BAZELE STIINTIFICE ALE IDENTIFICARII PERSOANEI DUPA SCRIS

1.Mecanismele fiziologice ale executarii scrisului

Definind deprinderea grafica ,, actiune automatizata ”, trebuie sa subliniem ca ea, ca orice deprindere, a fost
initial o actiune ,,constienta”. Transformarea ei in actiune automatizata depinde de exercitii s 212e48c i invatare.
Aceasta automatizare nu se opune si nici nu exclude prezenta momentelor constiente in insusirea deprinderii
grafice. Daca in faza initiala controlul constiintei se aplica elementelor de detaliu, in fazele mai avansate, in urma
exercitiului, participarea constiintei se restrange asupra elementelor directoare ale transcriptiei grafice. In acelasi
timp insa, miscarea grafica automatizata se poate subordona reglarii voluntare in orice moment daca apar
dificultati in realizarea ei.

Pophal a studiat experimental baza fiziologica a miscarii grafice distingand la ea miscari automate, zise ,, miscari
du-te-vino”; si miscari voluntare , intentionate, denumite ,, miscari unice”.

Din examenul atent al diverselor litere ale oricarui alfabet reiese ca tocul care executa urmeaza patru directii
elementare, fie in stare pura, fie in stare de combinatie. Pentru a produce o trasatura verticala de sus in jos,
degetele care tin tocul trebuie obligatoriu sa flexeze, in special degetul mare si indexul. Aceasta directie impune
deci flexiunea digitala si aceasta prima miscare se numeste flexiune. Cand trasatura verticala este impinsa in sens
invers, de jos in sus, ea se realizeaza printr-o redresare a falangelor, deci in extensiune. Trasaturile orizontale
executate in elanul penitei de la stanga la dreapta corespund unui gest de abductie care indeparteaza mana, iar
trasatura executata de la dreapta la stanga face sa intervina aductia mainii, deci directia inversa a precedentei.

Flexiunea este o miscare a degetelor care permite transcriptia verticala de sus in jos a axelor lui l, h, t, etc.
Amplitudinea sa este valabila dupa inaltimea corpului literelor. Pentru minuscule care nu ies in afara corpului
literelor, ca de exemplu , m, n, u, trasatura ( redusa in medie la 2mm diametrul ) este realizata de flexorii
degetelor.

Extensiunea e miscarea antagonista precedentei.

Abductia este gestul care traseaza mana dreapta permitand inscriptia diverselor litere in serie lineara.

Abductia reprezinta miscarea antagonista precedentei si este mai ales utilizata pentru a duce mana la stanga, cand
penita a terminat linia scrisa.

Din punct de vedere al atitudinii si al mimicii, abductia si extensiunea apartin redresarii, desfasurarii bratului,
gesturilor ample, centrifuge, in timp ce flexiunea si abductia depind de forta de retractie, de repliere a diverselor
segmente, de un gest esential centripet.[2]

In fiziologia scrisului se considera doua functii importante:

 Functia de inscriptie, adica de inscriere a trasaturilor grafice,fundamental miscarii de flexiune-extensiune (

care pot fi corelate cu miscarile de ,,du-te-vino”). Deci cele trei prime degete inscriptoare au un rol activ, in timp
ce ultimele degete si marimea interna a mainii trebuie sa aiba un rol pasiv si activitate redusa ,de a aluneca pe
hartie si a asigura astfel functia cursiva;

 Functia cursiva sau de translatie a mainii trebuie sa aiba un rol pasiv si activitate redusa,de a aluneca pe
hartie si a asigura astfel functia cursiva.Functia cursiva sau de translatie, adica de deplasare a mainii in scris, deci
a lega intre ele, daca este posibil , toate literele unui cuvant si a progresa intre doua cuvinte urmand linia hartiei,si
care poate fi corelata cu miscarea unica. Ea nu este utilizata decat daca ia ca sprijin un alt segment al membrului(
de obicei cotul ca centrul de rotatie ) .

2.Individualitatea scrisului

Fundamentul stiintific al identificarii persoanei rezida in facultatea scrisului de a fi individual. Individualitatea sa

se exprima in particularitatile caracteristicilor de ansamblu si a celor de detaliu (constructia semnelor grafice ) .
Fiecare dintre aceste carateristici, considerata izolata, poate fi intalnita in scrisurile mai multor persoane, dar
combinatia lor este ireparabila, intocmai ca la impresiunile digitale.

Factorul principal ce determina aceasta proprietate il constituie insusi modul de elaborare, extrem de
complex, al scrierii. Din cele spuse, rezulta deci , ca scrisul este direct influentat de particularitatile individuale
ale tipului de activitarte nervoasa proprie fiecarei persoane.

