Întrebări orientative:

1. Ce infracțiune constituie uciderea persoanei din interes

material?

Se reţine acest element circumstanţial atunci când prin săvârşirea omorului se

urmăreşte dobândirea unui avantaj de ordin material cum ar fi, spre exemplu:
dobândirea unei succesiuni, neplata unei datorii, obţinerea unui spaţiu locativ,
încasarea unei asigurări, etc.

Interesul material constituie un mobil de factură egoistă care, atunci când stă la
baza horărârii de a ucide o persoană, conferă un pericol sporit faptei. Înţelesul pe
care îl are interesul material ca circumstanţă de calificare în materie de omor este
oarecum diferit de cel comun, acela de folos sau avantaj material (respectiv bani
sau bunuri obţinute din activităţi curente). Interesul material, care stă la baza
omorului agravat, se poate prezenta sub diverse forme concrete; el se poate
înfăţişa ca un avantaj sau beneficiu, de natură materială, cum ar fi: bani, bunuri,
titluri de valoare sau dobândirea unei succesiuni.
De asemenea, poate consta în stingerea unor datorii sau în obţinerea altor
avantaje (de exemplu, autorul omorului speră să fie promovat după moartea
victimei).
În toate aceste cazuri este vorba de interese materiale pe care autorul şi le poate
satisface în urma omorului şi după comiterea faptei. Dacă omorul se comite cu
ocazia sustragerii unui bun material din posesia victimei, activitatea infracţională
va constitui infracțiunea de tâlhărie urmată de moartea victimei.

2. Ce infracțiune constituie uciderea persoanei cu premeditare?

Aceste condiţii nu sunt îndeplinite în cazul unei altercaţii produse în apropierea
locuinţei inculpatului care, pentru a se răzbuna, a intrat în casă, s-a înarmat cu un
cuţit, după care, găsind pe partea vătămată, a încercat să o ucidă. Pe baza
aceloraşi raţionamente s-a reţinut premeditarea, în ipoteza în care inculpatul s-a
certat cu victima după care s-a dus la locuinţa lui, s-a înarmat cu un cuţit, a revenit
la locuinţa victimei, a pândit-o pe aceasta timp de aproximativ o ora, după care, la
apariţia victimei i-a aplicat acesteia o lovitură cu cuţitul în inimă.
S-a apreciat că, în acest caz, esenţiale sub aspectul reţinerii premeditării au fost
împrejurarea că inculpatul a avut timp suficient pentru a reflecta asupra acţiunii,
faptul că el şi-a procurat în intervalul de timp respectiv arma de care s-a folosit,
precum şi faptul de a pândi victima înainte de a o ucide, în schimb, nu s-a reţinut
premeditarea, în ipoteza în care în urma unei altercaţii cu victima inculpatul a
ameninţat-o pe aceasta cu moartea, a părăsit locul altercaţiei, a revenit după circa
10 minute înarmat cu un cuţit şi a aplicat victimei lovituri care au cauzat decesul
acesteia

3. Ce se înțelege prin premeditare în cazul infracțiunii de omor calificat?

Premeditarea, în sensul literar al cuvântului, înseamnă gândire anticipată,

chibzuire asupra unei activităţi viitoare.

Premeditarea presupune îndeplinirea cumulativă a următoarelor trei condiţii:

- trecerea unui interval de timp din momentul luării hotărârii de a săvârşi omorul
şi până în momentul săvârşirii infracţiunii. În fiecare caz, organul judiciar
competent, va constata, dacă această condiţie este sau nu îndeplinită, ţinând
seama de împrejurările concrete ale cauzei şi îndeosebi, de particularităţile
subiective ale făptuitorului;
- efectuarea unor acte de pregătire materială, în vederea săvâşirii faptei, constând
în luarea de măsuri, procurarea de instrumente sau mijloace;
- efectuarea unor acte de pregătire morală, psihică, în vederea săvârşirii faptei,
constând în activitatea psihică a făptuitorului de reflectare, de chibzuire asupra
modului cum va săvârşi infracţiunea.
Premeditarea presupune existenţa unui interval de timp între momentul luării
hotărârii infracţionale şi până la momentul executării infracţiunii înlăuntrul căruia
făptuitorul săvârşeşte acte de pregătire de natură să întărească hotărârea luată şi
să asigure realizarea ei, precum şi existenţa unei activităţi psihice de reflexie şi
chibzuire asupra modului de aducere la îndeplinire a hotărârii infracţionale

4.Ce infracțiune constituie uciderea persoanei pentru a înlesni sau a ascunde

săvârșirea altei infracțiuni?

