Sunteți pe pagina 1din 7

METODE DE INVESTIGATIE IN PSIHOLOGIE

 Obiectivele cursului
 Identificarea etapelor si cerintelor unei cercetari psihologice;
 Caracterizarea pricipalelor metode de cercetare in psihologie;
 Identificarea surselor de eroare in cercetare.

Cuvinte cheie:

Observatie sistematica, observatie participativa, variabile independente, variabile dependente, experiment, test,
chestionar, interviu clinic.

1. Relatia dintre metoda si obiect in cercetarea psihologica

Obiectul cercetarii psihologice il constituie activitatea psihica umana, trairile si procesele personale ale indivizilor in interactiunea lor cu mediul
natural si social. Pentru cercetarea vietii psihice pot fi adoptate fie cai obiective, fie cai subiective. Din punct de vedere evolutiv, psihologia a
parcurs urmatoarele etape: etapa dominata de introspectie, bazata pe autoobservare si autoanaliza; faza experimentelor de laborator; etapa
dominarii observatiei clinice cu aplicatii in psihoterapie si psihopedagogie; etapa moderna a analizei factoriale.

Metoda de cercetare poate fi definita prin doua modalitati:

a) cale prin care se ajunge la un rezultat cognitiv;

b) proiect de anticipare mintala printr-o suita de operatii care urmeaza a fi efectuate si care are in vedere
eventualele erori ce trebuie evitate pentru atingerea rezultatului.

2. Schema metodologica a cercetarii psihologice

 Precizarea problemei supusa demersului cercetarii

 Emiterea uneia sau unor ipoteze

 Alegerea grupului experimental si a grupului de control

 Precizarea demersului cercetarii sub unghiul metodelor si tehnicilor la care se apeleaza

 Intocmirea planului investigatiei

 Efectuarea investigatiei

 Prelucrarea cantitativa si calitativa (prin procedee statistice de prelucrare a datelor)

 Verificarea ipotezei (confirmarea sau infirmarea acesteia)

 Elaborarea concluziilor investigatiei si daca ipoteza s-a confirmat, precizarea gradului de generalizare a rezultatelor
si enuntarea legitatilor.
Figura 3. Relatia dintre teorie, metoda si problema (dupa
Kulcsar,1980)

3. Sistemul de metode de cercetare

3.1. Metoda observatiei

Observatia stiintifica se defineste ca o percepere sistematica, planificata, ca o implinire cu discernamant a


manifestarilor psihice in care atitudinea cercetatorului este cu precadere receptiva si nu de provocare voita a
fenomenului. Cercetatorul procedeaza selectiv, stabilind legaturi si sinteze, in functie de semnificatia aspectelor
sesizate. Aceasta metoda isi propune: sesizarea esentialului si a aspectelor semnificative din fenomene;
surprinderea dependentelor reciproce in manifestarile comportamentale; depistarea simptomelor precise;
identificarea situatiilor naturale-problema; caracterizarea contextului psihosocial, in care se produce un proces
sau altul .

Observatia poate sa fie ocazionala sau sistematica. Din punct de vedere stiintific, observatia ocazionala este
utila in lansarea unor ipoteze care apoi urmeaza sa fie verificate (de exemplu: descoperirea reflexului
conditionat pavlovian).

Observatia sistematica este specifica cercetarii psihologice. Ea trebuie sa porneasca de la un obiectiv precis; sa
se desfasoare in diferite contexte de activitate si de viata a subiectului; sa fie variata sub unghiul spatiului si
timpului; este necesar un plan al observatiei bazat pe utilizarea unor fise de observatie sau pe tabele de analiza a
comportamentului (vezi figura 4).
In figura de mai sus sunt ilustrate interactiunile copiilor dintr-o gradinita, care au fost consemnate pe baza observatiei. S-a constatat ca frecventa
interactiunilor cu intentii prietenesti (A.A.) cresc odata cu varsta si descresc contactele ostile. (dupa H.R. Marshall, citat de Ana Tucicov-Bogdan)

Tehnica generala a metodei cere: observarea fenomenelor cu cat mai mare exactitate; ingustarea campului de investigatie la concepte care decurg
direct din obiectul investigat; stabilirea unor procedee pentru verificarea observatiilor; inregistrarea riguroasa a celor observate; evidentierea
tuturor resurselor de erori sau de distorsiune subiectiva a datelor. Se recomanda realizarea unei distinctii intre ceea ce este tipic si ceea ce este iesit
din comun. Se poate spori gradul de precizie si asigura validitatea interpretarii prin utilizarea unor mijloace tehnice de masurare si inregistrare a
manifestarilor comportamentale.

