă23.
o Lichidarea pasivului social
În reglementarea Legii nr. 31/1990, republicată, activitatea de lichidare şi de
repartizare a patrimoniului social este de competenţa lichidatorilor, iar nu a instanţei
judecătoreşti.
Competenţa instanţei de judecată în faza lichidării societăţilor comerciale este
strict reglementată de lege în două cazuri:
 formularea unei cereri pentru numirea lichidatorilor, atunci când nu se poate
întruni unanimitatea voturilor asociaţilor, asupra persoanei acestora (art. 262 alin. 2);
 atunci când asociaţii formulează o opoziţie la bilanţul de lichidare întocmit de
lichidatori (art. 263 alin. 2).

o Drepturile creditorilor sociali

Art. 260 alin. (4) din Legea nr. 31/1990, republicată, prevede că „lichidarea nu
liberează pe asociaţi şi nu împiedică deschiderea procedurii de faliment a societăţii”.
22
IDEM 1, pag. 259
23
IDEM 1, pag. 260

13
 Atunci când nu recurg la procedura declarării societăţii în stare de faliment,
creditorii dispun de acţiuni în justiţie, pe care le pot îndrepta atât împotriva lichidatorilor,
cât şi contra asociaţilor.
o Drepturile asociaţilor
Asociaţii au dreptul de a-şi recupera valoarea aporturilor subscrise la data
înfiinţării societăţii comerciale sau cu prilejul majorării ulterioare a capitalului social.
Potrivit art. 256 alin. (1) din Legea nr. 31/1990, republicată „lichidatorii nu pot
plăti asociaţilor nici o sumă în contul părţilor ce li s-ar cuveni din lichidare, înaintea
achitării creditorilor societăţii”24.
Împotriva deciziei prin care lichidatorii repartizează astfel asociaţilor numeralul,
creditorii societăţii pot introduce opoziţie la instanţa competentă, în termen de 15 zile de
la data deciziei. Opoziţia suspendă decizia de repartizare.
o Întocmirea şi executarea situaţiei financiare finală
Faza de lichidare a societăţii comerciale se încheie prin întocmirea situaţiei
financiare finale. Aceasta trebuie să stabilească modul de repartizare a activului între
asociaţi. Situaţia financiară finală va fi semnată de lichidatori.
Registrele tuturor societăţilor comerciale lichidate trebuie păstrate timp de 5 ani,
termenul calculându-se de la data depunerii lor25.
o Radierea societăţii comerciale din registrul comerţului
După terminarea lichidării, lichidatorii trebuie să ceară radierea societăţii din
registrul comerţului, radiere care se poate face şi din oficiu.
La data îndeplinirii formalităţilor de radiere, personalitatea juridică a societăţii
încetează, atât în raporturile dintre asociaţi, cât şi faţă de terţele persoane.

Concluzii

24
IDEM 1, pag. 261
25
IDEM 24

14
 În vederea informaţiilor aduse în revistă putem spune despre dizolvare că
încetarea existenţei societăţii comerciale reclamă realizarea unor operaţii care să aibă
drept rezultat nu numai încetarea personalităţii juridice, ci şi lichidarea patrimoniului
societăţii, prin exercitarea drepturilor şi îndeplinirea obligaţiilor sociale.
Despre lichidare putem spune că, în sens larg, doctrina juridică înţelege toate
operaţiunile care au drept scop terminarea afacerilor în curs în momentul declarării
dizolvării, astfel încât să se poată obţine realizarea activului, plata pasivului şi
repartizarea activului patrimonial net între asociaţi. Faţă de acest înţeles, într-un sens
restrâns se consideră că lichidarea cuprinde operaţiile efectuate între momentul declarării
dizolvării şi momentul repartizării activului patrimoniului net între asociaţi.

Bibliografie

15
1. Olia-Maria, Corsiuc, „Drept comercial”, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 2006
2. Smaranda, Angheni; Magda, Volonciu, şi Camelia, Stoica, „Drept comercial”,
Editura C.H. Beck, Bucureşti, 2008
3. Stanciu, D. Cărpenaru, „Drept comercial român”, Editura All Beck, Bucureşti,
2001

16