Infracţiunea de omor, în acest caz, are rol de infracţiune mijloc pentru realizarea
scopului, înlesnirea sau ascunderea altei infracţiuni (spre exemplu: este omorâtă
persoana care efectuează serviciul de pază, pentru a se înlesni evadarea din
penitenciar; este ucis însoţitorul unei femei pentru ca respectiva femeie să poată
fi violată; este ucisă însăşi femeia asupra căreia se exercită violenţe în scopul de a
o viola; este ucisă persoana care acordă protecţie unei alte persoane în scopul de
a o răpi pe aceasta din urmă, etc.) şi presupune comiterea omorului pentru a
ascunde săvârşirea altei infracţiuni, deci pentru a şterge, într-un fel sau altul,
urmele unei infracţiuni comise anterior (spre exemplu: uciderea unei persoane
care a fost martor ocular la o altă infracţiune, uciderea unei persoane care
descoperă urmele altei infracţiuni, etc.).

5.Ce se înțelege prin violare de domiciliu?

Infracțiunea de violare de domiciliu se consumă în momentul pătrunderii fără

drept şi fără consimţământul persoanei vătămate în domiciliul acesteia sau în
momentul refuzului de a părăsi domiciliul.

Infracțiunea de violare a sediului profesional de domiciliu se consumă în

momentul pătrunderii fără drept şi fără consimţământul persoanei vătămate în
sediul acesteia sau în momentul refuzului de a părăsi sediul.
Ambele infracțiuni sunt susceptibile de a fi săvârșite în formă continuă.
Infracțiunea de violare a vieții private se consumă în momentul în care s-a adus o
atingere valorii sociale ocrotite prin una din modalitățile enumerate în cuprinsul
textului legal (alin.1 și alin.2), respectiv în momentul în care s-a creat o stare de
pericol pentru inviolabilitatea vieții private.
Infracțiunea prevăzută de art.227 C.pen. se consumă în momentul divulgării
acelor date sau informații care privesc viața privată a unei persoane și care sunt
de natură să aducă un prejudiciu unei persoane.
Tentativa nu se pedepsește.
Infracţiunile reglementate în Capitolul IX sunt incriminate în forma tip și forme
agravate, cu excepția infracțiunii de divulgare a secretului profesional care este
reglementată doar în forma tip.
Formele agravate ale infracțiunilor de violare de domiciliu și violarea sediului
profesional incriminează faptele de pătrundere și/sau de refuz săvârșite de o
persoană înarmată, în timpul nopții ori prin folosire de calități mincinoase.
Conform art.179 alin.1 Cod Penal „persoana înarmată” este persoana care în
momentul săvârşirii faptei, are asupra sa un instrument, piesă sau dispozitiv
declarat armă prin dispoziţiile legale.
Potrivit alin.2 al aceluiaşi articol, „persoana înarmată” este persoana care, în
momentul săvârşirii faptei, are asupra sa un obiect de natură a fi folosit ca armă şi
pe care îl întrebuinţează la atac.
Fapta săvârşită în timpul nopţii prezintă un grad de pericol social sporit pentru că
stârneşte în sufletul victimei o stare de firească tulburare şi o temere, care slăbesc
curajul şi posibilitatea de a se apăra, ceea ce uşurează comiterea infracţiunii.
Durata timpului nopţii nu este stabilită de legiuitor, încadrarea juridică în
această formă agravată făcându-se în funcţie de condiţiile de săvârşire a faptei.
Pot constitui factori orientativi pentru stabilirea încadrării faptei ca fiind în timpul
nopții: reducerea vizibilităţii, retragerea oamenilor pentru odihnă, anotimpul,
condiţiile atmosferice, poziţia geografică, etc.
Săvârşirea infracţiunii de violare de domiciliu prin folosirea de calităţi
mincinoase agravează infracţiunea, întrucât cresc şansele de reuşită ale
făptuitorului. Victima, intimidată de calitatea pe care și-o asumă făptuitorul sau
indusă în eroare, nu reacţionează aşa cum ar fi făcut-o dacă ar fi cunoscut că
făptuitorul nu posedă, în realitate, calitatea respectivă.
Dacă făptuitorul a uzat în mod mincinos de o calitate oficială, va exista şi
infracţiunea de uzurpare de calităţi oficiale incriminată în art. 258 Cod Penal, dacă
sunt îndeplinite și celelalte condiții de legale.

6.Ce se înțelege prin viol în sensul legii penale?

