MINISTERUL EDUCAŢIEI NAŢIONALE

FLORIN CONSTANTINII! NOROCICA-MARIA COJESCU

ALEXANDRU MAMNA
manual pentru clasa a Vll-a

CORINT
Redactor: Cristian Greşanu Tehnoredactare computerizată: Gabriela Tache Grafică: Gabriela Tache, Walter Riess,
Done Stan Coperta: Walter Riess
Contribuţia autorilor la elaborarea manualului: Florin Constantiniu
Capitolul II (cu excepţia paginilor realizate de Norocica-Maria Cojescu şi Nicolae Borcea).
Norocica-Maria Cojescu Capitolul I
Temele: Revoluţia agrară şi revoluţia industrială, Civilizaţia la răscruce de secole, Primul război mondial;
Capitolul II
Paginile 72-73, 78-79, 106-107, 118-119.
Alexandru Mamina
Capitolul I
Temele: Lumea la începutul secolului al XlX-lea, Europa între absolutism şi liberalism, Stat şi naţiune în a doua
jumătate a secolului al XlX-lea.
Pagina 101, din Capitolul II, a fost realizată de Nicolae Borcea.
Hărţile de la paginile 4, 64, 71, 81, 83, 109, 111 au fost concepute de lancu Moţu.
Referenţi:
Academician Dan Berindei
Dr. Paul Cernovodeanu, membru de onoare al Academiei Române
Dr. loan Chiper, cercetător ştiinţific principal la Institutul de istorie „Nicolae lorga"
Prof. univ. dr. Andrei Pippidl, Universitatea din Bucureşti
Editura CORINT
Redacţia şi administraţia:
Str. Mihai Eminescu nr. 54 A,
sector 1, Bucureşti
Tel./fax: 319.47.97, 319.47.99
Difuzarea:
Splaiul Independenţei nr. 202 A, sector 6, Bucureşti Tel./fax: 319.88.22, 319.88.33, 319.88.55, 319.88.66,
319.88.77 E-mail: vanzari@edituracorint.ro Magazin virtual: www.edituracorint.ro ISBN: 973-9413-52-8
Toate drepturile asupra acestei lucrau suni rezervate Editurii CORINT, parte componenta a GRUPULUI LUI
IORIAL CORINT.

f e dpri nt
B-dul Tudor Vladimirescu, nr 31, sector 5, Bucureşti, ROMÂNIA

t i p o g r a f i e
Tel.: 411.00.55; 411.47.76 led@promo.ro
CUM SE UTILIZEAZĂ MANUALUL
• PAGINA DUBLA PENTRU DESCHIDEREA DE CAPITOL
Titlul capitolului
Titlul temei din capitol
Numărul capitolului
Harta politică a Europei la începutul epocii studiate
Prezentarea capitolului pe scurt
• PAGINA - ÎNCEPUTUL UNEI TEME
Reper cronologic (intervalul de timp în care se încadrează tema)i
Titlul temei-
Numărul şi" titlul lecţiei
din cadrul temei
respective
• Lisau* tarara. K sBouMtitmus i
MiIMP0HAN1A ISIOIICA A REVOLUT
FUNCEIÉ Si A FHIOADÍI NMOLIONIENE
ilustraţie simbolică a temei
• PAGINA DUBLA DE LECŢIE
Reper de spaţiu istoric (zonele geografice referitoare la temă sunt colorate în roşu)
Trimitere la document sau ilustraţie (număr înscris în cerc negru)
Numărul documentului la care se face trimitere în text
(în cadrul fiecărei pagini duble de lecţie, numărătoarea începe de la 1)
Titlul temei
Numărul şi titlul lecţiei din cadrul temei respective
Textul lecţiei (se află întotdeauna pe o pagină cu număr par; pentru secvenţele obligatorii ale lecţiei, ca în cazul de faţă, se folosesc litere drepte,
de culoare neagră)
Text opţional (la decizia şcolii);' se folosesc litere înclinate, de culoare verde
%|" • Document
Ilustraţie şi comentariu
Cuvânt explicat la vocabular Vocabular Autoevaluare
(de culoare roşie) (se găsesc la sfârşitul fiecărei lecţii)
• PAGINA STUDIU DE CAZ
• PAGINĂ DUBLĂ - LECŢIE DE SINTEZĂ Şl FIŞĂ DE EVALUARE
Studiu de caz opţional (la
decizia şcolii), text înclinat*
Notare alfabetică şi titlu (trimiterile la literele respective se regăsesc în textul lecţiei care include studii de caz)
Ilustraţie referitoare la studiul de caz respectiv
Text de sinteză (pentru lecţiile obligatorii, litere drepte, negre; pentru lecţiile opţionale, litere înclinate)
Studiu de caz obligatoriu (aparţinând curricu-lum-ului nucleu), text cu litere înclinate, negre
Document
Sarcini de lucru în cadrul lecţiei de sinteză

CAPITOLUL
I
E P O C A
M O D E R N A
Harta politică a Europei după Congresul de la Viena (1815)
lecolul al XlX-lea a fost numit „secolul revoluţiilor" pentru că, prin acţiunea revoluţiilor agrară, industrială,
din transporturi şi comunicaţii, precum şi a celor social-politice, Europa şi lumea întreagă şi-au înnoit
structura şi aspectul. Progresele ştiinţei şi ale tehnicii au făcut ca, în industrie, „era" cărbunelui şi a fierului
să fie urmată de cea a petrolului şi a oţelului.
Vechea ordine socială întemeiată pe privilegii a fost treptat înlocuită prin alte categorii, ordonate după un
nou criteriu: averea.
Transformările înnoitoare produse de capitalism s-au extins în toate ţările Europei şi, prin expansiunea
colonială a marilor state, au cuprins şi celelalte continente. în cadrul pieţei mondiale, contactele şi relaţiile
dintre popoare şi civilizaţii s-au lărgit şi diversificat.
Regimurile politice absolutiste au fost înlocuite treptat de regimuri liberale care au permis o mai mare
participare a cetăţenilor la viaţa publică locală şi centrală, au dezvoltat spiritul civic şi sentimentul
responsabilităţii faţă de comunitate.
împotriva opresiunii exercitate de regimurile absolutiste s-au afirmat valorile şi sentimentele naţionale,
care au justificat lupta popoarelor oprimate pentru libertate şi pentru dreptul de a-şi crea state naţionale.
Concurenţa specifică societăţilor capitaliste a determinat şi evoluţia relaţiilor dintre marile state, ale căror
interese opuse, confruntându-se pe tot globul, au dus la declanşarea primului război mondial.

lumea la începutul secolului al XlX-lea

Revoluţia agrară şi revoluţia industrială
Europa între absolutism şi liberalism-
Napoleon Bonaparte
Uzină metalurgică din Marea Britanie, utilizând procedeul Bessemer de producere a oţelului
„Libertatea călăuzind poporul", pictură de Eugene Delacroix
Stat şi naţiune în a doua jumătate a secolului al XlX-lea
Civilizaţia
la răscruce de secole
Primul război mondial
Napoleon al III-lea
Expoziţia universală din anul 1889, de la Paris

Tranşee de pe frontul de Vest, în timpul primului război mondial

LUMEA LA ÎNCEPUTUL SECOLULUI AL XIX-LEA

IMPORTANŢA ISTORICĂ A REVOLUŢIEI FRANCEZE Şl A PERIOADEI

NAPOLEONIENE
în prima jumătate a secolului al XlX-lea, situaţia politică a evoluat pe întreg continentul european sub
influenţa Revoluţiei franceze şi a Imperiului napoleonian.
Până la Revoluţia franceză, Europa era dominată de monarhii absolutiste, adică de regimuri în care
întreaga putere politică era deţinută de rege, potrivit dreptului divin. Era o societate bazată pe
privilegiul nobiliar al naşterii. Numai nobilii aveau acces la funcţiile înalte din administraţie şi armată şi
erau scutiţi de plata impozitelor.
Revoluţia a transformat fundamental această stare de lucruri. Ea a afirmat principiul suveranităţii
naţionale, ceea ce însemna că puterea politică o deţinea naţiunea, regele fiind numai un reprezentant
al ei. De asemenea, suveranul urma să fie răspunzător în faţa Adunării Naţionale - forul legislativ care
exprima suveranitatea naţională - şi nu în faţa lui Dumnezeu. Mai târziu, a fost proclamată republica.
Revoluţia a abolit privilegiile, societatea devenind o comunitate de indivizi egali în faţa legii. Au fost
desfiinţate privilegiile feudale şi iobăgia. Au fost proclamate o serie de drepturi şi libertăţi: dreptul de a
se opune despotismului, dreptul la proprietate privată, libertatea persoanei, a conştiinţei, a presei,
toate conducând la o schimbare a condiţiei individului care, din supus al regelui, a devenit cetăţean
liber al statului (O).
într-un interval de mai bine de un deceniu (1789-1799), Revoluţia s-a confruntat cu numeroase situaţii
dificile. în aceste condiţii, la 18 brumar anul VIII (9 noiembrie 1799), în urma unei lovituri de stat,
Napoleon Bonaparte s-a proclamat prim-consul al Franţei. în 1802, în urma unui referendum, a
devenit prim-consul pe viaţă, iar la 2 decembrie 1804 a fost încoronat împărat (O). Napoleon a
asigurat stabilitatea () de care avea nevoie societatea franceză, prin revenirea la monarhia ereditară
şi crearea unei noi nobilimi.
Totodată, în vremea Imperiului s-a încheiat vânzarea pământului nobililor emigraţi, către noii
proprietari burghezi sau ţărani.
Codul Civil (), votat în 1804, instituţionaliza noile principii de organizare a vieţii sociale, pe baza
individualismului burghez şi a egalităţii în faţa legii. A fost abolit dreptul de primogenitură,
înlocuit cu egalitatea succesorilor la împărţirea moştenirii. Codul Civil a devenit simbolul
epocii revoluţionare şi una dintre principalele ţinte ale atacurilor contrarevoluţionare.
Armatele franceze au răspândit ideile revoluţionare în mai toate ţările unde au ajuns. Şi nu numai
ideile, ci şi reglementările: în spaţiul german a fost desfiinţată iobăgia, iar Coduri Civile după model
francez au fost adoptate în mai multe ţări ().
în concluzie, se poate spune că Revoluţia a proclamat, iar Imperiul a consolidat principiile actuale de
organizare socială a Europei. întregul secol al XlX-lea a fost o luptă, în cadrul fiecărei societăţi, în
favoarea sau împotriva acestor principii.
O Cărţi de joc din timpul Revoluţiei franceze care simbolizau noile principii de organizare a societăţii.
Ce semnifica apariţia acestor cărţi de joc în viaţa cotidiană?
„Constituţia e fondată pe adevăratele principii ale guvernării reprezentative, pe drepturile sacre ale proprietăţii,
egalităţii şi libertăţii. Puterile pe care le instituie vor fi puternice şi stabile, cum trebuie să fie pentru a garanta
drepturile cetăţenilor şi interesele statului.
Cetăţeni, revoluţia este fixată pe principiile care au început-o. Ea s-a sfârşit."
(Proclamaţia prim-consulu-lui, din 15 decembrie 1799)
Codul Civil:
„Art. 544. Proprietatea este dreptul de a folosi şi dispune de un lucru în chipul cel mai absolut, cu condiţia să nu i
se dea o întrebuinţare oprită de legi sau de regulamente.
Art. 545. Nimeni nu poate fi constrâns să o cedeze decât numai pentru cauză de utilitate publică şi în schimbul
unei juste şi prealabile despăgubiri.
Art. 1134. Convenţiile legal încheiate au putere de lege pentru cei care le-au încheiat. Ele nu pot fi revocate
decât prin consimţământul mutual... Ele trebuie executate cu bună credinţă.
Art. 1184. Patronul se crede pe cuvânt pentru câtimea salariului, pentru plata salariului pe anul trecut şi pentru
conturile date pe anul în curs."
(Codul Napoleon)
1. Ce principii revoluţionare consacrau articolele 544, 545 ŞIII34?
2. Ce principiu era încălcat prin articolul II84?
VOCABULAR
• Cod Civil: ansamblu de |inorme juridice care reglementează raporturile sociale civile ¡1 dintre indivizi (contracte,
obli-jgaţii, moşteniri etc).
• Drept de primogenitură: drept feudal în virtutea căruia, la moartea tatălui, fiul născut
| primul moştenea întreaga | avere.
• Drept divin: normă care afir-Ima puterea absolută a regelui în virtutea calităţii sale de reprezentant al lui
Dumnezeu pe pământ.

AUTOEVALUARE
1. în ce condiţii a ajuns Napoleon Bonaparte la putere?
2. Ce principii ale Revoluţiei a păstrat Imperiul napoleonian?
3. Prin ce s-a schimbat situaţia politică a individului în urma Revoluţiei?
O Napoleon şi mareşalii săi pe câmpul de luptă. Ce raporturi între împărat şi apropiaţii săi vă sugerează imaginea?

IMPERIUL FRANCEZ ÎN ANUL 1811 Franţa ] Teritoriile în care s-a aplicat Codul Napoleon
Numiţi trei state în care s-a aplicat Codul Napoleon.
Lumea la începutul secolului al XlX-lea
IDEOLOGII, REGIMURI POLITICE Şl SENTIMENTUL NAŢIONAL
Secolul al XlX-lea a fost marcat de polemica dintre curentele politice liberal, democratic şi
contrarevoluţionar.
Liberalismul susţinea că toţi oamenii sunt egali în drepturi şi liberi să gândească şi să facă orice, atât
timp cât faptele lor nu afectau persoana altcuiva. De aici au rezultat două concluzii politice. Prima:
dacă toţi oamenii sunt egali în drepturi, atunci toţi trebuie să participe în mod egal la viaţa politică;
aceasta însemna un regim democratic, bazat pe votul universal (), în care puterea legislativă să fie
exercitată de un parlament -reprezentant al naţiunii, iar cea executivă de un guvern - responsabil în
faţa parlamentului. A doua concluzie: dacă toţi oamenii sunt liberi, atunci toţi trebuie să se bucure,
fără restricţii, de drepturile şi libertăţile individuale fundamentale: dreptul de a se împotrivi conducerii
despotice, dreptul la proprietate privată, libertatea persoanei, a exprimării, a scrisului etc. Astfel, li-
beralismul a îmbinat democraţia - care privea regimul politic, şi libertatea -care privea persoana.
în practică, însă, democraţia şi libertatea nu au mers mereu împreună. Napoleon, de exemplu, pe
baza democratică a unor plebiscite, a instaurat regimul său absolutist care a limitat libertatea. Poporul
a aprobat politica autoritară a lui Napoleon. Din acest motiv, în prima jumătate a secolului al XlX-lea,
mai mulţi gânditori liberali - francezul Benjamin Constant, de pildă (O, ) - au manifestat neîncredere în
popor şi au renunţat la revendicările democratice. Mai mult decât democraţia i-a preocupat libertatea.
Pentru a evita instaurarea unor noi regimuri autoritare, sprijinite de popor prin votul universal, cum a
fost cel al lui Napoleon, aceşti gânditori au susţinut votul censitar (vot pe baza censului) care permitea
accesul în viaţa politică numai persoanelor cu avere. De asemenea, trebuia menţinută monarhia, iar
parlamentul trebuia să fie bicameral, cu o cameră superioară rezervată nobilimii care să modereze
tendinţele înnoitoare ale deputaţilor burghezi. Regimul era unul monarhic-constituţional şi oligarhic,
dar asigura exercitarea libertăţilor individuale.
Liberalismul s-a manifestat ca un curent de centru. El a avut o variantă radicală, democratică - care
accentua ideea egalităţii politice, susţinea votul universal (pentru bărbaţi) şi instaurarea republicii - în
tradiţia liberalismului din vremea Revoluţiei franceze.
în opoziţie cu liberalii s-au situat contrarevoluţionarii (). Aceştia refuzau orice compromis cu principiile
şi instituţiile afirmate de revoluţie şi se pronunţau pentru un regim monarhic absolutist, susţinut de
nobilime şi de Biserică. Ei combăteau atât republica, cât şi monarhia constituţională. O personalitate
reprezentativă pentru acest curent de gândire a fost francezul Joseph de Maistre (, O).
în funcţie de curentele politice definite mai sus, se pot preciza şi tipurile de regimuri politice existente
la începutul secolului al XlX-lea.
La acea dată, Statele Unite ale Americii ofereau modelul democraţiei. Alegerile se făceau prin vot
universal, fără să existe condiţii de avere pentru a putea alege sau a fi ales. Puterea legislativă era
deţinută de Congres (), alcătuit din Senat şi Camera Reprezentanţilor, iar cea executivă de
preşedinte, ales prin vot universal ().
în Elveţia, regimul politic s-a apropiat mai mult de democraţia americană.

O Benjamin Constant.
„Când se recunoaşte prin-l cipiul suveranităţii poporului,! adică supremaţia voinţei generale asupra oricărei
voinţei particulare, este necesar săf se înţeleagă bine natura aces-l tui principiu, şi să i se deter-l mine corect
întinderea /.../.
într-o societate fondată pel suveranitatea poporului este sigur că nici unui individ, nici unei clase nu-i aparţine
drep- l tul de a-i supune pe ceilalţi voinţei sale particulare; dar^ este fals că societatea în întregime are asupra
membrilor 1 o suveranitate fără limite."
(Benjamin Constant, Curs| de politică constituţională)
Care era raportul dintre societate în ansamblu şi individ? Comentaţi.

Joseph de Maistre.
O „Omul fiind, aşadar, în mod necesar asociat* şi în mod necesar guvernat, voinţa sa nu contează în stabilirea
regimului; căci din moment ce popoarele nu au posibilitatea alegerii şi suveranitatea rezultă direct din natura
umană, suveranii nu mai depind de graţia popoarelor; suveranitatea nu mai este rezultatul voinţei acestora, ci al
societăţii înseşi...
Nici un suveran fără naţiune, nici o naţiune fără suveran. Aceasta datorează mai mult suveranului decât suve-
ranul naţiunii; căci ea îi datorează existenţa socială şi toate bunurile care rezultă din ea..."
(Joseph de Maistre, Despre Papă)
* „asociat", în cazul de faţă, are înţelesul de membru al unei comunităţi.
Care era raportul dintre suveran şi naţiune în viziunea lui Joseph de Maistre?

O „în Statele Unite, societatea acţionează prin ea însăşi şi asupra ei înseşi. Nu există putere decât înăuntrul ei...
Poporul participă la alcătuirea legilor prin alegerea legiuitorilor şi la aplicarea lor prin votarea agenţilor puterii exe-
cutive, încât se poate afirma că el însuşi guvernează, într-atât este de slabă şi restrânsă partea lăsată în seama
administraţiei şi în aşa măsură este administraţia conştientă de originea ei populară şi dispusă să asculte de
puterea de la care emană. Poporul domneşte peste lumea politică americană ca Dumnezeu peste univers. Este
cauza şi ţelul tuturor lucrurilor; totul provine de la el şi se întoarce la el."
(Alexis de Tocqueville, Despre democraţie în America)
1. Care era sursa puterii politice în Statele Unite?
2. Pe ce căi se exercita suveranitatea poporului?
Cabină de vot în Anglia. Afiş contrarevoluţionar reprezentând caricatural
Republica.
Presa politică a fost folosită ca un mijloc de propagandă.
Sediul Congresului SUA (construcţie realizată în 1793).
Lumea la începutul secolului al XlX-lea
Modelul statului liberal l-a oferit Marea Britanie, unde suveranitatea aparţinea naţiunii, care o exercita
prin intermediul Parlamentului, dar unde aveau acces la viaţa politică numai cei cu avere, pe baza
votului censitar. Parlamentul, forul legislativ al ţării, se compunea din Camera Lorzilor, cu membri pe
viaţă (funcţia fiind transmisă ereditar), şi Camera Comunelor (), formată din deputaţi aleşi. Executivul
era reprezentat de un Cabinet de miniştri, desemnaţi de Camera Comunelor dintre membrii săi.
în Franţa, regimul politic s-a definit printr-un amestec de absolutism monarhic şi liberalism. Charta (un
fel de constituţie), acordată de rege în 1814, stabilea că puterea era deţinută de monarh, în virtutea
dreptului divin, numai că acesta nu o exercita singur, ci împreună cu un Parlament. Parlamentul era
alcătuit din Camera Pairilor, compusă din nobili numiţi de rege, şi Camera Deputaţilor, ai cărei membri
erau aleşi prin vot censitar.
în majoritatea ţârilor europene erau regimuri absolutiste, în care monarhii deţineau singuri puterea, pe
baza dreptului divin, sprijinindu-se pe nobilime, armată şi administraţie. A fost cazul statelor germane
(mai ales al Austriei şi Prusiei) şi al Rusiei ().
Imperiul otoman era un stat despotic oriental: sultanul concentra întreaga putere, de care dispunea
aproape fără nici o restricţie.
China şi Japonia erau şi ele imperii. în China domnea dinastia man-ciuriană. Regimul se caracteriza,
la începutul secolului al XlX-lea, prin centralism administrativ şi corupţia funcţionarilor. în Japonia,
deşi formal împăratul era şeful statului, puterea era deţinută de un conducător militar (şogun), sprijinit
de casta aristocratică a samurailor.
O dată cu Revoluţia franceză, în politică au apărut partidele. Deşi nu dispuneau încă de o structură
organizatorică riguroasă, partidele moderne erau deja diferite fundamental de grupările care
existaseră înainte, încă din antichitate: ele nu mai reprezentau interese personale sau de familie, ci
interese politico-sociale şi economice generale, pe baza unei anumite ideologii.
în Marea Britanie, de pildă, partidul tory (viitorul Partid Conservator) susţinea interesele aristocraţiei
funciare, iar partidul whig (viitorul Partid Liberal), pe cele ale burgheziei orăşeneşti. în Statele Unite,
Partidul Democrat reprezenta în mare măsură interesele proprietarilor de plantaţii din sud, iar Partidul
Republican pe cele ale industriaşilor din nord. în Franţa, partidele au exprimat mai mult orientări
politice decât interese economice: liberalii doreau o monarhie constituţională, democraţii o republică,
iar contrarevoluţionarii o monarhie absolutistă.
Revoluţia a oferit exemplul naţiunii franceze luptând împotriva intervenţiei străine. Apoi, stăpânirea
napoleoniană a determinat apariţia sau întărirea sentimentului naţional, ca urmare a efortului
popoarelor de a se elibera de sub ocupaţia sau dominaţia franceză ().
Ideea egalităţii între indivizi a fost transpusă la nivelul relaţiilor dintre naţiuni, afirmându-se că nici o
naţiune nu are dreptul să asuprească o alta (O,,).
Naţionalismul s-a manifestat nu doar în politică, ci şi în cultură, sub forma romantismului literar şi
istoric.
Toate acestea au făcut ca despre secolul al XlX-lea să se poată vorbi nu numai ca despre „secolul
revoluţiilor", ci şi ca despre un „secol al naţionalităţilor".
O „Trebuie să anunţ Maiestăţii Voastre despre entuziasmul izbucnit în Varşovia la apariţia trupelor noastre. N-am
văzut în viaţa mea un spirit naţional atât de puternic întrebuinţat. Atunci când le-am transmis că Maiestatea
Voastră va proclama independenţa Poloniei, când va fi sigur de 40 000 de oameni bine înarmaţi, ei mi-au
replicat: «Noi vom da 100 000, numai marele Napoleon să nu ne abandoneze»."
(Mareşalul Murat către Napoleon, 1806;
De ce i-au primit polonezii cu simpatie pe francezi?

Copii de nobili polonezi ridicaţii pentru a fi deportaţi în Rusia.

„Suntem un popor numit din vremuri imemoriale popor italian... încadrat între graniţe naturale... vorbind aceeaşi
limbă... având aceleaşi credinţe, aceleaşi moravuri, aceleaşi obiceiuri... mândri de cel mai glorios trecut politic,
ştiinţific, artistic care a fost cunoscut în istoria europeană.
Nu avem drapel, nici un nume politic, nici un rang printre naţiunile europene. Nu avem o capitală comună, o
constituţie comună, o piaţă comună. Suntem împărţiţi în opt state. Unul dintre aceste state... aparţine Austriei;
celelalte, unele prin legături de familie, toate prin sentimentul slăbiciunii lor, susţin orbeşte influenţa acesteia."
(Giuseppe Mazzini, Italia, Austria şi Papa)
Care erau argumentele în favoarea unităţii Italiei? Dar obstacolele?
car po[ ver şi li •
Precizaţi câte un stat pentru fiecare tip de regim politic indicat.

VOCABULAR
• Cens: impozit direct, în funcţie de care s-a acordat dreptul de vot.
• Democraţie: regim politic în i care puterea este deţinută dej popor şi exercitată prin vot universal şi un sistem de
drepturi şi libertăţi.
• Ideologie: ansamblu de idei şi principii politice, morale, economice.
• Naţionalism: gândire şi ac-l ţiune care promova şi apăra! identitatea şi interesele unei naţiuni, pe plan politic,
eco-j nomic sau cultural.

Camera Comunelor. La masa din centru stăteau miniştrii, iar laturile erau ocupate, fiecare în parte, de către
reprezentanţii câte unui partid.

AUTOEVALUARE
1. Ce loc rezerva liberalismul individului în viaţa politică?
2. Care a fost poziţia liberalismului faţă de democraţie?
3. Enumeraţi principalele tipuri de regim politic. Arătaţi oe deosebiri existau între ele.
4. Definiţi partidul politic modern.
5. De ce secolul al XlX-lea poate fi considerat un „secol al naţionalităţilor"?
 „2 mai 1808", pictură de Francisco Goya. O reprezentare sugestivă a rezistenţei spaniolilor împotriva ocupaţiei
franceze.

REVOLUŢIA AGRARĂ şi
REVOLUŢIA INDUSTRIALĂ

REVOLUŢIA AGRARA
Agricultura a continuat să deţină cel mai important loc în economie. Pe ansamblul lumii predominau
utilajele şi metodele folosite şi în secolele anterioare. Policultura asigura fiecărei gospodării sau
regiuni produsele vegetale şi animale necesare consumului propriu. în aceste condiţii, numai o mică
parte a produselor era destinată schimbului.
Extinderea capitalismului în secolul al XlX-lea a fost însoţită de transformări şi în acest sector
economic. Ele au apărut în ţările cele mai dezvoltate (din Europa occidentală şi SUA), s-au realizat
neuniform şi mai lent decât în alte sectoare (industrie, comerţ). Factorii care au stimulat transformările
capitaliste din agricultură au fost: explozia demografică, creşterea preţurilor (), dezvoltarea industriei,
extinderea şi diversificarea transporturilor, lărgirea pieţei ca urmare a expansiunii europenilor în lume.
Prin revoluţie agrară, adică transformarea proprietăţii feudale asupra pământului în proprietate
capitalistă, agricultura s-a adaptat cerinţelor moderne. Revoluţia agrară s-a realizat pe căi diferite.
Astfel, în Anglia, în ultima treime a secolului al XVIII-lea, s-a desăvârşit procesul deposedării ţăranilor
de pământ, domeniul feudal fiind transformat în fermă, a cărei producţie specializată era
comercializată pe piaţă. Locul ţăranilor a fost luat de mici fermieri, arendaşi şi lucrători salariaţi. în
Franţa, în cursul revoluţiei politice de la sfârşitul secolului al XVIII-lea, 4/5 din pământul nobilimii au
trecut în proprietatea ţărănimii şi burgheziei (, ). într-un mod asemănător s-au petrecut lucrurile în
SUA, unde, prin reformele din anii 1862-1863, a fost asigurat accesul neîngrădit la pământ tuturor
fermierilor. La răsărit de Elba, deşi s-au menţinut vastele proprietăţi nobiliare, ele s-au orientat către
producţia de piaţă. Marii proprietari s-au transformat în comercianţi pe piaţa internaţională. în paralel
s-a schimbat şi natura relaţiilor dintre proprietari şi ţărani. Ţăranii au fost eliberaţi de iobăgie prin
răscumpărarea obligaţiilor lor faţă de stăpâni.
Economişti, agronomi, mari proprietari au urmărit creşterea producţiei prin: crearea păşunilor
artificiale care să contribuie la refacerea solului, extinderea culturilor de plante furajere, introducerea
sau extinderea unor noi culturi, cum au fost cele de in, cânepă, cartofi, sfeclă de zahăr (O, , O).
Progresele mecanicii au făcut posibilă inventarea primelor maşini agricole care au uşurat munca
oamenilor - maşina de egrenat bumbacul (separarea seminţelor de fibre), secerătorile mecanice ().
Producerea îngrăşămintelor chimice a permis fertilizarea artificială a solului.
Agricultura extraeuropeană a continuat să existe în formele tradiţionale. Totuşi, în anumite zone, au
apărut elemente noi care tulburau ordinea existenţei şi anticipau progresul (specializarea producţiei
care interesa metropola - ceai, indigo, opiu, bumbac - în India; crearea unei reţele de irigaţii - în
Egipt).

O Ţăran ţesător.
 Danemarca 283

Olanda 265

Austria 259

Anglia 250

Statele germane 210

Franţa 163

Creşterea preţului cerealelor, între 1740-1810 (în procente).

„Noile tehnici s-au răspândit în agricultură, ca şi în industrie, pe măsură ce agricultura s-a comercializat şi tot mai
numeroşi agricultori au acceptat noile metode şi modificările profunde pe care acestea le-au adus în viaţa lor.
Pentru dezvoltarea economică, trebuie neapărat ca productivitatea agriculturii să se modifice într-o manieră
radicală, căci societăţile care se modernizează devin din ce în ce mai tributare agriculturii."
(W.W. Rostow, Etapele creşterii economice)
14

O .La fel de importanta ca schimbările juridice intervenite in situaţia

ţâranilor a fost introducerea treptata a unor noi metode de cultivare şi
exploatare a solului. Moşieri progresişti, ca Schwarzenberg, Hoyos şi
Liechtenstein. au prestat în acest sens o adevărata munca de pionierat.
Aceasta se referea la mbunâtâţirea calitativă a şeptelului printr-o
creştere mai planificata a animalelor, apoi la propagarea soiurilor mai
rentabile de cereale şi la tngrâşarea mai adecvata a terenurilor. (...)
Fârâ modernizarea agriculturii (şi fârâ perfecţionarea mijloacelor de
transport, îndeosebi a cailor ferate) nu ar fi fost posibila hrânirea
populaţiei mereu şi rapid crescânde din oraşele industriale."
(Erich Zollner, Istoria Austriei) Ce elemente noi au apărut Tn agricultura?
VOCABULAR
• Arendaş; persoana care lua In folosinţa un teren agricol în : schimbul
unei sume de bani. t Policulturâ: asocierea mai multor culturi pe aceeaşi
suprafaţa destinata să asigure hrana familiei ţărăneşti.
• Productivitate; raportul între numărul persoanelor salariate sau timpul
de munca şi cantitatea de produse care măsoară eficacitatea muncii.
.Plimbarea duminicala', pictură de Katl Spitzberg.
Tabloul reda un obicei citadin, transferat In mediul rural de burghezul
devenit proprietar funciar.
AUTOEVALUARE
Modernizarea agriculturii nu a putut elimina mentalităţi şi practici
tradiţionale. Ce caracteristici ale modului de viata rural sunt

1, Enumeraţi trei factori care au favorizat progresul agriculturii.

2. Explicaţi noţiunea de revoluţie agrară.
3. Câte căi de înfăptuire a revoluţiei agrare cunoaşteţi? Explicaţi-le şi comparaţi-le.
4. Ce consecinţe a avut acest proces?
15
Revoluţia agrară şi revoluţia industrială
REVOLUŢIA INDUSTRIALĂ
Activitatea industrială a devenit, în cursul secolului al XlX-lea, cel mai important sector în economia
marilor state, datorită revoluţiei industriale. Aceasta a reprezentat procesul istoric de înlocuire a
manufacturilor (în care diferitele operaţii erau executate manual, cu ajutorul uneltelor, de muncitori
specializaţi), cu fabricile (în care operaţiile erau executate de maşini, puse în mişcare cu ajutorul
aburilor şi deservite de muncitori, deveniţi lucrători industriali). în cursul acestui proces, energia
musculară a oamenilor şi a animalelor a fost înlocuită de energia mecanică.
Simbolul revoluţiei industriale a fost maşina cu aburi inventată de inginerul mecanic scoţian James
Watt, în 1765, şi perfecţionată de el până în 1784. Această maşină era de fapt un motor care-şi
producea forţa motrice (ce determină o mişcare) prin consumul de cărbuni şi apă (O).
Cadrul în care s-a declanşat acest proces a fost manufactura, iar ramura de producţie a fost industria
textilă a bumbacului, în care se concentrase, într-o perioadă relativ scurtă, un număr mare de invenţii
şi inovaţii.
Ţara în care erau întrunite, către 1780, toate premisele revoluţiei industriale a fost Anglia (A). Prin
inventarea, construirea şi folosirea unor maşini necunoscute în alte părţi, ea a devenit, către 1830,
„atelierul lumii" şi şi-a asigurat o covârşitoare superioritate economică asupra celorlalte ţări. Din
industria textilă a bumbacului, care a rămas „industria cheie", maşinismul s-a extins în exploatările
miniere, în industria siderurgică şi în construcţii. Invenţiile dintr-un domeniu produceau o adevărată
reacţie în lanţ, antrenând şi alte domenii.
După 1815, Franţa (B), SUA (C), unele state germane (D) şi-au intensificat la rândul lor eforturile de
industrializare.
Creşterea producţiei a fost însoţită de creşterea vânzărilor pentru realizarea profitului, care era scopul
producţiei înseşi. Folosirea maşinilor a permis obţinerea unor cantităţi mai mari de produse la un preţ
mai mic. Scăderea preţurilor a sporit numărul cumpărătorilor, antrenând chiar oameni săraci, care
până atunci nu cumpăraseră niciodată. Cererea de produse pentru piaţă a crescut, iar creşterea
cererii a accentuat şi extins concurenţa între indivizi, între regiuni, între state.
Revoluţia industrială a fost însoţită de revoluţia transporturilor. S-a extins construcţia şoselelor şi au
apărut căile ferate şi primele vapoare.
Fabrica în care lucrau sute şi apoi mii de muncitori (ce formau proletariatul) a devenit simbolul
dezvoltării capitalismului. Fabricile au fost înfiinţate în oraşe, unde dispuneau de mână de lucru
numeroasă, de bănci, de pieţe, de o reţea de şosele şi căi ferate, dar şi în regiuni în care existau
zăcăminte de cărbune şi minereuri.
Revoluţia industrială a schimbat caracterul economiilor ţărilor în care s-a desfăşurat şi a transformat
structura societăţii, simplificând-o. Ea a modificat locul şi rolul omului în producţie. Producţia nu mai
depindea de talentul şi îndemânarea sa, ci de modul în care punea în funcţiune, supraveghea şi
întreţinea maşinile. Centrul de greutate al activităţii economice s-a deplasat de la sat la oraş.
Dramele sociale şi individuale provocate de industrializare au determinat apariţia teoriilor socialiste şi
creşterea numărului celor care doreau aplicarea lor.

O Macheta maşinii cu aburi inventate de James Watt.

în epocă, acest tip de maşină a reprezentat o etapă preliminară a construcţiei locomotivelor.

VOCABULAR
• Capital: sumă de bani inves-l tită pentru a aduce profit; j bogăţie acumulată (fabrici,! maşini etc).
• Capitalism: sistem econo-j mic întemeiat pe proprietatea privată asupra mijloacelor dei producţie, pe piaţa
liberă, şi pe obţinerea profitului.
• Profit: surplus al capitalului investit, care reprezintă dife - j renta dintre încasări şi cheltu- j ieli şi este însuşit de
între-! prinzător.
• Proletariat: categorie so-i cială lipsită de proprietate şi care-şi vindea forţa de muncă! în schimbul unui salariu.

