NOŢIUNI DE BAZĂ

HAZARD

Eveniment ameninţător sau probabilitatea de apariţie într-o regiune şi într-o perioadă dată, a unui
fenomen natural cu potenţial distructiv (cf. Dicţionar IDNDR, 1992) (Deceniul Internaţional pentru
Reducerea Efectelor şi Dezastrelor Naturale – IDNDR:1990 – 1999 International Decennium for Natural
Disaster Reduction).
Posibilitatea de apariţie a unui fenomen potenţial devastator într-o anumită perioadă şi pe un anumit
areal (Armaş, 2006).
Fenomen natural ce constituie o ameninţare potenţială pentru persoane şi bunuri într-o regiune
geografică şi într-o perioadă definită de timp (Delegation aux Risques Majeurs în Franţa)
Fenomen natural potenţial generator de pagube ce se poate produce oriunde şi oricând (F. Vinet, 1998,
citat de G. Beltrando, 2004).

Hazardul presupune, în general, evenimente naturale extreme şi se caracterizează prin

frecvenţă, intensitate şi într-un spaţiu considerat.

Frecvenţa se determină pe baze statistice fiind exprimată sub formă de probabilitate de producere sau
timp (perioadă) de revenire probabilistice. Aceste element nu oferă însă certitudinea producerii
evenimentului şi nici momentul producerii.
Hazardul capătă valenţe de risc numai din perspectiva lezării potenţiale a intereselor unei comunităţi
umane expusă şi vulnerabilă la un anumit eveniment natural (Armaş, 2006).

Conform terminologiei UNISDR 2009, hazardul este un fenomen, substanţă sau activitate umană
care poate cauza pierderi de vieţi omeneşti sau afecta sănătatea umană, generează piederi ale bunurilor
materiale şi provoacă pagube şi perturbări sociale, economice, environmentale.

RISC

Probabilitatea de a se produce un hazard care să afecteze o comunitate umană. El este dat de nivelul
aşteptat al pierderilor în cazul producerii evenimentului natural aşteptat. Riscul este indisolubil legat de
prezenţa omului în teritoriu. În absenţa comunităţii umane nu ar exista risc, ci hazard, indiferent de
dimensiunile şi consecinţele extreme asupra spaţiului natural (IDNDR 1992, citat de Armaş, 2006)

Realizarea potenţială a consecinţelor nedorite ale unui eveniment, funcţie de probabilitatea sa şi de

mărime consecinţelor sale (cf. Glosarului Internaţional de Hidrologie (OMM – UNESCO).

Probabilitatea de producere a unui eveniment de o mărime dată într-un interval de timp dat (OMM –
UNESCO).
Risc - probabilitatea (eventualitatea) de a se produce un fenomen generator de pagube (G. Beltrando).

Riscul (R) este definit frecvent ca produs între probabilitatea de producere a unui eveniment
periculos într-un timp considerat (p) şi costul pagubelor (consecinţelor) produse de acest eveniment (c)
(Bessin 1984, citat de Meylan, Musy, 1999):
R = pc.

United Nations International Strategy for Disaster Reduction (UNISDR, 2003, citat de Goţiu şi
Surdeanu, 2007), consideră riscul ca un concept care exprimă “probabilitatea apariţiei unor consecinţe
negative sau pierderi (vieţi omeneşti, răniri, mijloace de trai şi economice perturbate, afectarea
componentelor mediului înconjurător) care rezultă în urma interacţiunilor dintre hazardele naturale sau
antropice şi vulnerabilitate”. În această accepţiune, riscul se poate exprima convenţional prin expresia:
Risc = hazard x vulnerabilitate.

Conform terminologiei UNISDR 2009, riscul reprezintă asocierea dintre probabilitatea de

producere a unui eveniment si consecinţele sale negative.