O tehnica speciala a metodei observatiei este observatia participanta, care consta in integrarea temporara a
cercetatorului in procesul sau mediul studiat si care poate fi de mai multe feluri: maniera camuflarii totale,
camuflarea partiala si cu prezenta deschisa. Pentru reusita acestei metode se impune documentarea stiintifica
prealabila, stapanirea unor concepte psihologice operationale, antrenamentul observatiei, stabilirea unui cod de
notare, constientizarea limitelor personale ale observatorului.
Datele culese prin observatie se recomanda a fi raportate la datele culese prin alte metode (experiment, test, convorbire). Interpretarea datelor
culese prin metoda observatiei poate sa conduca la desprinderea unor explicatii cauzale sau la emiterea unor ipoteze care sa fie verificate prin alte
metode.

3.2. Experimentul psihologic

In functie de scopul si etapele cercetarii se pot monta experimente preliminare sau fundamentale, experimente
critice, experimente de control, etc. In functie de structura metodei se disting experimente de laborator realizate
in conditii speciale si experimente naturale, in care se respecta conditiile familiare pentru subiecti. In psihologia
sociala se tinde spre experimentele de teren, care sunt judicios organizate si controlate. In functie despecificul
faptelor investigate se disting experimente individuale sau experimente colective care sunt aplicate pe grupe
experimentale de subiecti ale caror rezultate se compara cu rezultatele unor grupe martor sau de control.
Experimentul modern porneste de la o ipoteza teoretica si urmareste desprinderea unor variabile proprii fenomenului, prin inducerea unor variatii
si cu verificarea valorii acestor factori. In domeniul psihosocial, sunt mai greu de realizat experimentele riguroase. Pentru a creste insa
obiectivitatea, psihologul poate recurge la un numar mai mare de subiecti, la repetarea probelor si la variante experimentale incrucisate aplicate
alternativ si reciproc acelorasi grupe. In cadrul cercetarii experimentale se iau in considerare doua categorii de variabile: independente si
dependente.

Variabilele independente cuprind stimulii si situatiile experimentale create, de exemplu: lumina, sunetele,
situatiile problema cu sarcini avand dificultate gradata. Variabilele dependente sunt: tipul subiectului (copil,
adult), formatia sa, starea in care se gaseste subiectul, raspunsurile comportamentale. Aceste raspunsuri pot fi de
mai multe niveluri: comportament general (parcurgerea unui labirint, solutionarea mintala a unor probleme);
nivelul unor reactii fiziologice (declansate de un soc emotiv), nivelul relatarii verbale (descrierea unor stari
subiective traite); nivelul comportamentului psihosocial (raspunsuri de opinie colectiva, mentalitate).

Nu toate fenomenele psihice pot fi provocate si supuse experimentarii intentionate, in acest context sunt
importante experimentele invocate sau indirecte, cum este cazul acelor experimente psihologice pe care le
produce viata. De exemplu: declansarea si efectele unor psihonevroze de masa produse in timpul razboiului,
experimentul umanizarii unor fiinte gasite in stare de salbaticie, etc.

Experimentul de laborator se caracterizeaza prin controlul tuturor variabilelor, respectiv prin mentinerea
constanta a tuturor variabilelor care ar putea interveni, cu exceptia variabilei experimentale sau independente
care se modifica cu scopul urmaririi efectelor acesteia asupra unor comportamente ale subiectului. Un model al
acestui tip de experiment este prezentat in schema de mai jos (figura 5).

In cazul experimentului, este util planul factorial in care sunt cuprinsi factorii sau variabilele care intervin (tabel
II). La sfarsitul experimentului, pe baza planului factorial, prin analiza statistica a datelor se poate evalua
valoarea fiecarui factor in raport cu modificarile reactiilor comportamentale inregistrate.
Tabel II. Model de plan factorial

Echilibru emotional
Tensiunea psihica Durata asteptarii stimulului
Precar pronuntat

scurta I II

min

prelungita III IV

scurta V VI
max (accentuata)
prelungita VII VIII

In analiza rezultatelor trebuie sa se tina seama de urmatorii factori:


 Variabila experimentator;

 Situatia experimentala;

 Situatia preexperiment (atitudini structurate anterior fata de experimentul psihologic);

 Campul psihologic in care se desfasoara experimentul.