AUTOEVALUARE
1. Enumeraţi trei transformări produse de revoluţia industrială.
2. Ce deosebiri există între manufactură şi fabrică?
3. Construiţi o friză cronologică, plasaţi pe ea momentul declanşării revoluţiei industriale în Anglia, Franţa, SUA,
Germania şi explicaţi diferenţele în timp.
GLIA

în Anglia, prima fază a revoluţiei industriale s-a desfăşurat între anii 1780-1830, în condiţii unice, pe care nu le-a
mai avut nici o altă ţară. Ea dispunea de capitaluri strânse din comerţ, de bogate resurse locale (cărbune şi fier)
sau la care putea accede uşor (bumbacul din colonii), datorită flotei pe care o avea, şi de o piaţă de desfacere
asigurată, deoarece circulaţia mărfurilor nu era stânjenită de vămi interne. Manufacturile erau numeroase în
industria textilă şi, în cadrul lor, se realizase deja specializarea tehnica, prin aplicarea unor noi invenţii datorate
iniţiativei individuale a unor negustori, | fabricanţi sau artizani abili şi bogaţi. învăţământul, în special cel scoţian,
difuzase în rândul categoriilor modeste ideile lui Isaac Newton despre posibilitatea dezvoltării industriei prin
observaţie şi experiment. în oraşe existau contacte între savanţi şi industriaşi, contacte care au creat un climat de
interes şi încredere în jurul realizărilor tehnice ale unor practicieni ca Watt, Boulton şi Wilkinson, care, în
colaborare, au perfecţionat maşina cu aburi. Rolul practicienilor în acest proces s-a datorat şi faptului că revoluţia
industrială a încercat să rezolve probleme concrete, cum erau înlocuirea unor resurse rare şi scumpe - lemnul,
energia hidraulică, mâna de lucru, prin alte resurse relativ abundente - cărbunele, energia aburilor şi capitalul,
sub formă de maşini şi procedee care să economisească mâna de lucru. Acţiunea corelată a maşinilor din
industria textilă, a maşinii cu abur şi a tehnicii fontei produsă pe bază de cocs a revoluţionat economia britanică.
Aceasta s-a transformat dintr-o economie bazată pe lemn şi apă, pe exploatarea produselor vegetale şi animale,
într-o economie bazată pe cărbune şi fier.
Ce relaţie există între valoarea mâinii de lucru şi mecanizarea producţiei?
b.
în Franţa, revoluţia industrială a început în acelaşi timp cu cea din Anglia, dar în condiţiile Vechiului Regim, şi s-a
prelungit până către 1870.
Ritmul lent în care ea s-a desfăşurat s-a datorat acţiunii mai multor factori.
Proprietatea rurală mică şi mijlocie, consolidată între 1794-1799, a limitat consumul categoriilor populare.
Produsele cerute de acestea, în special textile, au fost suplinite în parte de industria casnică. De altfel, presiunea
pe care consumul a exercitat-o în Anglia asupra producţiei a fost cu mult mai mică în Franţa.
Un loc important în producţia industrială franceză îl deţineau produsele de lux (porţelanuri, oglinzi, tapiserii,
mătăsuri) care nu se puteau adapta prelucrării mecanizate.
Statul, la rândul lui, continuase practicile intervenţio-niste specifice absolutismului luminat.
Abia concurenţa produselor englezeşti a stimulat ritmul înzestrării industriei franceze cu maşini, dar Revoluţia şi
cei 20 de ani de război au accentuat decalajul faţă de Anglia.
Comparaţi condiţiile în care s-a desfăşurat revoluţia industrială în Anglia şi Franţa şi stabiliţi trei deosebiri.
S.U.A.
c.

Obţinerea independenţei a stimulat declanşarea revoluţiei industriale în SUA. Folosirea maşinilor s-a intensificat
treptat, o dată cu înmulţirea invenţiilor americane, de la 276, între 1790-1800, la 25 200, între 1850-1860, pe
fondul concurenţei britanice şi al disproporţiei existente între nevoile industriei, abundenţa resurselor şi insufi-
cienţa mâinii de lucru.
Cum a influenţat desfăşurarea revoluţiei industriale americane teritoriul SUA?
D. vERMANIA

O revoluţie industrială de felul celei petrecute în Anglia s-a produs în Germania abia după 1860. întârzierea dez-
voltării Germaniei, în raport cu ţările occidentale, s-a datorat poziţiei sale geografice, îndepărtată de Oceanul
Atlantic, numeroaselor războaie desfăşurate pe teritoriul german, prelungirii regimurilor feudale şi înfăptuirii
unităţii statale, abia în anii '60. în aceste condiţii, nu s-a putut forma nici piaţa naţională, deşi uniunea vamală
(Zollverein) realizată din iniţiativa Prusiei, în 1834, a eliminat unele obstacole din calea circulaţiei mărfurilor.
între 1830-1840, după model englez, la Essen şi Bochum au fost înfiinţate mari întreprinderi metalurgice şi
siderurgice, în Saxonia şi Silezia s-a dezvoltat industria textilă, la Berlin au apărut mari întreprinderi constructoare
de maşini, care au pus bazele marii industrii.
Explicaţi dezvoltarea întârziată a Germaniei în comparaţie cu Anglia şi Franţa.
Revoluţia agrară şi revoluţia industrială
ORAŞ Şl SAT - SPATIU AL DEZVOLTĂRII SOCIALE
Transformările economico-sociale din secolul al XlX-lea au avut loc în condiţiile creşterii generale a
populaţiei. Evoluţia demografică () a fost marcată de două fenomene: suprapopularea relativă care a
provocat emigrarea unui număr mare de muncitori, ţărani şi meşteşugari europeni, şi creşterea
populaţiei industriale şi, în general, a celei urbane, pe seama populaţiei agricole. Majoritatea
populaţiei locuia încă la sate, continuân-du-şi modul de viaţă tradiţional, concentrat în jurul familiei şi
al Bisericii.
Criza agrară din anii '20, provocată de câţiva ani de recolte bune care au scăzut mult preţurile la
produsele agricole, i-a afectat, deopotrivă, pe marii şi pe micii proprietari. Ea a fost însoţită de
reducerea consumului, de scăderea preţului pământului şi de tulburări sociale. în Prusia orientală, 1/3
din populaţia rurală a renunţat la pâine ca aliment zilnic, înlocuind-o cu cartofi.
Mecanizarea producţiei a ruinat numeroşi meşteşugari, artizani, agricultori şi negustori legaţi de
industria casnică. Folosirea maşinilor a provocat numeroase revolte în Anglia, .între 1780 şi 1830, în
cursul cărora acestea au fost distruse. Pentru a se împotrivi organizării fabricilor, lucrătorii specializaţi
au înfiinţat sindicate. Primul sindicat de acest fel l-au format filatorii din Lancashire (A). Din el au făcut
parte şi majoritatea muncitorilor necalificaţi, în fapt soţiile şi copiii lor. Mai târziu, sindicatele,
menţinând principiul solidarităţii profesionale, au apărat interesele muncitorilor în relaţiile cu patronii,
inclusiv prin organizarea unor manifestaţii şi greve.
Industrializarea a fost însoţită de extinderea urbanizării. în Occident vechile oraşe s-au transformat
treptat, apărând „oraşul mecanizat" (B). Datorită noilor mijloace de transport, oraşele s-au putut
articula din zone separate: rezidenţială, comercială şi industrială. Separarea zonelor oraşelor a făcut
şi mai evident contrastul dintre burghezie (deţinătorii de capital cărora le aparţineau fabricile, maşinile,
profiturile) şi muncitorii industriali salariaţi. Primii locuiau în zona rezidenţială. într-un timp relativ scurt,
prin averea şi modul lor de viaţă, au depăşit confortul şi luxul vechii nobilimi. Muncitorii locuiau în
aglomerările mizere din apropierea fabricilor, constrânşi să trăiască din salarii insuficiente, expuşi
foametei şi epidemiilor.
Folosirea maşinilor a devalorizat forţa de muncă, numărul săracilor fiind în continuă creştere la oraşe.
La sfârşitul secolului al XVIII-lea, în prospera Anglie, 14% din populaţia oraşelor trăia din mila publică.
Nobili reformatori, oameni de afaceri, diverşi gânditori, preocupaţi de îndreptarea „răului social" au
elaborat diferite concepţii despre socialism. Robert Owen a făcut deosebirea între progresul tehnic şi
organizarea capitalistă a producţiei. Ca industriaş, accepta tehnica modernă, creatoare de noi
cunoştinţe şi belşug. Respingea însă repartiţia nedreaptă, pe care o considera principala cauză a
ruinării unei mari părţi a populaţiei.
Karl Marx (O) şi Friedrich Engels au generalizat împărţirea producătorilor industriali în patroni şi
muncitori. Pornind de la acumularea profitului de către patroni şi de la sărăcirea muncitorilor, ei au
susţinut ideea luptei de clasă ireconciliabile dintre aceştia. Lupta proletarilor împotriva patronilor avea
un rol revoluţionar, urmând să înlocuiască societatea capitalistă printr-o societate lipsită de
exploatare, pe care ei au numit-o comunistă, încercarea de aplicare a acestei teorii a demonstrat
caracterul ei utopic.

O Karl Marx (1818-1883).

Regiunea Anul 1800 Anul 1850
geografică

Europa 200 265

America de 6 25
Nord

America 19 33
Centrală şi de
Sud

Lumea 958 1238

Evoluţia populaţiei în milioane de locuitori.

AUTOEVALUARE
1. Ce urmări economice şi sociale a avut criza agrară?
2. Explicaţi consecinţele mecanizării asupra dezvoltării oraşelor.

VOCABULAR
• Grevă: formă de protest a muncitorilor, caracterizată prin încetarea lucrului.
• Sindicat organizaţie profesională a muncitorilor, care le apăra interesele economice.
• Socialism: teorii despre organizarea socială, care pun interesele generale deasupra celor individuale, şi care
condamnă proprietatea privată asupra mijloacelor de producţie.

ZONA MANCHESTER
Bogatele resurse din Lancashire (cereale, legume, mine de fier, plumb, aramă, huilă) au favorizat dezvoltarea a
numeroase oraşe: Manchester, Liverpool, Preston, Bolton. Manchester s-a dezvoltat rapid, ajungând, în 1850,
primul producător mondial de ţesături de bumbac, dar producea şi stofe de lână, velur, mătăsuri, ca şi toate
maşinile necesare manufacturilor. Minele de cărbuni, furnalele înalte, uzinele siderurgice au înconjurat oraşul, iar
mărfurile se vindeau rapid, datorită unei vaste reţele de căi de comunicaţie. Calea ferată care îl lega de Liverpool
i-a asigurat accesul la mare, apoi oraşul a devenit el însuşi port, ca urmare a construcţiei unui canal navigabil,
până la estuarul Mersey.
Primii mari industriaşi s-au recrutat dintre oamenii care lucraseră în ateliere.
Sir Robert Peel lăsa urmaşilor săi o avere de 1,5 milioane de livre. El făcea parte dintr-o familie de mici
proprietari de pământ. Tatăl său îşi ipotecase pământul pentru a fonda, în 1760, o imprimerie de ţesături de
bumbac. Cererea mare l-a determinat să treacă, din 1765, la ţesutul pânzei. în 1785, firma, deja importantă, era
deschisă ultimelor metode de producţie şi folosea maşini cu aburi.
Din 1809, Robert Peel a devenit membru al Parlamentului, în care reprezenta o nouă clasă socială, cea a
industriaşilor. El a a fost desemnat prim-ministru, în 1834.
Ce elemente au contribuit la dezvoltarea industriala a oraşului Manchester?

B.Z RONA UHR

în climatul favorabil al Uniunii vamale, partea cea mai dinamică a burgheziei comerciale şi industriale din zona
Rinului s-a arătat dispusă să investească. Impulsul dezvoltării industriale germane a venit din sectorul minier şi
metalurgic, sprijinit indirect şi de statul prusac, prin crearea Fondurilor pentru căi ferate, în 1842. în paralel s-a
realizat şi amenajarea sistematică a Rinului. S-au creat astfel condiţii economice favorabile valorificării resurselor
de fier, aramă, plumb, zinc, mercur şi a zăcămintelor de huilă din Ruhr. Ruinarea artizanilor rurali din regiune a
oferit mână de lucru abundentă şi relativ ieftină.
Producţia de huilă a sporit de la 6 milioane tone, în 1850, la 26 de milioane tone, în 1870. Ea oferea materia
primă pentru cocsul de bună calitate care alimenta furnalele înalte.
Siderurgişti, ca Harkort şi Krupp, recunoscuţi pentru competenţa în materie de oţel şi construcţii feroviare, au
folosit descoperirile de ultimă oră pentru a-şi extinde afacerile. Alfred Krupp deţinea mine de fier şi de cărbune,
întreprinderi metalurgice şi siderurgice, şantiere navale, şi s-a specializat în producţia de tunuri şi puşti cunoscute
în toată lumea. Micul oraş Essen, unde erau amplasate uzinele Krupp, care aveau 7 000 de angajaţi, a devenit
un oraş industrial cu 100 000 de locuitori.
Realizaţi o schemă prin care să arătaţi legăturile dintre întreprinderile Krupp.
EUROPAINTRE
ABSOLUTISM SI LIBERALISM

_CONGRESUL DE LA VIENA Şl SFÂNTA ALIANŢĂ

Destrămarea Imperiului napoleonian a pus problema reorganizării politico-teritoriale a Europei. în
acest scop, puterile învingătoare au convocat Congresul internaţional de la Viena (septembrie 1814-
iunie 1815 - @, @). Rezultatul negocierilor a fost aşa-numitul „Act final", adoptat la 9 iunie 1815 şi
semnat de reprezentanţii Angliei, Rusiei, Austriei, Prusiei, Franţei, Suediei şi Portugaliei.
Prin prevederile politice şi teritoriale ale „Actului final", Congresul a urmărit izolarea Franţei () şi
împiedicarea răspândirii ideilor Revoluţiei franceze. în această direcţie, documentul consacra
principiul legitimităţii (legitimismul), în virtutea căruia au fost restaurate în Europa dinastiile înlăturate
în timpul Revoluţiei şi al războaielor napoleoniene.
Franţa învinsă era redusă la graniţele din 1792, pierzând astfel teritoriile de peste Rin şi cele italiene
câştigate în vremea Revoluţiei, şi era obligată la plata unor despăgubiri de război. Pe teritoriul său
rămâneau trupe de ocupaţie (care aveau să fie retrase în 1818).
De asemenea, „Actul final" recunoştea existenţa Confederaţiei germane (creată la 8 iunie 1815).
Scopurile Confederaţiei erau realizarea unui obstacol în calea expansiunii franceze şi menţinerea
ordinii interne în statele membre. Principalele instituţii erau Dieta federativă, cu sediul la Frankfurt pe
Main - ca for legislativ, şi Consiliul Intern - pentru rezolvarea problemelor imediate.
Fostele Provincii Unite (actuala Olandă), împreună cu regiunile cu populaţie francofonă vecine
(actuala Belgie), alcătuiau un singur stat: Regatul Ţărilor de Jos.
Peninsula italică rămânea divizată din punct de vedere politic. Era consacrată existenţa a zece state:
Regatul Sardiniei (Piemontul), Regatul celor Două Sicilii (al Neapolelui), Statul papal, Ducatele
Parmei, Toscanei etc. în nord, Regatul Lombardo-Veneţian se afla sub stăpânire habsburgică.
Polonia era împărţită. Cea mai mare parte a ei, organizată ca regat, cu o Constituţie şi o administraţie
proprii, intra sub stăpânirea Rusiei. Austria primea Galiţia, iar Prusia, Marele ducat al Poznaniei.
Prin toate aceste hotărâri, Congresul de la Viena a căutat să impună dominaţia marilor puteri
învingătoare asupra Europei, respectând totuşi principiul echilibrului european şi al balanţei puterilor
Prevederile „Actului final" veneau în contradicţie cu aspiraţiile antiab-solutiste şi cu dorinţa de
independenţă şi unitate politică a unor naţiuni (spanioli, italieni, polonezi - O).
Tocmai pentru a feri noua configuraţie politico-teritorială de posibilele mişcări revoluţionare, la 26
septembrie 1815, la Paris, ţarul Alexandru I (O), împăratul Austriei şi regele Prusiei au constituit
Sfânta Alianţă. Obiectivele acestei înţelegeri a monarhilor erau apărarea principiului legitimităţii şi
menţinerea statu-quo-ului stabilit la Viena.

Ţarul Alexandru I (1801-1825), personalitatea care a polarizat atenţia diplomaţilor prezenţi la Viena, iniţiatorul
Sfintei Alianţe (în stânga ilustraţiei).
„Pretutindeni se spune că nu sunt de acord, că nu este vorba de a restabili ordinea şi dreptatea, ci de a forţa
mâna, de a lua fiecare cât mai mult şi că se pregăteşte un război general care nu va întârzia să izbucnească. Se
vorbeşte că Alexandru nu-l poate suferi pe Metternich, că Talleyrand e singurul care vorbeşte argumentat în
prezent şi că Evanghelia, dacă ar fi propovăduită de diavol, nu ar înceta să fie Evanghelie, şi este cazul lui, căci
Talleyrand nu cere nimic pentru Franţa. El nu vrea decât dreptate, echilibru, moderaţie, linişte, pe bazele sfinte
ale dreptului şi raţiunii."
(Raportul secret al prefectului de poliţie al Vlenei, Hager, către împăratul Austriei, 1 noiembrie 1814)
Cum percepea opinia publică Congresul?
„Europa este un sistem de state care au nevoie sâ trăiască între ele într-un raport de echilibru. Dar aceste state
sunt organisme vii. Echilibrul între aceste organisme vii nu poate fi impus din afară, prin forţa unui stat sau a unui
grup de state mai puternice, după voin{a lor arbitrară: trebuie să se răspundă necesităţilor vitale ale tuturor
statelor. Pentru a nu se înşela asupra acestor necesităţi vitale trebuie să concure întreaga Europă în stabilirea
noului sistem." (Talleyrand, Scrisoare către Ludovic al XVIII-lea, Viena, 25 noiembrie 1814)
1. Care era concepţia lui Talleyrand despre relaţiile dintre state?
2. Ce efect putea avea pentru Franţa acceptarea acestor idei de către Congres?
O Caricatură reprezentându-i pe monarhii învingători împărţindu-şi teritoriul Europei.

VOCABULAR
• Echilibru european: principiu de organizare a relaţiilor internaţionale potrivit căruia, ! printr-un sistem de alianţe,
tre-| buia împiedicată expansiunea teritorială sau preponderenţa politică a unei mari puteri, în dauna celorlalte.
• Legitimitate: principiu potrivit căruia pe tronul unei ţări tre-Ibuia să se afle monarhi de drept divin („legitimi").
• Statu-quo: situaţie a frontierelor la un moment dat.
AUTOEVALUARE
1. Care state erau principalele beneficiare ale schimbărilor teritoriale din 1815?
2. Cărui curent ideologic îi corespundea Sfânta Alianţă?
3. Ce urmăreau învingătorii lui Napoleon prin menţinerea statu-quo-ului?
Talleyrand, ministru de externe al Franţei în vremea lui Napoleon şi, apoi, după 1815. A încercat să scoată
Franţa din izolarea diplomatică de după căderea lui Napoleon.
Palatul Schdnbrunn, locul în care s-au desfăşurat lucrările Congresului de la Viena.
Europa între absolutism şi liberalism

Ludovic Filip (1830-1848), cu drapelul tricolor, în faţa unei baricade.

Ce simbolizează prezenţa regelui lângă o baricadă?
EUROPA INTRE REVOLUŢIE Şl CONTRAREVOLUŢIE, 1815-1848
La Congresul de la Viena, Rusia, Austria şi Prusia - marile puteri contrarevoluţionare - au încercat să
reorganizeze politic Europa potrivit intereselor şi principiilor lor. Au impus principiul legitimităţii, în
virtutea căruia dinastia de Bourbon a fost restaurată în Franţa, Spania (B) şi Regatul celor Două Sicilii,
şi au susţinut în toate ţările, pe cât s-a putut, revenirea la absolutism. De asemenea, ele au constituit
Sfânta Alianţă, ca o alianţă personală a monarhilor împotriva popoarelor, cu scopul de a asigura
stabilitatea monarhiilor de drept divin.
în opoziţie cu acestea, au continuat însă să se manifeste principiile şi forţele revoluţionare. Naţiunile
s-au opus atât regimurilor politice absolutiste, cât şi împărţirilor teritoriale impuse la Viena, deoarece
acestea contraveneau atât aspiraţiilor lor liberale şi democratice, cât şi celor de unitate sau
independenţă (A).
în Franţa, confruntarea dintre principiile revoluţionare şi absolutism s-a desfăşurat chiar în cadrul
instituţiilor statului. Restauraţia Bourbonilor nu a însemnat revenirea la Vechiul Regim, deoarece
Charta din 1814 înscria principiile libertăţii persoanei şi conştiinţei, iar Camera Deputaţilor exercita un
anume control asupra cheltuielilor şi-i putea critica pe miniştri. în schimb, regele putea emite
ordonanţe prin care modifica legile; cenzura şi poliţia limitau libertatea de exprimare, iar partidele
politice erau interzise.
Ludovic al XVIII-lea (1814-1824) a încercat să menţină echilibrul societăţii franceze, prin moderarea
pretenţiilor nobilimii şi realizarea unui compromis cu burghezia liberală reprezentată în Camera
Deputaţilor. în schimb, Carol al X-lea (1824-1830) a dorit să instaureze un regim în întregime abso-
lutist. Acest fapt a provocat revoluţia din iulie 1830, în urma căreia Bourbonii au fost înlăturaţi, fiind
proclamat rege Ludovic Filip de Orléans (O).
Regimul politic din vremea acestuia a fost numit Monarhia din Iulie. Noua Chartă, din 1830, a
reintrodus principiul suveranităţii naţionale, conform căruia regele nu mai domnea în virtutea dreptului
divin, ci în calitate de reprezentant al naţiunii. Camera Deputaţilor avea atribuţii sporite, putând
impune schimbarea miniştrilor. De asemenea, au fost garantate drepturile şi libertăţile individuale. Dar
votul continua să fie censitar (chiar dacă pe baza unui cens mai scăzut), iar organizaţiile politice
interzise. Aşadar, Monarhia din Iulie s-a definit ca un regim liberal clasic.
în cadrul Confederaţiei germane, contrarevoluţia a avut mai mult succes, după 1815. în general,
regimurile au fost absolutiste, susţinute de nobilime, armată şi administraţie. A fost cazul Imperiului
habsburgic şi al Prusiei. în statele germane spiritul revoluţionar s-a manifestat în mai mică măsură,
deoarece burghezia era slab dezvoltată, iar ţărănimea, majoritară, era inactivă politic. în aceste
condiţii, opoziţia liberală s-a concentrat în mediile universitare. Importanţa ei a sporit totuşi, către
1848.
Nu toate teritoriile stăpânite de Habsburgi intrau în Confederaţia germană. Cele locuite de slavi şi de
români aveau un alt statut. Transilvania, de exemplu, era organizată ca Mare principat, împăratul
având şi titlul de mare principe. Conducerea efectivă era însă exercitată de un guvernator imperial.
în Rusia, ţarul Alexandru I a oscilat între absolutism şi un oarecare liberalism. Nicolae I (1825-1855) a
revenit însă la o politică exclusiv absolutista ().
9 „De când o mulţime de francezi aventurieri, punând stăpânire pe educaţia tineretului de la noi, au adus în
Rusia germenii revoluţionari din patria lor şi (...) de când tinerii noştri ofiţeri s-au apropiat de liberalii din acele ţări
ale Europei pe unde i-au dus victoriile noastre, numărul oamenilor stăpâniţi de intenţii rele s-a înmulţit într-o
măsură înfricoşătoare (...) S-a hotărât să se înfiinţeze sub conducerea mea un corp de jandarmi (...). în acelaşi
timp s-a prevăzut şi concentrarea sub şefia mea a conducerii Secţiei a lll-a, înfiinţată pe lângă cancelaria
maiestăţii sale, precum şi a poliţiei secrete supreme, care prin agenţii săi secreţi trebuia să ajute şi să
înlesnească acţiunea jandarmilor."
(Generalul AH. Benckendorf însemnări)
Care erau cauzele intensificării supravegherii poliţieneşti în Rusia?
A. AMERICA LATINA
Coloniile spaniole din America erau administrate de metropolă doar ca nişte domenii de exploatare in beneficiul
ei, neavând dreptul să dezvolte o industrie şi un comerţ autohtone. Totodată, populaţia creolă (urmaşă a
coloniştilor spanioli) era tratată discriminatoriu, fiindu-i refuzat accesul la funcţiile publice.
Mişcarea de eliberare naţională a început în 1808, când, în Spania, Napoleon l-a impus rege pe fratele său
Joseph. Coloniile însă au refuzat sâ-l recunoască drept suveran şi şi-au organizat propriile armate şi adunări
naţionale
Numai că acţiunea începută contra francezilor s-a transformat foarte repede într-un război de independenţă
împotriva Spaniei Conducătorul cel mai important al revoltei a fost Simon Bolivar, din Venezuela,
Luptele au durat până în 1824, când, în Peru, a fost înfrântă ultima armată spaniolă.
Insurgenţii (răzvrătiţii) au beneficiat şi de sprijinul Angliei şi Statelor Unite, cărora dispariţia stăpânirii spaniole le
deschidea posibilitatea unor afaceri profitabile în regiune. în 1823. preşedintele Statelor Unite. James Monroe. a
declarat că orice intervenţie europeană pe continentul american va fi considerată ca un act neprietenesc faţă de
ţara sa „Doctrina Monroe" descuraja o posibilă intervenţie a Sfintei Alianţe, cerută de regele Spaniei.
Simon Bolivar a dorit să realizeze o federaţie a statelor americane, dar marile diferenţe geografice, etnice şi
politice dintre ele au împiedicat materializarea proiectului.
Singura colonie portugheză. Brazilia, s-a revoltat în 1821. Anul următor, don Pedro, fiul regelui Portugaliei, a fost
încoronat ca împărat constituţional. Brazilia rămânând singura monarhie din America de Sud.
Care au fost cauzele revoltei coloniilor spaniole din America Latină?
Simon Bolivar acordând drapelul eliberării comandantului unui batalion învingător.

B. SPANIA
în Spania, regele Ferdinand al Vll-lea de Bourbon a încercat să reinstaureze absolutismul. A suprimat Constituţia
liberală din 1812, a reactivat Tribunalul şi cenzura Inchiziţiei şi i-a eliminat pe adversarii politici.
Regimul s-a confruntat cu grave probleme financiare, accentuate de revolta coloniilor americane, care a lipsit
Spania de o însemnată sursă de venituri. Neplata soldelor a sporit nemulţumirea armatei. în aceste condiţii,
trupele aflate la Cadix, pentru a fi trimise în America Latină, s-au revoltat sub conducerea ofiţerului liberal Rafael
Riego Revoluţionarii au cerut renunţarea la absolutism şi convocarea cortesurilor.
Regele a fost nevoit să cedeze: s-a reintrodus Constituţia din 1812, au fost convocate cortesurile, s-au abolit
privilegiile şi a fost desfiinţată Inchiziţia.
în acelaşi timp însă, regele a cerut ajutorul Sfintei Alianţe După înfrângerea revoluţiilor italiene din 1820-1821,
cazul spaniol a intrat în atenţia acesteia La Congresul de la Verona, din 1822, Sfânta Alianţă a hotărât intervenţia
militară în Spania. Această misiune a fost încredinţată armatei franceze, Bourboniî din Franţa venind, astfel, în
sprijinul celor din Spania. Drept urmare, în 1823, .mişcarea cortesurilor' a fost înfrântă Deşi Ferdinand al Vll-lea
promisese o- amnistie generală, numeroşi liberali, printre care şi Rafael Riego, au fost executaţi.

Europa între absolutism şi liberalism

în condiţiile în care, în vremea lui Nicolae I, opoziţia nobilimii liberale nu dispunea de căi legale de
manifestare, ea a luat forme conspirative. Astfel, în decembrie 1825 (de unde şi numele de „mişcarea
decembriştilor"), nobilii liberali au pus la cale detronarea ţarului şi instaurarea monarhiei consti-
tuţionale. Acţiunea însă a eşuat, iar cei implicaţi au fost deportaţi în Siberia.
De asemenea, Nicolae I a reprimat războiul de independenţă al polonezilor, din 1830-1831, în urma
căruia a suprimat şi autonomia Poloniei.
în cazul Peninsulei italice, Congresul de la Viena a impus atât regimuri absolutiste, cât şi menţinerea
separării italienilor în mai multe state. Garantul acestei situaţii era Imperiul habsburgic, care îşi
reinstaurase dominaţia asupra peninsulei prin stăpânirea nordului acesteia. Acţiunile revoluţionarilor
italieni au urmărit, în egală măsură, înlăturarea absolutismului şi emanciparea de sub dominaţia
străină. Patrioţii italieni, grupaţi în societatea secretă a carbonarilor, au declanşat astfel de acţiuni în
Regatul celor Două Sicilii (1820) şi în Piemont (1821). Faţă de aceste evenimente s-a produs reacţia
monarhilor din Sfânta Alianţă. Ei s-au întrunit în congrese, care, la cererea lui Metternich (O), au
aprobat intervenţia armatei austriece în statele italiene. Ca urmare a acestei intervenţii, revoluţiile au
fost înfrânte.
în sud-estul Europei, Rusia şi Austria se aflau în concurenţă pentru preluarea „moştenirii" teritoriale a
Imperiului otoman. în această chestiune s-au implicat şi statele occidentale, în special Anglia, care nu
dorea ca Rusia să ajungă până la Strâmtori (Bosfor şi Dardanele). Menţinerea sau înlăturarea
stăpânirii otomane în sud-estul continentului a reprezentat „problema orientală". Popoarele din
Balcani au profitat de aceste rivalităţi, obţinând sprijinul puterilor europene împotriva otomanilor. Aşa
au procedat sârbii şi grecii (D), care după mai mulţi ani de război au obţinut, în 1829, prin Tratatul de
pace ruso-otoman de la Adrianopol, recunoaşterea autonomiei lor politice. în Ţara Românească şi
Moldova acţiunea înnoitoare s-a manifestat atât pe calea legală a memoriilor boiereşti, adresate
Imperiului otoman, Rusiei sau domnitorilor, în care se făceau propuneri de liberalizare a regimului
politic, cât şi pe calea revoluţiei (1821 - C).
Iniţial, urmărind să slăbească puterea otomană în regiune, Rusia a susţinut sporirea autonomiei
principatelor. în urma Tratatului de la Adrianopol, Imperiul otoman şi-a retras trupele din cetăţile
Turnu, Giurgiu şi Brăila, şi s-a trecut la elaborarea Regulamentelor Organice (E). Ulterior însă, dorind
să-şi impună propria dominaţie, Rusia a început să intervină tot mai mult în treburile interne ale
principatelor. Drept urmare, oamenii politici români s-au orientat către sprijinul statelor occidentale şi
către o înţelegere cu Imperiul otoman, mai puţin ameninţător decât Rusia.
Democratizarea s-a realizat şi pe calea reformelor, specifică Marii Britanii. Aici regimul parlamentar
funcţiona de mai bine de un secol, aşa încât societatea s-a putut transforma treptat, pe cale
legislativă.
După 1815, s-au aflat la guvernare conservatorii. Conservatorismul englez nu a fost un curent politic
contrarevoluţionar. El s-a definit ca promotor al menţinerii (conservării) regimului oligarhic de până
atunci. în 1830, au preluat puterea liberalii, care au realizat o serie de reforme în domeniile electoral,
administrativ şi social. Prin aceste reforme s-a lărgit accesul populaţiei la viaţa politică şi s-au
ameliorat condiţiile de muncă în fabrici.
Aşadar, Sfânta Alianţă nu a anihilat forţele revoluţionare. La 1848, monarhii şi naţiunile aveau să intre
în cea mai mare înfruntare din secolul XIX.

O Klemens Metternich, ministru de externe (din 1809) şi cancelar al Austriei (1821-1848), a întruchipat spiritul
contrarevoluţionar al Sfintei Alianţe.

VOCABULAR
• Autonomie politică: drept de autoconducere în problemele interne.
• Carbonari: nume dat mem brilor unei societăţi secrete italiene, datorită faptului că aceştia se reuneau în
colibele unor negustori de cărbuni.
• Cortesuri: parlamente regionale în Spania.
• Restauraţie: perioadă din istoria Franţei, cât s-a aflat \ reinstalată pe tron dinastia de Bourbon (1815-1830).

AUTOEVALUARE
1. Identificaţi trei probleme politice şi naţionale apărute în Europa, după 1815.
2. Exemplificaţi căile pe care s-a desfăşurat acţiunea de înnoire politică, între 1815-1848.
3. Cum a influenţat „problema orientală" acţiunea de emancipare a popoarelor din sud-estul Europei?
4. Cum s-a manifestat opoziţia liberală în statele germane şi în Rusia?
5. Comparaţi regimurile politice din Franţa şi Marea Britanie. Precizaţi două asemănări şi două deosebiri.

STUDIU
c. REVOLUŢIA DE
La începutul secolului al XlX-lea, în principate, împotriva fanarioţilor s-a format „partida naţională", alcătuită din
boieri români. Cu acordul unor mari boieri din „partida naţională", în ianuarie 1821, la Padeş, Tudor Vladimirescu
a declanşat acţiunea militară de înlăturare a fanarioţilor.
Programul revoluţiei, intitulat Cererile norodului românesc, cuprindea o serie de revendicări care vizau moder-
nizarea societăţii româneşti: domn pământean (dintre români), adunare reprezentativă, armată naţională.
Faţă de Imperiul otoman, Tudor Vladimirescu a procedat cu prudenţă. Pentru a evita o intervenţie otomană s-a
ferit să ceară independenţa Ţării Româneşti, solicitând numai respectarea autonomiei. Situaţia s-a complicat o
dată cu intrarea în ţară, dinspre Moldova, a trupelor ete-riste. Eteria era o organizaţie grecească secretă, consti-
tuită la Odessa, sub conducerea lui Alexandru Ipsilanti, fiul unui domnitor fanariot. Scopul Eteriei era sprijinirea
luptei de eliberare a Greciei. în drum spre Grecia, Alexandru Ipsilanti s-a oprit în Ţara Românească, unde a
căutat să provoace un război ruso-otoman. Intervenţia Porţii s-a produs în mai 1821. Tudor Vladimirescu s-a
retras din Bucureşti, dar a menţinut contactele cu otomanii, care urmăreau să-l atragă împotriva Eteriei. în aceste
condiţii, el a fost luat prizonier de Alexandru Ipsilanti, acuzat de trădare şi executat. Moartea lui Tudor
Vladimirescu a însemnat sfârşitul revoluţiei pe care o condusese.
Identificaţi un principiu politic democratic în Cererile norodului românesc.

D. GRECIA
Lupta de eliberare a grecilor s-a declanşat în 1821, cu ocazia rebeliunii lui AH paşa din lanina împotriva
sultanului Mahmuri al ll-lea, când AU paşa a cerut sprijinul populaţiei greceşti.
Acţiunea grecilor s-a transformat apoi într-un război de eliberare de sub stăpânirea otomană. în 1822, reuniţi în
Congresul de la Epidaur, insurgenţii au proclamat independenţa Greciei.
în 1827, când otomanii păreau învingători, au intervenit Rusia, Anglia şi Franţa, care au cerut Imperiului otoman
să încheie armistiţiu şi să recunoască autonomia Greciei. Ca element de presiune, acestea au trimis o flotă
comună în regiune. în dreptul insulei Navarino, flota aliată a fost atacată de cea turco-egipteană. După o bătălie
de două ore, otomanii au fost înfrânţi. Incidentul i-a oferit ţarului Nicolae I pretextul necesar pentru a declara
război Imperiului otoman, în 1828. Acest război s-a încheiat prin Tratatul de pace de la Adrianopol (1829), prin
care Poarta recunoştea autonomia Greciei.
De ce a intervenit Rusia în conflictul greco-otoman?
Imagine reprezentându-i pe revoluţionarii greci apărând drapelul insurecţiei.
„Tudor Vladimirescu", portret de Theodor Aman.

