În ziua de 13 septembrie 1901,un om în costum de vânătoare,cu pușca lângă el,cobora drumurile

înguste și prăpăstioase ale munților Adirondack în goana turbată a unei căruțeprimitive.Era Theofore
Roosevelt,vicepreședintele Statelor Unite.La o cabană în vârf de munte,fusese anunțat că președintele
McKinley,rănit grav de un atentator cu câteva zile înainte,e în agonie.Chemat deurgență,Roosevelt se
grăbea spre prima gară pentru a prinde trenul de Buffalo.La septembrie 1901,lângă căpătâiul
predecesorului său decedat,depunea jurământul de președinte al Statelor Unite,cel mai tânăr din câți au
pășit în Casa Albă.1

Vânător,sportiv,fermier și soldat,patrician de sânge albastru și om cu îndrăzneli radicale,

temperament vulcanic și tandru ca tată de familie,Theodore Roosevelt,în vijelioasa sinteză a
personalității sale,s-a dovedit pentru burghezia Statelor Unite omul politic potrivit să dirijeze explozia
mondială a capitalismului american.

S-a născut la 27 septembrie 1858 în New York City, într-o familie olandeză care se stabiliseră în
America în secolul al XVII-lea. La optsprezece ani a intrat în Colegiul Harvard și a petrecut patru ani
acolo, împărțind timpul între cărți și sport și exceluind la ambele. După ce a părăsit Harvard, a studiat
în Germania timp de aproape un an și apoi a intrat imediat în politică.

În 1881 se înscrie în organizația republicană New York.E ales curând în Adunarea legislativă a
statului și își manifestă impetuozitatea tinerească,atacând violent pe capitalistul Jay Gould pentru una
din obișnuitele afaceri corupte ale acestuia.De pe acum se vădește în Theodore Roosevelt o atitudine
propri generației noi atunci când denunță pe Gould ca „membru al celei mai primejdioase dintre toate
clasele:clasa criminalilor bogați”2

În timpul campaniei din 1888 luptă pentru Harrison,drept care acesta îl numește în Comisia
serviciului civil.În 1893 modul corect în care se comportase la făcut pe Cleveland să-l mențină în
funcție.Peste doi ani s-a retras,fiind numit șef al poliției din New York City.În 1897,e numit
subsecretar la marină ,calitate care încurajează febril programul de înarmări navale ale Statelor
Unite.În timpul crizei provocate de războiul civil din Cuba,Roosevelt se află printre cei care fac
presiuni pentru intervenție.A doua zi după explozia vasului „Maine” declară provocator că,după
părerea lui,este vorba de „un act de trădare josnică din partea Spaniei”.3La 25 februarie 1898,fără a
informa pe titularul departamentului,ordonă lui Dewey să-și ducă escadra la Hong-Kong și să aștepte
acolo,gata de atac impotriva Filipinelor.

După izbucnirea războiului demisionează la 6 mai 1898 și se înrolează cu gradul de locotenent-

colonel,înjghebând din tot soiul de aventurieri și băieți de bani-gata dornici de senzații tari Regimentul
1 voluntari de cavalerie,care va fi poreclit „The Rough Riders”.4 Participă la debarcarea din Cuba și își
știe regiza în presa istorică a momentului o reclamă de erou.Se întoarce în triumf.A devenit un idol
popular.E deja „Teddy” pentru marele public,diminuitiv care nu-i place.

În noiembrie 1898 e ales guvernator al statului New York,cu asentimentul destul de greu obținut al
boss-lui republican local,Thomas C.Platt,fostul ocolit al lui Roscoe Conkling în zilele de glorie ale
acestuia.5

1
La 14 septembrie 1901 Theodore Roosevelt nu împlinise încă 43 de ani.John F.Kennedy,care la data alegeriii
și a instalării avea 43 de ani împliniți,a fost însă cel mai tânăr președinte ales.
2
History of the Presidents...,vol.II,p.625
3
Faulkner,op.cit., p.230
4
Călăreții turbați
5
Roscoe Conkling decedase în 1888

