Sunteți pe pagina 1din 13

PARKINSON

1. DEFINITIE

Boala Parkinson este o boala multisistemica ,neurodegenerativa afectand activitatile de


executie motorie cognitive si vegetative.
2. GENERALITATI

Boala Parkinson este o boala degenerativa ce survine in urma distrugerii lente si


progresive a neuronilor, intrucat zona afectata joaca un rol important in controlul miscarilor,
pacientii prezinta gesturi rigide, sacadate si incontrolabile, tremor si instabilitate posturala.

Tulburari legate de boala Parkinson apar cel mai adesea intre 50 si 70 ani, varsta medie
de aparitie a bolii este 57 ani.

3. CLASIFICARE

SINDROMUL PARKINSONIAN, definitoriu din punct de vedere clinic pentru


diagnostic, se poate intalni in boala Parkinson primara si o serie de sindroame parkinson-plus
(sindroame parkinsoniene atipice).

Studiile genetice din ultimii ani au identificat pana in prezent 10 forme diferite
monogenice de boala Parkinson, motiv pentru care cei mai multi specialisti in domeniu prefera
termenul de boala Parkinson idiopatica inca larg utilizat.

PARKINSONISMUL se caracterizeaza prin orice combinatie intre tremor de repaus cu


frecventa de 4-7 cicli/secunda bradi/hipokinezie, rigiditate musculara, posturi de flexie si
fenomene de blocaj motor (freezing).

Clasificarea in dependenta de dereglarile circulatorii:

1. Forma rigida

- predomina schimbarile tonusului muscular, durerile spastice, bradikinezia este pe planul doi si
este legata de prezenta rigiditatii, tremorul lipseste sau este moderat
2. Forma tremorului

- predomina in extremitati independenta de stadiu

- in perioada de liniste miscarile sunt destul de rapide, tonusul muscular nu este dereglat sau este
putin micsorat dupa tipul piramidal

3. Forma mixta

- este prezent tremorul si rigiditatea in masura egala sau practic egala

- independenta de predominare a unuia din simptomele patologice in acest grup sunt evidentiate
formele rigida-tremur sau tremor - rigida

4. Forma akinetica

- predomina reducerea brusca cantitativa si calitativa a miscarilor

- tremorul si rigiditatea practic lipsesc sau nu sunt considerabile

- elementele formei akinetice pot fi prezente in oricare din primele trei forme

Clasificarea in dependenta de stadiile:

Stadiul I

- manifestare minima a dereglarilor circulatorii (rigiditate, tremuraturi in una din extremitati sau
o parte a ei)

Stadiul II

- dereglarile circulatorii afecteaza o jumatate a corpului, sunt posibile manifestari primare a


maladiei pe partea opusa

- bolnavul nu este in stare sa micsoreze tremorul apar si evolueaza schimbarile in mers, miscari,
vorbire, scris

Stadiul III
- rigiditate, tremor, bradikinezie se manifesta si sunt permanente, dispare numai pe perioada
somnului

- bolnavul acumuleaza toate simptomele parkinsonismului

- capacitatea de munca este total pierduta

- bolnavul cu greu se deserveste in limitele apartamentului

Stadiul IV

- simptomele circulatorii patologice sunt puternic manifestate incat bolnavul poate sta doar in
fotoliu sau in pat

- autodeservirea este imposibila

4. ETIOPATOGENIE

Rareori boala survine in copilarie sau adolescenta. Boala degenerativa apare intre 40-50
ani, predominand pentru sexul masculin, prevalenta fiind estimata la 120/100.000 locuitori.
Boala Parkinson afecteaza 1% din persoanele cu varsta peste 65 ani.
Astazi conceptia patogenica arata o degenerescenta a sistemelor dopaminergice centrale
dar si a altor cai monaminergice (noradrenalina, serotonina), colinergic si peptidergic.
5.MORFOPATOLOGIE

Leziunile principale sunt situate in Locus Niger. Microscopic apare palida, pigmentul
melanic fiind inglobat de macrofage.
Microscopic celulele din substanta neagra dispar in timp, exista o diminuare mai putin
severa a neuronilor din zonele tegumento-cortico-limbic, de asemenea a caii dopaminergice, de
asemenea in locus coeruleus (punct de plecare a inervatiei noradrenergice cerebrale) nucleul
dorsal al vagului si alte formatiuni continand in general monamina sau acetilcolina.
Se asociaza proliferarea gliala si in evolutie apare tesutul cicatricial, degenerescenta este
vizibila adesea macroscopic.
6. ETIOLOGIE