E. REGULAMENTELE VRGANICE
în Tratatul de pace ruso-otoman de la Adrianopol, din septembrie 1829, se prevedea înfiinţarea, în Ţara
Românească şi Moldova, a unor comisii care să elaboreze câte un proiect de măsuri de reorganizare politică a
ţării. Rezultatele activităţii comisiilor respective au fost Regulamentele Organice, cu un conţinut identic pentru
ambele principate. Aceste documente aveau valoarea unor legi fundamentale. Au intrat în vigoare, în 1831, în
Ţara Românească, şi în 1832, în Moldova, şi au funcţionat până în 1856.
Regulamentele organizau statul potrivit principiului separării puterilor. Puterea executivă o deţinea domnitorul,
ajutat de un Sfat administrativ (un fel de cabinet de miniştri); domnul putea guverna şi prin decrete. Puterea
legislativă aparţinea Adunării Obşteşti, în care intrau numai boierii. Puterea judecătorească era exercitată de
tribunale, instanţa supremă fiind înaltul Divan, ale cărui hotărâri erau fără apel. în plan economic şi social se
desfiinţau vămile interne, se introducea impozitul unic şi se reglementa statutul ţăranilor clăcaşi, consideraţi
simpli chiriaşi pe pământul boierilor, datori să muncească pentru lotul deţinut în folosinţă. Era înfiinţată o „miliţie
pământeană", care a reprezentat mai târziu baza armatei naţionale. Se preconizau măsuri pentru dezvoltarea
învăţământului. Comparativ cu situaţia anterioară, Regulamentele au însemnat un pas important în procesul de
modernizare. Dar, prin faptul că permiteau numai boierimii să participe la viaţa politică şi prin condiţiile grele de
muncă impuse ţăranilor, ele aveau să provoace dorinţa revoluţionarilor paşoptişti de a le înlătura.
1. Ce înnoiri au adus în plan politic Regulamentele Organice?
2. Ce importanţă istorică au avut aceste înnoiri?
Europa între absolutism şi liberalism
REVOLUŢIA DE LA 1848-1849
In anii 1848-1849, popoarele au luptat pentru a impune regimuri democratice şi pentru realizarea
obiectivelor lor naţionale, de afirmare, independenţă şi unitate. Ponderea acestor obiective a variat de
la ţară la ţară. în unele cazuri (Franţa), a fost vizată în primul rând schimbarea regimului politic, în
altele (Italia - B, Imperiul habsburgic, unele state germane - A), afirmarea naţională. în prima situaţie a
fost vorba de revoluţii social-politice, în a doua, de revoluţii cu caracter precumpănitor naţional.
în Occident, revoluţia a fost condusă de burghezie, în Europa centrală şi răsăriteană, de nobilimea
liberală şi de burghezie, în toate ţările existând o importantă participare populară, mai ales la nivelul
locuitorilor oraşelor: mici burghezi (meseriaşi, negustori), liberi profesionişti, studenţi şi muncitori.
Toate aceste categorii sociale aveau ca scop comun înlăturarea absolutismului, care împiedica
libertatea de manifestare politică, şi afirmarea individualităţii naţiunii respective. Dar între ele au
existat şi o serie de divergenţe, care au uşurat acţiunea contrarevoluţionară. în plan politic, radicalii (o
parte a burgheziei, studenţimea, muncitorii) au dorit o republică democratică, iar moderaţii (o altă
parte a burgheziei, nobilimea reformatoare), o monarhie constituţională liberală. în plan social,
muncitorii au manifestat tendinţe egalitariste pe care burghezia nu le putea accepta, iar revoltele
ţărăneşti din unele zone au îndepărtat nobilimea de la revoluţie.
în Franţa, principala cauză a revoluţiei a fost de natură politică: monopolul politic exercitat de marii
bancheri în vremea Monarhiei din Iulie împiedica accesul la putere al burgheziei industriale şi al micii
burghezii orăşeneşti.
Revoluţia a izbucnit la Paris, în februarie 1848. La 25 februarie, a fost proclamată republica. S-a
format un guvern provizoriu, din care au făcut parte reprezentanţii tuturor participanţilor la revoluţie:
republicanul burghez Lamartine, socialistul Louis Blanc, muncitorul Albert etc.(O).
Guvernul provizoriu a emis o serie de decrete, dintre care cele mai importante se refereau la
acordarea votului universal pentru bărbaţi, libertatea presei şi a întrunirilor şi organizarea Atelierelor
Naţionale.
în martie 1848, a fost aleasă, prin vot universal, Adunarea Constituantă, cu o majoritate burgheză.
Aceasta a elaborat o Constituţie democratică, în care se preciza că puterea executivă era exercitată
de preşedinte, iar cea legislativă de Adunarea Naţională, fiind înscris şi un sistem de drepturi şi
libertăţi cetăţeneşti: libertatea persoanei, a conştiinţei, a presei etc.
în paralel însă, Adunarea a hotărât să pună capăt agitaţiilor muncitorilor prin desfiinţarea cluburilor lor
şi a Atelierelor Naţionale. Rezultatul a fost, în iunie 1848, prima înfruntare armată între foştii aliaţi:
burghezia parlamentară şi muncitorii, încheiată cu victoria celei dintâi ().
în decembrie 1848, tot prin vot universal, a fost ales preşedinte Ludovic Bonaparte, un nepot al lui
Napoleon. Profitând de neînţelegerile dintre grupările politice şi de compromiterea Adunării, la 2
decembrie 1852, acesta s-a proclamat împărat, sub numele de Napoleon al lll-lea.
O situaţie deosebită a existat în Imperiul habsburgic, care era un stat multinaţional. Aici cauzele
revoluţiilor au fost atât politice şi sociale, cât şi naţionale. Absolutismul şi persistenţa unor
reglementări feudale în agricultură împiedicau burghezia şi nobilimea liberală să ajungă la putere şi să
se
O „Eroismul poporului parizian a răsturnat un guvern retrograd şi oligarhic (...).
Sângele poporului â curs ca şi în iulie (1830-n.n.): de data aceasta însă acest popor nobil nu va fi înşelat. A
dobândit un guvern naţional şi popular care aprobă drepturile şi voinţa de progres a acestui popor mare şi nobil
(...). Sub regimul popular anunţat de guvernul provizoriu, fiecare cetăţean trebuie să se considere ca învestit cu o
magistratură (...)
Guvernul provizoriu vrea republica în funcţie de aprobarea poporului şi va consulta poporul fără întârziere.
Doreşte unitatea naţiunii, care de acum înainte va cuprinde toate clasele şi toţi cetăţenii; doreşte autoguvernarea
naţiunii.
El are ca principii - libertatea, egalitatea şi fraternitatea, iar ca deviză - poporul."
(Proclamaţia guvernului provizoriu, 24 februarie 1848)
Cărui curent ideologic îi corespundea această proclamaţie?

Tablou de Henri Philippoteaux reprezentându-l pe Lamartine, şeful guvernului provizoriu, respingând drapelul
roşu în favoarea celui tricolor.
Ce semnificaţie politică avea gestul lui Lamartine?

A. STATELE GERMANE
în Confederaţia germană, acţiunile revoluţionare s-au desfăşurat în mod diferit. în unele state ele au avut un ca-
racter paşnic, în altele s-a ajuns la confruntări armate. Diferită a fost şi participarea: fie acţiuni numai ale
burgheziei, fie revoluţii burgheze dublate de revolte ţărăneşti.
în Prusia, revoluţia a început în martie 1848, la Berlin. După câteva zile de lupte, regele Friedrich Wilhelm al IV-
lea a fost obligat să accepte formarea unui nou guvern şi apoi alegerea unei Adunări Naţionale Constituante, în
care majoritatea o deţineau liberalii.
Divergenţele dintre burghezia liberală şi muncitori au făcut ca Adunarea să piardă sprijinul politic şi militar al
acestora din urmă. în aceste condiţii, în noiembrie 1848, regele a numit un nou guvern, condus de un general,
contele de Brandenburg, după care a dizolvat Adunarea.
în decembrie, regele a acordat însă o Constituţie, care reprezenta un compromis între liberalism şi absolutism,
puterea fiind împărţită între un Parlament bicameral şi monarh.
Una dintre principalele preocupări ale revoluţionarilor germani a fost unirea într-un singur stat. în acest scop s-a
constituit Parlamentul de la Frankfurt, în care şi-au trimis reprezentanţi toate statele Confederaţiei. în martie
1849, acesta a votat o Constituţie şi a oferit coroana de împărat al Germaniei regelui Prusiei, care însă a refuzat-
o, declarând că nu o poate primi deoarece „vine din noroi".
Parlamentul de la Frankfurt a fost dizolvat, eşuând astfel proiectul de unificare de la 1848-1849. Principiile sale
de organizare a Germaniei au fost reafirmate, mai târziu,
de Prusia cancelarului Otto von Bismarck.
1. De ce a refuzat regele Prusiei coroana imperială oferită de Parlamentul de la Frankfurt?
2. Ce schimbări politice a impus revoluţia în Prusia?
„Revoluţionari berlinezi pe o baricadă", pictură de J. Kirchhoff. Observaţi drapelul tricolor, simbolul unităţii
germanilor.
S T U D I U de C A Z
B. STATELE ITALIENE
Acţiunile revoluţionare din statele italiene au avut un dublu caracter: politic şi naţional. Ele au urmărit atât
instaurarea unor regimuri constituţionale, cât şi eliberarea nordului peninsulei de sub stăpânirea habsburgică.
Prima revoltă s-a declanşat în ianuarie 1848, la Palermo, în Regatul celor Două Sicilii, împotriva dinastiei
Bourbonilor. Sub presiune populară, regele Ferdinand al IV-lea a acceptat adoptarea unei Constituţii liberale.
Acelaşi lucru l-au făcut şi ducele Toscanei, la Florenţa, şi regele Piemontului, la Torino.
Revoluţia de la Viena şi înlăturarea cancelarului Metternich au impulsionat lupta italienilor. în martie 1848,
insurecţia de la Milano a dus la alungarea austriecilor din oraş, iar la Veneţia a fost proclamată republica. în
acelaşi timp, trupele piemonteze, alături de contingentele din Toscana, Regatul celor Două Sicilii şi Statul papal,
au pătruns în Lombardia.
între italieni au apărut o serie de neînţelegeri. Suveranii diverselor state se temeau ca nu cumva războiul să ducă
la instaurarea dominaţiei dinastiei piemonteze de Savoia în peninsulă. Gruparea democraţilor, condusă de
Giuseppe Mazzini, dorea o republică, nu o monarhie, fie ea şi de origine italiană. în aceste condiţii, armata
piemon-teză, rămasă izolată, a fost înfrântă de austrieci şi obligată să se retragă. în februarie 1849, Piemontul a
declarat din nou război Austriei, dar în martie a fost învins. în această situaţie, regele Carol Albert a abdicat în
favoarea fiului său, Victor Emmanuel al ll-lea.
în vara anului 1849, au capitulat şi ultimele centre revoluţionare: republicile Roma şi Veneţia. Revoluţia romană,
condusă de Mazzini şi Garibaldi, a fost înfrântă de corpul expediţionar francez trimis de Ludovic Bonaparte la
cererea papei. Veneţia a fost reocupată de austrieci.
Deşi înfrânte, revoluţiile şi războiul de independenţă de la 1848-1849 au pus în evidenţă două aspecte: au arătat
care erau forţele politice favorabile unificării Italiei - dinastia de Savoia şi democraţii; şi care erau adversarii
acesteia - Austria, papalitatea şi unii suverani. De asemenea, au arătat care era calea prin care se putea realiza
unificarea: lupta armată, într-un context internaţional favorabil.
Explicaţi atitudinea diferiţilor factori politici în problema unificării italienilor.
Giuseppe Garibaldi (stânga) şi Giuseppe Mazzini.

Europa între absolutism şi liberalism

îmbogăţească într-o economie capitalistă, iar centralismul birocratic al Cur\\\ de la Viena, care făcea
apel numai la funcţionarii de origine germană, împiedica afirmarea identităţilor naţionale.
în Imperiul habsburgic revoluţiile au izbucnit în martie 1848, la Praga, Viena (), Pesta şi Milano. în
Austria, cancelarul Metternich a fost demis, în Ungaria, Dieta de la Pozsony (Bratislava), dominată de
nobilimea liberală condusă de Lajos Kossuth (), a votat o serie de legi care prevedeau acordarea de
drepturi individuale şi desfiinţarea iobăgiei şi a privilegiilor feudale.
Treptat însă, forţele revoluţionare au trecut în defensivă. în Austria, Viena era singurul centru
revoluţionar însemnat, izolat într-o zonă rurală inactivă. Revoluţia maghiară, susţinând proiectul
Ungariei Mari, a intrat în conflict nu doar cu reacţiunea austriacă, dar şi cu revoluţia românilor arde-
leni, ajungându-se până la război. în plus, noul împărat, Franz Joseph (O), a cerut sprijinul militar al
ţarului Nicolae I. în aceste condiţii, până în august 1849, armatele austriece au recuperat posesiunile
italiene, iar trupele ruseşti au înfrânt revoluţia ungară. A fost abrogată Constituţia liberală din martie
1849, în Imperiu instaurându-se aşa-numitul regim neoabsolutist.
Revoluţia română din Transilvania s-a desfăşurat pe aceleaşi coordonate: social-politice şi naţionale.
Programul revoluţiei, adoptat la adunarea de la Blaj, din mai 1848, cuprindea revendicări politice
(libertatea persoanei, a cuvântului şi eliminarea cenzurii), sociale (desfiinţarea iobăgiei şi a privilegiilor
feudale) şi naţionale (drepturi politice pentru naţiunea română - ).
Faptul că revoluţia maghiară dorea alipirea Transilvaniei la Ungaria i-a determinat pe conducătorii
românilor (Simion Bărnuţiu, Avram lancu - ) să caute o înţelegere cu austriecii. în vara anului 1849,
trupele lui Avram lancu au încetat lupta, românii obţinând totuşi din partea Vienei recunoaşterea lor ca
naţiune cu drepturi politice în Ardeal, egală cu maghiarii, saşii şi secuii.
Dacă revoluţia din Transilvania a fost una naţională, acţiunile din Moldova şi Ţara Românească au
avut un caracter preponderent politic şi social. Regimul regulamentar nu-i mai mulţumea pe boierii
tineri, care voiau să aplice în societatea românească principiile democratice asimilate de ei în
perioada studiilor în Occident. Reglementările feudale din agricultură împiedicau obţinerea unor
câştiguri mai mari din comerţul cu cereale. Astfel, în programul de la laşi, din martie 1848, se cereau
atât libertatea persoanei şi desfiinţarea cenzurii, cât şi măsuri pentru dezvoltarea agriculturii şi a
comerţului. Programul muntean, adoptat la Islaz, în iunie 1848, revendica egalitatea politică, votul
universal şi alegerea domnitorului pe cinci ani (ca un fel de preşedinte), pe de o parte, şi desfiinţarea
clăcii şi împroprietărirea ţăranilor, pe de altă parte. Revoluţia din Moldova a fost reprimată îndată ce a
început, de către domnul Mihail Sturdza, iar cea din Ţara Românească, în septembrie 1848, prin
intervenţia otomană şi rusească.
Pe termen imediat, revoluţiile de la 1848-1849 au fost în general un eşec, ele nereuşind să înlăture
definitiv absolutismul ori să întemeieze statele naţionale. Au elaborat însă un program de dezvoltare
în sens democratic, capitalist şi naţional care a definit ideologiile naţionale (ce au utilizat miturile
istorico-naţionale) (O). Acest program s-a desăvârşit după primul război mondial, când în Europa s-au
instaurat regimuri democratice şi când naţiunile şi-au realizat obiectivele de independenţă sau unitate
politică.

O Franz Joseph (1848-1916).

Devenit împărat într-un moment în care integritatea statului era grav ameninţată, s-a străduit să o menţină de-a
lungul întregii sale domnii, alternând forţa şi concesiile.
€> „Naţiunea română, răzi-mată pe principiul libertăţii, egalităţii şi frăţietăţii, pretinde independenţa sa naţională,
în respectul politic, ca să figureze în numele său, ca Naţiunea română să-şi aibă reprezentanţii săi la Dieta Ţării.
(...) Naţiunea română cere ca conlocuitoarele naţiuni nici de cum să nu dezbată cauza unirii cu Ungaria, până
când Naţiunea română nu va fi naţiune constituită şi organizată, cu vot deliberativ şi decisiv în camera legislativă;
iar dacă din contră, dacă Dieta Transilvaniei ar voi totuşi a se lăsa la pertractarea acelei Uniuni de noi fără noi,
atunci Naţiunea română protestează cu solemnitate."
(Proclamaţia de la Blaj, mai 1848)
Cu ce probleme se confrunta naţiunea română din Transilvania?
„Luni 13 martie. Ora 8. Mare mulţime de studenţi spre palatul dietal. Mase de oameni bine îmbrăcaţi se agită pe
străzi.
Ora 11 (...) Dorinţe ale poporului: 1. libertatea presei;
2. libertatea învăţământului;
3. dreptul de asociere; 4. dieta generală, miniştri responsabili.
Ora 12 (...) O delegaţie de burghezi reuşeşte să pătrundă în Burg. Străzile iau o înfăţişare ameninţătoare. «Jos
Metternich» devine lozinca generală.(...) Ora 8. Gloata cutreieră în mase compacte străzile (...) Mare vărsare de
sânge. Nu vor să fie de acord cu nici un fel de concesie. Ora 8.30. Prinţul Metternich îşi dă demisia."
(Cari Fr. Vitzhum, Scrisoare despre revoluţia din Viena)
1. Enumeraţi categoriile sociale participante.
2. Cum au evoluat revendicările?
VOCABULAR
• Ateliere Naţionale: întreprinderi înfiinţate de stat cu scopul de a absorbi şomajul.
• Guvern provizoriu: guvern revoluţionar, care avea drept principal obiectiv organizarea de noi alegeri.
• Neoabsolutism: regim instaurat în Austria, caracterizat prin măsuri de centralizare, germanizare şi catolicizare.

AUTOEVALUARE
1. Care au fost forţele revoluţionare la 1848-1849?
2. De câte feluri au fost obiectivele revoluţiilor?
3. Precizaţi două cauze ale înfrângerii revoluţiilor.
4. Comparaţi revoluţia din Franţa cu revoluţiile din Imperiul habsburgic. Ce elemente comune şi ce deosebiri
identificaţi?
O .Republica universală democratică şi socială", litografie de Frederic Sorrieu.
Naţiunile sunt reprezentate într-un marş spre progres, înfrăţite de idealurile democratice comune, sub semnul
divinităţii şi al abundenţei.
Identificaţi drapelele unor naţiuni.
® Lajos Kossuth. Nobil liberal maghiar, care a luptat împotriva absolutismului austriac şi pentru realizarea
Ungariei Mari (în graniţele Coroanei lui Ştefan cel Sfânt).
Avram lancu", portret de Barbu Iscovescu.
Revoluţionar democrat român din Transilvania, a organizat rezistenţa militară din Munţii Apuseni împotriva
armatelor maghiare. în acest context, a colaborat cu autorităţile austriece.

TAT ŞI NAŢIUNE ÎN A DOUA JUMĂTATEA SECOLULUI XIX

NAŢIUNILE Şl STATELE NAŢIONALE
Spre deosebire de epocile anterioare, când popoarele urmau în general voinţa monarhilor, în secolul
al XlX-lea naţiunile au început să-şi afirme individualitatea colectivă.
Naţiunea este o comunitate etnică omogenă, locuind în limitele unui teritoriu precizat geografic, care
se defineşte prin conştiinţa identităţii sale, adică prin conştiinţa faptului că are o istorie comună şi
obiective politice, economice şi culturale comune.
Conştiinţa naţională apare în condiţiile existenţei mai multor factori: lingvistici, culturali şi economici. în
primul rând, pentru ca o comunitate etnică să se poată imagina pe sine ca un ansamblu unitar, trebuie
să vorbească aceeaşi limbă. Astfel, apariţia conştiinţei naţionale depinde de dispariţia sau scăderea
importanţei dialectelor. în al doilea rând, trebuie să existe un sistem de învăţământ unitar şi
generalizat şi o cultură comună, pentru ca pe calea acestora să se transmită întregii comunităţi
aceleaşi idei şi valori. în al treilea rând, este necesară existenţa unei pieţe interne comune, care să
determine forţele economice ale unei comunităţi să se integreze organic în acea comunitate, nu să-şi
disperseze interesele către alte zone (C, E).
în Europa occidentală - în Franţa (O) şi în Marea Britanie () - unde existau deja state naţionale, a fost
vorba de un proces de întărire a coeziunii interne. Dezvoltarea capitalistă şi democratizarea întregii
societăţi, prin eliminarea particularismelor regionale şi a privilegiilor, au condus la o omogenizare a
sistemului social şi politic. Principalele mijloace de creştere a coeziunii interne au fost: elaborarea
unei legislaţii unitare, controlul administrativ, economia, învăţământul şi armata ().
în Franţa, reţeaua de funcţionari creată de al Doilea Imperiu a asigurat unitatea administrativă şi
aplicarea legii unice a statului la nivelul întregii ţări. De asemenea, politica de industrializare şi de
construcţie a căilor ferate, promovată de Imperiu, a contribuit la creşterea producţiei şi la
intensificarea legăturilor comerciale dintre regiuni, dezvoltându-se piaţa internă (naţională).
Republica a lll-a, proclamată la 4 septembrie 1870 (după ce Napoleon al lll-lea a fost luat prizonier în
războiul cu Prusia), a instituţionalizat votul universal, Franţa devenind prima democraţie europeană.
Puterea legislativă aparţinea parlamentului, iar cea executivă, guvernului. Şeful statului era
preşedintele, ales de parlament pe şapte ani. Votul universal - care semnifica egalitatea politică a
cetăţenilor - a determinat întărirea coeziunii corpului social, care nu mai era diferenţiat de privilegii.
în continuare, dezvoltarea învăţământului public pe întreg teritoriul Franţei a asigurat unitatea de
instrucţie şi cultură a naţiunii franceze. Lărgirea accesului tuturor categoriilor sociale la învăţământ a
redus discrepanţele de educaţie, generatoare de conflict.
în Marea Britanie, coeziunea statului a fost asigurată de faptul că între Partidul Liberal şi cel
Conservator nu existau mari deosebiri de orientare.

Napoleon al lll-lea (1852-1870).

„Aveţi datoria de a vă instrui, pentru că un cetăţean ignorant nu este capabil să-şi slujească bine ţara. (...) Aveţi
datoria să vă îndepliniţi serviciul militar, pentru că acest serviciu, egal pentru toţi, are ca scop apărarea tuturor.
(...) Aveţi datoria să vă supuneţi legii, pentru că legea e făcută de toţi şi pentru toţi. Deci, bărbaţi, fiţi buni
cetăţeni!"
(D. Blanchet, Istoria Franţei, 1895)
Ce instituţii contribuiau la formarea spiritului civic?

Regina Victoria (1837-1901).

STUDIU 4
A. ITALIA
Statul naţional italian s-a realizat în jurul Piemontului, printr-o acţiune care a îmbinat calea diplomatică şi cea
militară. Principalul obstacol în calea unificării politice era Imperiul habsburgic, care stăpânea Lombardia şi
Veneţia. în faţa acestei situaţii, prim-ministrul piemontez Camillo Cavour s-a orientat spre alianţa cu Franţa, şi ea
interesată în slăbirea puterii austriece. în 1859, Franţa şi Piemontul au încheiat un tratat secret care prevedea o
acţiune comună împotriva Austriei. Războiul s-a încheiat cu înfrângerea Austriei, în urma păcii, Piemontul primind
Lombardia.
în 1860, ducatele din centrul Italiei s-au unit la rândul lor cu Piemontul, iar expediţia lui Giuseppe Garibaldi a dus
la alungarea Bourbonilor din Regatul celor Două Sicllii şi apoi la unirea acestuia, precum şi a Statului papal, cu
Piemontul. Pe fondul acestor succese, în martie 1861, Parlamentul italian unificat l-a proclamat pe regele
piemontez Victor Emmanuel al ll-lea rege al Italiei.
Singurele teritorii care nu intrau încă în componenţa statului naţional italian erau Veneţia şi Roma. în 1866, la
recomandarea lui Napoleon al lll-lea, Italia s-a aliat cu Prusia în războiul contra Austriei, reuşind în acest context
să obţină Veneţia. La Roma se afla, încă din 1849, o garnizoană franceză. în 1870, în condiţiile declanşării
războiului franco-prusac, garnizoana a fost retrasă şl Roma a intrat în componenţa statului italian.

Deputaţi din regiunea Toscanei proclamând în faţa regelui Victor Emmanuel al ll-lea unirea acestei regiuni cu
Piemontul, pictură de Mochi.

B. GERMANIA
Statele dominante în cadrul Confederaţiei germane erau Prusia şi Austria. în condiţiile în care Austria era un stat
multinaţional, cu o serie de teritorii în afara Confederaţiei, rolul de factor unificator în spaţiul german a revenit
firesc Prusiei.
Eşecul încercării liberale de la 1848, de unificare paşnică, l-a determinat pe Otto von Bismarck - cancelarul
Prusiei - să recurgă la calea „prin fier şi sânge".
Bismarck a evitat o confruntare prematură cu Austria. Astfel, în 1864, i-a cooptat pe Habsburgi în războiul
împotriva Danemarcei, care stăpânea în spaţiul german ducatele Schleswig şi Holstein.
După o victorie rapidă, Prusia a anexat Schleswigul, iar Austria, Holsteinul.
în 1866, însă, cele două mari puteri au ajuns să se înfrunte direct. Victoria Prusiei i-a adus acesteia mai multe
teritorii, printre care ducatul Holstein şi oraşul Frankfurt pe Main.
Totodată a fost desfiinţată vechea Confederaţie germană, înlocuită cu aşa-numita Confederaţie germană de
nord, din care Austria era exclusă. Hegemonia în cadrul noii confederaţii o deţinea Prusia.
Singura mare putere care se mai putea opune unificării germane depline era Franţa, războiul dintre aceasta şi
Prusia părând de acum inevitabil. El s-a declanşat în iulie 1870 şi s-a încheiat în mai 1871, cu înfrângerea
categorică a Franţei, care a fost obligată, prin pacea de la Frankfurt pe Main, să cedeze Alsacia şi o parte din
Lorena şi să plătească o despăgubire de război de 5 miliarde de franci. Sub impresia victoriilor prusace, în
toamna anului 1870, statele sud-germane au aderat la Confederaţia germană de nord.
în aceste condiţii, la 18 ianuarie 1871, în Sala oglinzilor de la Versailles, a fost proclamat Imperiul federal
german, Wilhelm I al Prusiei încoronându-se ca împărat (Kaiser) al Germaniei.
1. Care au fost căile de unificare a Italiei? Dar a Germaniei?
2. Cum au fost influenţate raporturile de forţă din Europa de aceste unificări?

„Proclamarea Imperiului german", pictură de A. von Werner.

în dreptul tronului se află împăratul Wilhelm I, iar în dreapta (în alb) cancelarul Bismarck.
Stat şi naţiune în a doua jumătate a secolului al XlX-lea
Procesul de democratizare a continuat. în plan politic, liberalii au adoptat, în 1884, legea prin care se
introducea votul universal. în domeniul învăţământului, liberalii au susţinut dezvoltarea reţelei de şcoli
primare şi secundare şi au eliminat privilegiile care rezervau numai protestanţilor accesul la bursele şi
posturile universitare. în plan social, conservatorii s-au preocupat de îmbunătăţirea stării locuinţelor şi
a asistenţei sanitare muncitoreşti, limitând sursele de conflict din societate. Partidul Conservator, deşi
reprezenta cu precădere vechea aristocraţie, a reuşit să se adapteze la noile realităţi sociale şi
politice, încercând să câştige simpatia muncitorilor, în competiţie cu Partidul Liberal care reprezenta,
în principal, burghezia.
în Europa centrală, de sud (A, B) şi de est, procesul formării statelor naţionale a fost împiedicat de
existenţa imperiilor multinaţionale - habsbur-gic, rus şi otoman - sub stăpânirea cărora se găseau
italieni, cehi, unguri, croaţi, polonezi, români, bulgari etc.
Politica marilor puteri a influenţat acţiunea naţiunilor sau statelor mai mici (O). în sud-estul Europei, de
exemplu, dorind să blocheze expansiunea Rusiei, Franţa a sprijinit eforturile de emancipare ale
românilor şi sârbilor. Marea Britanie însă, având acelaşi scop al îndepărtării Rusiei de Strâmtori, a
ales altă cale: aceea a apărării integrităţii Imperiului otoman. Naţiunile mici au ţinut seama de
contradicţiile dintre marile puteri, de care au căutat să se folosească în propriul lor interes, aşa cum
au procedat românii, de pildă.
între anii 1853-1856, s-a desfăşurat aşa-numitul război al Crimeii, care a opus Rusia unei coaliţii
formate din Imperiul otoman, Marea Britanie, Franţa, Piemont şi Prusia; Imperiul habsburgic a rămas
neutru. După capitularea Rusiei, la Congresul de pace de la Paris, din 1856, Franţa a propus unirea
Moldovei şi Ţării Româneşti. Congresul a hotărât convocarea în principate a unor Adunări ad-hoc ale
românilor, în care aceştia să-şi exprime propria opţiune. în 1857, Adunările ad-hoc din Moldova şi
Ţara Românească au afirmat acelaşi punct de vedere: doreau unirea, sub conducerea unui principe
străin, şi neutralitatea politică internaţională. Deoarece, în 1858, marile puteri au acceptat numai
formula unei uniri formale (statul urma să se numească Principatele Unite, cu doi domnitori, două
guverne şi două Adunări legislative, şi numai cu o Comisie Centrală care avea să elaboreze proiecte
de legi comune), românii au recurs la politica faptului împlinit. Astfel, Alexandru I. Cuza (1859-1866) a
fost ales domn în ambele ţări: la 5 ianuarie 1859, în Moldova, şi la 24 ianuarie, în Ţara Românească
(D). în 1862, prin constituirea unui singur guvern şi a unui singur parlament, uniunea personală s-a
transformat într-o unificare politică deplină.
în 1875, în Bosnia-Herţegovina, şi în 1876, în Bulgaria, au izbucnit revolte antiotomane. în această
situaţie, sub pretextul că îi protejează pe ortodocşii din Balcani, în 1877, Rusia a declarat război
Imperiului otoman. La 9 mai 1877, România şi-a proclamat independenţa.
Războiul ruso-româno-otoman din anii 1877-1878 s-a încheiat cu înfrângerea Porţii. Congresul de
pace de la Berlin, la care au participat marile puteri europene, a hotărât recunoaşterea independenţei
României, Serbiei şi Muntenegrului şi crearea Principatului autonom al Bulgariei. Astfel, la finele
secolului al XlX-lea, în sud-estul Europei se constituiseră statele naţionale, această parte a
continentului aliniindu-se modelului statal occidental. Unele teritorii locuite de balcanici continuau însă
să se afle sub stăpânire otomană.
O „Armata mea nu are altă însărcinare decât sâ-i ţină în loc pe duşmanii voştri şi să menţină ordinea
interioară."Ea nu va ridica nici o piedica în faţa manifestării dorinţelor voastre legitime.
Zburaţi sub drapelele regelui Victor Emmanuel. Fiţi azi numai soldaţi şi mâine veţi fi cetăţenii liberi ai unei mari
ţări."
(Napoleon al lll-lea,
Proclamaţie către italieni, 1859)
1. La ce .dorinţe legitime" făcea referire împăratul?
2. Ce cale de acţiune le recomanda italienilor?

VOCABULAR
• Adunări ad-hoc: adunări convocate în mod excepţional, pentru a se pronunţa în legătură cu o anumită
problemă.
• Piaţă internă: teritoriul unei ţări pe care se desfăşoară activităţi comerciale neîngrădite de vămi interne.
• Secesiune: acţiune de separare teritorială a unei anumite regiuni de statul din care face parte.

AUTOEVALUARE
1. Ce este conştiinţa naţională şi care sunt factorii care contribuie la apariţia ei?
2. Comparaţi evoluţia regimurilor politice din Franţa şi Marea Britanie.
3. în ce condiţii s-a produs afirmarea naţiunilor din Balcani?
4. Care a fost politica Franţei în sud-estul Europei şi cum a influenţat aceasta situaţia principatelor române?

STUDIU u C A Z
I altă nă în şi să â. Ea că în iţelor
ielele I. Fiji e veţi mari
Mea,
\lieni,
itime" ie le
C. JAPONIA
La jumătatea secolului al XlX-lea, Japonia se mai afla practic în Evul Mediu, intr-o autoizolare impusă de şoguni,
încă din 1603. Această izolare a fost întreruptă în 1854, când, sub ameninţarea flotei americane, Japonia a
acceptat să-şi deschidă porturile, fn continuare, a fost obligată să semneze o serie de tratate economice cu SUA,
Anglia, Franţa, Rusia etc. care ameninţau să transforme Japonia în colonie, fn aceste condiţii s-a produs reacţia
naţională a japonezilor. Sub presiunea populară, în 1867, ultimul şogun a renunţat la funcţiile sale. fn 1868,
tânărul împărat Mutsuhito (1867-1912) a decretat preluarea puterii şl abolirea şogunatului. A urmat aşa-numita
perioadă Meidji („Guvernarea luminată") în care, printr-o politică de reforme, Japonia s-a transformat într-o mare
putere, fn această perioadă a fost desfiinţată casta privilegiată a samurailor şi a fost proclamată egalitatea tuturor
cetăţenilor în faţa legii, fn 1889, a fost promulgată prima Constituţie a Japoniei. Domeniile samurailor au fost vân-
dute ţăranilor şi burghezilor. Statul a sprijinit prin credite crearea şi dezvoltarea industriei grele şi construcţia
căilor ferate, în scopul întăririi capacităţii de apărare şi absorbţiei torţei de muncă fără ocupaţie, fn domeniul
militar a fost introdus principiul recrutării generale, Japonia cre&ndu-şi o armată naţională.
U.S.A.

