Programarea şi controlul execuţiei lucrărilor complexe

Metode bazate pe teoria grafurilor

Noţiuni de bază

Structura unei lucrări complexe, denumită proiect sau progam se redă

printr-un graf sau grafic reţea folosind activităţi şi evenimente, aşa cum se
arată în figura 2.2.
Îndeplinirea efectivă a unor
A
2
H activităţi într-un proiect prin
consumarea de resurse (mate-
D
B E riale, financiare, timp) se repre-
0 1 4 zintă prin arce direcţionate în sen-
F sul desfăşurării lucrărilor şi orien-
C tate de regulă spre dreapta; arce-le
G
3 se pot intersecta.
Nodul, reprezentarea e-
Exemplu de graf: 1, 2,..., 4 evenimente; A, venimentului pe graf, marchează
B,..., H activităţi.
începutul şi respectiv sfârşitul unei
activităţi. Reprezentarea eveni-mentelor se face prin cercuri care se
numerotează astfel încât nodul de sfârşit al unei activităţi să aibă un număr mai
mare decât nodul de început al activităţii respective.
Un graf este deci reprezentarea geometrică a unei mulţimi alcătuite din
noduri şi activităţi.
Se numeşte drum într-un graf o succesiune de activităţi parcurse în
sensul desfăşurării lor astfel încât nodul de sfârşit al uneia să fie nod de început
al următoarei activităţi. De exemplu, în figura 2.2 sunt drumuri A–F–G sau B–
D–H, dar nu D–F–H sau B–G.
Se numeşte drum complet într-un graf drumul care leagă nodul iniţial al
unui graf de cel final al grafului. De exemplu, A–H sau B–D–F–G. Într-un graf
există o mulţime de drumuri care include submulţimea drumurilor complete.
Durata (lungimea) unui drum este dată de suma duratelor activităţilor ce-l
compun. Drumul complet de durată (lungime) maximă se numeşte drum critic.
Pentru construirea corectă a grafului în vederea programării unei lucrări
complexe trebuie avute în vedere următoarele aspecte:
a) o activitate este declanşată de un nod de început şi se încheie într-un
nod de sfârşit; de exemplu, activitatea F începe în nodul 2 şi se
termină în nodul 3 în graful din figura 2.2;
 APLICAŢII DE MANAGEMENT INDUSTRIAL

b) fiecare nod are cel puţin o activitate care se termină în el şi cel puţin
o activitate care începe în el, cu excepţia a două noduri speciale;
c) orice graf conţine două noduri speciale:
 nodul iniţial, care marchează începutul lucrării şi care are numai
activităţi ce pleacă din el – nodul 0 în figura 2.2;
 nodul final, care marchează sfârşitul lucrării şi care are numai
activităţi ce se termină în el – nodul 4 în figura 2.2;
d) numerotarea nodurilor se face astfel încât nodul de sfârşit al oricărei
activităţi să aibă un număr mai mare decât cel de început al
respectivei activităţi;
e) două activităţi nu pot fi delimitate de aceleaşi două noduri, ca în
figura 2.3, a; pentru a se înlătura o astfel de nedeterminare se
introduc activităţi fictive de durată nulă, reprezentate cu linie
întreruptă, aşa cum se arată în figura 2.3, b.

A M N
A 1 3 5 7 10

B Q
C
1 2
O P
3 6 8 9
B
(a) (b) (c)
Utilizarea activităţilor fictive în grafuri.

f) relaţiile de dependenţă între activităţi care nu sunt succesive în

graful proiectului se evidenţiază tot prin activităţi fictive, aşa cum se
arată în figură 2.3, c: Q arată că P urmează după M şi O, dar N
numai după M;
g) orice nod poate fi considerat atins numai dacă s-au parcurs toate
activităţile care converg în el;
h) un graf nu poate conţine bucle, adică pe un drum dat fiecare nod
este parcurs o singură dată.