1
 După preluarea funcției în ianuarie 1899,pune la respect „mașinăria” lui Platt și duce o politică
autoritară.Pentru a înfrunta opoziția potentaților locali-politicieni și oameni de afaceri-propune
adunării statului reforme care săse bucure de sprijinul popular.Reglementează unca femeilor și a
copiilor,introduce noi taxe pe activitatea marior societăți anonime,face apel la opinia publică prin
cuvânturi ori de câte ori elementele conservatoare caută să-i torpileze inițiativele.Are darul oratoriei de
gen demagogic,susținută cu gusturi colosale în limbaj bolonăvos și împănat cu zicători și comparații
plastice.„Speak softly an carry a big stick:you will go far”6,citează el odată un proverb vânătoresc
african.Imagine pe care o va aplica în toată politica sa în privința ciomagului...Nu și a exprimării,care
i-a fost mai totdeauna violentă și gălăgioasă,traducând cu pasiune,afecțiune și dușmănii puternice. Un
contemporan spunea despre el:„Teddy ucidea țânțari ca și cum ar fi ucis lei”.7

Un asemenea guvernator nu era pe placul celor din protipendada republicană a New Yorkului.
Rafinați,ei au găsit metoda de a-l înmormânta cu onoruri:în 1900 i-au propus,aproape i-au impus
candidatura la vicepreședinție,deși McKinley nu era deloc încântat să aibă lângă el o asemenea mașină
infernală.După succesul la alegerile din 1900,republicanii se felicitau pentru iscusita lor manevră.

Președinția lui Theodore Roosevelt s-a înscris pe două coordonate fundamentale:una externă,politică
imperialistă de mare putere,și cealaltă internă,așa-numitului „progresism” sau „progresivism”,al cărui
promotor a fost.Prima e simplă,ușor explicabilă,a doua e mai complexă.În înțelegerea ei se ascunde
descifrarea întregii enigme a personalității tumultoase și contradictorii a lui Theodore Roosevelt.

„Progresismul” republican al cărui interpret-nu singurul,dar cel mai specaculos-a fostt Roosevelt,era
o cncepție politică esențialmente tactică,dezvoltată în societatea americană de către o parte a
burgheziei la începutul secolului nostru.Rădăcinele ei erau multiple,sociale în primul rând:teama de
creșterea uriașă a mișcării muncitorești ,de marxism,de revoluție;dorința de a apăra capitalismul,cu
sesizarea faptului că arsenalul defensiv al acestuia trebuie dotat cu armenoi,mai mobile,ca
reformismului „de sus” și demagogia socială.

Se adăugau acestora într-un sens „social” mai îngust,distanțarea liberarilor burghezi de școală veche
de efectele restrictive ale capitalismului monopilist asupra structurii și desfășurării clasice a vieții
economice.

În esență „progresismul” american din primul deceniu al secolului nostru a fost un fenomen
conservator .El reprezenta o „aruncare de lest” din partea claselor dominante pentru a restabili
echilibrul nacelei,în care pluteau la înălțime,intrată în curenți primejdioși.De aceea sunt toate factice
toate încercările de a acorda tranșant un sens sau altul numeroaselor acțiuni și declarații contradictorii
ale lui Theodore Roosevelt.Mai mult se apropie de adevăr formula duală a lui Richard Hofstadter,care-
l numește „The Conservative as Progressive”.8

Pentru Roosevelt,progresismul reformator a fost modalitatea de realizare a conservatorismului său

funciar.

Primul mesaj prezidențial al lui Roosevelt,rostit în fața Congresului la 3 decembrie 1901,a fost foarte
lung și,aparent,liniștitor pentru conservatori,confirmând declarația făcută curând după instalare că va
continua politica predecesorului său.Totuși,deja acest mesaj cuprinde pasaje care anunță„noul val” al
politicii prezidențiale.Tot în termeni generali se referă la „realele și gravele racile” ale industriei,la

6
Vorbește blând și ia-ți un ciomag zdravăn:vei ajunge departe
7
History of the Presidents..., vol.II,p.632
8
„Conservatorul ca progresist”

2
„supracapitalizare” și la efectele sale deplorabile,făcând apel la „eforturi practice” pentru corectarea
lor.9 Proiectează o oarecare lumină asupra sensului posibil al acestor „eforturi practice”,spunând ceva
mai apăsat:„Există în mințile cetățenilor americaniconvingerea răspândită că...trusturile sunt,prin
anumite trăsături și tendințe ale lor,dăunătoare bunăstării generale.Aceasta ...se bazează pe părerea
sinceră că întreprătunderea și concentrarea (capitalurilor)ar putea fi nu oprite,dar supravegheate și
controlate între limite rezonabile.După opinia mea,această convingere e justă”10