După Unirea din 1859, societatea românească a intrat într-un proces accelerat de modernizare. O importanţă
fundamentală în acest sens au avut-o reformele din timpul domniei lui Alexandru loan Cuza. fn 1864, au fost
desfiinţate titlurile boiereşti şi tot atunci a fost emisă o nouă lege electorală care, pe baza unui cens mai scăzut,
permitea accesul unei mai mari părţi a populaţiei la viaţa politică. La 4 decembrie 1864, a intrat în vigoare Codul
Civil - după modelul Codului napoleonian - care statua în societatea românească raporturile sociale de tip
burghez, fn acelaşi an a fost adoptată legea privind împroprietărirea ţăranilor. Această consolidare materială a
proprietăţilor mici şi mijlocii a permis integrarea lor în circuitul economic şi, astfel, s-au dezvoltat producţia
capitalistă şi piaţa internă. Prin legea instrucţiunii publice, sistemul de învăţământ a fost reorganizat şi unificat. S-
au introdus obligativitatea şi gratuitatea învăţământului primar de 4 ani, iar durata celui secundar şi superior a
fost stabilită la 7, respectiv, 3 ani. A fost reorganizată armata, care a ajuns să numere 40 000 de oameni, cu o
rezervă la fel de numeroasă.
1. în ce domenii s-au realizat reforme în societatea japoneză şi în cea românească?
2. Care au fost rezultatele respectivelor reforme?
„Dieta imperială", pictură de Chikanobu Tayohara. Parlamentul japonez a fost organizat după modelul bicameral
european (Camera Pairilor şi Camera Deputaţilor).
La jumătatea secolului al XlX-lea, în cadrul Uniunii se produsese o diferenţiere evidentă între statele din Nord şi
cele din Sud. Statele din Nord se bazau pe dezvoltarea industrială şi pe o structură socială capitalistă, cele din
Sud pe agricultură şi pe rolul dominant al marilor proprietari de plantaţii de bumbac. Diferenţierea era accentuată
de faptul că statele din Sud foloseau munca sclavilor negri. Problema sclaviei a devenit principalul factor de
conflict în societate, ameninţând unitatea naţională americană, fn Nord a apărut o mişcare populară care a
susţinut egalitatea dintre oameni şi a cerut abolirea sclaviei (de unde denumirea de mişcare aboliţionistă).
Situaţia a devenit explozivă, în 1860, când a fost ales preşedinte aboliţionistul Abraham Lincoln. Statele din Sud
au hotărât să se desprindă din Uniune. Argumentul lor a fost acela că Uniunea reprezenta o federaţie de state
egale în drepturi, din care orice membru se putea desprinde dacă interesele sale particulare difereau de ale
celorlalţi. Preşedintele a replicat că interesele Uniunii ca ansamblu prevalau asupra celor ale unui stat anume,
prin urmare secesiunea era ilegală, fn aceste condiţii, între statele din Nord şi cele din Sud (Confederaţia) a
izbucnit războiul civil, care a durat între 1861-1865. Din punct de vedere politic, victoria Nordului a echivalat cu
impunerea preponderenţei Uniunii asupra statelor. Din punct de vedere economic şi social, abolirea sclaviei a
permis dezvoltarea capitalismului pe întreg teritoriul Statelor Unite şi integrarea Sudului în sistemul economic al
Nordului. Astfel, criza războiului civil a determinat o consolidare a Uniunii.
1. De ce aboliţionismul a apărut în Nord?
2. Ce consecinţe a avut înfrângerea confederaţilor?
Abraham Lincoln (1860-1865).
Stat şi naţiune în a doua jumătate a secolului al XlX-lea
AUSTRO-UNGARIA, STAT MULTINAŢIONAL
în a doua jumătate a secolului al XlX-lea, Imperiul habsburgic a cunoscut două mari
reorganizări. Prima a fost determinată de înfrângerea suferită în războiul contra Franţei şi
Piemontului, din 1859. S-a considerat că responsabil de slăbiciunea Imperiului era
neoabsolutismul, prin urmare, în 1860, împăratul Franz Joseph a renunţat la acest sistem
autoritar şi centralist, în favoarea federalismului, prin care vechile provincii istorice - inclusiv
Transilvania - primeau o anume autonomie administrativă şi legislativă.
A doua reorganizare s-a produs însă într-un sens contrar. înfrângerea din 1866, în războiul cu
Prusia şi Piemontul, a produs o nouă criză în Imperiu. Se părea că nici regimul federalist nu
reuşea să asigure puterea acestuia, aşa încât, în 1867, s-a recurs la soluţia dualismului:
Imperiul austriac s-a transformat în Imperiul austro-ungar (O, , @).
Aceasta însemna că Ungaria renunţa la revendicarea independenţei, în schimb i se recunoştea
individualitatea statală în cadrul imperiului. Şeful statului era împăratul Austriei, care cumula şi
calitatea de rege al Ungariei. Austria şi Ungaria aveau fiecare câte un guvern şi câte un
parlament, erau comune trei ministere (de externe, de război şi de finanţe), iar armata era pusă
sub comanda supremă unică a împăratului. Prin aceste măsuri, austriecii au căutat să
mărească stabilitatea internă a statului, transformând nobilimea liberală şi naţionalistă
maghiară din adversar în aliat.
Ungaria, care obţinuse recunoaşterea graniţelor sale medievale, încorporase Transilvania,
Slovacia şi Croaţia, aceasta din urmă fiind singura care beneficia de autonomie.
Statul ungar avea un regim politic liberal, care asigura exercitarea drepturilor individuale
tuturor locuitorilor, în calitatea lor de cetăţeni. Din punct de vedere naţional însă, s-a practicat
o politică de maghiarizare forţată a minorităţilor. Astfel, Legea naţionalităţilor, din 1868,
stabilea că în Ungaria nu exista decât o singură naţiune: cea maghiară, întregul învăţământ de
stat era în limba maghiară, în limbile minorităţilor predându-se numai în şcolile confesionale
(finanţate de comunităţi) (O). Presa celorlalte naţionalităţi era cenzurată, iar cei care scriau
împotriva acestui regim riscau închisoarea. Totodată, votul censitar asigura dominaţia politică
a nobilimii şi marii burghezii maghiare, în condiţiile în care românii, slovacii şi celelalte
naţionalităţi aveau o situaţie materială inferioară (ţărani, mici burghezi, liberi profesionişti).
Confruntaţi cu această politică, românii au cerut împăratului ca Transilvania să redevină
principat autonom, în cadrul căruia ei erau majoritari şi recunoscuţi ca naţiune (, Q). în
condiţiile în care Curtea de la Viena s-a dezinteresat de problemele lor, ei au încercat să obţină
vechile lor drepturi (folosirea limbii române în administraţie, justiţie şi învăţământ) pe cale
legislativă, în cadrul Ungariei. în acest scop, pentru a obţine o reprezentare corespunzătoare în
Parlamentul de la Budapesta, au revendicat introducerea votului universal.
Regimul dualist a nemulţumit naţiunile supuse, la începutul secolului al XX-lea reafirmându-se
ideea federalistă. Ea a fost sintetizată de românul Aurel C. Popovici, care a propus
transformarea Imperiului într-o federaţie de state naţionale, pe criteriul omogenităţii etnice (Q,
O Stema Austro-Ungariei.
„Dreptul istoric, întocmai ca dreptul public al Transilvaniei, legile fundamentale (...) asigu-rează autonomia
Transilvaniei într-o formă inatacabilă, şi poporul român, mai ales după proclamarea egalei îndreptăţiri, la 1848, şi
după dezvoltarea făcută, în anii 1863-1865, în dreptul public, avea în acest act preţios suprema garanţie pentru
viaţa naţională română pe viitor şi aspi-raţiunile lui naţionale culminau în această autonomie."
(Memorandul adresat de Partidul Naţional Român împăratului, în 1892)
De ce autonomia răspundea aspiraţiilor naţionale ale românilor?
Ion Raţiu, preşedintele Partidului Naţional Român.
O „Naţionalităţile noastre (...) trebuie să devină şi ele «state naţionale». Ele trebuie să fie organizate, din punct de
vedere constituţional, pe teritoriile lor comune, sub sceptrul împăratului nostru şi să fie astfel în mod firesc atât de
strâns şi indisolubil legate, încât nici să nu le treacă prin minte să graviteze în afara hotarelor imperiului şi să
alerge după utopii panslaviste sau iredentiste."
(Aurel C. Popovici, Sfar şi naţiune. Statele-Unite ale Austriei-Mari, 1906)
Ce avantaje ar fi prezentat federalismul naţional pentru Imperiu?

VOCABULAR
• Federalism: concepţie poli-! tică ce susţinea ideea orga-! nizării statului într-o federaţie.
• Federaţie: uniune de state care îşi păstrează propria! organizare, având unele insti-j tuţii şi legi comune.
• Iredentism: mişcarea poli-l tică din secolul al XlX-lea care avea ca obiectiv desprinderea i de Austro-Ungaria a
unor teri-l torii locuite de italieni, români şi slavi.
• Panslavism: acţiune politică promovată de Rusia, care^ susţinea identitatea de interese şi necesitatea
colaborării; tuturor slavilor.
AUTOEVALUARE
' 1. Care au fost cauzele reorganizărilor Imperiului austriac?
2. Pe ce căi îşi realizau maghiarii dominaţia în regimul dualist?

1 Jozef Pilsudski, ofiţer şi om politic polonez. A avut o atitudine favorabilă faţă de Austro-Ungaria, pe care o
considera un apărător al polonezilor în calea expansiunii ruseşti.
Aurel C. Popovici.
A fost unul dintre apropiaţii principelui moştenitor Franz Ferdinand. Se credea că avea să devină cancelarul
imperiului, dar moartea principelui a exclus această posibilitate.
O Contele Albert Apponyi (stânga, în prim-plan). în 1907, a propus un proiect de lege care viza desfiinţarea
şcolilor confesionale şi înlocuirea lor cu şcoli subvenţionate de stat, pentru ca pe această cale să impună
românilor limba de predare maghiară.

totalul populaţiei
naţiunea dominantă
alte naţionalităţi
19 milioane
germani: 7 milioane
CO ZD
polonezi, ucraineni, cehi, italieni, români: 12 milioane
UNGARIA Od
16 milioane
maghiari: 6,5 milioane
români, slovaci, croaţi, sloveni, sârbi, germani: 9,5 milioane
Populaţia Austro-Ungariei, în 1867.
CIVILIZATIA LA RĂSCRUCE DE
SECOLE

ŞTIINŢELE Şl TEHNICA
Cercetarea ştiinţifică a deschis noi orizonturi în fizică, chimie, matematică, medicină. Fiecare
descoperire din aceste domenii şi-a găsit aplicaţii practice care au modificat condiţiile şi modul de
viaţă ale oamenilor. Cele mai însemnate descoperiri ştiinţifice au fost făcute de europeni şi aplicate de
americani.
Prin amploarea şi consecinţele lor teoretice şi practice, cele mai importante au fost descoperirile din
domeniul fizicii. Ele au demonstrat natura luminii şi modul în care ea se propagă. Producerea undelor
electromagnetice a avut ca aplicaţii telegrafia prin cablu şi telefonul (A). Experienţele germanului
Heinrich Hertz asupra propagării oscilaţiilor electrice în spaţiu prin unde au fost urmate de realizarea
succesivă a telegrafului şi telefonului fără fir. La scurt timp după ce fusese demonstrată structura
atomică a materiei şi pusă în evidenţă existenţa electronilor, un alt german, W. Rdntgen, descoperea
razele X care aveau proprietatea de a traversa diferite corpuri opace.
Descoperirea şi studiul radioactivităţii (O) au contribuit la aprofundarea cunoaşterii materiei. în
practica imediată, medicina (radiografiile) şi industria au beneficiat de mijloace noi de observaţie şi de
acţiune.
Aceste descoperiri au obligat fizica sâ-şi revizuiască principiile fundamentale, Albert Einstein
formulând chiar, prin teoria relativităţii timpului şi spaţiului, o nouă concepţie generală despre Univers.
Progresele din domeniul fizicii au interferat cu cele din domeniul chimiei, în laboratoare au fost
sintetizaţi compuşi organici din substanţe minerale. Ca urmare, a luat amploare industria chimică prin
fabricarea îngrăşămintelor, a medicamentelor şi a mătăsii artificiale. Chimia a contribuit la
perfecţionarea tehnicii metalurgice şi a celei militare prin producerea unor noi explozivi şi a gazelor
toxice. Aplicarea metodei experimentale din chimie în domeniul ştiinţelor biologice a condus la apariţia
microbiologiei şi la dezvoltarea medicinii experimentale (B). A devenit posibilă prevenirea, prin vaccin,
a unei boli grave ca turbarea şi s-au făcut progrese în studiul tuberculozei. Igiena a devenit o
preocupare nu numai a înaltei societăţi, ci şi a categoriilor populare. După descoperirile lui Pasteur,
spălatul pe mâini a fost considerat o obligaţie socială, iar muncitorii au revendicat „locuinţe
sănătoase" şi „aer curat".
Ample controverse a provocat în ştiinţele biologice teoria englezului Charles Darwin () despre evoluţia
speciilor, de la cele inferioare la cele superioare, prin selecţie naturală. Deşi contestat, evoluţionismul
a stimulat cercetările asupra organismelor inferioare, asupra eredităţii şi asupra omului preistoric.
Interpretată filosofic de Herbert Spencer, care considera evoluţia ca legea fundamentală a lumii fizice,
sociale şi morale, această teorie a alimentat în viaţa social-politică acţiunea reformatoare.
0 „Să presupunem că toată! energia dintr-o tonă de radiumj ar fi folosită timp de 30 de ani, în loc să fie degajată
cu viteza constantă şi lentă cu carej înjumâtăţirea se realizează în
1 760 de ani. Ea ar fi sufli cientă pentru propulsia unei] nave de 12 000 de tone,! având motoare de 15 000 cai-
putere, cu o viteză de 15 noduri pe oră, timp dej 30 de ani - durata medie a unei nave. Pentru a realiza acelaşi
lucru, azi trebuie să ardem 1 500 000 tone de cărbune."
(Savantul englez sir W. Ramsay despre radioactivitate)
Ce perspective deschidea pentru viitor descoperirea radioactivităţii?
„Cum se nasc mai mulţi indivizi decât pot supravieţui, şi, în consecinţă, între ei se reînnoieşte adesea lupta pen-
tru mijloace de existenţă, urmează că, dacă unul variază oricât de puţin, într-un mod care să-i fie lui avantajos, el
va avea şansa de a supravieţui şi de a fi ales natural. Sunt convins că speciile nu sunt imuabile, şi că toate cele
care aparţin de ceea ce numim acelaşi gen sunt posteritatea directă a unei alte specii, în general dispărută..."
(Charles Darwin, Originea speciilor)
Care sunt cele două idei formulate aici despre evoluţia biologică?
STUDIU
A. ALEXANDER GRAHAM BELL
încercările de a obţine sunete care să reproducă vocea umană erau mai vechi. Ele formau preocuparea
simultană a mai multor savanţi. Cei care au reuşit, independent unul de altul, să realizeze un aparat care
transmitea vocea - telefonul - au fost americanii Alexander Graham Bell (1847-1922) şi Gray, în 1876. A. G. Bell
a fost profesor la o şcoală specială de surdo-muţi, fapt care i-a stimulat interesul pentru cercetări privind fiziologia
auzului. Rezultatul întrepătrunderii dintre acustică şi biologie a fost inventarea telefonului. Prioritatea invenţiei lui
Bell a fost recunoscută în urma unui proces la Curtea Supremă de Justiţie a SUA. De la distanţă însă, vocea nu
se auzea decât foarte slab. Acustica se confrunta cu probleme tehnice dificile, ce trebuiau depăşite pentru
redarea cât mai fidelă a glasului omenesc şi a sunetelor muzicale. Compania Bell, producătoare de telefoane, a
cerut lui Edison să perfecţioneze aparatul şi a cumpărat microfonul realizat de acesta.
De ce a fost necesar un proces care să ateste prioritatea invenţiei lui Bell?
„- Vino aici, Watson, am nevoie de tinel" au fost primele cuvinte rostite la telefon, de către Al. G. Bell.

B. LoUlS PASTEUR
La absolvirea Şcolii Normale Superioare, Louis Pasteur (1822-1895) şi-a luat diploma în chimie. Chimia l-a
condus către
biologie.
De la studiul cristalelor a trecut la cel al fermentaţiei, considerată până atunci un fenomen pur chimic. El a
demonstrat că fermentaţia era determinată de organisme vii - microbi - care se înmulţeau într-un mediu prielnic.
Ca remediu împotriva acestui proces a propus încălzirea alimentelor la temperaturi care distrugeau microbii,
procedeu numit pasteurizare. El a fost aplicat vinului, laptelui, berii.
La cererea guvernului, a studiat bolile infecţioase, reuşind să izoleze microbii care le produceau şi să-i cultive
artificial. Aceste culturi au fost supuse unei temperaturi ridicate, obţinând microbi morţi sau atenuaţi. Din ei a
preparat vaccinuri care, inoculate organismului, preveneau îmbolnăvirea acestuia.
Şi-a concentrat apoi cercetările asupra turbării, boală care
producea anual mii
de victime.
După ani de experienţe pe animale, în 1885, a inoculat vaccinul unui copil muşcat de un câine turbat, salvându-l.
Fecunde sub aspect teoretic, descoperirile lui Pasteur au fost binefăcătoare sub aspect social. în 1881, prin
subscripţie internaţională, la Paris a fost fondat Institutul Pasteur pentru studiul bolilor infecţioase.
Pasteurizarea s-a aplicat pretutindeni în lume. Vaccinurile au combătut eficient turbarea şi holera. în chirurgie,
gravele complicaţii apărute după operaţii au fost evitate prin folosirea dezinfectantelor care distrugeau microbii.
Societatea a început o luptă raţională împotriva bolilor, împiedicând prin măsuri igienice riguroase extinderea
epidemiilor.
1. Ce consecinţe sociale au avut descoperirile lui Pasteur?
2. Ce semnificaţie avea înfiinţarea Institutului Pasteur?
Joseph Meister, în vârstă de 9 ani, a fost primul copil vaccinat de Pasteur, care i-a făcut douăsprezece injecţii cu
vaccinul împotriva turbării. Astfel, copilul a fost salvat.
înainte de această dată (6-16 iulie 1886) se murea de turbare.
Civilizaţia la răscruce de secole
Călătoriile efectuate de exploratori temerari în Africa (O), Asia centrală, în interiorul Australiei, la Polul
Nord şi la Polul Sud au încheiat cunoaşterea geografică a Pământului. Datorită acestor explorări au
putut fi studiaţi curenţii atmosferici şi marini şi s-au putut stabili noi itinerarii pentru navigaţie.
Valoarea unora dintre marile descoperiri a fost oficial recunoscută, autorii lor primind Premiul Nobel
pentru ştiinţă. Printre deţinătorii acestei distincţii, între anii 1901 şi 1913, s-au aflat: Pierre şi Mărie
Curie (), Guglielmo Marconi - pentru fizică, Mărie Curie - pentru chimie, Robert Koch () şi I. P. Pavlov -
pentru medicină.
Complexitatea descoperirilor din ştiinţe şi importanţa lor au fost însoţite de perfecţionarea organizării
muncii de cercetare. Guvernele unor state, conştiente de importanţa ştiinţei pentru politica lor
economică, susţinute uneori de mari industriaşi, au contribuit la dezvoltarea învăţământului ştiinţific, la
înfiinţarea şi înzestrarea laboratoarelor (). La rândul lor, acestea au determinat lărgirea cercetărilor şi
au impus o specializare tot mai accentuată (). A devenit tot mai necesară cooperarea ştiinţifică
naţională şi internaţională, prin publicarea de reviste şi alte materiale de specialitate care au îmbogăţit
bibliotecile naţionale, prin organizarea de conferinţe şi congrese.
Chimişti şi industriaşi, fraţii Lumiere (), pasionaţi de tehnica fotografiei şi de cercetările asupra analizei
şi sintezei mişcării, au inventat primul aparat cinematografic. Succesul neaşteptat şi îmbunătăţirile
rapide au transformat cinematograful în cel mai apreciat divertisment popular. Prin mijloacele
expresive de care el dispunea, a dat naştere unei noi forme de artă, dar şi unui nou instrument de
educaţie şi de cercetare ştiinţifică.
Efervescenţa intelectuală şi puterea tehnică a Europei au fost reflectate de organizarea Expoziţiilor
universale de la Londra (1851) şi de la Paris (1855; 1889; 1900-).
Datorită şcolii s-a generalizat încrederea în ştiinţă şi în progres. învăţământul s-a extins şi diversificat.
Către sfârşitul secolului, tot mai numeroase state au adoptat principiul obligativităţii şi, parţial, pe cel al
gratuităţii şcolii primare. Au fost organizate noi şcoli profesionale, numite „şcoli de arte şi meserii", ce
pregăteau muncitori calificaţi, capabili să folosească noile tehnici şi care dispuneau de cunoştinţe de
specialitate. A sporit ponderea învăţământului ştiinţific în şcolile secundare şi mai ales s-au dezvoltat
şi înmulţit institutele tehnice superioare, cu un număr tot mai mare de studenţi. Ele pregăteau
tehnicienii şi inginerii de care industria avea nevoie. Şcoala forma, deopotrivă, specialişti şi cetăţeni,
apţi pentru exercitarea drepturilor constituţionale. între ştiinţe şi producţie s-a stabilit o legătură
directă, cele două domenii influenţându-se reciproc. Descoperirile din ştiinţe îşi găseau aplicaţii
tehnice imediate, care la rândul lor favorizau noi cercetări şi descoperiri. Mari întreprinderi (Krupp,
Ford) şi-au constituit propriile centre de cercetare şi laboratoare. Consecinţa a fost dinamizarea rit-
mului de dezvoltare a întregii societăţi. în plan social, progresele învăţământului şi ale ştiinţei au avut
ca efect sporirea personalului ştiinţific format din savanţi şi tehnicieni.
Ştiinţa, prin progresele sale rapide, a fost unul dintre factorii care au modificat evoluţia economică şi,
implicit, au influenţat-o pe cea socială şi politică.
O Savorgnan de Bra explorator francez care a con dus mai multe expediţii îi Congo.
O „Câr întâiul chimie anual, acesto 800. A pe an. reviste aceas limbii* ceza, liana, scriu danei se e limbă singu
apro£ om s comp (M bru din 1 1. sava 2. depi
„Fiji atenţi la aceste locuri sacre, numite expresiv laboratoare. Cereţi să le fie sporite numărul şi dotarea: ele sunt
templele viitorului, bogăţiei şi bunăstării. Aici umanitatea creşte, se fortifică şi devine mai bună. Laboratoarele şi
descoperirile sunt termeni corelativi. în afara laboratoarelor, fizicienii şi chimiştii sunt soldaţi fără arme pe câmpul
de luptă."
(Louis Pasteur despre importanta laboratorului)
Argumentaţi afirmaţia că laboratoarele sunt "templele viitorului".
Pierre şi Marie Curie în laborator.
„Când, în 1850, am publicat întâiul meu memoriu de chimie, apăreau aproape 300 anual... în 1875, numărul
acestor memorii a sporit la 800. Astăzi se publică 3 000 pe an... Apar 300 de jurnale şi reviste de chimie.
Adăugaţi la aceasta faptul că, altădată, limbile ştiinţifice erau franceza, engleza, germana şi italiana. Astăzi,
savanţii ruşi scriu în rusă, olandezii, danezii şi norvegienii... ţin să se exprime în propria lor limbă. Vedeţi dar că,
într-o singură ştiinţă, chimia, devine aproape imposibil pentru un pm să-i urmărească în mod j complet drumul şi
progresul."
(Marcelin Berthelot, cele-\bru chimist francez, interviu | din 1901)
1. Ce dificultăţi crea pentru j savanţi extinderea cercetărilor?
2. Care erau soluţiile pentru I depăşirea dificultăţilor?

Afiş care invita publicul la unul dintre filmele realizate de fraţii Lumiăre.

VOCABULAR
• Acustica: ramură a fizicii jcare se ocupă cu studiul pro-,
ducerii, propagării şi recepţio-I narii sunetelor.
• Microbiologle: ramură a biologiei care se ocupă cu studiul microbilor.
• Radioactivitate: proprietate la unor substanţe (radium,
polonium) de a emite continuu şi spontan radiaţii.
AUTOEVALUARE
1. Enumeraţi cel puţin trei descoperiri ştiinţifice şi aplicaţiile lor.
2. Alegeţi două descoperiri care vi se par a fi cele mai importante şi argumentaţi-vă opţiunea.
3. întocmiţi un tabel care să cuprindă numele savanţilor menţionaţi în lecţie, domeniul ştiinţific în care au lucrat şi
una dintre descoperirile lor.
Robert Koch, savant german, descoperitorul bacilului care provoacă tuberculoza, una dintre cele mai răspândite
boli în secolul al XlX-lea.

O Expoziţia universală de la Paris, 1900. Iluminatul electric, prin noutatea sa, a fost una dintre atracţiile
expoziţiei.
Civilizaţia la răscruce de secole
DEZVOLTAREA INDUSTRIEI
Civilizaţia occidentală şi-a impus dominaţia asupra lumii, devenind, la începutul secolului al XX-lea un
adevărat model pentru întreaga planetă. Superioritatea ei s-a datorat progresului industrial rapid,
susţinut şi dinamizat de noile descoperiri ştiinţifice şi tehnice.
Industria a continuat să se întemeieze pe fier şi pe cărbune. Folosirea maşinii cu aburi s-a extins din
industria textilă a bumbacului, din cea metalurgică şi siderurgică, în cea a bunurilor de consum. Au
apărut noi şi moderne ramuri ale industriei alimentare, cum ar fi cea a conservelor de carne şi a
laptelui condensat.
Principala sursă de energie continua să fie furnizată de aburi. Dar iniţiativa, concurenţa, dorinţa de
profit, specifice capitalismului, şi cadrul favorabil creat de liberalismul economic au favorizat căutarea
unor noi combustibili şi surse de energie, au contribuit la apariţia unor noi industrii şi la revoluţionarea
transporturilor.
Către 1860, petrolul devenise o sursă populară de iluminat, lampa cu petrol oferind lumină la preţ
scăzut. Abundenţa şi preţul lui convenabil au impulsionat căutările pentru transformarea petrolului în
combustibil (). Construcţia şi perfecţionarea motorului cu explozie (de către germanii Nikolaus Otto şi
Rudolf Diesel) au fost urmate de apariţia automobilului şi a avionului ().
Spre sfârşitul secolului apărea o nouă sursă de energie - electricitatea -care avea să dobândească
numeroase aplicaţii practice (A).
Cercetările din chimie au contribuit la progresul metalurgiei. Producţia de oţel de bună calitate a sporit
datorită aplicării unor procedee avansate (Bessemer, Martin) de suflare a aerului în fonta topită. A
început şi producţia industrială a aluminiului, metal nou, uşor şi rezistent.
Dezvoltarea industriei depindea de extinderea schimburilor, iar acestea de durata şi costul
transportului. Prin folosirea fierului şi a maşinii cu aburi, a rezultat soluţia revoluţionară: calea ferată.
Simbolul revoluţiei în transporturi a fost locomotiva cu aburi, inventată şi construită de englezul
George Stephenson (O).
în SUA, ca şi în Rusia, căile ferate au fost un instrument al colonizării unor noi teritorii (B). între anii
1865 şi 1872, s-a construit primul transcontinental, de la New York la San Francisco (O).
Căile ferate au determinat apariţia unor noi profesiuni, au atras sute de mii de muncitori şi specialişti.
Schimburile de mărfuri şi transportul de călători au luat proporţii gigantice, iar preţurile s-au redus ().
Cantităţile mari de fier, oţel şi cărbune necesare noului domeniu au contribuit la dezvoltarea întregii
industrii (C).
Maşina cu aburi a revoluţionat şi navigaţia maritimă. Primii care au folosit în scopuri comerciale
vaporul construit din metal au fost americanii. Apoi, o dată cu dezvoltarea exploatării petrolului din
Rusia, Louis Nobel (membru al unei familii de mari industriaşi şi inventatori) a creat petrolierul.
Navigaţia şi activitatea comercială au prosperat datorită deschiderii canalelor Suez, în 1869, şi
Panama, în 1914. Canalul Suez reducea la jumătate durata unei călătorii pe apă între Europa şi
Australia, iar canalul Panama transforma Oceanul Pacific în a doua cale fundamentală a navigaţiei şi
comerţului internaţional, după Oceanul Atlantic.

Thon tatea sin prin spit care le-î sonale. ca, l-au multor ii de a re maşină lampa e ratorul j îmbine
1.
2.
O Locomotivă din 1910. Mode\ perfecţionat pentru a spori™ forţa aburului. ^JEŞ^Pp*
Ce consecinţe aveau aceste îmbunătăţiri asupra vitezei?

Primul avion (1890), con-\ ceput de Clement Ader.

MU
B.
1860 1880 1900 1910 1913
Evoluţia extracţiei petrolului.
1. Calculaţi de câte ori a crescut producţia de petrol între 1860 şi 1913.
2. Cum explicaţi acest fenomen?

STUDIU de CAZ
A. THOMAS ALVA EDISON
Thomas Alva Edison (1847-1931) poate fi considerat personalitatea simbol pentru secolul alXIX-lea. Născut într-
o familie modestă, prin spiritul întreprinzător, prin simţul practic, prin cunoştinţele pe care le-a dobândit în diverse
domenii a oferit exemplul reuşitei personale. Interesul pentru telegrafie şi domeniul în care lucra, ziaristica, l-au
făcut să caute soluţii pentru transmiterea simultană a mai multor informaţii; a realizat astfel duplexul şi
multiplexul. Posibilitatea de a reproduce vocea umană i-a stimulat dorinţa de a realiza o maşină vorbitoare, pe
care a numit-o fonograf. Cele mai importante invenţii ale lui au fost cele din domeniul electricităţii: lampa
electrică, centrala electrică şi tramvaiul. Banii obţinuţi prin vânzarea invenţiilor sale i-au permis să-şi amenajeze
laboratorul şi atelierele de la Mento Park, din apropiere de New York, şi să-şi continue experimentele. El a reuşit,
astfel, să îmbine succesul tehnic cu cel comercial, întruchipând o caracteristică a secolului în care a trăit.
1. Numiţi trei domenii în care s-au aplicat invenţiile lui Edison.
2. Ce efecte au avut aceste invenţii asupra vieţii cotidiene?

MIJLOACE DE COMUNICAŢIE ÎNTRE 1815-1914:

-căi ferate principale
-curse regulate de vapoare
De la
9§T Dist. în= Timp pe apă Timp pe -Ş-j.
Wew York la mile calea VT. ferată
_JSsì
Cleveland U 700 9 zile 3 zile

P
825 10 zile 4 zile
■Detroit

.Chicago 1500 14 1/2 zile 6 1/2 zile

B. TRANSSIBERIANUL
In ultimul sfert al secolului al XlX-tea, Imperiul rus şi-a orientat expansiunea către Asia. Aceasta reprezenta o
sursă inepuizabilă de materii prime, o vastă piaţă pentru desfacerea produselor industriale şi un teritoriu care
putea absorbi populaţia rurală foarte numeroasă. Către 1885, Asia Centrală era deja cucerită. Pentru a pune în
valoare noile teritorii, ţarul a dispus construirea de căi ferate şi tăierea unor canale de irigaţie. Cel mai ambiţios
proiect a fost cel al Transsiberianului care făcea legătura între Petersburg, Moscova şi Vladivostok {O).
Construcţia lui a început în 1891 şi s-a încheiat în 1901, când a fost dat în folosinţă. Era o realizare
impresionantă, în lungime de 7416 km, care costase 1,5 miliarde ruble.
De ce era necesară construcţia acestei căi ferate?
Transporturile în SUA, în 1850.
1. Comparaţi distanţa şi durata transporturilor pe apă şi pe calea ferată.
2. Descrieţi consecinţele economico-sociale ale construcţiei căilor ferate.

c. CALEA FERATA BERUN-BAGDAD

Afirmarea Germaniei ca mare putere şi lansarea ei în politica mondială au fost însoţite de o acerbă concurenţă cu
Anglia, nu numai în Europa, ci şi în Orient şi în Mările Sudului. Germania a încercat să se infiltreze economic şi
să-şi deschidă căi strategice de acces în zone tradiţionale ale influenţei britanice. Strângerea relaţiilor cu Imperiul
otoman i-a permis să obţină dreptul de a construi calea ferată Berlin-Belgrad-Sofia-lstanbul-Bagdad (cu o
ramificaţie spre Mecca) „numai pentru comerţ" {). h asigurarea capitalului necesar s-a implicat Banca Germaniei.
1. Care era principalul rol al acestei căi ferate?
2. Ce semnificaţie avea implicarea Băncii Germaniei în finanţarea acestui proiect?
3. Precizaţi - folosind traseul căii ferate - zonele de influenţă spre care se orienta Germania.
49

Civilizaţia la răscruce de secole

Comunicaţiile între oameni, ţări şi continente, înlesnite şi dezvoltate datorită modernizării
transporturilor, s-au perfecţionat şi diversificat ca urmare a unor noi invenţii tehnice: telegrafia fără fir
(O), telefonul, radioul. Datorită electrotehnicii, pentru prima dată, omul a reuşit să comprime spaţiul şi
timpul, trăind la scară planetară. Un eveniment petrecut într-o anumită zonă a lumii era cunoscut
simultan de majoritatea oamenilor.
Dacă cele mai multe invenţii tehnice au servit progresului societăţii, câteva au fost folosite în scopuri
distructive: dinamita, inventată de chimistul suedez Alfred Nobel (1866), şi mitraliera, inventată de
americanul Hiram Stevens Maxim (O).
în mod implicit, modernizarea transporturilor şi a comunicaţiilor (căile ferate, aeronautica, telegraful),
progresele metalurgiei şi ale siderurgiei (prin producţia de oţeluri înalt aliate folosite la construcţia
tunurilor de mare calibru şi a cuiraselor pentru nave) au fost folosite şi în scopuri militare.
în 1912, italienii au utilizat pentru prima dată aviaţia pentru misiuni de observaţie în războiul din Libia.
Din Occident, revoluţia industrială s-a extins spre centrul, estul şi sudul continentului. După unificare,
Germania, care dispunea de cărbune (în Bazinul Ruhr), de fier (în Alsacia şi Lorena) şi de însemnate
capitaluri, şi-a creat o puternică şi modernă industrie (). S-au înfiinţat întreprinderi industriale în nordul
Italiei, iar Rusia a început să-şi pună în valoare marile resurse de materii prime (petrol, lemn,
minereuri), făcând împrumuturi de capital francez şi englez.
în afara Europei, SUA, datorită bogatelor resurse interne şi afluxului de forţă de muncă, a cunoscut o
dezvoltare rapidă, devenind, în 1914, prima putere economică şi politică a lumii ().
La începutul secolului al XX-lea a apărut şi prima putere economică care nu aparţinea rasei albe -
Japonia. în „Era Meidji" (1868-1912), datorită reformelor realizate de împărat, a reuşit să se
modernizeze rapid, adap-tându-se capitalismului industrial.
Pentru a produce la preţuri cât mai mici, întreprinderile şi-au organizat producţia prin controlul asupra
etapelor succesive de realizare a unui produs. Concentrarea producţiei a redus numărul
întreprinderilor, dar acestea au devenit mai puternice. Marile întreprinderi le-au înglobat pe cele mici
prin fuziuni, formând trusturi. John Rockefeller conducea trustul Standard Oii (), care controla 90% din
producţia americană de petrol. în Germania, trustul metalurgic Krupp dispunea de 80 000 de
muncitori salariaţi ().
Aceste întreprinderi gigant aveau nevoie de capitaluri imense. Marile bănci nu numai că le-au acordat
credite, dar au devenit coproprietare - prin cumpărarea de acţiuni - ale acestor întreprinderi ().
în agricultură, progresul a fost mult mai lent decât în industrie. Mâna de lucru numeroasă, puţin
instruită şi ieftină, suprafeţele restrânse necesare culturilor de cereale, cartofi şi legume, al căror
consum a sporit, nu au stimulat mecanizarea. Cele mai frecvente maşini agricole erau treierătorile.
Tractoarele au apărut relativ târziu, către 1912.
Pe ansamblul lumii, progresul s-a realizat în mod inegal. în preajma primului război mondial existau:
un număr mic de societăţi dezvoltate (în occidentul european şi pe continentul nord-american),
societăţi cu economie întârziată, în curs de industrializare (în restul Europei) şi societăţi arhaice (în
coloniile din Africa şi Asia).
O „în majoritatea războaiela noastre, perseverenţa, îndj mânarea şi curajul ofiţerilor; fost hotărâtoare în obţinere)
victoriei, dar în acest cal bătălia a fost câştigată de savant, care trăieşte ca gentleman în comitatul Kent.| (Sir
Edwin Amold desp folosirea mitralierei Maxim, 1898)
Ce consecinţe a avut folc sirea armamentului perfecţiei nat în războaie?
 Bursă.
Marea producţie mecai nizată a impus organizare! unor noi tipuri de întreprinderii societăţile anonime - care-J
procurau bani prin vânzarea! unor părţi din capital (acţiuni, diferitelor persoane.
„Există în Europa doua mari forţe opuse şi ireconcilia bile, două mari naţiuni care încearcă să-şi extindă domi
naţia în întreaga lume şi care vor să-i impună un tribut comercial... Dacă există o mină de exploatat, o cale ferată
de construit, un indigen de con vertit la traficul de gin, Germanul şi Englezul fac eforturi flecare să ajungă primul.
Un milion de dispute sunt pe cale să creeze cea mai mare cauză de război pe care lumea a cunoscut-o. Dacă
Germania ar dispărea mâine poimâine toţi englezii ar fi mai bogaţi."
(Saturday Review, 11 septembrie 1897)
1. La ce fenomen se referă acest articol?
2. Ce consecinţe a avut starea descrisă mai sus?
50
0 Telegraful internaţional. Datorită lui, mesajele se
transmiteau rapid, în diferite zone de pe glob.

VOCABULAR
• Bursă: instituţie unde se vând şi se cumpără acţiuni şi unde se negociază valoarea mărfurilor.
• Credit: împrumut în bani, condiţionat, de obicei, de plata unei dobânzi.
Electrotehnică: ramură a tehnicii care se ocupă de apli-Icaţiile fenomenelor electrice şi ! magnetice.
• Liberalism economic: teorie economică şi practică ce susţine libertatea producţiei şi a schimburilor.
• Petrolier: navă cisternă din oţel cu compartimente-rezer-jvoare.
• Trust: mare întreprindere care controlează un sector al
1 producţiei.

AUTOEVALUARE
1. Ce importanţă econo-| mică a avut petrolul?
2. Care erau cele mai dez-I voltate zone ale lumii la în-| ceputul secolului al XX-lea?
3. Enumeraţi, în ordinea importanţei pe care le-o acordaţi, primele trei invenţii tehnice ale acestei perioade.
Argumentaţi-vă alegerea.
Uzinele Krupp, în 1912.

Desfacere internă (staţii benzină)

Desfacere externă (export, porturi)

Transport (căi ferate, şosele)
Structura trustului Standard OH.
Ce consecinţe avea această organizare asupra preţurilor produselor?
Henry Ford (lângă şofer), simbolul american al succesului în afaceri. Automobilul înceta de a mai fi un lux.

