Sunteți pe pagina 1din 2

Iarnă capricioasă

Prima lună-n calendar


E ianuarie zis gerar,
Dar afară este cald
De îmi vine să mă scald!

Şi nu caut eu pricină,
Dar iarna uită să vină!
Dac-apare, am s-o duc
Drept la mine în sătuc

Şi din nori pufoşi să cadă


Peste tot fulgi de zăpadă
Să ies iar pe ulicioară
Şi să zbor c-o sănioară!

Ger învins
Iarna asta-i prea geroasă.
Nici nu poţi ieşi din casă…
Dar zăpada e pufoasă
Şi atât e de frumoasă!

Ce de pici ar fi la joc,
Dar e frig şi în cojoc!
Ce vă spun? E aşa de ger
De zici că e-n frigider!

Dar, deodată dintre nori,


Stârnind roiuri de vapori
S-a ivit o rază caldă,
Toţi copiii să o vadă.

Strigă raza bucuroasă:


– Hai copii, ieşiţi din casă!
Şi-au ieşit afară toţi.
Hai, mai ţine-i dacă poţi!

E atâta veselie
Că şi iarna s-a înmuiat…
Dar precis că o să fie
Iarăşi ger pe înserat.

Nuntă hibernală
Azi natura e mireasă!
Cu voal alb, e-aşa frumoasă!
Cerul-mire a coborât
Şi îi fură un sărut!

Apele se-ntrec să-ntindă


Mirilor albă oglindă,
Unda a-ngheţat vrăjită
Şi-i reflectă-ncremenită.

Tufele în reverenţă
Sub podoaba sclipitoare
Au rămas înmărmurite
Sub confeti de ninsoare.

Numai vântul se agită


Vrând să dea tonul la vals
Şi-n acord de violină,
Cheamă fulgi de nea la dans.

Lung răspund copacii falnici,


Unduind crengi de argint
Şi un roi de fulgi se-ncurcă
In coroane-labirint.

CE SĂ FIE ?
Dimineaţa asta-mi pare
C-ar avea altă culoare.
Prin fereastră de privesc,
Peste tot, doar alb zăresc!

Pe pământ, pe pomi, pe case…


Toate-s albe şi frumoase.
Şi ca să mă mir de tot,
Chiar şi Rex e alb pe bot.

Ce să fie? Ce să fie?
Sigur nu este hârtie
Şi zic eu, că nici a vată
Nu prea pare că arată.

Măi să fie, n-o fi frişcă?


Atunci, sigur se confiscă:
Merg şi-o iau pe toată eu
Şi mănânc din ea mereu!

S-ar putea să vă placă și