CONTABILITATE

Cap. I. Obiectul contabilitatii

1.1. Definire si continut
1.2. Obiectul de studiu al contabilităţii
1.3. Trăsăturileobiectului contabilităţii
1.4. Direcţii de dezvoltare ale contabilităţii

1.1. Definire si continut

• Contabilitatea a apărut în perioada Evului Mediu, odată cu dezvoltarea economiei monetare şi
apariţia germenilor capitalismului.
• Dezvoltarea afacerilor din marile oraşe ale Italiei de Nord, ca şi spiritul renascentist, au făcut
posibilă dezvoltarea practicilor contabile, astfel încât, încă din secolul al XV-lea, în această parte
a lumii s-a utilizat contabilitatea după metoda veneţiană.
 Prima lucrare din literatura contabilă care prezintă descrierea partidei duble în contabilitate, a
apărut la Veneţia, în anul 1494, intitulată:
“Summa de arithmetica, geometria, proportioni et proportionalita"
de Luca Paciolo
În această lucrare Luca Paciolo analizează contabilitatea ca un ansamblu de principii şi reguli privind:
 înregistrarea în partidă dublă a averii ce aparţine unui negustor,
 toate afacerile acestuia, în ordinea în care au avut loc:
"… tot ceea ce, după părerea negustorului, îi aparţine pe
lume ca bunuri mobile şi imobile, debite şi credite, precum
şi toate afacerile mari şi mici, în ordinea în care au avut loc".
În acest fel, Luca Paciolo a formulat o judecată considerată ca fiind principiul fundamental al
contabilităţii:
Partida dublă este definită prin prisma
Ecuaţiei de schimb dintre avere şi capital:Avere = Capital
 fiecare tranzacţie intervenită în masa averii, implicit a capitalului, este reprezentată ca un
raport :
 între primire şi cedare;
 între debitor şi creditor.
Tehnica partidei duble se răspândeşte apoi în secolele XVI-XVIII, îndeosebi în Europa Occidentală, unde se
conturează o literatură contabilă.
Începând cu primele două decenii ale secolului XX, contabilitatea de întreprindere devine o practică
socială normalizată, care are la bază principii şi norme după care îşi desfăşoară activitatea.
Reglementarile actuale ale activitatii contabile in ţara noastră
După anul 1990, cadrul legal de desfaşurare al obiectului contabilităţii este stabilit de Legea contabilităţii
nr. 82/1991, modificată şi republicată.
Prin acest act normativ contabilitatea este definită ca fiind:
„ … instrument principal de cunoaştere, gestiune şi control al patrimoniului şi al rezultatelor
obţinute”…
Obligativitate:
 Legea contabilităţii nr. 82/1991, modificată şi republicată, prevede ca:
„ Persoanele juridice şi persoanele fizice care au calitatea de comerciant au obligaţia să
organizeze şi să conducă contabilitate proprie. „
In Romania
Contabilitatea

1
  se ţine în limba română şi
 în moneda naţională, leul.

1.2. Obiectul de studiu al contabilităţii

 Obiectul de studiu al contabilităţii este patrimoniul .
 Patrimoniul se exprimă sub forma unei egalităţi, care stă la baza întregii contabilităţi, denumită
Ecuaţia patrimonială:Bunuri economice = Drepturi şi obligaţii
Patrimoniul este constituit din:
• totalitatea bunurilor la care se referă acestea;
• totalitateadrepturilor şi obligaţiilor de natură economică, exprimate în bani;
Patrimoniul are natura duala:
 Natura economică:
 Patrimoniul face/nu face obiectul unei activitati comerciale;
 Patrimoniul este reprezentat de bunuri cu valoare economică, ca obiect de drepturi şi obligaţii
exprimabile în bani şi formând substanţa materială a patrimoniului (clădiri, instalaţii, maşini etc);
 Natura juridică:
 relaţiile juridicegenerate de raporturile de proprietate în cadrul cărora se procură şi se
gestionează bunurile care fac parte din patrimoniu.
Patrimoniul
Are două laturi, interdependente :
• subiectul:
• este reprezentat de o persoană juridicăsau persoana fizică;
• aceasta are în posesie şi gestiune:
• bunuri materiale;
• drepturi şi obligaţii aferente bunurilor;
• dreptul de decizie asupra acestora;
• obiectul:
• bunurile de orice fel, valori materiale şi băneşti, aflate în posesia subiectului;
 Persoana fizica:
 este persoana, considerata in mod individual ca membru al societatii, avand calitatea de subiect
de drept :
 este recunoscuta si garantata tuturor persoanelor fizice, fara nici o discriminare pe motiv de rasa,
nationalitate, sex, religie sau grad de cultura;
 reprezinta aptitudinea unei persoane de a fi subiect de drepturi si obligatii;
 reprezinta aptitudinea unei persoane de a-si exercita aceste drepturi si obligatii.
 persoanele fizice apar in raporturile juridice ca entitati propriisi distincte, indiferent daca au
calitatea de cetateni sau straini;