Violul este o infracţiune comisivă al cărei element material constă în

întreţinerea unui raport sexual, act sexual oral sau anal ori a oricăror acte de
 penetrare vaginală sau anală cu o persoană de sex diferit sau de acelaşi sex, prin
constrângere, punere în imposibilitate de a se apăra ori de a-şi exprima voinţa
sau profitând de această stare.
Cerinţa esenţială pentru a se reţine infracţiunea de viol este ca raportul
sexual, actul sexual oral sau anal, ori actul de penetrare vaginală sau anală să aibă
loc fără consimţământul persoanei.
Prin consimţământ se înţelege, exprimarea acordului de voinţă, în mod liber
de către victimă cu privire la realizarea raportului sexual ori a actului sexual.
Pentru a fi valabil, consimțământul trebuie să fie exprimat de o persoană care are
reprezentarea a ceea ce presupune un raport sexual, act sexual oral sau anal, ori
actele asimilate.
Consimțământul trebuie exprimat în ceea ce privește fiecare acțiune
întreprinsă de presupusul făptuitor. Nu se prezumă că, dacă victima și-a exprimat
acordul pentru un raport sexual, acesta subzistă și la umătorul sau la următoarele
ori la actele sexuale orale sau anale consecutive, chiar la intervale foarte scurte
de timp.
Astfel, vor fi întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de viol dacă victima
consimte la un raport sexual, iar făptuitorul întreține cu victima mai multe
raporturi sexuale, din care primul consimțit, iar celelalte neconsimțite. De
asemenea, vor fi întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de viol dacă
victima consimte la un raport sexual, iar făptuitorul o obligă să realizeze acte
sexuale orale sau anale ori asimilate. În aceste situații încadrarea juridică de viol
va viza doar raporturile sexuale, actele sexuale orale sau anale ori asimilate
neconsimțite.

7.În ce condiții lipsirea de libbertate în mod ilegal este mai gravă?

Formele agravate sunt reglementate în funcție de:

- modul în care se săvârșește fapta (făptuitorul este înarmat)
- persoana asupra căruia se răsfrânge acțiunea care constituie elementul material
al infracțiunii (minorul)
- consecințele pe care le produce fapta (punerea în pericol a sănătății sau vieții
victimei sau chiar moartea acesteia)

a) Fapta este săvârșită de o persoană înarmată.

Această modalitate agravată există numai în situația în care, în momentul
săvârșirii acțiunii infracționale, subiectul activ era înarmat. Se consideră că o
 persoană a fost înarmată atunci când, la momentul comiterii infracțiunii, aceasta
avea asupra sa o armă, care este special confecționată pentru a servi la apărare
sau la atac. Potrivit art. 179 alin.(1) C.pen., armele sunt instrumente, dispozitive
sau piese declarate astfel prin dispoziții legale, iar alin.(2) al aceluiași articol din
reglementarea în vigoare menționează că „sunt asimilate armelor orice alte
obiecte de natură a putea fi folosite drept arme și care au fost întrebuințate
pentru atac”.
Deținerea unei arme de către subiectul activ are un efect intimidant asupra
victimei, aspect ce conduce la săvârșirea faptei cu mai multă ușurință. Pericolul
social al acestei circumstanțe reiese din posibilitatea făptuitorului de a folosi arma
deținută împotriva victimei sau a altor persoane.
Nu este relevant dacă făptuitorul a amenințat victima cu arma pe care a
avut-o asupra sa în momentul săvârșirii infracțiunii sau dacă numai prin
comportamentul său a lăsat să se înțeleagă că există disponibilitate de a folosi
arma. Pentru a considera că infracțiunea a fost săvârșită în această modalitate
agravată este suficient ca făptuitorul să poarte arma la vedere sau într-o manieră
în care aceasta putea fi văzută de către subiectul pasiv al infracțiunii sau de către
alte persoane. În situația în care, în mod eronat, victima a apreciat că făptuitorul
are asupra sa o armă, dar care în realitate nu există, nu sunt întrunite elementele
constitutive ale acestei modalități agravate.
b) Fapta este săvârșită asupra unui minor.
În această modalitate agravată a infracțiunii de lipsire de libertate în mod
ilegal, cauza agravării constă în împrejurarea că victima este un minor, rațiunea
consacrării sale fiind aceea a “repercursiunile pe care săvârșirea faptei le-ar avea
asupra dezvoltării normale a minorului și de rezonanța ce ar stârni-o în sufletul și
3
conștiința minorului” .
Minoritatea victimei „trebuie să existe în momentul săvârșirii faptei, în cel al
executării acesteia. De asemenea, este necesar ca făptuitorul să fi cunoscut sau să
4
fi acceptat împrejurarea că victima este o persoană care nu a împlinit 18 ani”.
c)Fapta pune în pericol sănătatea sau viața victimei.
Pentru ca această formă agravată să existe este necesar ca pericolul la care
textul incriminator se referă să reflecte riscul ca victima să-și piardă viața sau să
sufere o vătămare a sănătății. Va întruni elementele constitutive ale infracțiunii de
lipsire de libertate în mod ilegal, în varianta prevăzută de art.205 alin.3 lit.c)
C.pen., fapta persoanei de a ține victima într-o locuință neîncălzită, pe timpul
iernii, administrarea, în mod repetat, de substanțe narcotice sau închiderea
 victimei într-o cameră unde locuiește o persoană care suferă de o boală infecto-
contagioasă.
Pentru existența infracțiunii în această modalitate agravată nu este necesar ca
starea de pericol pentru sănătatea sau viața victimei să se manifeste pe toată
durata lipsirii de libertate, fiind suficient ca viața sau sănătatea victimei să fie puse
în pericol un interval de timp relativ.
d) Fapta a avut ca urmare moartea victimei
Sub aspect subiectiv, această modalitate se caracterizează prin intenție depășită
(praeterintenție), deoarece rezultatul acțiunii sau inacțiunii făptuitorului este unul
cu mult mai grav față de cel prevăzut și acceptat.
Ca și în celelalte forme agravate ale infracțiunii, modalitatea prin care subiectul
activ a procedat la lipsirea de libertate a victimei nu prezintă niciun fel de
relevanță decât în ceea ce privește individualizarea pedepsei.

