Caracterizarea lui Ghiță

„Moara cu noroc” este o nuvelă psihologică, a cărei temă o reprezintă

urmările nefaste pe care setea de îmbogățire a personajului principal le cauzează
asupra propriului destin și asupra altor personaje nevinovate. Nuvela se remarcă
prin complexitatea personajului principal, Ghiţă, care străbate traseul
dezumanizării. Acţiunea nuvelei stă sub semnul destinului şi al norocului,
întreaga nuvelă fiind străbătută de un sens moralizator. Ghiţă, sătul de
meseria de cizmar pe care o are, ia în arendă moara şi, la început, pare să îi
meargă bine, căci trăiește mulţumit alături de familia sa. Prin muncă şi
perseverenţă, Ghiţă şi familia reuşesc să ducă o viaţă îndestulată şi fericită.
Norocul dispare pentru Ghiţă în momentul în care Lică îşi face apariţia la
han.

Personajul principal al cărui statut social și moral se schimbă pe parcursul

nuvelei, se abate de la norma morală enunțată la începutul nuvele “omul să fie
mulțumit cu sărăcia sa, căci, dacăe vorba, bogăția și liniștea colibei tale te
face fericit”, la începutul operei apărând în ipostaza de cizmar cinstit, dar sarac,
dornic de a se îmbogăți. Ca urmare devine hangiu, la început el este apreciat
datorita onestității, dar este dominat de obsesia banului în continuare. Se
transformă astfel în tipul parvenitului, omul care decate atât spiritual cât și
sufletește, nuvela urmărind degradarea morală în toate etapele. Ultima ipostaza a
decăderii îl înfățișează ca soț ucigaș al propriei soții, dominat de frică, de
obsesia pentru bani, fiind manipulat moral de Lică.

Dintr-o patimă crescândă, Ghiță încearcă să se sustragă destinului și își

dorește chiar înstăinarea de familie, ca o eliberare de o povară care îi răpește
libertatea în fața lui Lică: "Ghiță întâia oară în viața lui ar fi voit să n-aibă
navastă și copii pentru a putea zice: Prea puțin îmi pasă". Ghiță încearcă
totuși să se îndeparteze de Lică și se împrietenește cu jandarmul Pintea.
Dezvăluirile ulterioare îi arată că și Pintea avusese în viață o astfel de cumpănă:
el fusese tâlhar pedepsit și eliberat, transhormat în jandarm pentru a se răzbuna.
Totuși, către sfârșitul nuvelei înscenează prinderea Sămădăului fapt care va
grăbi deznodământul acțiunii și sfârșitul personajelor principale.

Caracterizarea directa
Prin caracterizarea în mod direct, trăsăturile personajului sunt în primul rând,
evidențiate de narator, prin intermediul căruia sunt evidențiate cele două
ipostaze ale personajului: cea a țăranului muncitor (“un om harnic și
sârguitor”) și cea a omului dominat de bani si de avere, evidențiindu-se
schimbările prin care acesta trece din momentul în care averea îl va transforma
în alt om (“acum el se făcuse de tot ursuz, se aprindea pentru orice lucru de
nimic, nu mai zâmbea ca înainte, ci râdea cu hohot încât îți venea să te
sperii de el"). De asemenea, cele doua ipostaze ale personajului sunt
evidențiate și prin afirmațiile celorlalte personaje, în special prin opiniile Anei
La început, Ana era loială lui Ghiță și avea deplină încredere în el și în deciziile
lui (“Ghiță este un om drept și blând”) , însă odată cu transformarea soțului
, ea isi schimba atitudinea, văzându-și liniștea familiei amenințată de Ghiță (“Tu
ești acela care pleacă înaintea lui ca o slugă). Vorbele Anei demonstrează în
final dezamagirea acestea față de soțul său, față de care nu mai avea respect sau
admirație, din contră, îl considera laș și nedemn (“Tu ști om Lică, iară Ghiță
nu e decăt o muiere îmbrăcată în haine bărbătești" ).

Autocaracterizare
Propriile afirmații ale lui Ghiță într-un monolog interior evidențiază în același
timp slăbiciunile lui, dar și un mijloc de autoapărare prin victimizare (Ei! Ce să-
mi fac?…Așa m-a lăsat Dumnezeu!… Ce să-mi fac dacă e în mine ceva mai
tare decât voința mea? Nici cocoșatul nu e însăși vinovat că are cocoasă în
spinare.”)