Construirea grafului unei lucrări complexe

Pentru întocmirea grafului care să reprezinte corect structura unui

proiect trebuie parcurse următoarele etape:
1. se întocmeşte lista activităţilor proiectului specificate la un grad
adecvat de detaliere; trebuie evitate extremele – să nu se detalieze
Programarea şi controlul execuţiei lucrărilor complexe

proiectul la activităţi foarte mici care complică inutil programarea,

dar nici să nu se reţină activităţi foarte mari, pentru că se
diminuează sau chiar anulează eficacitatea programării;
2. activităţile se ordonează după relaţiile lor de precedenţă stabilite
potrivit tehnologiei de execuţie şi se determină duratele acestora. Se
recomandă prezentarea sistematizată a acestor informaţii aşa cum se
arată în tabelul 2.1. Activităţile precedente unei activităţi date sunt
convergente în graf în nodul de început al respectivei activităţi.
După stabilirea simbolurilor activităţilor, în graf şi mai departe se
utilizează numai aceşti identificatori;
3. utilizând informaţiile din coloana activităţilor precedente se
construieşte graful; pe graf se înscriu duratele activităţilor, apoi se
numerotează nodurile ţinând seama de observaţia (d) din § 2.3.1;
4. se verifică „închiderea grafului“, adică existenţa unui singur nod
iniţial şi a unui singur nod final în graf; dacă este cazul se introduc
activităţi fictive, completându-se tabelul în mod corespunzător.

Mărimile caracteristice ale evenimentelor şi activităţilor

O activitate A cuprinsă între nodurile i şi j se desfăşoară în intervalul de

timp dij, durata acesteia, aşa cum se arată în figura 2.4. Faţă de acest interval se
pot defini: termenele evenimentelor, termenele de început şi de sfârşit ale
activităţilor şi rezervele de timp de care se dispune în realizarea unui proiect.
Este de subliniat faptul că nodul de început, i, al activităţii A este în
acelaşi timp nod de sfârşit al activităţilor ce converg în acesta (şi deci nod j
pentru aceste activităţi), iar nodul de sfârşit, j, al activităţii A este în acelaşi timp
nod de început al activităţilor ce pleacă din el (şi deci nod i pentru acestea).
Termenele evenimentelor. Termenul minim al evenimentului j, tj, este
momentul cel mai devreme posibil la care pot începe activităţile pentru care
acest nod este nod de început (şi deci apare ca nod i pentru acestea). Se
calculează cu relaţia:

tj  max( ti  dij )
(2.1)
A(dij)
i j
Se reţine „max“
deoarece nodul j este
considerat atins atunci când
toate activităţile care
Nodurile de început şi de sfârşit ale activităţilor converg spre el din
 APLICAŢII DE MANAGEMENT INDUSTRIAL

propriile noduri i au fost parcurse. Calculul termenelor minime ale

evenimentelor se face de la nodul iniţial al grafului către cel final.
Termenul maxim al evenimentului i, ti* , este momentul cel mai târziu
admisibil la care trebuie să se încheie activităţile pentru care acest nod este nod
de sfârşit (şi deci apare ca nod j pentru acestea). Se calculează cu relaţia:

t*
i  min( t*j  d ij ) (2.2)

Se reţine „min“ deoarece trebuie asigurată parcurgerea tuturor

activităţilor ce pornesc din nodul i, calculul acestor termene efectuându-se de la
nodul final al grafului spre cel iniţial.
Termenele activităţilor. Termenul minim de începere, ti, al unei
activităţi este momentul cel mai devreme posibil la care se poate declanşa
activitatea, respectiv termenul minim al nodului de început al activităţii.
Termenul maxim de terminare, t *j , al unei activităţi este momentul cel
mai târziu admisibil la care trebuie încheiată activitatea, respectiv termenul
maxim al nodului de sfârşit al activităţii.
Evident, termenul minim de terminare al unei activităţi este (ti+dij), iar
termenul maxim de începere al acesteia este ( t *j – dij).