Civilizaţia la răscruce de secole

[ ORAŞ Şl SAT IN SECOLUL AL XIX-LEA
„Revoluţia" sau „explozia demografică" din secolul al XlX-lea () s-a datorat acţiunii unor factori social-
politici, economici şi culturali. în această perioadă, aproape au dispărut flagelurile care provocaseră în
secolele anterioare adevărate hecatombe: războaiele îndelungate, foametea, ciuma. Alimentaţia s-a
îmbunătăţit, iar medicina, prin vaccinuri şi igienă, a contribuit la prelungirea duratei medii de viaţă.
Epidemiile de rujeolă, scarlatina, holeră, înregistrate în acest secol, au făcut un număr relativ mic de
victime, cu precădere în rândurile săracilor.
Europa concentra peste un sfert din populaţia lumii, chiar în condiţiile în care 50 de milioane de
europeni emigraseră spre alte regiuni. Dintre aceştia, jumătate se îndreptaseră, între anii 1861 şi
1900, spre SUA, mulţi cuprinşi de „febra aurului" descoperit în California.
Industrializarea şi tehnica modernă au modificat configuraţia corpului social şi ierarhiile din cadrul
acestuia. în toate ţările, pe toate continentele, societatea s-a divizat în funcţie de avuţia membrilor ei,
recunoscută ca valoare supremă. Principalele categorii au fost: burghezia şi masele de muncitori,
aristocraţia funciară şi masele de ţărani.
în Europa occidentală, burghezia, asociată cu aristocraţia (Anglia, Germania) sau în concurenţă cu
aceasta (Franţa), a avut rolul principal atât în economie, cât şi în viaţa politică şi culturală (, ).
Ea a impus un model de societate întemeiat pe propriile sale valori care au influenţat, în timp, toate
celelalte categorii sociale.
Deşi au existat mari inegalităţi de avere, de poziţie şi de influenţă în societate între marea burghezie -
formată din industriaşi, bancheri, notabili - şi mica burghezie - formată din negustori şi proprietari de
ateliere -, acestea aveau un sistem de valori comun şi un mod de viaţă asemănător. Toţi erau legaţi
prin ataşamentul faţă de proprietate, de libertate, prin sentimentul onorabilităţii, prin cultul muncii bine
făcute, prin dorinţa de a-şi „creşte bine" copiii şi printr-o moralitate strictă (®).
Progresul economic a creat aşa-numita „clasă de mijloc" (•) din care făceau parte avocaţi, medici,
profesori, funcţionari şi aristocraţia muncitorească.
Veniturile lor le asigurau o viaţă confortabilă, lipsită de griji materiale, şi, în egală măsură, respectul
concetăţenilor lor pentru bunăstarea şi pentru ştiinţa lor de carte, dobândite prin meritul personal.
Banii şi învăţământul au uşurat, în Occident, ascensiunea pe scara socială (O, ).
Dezvoltarea ştiinţelor şi a artelor a creat şi „elitele intelectuale" - filosofi, savanţi, artişti - care au
interpretat lumea şi au oferit contemporanilor lor o viziune personală asupra acesteia, nu de puţine ori
neînţeleasă sau contestată.
Una dintre cele mai însemnate consecinţe ale mecanizării industriei şi transporturilor a fost creşterea
numărului muncitorilor industriali. Propaganda socialistă, dar şi cea conservatoare au denunţat
condiţiile nedrepte, umilitoare şi precare ale existenţei muncitorilor. Deşi veniturile acestora au sporit,
condiţiile lor de viaţă au continuat să rămână modeste. în plus, veniturile muncitorilor nu erau
niciodată sigure, deoarece oricând puteau avea loc reduceri de program, concedieri, îmbolnăviri sau
accidente de muncă.
O Andrew Carnegie, proprieA tarul celor mal mari oţelarii dir\\ Statele Unite.
O „E bine ca tinerii să înceapă cu începutul şi să ocupe poziţiile cele mai umile. Multor oameni de afaceri din
Pittsburg, care au primit la apogeul carierei lor o responsabilitate însemnată, le-am prezentat mătura şi şi-au pe-
trecut primele ore din viata de afaceri măturând biroul. Nu dau nici un ban pe un om tânăr care nu se vede deja
partener sau conducător al unei firme importante.
Spuneţi-vă: «Locul meu e în vârf». Fiţi regi ai viselor voastre."
(Andrew Camegie, declaraţie din 1902)
La ce valori burgheze se referea autorul?
anul
400 mii. 300 mii.
190 mii.
locuitori
Evoluţia situaţiei demografice.
De câte ori a crescut populaţia între anii 1800 şi 1900?
„Numesc burghez pe orice om căruia regimul proprietăţii îi oferă măcar un rudiment de independenţă şi care,
bucu-rându-se de un anumit răgaz, îşi consacră activitatea fie agriculturii, fie comerţului, fie industriei, fie
carierelor liberale, inclusiv armatei. Burghezul se defineşte prin părinţii săi, prin felul în care mănâncă, bea,
locuieşte, se îmbracă, prin natura veniturilor sale, prin educaţia primită..., prin copiii pe care îi are, prin felul cum
îşi întrebuinţează timpul şi mai ales prin timpul liber, egal cu capacitatea de a se dedica unor ocupaţii
dezinteresate."
(René Johannet, Elogiul burghezului francez)
1. Care era suportul material al condiţiei burghezului?
2. Care erau manifestările cotidiene ale burghezului în viaţa socială?
3. Prin ce se deosebea viaţa burghezului de cea a muncitorului?

Prefectul Senei, Georges Haussmann, a fost autorul proiectului de sistematizare urbanistică a Parisului. Acest
proiect a corespuns noilor gusturi şi obiceiuri ale burgheziei. Comparaţi cele două ilustraţii şi numiţi deosebirile
dintre ele.
 Clasă de la 1900. Sistemul de învăţământ se baza pe o disciplină severă, care se impunea inclusiv prin
constrângere, deşi, în mai multe cazuri, legile prevedeau că era absolut interzisă administrarea oricărei pedepse
corporale.
SCENE DIN VIAŢA COTIDIANA A BURGHEZIEI: I. VACANŢA, II. CAFENEAUA. Comentaţi vestimentaţia,
atitudinile şi atmosfera din aceste imagini.

„Pe plajă", gravură de Louis Sabattier.

II. „Le Moulin de la Galette", pictură de Auguste Renoir.
Civilizaţia la răscruce de secole
în mine, în întreprinderi metalurgice, dar mai ales în industria textilă era folosită mâna de lucru, mai
ieftină şi mai docilă, a femeilor şi copiilor (). Către jumătatea secolului, s-a încercat limitarea duratei
zilei de lucru pentru femei la 12 ore şi interzicerea, prin lege, a muncii copiilor sub 8 ani (O).
în ultimii ani ai secolului al XlX-lea şi în primii ani ai celui următor, ca urmare a presiunilor sindicale, în
Franţa şi în Germania au fost adoptate legi care fixau durata zilei de lucru la 10 ore, stabileau
responsabilitatea patronului în cazul accidentelor de muncă, reglementau pensionarea muncitorilor.
Statul, la rândul lui, a intervenit în relaţiile dintre patroni şi muncitori prin crearea unor instituţii -
inspectorii - care să supravegheze aplicarea legilor sociale.
Deşi dispreţul celor bogaţi pentru nevoiaşi a rămas o atitudine constantă (), paternalismul (căruia i s-
au adăugat operele filantropice) a suplinit într-o anumită măsură absenţa legilor sociale. Industriaşii
care doreau stabilitatea muncitorilor lor i-au angajat „de la creşă la azilul de bătrâni", construind
pentru ei locuinţe ieftine () şi confortabile, preocupându-se de instrucţia copiilor lor şi asigurându-le o
pensie.
Tehnica modernă a schimbat geografia statelor industrializate. Au apărut „zonele negre" - aglomerări
urbane, bazine carbonifere sau petroliere, porturi care concentrau diferite sectoare de producţie.
Dezvoltarea industriei a fost însoţită de intensificarea urbanizării (). Marile oraşe s-au extins spre
periferii, unde, în locuinţe sărăcăcioase şi insalubre se îngrămădeau familiile muncitoreşti. Centrul, cu
imobile noi şi palate particulare, aparţinea burgheziei. Aici s-au impus gazul, apoi electricitatea şi apa
curentă. S-a creat şi reţeaua de transport în comun: metroul din Londra, în 1862, apoi cel din Paris, în
1900. Aristocraţia funciară era numeroasă în statele cu evoluţie „întârziată" din Europa centrală,
răsăriteană şi meridională, în majoritatea statelor din America Latină şi din Asia. Ea deţinea
principalele funcţii în administraţie şi armată. Treptat, această categorie socială şi-a însuşit valorile şi
modul de viaţă burghez.
La sfârşitul secolului, ţărănimea a continuat să reprezinte în toate statele - cu excepţia Angliei şi a
Germaniei - majoritatea populaţiei (). Pentru ţăranul de pretutindeni valorile fundamentale erau cele
tradiţionale: religia şi parcela sa de pământ. Lumea rurală a continuat să fie caracterizată de rutină
până către sfârşitul secolului când, învăţământul primar şi serviciul militar, ambele obligatorii,
extinderea căilor şi diversificarea mijloacelor de comunicaţie - căi ferate, şosele, presă, telegraf, radio
-, numărul mai mare de medici, învăţători, notari de ţară au contribuit la schimbarea treptată a modului
de viaţă şi a mentalităţii populaţiei de la sate. Satele continuau să fie alcătuite din colibe, de obicei
având o singură încăpere umedă, prost luminată, neaerisită, folosită atât de oameni, cât şi de
animale. Majoritatea anchetelor sociale considerau locuinţele de la sate focare de epidemii (, ).
Cu toate inegalităţile flagrante, criticate de gânditorii politici, de scriitori sau de artişti, a doua jumătate
a secolului al XlX-lea şi începutul secolului al XX-lea au reprezentat o perioadă de stabilitate şi de
prosperitate, în cursul căreia s-a îmbunătăţit situaţia unei însemnate părţi a populaţiei. Prin
comparaţie cu gravele probleme provocate de declanşarea şi desfăşurarea primului război mondial,
această perioadă a fost numită de istorici „La Belle Ezpoque" (Epoca de Aur).
O „Aplicarea legii din 1841 n-a avut până acum, la Mulhouse, în filaturile de bumbac, alt efect decât că i-a exclus
pe copiii mai mici de 12 ani, şi că cei între 12 şi 16 ani, care sunt angajaţi, sunt'puşi să lucreze efectiv între 12 şi
13 ore pe zi alternativ, adică trei zile pe săptămână sunt afectate şcolii, pe care trebuie s-o frecventeze câte două
ore, şi atunci munca lor se reduce la unsprezece ore, în timp ce în celelalte zile muncesc treisprezece ore.
...în manufacturile de imprimat textile, răul este încă şi mai mare. Copiii între 8 şi 12 ani sunt folosiţi în număr
mare, şi munca lor efectiva variază între nouă şi unsprezece ore, e mai puţin obositoare, într-adevăr, dar
monotonă şi abrutizantă."
(Raport al unui prefect\ asupra regiunii Mulhouse)
Calculaţi cât timp lucra un copil în întreprindere şi cât timp învăţa, într-o săptămână. Faceţi raportul între numărul de
ore obţinute şi comentaţi rezultatul.
„în; trolulu era al der di ghear zece i de ori Ca truncl astfel ajung trolul haine poart minte două hotel biser
(E Haui

Imagine reprezentând copii muncitori în fabrică.

ucra un şi cât saptâ-ul între nute şi
 „înaintea descoperirii petrolului, cătunul Cornplanter era alcătuit dintr-un debarcader din lemn, un han, o du-
gheană, o topitorie, o moară şi | zece căsuţe. El a fost înlocuit J de oraşul-ciupercă Oil City.
Casele sunt construite din Itrunchiuri de arbori neciopliţi, astfel încât pentru ridicarea lor ajung paisprezece zile.
Petrolul impregnează într-atât hainele, încât şi cei mai bogaţi poartă zi de zi aceleaşi veşminte... Nouă mii de
locuitori, două bănci, două ziare, şase hoteluri, zece rafinării, cinci | biserici şi o şcoală..."
(Emest Duvergier de iHauranne, Revue des Deux | Mondes, nov. 1864)
Ce elemente ale progresului a surprins autorul acestui j reportaj?

IVOCABULAR
t Aristocraţie muncitorească: maiştri sau şefi de ateliere în fabrici, conducători ai sindicatelor.
• Explozie demografică: accelerarea rapidă a ritmului de creştere a populaţiei.
• Filantropie: iubire de oameni, caritate, t Hecatombe: mormane de cadavre.
• Paternalism: protecţie, ajutor material şi moral acordat de un patron sau un om bogat muncitorilor, săracilor sau
celor umili.
O Familie de ţărani din Rusia.
id copii

AUTOEVALUARE
1. Care categorie socială ocupa primul loc în corpul social şi de ce?
2. Care au fost cauzele exploziei demografice?
3. Prin ce se explică tradiţionalismul şi rutina de la sate?
4. De ce legile care protejau muncitorii limitau libertatea patronilor?
Caricatură simbol pentru „muncitorul rău".
Locuinţe tipice pentru o comunitate minieră.
Statul către 1870 către 1900

Marea Britanie 30% 12 %

Germania 50 % 28 %
Franţa 69% 56%
S.U.A. 80 % 65%

O Evoluţia populaţiei rurale în totalul populaţiei.

Interpretaţi reducerea ponderii populaţiei ţărăneşti în corelaţie cu evoluţia generală a societăţii.
„Există cantoane întregi unde anumite veşminte se transmit încă din tată în fiu, unde ustensilele de menaj se
reduc la câteva mizerabile linguri de lemn, iar mobilierul la o banchetă sau ia o masă şchioapă. Oameni care nu
au ştiut niciodată ce înseamnă un aşternut de pat se numără cu sutele de mii; alţii nu au purtat vreodată pantofi;
sunt milioane care nu beau decât apă, care nu mănâncă niciodată sau aproape niciodată carne, şi nici chiar
pâine albă."
(Adolphe Blanqul, Journal des £conomistes)
1. Ce fenomen prezenta autorul?
2. Care erau cauzele acestui fenomen?
55
i Civilizaţia la răscruce de secole ■HHMHHHHHHHMMHHHI
O „Doi bărbaţi contemplări luna", tablou de Caspar Davi Friedrich.
Ce teme romantice regăs în acest tablou?
„Ruy Blas e poporul. Poporul al căruia e viitorul, dar nu şi prezentul; poporul orfan, sărac, inteligent şi tare;
aşezat foarte jos şi năzuind foarte sus; purtând pe spinare urmele sclaviei şi în inima înfiriparea geniului."
(V. Hugo, Prefaţă la drama Ruy Blas)
Ce sentimente manifestă autorul fa(ă de popor?

Richard Wagner, creatorul dramei muzicale.

O „Romantismul este arta de a prezenta popoarelor operele literare, care în situaţia actuală a obiceiurilor şi
credinţelor lor, sunt susceptibile de a le oferi cea mai mare plăcere posibilă. Dimpotrivă, clasicismul le prezintă
literatura care oferea cea mai mare plăcere posibilă străbunicilor lor."
(Stendhal, Racine şi Shakespeare)
La ce obiceiuri şi credinţe făcea referire autorul?

ARTELE Şl SOCIETATEA
Viaţa intelectuală a fost dominată de progresul ştiinţelor şi al democraţiei. Principalele state au
adoptat două instituţii, în esenţa lor democratice: votul şi învăţământul primar obligatoriu şi, parţial, pe
cel gratuit. Consecinţele lor au fost extinderea publicului şi creşterea rapidă a producţiei artistice. A
sporit considerabil numărul cititorilor de cărţi, reviste, de spectatori în sălile de teatru şi de operă, de
vizitatori în muzee şi expoziţii. Romanele unui scriitor apreciat de public se vindeau în peste 100 000
de exemplare, iar cotidianele de informaţii ajungeau la un tiraj de peste un milion de exemplare.
Răspunzând acestei cereri, creaţia intelectuală s-a lărgit şi s-a diversificat, caracterizându-se printr-o
mare varietate a tendinţelor şi a operelor. Ca şi activitatea economică şi politică, cea intelectuală a
avut tendinţa de a se internaţionaliza. Oamenii de cultură au fost artişti-cetăţeni. Ei au susţinut
idealurile şi aspiraţiile popoarelor cărora le-au aparţinut. Muzica lui Fr. Chopin (poloneze), F. Liszt
(dansuri ungare), O Porumbescu („Balada"), poeziile lui H. Heine au atras atenţia opiniei publice
asupra luptei naţionale a polonezilor, maghiarilor, românilor, germanilor. Artiştii au apărat, totodată,
instituţiile democratice şi drepturile omului. Scriitorii francezi E. Zola şi A. France, de pildă, s-au
implicat în revizuirea procesului căpitanului A. Dreyfus, condamnat pe nedrept în 1894.
Artele s-au influenţat şi inspirat reciproc. Şi în aceste domenii imperativul epocii a fost modernizarea
atât în conţinutul operei, cât şi în formele de exprimare. De exemplu, în arhitectură, formele clasice şi
decoraţia bogată au fost înlocuite de forme geometrice şi decoruri cu motive şi simboluri tradiţionale,
devenite caracteristice pentru „stilurile naţionale" afirmate după 1900. Pe lângă manifestările oficiale,
de obicei Saloane naţionale, care impuneau ierarhiile prin distincţii şi influenţau gustul public, au
apărut şi cele neoficiale, realizate din iniţiativa artiştilor înşişi. Expoziţiile erau organizate în diferite săli
particulare amenajate, sau în instituţii cultu-ral-ştiinţifice numite, uneori, atenee.
Prima jumătate a secolului a fost dominată de curentul romantic (O). Romantismul a reprezentat
triumful individului ca om şi al ţării ca naţiune, în literatură şi arte. De aceea, Victor Hugo (A) îl
considera „liberalismul în artă". Reprezentanţii lui au afirmat unicitatea şi valoarea fiinţei umane,
importanţa sentimentelor, întâietatea imaginaţiei. Convinşi că mecanizarea şi industrializarea nu
făceau realitatea mai frumoasă, romanticii au căutat să o evite prin reînvierea trecutului, prin
întoarcerea la natură (O), prin exotism. Nostalgia trecutului i-a determinat să-şi aleagă temele din
perioada medievală şi din folclor (). Aceste teme i-au condus către trezirea sau intensificarea
sentimentului naţional, patriotic (B), către elogierea capacităţii creatoare a poporului ().
Adresându-se unui public mai larg, format în majoritate din burghezi, romanticii au căutat să-l uluiască
prin forţa imaginaţiei artistului, sâ-l îndemne către fapte şi sentimente superioare prin exemplul
personajelor, să-l desfete prin reconstituirea atmosferei (culoarea locală). Pentru aceasta, artistul tre-
buie să fie un model, o personalitate, să-şi asume cauze eroice, cum a fost cea a eliberării poporului
grec de sub stăpânirea otomană, în slujba căreia s-au pus poetul englez lordul Byron sau pictorul
francez Eugene Delacroix.

STUDIU

Victor Hugo (1802-1885), născut în familia unui general al Imperiului, a moştenit pro-babil de la tatăl său ambiţia
şi dorinţa de glorie, care-l făceau să noteze, referitor la prima sa încercare literară poetică: „am 15 ani, am făcut
prost, pot să fac mai
bine".
Poeziile („Legenda secolelor"), prin grandoarea imaginilor, bogăţia rimelor, amploarea sentimentelor i-au adus
recunoaşterea ca şef incontestabil al curentului romantic. Şi-a consolidat prestigiul prin drame („Cromwell",
„Hernani") şi romane („Notre-Dame de
Paris", „Mizerabilii") care au impresionat prin forţa evocărilor (catedrala Notre-Dame), prin compasiunea pentru
suferinţa umană (Quasimodo), prin reabilitarea „dezmoşteniţilor" (Jean Valjean, Gavroche). Cavaler al Legiunii de
Onoare, membru al Academiei Franceze, om politic republican, deputat şi senator în vremea Republicii a ll-a şi a
lll-a, exilat de împăratul Napoleon III (pe care l-a ironizat, numindu-l Napoleon cel mic), s-a afirmat ca apărător
consecvent al libertăţii. Opera vastă, marea influenţă pe care a avut-o în epocă, rolul politic pe care l-a jucat l-au
impus pe V. Hugo ca pe una dintre cele mai mari personalităţi ale secolului. I s-au organizat, în 1885, funeralii
naţionale, trupul fîindu-i depus în Pantheon (mausoleu al personalităţilor publice franceze).
Grupaţi titlurile operelor lui V. Hugo, în funcţie de temele romantice cărora le aparţin.
„Plecarea voluntarilor în 1792", basorelief sculptat de Francois Rude pe Arcul de Triumf. De ce a fost considerat
„Marseillesa în piatră"?

GIUSEPPE
Giuseppe Verdi (1813-1901) a fost unul dintre cei mai mari compozitori de operă ai tuturor timpurilor. Operele
sale cu subiect istoric („Lombarzii", „ Vecerniile siciliene", „Nabucco"), cu numeroase aluzii la situaţia politică a
Italiei, au exaltat sentimentul naţional. Arii sau coruri din aceste opere s-au transformat în adevărate cântece
patriotice, iar numele compozitorului a devenit simbol al luptei pentru unitate politică: VERDI - Vittorio
Emmanuele re d'ltalia (Victor Emmanuel rege al Italiei).
fn istoria genului, „La Traviata" a fost prima operă cu subiect contemporan, preluat din viaţa burgheziei franceze.
Cea mai populară dintre creaţiile sale pare
să fie „Aida", scrisă la comanda sultanului Egiptului pentru inaugurarea canalului de Suez. Opera

este remarcabilă prin melodiile care sugerează culoarea locală orientală. Către sfârşitul vieţii, Verdi a folosit o
parte din banii aduşi de reprezentaţiile operelor sale pentru construcţia, la Milano, a unui spital şi a unui cămin
pentru muzicienii bătrâni.
Prin ce se caracteriza situaţia politică a Italiei la jumătatea secolului al XlX-lea?
Opera „La Scala" din Milano, unul dintre locurile în care s-a manifestat patriotismul italienilor.
Civilizaţia la răscruce de secole
Poezia lirică a oferit forma cea mai adecvată de exprimare a imaginaţiei, sensibilităţii şi entuziasmului
romantic.
împrejurările istorice de la jumătatea secolului au favorizat apariţia realismului, curent ce a fost
considerat o încercare de transpunere a spiritului ştiinţific în artă (O). El corespundea consolidării
capitalismului, cu progresele sale economice spectaculoase, dar şi cu nedreptăţile sale sociale, pre-
cum şi dezvoltării ştiinţelor. Artiştii au căutat să se adapteze realităţii sociale dominată de revoluţia
industrială, cu atât mai mult cu cât aceasta le oferea noi posibilităţi de exprimare. Fonta folosită la
construcţia instrumentelor muzicale (piane, alămuri) îmbunătăţea calitatea sunetului, pigmenţii chimici
sporeau strălucirea culorilor, reproducerile ieftine (litografii, stampe) permiteau difuzarea mai largă a
operei de artă.
Realiştii s-au pronunţat pentru observaţia exactă, precisă şi minuţioasă a realităţii (C). Scriitorii au
preluat din ştiinţe metoda observaţiei şi erudiţiei, au strâns material „documentar" asemenea
istoricului sau naturalistului (). Dorind să se considere ştiinţifică, arta realistă s-a vrut impersonală ca
şi ştiinţa. în literatură, realismul a impus romanul ca gen literar predominant. Occidentul a descoperit
romanul rus (Dostoievski şi Tolstoi), pătruns de compasiune şi de spirit religios, şi dramaturgia
scandinavă (Ibsen), pentru care realitatea era un decor în spatele căruia se desfăşurau drame morale
şi sociale.
Impresionismul, afirmat mai ales în pictură, şi simbolismul, afirmat mai ales în literatură, în ultimul
sfert al secolului al XlX-lea, au continuat tendinţa de apropiere şi de colaborare dintre ştiinţe şi arte.
Multe descoperiri ştiinţifice au deschis noi perspective pentru artişti. Astfel, pictorii impresionişti erau
la curent cu cercetările din fizică referitoare la compoziţia luminii. Sculptorii au folosit noile aliaje şi
noile procedee de turnare a metalului pentru creaţiile lor, iar arhitecţii au colaborat din ce în ce mai
frecvent cu inginerii. Oamenii de ştiinţă au oferit artiştilor o nouă concepţie despre creaţie (Ch.
Darwin).
Denumirea curentului impresionist a fost dată de tabloul expus, în 1874, de Claude Monet: „Impresii,
răsărit de soare". Reprezentanţii acestui curent au urmărit să redea senzaţiile produse privitorului de
lumina solară în diferite momente ale zilei. Ei au fost mari peisagişti şi remarcabili colo-rişti (D, E). Au
inovat tehnica picturii folosind culori pure (neamestecate), prin alăturarea cărora puteau reda diferitele
nuanţe, ori puteau surprinde mişcarea. Poeţii simbolişti au căutat să surprindă esenţa realităţii prin
simboluri sugerate de cuvinte.
Reacţia faţă de impresionism a reprezentat-o expresionismul, afirmat la începutul secolului al XX-lea.
El a produs un nou mod de reprezentare a realităţii, pornind de la exterior către interior, de la impresie
la expresie, adică de la senzaţii la sentimente. Pentru a reda emoţia şi a transmite experienţa
personală, artiştii şi-au luat libertatea de a exagera anumite trăsături sau părţi ale subiectului
reprezentat, de a alătura culori care contrastau violent. Noul curent exprima nu numai neliniştile şi
dramele individuale, ci şi tulburările sociale care anticipau primul război mondial.
Franţa a rămas, în domeniul literar şi artistic, centrul de iradiere a tendinţelor şi curentelor. Anglia şi
Germania au continuat să-şi manifeste geniul creator original. Alături de ele s-au afirmat însă şi alte
culturi naţionale: rusă, poloneză, ungară, română (F), norvegiană etc.
A
„Secolul al XlX-lea, dupâi mine, poate fi numit epoca materiei... Utilul este Dumnezeul acestui secol, într-o epocă-
n care s-au născut votul universal, împrumuturile naţionale, „înfrumuseţările" Parisului, asociaţiile de capitaluri,
căile ferate, telegraful electric, vapoarelel cu aburi, cuirasatele, tunurile de mare calibru, fotografia, expoziţiile
industriale, tot ce loveşte puternic şi infailibil, tot ce este matematic, util, mate-! rial, comod, realismul este'
singura literatură posibilă."
(Jules Feydeau, Un debui la operă)
Ce argumente aduce autorul în favoarea realismului?

Scriitorul francez Jules Verne, 1 pasionat de ştiinţă, a fost crea-l torul genului „science-fiction".

VOCABULAR
• Litografie: reproducere pe; hârtie a unei imagini realizate pe o placă specială.
• Stampă: imagine imprimată; de pe o placă gravată.

AUTOEVALUARE
1. Fixaţi pe o scală cronologică, de la 1815 la 1914, principalele curente literar-artis-tice.
2. Realizaţi un tabel care să cuprindă: denumirile curentului literar-artistic, numele a cel puţin doi reprezentanţi,
domeniul în care s-au impus, titlul lucrării.
<-lea, după Jmit epoca ul este tui secol. :are s-au sal, împru-e, „înfru-ui, asociaţie ferate, vapoarele le, tunurile
fotografia, le, tot ce ifailibil, tot util, mate imul este sibilă." Un debut
iduce autismului?

STUDIU U C A Z
CARAGIALE
Opera diversă a lui Ion Luca Caragiale (1852-1912) s-a dorit o privire lucidă asupra societăţii şi oamenilor vremii
sale.
Observator profund şi minuţios al realităţilor sociale autohtone, creator al unor memorabile tipuri, Caragiale a
ridicat teatrul românesc la nivel european, fn comedii a satirizat demagogia şi ipocrizia din viaţa politică („O
scrisoare pierdută"), prostia şi falsa moralitate („O noapte furtunoasă", „Dale carnavalului"). Nuvelele au analizat
trăirile indivizilor cu frământările lor sufleteşti („Păcat"), fn momente şi schiţe a adus în literatură orâşeanul cu
preocupări mărunte, limbut până la incoerenţă, critic excesiv, veşnic nemulţumit, pentru care totul este „un moft".
Caragiale a fost şi un remarcabil ziarist, implicat în viaţa publică. Opţiunile lui politice au fost conservatoare, ceea
ce explică şi criticile adesea exagerate, care apar în opera sa la adresa liberalilor. Acestea au exprimat reacţia
tradiţionalistă faţă de un proces de modernizare în sens liberal, care părea să distrugă vechile valori româneşti.
Ce genuri literare a cultivat Caragiale? Exemplificaţi din propriile lecturi.

D.
PAUL G
AUGUIN
Atras de călătoriile la mari depărtări, Paul Gauguin (1848-1903) s-a îmbarcat încă din adolescenţă, ca ma-telot,
pe vapoarele comerciale, fn Tahiti a descoperit cu ochii europeanului, o veche civilizaţie, aflată în armonie
deplină cu natura. Această civilizaţie i-a influenţat întreaga operă. Gauguin a fost primul artist plastic care a
folosit modelele şi motivele exotice în lucrările sale, într-o perioadă în care Europa descoperea cu admiraţie arta
primitivă din Oceania, sculpturile africane, stampele japoneze, moravurile, folclorul şi practicile magice primitive.
Lui îi revine meritul de a fi făcut pasul hotărâtor către prezentarea unor străvechi civilizaţii.
Prin ce teme s-a singularizat pictura lui Gauguin?
„Povestiri barbare"

E.
VINCENT VAN GOGH
Vincent van Gogh (1853-1890) a avut o existenţă zbuciumată, tulburată de boală. Pentru el, pictura a fost un
mod de a exista.
Fascinat de vegetaţia şi de culorile pure ale lumii mediteraneene, a pictat peisaje, portrete, naturi statice folosind
culorile aşezate direct din tub, cu tuşe nervoase, care au imprimat tablourilor sale tensiune, expresivitate, drama-
tism. Prin aceste caracteristici, ele anunţau deja expresionismul.
Autoportretele sale rămân o mărturie a efortului creator al artistului şi totodată a suferinţelor sale.
Prin ce se caracterizează pictura lui Van Gogh?
„Autoportret"
După ce a dobândit diploma de inginer la Bucureşti, Ion Mincu (1852-1912) a urmat cursuri de arhitectură în
Franţa. A primit Marele Premiu al Societăţii Centrale a Arhitecţilor din Paris care i-a permis să efectueze călătorii
de studii în Spania, Italia şi Grecia.
Ca arhitect, a proiectat şi construit locuinţe şi edificii publice în Bucureşti, la Craiova şi Brăila. Către 1900, a
studiat arhitectura medievală în care a găsit soluţii tehnice şi ornamentale pe care le-a valorificat într-o sinteză
originală. Prin aceasta, crea un stil românesc modern, într-o perioadă în care se afirmau şcolile naţionale de arhi-
tectură americană, ungară, norvegiană, întemeiate pe valorificarea elementelor şi simbolurilor tradiţionale.
Ca profesor s-a aflat între fondatorii Şcolii Superioare de Arhitectură.
Şcoala Centrală de fete din Bucureşti, construită în 1890.
Care a fost principala contribuţie a lui I. Mincu la evoluţia arhitecturii româneşti?

EUROPA Şl LUMEA EXTRAEUROPEANA

ÎN EPOCA MODERNA
Secolul al XlX-lea a provocat ample schimbări economice şi sociale. Creşterea rapidă a producţiei a caracterizat
toate ţările industrializate şi, într-o mai mică măsură, lumea extraeuropeană.
în acelaşi timp, ierarhia puterilor mondiale s-a modificat. în cadrul ţărilor industrializate, Marea Britanie, unde a
avut loc prima revoluţie industrială, şi-a pierdut întâietatea. SUA, Germania, Japonia, cu o dezvoltare mai târzie,
au depăşit-o.
Contribuţia marilor puteri la producţia industrială mondială (în procente):

LECŢIE
Anul Germania Anq lia Franţa SUA Rusia
1870 13 32 10 23 4
1880 13 28 9 28 3
1890 14 22 8 31 3
1900 16 18 7 31 6

Procesul industrializării intensive a fost însoţit de:

• Mutaţii tehnice - determinate de prima revoluţie industrială (maşina cu aburi) şi a doua revoluţie industrială (oţel,
cărbune şi electricitate);
• Mutaţii sociale - mecanizarea şi extinderea pieţei au fost însoţite de creşterea numărului de lucrători salariaţi, de
exodul rural şi de emigrare. Relaţiile sociale s-au transformat la rândul lor prin dezvoltarea mişcării muncitoreşti,
crearea sindicatelor, apariţia legislaţiei muncii. S-a transformat şi modul de viaţă prin urbanizare, modificarea
condiţiilor de muncă şi a relaţiilor sociale.
• Mutaţii economice - au sporit dimensiunile întreprinderilor, s-au constituit mari trusturi, cu rol important în
competiţia mondială. S-a intensificat exportul de capital spre lumea extraeuropeană. Creşterea productivităţii a
fost însoţită de adâncirea diviziunii muncii şi de folosirea benzilor de montaj.
• Transformările economice s-au realizat pe fondul unei anumite stabilităţi politice. în occidentul european
existau, în general, regimuri liberale în care erau recunoscute drepturile şi libertăţile individuale şi funcţiona un
sistem constituţional parlamentar, întemeiat pe separarea puterilor. Rolul cel mai important în stat îl deţineau
reprezentanţii marii burghezii, datorită sistemului de vot censitar. în centrul şi răsăritul Europei, în Rusia,
Germania, Austro-Ungaria, existau regimuri cu tendinţe conservatoare în cadrul cărora monarhii aveau largi
prerogative, iar parlamentele, un rol secundar. Preponderenţa politică o deţineau marii proprietari funciari. în SUA
exista un regim democratic.
• Relaţiile internaţionale au fost marcate de constituirea a două mari alianţe politico-militare. Opoziţia dintre ele a
fost agravată de expansiunea colonială, consecinţă a superiorităţii civilizaţiei europene, a necesităţii asigurării
exporturilor marilor state şi a impunerii prestigiului lor în lume. S-a încheiat împărţirea teritoriilor Africii şi Asiei în
colonii şi zone de influenţă, dar au apărut aproape imediat şi noi tendinţe de reîmpărţire a acestora. în afara
Europei „pactul colonial" impus de metropole a creat premisele subdezvoltării. Economia de plantaţie bazată pe
îuropene, a înlocuit agricultura de subzistenţă.
JJL
9
Biserica Catolică s-a preocupat de problemele sociale ale muncitorilor (între altele, acordarea repaosului dumini-
cal), întrucât nu putea rămâne indiferentă la condiţiile de existenţă ale credincioşilor defavorizaţi, şi pentru a-i
sustrage influenţei socialismului ateu.
Scufundarea „Titanicului". Vaporul era considerat un simbol al forţei civilizaţiei europene.
„Speranţa medie de viaţă a crescut mult pe parcursul secolului al XlX-lea. în 1801, era de 30 de ani. în 1850,
este de 38 de ani pentru bărbaţi şi 41 pentru femei; în 1913, ajunge la 48 de ani pentru bărbaţi şi la 52 de ani
pentru femei."
(Anne Martin-Fugier, Istoria vieţii private)
Chin
fi
•a pre-sociale altele, lumini-imâne le de ioşilor u a-i Cialis-

FIŞA DE EVALUARE
RECITIŢI LECŢIILE DE LA PAGINILE 8-49 Şl:

Lumea arhaică şi cea modernă se întâlneau în China.

Oţelâriile Thomas din Germania.

Maşini agricole englezeşti.