Cele trei proprietati fundamentale ce caracterizeaza procedeele nervoase ( forta, echilibrul, mobilitatea )
constituie factorul fundamental si de ordin intern al formarii deprinderii de scriere, insa la elaborarea scrisului si
individualitatea acestuia isi aduc contributie si alti factori.

Dupa numeroase exercitii in clasa si acasa, sub forma temelor si o data cu legarea literelor si cu
deprinderea mainii de a executa miscarile inscriptorii, ritmul scrierii incepe sa accelereze. Semnele grafice nu mai
sunt imitate, ci memorate, iar materializarea lor in scris se indeparteaza tot mai mult de modelul initial. Pe masura
insusirii deprinderilor grafo-tehnice, atentia elevului se deplaseaza spre continutul textului, apar noi forme de
costructie a literelor, precum si diferite forme de imbinare, cat mai comod de executat, in virtutea legii efortului
minim.[3]

Felul de tinere a penitei in scris este de o deosebita importanta pentru a ne da seama de orientarea specifica a
individualitatii. Din punct de vedere al fiziologiei miscarii, felul de tinere a penitei poate fi de patru tipuri (
Callewart ): tip solidar, tip frant, tip fixat si tip combinat, ultimul fiind fiziologic cel mai natural, continand
deprinderea de decontractie a muschilor inutili. Acelasi autor-Callewart - admite ca in cadrul aceluiasi tip
grafismele sunt foarte diferite datorita ,, altor particularitati fiziologice, individuale, digitale si manuale,
inscriptorii si cursive , care determina diverse caracteristici individuale ale scrisului”.[4]

3.Stabilitatea relativa a scrisului

Stabilitatea deprinderilor de scriere, ca de altfel a oricaror deprinderi, este relativa, datorita influentei
asupra acestora a diferitilor factori interni si externi.In cursul formarii deprinderilor de scriere, stabilitatea este
mai redusa decat dupa aparitia automatizarii procedeului scrierii. Stereotipul dinamic este elastic, mobil,
adaptandu-se la noile conditii ce pot aparea in timp. Ca urmare, scrisul se modifica ( partial ) in functie de noile
situatii ce apar. Acestea pot fi dintre cele mai diverse: pozitie incomoda pentru scris, schimbarea instrumentului
scriptural si al suportului, traumatismul mainii, afectiuni nervoase, boli de ochi, stari psihice si fiziologice
deosebite ( emotii puternice, stare de ebrietate ), anumite situatii speciale care necesita un scris foarte ingrijit sau
un scris rapid , etc. Scrisul se modifica si in conditiile zborului cosmic, dupa cum atesta studiile intreprinse de
R.M.Lantamn si A.I.Mantetova.

Actiunea oricareia dintre cauzele alaturate duce la dezautomatizarea scrisului, la dereglarea coordonarii
miscarilor, manifestata in curbarea si frangerea trasaturilor drepte, in tendinta de poligonare a ovalelor, in
inconstienta si inclinatia semnelor grafice.
Cu toate acestea, nu are loc o schimbare radicala a scrisului, nu se modifica intregul sistem al miscarilor devenite
deprinderi, ceea ce si constituie temeiul stabilirii autorului scrisului.

Luarea in considerare a variabilitatii scrisului este de o mare importanta practica, ea ajutand la distinctia intre
deosebirile datorate executarii a doua scrisuri in perioade sau conditii diferite, de aceeasi persoana.[5]

3.1.Modificari survenite in cursul evolutiei scrisului

Este vorba despre modificarile intervenite dupa ce s-a format scrisul, intr-o mai mica sau mai mare masura.
Deprinderile de scris se perfectioneaza continuu, dar schimbarile suferite sunt uneori neevidentiate si mai lente.

Doi dintre factorii care influenteaza evolutia scrisului sunt preocuparile persoanei respective si profesia
scriptorului. In primul caz, prin trecerea de la nivelul scolii la facultate, deci de la un elev la student, datorita
ritmului accelerat al cantitatii mari de informatii scrisul se simplifica, devin usor ilizibil, spatiile cresc,
dimensiunile se micsoreaza.

In al doilea caz s-a observat introducerea constienta a ornarilor si infloriturilor in scrisul unor functionari sau
aparitia modelelor de tipar in scrisul tehnicienilor, datorita cunoasterii desenului si scrisului liniar sau aspectul
extrem de necitet al scrisului medicilor.

3.2.Modificari datorate starii psihosomatice a scriptorului

Starea organismului persoanei asupra scrisului executat la un moment dat

are o mare influenta.