CAUZE SI FACTORI DE RISC

Celulele nervoase afectate de boala Parkinson sunt situate intr-o zona numita substanta
neagra din centrul creierului. Aceste celule produc dopamina, un neurotransmitator care
controleaza miscarile. Prin moartea celulelor din substanta neagra, boala Parkinson creeaza un
deficit de dopamina.
In mod normal, controlul miscarilor este rezultatul unui echilibru dintre cantitatea de
dopamina si acetilcolina (un alt neurotransmitator).
Prin pierderea acestui echilibru rezulta tremorul, rigiditatea si pierderea coordonarii.
Cauza pierderii progresive a neuronilor in boala Parkinson ramane insa necunoscuta. Oamenii de
stiinta indica o asociere dintre factorii de mediu si cei genetici.
6.1. FACTORII DE MEDIU

 Expunerea precoce sau prelungita la substante poluante chimic sau pesticide (ierbicide si
insecticide).
 Consumul unui drog (MPTP) poate cauza semnele si simptomele bolii Parkinson -
drogul are un efect similar pesticidelor.
 Medicamente neuroleptice (fenotiazida) sau substantele care blocheaza receptorii de
dopamina.
 Hidrocefalia
 Tumorile craniene
 Hematom subdural
 Boala Wilson
 Tulburarile idiopatice degenerative.

6.2. FACTORII GENETICI


 Toate cauzele genetice cunoscute explica mai putin de 5% din cauzele de
Parkinson.
Sunt studii in desfasurare ce urmaresc sa determine daca exista o cauza genetica a
bolii Parkinson.Totusi transmiterea unor gene anormale pare sa fie cauza bolii
Parkinson cu debut precoce in cadrul unor familii la care se descopera aceasta
afectiune la varste mult mai tinere.
Oamenii de stiinta au suspectat ca o mutatie in gena LRRK2 pare sa apara in cel
putin unul din fiecare 60 de oameni care au boala.
In ansamblu mutatie ce ar putea fi responsabil de cele 5 % din pacientii cu Parkinson
cu antecedente familiale si poate fi responsabil de 1 pana la 2%din cazuri la persoanele
care nu au istoric familial de boala.
7. SIMPTOMATOLOGIE

Boala Parkinson primara este o afectiune cu evolutie progresiva care incepe cu multi ani
inaintea debutului clinic si care are o evolutie continua dupa aceea in urmatorii circa 15 ani sau
mai mult , viteza de progresie este variabila de la pacient la pacient.

Semnele parkinsonului

Semne clinice majore ale parkinsonului sunt:

• tremorul de repaus cu frecventa de 4-7 cicli /secunda

• hipokinezia, definita ca o dificultate in initierea actelor motorii mai evidenta atunci cand
este necesara trecerea de la un anumit tip de miscare la altul (care adesea nu se poate face decat
dupa o perioada de blocaj motor) si care determina un aspect global de "saracire" a complexitatii
comportamentului motor, forma extrema a hipokineziei este akinezia

• bradikinezia, definita ca o scadere a vitezei de realizare a miscarilor (lentoare) deoarece


diferentierea clinica a hipokineziei de bradikinezie este uneori dificil de realizat ele reprezentand
caracteristici ale actului motor care se intrepatrund in mare masura, in practica clinica se
foloseste adesea doar termenul de bradikinezie, sens mai larg care include de fapt si
caracteristicile hipokineziei

• rigiditatea musculara caracteristica parkinsonului, cu fenomenul de "roata dintata"

• postura in flexie si mersul cu pasi mici cu viteza variabila uneori cu fenomene de freezing
si caderi frecvente.
Alte semne clinice sugestive pentru parkinson: sunt facies hipomimic hipofonic,
diminuarea miscarilor automate, postura caracteristica a mainii sunt sugestive pentru
diagnosticul in particular in formele clinice de debut, dar numai daca se asociaza unuia sau mai
multor semne.

Un aspect extrem de important este acela ca debutul clinic al bolii Parkinson este de regula
unilateral iar in timp semnele clinice se extind si se agraveaza si contralateral astfel incat sa fie
un debut de sindrom parkinsonian simetric.

Debutul este insidios cu o senzatie de parestezii si intepenire a unui segment cu dificultate


in executarea si controlul unor miscari, alteori boala incepe cu tremorul caracteristic la
extremitatea distala a mainii, mersul devine mai lent, faciesul inexpresiv cu probleme in vorbire.

Semnele bolii Parkinson

Cele trei semne cardinale ale bolii Parkinson sunt:tremorul de repaus

rigiditatea

bradikinezia.

