5.1.

Delimitări conceptuale: comunicare didactică - comunicare educaţ ională


În spaţ iul tot mai diversificat al formelor de comunicare, comunicarea didactică este în mod
frecvent invocată drept una dintre cele mai uzitate relaţ ii paideice care se instalează între doi indivizi.
Din păcate, înţ elesul care se dă acestui termen este adesea deconcertant de vag, ceea ce lasă loc
obscurităţ ii în înţ elegerea fenomenului.

Termenul didactică desemnează acea ramură a pedagogiei care se ocupă cu studiul procesului
de învăţ ământ ca principală modalitate de realizare a instruirii ş i educaţ iei. Cum procesul de
învăţ ământ este înţ eles ca acţ iunea organizată prin care individul îş i însuş eş te valorile ş tiinţ ifice ş i
culturale în instituţ ii specializate, putem afirma, printr-o primă aproximaţ ie, că avem de-a face cu o
comunicare didactică atunci când, în mod organizat ş i în instituţ ii specializate, persoane cu o pregătire
specială transmit cunoş tinţ e, formează deprinderi ş i atitudini, iniţ iază activităţ i în vederea educării

generaţ iei tinere.


O definiţ ie a comunicării didactice ne oferă L. Iacob (1998, p. 190): „0 comunicare

instrumentală, direct implicată în susţ inerea unui proces sistematic de învăţ are". Autoarea crede că în
această accepţ ie nu există restricţ ii de conţ inut (pot fi vizate atât achiziţ iile de cunoş tinţ e, cât ş i
formarea de deprinderi, de atitudini, de motivaţ ii), de cadru instituţ ional (poate exista comunicare
didactică ş i în afara procesului de învăţ ământ) sau privitoare la parteneri (nu doar relaţ ia profesor-
elev dă unei comunicări caracterul didactic, ea poate apărea ş i între alţ i actori, elev-elev, manual-elev

etc).
 Având în vedere faptul că, de multe ori, sintagma comunicare didactică se utilizează alături de

comunicare educaţ ională, fără distincţ iile necesare, putem încerca o delimitare a celor două.

Credem că o comunicare, pentru a fi didactică, trebuie să îndeplinească simultan o serie de

condiţ ii:


a) comunicarea trebuie să fie un act intenţ ionat, iar intenţ ia să vizeze schimbări în cunoaş terea,
afectivitatea, comportamentul sau acţ iunea celui ce receptează comunicarea;

b) comunicarea trebuie să se desfăş oare într-un cadru organizat ş i să se deruleze după anumite

principii de eficienţ ă paideică (în privinţ a formării celuilalt);

c) în general, dar nu exclusiv, o astfel de comunicare se desfăş oară în instituţ ii specializate (ş coală,

universitate), preocupate ş i de buna organizare a comunicării în cadrul lor;

d) eficienţ a comunicării trebuie să fie supusă evaluării în raport cu un ideal stabilit de modul de

organizare a actului.

În acelaş i timp însă, sunt acte de comunicare ce mijlocesc realizarea unor fenomene
educaţ ionale, fără ca acestea să se desfăş oare neapărat într-un cadru instituţ ionalizat ş i cu un control
strict al eficienţ ei comunicării. Ne bazăm aici pe faptul că educaţ ia presupune un ansamblu de
influenţ e, de acţ iuni deliberate sau în afara unei voinţ e deliberate, explicite ori implicite, sistematice
ori nesistematice, care, într-un fel sau altul, contribuie la formarea personalităţ ii unui individ. Educaţ ia
se realizează, aş adar, nu numai în instituţ ii specializate, ca proces organizat de influenţ ă, ci ş i în
familie, în grupurile de copii, în organizaţ ii confesionale, cluburi etc.

Actele de comunicare prin care îi influenţ ăm pe ceilalţ i, indiferent dacă sunt organizate sau nu,
dacă se desfăş oară în instituţ ii specializate sau nu, intră în sfera largă a comunicării educaţ ionale.
Putem spune că orice formă de comunicare didactică este ş i o formă de comunicare educaţ ională.
Profesorul realizează cu elevii săi o comunicare didactică, dar, în acelaş i timp, el realizează ş i o
comunicare educaţ ională. Aceasta pentru că, exercitând un tip de influenţ ă, profesorul produce
schimbări în personalitatea elevilor. Că acest tip de influenţ ă este organizat ş i se desfăş oară în instituţ ii
specializate înseamnă mai mult decât ceea ce cer exigenţ ele identificării conceptului de comunicare
educaţ ională.

Pe de altă parte, nu orice formă de comunicare educaţ ională este ş i o formă de comunicare
didactică. Sfera conceptului de comunicare educaţ ională este mult mai largă decât sfera conceptului
de comunicare didactică: suntem supuş i în permanenţ ă intervenţ iilor discursive de tip educaţ ional, dar
suntem supuş i intervenţ iilor didactice doar în anumite perioade ale formării personalităţ ii.