Rezervele de timp ale activităţilor. Rezerva totală a unei activităţi

cuprinse între evenimentele i şi j, Rt(i,j), este intervalul maxim de timp cu care
poate fi amânată executarea acestei activităţi astfel încât să nu se modifice
durata totală a lucrării, sau altfel spus să nu se modifice termenul final al
lucrării. Se calculează pentru fiecare activitate ca diferenţă dintre termenele
maxim şi minim de sfârşit ale activităţii:

Rt(i,j)  t*j  (ti  d ij ) (2.3)

Rezerva liberă a unei activităţi cuprinse între evenimentele i şi j, Rl(i,j),

este întârzierea maximă admisibilă în executarea acesteia care nu modifică
niciun termen al altor activităţi din graf. Se calculează luându-se în considerare
doar termenele minime de sfârşit ale activităţilor şi este, pentru fiecare nod în
care converg mai multe activităţi, diferenţa între cel mai mare termen minim de
sfârşit şi termenul minim de sfârşit al fiecăreia dintre respectivele activităţi:

Rl ( i , j )  ( ti  d ij )max  ( ti  d ij ) (2.4)

Pentru determinarea rezervei libere se procedează astfel:

Programarea şi controlul execuţiei lucrărilor complexe

 pentru noduri în care se termină o singură activitate rezerva liberă

este nulă;
 activităţile cu rezerva totală nulă au evident şi rezerva liberă nulă;
 pentru nodurile în care se termină mai multe activităţi se
examinează, separat la fiecare astfel de nod termenele minime de
sfârşit (ti+dij) ale activităţilor respective, se notează (ti+dij) max cea
mai mare valoare şi se aplică apoi relaţia (2.4) pentru fiecare dintre
aceste activităţi; se trece apoi la un alt nod.
În literatură se prezintă şi alte categorii de rezerve ce se pot calcula.

Metoda drumului critic

În cadrul acestei metode, pornind de la structura lucrării, reprezentată

prin graf, pe care s-au marcat şi duratele activităţilor, se calculează termenele
evenimentelor, se stabilesc termenele activităţilor, se calculează rezervele şi se
determină drumul critic. În continuare se prezintă fiecare dintre aceste etape de
aplicare a metodei.
Calcularea termenelor evenimentelor. Acest calcul se face urmărind
în permanenţă graful:
 termenele minime tj ale evenimentelor se calculează folosind relaţia
(2.1), parcurgându-se graful de la nodul iniţial spre cel final şi
considerându-se, în scara relativă a timpului, t0=0;
 termenele maxime ti ale evenimentelor se calculează folosind
*

relaţia (2.2), parcurgând graful de la nodul final către cel iniţial şi

considerând pentru nodul final aceeaşi valoare pentru cele două
*
termene, ti =tj.

Certitudinea unui calcul corect este dată de regăsirea valorii zero pentru
ambele termene ale evenimentului iniţial al grafului:

t0*  t0  0 (2.5)

Stabilirea termenelor activităţilor. Termenul minim de începere al

unei activităţi, ti, este termenul minim al nodului i, nodul de început al acesteia,
calculat mai sus şi denumit acolo tj.
Termenul minim de terminare al unei activităţi se obţine adăugând la
termenul minim de începere durata acesteia: ti+dij.
 APLICAŢII DE MANAGEMENT INDUSTRIAL

*
Termenul maxim de terminare al unei activităţi, t j , este termenul
maxim al nodului j, nodul de sfârşit al acesteia, calculat anterior şi denumit
acolo ti.
Termenul maxim de începere al unei activităţi se obţine scăzând din
*
termenul maxim de terminare durata acesteia: t j – dij.

Calculul rezervelor activităţilor. Rezervele totale ale activităţilor se

calculează aplicând relaţia (2.3) pentru fiecare activitate fiind deci diferenţa
între termenul maxim de sfârşit şi termenul minim de sfârşit ale activităţii.
Evident, rezervele totale au valori nenegative.
Rezervele libere ale activităţilor se calculează aplicând relaţia (2.4) aşa
cum s-a arătat în § 2.3.3. Desigur şi rezervele libere au valori nenegative, iar din
modul de calcul rezultă că:

R l  Rt (2.6)

În tabelul 2.2 se prezintă sistematizarea stabilirii termenelor activităţilor

şi a calculării rezervelor.