Dintre acestea doua sunt esentiale pentru stabilirea diagnosticului.

Instabilitatea posturala este al patrulea semn cardinal dar survine tardiv, dar de obicei
dupa 8 ani de evolutie al bolii.

In 70% din cazuri gesturile sunt ritmice incontrolabile al mainilor.

TREMORUL

Tremorul un semn clar al bolii, incepe cu un tremor incet si progreseaza asa incat
persoana nu-si aduce aminte cand a inceput. Tremuratura parkinsoniana este tremuratura de
repaus care dispare in timpul miscarilor voluntare. Este pseudogestulara si distala. Tremuratura
degetelor mainii seamana cu "miscare de numarare a banilor".

Tremuratura la nivelul picioarelor imita "miscarea de pendulare".


La pumn imita miscarea de "baterea tobei", barbia, limba tremura dar miscarea
involuntara nu se produce la cap, corpul nu tremura, el este antrenat de miscarile involuntare al
picioarelor.

Deseori bolnavul prezinta "perna psihica" sta culcat cu capul ridicat ca si cand ar avea o
perna. In mers se deplaseaza in bloc, la intoarcere deplasarea se face fara sa miste capul.

Mersul este ezitant la pornire mers cu pasi marunti ”fuge dupa centrul de greutate” are
latero si retropulsii. Tremorul este diminuat in timpul miscarilor si dispare in somn, este
accentuat de stres si de oboseala. Tremorul devine mai putin evident pe masura evolutiei bolii.

RIGIDITATEA

Rigiditatea se refera la cresterea rezistentei la mobilizarea pasiva a muschilor si este


evidenta la miscarile voluntare ale membrului contralateral.

Rigiditatea fetei (fata capata aspectul unei masti), vorbirea devine monotona si apare
dizartria.

Rigiditatea musculara cuprinde treptat musculatura limbii (la masticatie), apare


dificultatea de a inghiti cu hipertialism (saliva in exces).

BRADIKINEZIA

Bradikinezia este vizibila prin micrografie (scris de mana mic, ilizibil), hipomimie
(diminuarea miscarilor mimice) clipit rar si hipofonie (voce diminuata).

INSTABILITATEA POSTURALA

Instabilitatea posturala se refera la tulburarile de echilibru si coordonare. Aparitia sa este


o etapa importanta in evolutia bolii, deoarece instabilitatea posturala este dificil tratabila si este o
sursa comuna de invaliditate in stadiile avansate ale bolii.

In ortostatism pacientul are trunchiul si capul aplecat inainte (exagerarea reflexelor


posturale). Mersul este caracteristic, pacientul tinde sa mearga pe degetele picioarelor, cu pasi
mici tarsiti, trunchiul este aplecat in fata, membrele superioare cad rigid lateral si nu se
balanseaza in timpul mersului
DEMENTA

Dementa survine tardiv in evolutia bolii Parkinson si afecteaza 15-30%din pacienti.


Memoria recenta este afectata.

Alte semne sunt:

• tulburare ale somnului

• dificultati de deglutitie

• dificultati in articularea cuvintelor

• incotinenta urinara si constipatie

• confuzie si pierderea memoriei

• tulburari trofice cu artroze degenerative

8.TRATAMENT

Desi nu exista un tratament curativ pentru boala Parkinson, totusi simptomele sale pot fi
atenuate cu ajutorul kinetoterapiei prin exercitii fizice zilnice si gimnastica, pentru refacerea
agilitatii motrice, pentru a recapata supletea miscarilor prin combaterea rigiditatii musculare,
cresterea dinamismului in activitatiile zilnice, si ameliorarea diferitelor tulburari cum ar fi cea de
vorbire si de mers. Deasemenea se mai urmareste si imbunatatirea circulatiei, a respiratiei,
educarea si reeducarea stabilitatii, miscarii controlate si abilitatii.

Toate acestea pot fi posibile prin urmatoarele exercitii:

• exercitii de incalzire;

• exercitii de mobilitate si de coordonare;

• exercitii de echilibru;

• exercitii pentru mobilitatea gleznei;

• exercitii de mimica;
• exercitii cu obiecte: baston si minge medicinala;

• gimnastica respiratorie;

• plimbari pe iarba, pe pietris si nisip, pentru a stimula reactiile de echilibru.