„Brevetat în 1841, noul procedeu (fotografic) beneficiază, în următorii ani, de o serie de îmbunătăţiri tehnice.
Pentru prima dată, devine posibil pentru majoritatea populaţiei să aibă reprezentarea strămoşilor dispăruţi şi a
rudelor sau părinţilor necunoscuţi. Tinereţea părinţilor sau a bunicilor, de care te «izbeşti» zilnic, devine astfel
perceptibilă"
(Alain Corbin, Istoria vieţii private)
1. Folosiţi reperele de timp din paginile studiate pentru a ordona cronologic:
a - Congresul de la Viena;
- începutul luptei de eliberare a coloniilor spaniole din America de Sud;
- revoluţia condusă de Tudor Vladimirescu. b - unificarea Italiei;
- unificarea Germaniei;
- unirea Principatelor Române, c - Congresul de la Berlin;
- alianţa celor trei împăraţi;
- proclamarea României regat.
2. Căutaţi informaţii despre următoarele personalităţi:
- Franz Joseph - Giuseppe Verdi
- Ludovic Filip - Otto von Bismarck
- Abraham Lincoln - Alfred Krupp
- Simon Bolivar - Mărie Curie
- James Watt
3. Ordonaţi informaţiile pe care le-aţi găsit, indicând:
- epoca în care a trăit;
- ţara în care a trăit;
- cine a fost;
- cu ce alte personalităţi a fost contemporan;
- în cazul conducătorilor de state, ce regim politic au ilustrat.
4. Analizaţi tabelul din pagina 50 şi precizaţi:
- Care era prima putere economică a lumii în 1870? Dar în 1900?
- Pe ce loc se situa Germania, din punct de vedere economic, în 1900?
- Care ţară a înregistrat creşterea economică cea mai dinamică?
5. „Imperiul, am spus-o mereu, este o chestiune de stomac. Pentru a evita un război civil, trebuie să
deveniţi imperialişti."
(Cecil Rhodes, declaraţie din 1895, după o întrunire a şomerilor care cereau „pâine, pâine, pâine".)
a - numiţi cauzele imperialismului colonial la care se referea; b - enumeraţi alte două cauze ale
aceluiaşi fenomen.
încercaţi să stabiliţi două cauze ale primului război mondial.

PRIMUL RĂZBOI MONDIAL

IMPERIALISMUL COLONIAL
După 1870, accelerarea dezvoltării inegale a marilor state a produs schimbări importante ale locului şi
rolului lor în economia mondială. Anglia şi Franţa au fost întrecute de SUAşi Germania, al căror start
industrial începuse mai târziu. Japonia se afirma ca prima mare putere ce nu aparţinea rasei albe.
Concurenţa dintre ele a devenit acerbă. Una dintre cele mai evidente forme de manifestare a acesteia
a fost expansiunea colonială, care s-a numărat printre principalele cauze ale primului război mondial.
Colonialismul a avut cauze economice (căutarea unor pieţe şi aprovizionarea cu materii prime),
sociale (orientarea surplusului demografic) şi politice. Marea Britanie, susţinând „misiunea
civilizatoare a omului alb", dorea să-şi continue, în alt mod, supremaţia (A); Franţa, grav afectată
moral de înfrângerea din 1871, căuta compensaţii extraeuropene; SUA concurau modelul european al
„zonelor de influenţă", cerând „porţi deschise" în China şi Africa; Italia şi Germania urmăreau
afirmarea „geniului" naţional; Japonia avea nevoie de materii prime pentru a-şi menţine statutul de
mare putere.
în Africa, principalele puteri coloniale erau Marea Britanie şi Franţa, ale căror colonii formau un bloc
pe direcţia Sud-Nord (B) şi respectiv Vest-Est. Colonii africane aveau şi Portugalia, Belgia, Olanda,
Italia, Germania. Africa încetase, la începutul secolului al XX-lea, să mai fie un „parc de vânătoare",
pentru a deveni, din ce în ce mai mult, o sursă de materii prime ieftine şi de soldaţi. Imperiul colonial
britanic african a fost cucerit cu soldaţi africani. Contemporanii notau că mari armate permanente,
formate din indigeni, se aflau sub comanda britanicilor. în Asia, Rusia şi-a extins posesiunile în
Extremul Orient, Franţa stăpânea Indochina, iar India era „perla" Coroanei britanice. Japonia, în urma
victoriilor obţinute în războaiele împotriva Chinei (1894) şi Rusiei (1904/1905), a ocupat nord-vestul
Chinei (Manciuria), şi respectiv insula Sahalin. în 1910, ea a cucerit Coreea. SUA, în urma războiului
cu Spania (1898), au anexat insulele Hawai, Guam şi arhipelagul Filipine, în Oceanul Pacific. în zona
Filipinelor, Germania a cumpărat sau a ocupat insule din arhipelagurile Bismarck, Caroline, Mariane,
Marshall.
în 1914, lumea era împărţită, principalii beneficiari fiind Marea Britanie, cu un imperiu de 30 de
milioane de km2 şi 400 de milioane de locuitori, şi Franţa, cu „numai" 10 milioane de km 2 şi 48 de
milioane de locuitori. Prin pretenţiile şi acţiunile lor, tinerele state imperialiste puneau problema unei
reîmpărţiri „mai echitabile" a coloniilor.
Majoritatea teritoriilor coloniale fuseseră ocupate prin violenţă, uneori chiar cu sprijinul unor şefi locali.
Ele erau strict controlate de metropolă, care le administra direct sau prin asocierea unor elite locale.
Rezistenţa unor etnii faţă de brutalităţile „protectorilor" lor albi a fost îndârjită şi a costat numeroase
vieţi omeneşti (O,). De aceea, critici la adresa imperialismului au apărut nu numai în colonii (India,
Egipt), ci şi în metropole.

O Luptă între zuluşi şi englezi.

„Fac apel la naţiunile lumii pentru ca ele să nu permită ca o mare persoană ca Franţa (sic), posedând armele
moderne cele mai distrugătoare, să calce în picioare şi să extermine un popor care nu i-a făcut nimic şi a cărui
singură crimă constă în faptul de a fi ignorant şi slab."
(Benhazin, regele din Dahomey, apel apărut în presa engleză)
Ce mijloc nou în lupta anti-colonială a folosit Benhazin?

VOCABULAR
• Dominion: „putere" dependentă de Coroana britanică, dar care avea o largă autonomie.
• Imperialism: dominaţie impusă de un stat, de o economie, de o civilizaţie mai puternică asupra altora mai slabe.
• Protectorat: teritoriu care îşi păstra administraţia sub tutela puterii coloniale.

AUTOEVALUARE
1. între care puteri era cea mai mare concurentă în Africa? Dar în Asia?
2. Care au fost cele mai importante cauze ale expansiunii coloniale?

Primul război mondial

_ EUROPA ALIANŢELOR POLÍTICO-MILITARE
Evoluţia relaţiilor dintre statele europene a fost determinată de consecinţele păcii de la Frankfurt pe
Main, din 1871. Pentru a păstra supremaţia Germaniei pe continent, prinţul Otto von Bismarck, care a
deţinut funcţia de cancelar până în 1890, a urmărit: menţinerea Franţei în izolare politică şi
diplomatică, păstrarea echilibrului existent între puteri, împiedicarea aspiraţiilor naţionale ale
minorităţilor din celelalte imperii.
Pentru a împiedica Franţa să-şi ia revanşa, cancelarul s-a străduit să creeze în jurul ei un sistem de
alianţe. în 1873, el a iniţiat Alianţa celor trei împăraţi (ai Germaniei, Austriei şi Rusiei). Solidaritatea
dinastică a monarhilor „legitimi" nu a rezistat conflictelor de interese dintre statele respective.
Deoarece, în urma războiului din 1877-1878, Rusia îşi consolidase influenţa în Balcani pe seama
intereselor austro-ungare şi britanice, Bismarck a impus în cadrul Congresului de la Berlin (1878) un
compromis prin „compensaţii" (Austro-Ungaria administra Bosnia şi Herţegovina pentru 30 de ani,
Marea Britanie obţinea insula Cipru). Nemulţumit, ţarul s-a îndepărtat de aliaţii săi. Ca urmare,
Germania a încheiat cu Austro-Ungaria, în 1879, o alianţă defensivă, prin care-şi promiteau ajutor
reciproc în cazul unui atac neprovocat din partea altui stat. în 1882, la această alianţă a aderat Italia,
nemulţumită de iniţiativele coloniale franceze în Africa. Se crea, astfel, prima grupare politico-militară:
Tripla Alianţă sau Puterile Centrale.
în 1883, s-a încheiat şi alianţa României () cu Austro-Ungaria şi Germania, justificată de faptul că
Rusia reanexase, în 1878, teritorii din sudul Moldovei (Basarabia). Alianţa corespundea intereselor
româneşti de moment, scoţând ţara din izolarea politică în care se afla, după 1878, şi evita pericolul
realizării unei înţelegeri între puteri (Rusia şi Austro-Ungaria) pe seama ei. Prezenţa Italiei şi a
României în aceeaşi alianţă cu Austro-Ungaria asigura dublei monarhii liniştea la frontierele de sud-
vest şi de est.
în 1890, noul împărat Wilhelm al ll-lea, comparat de contemporani cu un soldat inconştient aşezat cu
ţigara aprinsă în mână pe un butoi de pulbere, a anunţat lansarea Germaniei în „politica mondială", al
cărei scop era supremaţia mondială, iar instrumentul, flota de război. Declaraţiile Kaiserului au
neliniştit puterile vizate, care au căutat să aplaneze rivalităţile dintre ele. Franţa şi Rusia au semnat
convenţii militare (1892-1893), Anglia a ieşit din politica de „splendidă izolare" (O) şi a încheiat, în
1904, acordul colonial cu Franţa (Antanta Cordială), prin care-şi delimitau zonele de influenţă în Africa
(Egipt, Maroc), iar, în 1907, un acord asemănător cu Rusia, în problemele Asiei (Afganistan, Persia,
Tibet).
Apărea astfel a doua grupare politico-militară: Tripla înţelegere sau Antanta.
Construirea celor două sisteme de alianţe a tensionat relaţiile internaţionale, fapt exprimat printr-o
serie de crize cum au fost cele din Maroc (1905,1911) şi din Peninsula Balcanică (1908,1912-1913 -
A), zone în care existau conflicte de interese între puteri. Dacă războiul a putut fi evitat, aceasta s-a
datorat faptului că puterile nu-şi încheiaseră pregătirile, precum şi fisurilor din interiorul fiecărei
alianţe. Crizele politico-diplomatice au accelerat pregătirile militare ale tuturor puterilor: prin lege s-au
alocat mari sume de bani pentru cumpărarea de armament, a fost prelungit serviciul militar şi au sporit
efectivele.
O „Nici o {ară din lume nu e în situaţia Angliei, de a-şi putea permite să renunţe la prietenia altora. Forţa sa nu
depinde de legăturile sale cu alte puteri, ci rezidă în falezele ei de calcar şi în flota e i . "
(Lordul Salisbury)
Care erau argumentele politicii de „splendidă izolare"?

Carol I, domnitor al României, între 1866-1881, şi apoi rege, până în 1914.

VOCABULAR
• Criză politico-diplomatica: perioadă de încordare în relaţiile dintre state care pot degenera într-un conflict militar.
• Izolare: tendinţă în politica externă, constând în a ţine un stat departe de problemele lumii.
• Politică mondială: politică externă promovată de împăratul Wilhelm al ll-lea, caracterizată de creşterea puterii
navale a Germaniei.

AUTOEVALUARE
1. Care au fost alianţele create de Otto von Bismarck?
2. Până când s-a menţinut caracterul defensiv al Triplei Alianţe?
3. Ce deosebire există între Tripla înţelegere şi Tripla Alianţă?
STUDIU
s nu e în Şi putea i priete-sa nu sale cu falezele

A.?ENINSUIA DALCANICA
în 1912, o coaliţie balcanică (Bulgaria, Serbia, Muntenegru, Grecia) a declarat război Imperiului otoman. Scopul
era eliberarea etnicilor balcanici aflaţi încă sub stăpânire otomană. înfrângerea turcilor şi posibila lor eliminare din
zonă au determinat puterile să intervină şi să impună încheierea păcii (Londra, 1913).
Bulgaria, care avea pretenţii de supremaţie în Balcani, susţinută de Austro-Ungaria, nemulţumită de prevederile
păcii, a declanşat al doilea război balcanic. Armata bulgară şi-a atacat foştii aliaţi.
Modificarea echilibrului în peninsulă contravenea intereselor României. După cucerirea independenţei, în 1877, şi
proclamarea regatului, în 1881, statul român făcuse însemnate progrese în direcţia modernizării. Pentru
continuarea lor avea nevoie de stabilitate în regiune. în plus, România nu putea aproba politica Vienei de slăbire
a Serbiei (susţinută de Rusia) şi de consolidare artificială a Bulgariei. De aceea, factorii politici au decis
intervenţia în război, armata română primind ordin să înainteze spre Sofia. Inferioritatea evidentă a obligat
guvernul bulgar să ceară pace. Tratatul s-a semnat la Bucureşti, în 1913. Oferindu-şi capitala pentru negocieri,
România îşi consolida prestigiul în zonă, încercând, în acelaşi timp, să limiteze intervenţia directă a puterilor
concurente, Austro-Ungaria şi Rusia. Participarea României la al doilea război balcanic a fost o evidentă acţiune
de opoziţie faţă de politica Vienei şi a marcat îndepărtarea ţării de Puterile Centrale.
Care au fost cauzele intervenţiei României în război?
Marea Mediterană^
EVOLUŢIA FRONTIERELOR IN BALCANI
I. LA ÎNCEPUTUL SECOLULUI AL XX-LEA
II. ÎN 1909 DUPĂ RĂZBOAIELE BALCANICE
1. Ce modificări de frontieră observaţi?
2. De ce Balcanii au fost consideraţi .butoiul cu pulbere" al Europei?
3. Argumentaţi implicarea fiecărei mari puteri în conflictele balcanice.
Primul război mondial
DESFĂŞURAREA RĂZBOIULUI
Asasinatul de la Sarajevo a oferit guvernului de la Viena pretextul unui război împotriva Serbiei.
Astfel, se urmărea spulberarea speranţelor slavilor de sud din Imperiu în constituirea unui stat în jurul
Serbiei şi, totodată, eliminarea influenţei Rusiei în Balcani (O). Cu acordul Berlinului, la 28 iulie 1914,
Austro-Ungaria a declarat război Serbiei. Conflictul local a devenit european şi mondial prin intrarea în
acţiune a sistemelor de alianţă. Deşi responsabilitatea declanşării lui revine Austro-Ungariei şi
Germaniei, cauzele s-au aflat în acţiunea politică militaristă a tuturor marilor puteri. Războiul a opus
Puterile Centrale, Antanta şi aliaţii lor ( ,).
Războiul s-a desfăşurat pe două fronturi principale, frontul de Vest (teritoriul Belgiei şi al Franţei) şi
frontul de Est (teritoriul Prusiei, al Galiţiei şi al Rusiei), şi pe mai multe fronturi secundare în Europa
(italian, sârbesc, românesc), în Africa, în Asia şi în Oceanul Pacific.
Planurile strategice, german şi francez, preconizau un război de scurtă durată, cum fuseseră toate
războaiele de până atunci (, , ). Cel german (Planul Schlieffen) pornea de la ipoteza războiului pe
două fronturi şi urmărea să scoată Franţa din luptă înainte ca Rusia sâ-şi mobilizeze armata. De
aceea prevedea o ofensivă foarte vastă şi rapidă, în teren deschis (războiul de mişcare sau de
manevră). Cel francez (Planul XVII - A) prevedea un atac german dinspre Rin, care trebuia respins şi
urmat de o ofensivă generală.
Campania din 1914 a fost o „campanie a surprizelor". Pentru francezi „surpriza" a fost atacul german
din Nord-Est, prin Belgia. Parisul (B) a fost salvat datorită măsurilor energice adoptate de generalul
Gallieni, care a reuşit să oprească înaintarea germanilor pe râul Marna (miracolul de pe Marna).
Pentru germani „surpriza" a fost intervenţia imediată a britanicilor şi intrarea ruşilor în acţiune, înainte
chiar de a-şi fi încheiat mobilizarea. Printr-o ofensivă rapidă, ruşii au ajuns în Prusia Orientală, fiind
opriţi la Tannenberg şi lacurile Mazuriene. „Surpriza" austro-ungară a fost rezistenţa eroică a micii
armate sârbe. La sfârşitul campaniei, pe toate fronturile situaţia era stabilizată. Devenise evident
faptul ca războiul se prelungea.
Din 1915, s-a impus un nou mod de a purta războiul. Milioanele de soldaţi au fost „îngropaţi" în
tranşee săpate în pământ, protejate de ţăruşi şi reţele de sârmă ghimpată, armatele măcinându-şi
reciproc „forţa vie" cu noi tipuri de arme: grenada, mitraliera, minele, obuzele artileriei grele (războiul
de poziţie sau de uzură). Pentru protejarea soldaţilor s-au generalizat casca de fier, masca de gaze,
uniformele de camuflaj. Rolul principal în războiul de poziţie revenea factorilor economici şi morali. Ca
urmare, guvernele statelor beligerante au trecut la organizarea economiei de război. Statul a încheiat
contracte cu industriaşii, a mobilizat populaţia civilă, a folosit munca femeilor. Efortul militar al
Puterilor Centrale a fost orientat spre frontul de Est, unde ruşii s-au retras aproape 150 km, cu
pierderi umane mari (2 milioane de soldaţi), dar au reuşit să menţină o linie de front continuă. Armata
sârbă, atacată de austro-ungari, germani şi bulgari a fost înfrântă. Dispariţia frontului sârbesc a fost
compensată prin deschiderea celui italian ().
în 1916, au alternat războiul de poziţii cu cel de mişcare (). în Vest, la Verdun (C), germanii au
declanşat cea mai mare bătălie din războiul de

Atentatul de la Sarajevo.
La 28 iunie 1914, la Sarajevo, în Bosnia, a fost asasinat arhiducele Franz Ferdinand, moştenitorul Coroanei
austro-ungare.
Autorul atentatului era membru al unei organizaţii ce milita pentru unirea slavilor din Imperiu cu Serbia. Serbia a
fost acuzată că sprijinea această organizaţie.
Aliaţii Antantei
• 1914 - Japonia
• 1915 - Italia (până atunci neutră)
• 1916 - România, Portugalia 1917 - Grecia, SUA, China
Aliaţii Puterilor Centrale
• 1914 - Imperiul otoman
• 1915 - Bulgaria
„La ce se gândesc aceşti tineri, în aparenţă veseli, care se îmbarcă pregătindu-se să intre într-un război despre
care toată lumea vorbeşte că va fi de scurtă durată?(...) Câte legături, câte iubiri întrerupte? Ce speranţe
sfărâmate sau deşteptate? Ce trecut? Şi ce viitor? "
(Michelle Perrot, Istoria vieţii private)
Primul război mondial
uzură. Anglo-francezii, revenind la războiul de mişcare, au declanşat ofensiva de pe Somme, în care
britanicii au folosit pentru prima dată 47 de tancuri, în Est, comandaţi de generalul Brusilov, ruşii au
desfăşurat o ofensivă care, deşi a obţinut succese importante, a fost oprită din lipsă de muniţie. La 28
august 1916, România intra în război alături de Antanta pentru eliberarea românilor aflaţi sub
stăpânirea austro-ungară şi pentru întregirea statului. După primele succese, atacată din Transilvania,
sudul Dunării şi Dobrogea, armata română a fost înfrântă. Cu pierderi grele, ea a reuşit să se retragă
şi să stabilizeze frontul în sudul Moldovei. Deşi 2/3 din teritoriul românesc, inclusiv capitala, erau
ocupate de trupe ale Puterilor Centrale, România continua lupta (D).
Anul 1917 a fost anul „marii cotituri" în desfăşurarea războiului. Pentru a rupe echilibrul de forţe,
Germania (O) a recurs la războiul submarin total, ameninţând că nu va mai respecta pavilioanele
statelor neutre. Prin aceasta spera ca submarinele sale să poată scufunda un număr de nave pe care
şantierele britanice să nu le poată înlocui şi să „sufoce" astfel economic Anglia. Calculul s-a dovedit
greşit. Aliaţii şi-au protejat convoaiele, pierderile lor au fost mici, în schimb SUA au ieşit din
neutralitate. Intrarea SUA în război împotriva Puterilor Centrale pentru salvarea democraţiei, a
principiilor libertăţii şi dreptăţii, a avut o mare influenţă economică şi morală. Ea a modificat atitudinea
statelor latino-americane, care au urmat exemplul nord-americanilor. Decizia americană avea loc în
condiţiile în care frontul de Est se prăbuşea în urma revoluţiei din Rusia, care dusese la abdicarea
ţarului.
Totodată, anul 1917 a fost şi anul unei profunde crize morale şi psihologice pe fronturi şi în spatele
lor. în toate armatele s-au înregistrat dezertări, revolte, fraternizări între inamici. în Franţa, Anglia,
Italia, Germania au avut loc greve datorită creşterii costului vieţii. în Austro-Ungaria s-au intensificat şi
mişcările naţionale ale popoarelor oprimate. Criza a fost depăşită prin formarea unor guverne
autoritare care au reprimat dezordinile din armată, au suspendat exercitarea unor drepturi cetăţeneşti,
au luat măsuri împotriva celor care se pronunţau pentru o pace de compromis ori îşi exprimau
temerile în legătură cu o posibilă înfrângere (defetism).
în primăvara anului 1918, Rusia bolşevică a semnat pacea separată cu Puterile Centrale, care au
ocupat Ucraina. România, complet izolată, a fost la rândul ei nevoită să accepte o pace separată,
care îi impunea condiţii dure.
Pe frontul de Vest, aliaţii occidentali, cu sprijin militar american, au oprit ultimele ofensive germane şi
au declanşat o contraofensivă care i-a obligat pe germani să se retragă. Pe rând, aliaţii Germaniei au
capitulat. în Germania au avut loc mişcări de stradă în urma cărora împăratul Wilhelm al ll-lea a
abdicat, iar la Berlin s-a proclamat republica. Noul guvern a acceptat semnarea armistiţiului, la 11
noiembrie 1918, în condiţiile în care armata se retrăgea în ordine şi se afla încă în afara frontierelor
naţionale.
Se încheia astfel primul război mondial, care durase 52 de luni, din august 1914 până în noiembrie
1918. în desfăşurarea lui, angajase oameni şi resurse de pe toate continentele, se purtase cu arme
noi, cu mare putere de distrugere, desfăşurase operaţiuni militare pe sol, în aer, pe apă şi sub apă.
Lupta armată fusese dublată de cea diplomatică şi de cea ideologică şi morală. Pentru prima dată în
istoria omenirii numărul victimelor din spatele frontului era aproape egal cu cel al victimelor de pe
front.

O împăratul Wilhelm al ll-lea, încadrat de feldmareşalul Hindenburg (stânga), comandant suprem al armatei ger-
mane, şi de generalul Ludendorff (dreapta), succesorul feldmareşalulul la comanda armatei.

VOCABULAR
• Defetism: difuzarea în timp de război a unor informaţii exagerate sau false care pot afecta rezistenţa morală a
populaţiei.
• Front: linia poziţiilor ocupate în faţa inamicului, zona de desfăşurare a luptelor.
• Neutralitate: situaţie politică şi juridică a unui stat care nu participă la conflicte între alte state.
• Ofensivă: atacarea inamicului şi preluarea iniţiativei.
AUTOEVALUARE
1. Enumeraţi câte două mari bătălii de pe fronturile de Vest şi de Est şi precizaţi anii în care au avut loc.
2. Cum au evoluat cele două fronturi principale între 1914-1918?
3. Ce consecinţe a avut „războiul de uzură"?
4. Prin ce s-a deosebit primul război mondial de toate războaiele anterioare?
5. Care era situaţia pe fronturile principale în momentul intrării României în război?

STUDIU
A. JOSEPH JOFFRE
Joseph Joffre (1852-1931) a fost general comandant al armatei franceze, între 1914-1916. Gândirea sa a rămas
tributară doctrinei militare a secolului al XlX-lea, aşa cum demonstra Planul XVII. Rolul pe care l-a avut în oprirea
ofensivei germane din 1914. când asupra lui apăsa responsabilitatea situaţiei Franţei, i-a adus un mare prestigiu.
Prelungirea războiului şi permanentele referin la „miracolul de pe Marna" au creat în imaginaţia populară un
adevărat cult al generalului, devenit mareşal al Franţei
Cum explicaţi încrederea naţiunii în generalul Joffre?

B.
PARISUL ÎN RĂZBO
încrederea în victoria apropiată şi entuziasmul general de la începutul războiului au făcut ca viaţa să curgă
aparent netulburată. Sălile de spectacole, ca şi restaurantele şi cafenelele erau pline. Comercianţii inventivi îşi
atrăgeau clienţii cu bomboanele Victoriei, pateurile Aliaţilor, sardelele „papa Joffre". Pe măsura prelungirii
războiului, îngrijorarea şi suferinţa a numeroase familii au marcat şi atmosfera Parisului. Solidaritatea umană s-a
exprimat şi în eforturile de sprijinire a frontului prin colectele din „zilele patriotice".

CTERDUN
în concepţia iniţiatorului ei, generalul Erich von Falkenhayn, bătălia trebuia să fie aplicarea perfectă a teoriei
uzurii şi să conducă la anihilarea armatei franceze prin puterea focului artileriei grele germane. Menţinând
Verdun-ul, cu un efort fizic şi moral uriaş, sub focul a
200 000 de obuze pe zi, francezii şi-au demonstrat dorinţa de a învinge şi şi-au întărit încrederea în forţele
proprii. Ei au transformat această sângeroasă bătălie într-un simbol al eroismului şi al tenacităţii. Pierderile s-au
ridicat la 500 000 oameni, de ambele părţi. Cea mai afectată a fost armata germană care a pierdut aici diviziile
sale cele mai bune, cu care începuse războiul, în 1914.
De ce bătălia a fost comparată cu un „abator*?
D. EREMIA GRIGORESCU
Eremia Grigorescu (1863-1919) s-a distins la comanda „Diviziei de fier", care în „bătălia trecătorilor" Carpaţilor,
din 1916, luptând sub deviza „Pe aici nu se trece", a respins ofensiva austro-ungară. în vara anului 1917, s-a
aflat la comanda Armatei I, care, la Mărăşeşti, în cea mai mare bătălie de pe frontul românesc, a respins ofensiva
germano-aus-tro-ungară, care urmărea scoaterea României din război.
Luptele din „triunghiul de foc" Mărăşti-Mărăşeşti-Oituz au fost printre cele mai mari acţiuni militare ale Antantei, în
1917.
Ce semnificaţie avea deviza .Nici pe aici nu se trece" sub care au luptat soldaţii români la Mărăşeşti?

Primul război mondial

ORGANIZAREA POSTBELICA A LUMII
Armistiţiul semnat la 11 noiembrie 1918 încheia primul război mondial şi deschidea o nouă etapă, cea
a reglementării păcii. Cu acest scop a fost convocată, la Paris, Conferinţa de pace ale cărei lucrări s-
au desfăşurat în perioada ianuarie 1919-ianuarie 1920.
După obţinerea victoriei, între foştii mari aliaţi au apărut divergenţe de păreri, fiecare urmărind în
principal asigurarea intereselor proprii. Franţa (A) era preocupată să dobândească cât mai multe
garanţii împotriva unei eventuale noi agresiuni germane, Anglia nu dorea o preponderenţă franceză
pe continent şi se împotrivea slăbirii excesive a Germaniei, Italia spera să obţină teritoriile care-i
fuseseră promise în 1915 (Albania, Dalmaţia, sudul Asiei Mici). în aceste împrejurări, SUA au putut să
se impună ca arbitru moral şi inspirator al tratatelor. Ca bază de negociere au fost acceptate „Cele 14
puncte", formulate în ianuarie 1918, de preşedintele W. Wilson (B, C). Contrar principiilor lor „generale
şi generoase", deciziile au fost adoptate de Consiliul celor patru care-i reunea pe conducătorii
guvernelor SUA, Angliei, Franţei şi Italiei. Aceste decizii au fost impuse nu numai statelor învinse,
neadmise la tratative, ci şi micilor aliaţi, între care şi România (D). Nici Rusia bolşevică nu a fost
acceptată la discuţii. Egalitatea de tratament a apropiat-o mai târziu de Germania.
Conferinţa a aprobat Pactul de constituire a Societăţii (Ligii) Naţiunilor, organizaţie internaţională care-
şi propunea să prevină declanşarea unui nou război. Pactul a fost înscris ca preambul în textul
fiecărui tratat de pace.
Tratatele au fixat noile frontiere. Ele au fost semnate între puterile aliate şi asociate şi fiecare dintre
statele învinse. Germania pierdea 8 800 km 2 şi 8 milioane de locuitori. Prin dezmembrarea Austro-
Ungariei se constituiau în centrul Europei state cu bază etnică (Ungaria, Austria, Cehoslovacia).
România îşi desăvârşea unitatea statală prin unirea Basarabiei, Bucovinei şi Transilvaniei. Se refăcea
statul polonez. Bulgaria pierdea ieşirea la Marea Mediterană (E). Era recunoscută independenţa
statelor baltice (Lituania, Letonia, Estonia) şi a Finlandei. Se afirma astfel dreptul popoarelor la
autodeterminare. în aceste state s-au instituit regimuri politice democratice.
Germania era considerată responsabilă pentru declanşarea războiului şi pierdea coloniile care, în
majoritatea lor, au fost acordate statelor învingătoare ca teritorii sub mandatul Ligii Naţiunilor. Ea, ca
şi celelalte state învinse, era obligată la plata reparaţiilor. Armata i-a fost redusă la 100 000 de
oameni, iar serviciul militar obligatoriu desfiinţat (O).
Rivalităţile dintre marii aliaţi au lăsat nesoluţionate o serie de probleme, precum cea a reparaţiilor (s-
au stabilit numai procentele ce reveneau învingătorilor, nu şi suma lor) şi cea a frontierelor. Acestea
vor provoca în viitor tendinţe revizioniste. Conferinţa de la Washington (1921-1922) a discutat
problemele dezarmării şi ale Extremului Orient şi Pacificului. în cadrul ei s-a semnat tratatul prin care
se recunoştea respectarea suveranităţii, independenţei şi integrităţii teritorial-administrative a Chinei.
Tratatele de la Paris şi Washington au creat noul cadru politico-teritorial al lumii şi au influenţat
evoluţia relaţiilor dintre state în perioada contemporană. Totodată, ele marcau sfârşitul preponderenţei
Europei în lume, locul ei fiind luat de SUA.

O Wilson, Clemenceau şi Lloyd George (de la stânga spre dreapta), într-o caricatură germană.
Cum au receptat germanii tratatul de pace?

VOCABULAR
• Autodeterminare: principiu potrivit căruia naţiunile au dreptul să-şi aleagă singure forma de organizare politică.
| • Reparaţii: despăgubirile de război impuse statelor învinse în primul război mondial.
• Revizionism: politică a statelor învinse, ca şi a Italiei şi a Rusiei, care urmărea schimbarea frontierelor stabilite
la Versailles.
; • Teritoriu sub mandat: teritorii puse sub îndrumarea marilor învingători, care urmau să le orienteze spre
independenţă; în general, aceştia le-au tratat ca pe simple colonii.

AUTOEVALUARE
1. Explicaţi lipsa de solidaritate a marilor puteri după obţinerea victoriei.
2. Care au fost principalele prevederi ale tratatelor de pace?
3. Ce transformări au avut loc după război?
S T U D I U de C A Z
A. GEORGES CLEMENCEAU
Georges Clemenceau (1841-1929) a fost desemnat preşedinte al Consiliului de miniştri al Franţei, în 1917, în
ciuda vârstei (avea 76 de ani), bătrânul „Tigru", ataşat principiului suveranităţii poporului, l-a dus până la ultima lui
consecinţă: patriotismul intransigent. A impus o adevărată dictatură a salvării publice pentru depăşirea crizei din
1917 şi şi-a condus ţara spre victorie. Cu aceeaşi tenacitate i-a promovat interesele la Conferinţa de pace.
Tratatele semnate la această Conferinţă au stabilit şi noile frontiere (vezi tabelul de mai jos).

PUNCTE
Ororile războiului l-au impresionat profund pe contemporani. încă din 1915, în SUA, s-a format Liga păcii care
milita pentru înfăptuirea unei lumi paşnice, în care toţi oamenii să se simtă în siguranţă (pacifism). Aceste idei au
influenţat concepţia şi acţiunea politică a preşedintelui W. Wilson despre organizarea lumii postbelice.
„Cele 14 puncte" formulate de el, în ianuarie 1918, ca replică la decretul asupra păcii adoptat din iniţiativa lui
Lenin, propuneau renunţarea la diplomaţia secretă, limitarea armamentelor, dreptul popoarelor din Austro-
Ungaria la autodeterminare, evacuarea teritoriilor ocupate, restaurarea statului polonez, libertatea navigaţiei,
suprimarea barierelor vamale, şi, mai ales, crearea unei societăţi generale a naţiunilor care să rezolve prin
tratative neînţelegerile dintre state.
Ce caracter aveau principiile înscrise în document?

ION I.C. BRĂTIANU

Ion I.C. Brătianu (1864-1927), preşedinte al Consiliului de miniştri, a avut rolul decisiv în angajarea României în
război alături de Antantă şi în înfăptuirea Marii Uniri.
La Conferinţa de pace, nemulţumit de politica marilor puteri, având sentimentul profund că apără o cauză dreaptă
şi demnitatea unui popor, a inaugurat „politica de rezistenţă", părăsind lucrările şi revenind în ţară.

B. WOODROW WILSON
Woodrow Wilson (1856-1924), preşedintele SUA, convins de justeţea principiilor pe care le susţinea şi de supe-
rioritatea sa morală, a reuşit să impună în cadrul Conferinţei de la Paris planul său de reglementare definitivă a
conflictelor, prin constituirea Societăţii (Ligii) Naţiunilor. Aceasta urma să împiedice declanşarea unui nou război
şi să contribuie la îmbunătăţirea organizării lumii (protecţia minorităţilor, condiţia muncitorilor). Congresul
american, neratificând tratatul de la Versailles, a refuzat implicit participarea SUA la activitatea Societăţii.

Membrii Consiliului celor Patru (de la stânga la dreapta): David Lloyd George, Vittorio Orlando, Georges
Clemenceau şi Woodrow Wilson.
28 iunie 1919 - Versailles, cu Germania;
10 septembrie 1919 - Saint-Germain, cu Austria;
27 noiembrie 1919 - Neuilly, cu Bulgaria;
4 iunie 1920 - Trianon, cu Ungaria;
10 august 1920 - Sèvres, cu Turcia.
E. EUROPA CENTRALĂ ŞI DE RĂSĂRIT
Aplicarea principiului naţionalităţilor a reprezentat victoria popoarelor asupra imperiilor, dar a creat şi noi pro-
bleme.
în toate statele nou constituite au rămas minorităţi etnice, situaţie care a alimentat curentele naţionaliste, mai ales
în statele învinse. Considerând că pacea le-a fost impusă prin constrângere („diktat"), acestea s-au folosit de
existenţa minorităţilor pentru a contesta frontierele stabilite. Acest fapt a tensionat relaţiile dintre statele din zonă.
Ce documente puneau în discuţie reprezentanţii curentelor naţionaliste din aceste ţări?