Batranetea, asociata cu stari maladive, stationare sau progresive, atrage dupa sine un proces de
dezorganizare a scrisului ( de exemplu o usoara zigzagare a trasaturilor, aproape imperceptibila si uneori un
numar sporit de intreruperi ).

Starea fiziologica anormala cunoaste o infinitate de trepte, mergand de la simple tulburari produse de frig,
oboseala, surmenaj intelectual, stari nervoase pasagere ( violente sau depresive ) si pana la maladii cronice grave,
cu serioase repercusiuni asupra intregului organism.

Bolile putin grave nu duc la schimbari esentiale ale scrisului; ele reflecta mai mult in alura generala a
scrisului decat in structura literelor, astfel ca identificarea scriptorului e perfect posibila.[6]

La bolile cronice ( de lunga durata si insotite de leziuni permanente ) scrisul se mentine in limite normale,
modificarile privind: siguranta trasaturilor ( tremuraturi dese provenind de la o balbaiere a mainii ), directia
randurilor, dimensiunea semnelor grafice, legaturile dintre acestea, neglijarea punctuatiei.

Bolile mintale afecteaza profund scrisul, schimbarile acestuia fiind variate:

aspectul haotic, numeroase neregularitati ale trasaturilor, dezalinieri, randuri orientate in toate sensurile; in
cazurile de comparare violenta se merge pana la inteparea si ruperea hartiei cu varful creionului sau a penitei.

3.3.Modificari realizate din conducerea mainii de o alta persoana

Deformarile grafismului prin scrisul executat cu mana condusa prezinta, in multe privinte, similitudini cu
deformarile ce se pot constata la un grafism contrafacut. Exista trei situatii de scriere cu mana condusa: cand
mana este inerta, cand ea este ajutata si cand este fortata.Mana inerta, de obicei a unei persoane cu pareze, a unui
analfabet, uneori a unei persoane aflate in agonie, in care se tine instrumentul scriptural este ghidata de o alta
mana, realizandu-se in general un grafism analog ca forma celui obisnuit al persoanei care conduce, dar cu
trasaturi nesigure, uneori tremurate, frante, cu spatii inegale intre ele.

Ajutarea mainii are loc de obicei, cand cel condus nu prea stie sa scrie sau cand potentialul sau de scriere este
scazut, datorita unei afectiuni generale, senilitatii, unei leziuni nervoase, ranirii bratului.Mana condusa
colaboreaza cu mana care ghideaza,rezultand un scris ambiguu, cu multe neregularitati, care amintesc de acelea
ce se remarca la un inscris contrafacut.

In cazul mainii fortate, victima executa scrisul sub presiunea fizica a agresorului.

Grafismul obtinut este inegal, deformat fata de scrisul normal al victimei, iar hartia poate prezenta deteriorari si
rupturi produse de varful instrumentului scriptural.

Elementele asemanatoare indiciilor de contrafacere pot aparea si la unele scrisuri sau semnaturi autodeghizate,
executate astfel pentru ca ulterior sa fie negate de titular.

3.4.Modificari produse de starea de ebrietate

Starea de ebrietate sau betia alcoolica se deosebeste de alcoolismul cronic, care este o stare de lunga
durata si se manifesta in scris prin descresterea inaltimii minusculelor de la inceputul spre sfarsitul textului,
printr-o tremurare regulata, continua, verticala si constanta, precum si prin ridicari frecvente ale instrumentului
scriptural, insotite de deformarea finalului cuvintelor.

Alcoolul provoaca o modificare temporara a personalitatii, care dispare o data cu resorbirea alcoolului din
sange. Alterarea functiilor nervoase atinge si pe aceea a organelor de simt( vederea , pipaitul ), de unde aprecierea
gresita a distantelor, a formelor obiectelor inconjurate.Miscarile nu mai sunt controlate, echilibrul si viteza de
reactie sunt micsorate.Toate aceste manifestari se reflecta perfect in miscarile mainii in procesul scrierii,
producandu-se importante modificari in raportul cu scrisul executat de persoana respectiva in conditii normale.

Cand gradul de ebrietate este mic, nu se constata modificari esentiale ale grafismului, ci doar o marire a
dimensiunii, mai ales la majuscule si la trasaturile curbe. Cand gradul de ebrietate e mediu, viteza de executie se
incetineste, constructiile literale se simplifica, se tulbura calitatea scrisului, creste dimenesiunea, inclinatia devine
instabila, spatierea dintre randuri este inegala.