8.Care este obiectul material al infracțiunii de omor?

Obiectul material al infracţiunilor de omor este constituit din corpul persoanei

împotriva căreia s-a îndreptat acțiunea ucigătoare. Nu interesează dacă victima
era sănătoasă sau într-o stare avansată de boală şi nu ar mai fi trăi mult dacă nu
ar fi fost ucisă. De asemenea, este indiferent şi dacă victima ar fi fost o persoană
tânără sau în vârstă ori dacă era sau nu în plenitudinea facultăţilor fizice sau
psihice. Este absolut necesar ca subiectul activ să fie în viață în momentul
descărcării armei de foc (împușcării) sau aplicării loviturii într-o anumită zonă a
corpului, ce a condus la suprimarea vieții, în acel moment sau ulterior, chiar dacă
apreciem că zona nu este vitală, dar urmare a complicațiilor medico-chirurgicale
ce se produc din cauza traumatismului suferit de subiectul pasiv al infracțiunii de
omor.
Literatura medico-legală“morții organismului uman luat ca întreg”, nu și
cea clinică, care presupune încetarea funcțiilor vitale, cardio-circulatorii și
respiratorii, fără moartea creierului. Este foarte adevărat că, fără intervenția
2
medicului specialist, moartea clinică precede moartea biologică a persoanei.
admite că numai moartea biologică (s.n. - a creierului) poate fi considerat criteriul
fundamental a
Moartea biologică este, în opinia noastră, punctul terminus al procesului
biologic, al procesului vieții, care la scară existențială poate fi tradus prin lăsarea
cortinei vieții peste entitatea biologică, identificată prin două înscrisuri legale
majore, actul nașterii și actul morții.
În cazul cazul determinării sau înlesnirii sinuciderii (art. 191 C. pen.), obiectul
material constă în corpul persoanei care s-a sinucis ori a încercat să se sinucidă.

9.În ce constă elemental material al infracțiunii de omor?

Sub acest aspect, tipul de infracţiuni analizat implică o acţiune de ucidere (de
suprimare a vieţii) a unor persoane fizice, o activitate materială ce are ca rezultat
moartea unui om.
Infracțiunile se pot consuma atât prin acțiune, cât și prin inacțiune. Ca modalități
7
de săvârșire a infracțiunilor contra vieții prin inacțiune, în doctrină se exemplifică:
lăsarea fără hrană a unei persoane, fie tânără (copil), fie bătrână și neputincioasă,
care nu se poate alimenta singură, neadministrarea medicamentelor
recomandate de medicul specialist sau administrarea voit incorectă, prin
creșterea sau scăderea dozei zilnice, care va duce la curmarea voită a vieții
persoanei, aflată în îngrijirea sau ocrotirea legală a subiectului activ.
Elementul material, fie că este o acţiune, fie că este o inacţiune, trebuie să fie apt
să provoace și determinant pentru moartea unei persoane.
Fapta ucigătoare poate fi săvârşită prin orice mijloace sau instrumente. Acestea
pot fi clasificate în: mijloace fizice (corpuri contondente, arme albe, arme de foc,
obiecte tăietoare, înţepătoare), mijloace chimice (substanţe chimice cu acţiune
toxică sau corozivă), precum şi mijloace psihice (ameninţarea gravă, surpriza,
sperierea, intimidarea psihică profundă, stresul psihic, etc.).
Intensitatea acțiunii ucigătoare poate varia în funcţie de instrumentele utilizate
asupra subiectului pasiv (mai sus arătate), precum și raportat la situaţia victimei
sau capacitatea acesteia de a se apăra.
Uneori, o singură lovitură, chiar fără mare intensitate, poate cauza moartea, dacă
victima este o persoană în vârstă şi bolnavă; de asemenea, sunt suficiente acte de
duritate minimă pentru a ucide un copil. Omor există şi atunci când făptuitorul,
ştiind că victima suferă de cord şi că o emoţie puternică îi va provoca moartea, în
dorinţa de a ucide, îi provoacă o asemenea emoţie.
Infracțiunea prevăzută de art. 191 C. pen., sub aspectul elementului material,
implică o acţiune de determinare sau de înlesnire a sinuciderii unei persoane.
„Determinarea” constă în convingerea unei persoane de a se sinucide. Aceasta se
poate realiza atât prin îndemnuri , cât prin acte repetate de violență (de orice fel),
care pot să o aducă pe victimă în stare de disperare, culminând cu sinuciderea sau
încercarea de sinucidere.
„Înlesnirea” sinuciderii unei persoane constă în orice ajutor dat persoanei să se
sinucidă.
Atât în cazul determinării, cât şi în cazul înlesnirii, activitatea de suprimare a vieţii
trebuie să fie în exclusivitate opera sinucigaşului.
În cazul infracţiunii de omor simplu, elementul material al laturii obiective se
realizează din punct de vedere obiectiv, prin ucidere unei persoane, adică prin
orice activitate materială care are ca rezultat moartea unui om.
Aptitudinea actului de violenţă de a suprima viaţa persoanei se deduce din
materializarea lui în care se cuprind, instrumentul folosit şi considerat ucigător,
numărul mare al loviturilor aplicate, intensitatea şi orientarea lor spre regiunile
vitale ale corpului victimei