Stabilirea termenelor activităţilor şi calculul rezervelor

Nodurile Duratele Termenele activităţilor Rezervele

Simbolurile activităţilor

activităţilor activită- de început de sfârşit activităţilor

început sfârşit ţilor min max min max totală liberă

i j dij ti t *j  d ij ti+dij t *j Rt Rl

(1) (2) (3) (4) (5) (6) (7) (8) (9) (10)

Completarea tabelului se face în modul următor:

 în coloanele (1)÷(4) se înscriu informaţiile din graf;
 în coloana (5) se trec rezultatele calculelor ţinându-se cont de
nodurile i din coloana (2);
Programarea şi controlul execuţiei lucrărilor complexe

 în coloana (8) se trec rezultatele calculelor ţinându-se cont de

nodurile j din coloana (3);
 coloana (7) = coloana (5) + coloana (4);
 coloana (6) = coloana (8) – coloana (4);
 coloana (9) = coloana (8) – coloana (7);
 valorile din coloana (10) se calculează folosind datele din coloana
(7) ţinând cont de nodurile j din coloana (3), aşa cum s-a arătat în §
2.3.3.

Determinarea drumului critic. Drumul critic este drumul complet cu

rezervele totale nule pe toate componentele. Lungimea drumului critic (suma
duratelor activităţilor din care se compune) este durata totală minimă de
execuţie a lucrării:

T  d ij
i , j dr.critic
(2.7)

şi apare în tabelul 2.2 ca termen maxim de sfârşit al activităţilor ce converg în

nodul final al grafului (de obicei ultima valoare din coloana (8)).
Drumul critic se marchează pe graf cu o linie îngroşată, dublă sau
colorată.
Activităţile situate pe drumul critic se numesc activităţi critice. Ele nu
au rezerve de timp. În consecinţă, fiecare dintre aceste activităţi trebuie
realizată în cadrul termenelor stabilite, astfel fiind posibilă realizarea proiectului
la durata totală minimă calculată.
Prin determinarea drumului critic se scot în evidenţă aceste activităţi
critice deosebit de importante pentru urmărirea şi controlul executării lucrării.

Metoda PERT

În metoda drumului critic duratele activităţilor au fost considerate ferme

şi constante. În realitate, fiind influenţate de numeroşi factori, duratele
activităţilor sunt variabile. Metoda PERT utilizează, spre deosebire de metoda
drumului critic, durate variabile ale activităţilor, programarea execuţiei unei
lucrări complexe având astfel un caracter probabilistic, mai apropiat de realitate.
Duratele activităţilor. Duratele variabile ale fiecărei activităţi dintr-un
proiect se pot caracteriza astfel:
 sunt cuprinse într-un interval a,b având limitele:
 APLICAŢII DE MANAGEMENT INDUSTRIAL

a – durata minimă de execuţie a unei activităţi, întâlnită atunci când

există cel mai favorabil complex de împrejurări, în condiţii generale
normale; se numeşte „durata optimistă“;
b – durata maximă de execuţie a unei activităţi, întâlnită atunci
când există cele mai defavorabile împrejurări (se exclud situaţiile
ieşite din comun, de exemplu calamităţile naturale); se numeşte
„durata pesimistă“;
 există o durată, m, cea mai probabilă;
 distribuţia de probabilitate a duratei unei activităţi este aproape
normală (asimetrică de tip ), aşa cum se arată în figura 2.5.
În cazul acestui tip de distribuţie pe baza celor trei valori se calculează:
– durata medie a activităţii considerate a se desfăşura între cele două
noduri i şi j:

a  4m  b
d ij  (2.8)
6

– dispersia acestei durate:

2
b a
 ij2    (2.9)
 6 

Dispersia este o măsură a gradului de nesiguranţă în estimarea duratei

unei activităţi: cu cât dispersia este mai mare cu atât gradul de nesiguranţă în ce
priveşte durata reală de execuţie a activităţii este mai mare.
Calculul grafului. Se utilizează acelaşi mod de calcul ca în metoda
drumului critic (prezentat în § 2.3.4) folosind însă duratele medii ale
activităţilor, dij, calculate cu relaţia (2.8) pornind de la cele trei durate a, m, b
stabilite pe baze statistice pentru fiecare activitate.
Probabilitatea

a m b Durata
Distribuţia de probabilitate a duratei unei activităţi.
Programarea şi controlul execuţiei lucrărilor complexe