Elemente de risc (supuse riscului):

- populaţie
- animale şi bunuri materiale
- construcţii civile şi social-economice
- infrastructuri de transport (rutier, feroviar, special)
- resurse naturale (apă, aer, sol, biologice)
- resurse agricole
- activităţi economice, servicii publice
- elemente ale mediului

Riscul poate fi considerat tolerabil sub aspectul pierderilor de către autorităţile locale fiind diferenţiat
de dezastru sau catastrofă ce implică disfuncţionalităţi majore la nivelul societăţii şi refacere doar cu ajutor
extern (Armaş, 2006). Conform UNISDR (2003), riscul acceptabil reprezintă „nivelul de pierderi pe care o
comunitate le consideră acceptabile în anumite condiţii de natură socială, economică, politică, culturală,
tehnică şi environmentală”.

CATASTROFĂ/DEZASTRU

Desemnează situaţia în care un eveniment de risc s-a produs şi efectele sale depăşesc capacitatea de
adaptare imediată din partea comunităţii. Reprezintă o gravă întrerupere a funcţionării unei societăţi care
cauzează pierderi umane, materiale şi de mediu, pe care societatea afectată nu le poate depăşi cu resurse
proprii (cf. Dicţionar IDNDR 1992 şi 2009).

Riscul are o dimensiune probabilistică, în timp ce catastrofa este o certitudine (Dauphiné, 2001, citat
de Beltrando, 2004).

Dimensiunea dezastrului este dată de mărimea pagubleor materiale şi umane pe care le-a produs. Se
consideră catastrofă când sunt afectate peste 50% din elementele considerate de risc (Grecu, 2004). Ea se
caracterizează prin: amploare spaţială a fenomenului şi pagubelor, durată şi rapiditate a producerii (o
inundaţie se produce mai rapid şi mai brutal decât o secetă).

Catastrofa se produce când mijloacele de protecţie sunt inadaptate sau societatea nu a ţinut cont destul
de hazardele trecute pentru a amenaja spaţiul. Hazardele sunt uneori inevitabile şi pot fi importante când
protecţia este inexistentă sau insuficientă fie datorită lipsei mijloacelor materiale şi financiare, fie datorită
ignorării unor învăţăminte din trecut (Beltrando, 2004).

VULNERABILITATEA (sensibilitatea, fragilitatea)

Exprimă măsura în care un sistem (natural sau antropic) expus unui anumit tip de hazard poate fi
afectat (Armaş, 2006).
Amploarea unei catastrofe şi mărimea riscului sunt în funcţie de vulnerabilitatea societăţii adică
aptidudinea de a depăşi criza provocată de hazard şi capacitatea sa de a răspunde evenimentelor
potenţiale. Vulnerabilitatea este variabilă de la o societate la alta şi de la o regiune la alta (Beltrando, 2004).
Aceleaşi cauze nu produc aceleaşi efecte (Dorffus şi d’Ercole, 1996, citaţi de Beltrando, 2004).
Vulnerabilitatea societăţilor depinde pe de o parte de gradul de pregătire faţă de evenimentul extrem (măsuri
de prevenire, planuri de evacuare şi protecţie ş.a.), iar pe de altă parte de frecvenţa şi intensitatea hazardului
într-un loc dat (pagubele unui vânt puternic sunt mai puţin importante într-o regiune unde acest fenomen este
relativ frecvent faţă de altele unde este mai rar).
Vulnerabilitatea unui spaţiu are cauze naturale, sociale şi economice, motiv pentru care
vunerabilitatea poate fi naturală, socială sau economică.
Deşi forţele naturii sunt uneori colosale, în anumite cazuri riscurile şi catastrofele sunt imputabile
societăţii umane!
Conform terminologiei UNISDR 2009 vulnerabilitatea exprimă condiţiile determinate de factori
naturali, social, economici, environmentali care cresc susceptibilitatea/expunerea unei comunităţi la
impactul unui hazard. Conform Dicţionarului IDNDR 1992 vulnerabilitatea reprezintă gradul de pierderi
(de la 0% la 100%) rezultate din potenţialitatea unui fenomen de a produce victime şi pagube materiale.

