10 .

Zaharina a fost descoperită pentru că

omul de ştiinţă, Constantin Fahlberg nu s-a
spălat pe mâini după ce s-a întors de la birou.
În 1879, chimistul încerca să găsească noi
utilităţi pentru smoala de cărbune. După o zi
productivă la muncă, Fahlberg s-a întors
acasă şi atunci s-a întâmplat ceva ciudat.
El a observat că rulourile pe care le mânca
erau foarte dulci. Şi-a întrebat soţia dacă a
adăugat un nou ingredient în mâncare, iar
atunci când ea a negat, Fahlberg a realizat că
gustul se datorează mâinilor sale murdare. A
doua zi s-a întors în laboratorul şi a început să îşi guste ''munca'', până a descoperit
punctul dulce. Astfel a apărut zaharina.
9. ''Praful inteligent''
Cei mai mulţi dintre noi am fi extrem de supăraţi dacă tema de la şcoală ne-ar exploda în
faţă şi s-ar fărămiţa într-o mulţime de bucăţi. Nu este însă şi cazul studentei Jamie Link de
la Universitatea din California.
În timp ce Jamie Link lucra la proiectul de doctorat în chimie, o bucată de silicon a
explodat pur şi simplu. Imediat după acest moment, studenta a observat că acele mici
bucăţi de silicon, rezultate din explozie funcţioneau în continuare ca senzori. Jamie Link a
primit pentru ''praful inteligent'' un premiu de inventică în 2003.
Micii senzori pot fi utilizaţi pentru a monitoriza puritatea apei potabile sau a apei de mare,
pentru a identifica diferite particule biologice sau chimice din aer şi chiar pentru a localiza şi
a distruge tumorile din corp.
8 . Cola a fost inventată accidental de farmacistul John Pemberton, în timp ce încerca să
prepare un remediu pentru durerile de cap. A amestecat mai multe ingrediente, a căror
identitate este păstrată secretă şi acum, şi aşa a luat naştere cea mai celebră băutură
răcoritoare. Cola a fost comercializată timp de opt ani în farmacii, ca medicament, înainte
de a deveni suficient de populară pentru a fi vândută în sticle.

7.. Politetrafluoretilena (Teflon)

În chimie este cunoscut sub numele de politetrafluoretilenă (PTFE) și este considerat

cea mai alunecoasă substanță existentă. Proprietățile “nelipicioase” ale polimerului
sintetic teflon au făcut ca acest material să transceadă bucătăria, unde întrebuințările sale
sunt deja notorii și să își găsească menirea în industria aerospațiala, comunicații,
electronică, procese industriale, arhitectură și cosmetică. Teflonul a ajuns să fie folosit
chiar și pe mobilier sau în componența țesăturilor, prezența lui prevenind murdărirea de
orice fel, grație proprietății spectaculoase de a nu adera la alte substanțe.
6. Cauciucul vulcanizat dispăruse. A scuturat canistra, şi din recipient au căzut mai mulţi
fulgi albi. Fulgii au fost mai apoi predaţi altor cercetători de la Institutul DuPont care au creat
a fost decsoperit de Charles Goodyear în timp ce încerca să creeze un tip de cauciuc
rezistent la frig şi la căldură. Într-o zi, Goodyear a vărsat din greşeală într-un cuptor un
amestec de cauciuc şi sulfură. El a observat că amestecul s-a întărit puţin însă putea fi
utilizat în continuare deşi stătuse la o temperatură ridicată. Cauciul vulcanizat descoperit de
el este folosit acum pe scară largă de la cauciucuri pentru maşini, la încălţăminte sau la
fabricarea pucului de hochei.

5. Plasticul a fost descoperit de asemenea, din greşeală, de chimistul Leo Hendrik B

aekeland. El încerca să obţină o alternativă mai ieftină pentru bachelită (răşină sintetică
obţinută prin tratarea formolului cu fenol, utilizată ca materie plastică pentru confecţionarea
unor obiecte tehnice sau de uz casnic). În timpul experimentelor sale, Baekeland a obţinut
accidental un amestec maleabil care putea rezista la temperaturi ridicate fără a se
distorsiona. De atunci, plasticul este utilizat pe scară largă.

4. Geamul laminat

Este vorba despre un tip de geam securizat care nu se fragmentează sub incidența unor
șocuri de natură să îl spargă. Atunci când se acționează asupra acestui tip de geam cu o
forță distrugătoare, el este ținut închegat de un strat intermediar, cunoscut ca polivinil
butiral (PVB), dispus între două sau mai multe straturi de sticlă. Această folie mediatoare
păstrează straturile geamului unite chiar și atunci cand sticla este lovită, rezistența sa
sporită prevenind fărâmițarea . În mod tipic, tehnologia se întrebuințează în cazul
parbrizelor și lunetelor de automobile.