Tabelul 2.2 de sistematizare a calculelor se modifică în mod

corespunzător:
 în coloana (4) se înscriu valorile d ij ;
 apare încă o coloană (11) în care se trec dispersiile duratelor
activităţilor.
Caracterul probabilistic al metodei PERT. Spre deosebire de metoda
drumului critic, în care durata totală a unei lucrări este fermă şi constantă,
metoda PERT permite calcularea unei valori medii totale a lucrării, medie
asociată unei dispersii ce caracterizează distribuţia valorilor acestei durate
totale. Relaţiile de calcul sunt:

T  d ij
(i,j)dr.criti c
(2.10)

T2   2
ij
( i , j )dr.critic
(2.11)

adică durata totală medie a lucrării este suma duratelor medii ale activităţilor
critice, iar dispersia acestei durate este suma dispersiilor activităţilor critice.
Dacă se impune o durată planificată a lucrării Tp, (de exemplu, prin
stabilirea unui termen final exprimat în timp calendaristic) metoda PERT
permite calcularea probabilităţii de a se respecta această durată, P ( T <Tp).
În ipoteza, justificată de practică, a unei distribuţii normale a valorilor
duratei totale T a lucrării se calculează un factor de probabilitate a încadrării
acesteia în durata planificată:

Tp T
Z (2.12)
 T2

şi din tabelul dat în anexa acestui capitol se determină:

P ( T  Tp )  P ( Z ) (2.13)

probabilitatea de încadrare a executării lucrării de durată T într-un termen

planificat Tp, exprimată procentual.
Adoptarea unei limite inferioare acceptabile a probabilităţii este legată
de natura şi complexitatea lucrării. În literatură se citează ca limite inferioare
acceptabile 75% sau chiar 50÷60%.
 APLICAŢII DE MANAGEMENT INDUSTRIAL

Valori ale probabilităţii apropiate de 100% indică existenţa unor resurse

(materiale, de forţă de muncă, financiare sau de timp) prea mari în raport cu
necesităţile lucrării.

Replanificarea lucrărilor. În cazul lucrărilor pentru care T >Tp este

necesară micşorarea duratelor totale de executare a acestora, ceea ce se poate
face prin aplicarea unor măsuri tehnice sau organizatorice:
Ca măsuri organizatorice se pot cita:
 trecerea la realizarea în paralel a unor lucrări succesive, dacă
tehnologia permite astfel de modificări, există resurse şi se poate
crea frontul de lucru adecvat;
 redistribuirea resurselor în vederea micşorării duratelor unor
activităţi, îndeosebi a duratelor activităţilor critice;
 eliminarea perioadelor nelucrătoare (prin introducerea schimburilor
II şi III) şi chiar a zilelor nelucrătoare.

Măsurile tehnice privesc:

 creşterea gradului de mecanizare sau/şi de automatizare a lucrărilor;
 efectuarea unor modificări ale tehnologiei de execuţie a lucrărilor.

Obiectul replanificării îl constituie în primul rând activităţile critice şi în

al doilea rând activităţile cu rezerve mici de timp, numite activităţi subcritice.
La redistribuirea resurselor o mare importanţă o are examinarea
rezervelor libere ale activităţilor. De fapt, pentru început, redistribuirea
resurselor se face de la activităţile cu rezerve libere spre activităţile critice care
se desfăşoară în paralel cu acestea şi au unele asemănări de conţinut.
Trebuie, în orice caz, făcut un calcul riguros pentru că în asemenea
situaţii unele activităţi necritice pot deveni critice.
Este de subliniat faptul că micşorarea duratelor de execuţie ale unor
activităţi determină de regulă creşterea costului acestora. De aceea, este necesar
să se identifice varianta optimă de reducere a duratelor de execuţie, aceea
corespunzătoare unei creşteri minime a costului lucrării.

Reactualizarea programului. Periodic, pe parcursul executării unei

lucrări se analizează stadiul fiecărei activităţi, comparându-se cu situaţia
programată.
Programarea şi controlul execuţiei lucrărilor complexe

Prin reevaluarea activităţilor în curs de execuţie sau neîncepute se obţine

o nouă estimare a duratei lucrării TE. Comparând această estimare cu durata
planificată Tp sunt posibile două situaţii:
 TE < Tp, adică lucrarea se desfăşoară în limitele programării făcute;
 TE > Tp, ceea ce înseamnă că este necesară replanificarea lucrării
folosind metodele indicate în § 2.4.