Persoana fizica, are, in conditiile legii:

 capacitate juridica;
 capacitate civila.
a. Capacitate juridica
Reprezinta aptitudinea persoanei fizice de a participa, in nume propriu sau pentru alta persoana,
ca titular de drepturi si obligatii, la raporturile juridice:
 aceasta aptitudine este reglementata diferit in cadrul diferitelor ramuri ale sistemului de drept:
 in Dreptul civil:

2
  se recunoaste aptitudinea generala a persoanei de a avea drepturi si obligatii;
 se face abstractie de imprejurarea ca aceasta are sau nu aptitudinea de a le exercita ea insasi,
savarsind acte juridice;
 in celelalte ramuri de drept:
 aptitudinea de a avea drepturi si obligatii se asociaza intr-o unitate inseparabila cu capacitatea
exercitarii lor de catre titular.

b. Capacitate civila
Reprezinta detinerea simultana a doua capacitati :
 capacitate de exercitiu:
 are discernamant: aptitudinea persoanei de a exercita si de a-si asuma obligatii, savarsind
acte juridice, prezumandu-se ca are discernamant;
 nu are discernamant: este lipsita de capacitatea de exercitiu, prezumandu-se ca nu are
discernamant :
 alienatii sau debilii mintali;
 persoanele puse sub interdictie legala sau judiciara;
 minorii sub 14 ani;
 minorii intre 14-18 ani au o capacitate de exercitiu restransa.
 capacitate de folosinta:
 capacitatea de folosinta apartine tuturor persoanelor fizice, chiar daca nu au o vointa
constienta sau suficient dezvoltata:
 un copil nou-nascut poate fi titular al dreptului de proprietate asupra unei case;
 reprezinta aptitudinea de a avea drepturi si obligatii in cadrul unor raporturi juridice.

Persoana juridica:
 este entitatea constituita din persoane fizice,
 au calitatea de subiect distinct de drept,
 se bucura de o organizare de sine statatoare;
 detine un patrimoniu propriu,
 indreptat spre realizarea unui anumit scop.

Persoana juridica se poate manifesta ca:

 institutie;
 asociatie;
 organizatie;
 societate comerciala etc.
Institutie
 organizatie de stat sau organ de control,
 care desfasoara activitati in domeniul conducerii statului sau al serviciilor publice,
 desfasoara activitati prin care nu contribuie direct la productie sau la circulatia produsului social;
Institutie publica:
 persoana juridica infiintata prin acte de dispozitie ale autoritatilor publice, centrale sau locale,
 in scopul realizarii unor activitati fara caracter comercial sau pentru indeplinirea unui serviciu
public nepatrimonial (Constitutia Romaniei, art.135);
 cele mai multe instituti publice sunt finantate, in totul sau in parte, de la bugetul de stat sau
bugetele locale:

3
 primarii, scoli, universitati, spitale, institute de cercetare etc.
Asociatie
 grupare de persoane fizice sau juridice,
 organizata pe baza unui statut,
 in vederea realizarii unui scop comun (stiintific, cultural, artistic, sportiv etc.);
 asociatia este subiectul de drept constituit de trei sau mai multe persoane care, pe baza unei
intelegeri, pun in comun si fara drept de restituire, contributia materiala, cunostintele sau aportul
lor in munca, pentru realizarea unor activitati in interes general, comunitar sau, dupa caz, in
interesul lor personal, nepatrimonial (OUG. 26/2000 cu privire la asociatii si fundatii).
 Organizatie
 grup de persoane, cu conceptii sau preocupari comune,
 care are un regulament sau un statut propriu,
 care s-au constituit in vederea desfasurarii unei activitati organizate;
 organizatiile pot fi structuri oficiale sau neoficializate juridic (cercuri, grupuri etc.).