10.În ce modalități se poate săvârși omorul calificat?

Infracțiunile se pot consuma atât prin acțiune, cât și prin inacțiune. Ca modalități
7
de săvârșire a infracțiunilor contra vieții prin inacțiune, în doctrină se exemplifică:
lăsarea fără hrană a unei persoane, fie tânără (copil), fie bătrână și neputincioasă,
care nu se poate alimenta singură, neadministrarea medicamentelor
recomandate de medicul specialist sau administrarea voit incorectă, prin
creșterea sau scăderea dozei zilnice, care va duce la curmarea voită a vieții
persoanei, aflată în îngrijirea sau ocrotirea legală a subiectului activ.

Fiecare modalitate normativă poate cunoaşte, la rândul său, multiple modalităţi

faptice, determinate de împrejurările în care fapta a fost comisă în raport cu
mijloacele folosite, cu locul şi cu timpul, cu relaţiile dintre infractor şi victimă, cu
mobilul, putând defini săvârşirea faptei.

11.Care este încadrarea juridică a faptei persoanei care lovește intenționat, cu

aceeași ocazie două personae?

Omorul săvârşit asupra a două sau mai multe persoane - art.189 lit. f) Cod penal
Elementul circumstanţial al infracţiunii de omor comis asupra a doua sau mai
multe persoane, se referă la fapta săvârşită asupra mai multor victime, cu intenția
de a ucide în aceiaşi împrejurare, uneori prin aceiaşi acţiune (foc de armă), ceea
ce îi conferă un grad de pericol social foarte ridicat.

Pentru existenţa elementului circumstanţial, trebuie să se constate intenţia

directă sau indirectă a făptuitorului de a ucide doua sau mai multe persoane, însă
nu este obligatoriu ca rezultatul să se şi producă.

12.Care sunt formele de participație penală în cazul infracțiunii de viol?

Pentru încadrarea juridică a faptei de viol într-una dintre formele agravate

prevăzute la alin.3 al art.218 C.pen., trebuie ca acțiunile specifice elementului
material să fie săvârșite:
- de două sau mai multe persoane împreună,
- cu un anumit scop,
- să producă o vătămare corporală ,
- asupra unei persoane care are o anumită calitate în raport de făptuitor,
- asupra unei persoane care are o anumită vârstă,

Violul comis asupra unei persoane care se află în îngrijirea, ocrotirea,

educarea, paza sau în tratamentul făptuitorului
Această variantă agravată presupune preexistenta unei situaţii speciale
privitoare la raporturile dintre făptuitor şi victimă, în temeiul cărora, făptuitorul
avea faţă de victimă anumite obligaţii, şi anume: de a o îngriji (părinte), ocroti
(tutore, curator), educa (educator, profesor), păzi (personalul însărcinat cu paza
și supravegherea persoanelor aflate în stare de reținere sau deținere) sau trata
(personal medical, psiholog).
Pentru reţinerea acestei agravate, nu prezintă importanţă natura juridică a
respectivelor obligaţii. Astfel de obligații pot fi de natura contractuală sau
rezultate din raporturi de rudenie sau asimilate.

Violul comis asupra unei victime care nu a împlinit vârsta de 16 ani

Forma agravată are în vedere vârsta victimei, care trebuie să fie de până la
16 ani împliniţi la data săvârşirii faptei, iar făptuitorul să fi cunoscut, la momentul
săvârşirii infracţiunii, împrejurarea că victima nu a împlinit vârsta de 16 ani.

