Sunteți pe pagina 1din 4

Intervalul dintre cele două mari războaie mondiale a constituit o perioadă de

criză permanentă,în Balcani.Locuitorilor balcanici le-a fost dat să se bucure


numai de cîțiva ani de relativă liniște și prosperitate,între anii 1918 și 1940,cînd
regiunea a devenit iar scena unor campanii militare majore.Conflictele dintre
state și tensiunile sociale,politice,economice și naționale din plan intern se vor
intensifica la sfârșitul anilor `20 din cauza efectelor Marii Depresiuni,cea mai
gravă criză economică a lumii occidentale.

Fiind singurul stat balcanic care sprijinise Puterile Centrale învinse,Bulgaria


nu a fost confruntată cu nici o problemă cauzată de integrarea noilor
teritorii.După cel de al doilea război balcanic sudul Dobrogei fusese cedat
României,iar majoritatea teritoriilor macedonene fuseseră împărțite între Grecia
și Serbia.Mai târziu,prin Tratatul de la Neuilly din 1919,Bulgaria fusese obligată
să cedeze patru districte de graniță Iugoslaviei și vestul Traciei Greciei.Cu toate
că pierduse teritoriul de pe coastra Mării Egee,pactul prevedea purtarea de
negocieri cu Grecia referitor la ieșirea la mare a Bulgariei.Mai mult,Aliații
stabiliseră o despăgubire în valoare de 450 de milioane de dolari,sumă
echivalentă cu un sfert din bogăția națională a țării.

Consecințele grelei poveri a războiului asupra vieții națiunii și suferințele


îndurate în acești ani s-au reflectat în Bulgaria,printr-o creștere masivă a
sprijinuluipopular acordat partidelor de stânga.Atât Uniunea Agrară a lui
Alexandru Stambolski cât și noul Partid Comunis aveau să joace de acum
înainte un rol important în viața politică a Bulgariei.În mai 1918,guvernul
Radoslavov fusese înlocuit de un alt cabinet,condus de Alexandru Malinov.Prin
septembrie Puterile Centrale vor pierde războiul.La 29 septembrie a fost semnat
un armistițiu,iar la 4 octombrie Ferdinand a abdicat în favoarea fiului săr Boris
al III-lea,cifră care implica o legătură directă cu conducătorii imperiilor
bulgărești medievale.

Deși fusese încheiat un armistițiu și pe tron se afla un nou monarh,tulburările


interne au continuat.Revolta forțelor militare a provocat o mare îngrijorare.În
aceste împrejurări guvernul a apelat la ajutorul lui Alexandru Stamboliski,care
se aflase pe toată perioada războaiului în închisoare din cauza împotrivirii lui
față de intrarea Bulgariei în război.Acesta a fost eliberat,iar unii reprezentați ai
Uniunii Agrare au devenit membri ai cabinetului.

1
În condițiile ruinării și sărăcirii țărănimii,care reprezenta aproape 80% din
populația țării,au loc alegeri pentru Adunarea Națională.La data de 21 mai
1920,unul din liderii B.Z.N.S(Uniunea Națională Agrară Bulgară),Alexandru
Stamboliski,devine prim-ministru al Bulgariei.

Alexandru Stamboliski reprezenta un tip de politician autoritar,frust și


radical.El milita pentru un stat țărănesc,se arăta ostil față de orașe,industrie,
monahie,militarism.Alexandru Stamboliski a înfăptuit reforma agrară,legea
detașamentelor de muncă obligatorie,legea învățământului gimnazial devine
obligatoriu,încurajarea asociațiilor țărănești.

În iunie 1923 politica lui Stamboliski a determinat coalizarea împotriva lui a


mai multor forțe de dreapta,incluzând cercuri militare și organizații
macedonene.Beneficiind de complicitatea regelui Boris al III-lea și a Partidului
Comunist aceste forțe dau lovitura de stat,la 9 iunie 1923.La 14 iunie tot în acest
an Stambolski este asasinat,la Bazargic.Conspiratorii au format dupa aceea un
guvern la cărui premier era Alexandru Țankov.Guvernul Alexandru Țankov este
un regim de dictatură care declanșează așa-numita ,,teroare albă„împotriva
agrarienilor și a comuniștilor.

În ianuarie 1926,Andrei Liapcev l-a înlocuitpe Țankov în funcția de prim-


ministru.Sub acest guvern se înregistrează o relaxare treptată a vieții politice
interne.Paramentul(Săbranje) își reia treptat atribuțiile,iar viața politică se
normalizează.În această perioadă relațiile cu vecinii cunosc două perioade:o
perioadă de tensiune și încordare(1926-1928) și o perioadă de destindere(1929-
1931).

În urma alegerilor din mai 1927,Convenția Democrată a reușit să mențină


controlul dar în iunie 1931 a fost învinsă o coaliție a partidelor de stânga,numită
Blocul Popular,din care făceau parte și agrarienii.În componența acestui Bloc
Popular intrau radicalii,democrații,o fracțiune agrariană Gičev-Muraviev,totuși
posturile cheie în guvern vor reveni democraților,conduși de Aleksandár
Malinov și Nicola Mușanov.

Această coaliție avea să obțină puterea timp de aproape trei ani de zile.
Guvernul Blocului Popular va trebui să facă față crizei economice,iar în politica
externă va iniția apropierea de Iugoslavia.

În alegerile din 1931,din rândul Partiduui Muncitoresc au fost aleși treizeci și


unu de deputați,iar în 1932 acesta a obținut majoritatea în alegerile municipale

2
ale capitalei.Ulterior guvernul a luat atitudine,declarând nule locurile ocupate de
reprezentanții Partidului Muncitoresc în adunare ca și alte partide
comuniste,partidul bulgar își extragea forța din rândul nemulțumirilor din zonele
rurale.Muncitorii jucau un rol relativ mic în activitățile partidului.

Alegerile din 1931 au fostultimele în care electoral și-a putut exprima liber
voturile în favoarea candidaților preferați.Amestecul de probleme
politice,economice și sociale de care era copleșită națiunea avea să ducă la
lovitura militară.

În mai 1934 a avut loc un puci,care a îndepărtat Blocul Popular de la putere și


s-a stabilit un regim militar autoritar condus de Kimon Gheorghiev.Această
guvernare s-a instaurat în urma unei lovituri de stat de la 19 mai 1934 realizata
de Alinața Militară și ,,Zveno,,(Veriga).Guvernul,în frunte cu Kimon
Gheoghiev,instituie un sistem politic și economic asemănător celor totalitare din
Italia și Rusia sovietică.

Lipsa unor condiții economice și sociale necesare nu au permis ideologiilor


totalitare împrumutate să se transforme în politică de stat.În mediile
guvernanților își găsesc drum,tot mai mult,idei republicane,care intră în conflict
cu instituția monarhică.

Teama de a-și pierde coroana Boris al III-lea intensifică activitatea


politică,Căpătând o experiență considerabilă ca monarh și dorind să guverneze,
nu numai să domnească,el reușește să-i îndepărteze pe militari de la putere,după
un an și jumătate.Regele începe să desemneze guverne și să instaureze un regim
personal în țară.Puterea autoritară militară evoluează,transformându-se într-o
formă de monarhie autoritară.

3
Bibliografie:
 Barbara Jelavich Istoria
Balcanilor,secolul al XX-lea,Editura
Institutul European,2000
 P.Pavlov,I.Ianev,D.Cain ,,Istoria
Bulgariei”,Editura Corint,2002
 https://ro.wikipedia.org/wiki/Regatul_
Bulgariei

S-ar putea să vă placă și