Oficiul Naţiunilor Unite pentru coordonarea catastrofelor (UNDRO) propune o evaluare a riscului pe
baza unui algoritm de forma (Reteşan Floca, în Riscuri şi catastrofe, 1/2002):
Risc = Periculozitate xVulnerabilitate x Valoare economică
Periculozitate = probabilitatea de a avea loc un eveniment de degradare a mediului cu o anumită
intensitate, durată şi persistenţă, exprimată în % faţă de perioada de referire.
Vulnerabilitatea= Capacitatea mediului sau a unei componente a acestuia de a suporta impactul cauyat
de evenimentul produs (este notată într-o scară relativă cu valori dela 0 la 1).
Valoarea economică este exprimată în termeni socio-economici şi se referă la caracteristicile calitative
ale mediului sau ale componentelor afectate.
Riscul va fi exprimat printr-un cost care se referă la factorii socio-economici.

Tipologia vulnerabilităţii este foarte complexă. Literatura de specialitate abundă în clasificări ale
vulnerabilităţii, care consideră diferite criterii. Astfel, în funcţie de natura elementelor expuse riscului la
inundaţii Leon et al. (2010) disting următoarele tipuri de vulnerabilitate:
- umană, ce poate fi considerată atât individuală, cât şi socială (a unei comunităţi) şi se referă la:
morţi, răniţi, consecinţe asupra stării de sănătate fizică şi psihică, densitatea populaţiei ş.a.
- structurală (fizică), ce vizează construcţii şi elemente de infrastructură (clădiri cu diferite
funcţionalităţi: locuinţe, publice, comerciale, industriale; infrastructuri de transport; lucrări
hidrotehnice; poduri ş.a.); la acestea pot fi adăugate bunuri mobile şi imobile ale populaţiei;
- organizaţională (instituţională), ce vizează activităţi social-culturale, administrative, de servicii
desfăşurate de instituţii publice de stat sau private;
- funcţională/economică, care priveşte desfăşurarea activităţilor economice (agricole, industriale, de
transporturi, comerciale etc...);
- environmentală, care se referă la componente ale mediului şi resursele naturale (resurse de apă,
vegetaţie, soluri etc).
De multe ori, tipurile de vulnerabilitate sunt complementare. Astfel, vulnerabilitatea umană este
influenţată de cea structurală (de exemplu, de gradul de rezistenţă al clădirii/locuinţei la inundaţii).

Vulnerabilitatea este în funcţie de rezilienţă şi de capacitate.

Pentru detalii privind noţiunea de vulnerabilitate se recomandă consultarea lucrărilor: Goţiu şi
Surdeanu (2007), Riscuri şi catastrofe nr. 4/2007 (articol Sorocovschi V., p. 58 – 69).

Rezilienţa

Exprimă măsura în care un sistem sau o parte a unui sistem are capacitatea de a absorbi o perturbare
şi de a-şi reveni după manifestarea unui hazard (Timmerman, 1981, citat de Sorocovschi, în Riscuri şi
catastrofe, 4/2007).
 Conform terminologiei UNISDR 2009, rezilienţa reprezintă capacitatea unui sistem, comunitate
sau societate expusă hazardelor de a se adapta prin rezistenţă sau schimbare în scopul dobândirii şi
menţinerii unui nivel acceptabil de funcţionare. Aceasta este determinata de gradul în care sistemul social
este capabil de a se autoorganiza pentru a-şi spori capacitatea de învăţare din experienţele trecute pentru
o mai bună gestionare a situaţiei în cazul repetării evenimentului.
Rezilienţa este invers proporţională cu vulnerabilitatea.
Pentru detalii privind noţiunea de rezilienţă se recomandă consultarea lucrărilor: Goţiu şi Surdeanu
(2007), Riscuri şi catastrofe 4/2007 (articol Sorocovschi V., p. 58 – 69).