VIAŢA COTIDIANA
ÎN TIMPUL PRIMULUI RĂZBOI MONDIAL
/ . PE FRONT
1. „Se mănâncă, se bea alături de morţi, se doarme în mijlocul muribunzilor, se râde, se cântă printre cadavre."
(însemnările unui medic militar francez)
2. „Noroiul face mersul aproape imposibil, şi acum, când am intrat în el până la genunchi, am avut un moment de
teroare la ideea că nu voi fi capabil să mai ies... Este limita a ceea ce se poate suporta." (Mărturia unui recrut
britanic pe Somme, în 1916)
3. „Sper să plec în permisie, şi aceasta mă ajută să suport totul." (Scrisoarea unui soldat, 13 iulie 1916)
4. „Eu nu am mai văzut nimic altceva decât peisaje răscolite, haotice. Eu n-am mai văzut o casă, o floare, în fine,
nimic din ceea ce face farmecul vieţii. Nici un alt zgomot decât cel al tunului şi mitralierei, cu permanentă teamă."
(Scrisoare din 30 septembrie 1916)
5. „Mă întreb dacă ai reuşit să vinzi sfecla; însămânţările le vei face după aceea. Vă văd nefericiţi şi nu pot să vă
ajut." (Scrisoarea unui soldat, 4 decembrie 1916)
II. ÎN SPATELE FRONTULUI
- MUNCA FEMEILOR
6. „Bărbaţii sunt plecaţi în masă, şi cu toate acestea recoltele au fost strânse, pământul arat, administraţiile
funcţionează, tramvaiele circulă, metroul nu s-a întrerupt. Totul funcţionează. Trăiască franţuzoaicele! Soţii lor
sunt pe front, ele cu toatele doresc să muncească şi sunt atât de eroice, că-şi dau sângele cu cel mai scăzut
preţ... Câtă mizerie acoperă acest cuvânt frumos - eroism. Pretutindeni au scăzut salariile." (Marcelle Copy, La
Vogue, 1916)
- Şl SUFERINŢA ADUCE PROFIT UNORA
7. „Ajungeau, din lumea celor care petreceau, sfidătoare ecouri... Cei care se întorceau povesteau cu zâmbete
sarcastice de orgia nesfârşită a străzii Lăpuşneanu, de graba celor care se îndreptau spre Odessa, lăsând toţi în
munţi o armată desculţă... fără tunuri, fără mitraliere, dar cu ordin de sus să se agate de muchiile dealurilor
Trotuşului şi să rămână acolo." (Camil Petrescu, însemnări de război, 1917)
- MORALUL POPULAŢIEI
8. „E pueril să afirmăm că această populaţie manifestă un mare entuziasm patriotic. Două cauze i-au influenţat
serios moralul:
- Poveştile exagerate şi plângerile celor veniţi de pe front în permisie. Zvonurile cele mai alarmante au fost
răspândite de aceşti militari: pierderile mari suferite de trupele noastre, lipsgjjfâ.alimente în anumite sectoare;...
Sfârşitul
j/|^^lfe/|V||fe^ea SUA în război a venit atât q&jiţtoeKâfe a vedea. Evenimentele din ^ţn^f se/Hgjşă încrederii
generale. H/ exagemjja^multor altora reprezintă cu tR$j$fâyt£âmifarului special la Narbonne)

LECŢIE
războiului apare mai îndepărtat de bizar să întărească în spirit^ Rusia au mai dat o lovitură serii - Raritatea
anumitor produ. siguranţă una dintre cauzele prii
Fotografie germană de propagandă reprezentând viaţa din tranşee.

Caricatură franceză reprezentând imaginea profitorului de război.

„Nici o familie fără văduve, orfani, mari mutilaţi, cei mai tulburători dintre aceştia fiind cei complet desfiguraţi, în
timpul mesei se evocă Dardanelele, Verdun-ul, atrocităţile nemţilor, se preamăresc eroii, se rostesc cuvinte de
ocară împotriva învârtiţilor care au rămas în spatele frontului, a profitorilor de război, a noilor îmbogăţiţi. Nimeni
nu-i primeşte în casă pe cei care s-au pus la adăpost în ceasurile de mare primejdie."
(GeYard Vincent, Istoria vieţii private)
FIŞA DE EVALUARE
„Mecanicul" de locomotivă.

Viaţa copiilor din Franţa şi Germania a fost afectată de război.

Spiritul militar era prezent în şcoli.

THESE WOMEN ASE
DOING THEIH BIT

CITIŢI TEXTELE Şl ANALIZAŢI IMAGINILE DIN PAGINILE ALĂTURATE:

1. Alegeţi trei termeni care caracterizează viaţa din tranşee: entuziasm, nelinişte, speranţă, mizerie, moarte,
oboseală, linişte, suferinţă, confort, calm. Construiţi cu fiecare dintre ei câte o propoziţie care să redea atmosfera
din tranşee.
2. Fotografia tranşeei germane era destinată:
- soldaţilor
- familiilor
- comandanţilor militari
Argumentaţi răspunsul pe care-l consideraţi corect.
3. Faţă de noii îmbogăţiţi, atitudinea a fost de:
- admiraţie
- dispreţ
- înţelegere
Găsiţi varianta corectă de răspuns şi argumentaţi.
4. Numiţi cinci elemente existente în caricatură care indică bogăţia dobândită pe seama sacrificiilor soldaţilor.
5. Care a fost atitudinea omului obişnuit faţă de eroi şi faţă de noii îmbogăţiţi?
6. Localizaţi pe harta României râul Trotuş şi precizaţi provincia istorică în care se află.
7. Copiii erau învăţaţi să se apere de:
- avioane
- gaze toxice
- mitraliere
Daţi răspunsul corect şi argumentaţi.
8. Priviţi îmbrăcămintea copiilor şi precizaţi anotimpul în care a fost făcută fotografia.
9. Deduceţi poziţia oraşului în care se aflau aceşti copii faţă de linia frontului:
- pe linia frontului
- la mare depărtare de ea
- în apropierea ei Argumentaţi răspunsul.
10. Explicaţi de ce a fost necesară folosirea muncii femeilor.
11. Enumeraţi trei factori care au afectat moralul populaţiei.
12. Dataţi textul (8) pe baza referirilor la evenimentele internaţionale.
13. Precizaţi la ce fronturi se referă textele 1, 2, 7.
14. Construiţi o axă cronologică de 12 centimetri pe care să fixaţi anii în care s-a desfăşurat războiul.
15. Calculaţi câţi centimetri revin fiecărui an.
16. Fixaţi pe această axă anii din care datează documentele prezente şi cel puţin o mare bătălie desfăşurată în
aceşti ani.
17. Realizaţi o compunere de 6-7 rânduri despre problemelejie care le-a avut de înfruntat populaţia din oraşele
bombardate.
Femei lucrând în fabricile de muniţii - afiş britanic de propagandă.
CAPITOLUL 2
E P O C A
C O N T E M P O R A N A
Harta politică a Europei în perioada interbelică (1920-1939)

■rimul război mondial a fost un seism devastator, care a zdruncinat din temelii structurile interne ale
statelor şi sistemul relaţiilor internaţionale. El s-a aflat la originea ideologiilor de extremă stângă şi
extremă dreaptă.
Regimurile politice create de aceste ideologii - comunist, fascist şi nazist - au suprimat libertăţile
democratice, au condus prin teroare şi represiune, au făcut milioane de victime nevinovate.
Al doilea război mondial a avut drept consecinţă prăbuşirea fascismului, dar a contribuit hotărâtor la
consolidarea şi, apoi, la extinderea regimurilor comuniste.
în Europa de Est, China, Asia de Sud-Est şi Cuba, regimurile comuniste au practicat aceeaşi politică de
teroare şi oprimare, ca şi modelul sovietic pe care l-au reprodus sau din care s-au inspirat.
Deosebirea dintre fascism şi comunism rezidă, în ultimă instanţă, în criteriul după care operează
discriminarea între cetăţeni: de rasă în fascism, de clasă în comunism.
Timp de aproape 45 de ani (1945-1989), omenirea a trăit sub semnul confruntării dintre „Lumea liberă" şi
„Lumea comunistă".
Prăbuşirea comunismului a deschis fostelor ţări comuniste calea spre economia de piaţă şi democraţia
pluralistă, dar tranziţia este însoţită de dificultăţi însemnate.
în lume continuă să existe factori de instabilitate şi conflict, iar un şir de probleme globale îşi aşteaptă
rezolvarea, vitală pentru supravieţuirea şi progresul umanităţii.
DEMOCRATIE SI TOTALITARISM
t9 tï - Î939
STATELE DEMOCRATICE Şl STATELE TOTALITARE
în primii ani de după război, economia europeană a resimţit profund distrugerile provocate de
operaţiunile militare şi prăbuşirea Germaniei, cea mai mare putere industrială a Europei, care au
dezorganizat raporturile comerciale de pe continent.
Privaţiunile impuse de război populaţiei au continuat şi după încheierea ostilităţilor, ca urmare a unei
crize de subproducţie (insuficienţa produselor agricole şi industriale). Marile dificultăţi economice au
fost folosite de partidele comuniste, care atribuiau greutăţile vieţii cotidiene şi scăderea nivelului de
trai „exploatării capitaliste" şi chemau la răsturnarea, prin revoluţie, a sistemului capitalist.
Neafectate de devastările războiului, SUA (C) au putut să-şi dezvolte fără întrerupere potenţialul intern
şi au devenit astfel principala putere economică a lumii. Marea Britanie (B), ferită şi ea de ororile
războiului, şi dispunând de cel mai întins imperiu colonial, a putut face faţă mai uşor crizei economice.
La rândul ei, Franţa (A), deşi sleită de război, a reuşit să se restabilească, graţie resurselor sale
coloniale. Treptat, pe măsură ce urmările războiului erau înlăturate, situaţia s-a îmbunătăţit şi s-a
înregistrat o creştere economică fără precedent, adică sporirea producţiei de bunuri industriale şi
agricole, precum şi a serviciilor. Creşterea producţiei a depăşit însă puterea de cumpărare a pieţei
(supraproducţie), ceea ce a provocat marea criză economică din anii 1929-1933 (O) care a perturbat
grav economiile naţionale şi relaţiile internaţionale de schimb şi a aruncat în şomaj şi mizerie milioane
de oameni. Intervenţia statului în sfera economică (fixarea preţurilor, ajutor pentru şomeri,
protectionism vamal) a contribuit la încheierea crizei şi la relansarea producţiei şi a comerţului, oprită
însă de declanşarea celui de-al doilea război mondial.
Creşterea economică şi interesul patronilor de a dispune de o piaţă întinsă şi sigură pentru produsele
lor, prin sporirea puterii de cumpărare a angajaţilor (majorarea salariilor), a determinat ridicarea - în
proporţii diferite, în funcţie de ţări - a standardului de viaţă al populaţiei.
Lărgirea şi consolidarea drepturilor cetăţeneşti (mai ales acordarea votului universal în ţările unde nu
exista) au deschis accesul unor noi segmente ale populaţiei la viaţa politică. Deşi acordarea deplinei
egalităţi între bărbaţi şi femei continua să fie cerută de cercurile democratice, dreptul de vot nu a fost
acordat femeilor decât în puţine ţări - Marea Britanie, între 1918-1928 (), Germania, în 1918, SUA, în
1920.
în urma reformei agrare din 1921 şi a Constituţiei din 1923, în România s-a consolidat regimul
democratic (). Progresul economic, întrerupt de marea criză din anii 1929-1933, a fost reluat, astfel că
1938 a reprezentat anul de vârf al economiei româneşti interbelice. Instaurarea monarhiei autoritare
de către regele Carol al ll-lea, în 1938, şi interzicerea partidelor politice a constituit o grea lovitură dată
democraţiei româneşti.
O De ce a fost reprezentată criza economică mondială printr-o caracatiţă?
„Democraţia este cea mai rea formă de guvernământ cu excepţia tuturor celorlalte forme care au fost experimen-
tate din timp în timp."
(Formulă celebră dintr-o cuvântare rostită de Winston Churchill in Camera Comunelor, la 11 noiembrie 1947.
Omul politic britanic releva într-o manieră spirituală superioritatea desăvârşită a democraţiei faţă de toate formele
de regim politic.)
Emanciparea femeii: deputate alese în Camera Comunelor (Marea Britanie, 1923).

STUDIU
FRANTA
In pofida marilor pierderi suferite in război (1,4 milioane morţi), Franţa a cunoscut o perioadă de euforie, generată
de revanşa asupra Germaniei şi de convingerea că reparaţiile impuse rivalei învinse vor aduce prosperitatea
economică. Aceste speranţe nu s-au realizat. Franţa a înregistrat totuşi o însemnată creştere economică
(producţia de oţel a crescut de la 2,1 milioane tone, în 1919, la 7,4 milioane tone, în 1925). Criza economică a
început în Franţa mai târziu (1932), dar s-a prelungit până la începutul războiului. In aceste condiţii, pe fondul
vechilor tradiţii republicane, forţele de stânga (socialiştii) şi de extremă-stângă (comuniştii) s-au coalizat şi au
constituit un „Front popular" (1936-1938) care a lansat o politică de îmbunătăţire a situaţiei muncitorilor şi a
salariaţilor cu lefuri mici (concedii plătite, săptămâna de 40 de ore de muncă etc). Rezistenţa patronatului şi
acţiunea partidelor de dreapta a dus la eşecul "Frontului popular". Tensiunile interne au slăbit Franţa, al cărei rol
de prim rang în Europa s-a diminuat, astfel că, în anii '30, Franţa s-a aliniat, în marile probleme internaţionale,
poziţiei Marii Britanii.
Care au fost cauzele care au provocat declinul Franţei pe plan internaţional?
Turnul Eiffel, folosit în scopuri publicitare. Reclama devine cu adevărat „sufletul comerţului'

B. Marea BRITANIE
E M P I R E GOODS FROlv IHOME A N D OVERSEAS
Deşi printre învingători, Marea Britanie a pierdut pe plan economic primul loc în lume, luat de SUA, cu care a
trebuit să accepte paritatea (egalitatea) în tonajul flotei; confruntată cu mişcările de emancipare naţională (mai
ales în India), ea a izbutit totuşi să-şi păstreze controlul asupra întinsului imperiu colonial.
Tn viaţa politică, în urma slăbirii progresive a Partidului Liberal, măcinat de conflictele interne, Partidele
Conservator şi Laburist (ajuns prima dată la putere, în 1924) au devenit cele două partide principale care vor
alterna de acum înainte la guvernare (în timpul celui de-al doilea război mondial, s-a format un guvern de
coaliţie).
Care sunt principalele partide din Marea Britanie?
Invitaţie adresată consumatorului britanic de a cumpăra produsele necesare din Anglia precum şi din
dominioanele şi coloniile ei (marcate cu roşu).
c.

FRANKLIN DEÌANO ROOSEVELT

(1933-
Om politic american (1882-1945), el a îndeplinit patru mandate prezidenţiale 1945), caz unic în istoria SUA.
Deşi a suferit de poliomielită (1921), care i-a afectat mersul, F.D. Roosevelt a făcut dovada unei voinţe
exemplare de a învinge sechelele bolii. Ajuns preşedinte într-o perioadă când economia americană, în urma
crizei, se afla într-o situaţie dezastruoasă, el a lansat un vast program anticriză („New Deal" - Noul Curs) care a
deschis calea Intervenţiei statului în economie. A condus ţara sa în timpul celui de-al doilea război mondial, fiind
un adversar înverşunat al nazismului, însă, pentru a zdrobi Germania lui Hitler, a făcut grave concesii lui Stalin.
Care au fost meritele şi scăderile lui F.D. Roosevelt?
Democraţie şi totalitarism
Libertăţile democratice (libertatea presei, a cuvântului, a persoanei etc.) au permis cetăţenilor să-şi
exprime opiniile, să participe la dezbaterea marilor probleme ale societăţii şi să aibă garantată
securitatea personală, împotriva abuzurilor autorităţilor.
Spre deosebire de statele democratice, în care partidele acced la putere în urma alegerilor şi îşi
exercită mandatul pe un termen limitat, în statele totalitare, un singur partid - şi, adesea, un singur om
- deţine întreaga putere, îşi exercită autoritatea, fără limită în timp, asupra tuturor cetăţenilor şi a
tuturor sectoarelor vieţii publice şi chiar a celei personale, impune o ideologie unică şi foloseşte
teroarea împotriva oricărei forme de opoziţie.
Statele totalitare au fost produse ale ideologiilor de extremă stângă -comunism () sau de extremă
dreaptă - fascism (). în afara dictaturilor întemeiate pe ideologiile mai sus menţionate, au apărut
regimuri dictatoriale de dreapta sau de extremă dreaptă, care nu au avut la bază doctrina fascistă
(Ungaria, Portugalia, Grecia). Apărute ca reacţie la ameninţarea comunistă, regimurile totalitare sau
dictatoriale de dreapta sau extremă dreaptă au li-mitat sau suprimat drepturile şi libertăţile
democratice şi au combătut sau eliminat din viaţa politică forţele care li se opuneau.
Primul stat totalitar a fost Rusia Sovietică, care, din 30 decembrie 1922, s-a numit Uniunea
Republicilor Sovietice Socialiste - URSS (D). El a apărut - în urma preluării puterii de către Partidul
Comunist (bolşevic), condus de V.l. Lenin - printr-o acţiune militară la Petrograd (aşa-numita
„Revoluţie din Octombrie", din 25 octombrie/7 noiembrie 1917). în urma unui sângeros război civil,
între bolşevici („Roşii") şi adversarii lor („Albii"), primii au instituit un regim de dictatură - „dictatura
proletariatului". în realitate, dictatura proletariatului a însemnat dictatura partidului comunist care a
eliminat toate partidele de opoziţie şi a practicat teroarea de stat, prin organe de represiune şi de
supraveghere a populaţiei. A fost lichidată economia de piaţă şi s-a instituit proprietatea de stat în
industrie şi proprietatea de stat şi cooperatist - colhoznică în agricultură.
Prin economia planificată şi prin industrializarea şi colectivizarea forţată, bolşevicii şi-au propus să
scoată Rusia din înapoiere, dar planificarea rigidă şi absenţa competiţiei între întreprinderi şi a
cointeresării producătorilor au limitat şi, în cele din urmă, au frânat creşterea economică. Regimul
dictatorial şi teroarea au înstrăinat progresiv populaţia de „orânduirea socialistă".
Statele totalitare de extremă dreaptă au menţinut economia de piaţă, dar au intervenit în raporturile
dintre patroni şi salariaţi, pentru a evita tensiunile sociale, şi au dat prioritate efortului de înarmare.
Ideologia de extremă dreaptă (fascismul în Italia, naţional-socialismul sau nazismul în Germania) a
exaltat ideea de stat (Italia - E) sau de rasă (Germania - F) şi a conferit liderului suprem („Ducele" în
Italia, „Fuhrer"-ul în Germania - 0 - cuvinte ce înseamnă „conducător"), autoritate absolută.
Ambele totalitarisme - şi de extremă stângă şi de extremă dreaptă - au fost la fel de nefaste pentru
ţările şi popoarele care au căzut sub autoritatea lor. Dacă se compară comunismul cu nazismul
(expresia cea mai agresivă a totalitarismului de extremă dreaptă) se constată că cel dintâi a practicat
teroarea şi execuţiile în numele principiului de clasă (socială), iar cel de al doilea în numele
principiului de rasă.

Hitler (stânga) este numit cancelar de mareşalul Hinden-burg, preşedintele Germaniei (30 ianuarie 1933).
„Toate animalele sunt egale, dar unele animale sunt mai egale decât altele."
(Precept din «Ferma animalelor», romanul scriitorului englez George Orwell, care descrie alegoric societatea
sovietică.)
„Imaginea unei cizme zdrobind o fată."
(Formulă sintetică a lui George Orwell pentru a caracteriza regimul nazist.)

VOCABULAR
• Antisemitism atitudine ostilă faţă de evrei, întemeiată pe prejudecăţi rasiale sau religioase.
Colhoz! gospodărie agricolă colectivă în URSS, creată ca urmare a colectivizării impuse ţăranilor de regimul
comunist.
• Protectionism vamal politică de încurajare a industriei naţionale prin fixarea unor taxe ridicate la produsele de
import, care sunt sau ar putea fi fabricate în ţară.

AUTOEVALUARE
1. Caracterizaţi situaţia economică a principalelor puteri ale lumii.
2. Care sunt principalele instituţii ale regimului democratic?
3. în ce împrejurări au apărut regimurile totalitare?
iste numit ul Hinden-Germaniei
sie sunt nale sunt e."
irma amatorului wll, care ocietatea
me zdro-
-ă a lui 'acaraclar ine ostilă â pe prestigioase, agricolă reată ca i impuse imunist. I politică ¡triei na-îor taxe î
import, i fi fabri-
ca eco-r puteri
:ipalele demo-
'âri au tare?

STUDIU
REGIMURILE TOTALITARE DE EXTREMA STÂNGĂ Şl DREAPTA ÎNREGIMENTEAZĂ IDEOLOGIC Şl
POLITIC COPIII DE LA CEA MAI FRAGEDĂ VÂRSTĂ (D, E, F).

D. RUSIA
Scurt timp după instituirea sa, regimul comunist a creat o instituţie destinată să reprime şi să elimine pe
adversarii de diverse culori politice ai comunismului (cunoscută sub numele de CEKA - „Comisia Extraordinară
pentru combaterea contrarevoluţiei şi sabotajului" - a avut, de-a lungul timpului, mai multe denumiri, ultima fiind
de KGB).
După moartea lui Vladimir llici Lenin (1924), losif Vissarionovici Stalin a înlăturat pe toţi rivalii săi şi, în anii „Marii
Terori" (1936-1938), şi-a consolidat autoritatea absolută asupra partidului şi statului, devenind obiectul unui
adevărat cult, care a căpătat forme aberante („Stalin, părintele popoarelor"). în timpul Iul Lenin şi Stalin, în urma
măsurilor represive (execuţii, detenţii în lagăre, deportări în masă) şi a foametei provocate de colectivizare, au
murit circa 10 milioane de oameni. Numai în anii „Marii Terori" au fost arestate 1,5 milioane persoane şi au avut
loc 680 000 de execuţii.
Care au fost urmările instaurării regimului comunist în Rusia?
E. ITALIA
în primii ani de după război, în Italia, mişcările de stânga (socialiste şi comuniste) s-au intensificat, pe fondul
dificultăţilor economice, şi au culminat cu ocuparea întreprinderilor de către muncitori.
Ca o reacţie la ofensiva stângii, a apărut mişcarea fascistă (ea şi-a luat numele de la fasciile romane, însemne
purtate de lictori şi de înalţi magistraţi ca simbol al autorităţii şi al unităţii cetăţii), condusă de Benito Mussolini. în
urma aşa-numitului „Marş asupra Romei", el a fost numit, de regele Victor Emmanuel al lll-lea, prim-ministru
(1922). Mussolini a instaurat progresiv un regim de dictatură, întemeiat pe partidul unic (fascist) şi pe statul
corporatist (corporaţiile reuneau patronii şi sindicatele fasciste). Stăpânit de ideea restaurării măreţiei Romei
antice, Mussolini a întreprins cucerirea Abisiniei (1936) şi a Albaniei (1939) şi a implicat ţara sa în cel de-al doilea
război mondial (1940), cu urmări catastrofale pentru Italia.
în ce împrejurări s-a instaurat regimul fascist în Italia?

F . GERMANIA
Constituit în 1919, Partidul Naţional Socialist al Muncitorilor Germani (NSDAP) a devenit instrumentul politic prin
care Adolf Hitler a cucerit puterea pe cale electorală (1933). Popularitatea şi-a câştigat-o promiţând să elibereze
Germania de
„lanţurile Dictatului de la Versailles" (cum prezenta el tratatul de la Versailles din 1919) şi speculând marile
dificultăţi economice provocate de criza din anii 1929-1933, în primul rând, creşterea şomajului. După preluarea
puterii, Hitler a instituit un regim totalitar, bazat pe partidul unic şi pe reprimarea tuturor oponenţilor (comunişti,
social-democraţi). El a proclamat superioritatea rasei „ariene", germanice, a dezlănţuit prigoana împotriva evreilor
(antisemitismul,) şi a desfăşurat o politică de expansiune, cu scopul de a obţine aşa-numitul „spaţiu vital" pentru
germani, declanşând astfel cel de-al doilea război mondial.
Care au fost temele propagandei hitleriste?

Democraţie si totalitarism
MIŞCAREA COMUNISTĂ INTERNAŢIONALĂ
Suferinţele războiului, marile privaţiuni economice din primii ani postbelici şi instaurarea
regimului comunist în Rusia - prezentată de bolşevici drept victoria „claselor exploatate"
asupra „exploatatorilor" - au făcut receptive importante segmente ale populaţiei din Europa şi
din celelalte continente faţă de propaganda comunistă, care prezenta Rusia Sovietică ca un
model de urmat pentru proletariatul din întreaga lume.
Grevele şi insurecţiile din Europa, în anii 1917-1919 (<&), i-au făcut pe bolşevici să creadă că
„revoluţia mondială" este iminentă. Pentru a conduce „ofensiva proletariatului împotriva
burgheziei", Lenin a considerat că este necesară crearea unui centru conducător, un adevărat
stat-major, care să-i dirijeze pe comuniştii din întreaga lume, angajaţi în lupta pentru victoria
„revoluţiei mondiale". în acest scop, el a creat, în 1919, Internaţionala a lll-a Comunistă (numită
şi Comintem - o, , O), al cărei sediu era la Moscova.
în perioada 1919-1924, Cominternul a sprijinit sau a încercat să declanşeze revoluţiile în
Germania, Ungaria, Polonia, Bulgaria, Estonia. Uneori, propaganda comunistă s-a asociat cu
acţiuni militare; în 1920, în cursul războiului sovieto-polonez, bolşevicii au crezut că intrarea
Armatei Roşii pe teritoriul Poloniei va duce la izbucnirea revoluţiei comuniste care se va
extinde şi în Germania; în 1924, Cominternul a pregătit o răscoală în sudul Basarabiei (la Tatar-
Bunar) care trebuia să deschidă drumul intrării Armatei Roşii în România, pentru a anexa
Basarabia (&) şi a trece în Bulgaria în vederea sprijinirii unei revoluţii comuniste.
Eşecul final al tuturor acestor încercări a coincis cu moartea lui Lenin (1924 - j şi declanşarea
luptei pentru putere în URSS. După victoria lui Stalin, în competiţia cu alţi pretendenţi la
succesiunea lui Lenin, Cominternul a fost complet subordonat scopurilor urmărite de Uniunea
Sovietică.
Directivele transmise de Comintem partidelor comuniste nu ţineau seama de interesele clasei
muncitoare şi de situaţia social-politică din ţările respective, ci de interesele exclusive ale
URSS. Astfel, convins că instaurarea regimului nazist în Germania va duce la un război între
această ţară, pe de o parte, şi Franţa şi Anglia, pe de alta, Stalin, care vedea într-un astfel de
conflict mijlocul cel mai sigur de garantare a securităţii URSS, a dat, prin Comintem, directive
comuniştilor germani să îndrepte atacurile principale, nu împotriva naziştilor, ci a social-
democraţilor, calificaţi, în mod fals, drept social-fascişti.
Confruntat cu refuzul lui Hitler la diversele oferte de colaborare, Stalin a lansat din anul 1935,
prin Comintem, o amplă campanie antifascistă, cerând comuniştilor din întreaga lume să
conlucreze cu toate forţele antifasciste într-un larg „Front popular".
Partidele comuniste, tot mai dependente de Moscova, au urmat cu docilitate directivele
Cominternului care erau, în realitate, ale lui Stalin. Aceste directive intrau, de multe ori, în
conflict cu interesele ţărilor lor, ceea ce a făcut ca partidele comuniste să fie privite cu
neîncredere sau chiar scoase în afara legii. în ciuda obedienţei (supunerii) manifestate de
partidele comuniste, un mare număr de lideri ai lor au fost executaţi în anii „Marii Terori" ( o , )■

O „Sub steagul Iul Lenin pentru \ o Chină sovietică", afiş propagandistic sovietic.
După eşecul încercărilor de a provoca revoluţii bolşevice în Europa, atenţia Cominternului s-a îndreptat spre
Orient şi, în primul rând, spre China, în speranţa că partidul comunist din această ţară va putea accede la putere.
„Burghezia română, în dorinţa de a justifica răpirea Basarabiei, se căzneşte să demonstreze că Moldovenii, care
constituie majoritatea relativă a populaţiei Basarabiei, sunt români, pe când populaţia moldovenească se con-
sideră şi este în realitate o naţionalitate independentă, cu o cultură proprie, şi luptă împreună cu alte naţionalităţi
din Basarabia contra asupritorului ei naţional şi de clasă -burghezia română."
(Rezoluţia în chestiunea naţională adoptată la Congresul al IV-lea, din 1928, al Partidului Comunist din România)
Prin ce este antinaţională această poziţie?
nm pentru >fiŞ propa-
cărilor de 'Işevi'ce în linternului ient şi, în ^hina, în comunist 'a putea
ânâ, m i răpirea ieste să ildovenii tatea re sarabiei d popu-se con-alitate o lentă, cu Şi luptă ionalităţi asupri-3
clasă -
istiunea a la in 1928, vst din
aliónala
„ 1 5 . Este obligatoriu ca toate programele partidelor afiliate Internaţionalei Comuniste să fie confirmate de con-
gresul Internaţionalei sau de Comitetul Executiv (...). 16. Toate deciziile congresului Internaţionalei Comuniste, ca
şi cele ale Comitetului Executiv, sunt obligatorii pentru toate partidele afiliate la Internaţionala Comunistă (...) 21.
Membrii de partid care resping condiţiile şi tezele stabilite de Internaţionala Comunistă trebuie excluşi din partid."
(Din cele 21 de condiţii pentru afilierea la Internaţionala Comunistă)
Ce se urmărea prin subordonarea atât de strictă a partidelor comuniste faţă de Comintem?
 Lenin (stânga) şi Stalin in oraşul Gorki, în 1922. ® LuPte de stradă la Berlin> m ianuarie
Cei doi lideri bolşevici au imprimat ideologiei 1919.
marxiste trăsături specifice: leninismul a funda- Strânsa colaborare dintre social-
mentat modelul sovietic al socialismului, iar sta- democraţi şi armata germană
linismul l-a impus prin teroare şi prin imense (Reichswehr) a blocat accesul comu-
suferinţe ale populaţiei URSS. niŞtilor sPre Putere-

0 „Situaţia din Comintem strălucită. (...) trebuie stimulată neîntârziat revoluţia din Italia. Personal, consider că în
acest scop ar trebui sovieti-zate Ungaria şi, poate, de asemeni, Cehia şi România."
(Telegramă, din 23 iulie 1920, a lui Lenin către Stalin)

IVOCABULAR
• Comintem: prescurtare de la denumirea rusă a Internaţionalei a lll-a - Kommunis-ticeskii internaţional.

AUTOEVALUARE
1. De ce a fost creată Internaţionala a lll-a?
2. Cum se explică afirmaţiile false din directivele Cominternului?
3. Ce a fost „Frontul popular"?
4. Cum s-a repercutat „Marea Teroare" asupra Cominternului?
zone de exploatare cu mână de lucru forţată: mine de cărbuni, mine de aur, căi ferate, exploatare de pădure.
principalele lagăre de muncă forţată - gulaguri (gulag: prescurtare de la denumirea rusă Glavnoe upravlenie lagherei - Direcţia principală a
lagărelor).
XCVOB ta i l'i»O*»* OPTOB KjUtH°* Fimotn
a. urato fe« *»io»oiw
-4. 03W O I'oa hun»" i 6. EPOCTl Omo»
6. rcwiB D»t» k«X»9M<C f , MVUB H»M *hom«n
4.Í"- ?Ci.8C«.
4.rr- zot.asii.
4. IX-
4.IX- ZO* . 38».
4. IX- 201.40«. 4.1»-
4.IX- 20».46«.
» Proces verbal din timpul „Marii Terori" privind executa unui lot de condamnaţi la moarte (5 septembrie 1937).
Aşa cum se poate vedea, între fiecare dintre execuţii s-au scurs de la 2 la 4 minute.
începute la ora 20.30, cele 115 execuţii s-au încheiat la ora 02.00.

VIAŢA COTIDIANĂ IN MARILE ORAŞE

„Marele război" a pus sub semnul întrebării toate valorile pe care se întemeiase societatea
occidentală. Celebrul scriitor francez Paul Valéry exprima sentimentul general într-o formulare
memorabilă: „Cât despre noi, civilizaţiile, acum ştim că suntem muritoare".
De avântul constructiv din anii '20, de producţia în serie, de extinderea serviciilor şi a vânzărilor pe
credit au beneficiat în primul rând locuitorii marilor oraşe, spre care s-au îndreptat agricultori, şomeri,
imigranţi.
Pentru a răspunde noilor cerinţe ale industriei, ale publicităţii, cererii de locuinţe şi de divertisment,
oraşele şi-au schimbat înfăţişarea (A, B, C, D).
în centrul lor s-au construit edificii pentru birourile marilor companii industriale şi financiare, ale
administraţiei, magazine somptuoase, care prin oferta lor diversificată au înlocuit treptat micul comerţ,
cinematografe, restaurante. A sporit interesul pentru amenajarea parcurilor şi a zonelor de distracţii.
Aglomeraţia din sectoarele centrale a determinat familiile cu venituri mijlocii, care dispuneau de un
automobil, să se retragă spre suburbii.
Reducerea cheltuielilor pentru alimentaţie la 1/4 din bugetul familial, faţă de 2/3 cât reprezentau la
începutul secolului, a permis alocarea unor sume mai importante pentru amenajarea locuinţei şi
pentru confortul asigurat de radio, frigider, maşina de spălat, aspirator, telefon. în anii '30, apărea, ca
o noutate la care numai puţini au avut acces, televiziunea (O). Mobilierul, la rândul lui, era ales pentru
calităţile sale funcţionale.
Restabilirea păcii, după anii de suferinţe şi lipsuri ai războiului, a fost însoţită de o copleşitoare
manifestare a bucuriei de a trăi. Căutarea frenetică a distracţiilor a dus la sporirea numărului sălilor de
spectacol, de dans, al cluburilor şi al staţiunilor de vacanţă. Atmosfera „anilor nebuni sau zgomotoşi"
a fost redată de expansiunea vertiginoasă a muzicii de jazz, a dansului (tango, charleston), a
spectacolelor de music-hall, ca şi de moda vestimentară confortabilă şi nonconformista ().
Cinematograful, mut până în 1927, sonorizat apoi, a devenit o adevărată industrie care răspundea
dorinţei de fantezie, de voioşie, de evaziune a spectatorilor. Cel mai mare succes, chiar în anii
deprimanţi ai crizei economice, l-au avut filmele comicilor (Charlie Chaplin), cele de aventuri (Tarzan),
filmele cu animale sau desenele animate (poznaşul Mickey Mouse).
Sportul, la rândul său, a provocat entuziasmul popular ca joc, ca spectacol, ca spirit de competiţie. în
scurt timp, datorită publicităţii, el a devenit şi o afacere rentabilă, prin marile sume de bani care se
pariau săptămânal la cursele de cai sau de ogari. Pentru practicarea boxului, a tenisului, a golfului, a
fotbalului şi a sporturilor de iarnă s-au constituit numeroase cluburi. Finala campionatului mondial de
box, din 1921, avea 91 000 de spectatori, iar prima finală a Cupei Angliei la fotbal, desfăşurată, în
1923, pe stadionul Wembley, în prezenţa regelui, 100 000.
Declinul turismului de lux, în urma crizei economice, a contribuit la extinderea turismului popular în
sate de vacanţă, dar şi în diferite zone turistice din Europa şi din afara ei.
Publicitatea, filmul, dansul, cântecele au format gustul public şi au difuzat o cultură care uniformiza
statutul social, numită cultura de mase.
0 „Peste tot, toată lumea se distrează, toţi ies seara, toţi cinează în oraş. Negrii care sunt în fruntea tuturor
orchestrelor urlă teribil, sfâşietor, plâng ca nişte copii sau scâncesc dulce. Jazz-ul cutremură trupurile cele mai
nebune şi cele mai temperate."
(Maurice Sachs despre Montparnasse)
La atmosfera cărei perioade se referă autorul?

VOCABULAR
• Cultură de mase: producţie culturală (film, teatru, presă) care transpune standardizarea economică la nivelul
valorilor şi modelelor culturale.
• Societate de consum: societatea abundenţei care asigură categoriilor sociale largi posibilităţi de consum.
• Vânzare pe credit: vânzare pentru care cel care vinde nu cere achitarea imediată a întregului preţ.

AUTOEVALUARE
1. Prin ce s-a caracterizat dezvoltarea oraşelor?
2. Spre ce domenii s-a orientat gustul public? Cum explicaţi această orientare?