La un grad mai mare de ebrietate coordonarea miscarilor scade si mai mult, ritmul e foarte lent, trasaturile
sunt extrem de tremurate, literele sunt incomplete, lipsesc unele parti componente sau se reduc la semne
indescifrabile, se omit litere, randurile devin de obicei descendente, limitarea imprimata nu se mai respecta
, marginea din stanga este depasita.

Aceleasi modificari se inregistreaza si in cazul otravirii cu arsenic, a intoxicarii cu sulfura de carbon, a otravirii
cu ciuperci, a absorbtiei de medicamente cu efect convulsiv.

3.5.Modificari cauzate de starea unor organe care participa la executia scrisului

Se refera la acele modificari provocate de starea anormala in care se afla mana si ochii.
 Pierderea mainii drepte sau absoluta imposibilitate de folosire a acesteia obliga persoana sa scrie cu mana
stanga, insa are loc un transfer mecanic al deprinderii de la o mana la alta.

Pierderea vederii ( orbire ) nu duce si la pierderea deprinderilor grafice ale unei persoane care stie sa scrie.
Examinarea criminalistica a scrisului unui orb releva urmatoarele particularitati:[7]

-incetinirea si sovairea scrisului;

-pierderea randurilor si incalcarea lor datorita lipsei de control vizual;

-inegalitatea distantelor dintre randuri, cuvinte si litere, in general spatierea este exagerata;

-deplasarea semnelor diacritice si a barei minusculei ,,t” sau omiterea lor;

-puncte de odihna si legarea cuvintelor, pentru a nu pierde contactul cu hartia sau cu randul;

-scrierea in ,,alb”, in cazul folosirii cernelii; aceasta se termina si orbul nu sesizeaza, scriind in continuare
litere si cuvinte intregi care nu se mai imprima;

-marirea scrisului, datorita concentratiei exagerate a atentiei si a rezemarii mainii si a bratului pe hartie.

3.6.Modificari determinate de cauzele de moment

Acestea sau urmarea unor conditii de scriere foarte diferite, care pot incomoda scriptorul, dand nastere
unor devieri de la scrisul sau obisnuit.

Suportul actului, obiectul pe care este asezata foaia de hartie in momentul scrierii, contribuie uneori la
deformarea scrisului. O suprafata zgrunturoasa, neregulata sau o suprafata moale pot determina in scris
intreruperea trasaturilor, directii nedorite ale acestora care deformeaza unele litere si schimba orientarea
randurilor.

Pozitia de scriere, daca nu este cea normala ( scriptor asezat, cu rezemarea antebratelor pe masa ) duce la
modificari ale scrisului mai ales la scrisurile de evolutie inferioara si mai putin pentru persoanele cu un scris
superior, caracterizate printr-o buna coordonare si siguranta a gesturilor pe care o pozitie anormala nu le
deranjeaza prea mult.

Instrumentul scriptural influenteaza grosimea si calitatea trasaturilor, dar nu si aspectul general sau constructia
literelor.

O alta modalitate de a scrie consta in trasarea liniilor cu ajutorul unui chibrit, scobitoare sau a unui betisor
ascutit, inmuiat intr-un lichid (cerneala , tus, sange ). De obicei, in aceste situatii, daca nu s-au introdus prea
multe modificari intentionate ale scrisului, scriptorul poate fi identificat, caci scrisul in sine nu se schimba, ci
doar trasaturile devin mai groase, creste numarul liniilor drepte si scrisul este ,,tocat” prin frecvente intreruperi,
inevitabile datorita necesitatii de a alimenta mereu instrumentul ales.

3.7.Modificarea intentionata a scrisului

Modificarea intentionata a scrisului se realizeaza prin deghizarea scrisului sau prin contrafacerea acestuia.

Deghizarea scrisului poate fi infaptuita prin denaturarea caracteristicilor grafice ale scrisului, prin scrierea
cu caractere tipografice sau prin scrierea cu mana stanga.
 Denaturarea caracteristicilor grafice ale scrisului poate fi obtinuta prin modificarea caracteristicilor
generale si speciale ale scrisului. Modificarea inclinatiei scrisului, una din metodele cel mai des folosite pentru
deghizare, datorita faptului ca este relativ simpla si are un efect direct asupra aspectului scrisului.

Pe masura insa ce atentia scrisului scade, inclinatia tinde sa revina la normal pana in momentul cand acest
lucru este observat de scriptor, care revine la inclinatia neobisnuita a scrisului sau.

Denaturarea caracteristicilor grafice ale scrisului e realizata si prin modificarea marimii literelor, prin
modificarea gradului de evolutie a scrisului, precum si a tuturor celorlalte caracteristici generale ale
scrisului:viteza, presiunea, continuitatea, forma randurilor.