Societate comerciala
(Legea 31/1990 privind societatile comerciale, actualizata)
Societate sau persoana juridica, constituita printr-un contract intre mai multe persoane fizice si/sau
juridice, care convin sa puna in comun diferite valori, bunuri sau activitati in scop lucrativ;
Sunt definite mai multe tipuri de societate comerciala:
 societate comerciala de persoane:
 societate comerciala in nume colectiv (SNC);
 societate comerciala in comandita simpla (SCS);
 societate comerciala de capitaluri:
 societate comerciala in comandita pe actiuni (SCA);
 societate comerciala pe actiuni (SA);
 societati mixte:
 societate comerciala cu raspundere limitata (SRL).

Abordări ale contabilităţii:

• Contabilitatea – o artă:reprezinta priceperea si măiestria de a lucra cu datele exprimate valoric
• Contabilitatea – limbaj normalizat :contabilitatea este considerată limbajul universal al
afacerilor, de aceeastatutul de limbajnormalizat al contabilităţii este unanim acceptat;
limbajul contabil ste utilizat pentru interpretarea fenomenelor economice, pe baza simbolurilor
care constituie vocabularul contabil:debit, credit, active, pasive, datorii, capitaluri, cheltuieli,
venituri, profit etc.
 Contabilitatea – tehnică de culegere, prelucrare, transmitere a informaţiei contabile :
Reprezinta:
 o tehnică de reflectare a activitatii si patrimoniului intreprinderii;
 o tehnica de modelare a activitatii si patrimoniului întreprinderii;
Activitati desfasurate de contabilitate:
 înregistrarea evenimentelor şi tranzacţiilor întreprinderii;
 colectarea, prelucrarea şi clasificarea informaţiilor;
 elaborarea, publicarea şi comunicarea documentelor de sinteză (situaţii financiare) etc;
• Contabilitatea – disciplină informală :
Este destinată să informezepartenerii (interni, externi) asupra funcţionării intreprinderii:

4
 • studiază efectele tranzacţiilor economice şi ale altor evenimente asupra:
• situaţiei economice şi financiare;
• performanţelor activitatii desfasurate.
• informeaza despre situatia economica prin intermediul situaţiilor financiare, prin limbajul
specific si sistemul propriu de concepte şi proceduri;
• evalueaza organizaţia - contabilitatea este singura disciplină care poate furniza informaţii
financiare despre o organizaţie, baza pentru evaluare.
• Contabilitatea - ştiinţă :
Statutul de ştiinţă al contabilităţii este conferit, ca sistem de referinţă, de:
• postulatele;
• principiile;
• regulile contabile.

1.3.Trăsăturileobiectului contabilităţii
Cele mai importante trasaturi ale obiectului contabilitate:
 observarea patrimoniului:
 determinarea valorii economice a patrimoniului;
 reflectarea modificărilor patrimoniului;
 observarea din punct de vedere financiar a întreprinderii;
 gestionarea patrimoniului:
- evidenţa operaţiunilor produse într-un perimetru dat;
- calculul eforturilor şi determinarea rezultatelor;
- analiză faptelor particulare şi generalizarea în concepte;
- controlul întegrităţii patrimoniului .
Sfera de acţiune a obiectului contabilităţii
Economia ţării se poate structura, din punct de vedere al entităţilor patrimoniale, ca fiind formată
din:
 agenţi economici: regii autonome, societăţi comerciale;
 instituţii publice, finanţate din fonduri publice sau proprii;
 unităţi cooperatiste, asociaţii cu scop nelucrativ, alte persoane juridice;
 persoane fizice care au calitatea de comerciant.
În cadrul entităţilor patrimoniale:
• contabilitatea, ca instrument principal de cunoaştere, gestiune şi control al patrimoniuluişi al
rezultatelor obţinute, trebuie să asigure:
• înregistrareacronologică şi sistematică a operaţiunilor;
• controluloperaţiunilor patrimoniale efectuate;
• furnizarea informaţiilornecesare stabilirii patrimoniului naţional, excuţiei bugetului public
naţional.
Sfera de activitate a obiectului contabilităţii se lărgeşte pe măsura creşterii complexităţii unităţilor.
Ea depăşeşte perimetrul acestora şi se extinde la nivel macro-economic, sub forma contabilităţii
naţionale:
 cu ajutorul contabilitatii se reprezintă ansamblul operaţiunilor ce constituie activitatea
economică naţională;
 se defineşte produsul intern brut (PIB);
 se defineste mărimea avuţiei naţionale;
 se definesc relaţiile financiare şi fluxurile monetare.