Cu această convingere a atacat Roosevelt problemele interne ale administrației sale.În mai 1902 i se
prezintă unaextrem de serioasă.La minele de antracit din nord-estul Pennsylvaniei a izbucnit o grevă,
care s-a extins și în alte baine carbonifere din est.Minerii,cereau un spor de salariu de 10-20%,ziua de
muncă 8 ore și recunoașterea de către societățile pentru care lucrau a sindicatelor („United Mine
Workers”).Patronii au refuzat orice concesii.

Roosevelt a făcut mai întâi apel la înțelegere către ambele părți.Nefiind ascultat,propune ca
diferendulsăfiesupus arbitrajuluisău.Muncitorii au acceptat,dar patronii nu.La 3 octombrie 1902
președintele convoacă o conferință la Casa Albă,amenințândpe patroni că ordona preluarea minelor de
către armată și punându-le în vedere că refuzu lor de a rezolva conflictul poate duce la „cele mai
teribile răscoale ce auavut loc vreodată în această țară”.11A reușit astfel să determine societățile
carbonifere să accepte arbitrajul unei comisii federale.

Deși încheiat într-un compromis favorabil mai mult patronilor,arbitrajul propus de Roosevelt i-a
consolidat prestigiul.Era pentru întâia oară când un președinte intervenea astfel într-un mare conflict
de muncă.12În schimb,în statele Arizona,Colorado și Navada,între 1903 și 1908,Roosevelt a ordonat
trimiterea de trupe federale în cazul unor greve muncitorești.

Una dintre măsurile prin care Roosevelt și-a câștigat un merit durabil a fost protejarea unor avuții
naționale prin legi care declarau rezervate domeniului public circa 150 000 000 de acri de păduri,68
000 000 de acri de terenuri carbonifere,reprezentând totalitatea zăcămintelor prospectate la acea dată și
încă neexploatate,precum și peste 2 500 de zone cu potențial hidroenergetic pe văile râurilor.13

În 1901 Theodore Roosevelt a fost primul președinte care a invitat la masă,la Casa Albă,pe un
reprezentant al negrilor din S.U.A,Booker T.Washington.14Venită curând după ce statele din Sud
încheiaseră procesul de reinstaurare a segregației și inegalității rasiale,această invitație n-a avut,
dealtfel,nici o consecință practică.

În 1904 a fost ales candidat republican și a câștigat alegerile cu o majoritate populară de circa
1 500 000 de voturi față de adversalul său,democratul Alton S.Parker.

Deși n-a implicat Statele Unite în vreun război,politica externă a lui Theodore Roosevelt este, mai
consecvent decît a oricărui predecesor și chiar a multor succesori,o politică „de pe poziții de forță”
prin excelență. La 16 decembrie 1901 obținuse de la Congres ratificarea tratatului anglo-american, prin

9
George E.Mowry,The Era of Theodre Roosevelt and the Birth of Modern America,ed.a 2-a,New York,1962
10
Williams Current și Freidel,op.cit.,p.303-304
11
History of the Presidents...,vol.II,p.629
12
Mowry,op.cit.,p.139
13
Supafețele respective sânt,în total,870 000 km²,deci cam cât Franța,Republica Federală Germania,Belgia,
Olanda,Luxemburg la un loc.
14
Fost sclav din Virginia,căruia o șansă aparte i-a îngăduit să-și ia o licență de învățător în 1875.În 1881 a fundat
într-o baracă dărăpănată din localitatea Tuskegee,satul Alabama,prima școală normală pentru negri,având la
început 40 de elevi.

3
care Marea Britanie permitea Statelor Unite constuirea unui canal navigabil în America Centrală.15Ca
urmare,la 28 iunie 1902 Congresul îl autorizeză să deschidă tratative cu Columbia pentru cumpărarea
drepturilor companiei franceze a canalului Panama și pentru dreptul permanent de control al S.U.A
asupra zonei de construcție a canalului.În ianuarie și martie 1903 se semnează și se ratifică de Congres
convenția Hay-Herran,16dând satisfacție pretențiilor americane,dar în august parlamentul columbian o
respinge,considerând prea redus prețul oferit de S.U.A.