Capacitatea (capabilitatea) include toate punctele forte şi resursele de care dispune o comunitate,
societate sau o organizaţie prin care se poate reduce nivelul riscului sau se pot diminua efectele unui dezastru.
Capacitatea poate include mijloace fizice, instituţionale, sociale şi economice, precum şi competenţe
personale sau colective de conducere sau management.

RISCURI HIDRICE (

Riscurile hidrice exprimă probabilitatea (potenţialitatea) producerii de pagube (materiale, umane,

environmentale) ca urmare a manifestării unor procese sau fenomene în care apa acţionează sub diferitele ei
forme (lichidă, solidă, gazoasă), în interacţiune sau nu cu alte componente ale mediului (fenomene hidrice de
risc).

Fenomenele hidrice de risc (hazardurile hidrice) sunt generate, în primul rând, de

dinamica/fluctuaţiile apei stocate în corpuri de apă: oceane/mări, râuri/torenţi, lacuri natural şi artificial, ape
subterane, gheţari. Ele mai includ şi fenomene cu potenţial distructiv generate de îngheţul apei din râuri/
lacuri. O categorie aparte a hazardelor hidrice o constituie deteriorarea calităţii apei, atât din cauze naturale,
cât, mai ales, antropice (prin poluare).

În funcţie de unităţile acvatice la nivelul cărora se produc, se pot distinge ca tipuri de hazarduri
hidrice:
- râuri: viituri şi inundaţii, etaje şi secete/secări, fenomene de îngheţ şi de dezgheţ al apei, procese de
dinamică fluvială, dinamica sedimentelor ;
- torenţi: viituri torenţiale, torenţi noroioşi, eroziune/acumulare torenţială;
- ape subterane: creşterea şi scăderea nivelului apei subterane, exces de umiditate;
- lacuri: colmatare, fluctuaţii ale nivelului, ruperea barajelor, eutrofizare;
- oceane/mări: valuri şi inundaţii litorale, maree, creşterea nivelului oceanului planetar, eroziune litorală,
iceberguri...
- gheţari: ruperea limbilor glaciare, topirea gheţarilor.

În funcţie de modul de manifestare, fenomenele hidrice de risc pot fi clasificate în:

- fenomene hidrologice extreme (specifice râurilor): viituri şi inundaţii (fluviale), etiaje şi secări;
- fenomene şi procese hidrodinamice: valuri (tsunami), maree, oscilaţia nivelului oceanului
planetar, iceberguri;
- fenomene şi procese hidrice staţionare: excesul de umiditate,
- fenomene hidro-geomorfologice: avalanşe, torenţialitate, alunecări de teren, curgeri noroioase,
procese de dinamică fluvială (eroziune, acumulare), procese de sufoziune;
- fenomene hidro-meteorologice dinamice: cicloni (taifunuri, uragane), furtuni (tornade), grindină,
viscol;
- fenomene hidro-meteorologice staţionare: brumă, chiciură, polei, ceaţă, strat de zapadă;
- poluări (îndeosebi accidentale).
 Conform terminologiei UNISDR 2009, hazardurile hidrice sunt considerate asociate celor
meteorologice, fiind incluse în categoria hazardurilor hidrometeorologice ce sunt definite ca: procese sau
fenomene de natură atmosferică, hidrologică, oceanografică ce pot cauza decese răniri/boli,
pagube/disfuncţionalităţi sociale, economice, environmentale. Acestea includ: inundaţii, scurgeri noroioase şi
de debris (pietre), cicloni tropicali, furtuni, vijelii, trăsnete, grindină, viscol, ploi torenţiale, secetă,
deşertificare, incendii naturale, temperaturi extreme, furtuni de praf şi de nisip, zăpadă abundentă, avalanşe.

Pentru clasificarea hazardurilor hidrice se recomandă consultarea articolului lui V. Sorocovschi din
lucrarea Riscuri şi Catastrofe , nr. X, vol. 9, nr. 2/2011.