5
Contabilitatea naţională reprezintă un sistem sintetic de analiză structurală şi globală a
ansamblului economiei ţării.

Concluzie:
Obiectul contabilităţii reprezinta:
 reflectarea în expresie bănească a patrimoniului,
 aflat în gestiunea persoanelor fizice sau juridice,
 care au calitatea de agent economic (desfasoara activitate comerciala: productie, servicii)

1.4. Direcţii actuale de dezvoltare ale contabilităţii

 europenizarea
 internaţionalizarea

I. Europenizarea contabilităţii
Constă în asimilarea în teoria şi practica contabilă românească a directivelor contabile europene:
 Directiva a IV-a / 25 iulie 1978, privind:
 coordonarea dispoziţiilor naţionale cu privire la structura şi conţinutul conturilor anuale şi
raportului de gestiune;
 modurile de evaluare şi publicarea acestor documente, în special pentru societăţile cu
responsabilitate limitată şi societăţile pe acţiuni (78/660/CEE);
 Directiva a VII-a / iunie 1983, privind armonizarea întocmirii conturilor consolidate
(83/349/CEE).
 Directiva a VIII-a / 10 aprilie 1984, privind calificarea profesională a experţilor contabili
(84/253/CEE);
La data de 13 iunie 2000 Comisia Europeana a publicat comunicarea intitulata:
"Strategia de raportare financiara a Uniunii Europene: calea de urmat“
 a stabilit ca toatesocietatile comunitare cotate la bursa pana in anul 2005 au obligatia :
 sa-si elaboreze situatiile financiare consolidate;
 contabilitatea sa se intocmeasca in conformitate cu un set unic de standarde, anume
Standardele internationale de contabilitate (IAS).

II. Internaţionalizarea contabilităţii

Constă în armonizarea sistemului contabil românesccu elementele IASC (International
Accounting Standards Council), referenţialul contabil internaţional al Consiliului Comisiei
Internaţionale a Standardelor Contabile:
 infiinţat în 1973 la Londra;
 are ca obiectiv :
 elaborarea şi publicarea, în interesul publicului, de Standarde Contabile Internaţionale;
 acestea vor trebui să fie respectate cu ocazia prezentării situaţiilor financiare;
 va trebui să asigure acceptarea şi aplicarea acestor norme la nivel mondial.
• Standardele internationale de contabilitate (IAS) sunt elaborate de Comitetul pentru standarde
internationale de contabilitate (IASC), care isi propune sa elaboreze un set unic de standarde de
contabilitate la nivel mondial.
• In urma restructurarii IASC, una dintre primele decizii ale noului consiliu a fost, la 1 aprilie
2001, redenumirea IASC drept Consiliul pentru standarde internationale de contabilitate (IASB)

6
si, in ceea ce priveste standardele internationale de contabilitate, redenumirea IAS drept
Standardele internationale de raportare financiara (IFRS).
• Daca este posibil si cu conditia asigurarii unui nivel ridicat de transparenta si de
comparabilitate a raportarii financiare la nivel comunitar, utilizarea acestor standarde ar trebui
sa devina obligatorie pentru toate societatile comunitare cotate la bursa, intr-un viitor
apropiat.