Furios,Roosevelt organizează o lovitură de stat în Panama,care se declanșează la 3 noiembrie 1903 sub

conducerea lui Felipe Bunau-Verilla,fost inginer-șef al campaniei franceze.Peste trei zile,S.U.A
recunosc noua republică Panama,trimit vase de război în apele ei și la 18 noiembrie semnează Bunau-
Varilla tratatul care le cedează zona necesară întregului traseu al canalului,cu drept de a o fortifica.17

În 1903 Roosevelt a rezolvat un vechi litigiu între Statele Unite și Canada în privința traseului
frontierei sud-estice a teritoriului Alaska.A susținut energic politica secretarului de stat John Hay de
penetrație a intereselor americane în Extremul Orient.La 17 iunie 1905,în timpl războiului ruso-
japonez,simpatiile sale fiind projaponeze,a scris că viitorul Statelor Unite va depinde mai mult de
poziția pe care ele o vor ocupa în Pacific în fața Chinei decât de cea in Atlantic în fața Europei.Pentru
a afirma aceste interese ale imperialismului american în Extremul Orient,Roosevelt a oferit și a
obținut,înainte de a încunoștința cabinetul,Congresul sau măcar Departamentul de Stat,mediația sa în
conflictul ruso-japonez.Plenipotențiarii celor două țări beligerante s-au întrunit în prezența lui
Roosevel pe iahtul prezidențial „Mayfower”,ancorat la Portsmouth,în statul New Hampshire,de pe
coasta nord-estică a Americii.Aici s-a semnat pacea dintre Rusia și Japonia la 5 septembrie 1905.18

Între 1906 și 1909 Roosevelt a trimis din nou trupe în Cuba,luând ca pretex asigurarea ordinii interne
amenințate,în realitate pentru a menține fermă infuența americană în această țară.La 30 noiembrie
1908 s-a semnat între Statele Unite și Japonia înțelegerea Root-Takahira,19prin care cele două părți se
angajau să mențină statu quo-ul în Pacific,să susțină politica „porților deschise” în Chinsa și „să apere
independența și integritatea” Chinei.

Roosevelt declarase că nu va mai candida pentru un nou mandat prezidențial.Și-a respectat

angajamentul,după ce uzase din plin de prestigiul său pentru a impune Convenției partidului
republican pe candidatul dorit de el,bunul său prieten William Taft.

La 4 martie 1909 a părăsit Casa Albă,iar la 23 martie a plecat într-o mare expediție vânătorească în
Africa.A călătorit apoi prin Europa ca invitat al kaiserului Wilhelm al II-lea,a universităților din
Oxfort și Paris,unde a ținut conferințe,și a fost delegat al președinteleui Taft la funeraliile regelui
Angliei,Eduard al VII-lea.

Se întoarce în statele unite abia în iunie 1910.În timpul absenței îndelungate,relațiile lui Roosevelt cu
Taft se răciseră complet.Succesorul îl nemulțumise,alunecând sub influența aripii conservatoarea
Partidului republican.Roosevelt refuză invitația ui Taft la Casa Albă și se retrage în sopuoasa lui
locuință,numită Sagamore Hill,din Oyster Bay,statul New York.Aici,în salonul împodobit cu

15
Este așa-numitul al doilea tratat Hay-Pauncefote,semnat la 18 noiembrie 191,care anula tratatul Clayton-
Bulwer din 14 aprilie 1850.
16
Thomas Herran era ambasadorul Columbiei la Washington.
17
Republica Panama primea 10 000 000 de dolari imediat și în continuare câte 250 000 de dolari pe an.
18
Mediația lui Roosevelt îi va aduce conferirea Premiului Nobel pentru pace la finele anului 1909.
19
Elihu Root era noul secretar al Departamentului de Stat (de la 1 iulie 1905),iar Takahira ambasadorul japonez
la Washington,prin care Roosevlt tratase și oferta sa de meditație în 1905.

4
nenumărate trofee de vânătoare,printre amicii politici deziluzionați de Taft,Roosevelt se decide să
reintre în publicistică și viața politică activă.