Exercitiile de incalzire permit pacientului perceperea propriului organism, pana cand va


fi in gradul de a face anumite miscari:mers inainte si inapoi, miscari de eliberare a mainilor si a
soldurilor. Acestea fiind:

• Decubit dorsal, anteversia si retroversia bazinului, cu inspir-expir;

• Decubit dorsal, cu genunchii flectati si palmele asezate una pe torace, iar cealalta pe
abdomen : inspiratie cu ridicarea abdomenului ; expiratie cu retractarea lui;

• Decubit dorsal, genunchii flectati, membrele superioare flectate la 180˚, se fac inclinari
laterale ale genunchilor, cu ratarea capului in directia opusa inclinarii. Se repeta de 10/20 ori.

• Decubit dorsal, genunchii flectati, membrele superioare pe langa corp, se ridica bazinul si
se duce calcaiul pe genunchiul opus ( expir). Se revine in pozitia initiala cu inspir.

• in sezand, cu bastonul la nivelul omoplatilor, se fac extensii (inspir) si flexii ale


membrelor superioare(expir);

• in sezand, cu bastonul la nivelul umerilor, se face extensia (inspir) membrelor superioare,


flexia lor la nivelul omoplatilor (expir), din nou extensie (inspir) si flexie pana la nivelul
coapselor.

• in sezand, cu bastonul la nivelul omoplatilor, se fac abductii si adductii ale membrelor


superioare si rotatii ale capului pe directia de miscare. Se repeta de 10/20 ori fiecare miscare.

• in ortostatism, cu membrele superioare abduse, se flecteaza genunchiul drept si se atinge


cu mana stanga, se revine la pozitia initiala si se repeta cu celelalte membre;

Pentru exercitiile de mobilitate si coordonare se folosesc exercitii de mobilizare


globala, asociate cu miscari alternative si ritmice, pentru a stimula coordonarea pacientului. Se
incepe cu exercitii simple, crescandu-se gradual dificultatea: exercitii de mers pe loc
(evidentiindu-se astfel, alternanta intre maini si picioare), exercitii de coordonare cu mingea. La
aceste exercitii, mingea este folosita pentru a marca etapele de corectare a posturii, succesiunea
fiind urmatoarea:

decubit ventral, pe genunchi, “cavaler-servant”,ortostatism.

• Decubit dorsal, flexia genunchilor la piept, ajutandu-ne cu membrele superioare.

• Decubit dorsal, cu genunchii flectati, se face abductia genunchilor, cu fetele plantare


alipite.

• Mers pe loc cu coordonarea miscarilor picior-brat;

• Mers, cu un obiect in mana, mutarea obictului dintr-o mana intr-alta in ritmul pasilor.

La exercitiile de echilibru, acesta este consolidat, atat prin mijloace specifice, de stimuli
(exercitii de mobilizare a capului si trunchi produc modificarea centrului de gravitatie), cat si cu
ajutorul altor factori, cum ar fi:coordonarea; mobilitatea articulara; rapiditatea si precizia
(exercitii cu mingea); orientarea in spatiu intr-o activitate dinamica (mersul printre obstacole).

Exercitiile de echilibru se fac in ordinea dificultatii, astfel:

• mersul cu un picior inaintea celuilalt;

• mersul lateral;

• mersul lateral cu pas incrucisat;

• mersul peste obstacole.

Greutatea corporala este transmisa la nivelul picioarelor, prin intermediul gleznei. Pentru
ca, greutatea corporala sa fie distribuita echilibrat, gleznele trebuie sa fie mobile pentru a se
adapta in mod eficient.

Exercitiile pentru mobilitatea gleznei sunt numeroase, dar ceea ce le face eficiente sunt
modalitatile de executie: lent si ritmat.
Primele exercitii vor servi la ameliorarea functionalitatii articulare, iar urmatoarele, la
relaxarea musculaturii plantare si stimularea la maxim, a capacitatii informatiei asupra
echilibrului piciorului atat in statica cat si in dinamica.

• In sezand cu genunchii si piciorele unite, se ridica varfurile piciorelor, se coboara talpa


pe sol, se ridica calcaiele si se revine pe sol. Se continua pana la deschizatura maxima a
membrelo inferioare, revenindu-se apoi in pozitia initiala.

• Din ortostatism ridicari pe varfuri.

. Exercitii de mimica au o importanta majora pentru viata relationala a pacientului. Se


vor exersa toti muschii faciali, deoarece servesc la exprimarea emotiilor, astfel:

• exercitii de ridicarea fruntii,

• strangerea ochilor,

• aratarea dintilor,

• strambarea nasului,

• zambete,

• umflarea obrajilor alternativ,

• deplasares limbei pe arcadele dentare,

• deplasarea gurii la dreapta si la stanga,

• bezele.