Aplicaţie

Aplicarea metodei PERT este ilustrată în cazul proeictului intitulat

„Executarea unui vas cu agitator“ utilizat pentru exemplificare în cazul graficului
Gantt completată în tabelul 2.3 cu specificarea celor trei durate (a, m, b).
Informaţii necesare pentru aplicarea metodei PERT

Activităţi Durate zile

Nr Denumirea activităţii Simbol
precedente a m b
1 Stabilirea parametrilor tehnologici A – 5 7 10
2 Stabilirea parametrilor mecanici B – 6 8 14
3 Dimensionarea tehnologică C A 8 10 14
4 Dimensionarea mecanică D B,
H(21) C 7
I(5) 9 12
5 1
Avizarea şi aprobarea proiectului E 4 D 62 3 47
6 Elaborarea desenelor de execuţie F D 10 14 21
A(7)
7
C(10)
Executarea subansamblelor
E(3) G
J(0)
(E), F, (J) 20 28 40
G(29)
8 Achiziţionarea motorului şi H E 14 21 30
0 reductorului2 3 5
9 B(9)
Asamblarea D(9)
utilajului F(15) I G, H 4 5 6
10 Activitate fictivă J E 0 0 0
Graficul reţea pentru executarea unui vas cu amestecător. Duratele activităţilor trecute
în paranteză sunt duratele medii.

Graful lucrării elaborat pe baza informaţiilor privind interdependenţa

activităţilor din coloana „Activităţi precedente“ şi prezentat în figura 2.6 arată
necesitatea introducerii unei activităţi fictive de natura unei condiţii care să
reflecte faptul că activitatea G depinde de activităţile E şi F pe când activitatea
H depinde numai de E. S-a completat şi modificat în consecinţă tabelul 2.3.
 APLICAŢII DE MANAGEMENT INDUSTRIAL

Duratele medii ale activităţilor au fost calculate folosind relaţia (2.8),

rotunjindu-se valorile obţinute la numere întregi de zile. De exemplu, pentru
activitatea F, elaborarea desenelor de execuţie:

10  4  14  21 87
d F  d 35    14,5  15 zile
6 6
Dispersiile se vor calcula numai pentru activităţile critice, după
determinarea drumului critic.
Calculul termenelor evenimentelor. Termenele minime se calculează
cu relaţia (2.1) începând cu nodul iniţial al grafului, urmărind în permanenţă
graful:
t0=0
t1=t0+d01=0+7=7
t2=max(t0+d02); (t1+d12)=max (0+9); (7+10)=max(9;17)=17
t3=t2+d23=17+9=26
t4=t3+d34=26+3=29
t5=max  (t3+d35); (t4+d45)=max (26+15); (29+0) =max(41; 29)=41
t6=max (t4+d46); (t5+d56) =max (29+21); (41+29) =max(50; 70)=70
t7=t6+d67=70+5=75.

Termenele maxime ale evenimentelor se obţin cu relaţia (2.2), calculul

începând cu nodul final al grafului şi urmărind în permanenţă graful:
t7* =t7=75
t6* = t7* – d67=75–5=70
t5* = t6* – d56=70–29=41
t 4* =min ( t6* – d46);( t5* – d45) =min (70–21); (41–0) =min(49; 41)=41
t3* =min ( t5* – d35); ( t 4* – d34) =min (41–15); (41–3) =min(26; 38)=26
t 2* = t3* – d23=26–6=17
t1* = t 2* – d12=17–10=7
t0* =min ( t 20 – d02); ( t1* – d01)=min(17–9); (7–7) =min(8; 0)=0

Deoarece t0* =t0=0 calculul termenelor evenimentelor este corect şi se

poate trece la stabilirea termenelor activităţilor şi calculul rezervelor de timp
ale activităţilor. În tabel se prezintă toate aceste etape de aplicare a metodei
PERT, în mod sistematic (v. § 2.3.4).
Determinarea rezervelor libere se face, aşa cum s-a arătat, luând în
considerare termenele minime de sfârşit ale activităţilor (ti+dij) şi nodurile „j“ de
sfârşit şi ţinând cont de indicaţiile din §2.3.3. Astfel:
Programarea şi controlul execuţiei lucrărilor complexe

 activităţile critice, având rezerva totală nulă, A, C, D, F, G şi I, au şi

rezerva liberă nulă;
 pentru nodurile în care se termină câte o singură activitate, 1, 3, 4 şi
7, rezervele libere ale acestor activităţi, A, D, E şi I, sunt nule;