In scrisul deghizat , cel mai frecvent se actioneaza pentru modificarea literelor minuscule sau majuscule
carora scriptorul le complica forma, le deformeaza sau le schimba modul de legare intre ele. In cazul modificarii
literelor majuscule, acestea vor avea un caracter inzorzonat, format din trasee complicate, dispuse nefiresc.
Modificarea minusculelor e dificila, deoarece, fiind mult mai numeroase decat majusculele, scapa controlului
scriptorului si intr-un text mai lung, aceeasi minuscula va fi executata in moduri complet diferite.

Imitarea caracterelor tipografice este unul dintre procedeele de denaturare a scrisului cursiv care consta in
modificarea constienta a semnelor grafice din caracter cursiv in cel de tipar. Exista parerea ca oricine poate imita
caracterele tipografice ale literelor. In realitate, nu toate literele alfabetului pot fi deghizate cu usurinta prin
folosirea modelelor tipografice. Practica de expertiza evidentiaza existenta unor dificultati in executarea
minusculelor tipografice, ceea ce constituie totodata o explicatie a faptului ca numeroase scrisuri deghizate sunt
construite din majuscule.

In scopul deghizarii scrisului, aceasta se executa adesea cu mana stanga. In acest caz sunt necesare
anumite eforturi pentru ca pe baza deprinderii formate sa se inlature dificultati legate de miscarile neobisnuite
pentru mana stanga. Gradul acestei dificultati nu este totdeauna acelasi, unele persoane adaptandu-se cu mai
multa usurinta la aceasta noua conditie, iar altele mai greu.

In ceea ce priveste posibilitatea identificarii, este important un singur lucru, si anume faptul ca persoana
care scrie cu mana stanga tinde involuntar sa execute semnele asa cum este obisnuita sa execute cu mana dreapta.

Toata atentia ei este concentrata asupra unui lucru: preocuparea de a invinge dificultatile scrierii cu mana stanga.

Contrafacerea scrisului se realizeaza prin imitare sau copiere.

In operatia de falsificare prin imitare intervine o containdicatie intre stereotipul grafic al falsificatorului si ceea ce
acesta doreste sa obtina incercand sa imite modelul cat mai exact, el iese din stereotipul sau grafic si atunci falsul
va fi tradat de defectele trasaturilor realizate.

Imitarea scrisului unei persoane se poate realiza pe doua cai: prin urmarirea vizuala lenta a traseului
scrisului persoanei respective, operatia asemanandu-se cu o desenare dupa model sau prin executarea scrisului
intr-un ritm mai mult sau mai putin normal, dupa ce, in prealabil, falsificatorul a studiat modelul original sau a
facut chiar exercitii de imitare, prima modalitate e denumita in literatura de specialitate imitatie servila, iar cea
de-a doua, imitatie libera.

Reproducerea grafismului altei persoane prin folosirea unor mijloace ajutatoare se poate impartii in
copiere care nu contine urme ale unei executii prealabile si apropierea care contine asemenea urme. Caracteristica
pentru prima grupa e copierea prin transparenta, care se realizeaza direct, fara trasaturi obisnuite in prealabil prin
alte mijloace.Tipica pentru a doua grupa este copierea prin apasare si cu ajutorul hartiei copiative, urmata de
repasarea traseului initial, de obicei cu cerneala.

La copierea prin transparenta, urmarirea traseului semnelor grafice e un proces lent. Lipsa de
spontaneitate a trasaturilor, presiunea relativ mare si mai ales uniforma, nesiguranta in executie si ezitarile, iata
indicii caracteristice care vor dovedi falsificarea semnaturii.[8]

In situatii de copiere prin punctare sau intepare, falsul se poate descoperi dupa punctele incomplet
mascate si mai ales dupa intepaturile hartiei. Ca indicii ale contrafacerii mai pot aparea variatiile anormale de
calibrare a trasaturilor suprapuse, ritmul scazut de executie, vibrarea unor linii, ingrosarea incipientei si
terminatiei trasaturilor.

La copierea prin intermediul hartiei copiative ( indigo ) ; traseul original urmarit cu creionul, stiloul cu
pasta sau un varf ascutit se va imprima pe actul incriminat in culoarea stratului copiativ: negru, violet, albastru.
Uneori, indeosebi in cazul scrisului, operatia de fals se opreste la acest stadiu, dar cel mai adesea imaginea
obtinuta se repaseaza cu cerneala.

Pe langa procedeele de falsificare descrise mai exista si altele, cu aplicatibilitate aproape exclusiva la
semnaturi: copiere cu grafit, transferul cu materiale adezive, folosirea unui facsimil, proiectarea cu mijloace
optice, decuparea si trucare fotografica.