Geamul laminat a fost inventat în anul 1903, de către chimistul francez Edouard
Benedictus, pe care l-a inspirat un accident de laborator. Întâmplător, un recipient de
sticlă a ajuns să fie acoperit cu nitratul de celuloză aflat în componența plasticului și
atunci când, tot accidental, a fost scăpată pe jos, s-a spart, dar nu s-a împrăștiat în bucăți.
Atunci lui Benedictus i-a venit ideea de a fabrica un material compozit din sticlă și
plastic, pentru a reduce efectele nefaste ale accidentelor auto. Invenția nu a fost adoptată
imediat de constructorii de automobile, dar geamul laminat a intrat rapid în componența
vizierelor măștilor de gaz folosite în timpul Primului Război Mondial.
3. Cuptorul cu microunde

Energia microundelor este un fenomen natural care se manifestă atunci când curentul
electric circulă printr-un conductor. Practic, microundele reprezintă o formă de radiație
electromagnetică asemănătoare cu lumina solară sau cu undele radio. Aproape oricine știe
astăzi ce este, la ce anume servește și cum se folosește un cuptor cu microunde. Mai puțin
cunoscut este faptul că aparate folosind acest principiu de funcționare există la îndemâna

oamenilor de peste șaizeci de ani și nu de ieri, de azi.

În anul 1946, inginerul dr. Percy Spencer, de la Corporația Raytheon, desfășura un

proiect legat de tehnologia radar. Americanul testa în laborator un tub electronic de înaltă
frecvență, denumit magnetron, atunci când a constatat un fenomen bizar:batonul de
ciocolată din buzunarul său s-a topit în timpul unui astfel de experiment. Episodul l-a
uimit, așadar a mai supus ulterior testării boabe de porumb și un ou, pe care le-a expus în
apropierea tubului alimentat cu electricitate. Atât reacția boabelor, care s-au transformat
în floricele, cât și a oul ui, care a explodat, i-au dat de înțeles cercetătorului că era martor
al unei expuneri la energie cu microunde de joasă densitate. Și s-a gandit că orice fel de
hrană ar putea fi preparat după acest principiu. Prin urmare a modelat o cutie metalică ce
putea fi alimentată cu electricitate, energie care nu putea evada creând un câmp
electromagnetic de înaltă densitate. Atunci când alimentele erau introduse în cutia
metalică și tratate cu microunde, temperatura lor creștea foarte rapid. Astfel a inventat dr.
Spencer ceva ce avea să revoluționeze gătitul și a pus bazele unei industrii de multe
milioane de dolari, cuptorul cu microunde.

2. Penicilina

Penicilina este un antibiotic derivat din fungii penicillium care acționează în special
împotriva bacteriilor gram-pozitive (cele care devin violet sau de un albastru-închis sub
efectul colorației Gram cu violet de Gențiană, folosită în microbiologie pentru examenul
microscopic al bacteriilor, metodă care a permis clasificarea acestora în funcție de
afinitatea tinctorială a peretelui bacterian). Penicilina este de două tipuri:G – forma
injectabilă și V – forma acidorezistentă, care se poate administra oral). Acest antibiotic
acționează cu randament redus contra germenilor gram-negativi (nu rețin violetul de
Gențiană și prezintă o coloratură roșie sau roz), fapt care a determinat obținerea unor
derivate precum ampicilina.

Având în vedere că în mai puțin de un secol de când penicilina a fost descoperită

antibioticele au salvat aproximativ 200 de milioane de vieți, putem spune că aceasta este
cea mai importantă invenție accidentală dintre toate cele menționate. Într-o zi din anul
1928, biologul scoțian Alexander Fleming și-a părăsit pentru mai mult timp laboratorul
de lucru fără a-l curăța. La întoarcere, omul de știință a remarcat ca pe unele dintre
culturile sale se dezvoltase un soi de ciupercă necunoscută ce manifesta o caracteristică
bizară:bacteriile nu păreau să contamineze acele culturi în special și nici să se dezvolte în
jurul lor. Astfel s-a născut penicilina. Este de menționat că în 1885, savantul roman
Victor Babeș anticipase acțiunea inhibantă a substanțelor elaborate de microorganisme,
intuind efectele practice ale
antagonismului microbian în terapeutică.