Stabilirea termenelor activităţilor şi calculul rezervelor de timp pentru execuţia

unui vas cu amestecător

Termene activtivităţi

Dispersii
Noduri activităţi Rezerve
Simboluri

Durate de început de sfârşit

început sfârşit min max min max totală liberă
i j dij ti t  d ij ti+dij
*
j t *j Rt Rl 2ij
(1) (2) (3) (4) (5) (6) (7) (8) (9) (10) (11)
A 0 1 7 0 0 7 7 0 0 25/36
B 0 2 9 0 8 9 17 8 8 ...
C 1 2 10 7 7 17 17 0 0 36/36
D 2 3 9 17 17 26 26 0 0 25/36
E 3 4 3 26 38 29 41 12 0 ...
F 3 5 15 26 26 41 41 0 0 121/36
G 5 6 29 41 41 70 70 0 0 400/36
H 4 6 21 29 49 50 70 20 20 ...
I 6 7 5 70 70 75 75 0 0 4/36
J 4 5 0 29 41 29 41 12 12 ...

 în nodurile 2, 5 şi 6 se termină mai multe activităţi şi atunci se aplică

relaţia (2.4), ceea ce impune stabilirea, pentru fiecare dintre aceste
noduri, a mărimii (ti+dij)max; de exemplu în nodul 2 se termină
activităţile B şi C având termenele minime de sfârşit 9 şi respectiv
17; evident (ti+dij)max este 17 şi:

Rl(0,2)=RlB=17–9=8
Rl(1,2)=RlC=17–17=0
Determinarea drumului critic. Drumul critic este drumul complet cu
rezervele totale nule pe toate arcele componente. Aşa cum se observă în figura
2.7 drumul critic este alcătuit din activităţile A, C, D, F, G şi I şi trece prin
nodurile 0, 1, 2, 3, 5, 6 şi 7, având durata totală, exprimată în timp relativ, egală
cu termenul maxim al evenimentului final, de 75 zile.
Aceasta este durata totală medie
T  t7*  t7  75 zile
 APLICAŢII DE MANAGEMENT INDUSTRIAL

H(21) I(5)
1 4 6 7

A(7) C(10) E(3) J(0 G(2

B(9) D(9) F(15) ) 9)
0 2 3 5

Evidenţierea drumului critic pe graf; activităţile critice sunt marcate cu săgeată dublă.

având dispersia totală calculată cu valorile înscrise în ultima coloană a tabelului

2.4:

T2  01
2
 12
2
  223  35
2
 56
2
 67
2

sau, pe activităţi:

T2   2A  C2   2D  2F  G2   2I

şi înlocuind valorile numerice:

25  36  25  121  200  4 611

 T2  
36 36

Pentru o durată planificată de 77 zile (corespunzând de exemplu

începerii lucrării marţi 1 aprilie 2003 şi unui termen de încheiere a lucrării marţi
22 iulie 2003 (v. exemplul de la graficul Gantt), factorul de probabilitate,
calculat cu relaţia (2.12) este:

77  75 12 12
Z     0 ,485
611 611 24 ,72
36

Cu această valoare, din anexa la acest capitol se obţine probabilitatea de

încadrare a lucrării în termenul planificat:
P( T  77 )  P( 0 ,485 )  69%

ceea ce arată că resursele afectate lucrării sunt corespunzătoare.