Violul comis în scopul producerii de materiale pornografice

 Prin materialele pornografice se înțelege orice obiect confecționat sau suport pe
care este tipărit, imprimat, gravat, care prezintă explicit sau sugerează o
2
activitate sexuală.
Pentru existența acestei forme agravate nu este necesar să se fi produs
materialele pornografice, ci ca făptuitorul să urmărească prin săvârşirea violului
producerea lor.
Prin urmare, nu prezintă importanţă aspectul că materialele pornografice au fost
sau nu realizate efectiv, difuzate, expuse ci, este necesar ca, în momentul
săvârşirii violului, făptuitorul să urmărească producerea de materiale
pornografice.
Violul care a avut ca urmare o vătămare corporală
Pentru reţinerea acestei variante normative este necesar ca asupra victimei să se
fi exercitat acte de violenţă în urma cărora să se fi produs, cu praeterintenţie, una
dintre urmările prevăzute de art. 194 alin. (1) C.pen., respectiv:
- o infirmitate,
- leziuni traumatice sau afectarea sănătăţii care să fi necesitat, pentru vindecare,
mai mult de 90 de zile de îngrijiri medicale,
- un prejudiciu estetic grav şi permanent
- avortul,
- punerea în primejdie a vieţii persoanei.
În această situație, vătămarea corporală este absorbită în forma agravată a
violului reglementată de art.218, alin.3, lit.e C.pen.
Condiţia esenţială pentru o astfel de încadrare juridică este ca actele de violenţă
să fie exercitate în vederea întreţinerii raportului sexual, a actului sexual ori a altui
act asimilat şi nu pentru producerea urmărilor în sine.

Violul săvârşit de două sau mai multe persoane împreună

Încadrarea faptei în această variantă agravată presupune existența a cel
puţin două persoane care au participat la viol, în aceleași împrejurări și privind
aceeași victimă, indiferent de forma de participație penală incidentă.
Pentru reţinerea acestei variante agravate, nu este necesar ca toţi
participanţii să fi întreţinut un raport sexual sau un act sexual oral sau anal ori
acte asimilate cu victima.
Pentru încadrarea juridică a faptei de viol în forma agravată prevăzute la
alin.4 al art.218 C.pen., repectiv viol care a avut ca urmare moartea victimei, este
necesar ca asupra victimei să se fi exercitat acte de constrângere în urma cărora
să se fi produs, cu praeterintenţie, moartea victimei.
 Condiţia esenţială pentru o astfel de încadrare juridică este ca actele de
constrângere să fie exercitate în vederea întreţinerii raportului sexual, a actului
sexual ori a altui act asimilat şi nu pentru producerea morții victimei.
Dacă moartea victimei a survenit fără ca făptuitorul să fi urmărit sau acceptat
aceasta, însă s-a aflat în culpă în raport cu rezultatul mai grav, vor opera
prevederile art. 218 alin. (4) C.pen. În cazul în care moartea nu se produce
praeterintenţionat, ci ca urmare a exercitării cu intenţie (directă sau indirectă) a
unor acțiuni violente asupra victimei, infracţiunea de viol poate fi reţinută în
concurs cu omorul calificat.

13. Care este forma de vinovăție în cazul infracțiunii de viol care a avut ca
urmare moartea sau sinuciderea victimei?

viol care a avut ca urmare moartea victimei, este

necesar ca asupra victimei să se fi exercitat acte de constrângere în urma cărora
să se fi produs, cu praeterintenţie, moartea victimei.
Condiţia esenţială pentru o astfel de încadrare juridică este ca actele de
constrângere să fie exercitate în vederea întreţinerii raportului sexual, a actului
sexual ori a altui act asimilat şi nu pentru producerea morții victimei.
Dacă moartea victimei a survenit fără ca făptuitorul să fi urmărit sau acceptat
aceasta, însă s-a aflat în culpă în raport cu rezultatul mai grav, vor opera
prevederile art. 218 alin. (4) C.pen. În cazul în care moartea nu se produce
praeterintenţionat, ci ca urmare a exercitării cu intenţie (directă sau indirectă) a
unor acțiuni violente asupra victimei, infracţiunea de viol poate fi reţinută în
concurs cu omorul calificat.

14.Când se consumă infracțiunea de furt?

În cazul furtului în scop de folosință, infracțiunea se consumă în momentul punerii

în mișcare a vehiculului, respectiv în momentul producerii pagubei prin utilizarea
unui terminal de comunicații sau a rețelei la care terminalul este conectat.

Infracțiunea de furt se consideră a fi consumată, în momentul împosedării

autorului cu bunul sustras, iar furtul calificat în momentul îndeplinirii condițiilor
privind natura împrejurărilor în care are loc împosedarea autorului, respectiv a
celor referitoare la categoria de bunuri cu care autorul se împosedează.

15.La care dintre infracțiunile contra vieții este posibilă tentativa?