Trairea randamentului creeaza factori emotionali cu implicatii motivationale. Are o mare importanta selectia
adecvata a grupului experimental si a grupului de control.

Experimentul natural se desfasoara in mediul real de activitate al subiectilor (scoala, industrie) si cuprinde o
variabila provocata, introdusa de experimentator, care este situatia-stimul si o variabila invocata, provocata de
natura. O varianta a acestui tip de experiment este experimentul psihopedagogic. Un exemplu, care ilustreaza
acest tip de experiment se refera la modificarea metodelor de invatamant, respectiv introducerea calculatorului
si aprecierea modificarii randamentului invatarii in aceste conditii. In experimentele de psihopedagogie speciala
variabila deficientei este o variabila invocata.

3. Metoda testelor
Acestea sunt probe standardizate, bine definite implicand o sarcina identica pentru toti subiectii examinati precum si o tehnica precisa pentru
evaluarea rezultatelor. Comportamentul evaluat cu ajutorul testului are ca scop clasificarea subiectilor, comparatia statistica a unuia in raport cu
ceilalti si in functie de etalonul stabilit. Sarcinile cuprinse in probe pot fi: cognitive, de performanta motrica, operatii logice, atentie, perspicacitate,
caracter.

Metoda testelor a aparut din necesitati practice, din nevoia de a diferentia indivizii dupa nivelul de dezvoltare
psihica. S-au inregistrat si o serie de exagerari sau erori metodologice cum ar fi neluarea in consideratie a
conditiilor mediului social si cultural in care se dezvolta subiectul sau pretentia de a face prognoza doar pe baza
unor “instanturi” a manifestarilor psihice. Acestea precum si tendinta de absolutizare au condus la discreditarea
testelor.

Sunt utilizate urmatoarele tipuri de teste:

 Teste psihometrice (ex: masurarea calitatilor memoriei);

 Teste de performanta (ex: studierea cunostintelor, rationamentelor);

 Teste psihodiagnostice (ex: evaluarea inteligentei, aptitudinilor);

 Teste proiective (ex: dezvaluie continutul unor trasaturi de personalitate).

O alta utilitate a testelor psihologice se dovedeste in cercetarea, adica in depistarea fenomenului, interesand
frecventa, intensitatea, distributia sa. In functie de procesele si insusirile psihice vizate se disting: teste de
inteligenta, de memorie, de interese, de atitudini si caracter. In practica, se recomanda utilizarea unor baterii de
teste care sa surprinda cat mai nuantat fenomenul studiat.

Testul este util pentru surprinderea modului in care se comporta subiectul pe parcursul investigatiei, servind ca
o proba obiectiva de personalitate. Pentru a fi utile, trebuie sa satisfaca criterii de: standardizare, validitate,
fidelitate si etalonare.

Testele proiective sunt mai putin riguroase in standardizarea criteriilor si a raspunsurilor. Principala lor
caracteristica este ambiguitatea stilului sau polivalenta sa pentru subiect (Testul Rorschach).
Testul sociometric masoara alegerile, respingerile, preferintele interpersonale manifestate intr-un grup. Il putem
utiliza de asemenea, pentru a surprinde reputatia diferitilor membri ai grupului. Sarcinile constau in stabilirea
ordinei preferintelor. Raspunsurile obtinute se interpreteaza cu ajutorul sociomatricei, tabel cu intrare dubla, din
care datele se transpun pe o sociograma, tinand seama de anumite criterii cum ar fi proximitatea.

4. Metoda convorbirii

Aceasta metoda este asemanatoare cu cea a interviului, dar nu se confunda cu acesta. Convorbirea este
provocata pe o anumita tema si poate fi: anticipativa, de tatonare; adancita, aplicata in urma unor observatii
sistematice sau experimente si convorbirea clinica care este dusa la locul de munca al subiectilor sau in
contextul unor actiuni desfasurate de cei investigati. Pentru studierea opiniilor se practica convorbirea
colectiva de tipul: mesei rotunde. O forma speciala a convorbirii este discutia libera numita si nondirectiva
(initiata si aplicata de Carl Rogers). Aceasta forma este utilizata in psihoterapia de grup in studiul grupelor
educationale si in psihanaliza. Este o tehnica in care nu se impune tema conversatiei, iar cercetatorul nu
dirijeaza discutia subiectului, lasandu-l pe acesta sa isi exprime opiniile in mod degajat.