Dacă apare necesitatea executării într-o durată totală mai mică decât
aceea determinată este necesară replanificarea activităţilor, aşa cum s-a arătat în
§ 2.4.
În situaţia în care, de exemplu, pentru lucrarea începută la 1 aprilie
2003, s-ar impune de către un decident de nivel ierarhic superior încheierea
Programarea şi controlul execuţiei lucrărilor complexe

acesteia la 15 iulie 2003, aceasta ar conduce la o durată totală planificată a

lucrării de 72 zile, aşa cum se poate observa din figura 2.1. Cu această valoare:

72  75 3 6 18
Z'     0 ,728
611 611 24 ,72
36

şi din anexă:

P' ( T  72 )  P' ( 0 ,73 )  23%

Probabilitatea de încadrare a lucrării în termenul planificat de 72 zile este

foarte mică. Este necesară deci replanificarea lucrării în vederea scurtării
duratelor activităţilor critice. Pentru aceasta, fără a se dispune de întreaga
documentaţie privind proiectarea şi execuţia utilajului, se pot totuşi stabili unele
măsuri de ordin organizatoric. Astfel, examinând figura 2.7 şi tabelele 2.3 şi 2.4
se observă că:
 activitatea B, având o rezervă liberă de 8 zile, se desfăşoară în
paralel cu activităţile critice A şi C şi au un specific comun (activităţi
de proiectare); este deci posibilă redistribuirea unor resurse afectate
activităţii B spre activităţile A şi/sau C, ceea ce ar permite scurtarea
duratei acestora cu câteva zile;
 activitatea H, având o rezervă liberă de 20 zile, se desfăşoară în
paralel cu activitatea critică G, dar au un conţinut diferit, care face
imposibil transferul de resurse între acestea.

Aşadar ca măsuri de ordin organizatoric se pot reţine:

 redistribuirea unor resurse de la activitatea B spre activităţile A
şi/sau C;
 eliminarea unor perioade nelucrătoare prin extinderea lucrului în
schimburile II şi III pentru activităţile de execuţie a subansamblelor,
G şi asamblarea utilajului, I.

În condiţiile analizei tehnologiei de execuţie este posibilă propunerea

unor măsuri tehnice având drept rezultat reducerea duratelor de execuţie pentru
activităţile G şi I.
 APLICAŢII DE MANAGEMENT INDUSTRIAL

ANEXA

100
Probabilitatea,P (Tp>T)

90
80
70
60
50
40
30
20
10
0
–3 –2 –1 0.0 1.0 2.0 3.0
factorul de probabilitate, Z

Determinarea probabilităţii cunoscând factorul de probabilitate Z.

Z Probabilitatea (%) Z Probabilitatea (%)
0,0 50,0 – 0,0 50,0
0,1 54,0 – 0,1 46,0
0,2 57,9 – 0,2 42,1
0,3 61,8 – 0,3 38,2
0,4 65,5 – 0,4 34,5
0,5 69,2 – 0,5 30,8
0,6 72,6 – 0,6 27,4
0,7 75,8 – 0,7 24,2
0,8 78,8 – 0,8 21,2
0,9 81,6 – 0,9 18,4
1,0 84,1 – 1,0 15,9
1,1 86,4 – 1,1 13,6
1,2 88,5 – 1,2 11,5
1,3 90,3 – 1,3 9,7
1,4 91,9 – 1,4 8,1
1,5 93,3 – 1,5 6,7
1,6 94,5 – 1,6 5,5
1,7 95,5 – 1,7 4,5
1,8 96,4 – 1,8 3,6
1,9 97,1 – 1,9 2,9
2,0 97,7 – 2,0 2,3
2,1 98,2 – 2,1 1,8
2,2 98,6 – 2,2 1,4
2,3 98,9 – 2,3 1,1
2,4 99,2 – 2,4 0,8
2,5 99,4 – 2,5 0,6
3,0 99,9 – 3,0 0,1
 Programarea şi controlul execuţiei lucrărilor complexe

Bibliografie orientativă

A Kaufmann, A., Metode şi modele ale cercetării operaţionale, Editura

B2
ştiinţifică, Bucureşti, 1967.
Kaufmann, A., Debazeille, G., Metoda drumului critic, Editura
ştiinţifică, Bucureşti, 1968.
Ionescu, T., Grafuri aplicaţii, vol.I, Editura didactică şi pedagogică,
Bucureşti, 1973.
Drigani, F., Computerized Project Control, Marcel Dekker, Inc., N.Y.
and Basel, 1989.
Turban, E., Meredith, J.R., Fundamentals of Management Science,
5th ed., Business Publications, Inc., Plano, Texas, 1992.
Stăncioiu, I., Cercetări operaţionale pentru optimizarea deciziilor
economice, Ed. Economică, Bucureşti, 2004.