Tentativa la infracţiunea prevăzută în alin. (2) se pedepseşte

(2) Când fapta a fost săvârşită în scopul producerii uneia dintre consecinţele
prevăzute în alin. (1) lit. a), lit. b) şi lit. c), pedeapsa este închisoarea de la 3 la 10
ani.

Atunci cand:

(1) Fapta prevăzută în art. 193, care a cauzat vreuna dintre următoarele
consecinţe:
a) o infirmitate;
b) leziuni traumatice sau afectarea sănătăţii unei persoane, care au necesitat,
pentru vindecare, mai mult de 90 de zile de îngrijiri medicale;
c) un prejudiciu estetic grav şi permanent;

Si anume:

- Lovirea sau orice acte de violenţă cauzatoare de suferinţe fizice se pedepsesc cu

închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.
- Fapta prin care se produc leziuni traumatice sau este afectată sănătatea unei
persoane, a cărei gravitate este evaluată prin zile de îngrijiri medicale de cel mult
90 de zile, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 5 ani sau cu amendă.
- Acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei
vătămate.

16.Care este obiectul material al infracțiunii de furt?

Obiectul material a acestor infracțiuni este reprezentat de bunul mobil din

patrimoniul public sau privat, însușit de autorul faptei.

Din cuprinsul textului incriminator al celor trei infracțiuni se observă că, în cazul
infracțiunii de furt în varianta tip, precum și în primele două variante ale furtului
calificat, obiectul material poate fi orice bun mobil supus furtului, inclusiv
înscrisurile și orice formă de energie cu valoare economică, cu excepția variantei
normative precizată la art.229, alin.2, lit.a) care califică bunul ca făcând parte din
patrimoniul cultural.

Cea de-a treia variantă normativă a furtului calificat, precum și excepția precizată
anterior, califică obiectul material al infracțiunii ca făcând parte din anumite
categorii, menționate explicit și limitativ de lege, ca de exemplu: patrimoniul
cultural, produse petroliere, gaze naturale, componente ale unor sisteme sau
instalații, cum sunt cele de irigații, rețele electrice, sisteme de semnalizare,
alarmare sau alertare, instalații de siguranță și dirijare a traficului, instalații de tele
și radiocomunicații, precum și echipamente și componente ale acestora sau ale
unor mijloace de transport sau de intervenție.

17.Care este elemental material al infracțiunii de furt?

Elementul material al infracțiunilor de furt este reprezentat de o acțiune prin care
se săvârșește fapta penală.
Urmarea imediată a infracțiunilor de furt constă în schimbarea stării de fapt a
bunului, scos din posesia subiectului pasiv, respectiv de sub controlul și
posibilitatea acestuia de a dispune de bun, și mutat în posesia sau folosința
subiectului pasiv.
Cele două momente, al deposedării persoanei vătămate, respectiv al
împosedării făptuitorului, nu trebuie să se suprapună necondiționat sau să fie
simultane, fiind suficientă realizarea primului moment pentru împlinirea urmării
imediate.
Legătura de cauzalitate trebuie să existe între acțiunea de sustragere a bunului
mobil și apariția urmării imediate.

18.Care sunt circumstanțele de agravare în cazul infracțiunii de furt calificat?

Art.229 alin. 3, lit. h) - Furtul de cabluri, linii, echipamente şi instalaţii de

telecomunicaţii, radiocomunicaţii, precum şi componente de comunicaţii
Circumstanțele incriminate prin varianta agravată prevăzută de art.229 alin.3 lit.h
C.pen. pot fi mult mai grave, imposibilitatea utilizării mijloacelor de comunicare
putând duce la pierderi de vieți omenești sau bunuri de importanță deosebită.
Esențial pentru ca fapta de însușire pe nedrept de cabluri, linii, echipamente și
instalații de telecomunicații, radiocomunicații, precum și componente de
comunicații să constituie infracțiunea de furt calificat, este ca în momentul
sustragerii, acestea să fie efectiv integrate într-o rețea sau într-un sistem de
comunicații, aflat sau nu în funcțiune.

19.Care este forma de vinovăție cu care se poate săvârși infracțiunea de

tâlhărie?

Tentativa în cazul infracțiunilor de tâlhărie și piraterie este realizată atunci

când acțiunea principală (de furt al bunului, respectiv capturare ori naufragiere a
navei) este întreruptă, din motive independente de voința făptuitorului, înainte
de deposedarea victimei de bun, cu condiția obligatorie, de a fi însoțită de
acțiunea secundară, de violență.
Există tentativă la infracțiunea de tâlhărie, respectiv infracțiune consumată,
și în cazul când violențele se exercită în scopul sustragerii unui vehicul pentru a-l
folosi pe nedrept.
Tentativa, la toate infracțiunile de tâlhărie și piraterie, se pedepsește.