Baza curentului republica-progresist pe care încearca să se sprijine Roosevelt o formau statele din
Vest.În aceste regiuni întreprine Roosevelt un turneu de conferințe în vara anului 1910.În localitatea
Osawatomie,din Kansas a ținut discursul cel mai cunoscut,dând o nuanță accentut radicală ideilor
sale.A precizat că prin „Square Deal”20 el n-a înțeles niciodată să se declare pentru un fair play în
limitele„regulilor existente ale jocului”,ci a înțeles schimbarea acestor reguli în favoarea unei
substanțiale eglizări a șanselor de câștig la merite și servicii egale.

Calea realizării acestui deziderat și a tuturor reformelor în acest spirit,Roosevelt o vedea în întărirea
sensibilă a drepturilor guvernului federal și într-o reorganizare politică mai centralistă a Statelor Unite.

La 24 februarie 1912 el a declarat oficial că va participa la cursa pentru obținerea învestiturii de

candidat al Partidului republican în viitoarele alegeri.În convenția republicană din iunie 1912,
Roosevelt n-a obținut învestutura.Cei 107 delegați care s-au pronunțat pentru el nu au fost suficienți
pentru a-l înfrânge pe Taft,susținut de conservatori și de marea finanță.Faptul însă că 344 de delegați
s-au abținut de la vot-cifră fară precedent- l-a încurajat pe Roosevelt să nu renunțe la luptă.În august
1912,la Chicago,întrunește pe aderențiim săi și formează Partidul republican progresist21,al cărui
candidat la preșidenție devine.

Roosevelt s-a retras din nou în viața privată,într-o situație politică destul de dificilă pentru el.
Republicanii îl detestau,acuzându-l că schisma sa a provocat înfrângerea partidului.

După ce intentează un răsunător proces de presă pentru calomnie redactorului unui ziar,pleacă în
1914 pe Amazon într-o nouă expediție cinegetică.Se întoarce cu o coapsă rănită și slăbit de frigurile
junglei.La începutul primului război mondial manifestă simpatii pentru Germania,dar după torpilrea
,,Lussitaniei” devine violent antigerman și militează pentru intrarea Americii în război,cerând lui
Wilson permisiunea să plece pe frontul din Franța în fruntea unui regiment de voluntati.Wilson se
opune,cu motivarea „vârstei înaintate și spiritul de intoleranță față de disciplină al solicitantului”.
Roosevelt spumegă și îl consideră pe Wilson cel mai mare dușman personal.

În iulie 1918 îi moare pe frontul francez fiul cel mai mic,Quentin.Zguduit de pierderea subită,energia
fizică l-a părăsit brusc.La 11 noiembrie 1918,în ziua armistițiului de la Compeigne,Roosevelt s-a
internat într-o clinică,având un reumatism inflamatoriu.La 6 ianuarie 1919 moare de un atac de cord.
„Moartea trebuie să-l fi surpins dormin-a spus vicepreședintele de atunci,Thomas Marshall-,căci,dacă
ar fi fost treaz,Roosevelt s-ar fi luat a bătaie cu ea...„.22 E o consemnare viguroasă a imaginii cu care a
rămas „omul de pe stradă” american despre Theodore Roosevelt.

A fost,fără îndoială,o personalitate puternică,originală,necesitând atenți și pentru calitățile și pentru

defectele sale.Theodore Roosevelt a fost profilarea rolului decesiv al autorității prezidențiale în viața
politică americană.Popularitatea lui Roosevelt nu s-a datorat în principal acțiunilor sale politice,care
salvează numai parțial valoarea lui ca om de stat .La el nu atât conținutul cât stilul a impresionant.A
fost modern și popular prin vitalitatea și lipsa de formalism,prin intesitatea mărturisită cu care a iubit
viața în tot ce i-a oferit.

20
„Ordine echitabilă”,termen prin care Roosevelt își denumise încă prin 1904 politica sa socială,îndeosebi în
problema raporturilor dintre capital și muncă.
21
Numit și „The Bull-Moose Party”,după emblema adoptată,un elan de Canada,animal pe care Roosevelt-
vânătorul –îl admira pentru voiciunea,forța și eleganța sa.
22
History of the Presidents... ,vol.II, p.656

5
Bibliografie:
 Alexanru Vianu,Camil Mureșan Președinte la Casa Albă,Editura
Politică,București,1974
 History of the Presidents... ,vol.II
 George E.Mowry,The Era of Theodre Roosevelt and the Birth of Modern
America,ed.a 2-a,New York,1962