In practica psihologica s-a impus interviul clinic liber, practicat cu succes de J. Piaget si colaboratorii sai.
Nassefat a introdus interviul clinic standardizat in care se porneste de la intrebari care solicita un raspuns
imediat apoi urmeaza invitarea subiectului spre a-si argumenta afirmatiile facute. Aceasta metoda a condus la
elaborarea probelor piagetiene de diagnostic formativ.

Metoda convorbirii necesita castigarea increderii subiectului si crearea unui climat socio-afectiv pozitiv. Chiar
daca este dirijata, convorbirea trebuie sa fie flexibila, intrebarile puse sa fie indirecte. Poate aduce in mod rapid
date, care apoi pot fi evaluate sub unghiul validitatii, prin raportarea la informatiile obtinute prin alte metode.
Au valoare si reactiile comportamentale ale subiectului care sunt surprinse in timpul convorbirii.

5. Metoda anchetei

Metoda consta in formularea in scris sau pe cale orala a unor intrebari adresate individual sau unui grup de
subiecti urmata de stabilirea pe baza raspunsurilor obtinute a elementelor comune si semnificative pentru
fenomenul investigat. De exemplu, se pot ancheta preferintele persoanelor, aspiratiile, opiniile, judecatile de
valoare, motivele care impulsioneaza spre actiune.

Mijloacele prin care se realizeaza ancheta sunt chestionarul si interviul.

Chestionarul este o metoda directionata orientata tematic, bazata pe intrebari elaborate in lumina unei conceptii
psihologice. Intrebarile trebuie sa respecte cerintele psihodiagnosticului, sa fie indirecte, clar formulate, sa
includa si intrebari de control si sa fie ordonate astfel incat raspunsul la o intrebare sa nu influenteze
raspunsurile la urmatoarele. Exista mai multe variante de chestionare in functie de tipul raspunsurilor:

 dihotomice (da sau nu) ;

 raspunsuri bazate pe o scalare, scale de tip Lickert (+3,+2,+1,0,-1,-2,-3);

 chestionar de personalitate, in care notarea merge pana la 20, iar in altele pana la 100;

 chestionare cu raspunsuri la alegere.


In cadrul interviului (individual, colectiv) cercetatorul face eforturi sa inteleaga mentalitatea subiectului,
semnificatiile pe care le au evenimentele si relatiile psihosociale pentru acesta. Muchielli recomanda
considerarea a trei elemente principale: ghidul de interviere, persoana cercetatorului si persoana subiectului.

3.6. Metoda biografica

Este intalnita si sub alte denumiri: analiza de caz, istoria cazului, anamneza si metoda clinica. Se interreleaza cu
metoda convorbirii, observatiei, analizei produselor activitatii. Urmareste reconstituirea biografiei prin
convorbiri cu subiectul, cu parintii subiectului, cu profesorii sau cu alte persoane care cunosc subiectul. Exista
si varianta studierii longitudinale, fiind surprinse anumite substructuri ale personalitatii intr-un jurnal de
dezvoltare. De exemplu, studiile lui Piaget asupra copiilor lui. Aceasta metoda a fost aplicata si asupra unor
loturi mari de subiecti. Astfel, Kohlberg a studiat dezvoltarea stadiala a judecatilor morale la adolescenti si
tineri. H. Thomae a precizat tehnica si modul de interpretare a datelor obtinute prin aceasta metoda subliniind
importanta evenimentelor cruciale.Metoda este valoroasa in descifrarea devenirii personalitatilor creatoare,
aducand elemente explicative. A fost utilizata si in surprinderea legaturilor dintre creator si opera. In unele
cazuri, in aceste demersuri s-a pornit de la premise psihanalitice.

3.7. Metoda analizei produselor activitatii

Metoda permite constatarea particularitatilor imaginatiei in crearea acestor produse, originalitatea subiectilor,
nivelul deprinderilor implicate. Pot fi analizate atat produsele individuale cat si produsele colective. Metoda se
aplica atat produselor finite, cat si proceselor de creare a produsului. In acest caz, psihologul poate surprinde
modul de organizare a activitatii, stilurile personale de munca, gradul de exigenta, perseverenta, etc.

Teme:

1. Prezentati asemanarile si deosebirile dintre metoda testului si cea a experimentului.

2. Concepeti un plan de observatie sistematica pentru o situatie de invatare la care participa doi subiecti
(elevi in clasa I).

3. Cautati exemple in bibliografie prin care sa surprindeti si sa explicati criteriile de esantionare,


standardizare, fidelitate, etalonare, standardizare, obiectivitate, fidelitate, validitate, sensibilitate,
economicitate.

S-ar putea să vă placă și