20.În ce situație forma de vinovăție a infracțiunii de tâlhărie este

praeterintenția?

În cazul tâlhăriei calificate, în varianta normativă agravată de la art. 234, alin. 3

C.pen., a variantei agravate a pirateriei prevăzută la art.235, alin. 3 C.pen., care au
ca urmare vătămarea corporală, precum și în cazul infracțiunii de tâlhărie sau
piraterie urmată de moartea victimei prevăzută la art. 236 C.pen., forma de
vinovăție este praeterintenția, autorul neprevăzând producerea urmărilor mai
grave, socotind fără temei că aceste urmări nu se vor produce. În cazul în care
însă, autorul prevede și asemenea urmări, infracțiunea de tâlhărie (în ambele
forme – simplă și calificată) sau de piraterie vor fi în concurs de înfracțiuni cu cea
de vătămare corporală prevăzută la art. 194, respectiv cu cea de omor calificat
prevăzută la art. 189 C. pen.

21.În ce constă elemental material al infracțiunii de tâlhărie?

Elementul material al infracțiunilor de tâlhărie și piraterie are caracter complex, el

fiind exprimat prin acțiuni conjugate de deposedare a persoanelor de bunurile pe
care le dețin, prin violențe sau amenințări, precum și prin acțiuni întreprinse de
autor pentru a obține sau păstra bunul, pentru a înlătura urmele infracțiunii ori
pentru a-și asigura scăparea de răspundere, precum și acțiuni de deteriorare ori
distrugere a navei ori a unor părți din aceasta.

22.Ce infracțiune constituie însușirea unui bun mobil, deținut de o persoană, cu

orice titlu?

FURTUL (ART.228 C.PEN.)

Luarea unui bun mobil din posesia sau detenţia altuia, fără consimţământul
acestuia, în scopul de a şi-l însuşi pe nedrept, se pedepseşte cu închisoare de la 6
luni la 3 ani sau cu amendă

Fapta constituie furt şi dacă bunul aparţine în întregime sau în parte făptuitorului,
dar în momentul săvârşirii acel bun se găsea în posesia sau detenţia legitimă a
altei persoane
Se consideră bunuri mobile şi înscrisurile, energia electrică, precum şi orice alt fel
de energie care are valoare economică.

23.Cu ce formă de vinovăție se poate săvârși infracțiunea de abuz de încredere?

In cazul abuzului de încredere prin fraudarea creditorilor, subiectul activ

nemijlocit este debitorul

Art. 238
Abuzul de încredere
(1) Însuşirea, dispunerea sau folosirea, pe nedrept, a unui bun mobil al altuia, de
către cel căruia i-a fost încredinţat în baza unui titlu şi cu un anumit scop, ori
refuzul de a-l restitui se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu
amendă.

(2) Acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei

vătămate.

24.Ce infracțiune constituie furtul prin violenţă săvârşit într-un mijloc de

transport?

Prin mijloc de transport în comun se înţelege mijlocul de transport care are

în mod special această destinaţie, adică acea capacitate de a transporta mai
multe persoane împreună (trenuri, autobuze, tramvaie, nave, aeronave, metrou,
maxi – taxi, etc.), cât şi acela care, fără a avea destinaţia mai sus arătată, este
utilizat pentru a transporta mai multe persoane împreună (ca de pildă, remorca
special amenajată a unui tractor). Interesează deci, ca vehiculul să fi avut această
destinaţie, expusă mai sus, în momentul săvârşirii faptei, înţelegându-se prin
aceasta că, la acel moment, vehiculul să fi fost folosit efectiv acestui scop.
Forma agravată subzistă şi în cazul în care făptuitorul sustrage un bun mobil
aparţinând unei persoane aflate într-un autobuz, chiar dacă de faţă nu era decât
şoferul şi persoana vătămată şi indiferent dacă autobuzul era în mers sau
staţiona, deoarece textul incriminator nu cere nicio condiţie referitoare la
numărul persoanelor care se află în mijlocul de transport şi nici cu privire la faptul
dacă acesta este sau nu în curs de deplasare; după cum, este indiferent şi dacă
făptuitorul este el însuşi pasager sau face parte din personalul de deservire a
vehiculului.
Pentru existenţa furtului calificat, trebuie ca sustragerea să aibă ca obiect
material bunuri mobile aflate asupra călătorilor sau în locurile afectate
transportului în comun.
Obiectul material al furtului, agravat de această împrejurare, îl costituie bunurile
aflate asupra pasagerilor sau în spaţiul afectat transportului: pe scaune, în locurile
destinate bagajelor etc. Nu este obligatoriu ca bunurile respective, obiect material
al infracţiunii, să aparţină exclusiv călătorilor, ele pot fi şi ale personalului de
deservire a mijloacelor de transport în comun (conducător auto, mecanic de tren,
controlor de bilete etc.).