STUDIU
1930, în
jmea se ¡ara, toţi grii care • orches-ifâşietor, ipii sau ■ul cutre-mai ne-lerate." despre

A. PARIS
Evoluţia urbanistică a Parisului s-a realizat pe orizontală. Sporul de populaţie s-a orientat spre „centura roşie",
cum erau numite oraşele muncitoreşti de la periferie (Boulogne, Saint-Denis).
între 1930-1942, s-au construit în zona vechilor fortificaţii 39 000 de locuinţe, în care au fost instalaţi 120 000 de
oameni.
Oraşul şi-a păstrat caracterul cosmopolit, continuând să atragă elitele. Cafenelele şi cabaretele din
Montparnasse au fost locul de întâlnire pentru scriitori, pictori, actori, boemi din Europa şi America.
Parisul a devenit capitala modei lansate de Coco Chanel, a spectacolelor de divertisment, cum erau cele ale
cântăreţei şi dansatoarei de culoare Josdphine Baker, a baletului rus.
Prin ce s-a impus cartierul Montparnasse drept centru al vieţii mondene?
Agitaţia „anilor zgomotoşi" a fost însoţită la Londra de viteza excesivă a automobilelor. Numeroasele accidente
provocate de şoferii fără carnet au impus apariţia semnelor de circulaţie.
Din anii '30, londonezii au revenit la un mod de viaţă echilibrat, rafinat şi plin de umor, amintind epoca victoriană.
Oraşul s-a descentralizat treptat. Locuitorii înstăriţi, care îşi permiteau cheltuielile unei „navete", au optat pentru
locuinţe înconjurate de grădini, în suburbii.
Cartierele aglomerate din interiorul oraşului au continuat să fie locuite de partea mai săracă a populaţiei.
Comunitatea lumii de afaceri, bancherii, agenţii de bursă, juriştii erau reuniţi în cartierele comerciale şi de birouri
(City), iar cinematografele, teatrele, restaurantele erau grupate în cartierul Soho.
Ce asemănări se pot stabili între dezvoltarea Londrei şl cea a New York-ului?
Oraşul a simbolizat „prosperitatea americană şi societatea de consum". în centrul celui mai elegant cartier,
Manhattan, s-a desfăşurat o veritabilă cursă a înălţimilor între „zgârie-nori": Banca Manhattan (71 etaje), Chrysler
Building (77), Empire State Building (86). Aceste clădiri de oţel şi sticlă reflectau, deopotrivă, dinamismul omului
de afaceri şi forţa unui popor înclinat spre tehnică şi funcţional. Locuitorii înstăriţi şi-au construit reşedinţe în
zonele verzi şi aerisite din suburbiile de atunci, locul lor în centrul aglomerat fiind luat de săraci, emigranţi şi
negri.
Prin ce a reflectat dezvoltarea New York-ului psihologia americanilor?

D. BUCUREŞTI
Capitala României a rămas un oraş al contrastelor între periferie, al cărei aspect amintea satele de câmpie, şi
centru, zona unei rapide modernizări, ceea ce i-a atras denumirea de „micul Paris". Din anii '30, înfăţişarea ora-
şului s-a schimbat. Noua concepţie urbanistică, întemeiată pe ideea ordonării spaţiului şi a funcţionalităţii clădirii,
s-a regăsit în construcţia unor sedii de firme (Palatul Telefoanelor, realizat de americani), a unor locuinţe
individuale sau colective cu apartamente numeroase (imobilul Aro) ori în înfăptuirea unor proiecte de amenajare
a spaţiilor verzi şi a parcurilor (ştrandul Kisseleff, stadionul ANEF). Viaţa culturală, comercială şi mondenă a
oraşului continua să fie concentrată într-un perimetru restrâns -Calea Victoriei prelungită cu şoseaua Kisseleff.
De-a lungul ei se întindeau hoteluri, magazine de lux, restaurante, cafenele precum Capsa, Riegler, Oteteleşanu.
Şi tot pe această stradă, un spaniol a deschis, în 1921, primul bar. Oraşul în care circulau elegante automobile
„Hispano-Suiza" sau „Packard", se juca golf şi tenis, îşi păstra atmosfera orientală prin prezenţa florăreselor la
colţurile străzilor, a ţăranilor în costume populare, prin agitaţia şi strigătele vânzătorilor ambulanţi.
Ce elemente de civilizaţie occidentală se regăseau în Bucureşti? Dar orientală?
Democraţie şi totalitarism

EVOLUŢIA RELAŢIILOR INTERNATIONALE

Cele două decenii care separă primul de cel de al doilea război mondial se caracterizează prin
confruntarea - latentă sau deschisă - dintre statele învingătoare, interesate să menţină configuraţia
politico-teritorialâ rezultată din tratatele de pace din anii 1919-1920, şi cele învinse, hotărâte să obţină
revizuirea acestor tratate (de aici denumirea de state revizioniste).
Italia, deşi era una dintre puterile învingătoare, considera că beneficiile dobândite erau departe de
sacrificiile făcute („victoria mutilată"). Regimul fascist a desfăşurat, în consecinţă, o politică
revizionistă (C). De la începutul anilor '30, Japonia, aflată şi ea între învingători, s-a lansat într-o
politică de agresiune şi expansiune în China.
Pentru a evita izbucnirea de noi războaie, fusese creată Societatea Naţiunilor sau Liga Naţiunilor, un
for chemat să vegheze la respectarea normelor de drept internaţional şi, pe această cale, să
împiedice izbucnirea de noi conflicte sau, în cazul în care ele s-ar fi declanşat, să le aplaneze.
Lucrările ei au fost inaugurate în 1920.
Toate aceste încercări de a elimina războiul ca mijloc de soluţionare a diferendelor internaţionale au
eşuat (O). Nici Societatea Naţiunilor, nici Pactul Bhand-Kellog (O), la care au aderat numeroase state
printre care şi România, nici tratatele care l-au luat drept model, nu au putut împiedica apariţia unor
focare de conflict şi acţiunile agresive ale unor state. Astfel, în 1931, Japonia a invadat Manciuria
(aparţinând Chinei) şi s-a retras din Societatea Naţiunilor, iar sancţiunile aplicate Italiei, după
agresiunea ei împotriva Etiopiei (Abisinia), nu au împiedicat-o să cucerească această ţară.
Pentru a se apăra împotriva politicii revizioniste, România, Cehoslovacia şi Iugoslavia au încheiat o
alianţă numită Mica înţelegere (1921), iar, mai târziu, România, Iugoslavia, Grecia şi Turcia au
constituit altă alianţă regională, numită înţelegerea Balcanică (1934).
Germania a fost principala putere revizionistă, considerată vinovată de izbucnirea marii conflagraţii şi
neacceptată, iniţial, în Societatea Naţiunilor; ea era, pe cât de izolată, pe atât de ostilă statu-quo-ului
versaillez şi, din acest punct de vedere, se afla pe aceeaşi poziţie cu Rusia Sovietică, izolată şi ea,
din cauza regimului comunist, şi ostilă şi ea acestui statu-quo care consfinţea pierderile teritoriale
suferite la sfârşitul Primului război mondial. Ambele ţări urmăreau, aşadar, modificarea statu-quo-ului
politico-teri-torial. Din această convergenţă de interese s-a născut colaborarea dintre Germania şi
Rusia Sovietică, a cărei expresie a fost tratatul de la Rapallo (1922 - ), graţie căruia Germania a putut
ocoli unele clauze militare ale tratatului de la Versailles, instruindu-şi soldaţii cu noua tehnică de luptă
(tancuri, avioane etc.) pe teritoriul sovietic ().
A. Briand a încercat să ajungă la o reconciliere franco-germană care să pună capăt ostilităţii dintre
cele două ţări. El a găsit un partener în ministrul de externe al Germaniei, Gustav Stresemann,
interesat să scoată ţara sa din izolare. în 1925, cei doi au pus bazele tratatului de la Locarno, care
proclama inviolabilitatea frontierelor dintre Franţa şi Germania, precum şi dintre Belgia şi Germania;
Marea Britanie şi Italia urmau să garanteze respectarea tratatului.
O „înaltele părţi contractante declară solemn, în numele popoarelor lor, că ele condamnă recursul la război pen-
tru reglementarea diferendelor internaţionale şi renunţă la el ca instrument de politică în relaţiile lor mutuale."
(Art. 1 al Pactului Briand-Kellog, din 27 august 1928}
încheierea tratatului sovieto german de la Rapallo.

Mareşalul Hindenburg (cu spatele) salută pe ofiţerii sovietici care vizitau Germania.
O „Dar dacă ţările nu sunt egale în putere şi în experienţă, oamenii politici pot fi egali în dragostea şi grija lor de
pace. Şi poate ţările aşa-zis mici cunosc mai bine exigenţele păcii ca ţările mari, pentru că ele se tem mai mult de
război şi sunt mai expuse."
(N. Titulescu, Progresul ideii de pace, Cambridge, 19 noiembrie 1930)
Comentaţi afirmaţiile lui N. Titulescu cu referire la experienţa României.
contractante ■ în numele că ele con-a război pen-ta diferende-şi renunjă la de politică în ie."
:tului Briand-gust 1928)

STUDIU
lenburg (cu 1 ofiţerii so-lermania.
le nu sunt în experi-litici pot fi Şi grija lor ţările aşa-ai bine exilările mari, TI mai mult ai expuse." Progresul
"■ambridge,
3ţiile lui N. e la expe-

A. LoUlS BA RTHOU

Personalitate proeminentă a vieţii politice franceze, Louis Barthou (1862-1934) a fost, în mai multe rânduri,
ministru, iar în 1913, prim-ministru. îngrijorat de politica regimului nazist, el a încercat, în calitate de ministru de
externe (1934), să creeze un sistem de securitate colectivă, având drept componentă esenţială „Pactul oriental",
la care urmau să adere URSS, Germania, Finlanda, cele trei state baltice, Polonia şi Cehoslovacia, participanţii
asumându-şi obligaţia de a-şi acorda asistenţă în cazul unei agresiuni. „Pactul oriental" urma să fie încununat de
un acord între Franţa, Germania şi URSS, privind garanţii reciproce în caz de atac săvârşit de unul dintre
semnatari împotriva altuia. Proiectele lui Barthou au eşuat, în primul rând, din cauza opoziţiei Germaniei.
Ministrul francez a murit în urma atentatului înfăptuit de un croat la Marsilia împotriva regelui Alexandru I al
Iugoslaviei (1934).
Ce înseamnă securitate colectivă?
NlCOLAE TlTULESCU

B.
Unul dintre cei mai mari diplomaţi ai României, Nicolae Titulescu (1883-1941) s-a bucurat de un mare prestigiu
internaţional, ilustrat de alegerea consecutivă, în anii 1930 şi 1931 - ca preşedinte al Adunării generale a
Societăţii Naţiunilor, fapt fără precedent. Partizan ferm al legalităţii internaţionale şi al egalităţii în drepturi a
statelor, a combătut cu succes formula de directorat al marilor puteri întruchipată în „Pactul celor patru" (Italia,
Germania, Anglia şi Franţa), încheiat în 1933, dar eşuat, mai ales, ca rezultat al opoziţiei Micii înţelegeri şi a
Poloniei. Nicolae Titulescu a urmărit consolidarea poziţiei internaţionale a României şi dezvoltarea sistemului ei
de alianţe (reorganizarea Micii înţelegeri, în 1933, şi crearea înţelegerii Balcanice, în 1934) şi prin crearea unui
sistem de securitate colectivă. Pentru realizarea acestui obiectiv, el a contribuit la restabilirea relaţiilor
diplomatice dintre România şi URSS (1934) şi la apropierea franco-sovietică (1935). Intrat în conflict cu regele
Carol al ll-lea, a fost demis pe când negocia un tratat de asistenţă mutuală între România şi URSS, în cuprinsul
căruia, partea sovietică recunoscuse Nistrul ca linie de demarcaţie (dar nu frontieră) între cele două ţări (1936).
Demersurile diplomatice ale lui Nicolae Titulescu au fost puse în serviciul obiectivelor fundamentale ale politicii
externe a României din perioada interbelică: apărarea suveranităţii naţionale şi a integrităţii teritoriale, prin
crearea unui sistem de alianţe şi de consolidare a legalităţii internaţionale.
Care au fost principalele realizări diplomatice ale lui Nicolae Titulescu?

. RĂZBOIUL ITALO-ETIOPIAN (i 935-1 936)

Eşecul încercării de a cuceri Etiopia (Abisinia), la sfârşitul secolului al XlX-lea, nu a descurajat intenţia Italiei de a-
şi extinde dominaţia în Africa de Est. Hotărât să facă din Italia o mare putere colonială, Mussolini, cu acordul tacit
al Franţei, a reluat planul de anexare a Etiopiei. Provocând un incident armat la Ual-Uai, în apropiere de graniţa
Somaliei italiene, el a găsit astfel „justificarea" pentru atacul împotriva Etiopiei, lansat la 3 octombrie 1935. Deşi
slab echipate, trupele etiopiene au opus o rezistenţă înverşunată, astfel că, abia la sfârşitul lui mai 1936, forţele
italiene au ocupat întreaga ţară, care împreună cu Eritreea şi Somalia au constituit Africa Orientală italiană.
Războiul italo-etiopian a pus în lumină slăbiciunea Societăţii Naţiunilor, care nu a putut proteja eficace pe unul
dintre membrii ei (Etiopia). Sancţiunile economice votate împotriva Italiei nu au fost respectate de numeroase
ţări. România, prin reprezentantul ei, Nicolae Titulescu, a condamnat ferm agresiunea italiană şi a sprijinit politica
de sancţiuni. Prin ridicarea sancţiunilor, după cucerirea Etiopiei, Societatea Naţiunilor a acceptat tacit rezultatele
politicii de forţă. După eşecul înregistrat de Societatea Naţiunilor în cazul agresiunii Japoniei împotriva Chinei
(1931), incapacitatea forului internaţional de la Geneva faţă de agresiunea italiană a slăbit considerabil
autoritatea Societăţii Naţiunilor şi a încurajat politica de forţă.
Ce consecinţe a avut războiul italo-etiopian pentru Societatea Naţiunilor?
Propaganda fascistă prezintă anexarea Etiopiei de către Italia ca o continuare a succeselor Imperiului roman.
Democraţie şi totalitarism
Instaurarea regimului nazist în Germania (1933) a fost urmată de o serie de violări ale tratatelor de la
Versailles şi de la Locarno: Germania a reintrodus serviciul militar obligatoriu (1935) şi a remilitarizat
zona renană (1936). Acest spaţiu de pe teritoriul german, în care guvernul de la Berlin nu avea voie
să menţină trupe, era o adevărată „uşă deschisă" care permitea Franţei să intre oricând cu forţele
sale pentru a impune Germaniei respectarea tratatelor sau pentru a veni în ajutorul aliaţilor ei din Est
(Polonia, Cehoslovacia, România, Iugoslavia).
O dată cu remilitarizarea Renaniei şi construirea liniei fortificate „Siegfried", frontiera de vest a
Germaniei era puternic apărată, iar oraşul francez Strasbourg ajungea sub bătaia tunurilor germane,
în caz de război. Franţa era practic pusă în imposibilitatea de a mai interveni în ajutorul aliaţilor săi din
Europa de Est, în cazul când aceştia ar fi fost atacaţi de Germania sau de aliaţii ei. Remilitarizarea
Renaniei a modificat radical situaţia geostrategică din Europa şi a provocat falimentul politicii de
securitate colectivă (A, B).
Italia s-a apropiat progresiv de Germania, alianţa celor două ţări fiind cunoscută ca „Axa Berlin-Roma"
(1936). Ea a avut o „prelungire" în alianţa celor două ţări cu Japonia (1936-1937).
Marea Britanie, urmată de Franţa, s-a mulţumit cu simple condamnări verbale ale acţiunilor Fuhrer-
ului, desfăşurând faţă de Reich o politică de conciliere, în speranţa că Hitler îşi va îndrepta
expansiunea spre Est şi va intra, astfel, în conflict cu URSS. încurajat de atitudinea conciliatoare a
Londrei şi Parisului, Hitler a anexat Austria (1938) şi a obţinut, prin acordul de la Munchen, dintre
Germania, Italia, Franţa şi Anglia (29 septembrie 1938 - D), alipirea la Reich a regiunii sudete.
Dezmembrarea Cehoslovaciei, în martie 1939, (Cehia anexată de Reich, iar Slovacia proclamată
independentă) a determinat Anglia şi Franţa să renunţe la conciliatorism şi să încerce blocarea
expansiunii germane prin acordarea de garanţii Poloniei, României, Greciei şi Turciei. Revendicările
teritoriale prezentate Poloniei de către Reich au provocat criza al cărei deznodământ va fi
declanşarea celui de-al doilea război mondial.
Pentru a putea onora garanţia acordată Poloniei (la 31 martie 1939), Marea Britanie şi Franţa aveau
nevoie de asistenţa militară a URSS. Stalin s-a aflat astfel în postura de a fi arbitrul situaţiei din
Europa. Hitler, pentru a evita un război pe două fronturi (în cazul în care URSS ar fi acordat sprijin
Poloniei), era dispus să facă însemnate concesii teritoriale Uniunii Sovietice, pentru a o menţine în
afara conflictului militar pe care intenţiona să-l dezlănţuie. între oferta anglo-franceză de a participa la
apărarea Poloniei - şi deci la război - fără nici un fel de beneficiu teritorial şi oferta lui Hitler de a
rămâne neutru şi de a dobândi însemnate achiziţii teritoriale, Stalin a ales ultima formulă.
La 23 august 1939, între Germania şi Uniunea Sovietică s-a încheiat un tratat cunoscut sub numele
de Pactul Molotov-Ribbentrop (O,, E), prin care erau delimitate sferele de interese ale celor două mari
puteri. Convins că va putea încheia rapid campania împotriva Poloniei şi nu va fi constrâns să lupte
pe două fronturi, Hitler a declanşat, la 1 septembrie 1939, agresiunea împotriva Poloniei şi, prin
aceasta, cel de-al doilea război mondial.

O Neaşteptata încheiere al Pactului Molotov-Ribbentrop în I viziunea unui caricaturist.

Cum se explică înţelegerea I între cele două state totali-l ţariste care se condamnau re-l ciproc în termeni
violenţi?
„în privinţa sud-estului Europei, din partea sovietica este interesul pentru Basarabia. Partea germană declară
totalul dezinteres politic pentru aceste regiuni."
(Art. 3 din Protocolul adiţional secret al Pactului Molotov-Ribbentrop)

VOCABULAR
• Conciliatorism: politică de atitudine îngăduitoare, adoptată de Anglia şi Franţa faţă de politica agresivă a
Germaniei naziste.
• Geostrategie: studiul relaţiilor de putere între state în raport cu cadrul geografic.

AUTOEVALUARE
1. Cum se împart statele europene în raport cu tratatele de pace din anii 1919-1920?
2. Care au fost cauzele colaborării sovieto-germane în anii 1922-1933?
3. Care au fost etapele politicii de expansiune a Reichului nazist?
4. Care au fost obiectivele politicii externe a României în perioada interbelică?

lelegerea ate totali-amnau re-enţj?

id-estulu sovietica pentru germană ezinteres regiuni." 'rotocolul Pactului
olitică de 'e, adopta faţă de Sermaniei
diul rela-j ' state în trafic.
1 statele i tratatele 3-1920? cauzele germane
etapele j siune a |
aiectivele I nâniei în
STUDIU

în aprilie 1938, conducătorul germanilor din regiunea sudetă a Cehoslovaciei (2,8 milioane germani faţă de 700
000 cehi), Konrad Henlein, cere, îndemnat, în secret, de Berlin, autonomia administrativă, inclusiv poliţie proprie,
şi dreptul de a exprima adeziunea la ideologia nazistă. Faţă de refuzul preşedintelui Eduard Beneş de a satisface
aceste revendicări, care primejduiau existenţa statului cehoslovac, Hitler ameninţă cu războiul. în virtutea
tratatului franco-cehoslovac, din 1935, Franţa ar fi trebuit să intervină în apărarea Cehoslovaciei, dar Parisul nu
voia să se angajeze militar, fără concursul Angliei. Premierul britanic, Neville Chamberlain, unul dintre promotorii
cei mai activi ai politicii de conciliere faţă de Germania, nu considera că interesele ţării sale erau afectate de
încorporarea regiunii sudete la Germania. întrucât prim-minlstrul Franţei, Edouard Daladier, dorea evitarea cu
orice preţ a războiului, cei doi lideri occidentali au acceptat propunerea lui Mussolini, de organizare a unei
conferinţe în patru - Germania, Italia, Anglia, Franţa -care să decidă asupra revendicărilor germane. La 29
septembrie 1938, Conferinţa ţinută la München a dat satisfacţie lui Hitler, Cehoslovacia nefiind prezentă. Acordul
de la München reprezintă apogeul politicii anglo-franceze de conciliere faţă de Reich, în scopul îndreptării spre
Est a expansiunii germane.
De ce Franţa şi Marea Britanie au sacrificat Cehoslovacia la München?
Conferinţa de la München (de la stânga la dreapta): Göring, Chamberlain, Mussolini, Schmidt (interpretul lui
Hitler), Hitler, Daladier.

PACTUL GERMANO-SOVIETIC
Pentru Stalin. mijlocul cel mai sigur de garantare a securităţii URSS era un război între ţările capitaliste. Aflat în
faţa ofertei anglo-franceze de a ii se alătura în apărarea Poloniei, fără a obţine vreun beneficiu, şi a celei
germane, de a rămâne neutru, în schimbul unor mari anexări teritoriale, Stalin a preferat-o, evident, pe ultima. El
a înţeles că, asigurat de neutralitatea binevoitoare a URSS, Hltler nu va întârzia să declanşeze războiul.
Tratatul de neagresiune germano-sovietic, semnat de J. von Ribbentrop şi V. M. Molotov (23 august 1939) era
însoţit de un Protocol adiţional secret care delimita „sferele de interese" ale Germaniei şl URSS.
Protocolul prevedea apartenenţa Finlandei, Estoniei şl Letoniei la sfera sovietică, Iar a Lituaniei la cea germană,
precum şi împărţirea Poloniei şi consimţământul german la anexarea Basarabiei de către URSS. în urma
încheierii tratatului de prietenie şl frontieră dintre Germania şi URSS (28 septembrie 1939), Reichul a renunţat la
Lituania, în schimbul modificării liniei de demarcaţie dintre cele două puteri în Polonia.
Pactul Molotov-RIbbentrop a fost o manifestare tipică a politicii de forţă şi de violare a suveranităţii şi integrităţii
statelor mici; în aceiaşi timp, înţelegerea germano-sovletlcă a contribuit hotărâtor la declanşarea agresiunii
hitleriste.
Ce consecinţe a avut pactul Molotov-Ribbentrop pentru România?
Semnarea pactului germano-sovietic: Stalin între Ribbentrop (stânga) şi Molotov (dreapta).
Articolul 3 din Protocolul adiţional secret al Pactului Ribbentrop-Molotov.

FASCISM Şl COMUNISM
ÎN PERIOADA INTERBELICA
Dictatură - regim în care toate puterile erau concentrate de către o singură persoană (un dictator) sau de un
grup. Adesea, dictatorul îşi impunea puterea prin forţă.
Totalitarism - regim politic care stabileşte întâietatea statului în raport cu individul. Statul are toate drepturile,
partidul unic înregimentează populaţia, şi conducătorul exercită toate puterile.

LECŢIE
URSS
Italia
Germania
Insatisfacţia morală provocată de război şi urmările sale
1917
• 25 oct. 1917 - sovietele preiau prin forţă puterea la Retrograd.
• ian. 1918 - partidul bolşevic devine partid unic.
• 1918-1921 - comunismul de război - CEKA principalul instrument. Statul îşi impune controlul asupra întregii
economii.
• 1930 - colectivizarea generalizată, adevărat război împotriva ţăranilor (arestaţi, deportaţi, executaţi).
• 1930-1932 - teroarea s-a extins împotriva ţăranilor.
• 1934-1938 - procesele politice de la Moscova -sunt eliminaţi toţi foştii apropiaţi ai lui Lenin. Vechi instituţii, în
principal Biserica, au fost desfiinţate.
Ample mişcări revendicative 1919-1921
• 1922 - „Marşul asupra Romei", Mussolini preia puterea.
• 1924 - deputatul socialist Giacomo Matteoti este asasinat de fascişti.
• 1925 - deportări de antifascişti în insula Lipari.
• 1926 - legile fasciste -interzicerea sindicatelor şi partidelor.
• 1927 - edificarea statului corporatist (statul intervine în reglementarea relaţiilor dintre patroni şi muncitori).
• 1929 - Concordatul cu papalitatea de la Laterano. Catolicismul devine religie de stat (regulile ei morale
deveneau legi ale statului).
1929-1932
• 30 ian. 1933 - Hitler devine cancelar.
• martie 1933 - legea deplinelor puteri. Pe baza ei, partidele, sindicatele, şi alte asociaţii au fost desfiinţate.
• 1933 - Cestapo-ul (poliţia secretă de stat) declanşează teroarea. Un milion de germani în lagăre (democraţi,
preoţi, evrei).
• 30 iunie 1934 - „noaptea cuţitelor lungi". Şefii SA (batalioanele de asalt, formaţiuni paramilitare naziste), au fost
asasinaţi de către SS (batalioane de protecţie a lui Hitler).
• 9/10 noiembrie 1938 -„noaptea de cristal". Devastarea magazinele evreieşti. Agravarea antisemitismului.
Cultul personalităţii conducătorului

„Statul este absolutul în faţa căruia indivizii şi grupurile nu sunt decât relative. Pentru fascist totul este în stat,
nimic uman şi spiritual nu există în afara statului. în acest sens fascismul este totalitar, şi statul fascist, sinteză şi
unitate a tuturor valorilor, interpretează, dezvoltă şi dă putere întregii vieţi a poporului...
Nici grupări, nici partide, nici sindicate, nici asociaţii nu există în afara statului, statul fascist rezumă toate formele
vieţii omului. El este o regulă interioară, o disciplină totală; el pătrunde voinţa şi inteligenţa, deopotrivă"
(Mussolini, 1932)
„Rolul Partidului constă în transmiterea unei anumite idei, aflată la origine în creierul unei singure persoane, unei
mulţimi de indivizi, şi în supravegherea modului în care ea e aplicată. El trebuie să facă din rasă centrul vieţii
comunităţii. Doctrina noastră respinge ideea democratică a masei şi tinde să dea acest pământ celui mai bun
popor, adică indivizilor superiori. Ea trebuie să asigure conducerea celor

FIŞA DE EVALUARE
„Pentru a lupta împotriva foametei trebuie să purtăm un război necruţător împotriva culacilor* şi a celor care aca-
parează grâu. Trebuie să fie clar că toţi cei care deţin un surplus de grâu pe care nu-l cedează vor fi declaraţi
duşmani ai poporului şi condamnaţi la 10 ani de închisoare, însoţită de confiscarea tuturor bunurilor lor şi de
excluderea definitivă din comunitate."
(Lenin, 1918)
"culac = ţăran înstărit, „exploatator" de la ţară.
„Tribunalele nu sunt menite să elimine teroarea... ci să o fundamenteze, să o legitimeze..."
(Lenin, 1922)
„Propagandistul inculcă multe idei unui număr mic de oameni; agitatorul nu inculcă decât un număr mic de idei
unor mase de oameni."
(Plehanov, despre rolul propagandelor)
„N-avem nevoie de rabini, nu ne trebuie preoţi,
Loviţi burghezii, sugrumaţi culacii!"
(Lozinci ale tineretului comunist sovietic, rezultat al propagandei)
„O, tu, Stalin, mare şef al popoarelor,
tu, care ai făcut să se nască omul,
tu, care faci pământurile fertile, tu, care împodobeşti
primăvara.....
tu eşti floarea primăverii mele, un soare reflectat de mii de
inimi omeneşti....."
(Rahimov, poem publicat în
CITIŢI TEXTELE Şl ANALIZAŢI IMAGINILE DIN PAGINILE ALĂTURATE:
1. Precizaţi denumirile partidelor conduse de Stalin, Mussolini, Hitler.
2. Argumentaţi ce rol au avut în societate.
3. Pe baza celor două definiţii de la începutul lecţiei, selectaţi dintre informaţiile din tabel pe acelea care:
a - confirmă dictatura;
b - demonstrează caracterul totalitar al regimurilor politice.
4. Alcătuiţi un tabel cu două coloane în care să înscrieţi asemănările şi deosebirile dintre aceste regimuri.
Desprindeţi concluziile.
5. Alegeţi dintre următoarele noţiuni pe cele care caracterizează aceste regimuri: toleranţă, violenţă, libertate,
agresivitate, rasism, cultură, democraţie, înţelegere, egalitate.
6. Ce semnificaţie avea purtarea uniformelor?
7. Analizaţi textele şi precizaţi ce rol revenea statului.
8. Citiţi poemul dedicat lui Stalin. Ce popor antic îşi venera astfel zeii?
9. Ce loc ocupa individul în toate aceste regimuri?
10. Comparaţi textele - date, vocabular, conţinut. Stabiliţi asemănările între discursurile politice.
11. Priviţi imaginile şi precizaţi ce caracteristică a regimurilor ilustrează.
12. Redactaţi o compunere de 6-7 rânduri în care să exprimaţi atitudinea voastră faţă de aceste regimuri.

AL DOILEA RĂZBOI MONDIAL

DE LA RĂZBOIUL CONTINENTAL LA CEL MONDIAL

Al doilea război mondial a izbucnit, întocmai ca şi primul, din voinţa Germaniei de a-şi instaura
hegemonia pe continent, o situaţie pe care Franţa şi Anglia o considerau intolerabilă şi erau
hotărâte să i se opună prin toate mijloacele, inclusiv cele militare.
Agresiunea declanşată de Germania împotriva Poloniei, în zorii zilei de 1 septembrie 1939, a
obligat Anglia şi Franţa să-şi onoreze garanţia acordată Poloniei şi să declare război
Germaniei (3 septembrie).
în perioada septembrie 1939-decembrie 1941 (adică până la intrarea SUA în război), războiul a
implicat în primul rând statele europene (domi-nioanele britanice, precum Canada, Australia
etc, au fost solidare cu Anglia şi au declarat război Germaniei), iar operaţiunile militare au avut
ca teatru principal continentul european şi, secundar, pe cel african (Abisinia, Somalia, Libia).
Singura formulă militară care oferea şanse de victorie Germaniei, ţară lipsită de materiile prime
necesare unei conflagraţii de durată, era un război desfăşurat prin lovituri rapide, decisive, în
care infanteria urma să primească sprijinul masiv şi hotărâtor al tancurilor şi al aviaţiei
(„Războiul-fulger" - O, , G).

Prima aplicare a acestui tip de război a fost în Polonia, unde, în pofida rezistenţei eroice a
armatei poloneze, campania a fost încheiată în trei săptămâni. Potrivit Pactului Molotov-
Ribbentrop, la 17 septembrie 1939, Armata Roşie a intrat în Polonia şi a anexat teritoriile
atribuite prin amintitul pact (O).
în cursul toamnei şi iernii 1939-1940, în timp ce pe frontul de Vest a domnit o totală acalmie
(„Războiul ciudat"), URSS a atacat Finlanda, dar a întâmpinat o rezistenţă înverşunată.
Disproporţia de forţe şi-a spus însă cuvântul şi, în cele din urmă, Finlanda a fost nevoită să
încheie pace, cedând URSS, Carelia, peninsula Hanko şi alte teritorii însumând 40 000 km 2.
O dată cu venirea primăverii, Wehrmacht-ul a luat iniţiativa în nord, a ocupat Danemarca (8
aprilie 1940) şi a atacat şi ocupat Norvegia (aprilie-mai). La 10 mai, a început marea ofensivă
germană în vest, în urma căreia au fost ocupate Belgia, Olanda şi Luxemburgul, iar Franţa,
după o campanie de 40 de zile, a fost constrânsă să ceară armistiţiu (22 iunie).
în ţările ocupate sau controlate, Reich-ul a introdus un regim de prigonire a evreilor, având
drept obiectiv final exterminarea lor (, ®).
în urma ultimatumului din 26-28 iunie 1940, adresat României, URSS a anexat Basarabia,
nordul Bucovinei şi ţinutul Herţa.
România a fost ulterior constrânsă să cedeze Ungariei o întinsă parte a Transilvaniei,
coborând de la nord-vest spre sud-est (prin Dictatul de la Viena, din 30 august) şi Bulgariei,
sudul Dobrogei (7 septembrie).
încercarea Germaniei de a obţine controlul spaţiului aerian al Angliei, în vederea unei
debarcări, a eşuat în toamna anului 1940 („Bătălia Angliei"),

germane Stuka" în
O Bombardiere Junkers Ju 87 misiune.
Al doilea război mondial a fost un „război al motoarelor", în care binomului tanc-avion i-a revenit un rol capital.
.....Mai mult de 1 500 de
avioane moderne au fost lansate asupra Poloniei. în primul rând misiunea lor era să zdrobească aviaţia
poloneză, apoi să sprijine trupele de uscat pe câmpul de bătălie şi să bombardeze, în spatele frontului, instalaţiile
militare, precum şi toate comunicaţiile pe şosele şi calea ferată. Trebuia, de asemenea, să răspândească
teroarea peste tot în interiorul ţării."
(Winston Churchill, prim-ministrul Marii Britanii, despre agresiunea germană împotriva Poloniei)

Blindatele au imprimat luptelor o viteză care a justificat termenul de „Război-fulger".

O La banchetul dat cu prilejul întâlnirii unităţilor Wehrmacht-ului şi ale Armatei Roşii pe teritoriul Poloniei împărţite
între Germania şi URSS, generalul Krivoşein dorind să toasteze pentru noua prietenie germano-sovietică şi
necunoscând bine limba germană, a folosit în locul cuvântului «prietenie»
(Freundschaft), cuvântul «duşmănie» (Feindschaft), închinând astfel paharul pentru «duşmănia sovieto-ger-
mană», în loc de «prietenia sovieto-germană». O scăpare semnificativă.
(După Paul Carell, Unternehmen „Barbarossa")
Care au fost consecinţele cooperării germano-sovietice pentru poporul polonez?
„Marţi, 18 august (1942)
Nu 20, ci 30 lei costă pâinea pentru evrei. Pentru noi înseamnă 1 000 lei pe lună mai mult, ceea ce reprezintă
ceva în bietele noastre socoteli de gospodărie. Dar pentru marea calicime evreiască este o nenorocire. Şi totuşi,
câtă vreme suntem încă acasă totul e suportabil. (...)
Duminică, 23 august (1942)
Nimic nou pe fronturi.
Săptămâna încheiată azi ne-a adus trei măsuri antisemite: pâine scumpă, biciclete confiscate şi - alaltăieri -
interzicerea de a avea servitori începând de la 1 octombrie. Neliniştitor e faptul că se stabileşte un fel de serie, în
care noi măsuri de oprimare devin automate. Te întrebi ce va urma."
(Mihail Sebastian, Jurnal, 1935-1944)
ÎN PROGRAMUL REGIMULUI NAZIST A FIGURAT Şl „SOLUŢIA FINALĂ", ADICĂ EXTERMINAREA
EVREILOR DIN EUROPA. EA A FOST PUSĂ ÎN APLICARE Şl A PROVOCAT CIRCA 6 MILIOANE DE
VICTIME, UCISE ÎN LAGĂRE DE EXTERMINARE SAU MOARTE ÎN URMA PRIVAŢIUNILOR. ACEST
GENOCID ESTE CUNOSCUT SUB NUMELE DE „HOLOCAUST" (TERMEN FOLOSIT PENTRU JERTFELE
ARSE ÎN ÎNTREGIME ÎN IUDEEA ANTICĂ) Şl „SHOAH" (CATASTROFĂ, ÎN EBRAICĂ). (I, II, III, IV)
I. în multe dintre ţările ocupate sau controlate de Reich, evreii au fost obligaţi să poarte ca semn distinctiv „steaua
lui David". Ei au fost victimele unor pogromuri (acţiuni spontane sau încurajate de autorităţi, vizând exterminarea
evreilor)
III. în lagărele de muncă forţată de la Auschwitz, Mauthausen, Belsen etc., milioane de oameni (evrei, polonezi,
ruşi, ţigani etc.) au trăit un adevărat infern şi au sfârşit adesea în camerele de gazare.
IV. La Varşovia populaţia evreiască a fost închisă într-un cartier special (ghetou) şi supusă la un regim de
umilinţe, privaţiuni şi, în final, deportări, care au provocat răscoala din 1943, reprimată sălbatic de germani.
utilizarea radarului asigurând superioritatea aviaţiei britanice ().
Atacul Italiei împotriva Greciei, în toamna anului 1940, a deschis un front de luptă în Balcani.
Eşecurile italienilor şi instalarea unui guvern ostil Germaniei la Belgrad au determinat reacţia
fulgerătoare a Reich-ului, ale cărui trupe au ocupat Iugoslavia şi Grecia (aprilie-mai 1941).
La 22 iunie 1941, Germania a atacat Uniunea Sovietică (j. România (unde din septembrie 1940,
puterea era exercitată de generalul, ulterior, mareşalul Ion Antonescu) şi Finlanda, care
fuseseră victimele agresiunii sovietice şi aveau de redobândit teritoriile pierdute în 1940, au
participat în cadrul Operaţiunii „Barbarossa" (ulterior se vor alătura şi alte ţări ca Italia,
Ungaria etc.) la ceea ce propaganda germană numea „cruciada împotriva bolşevismului" (O, ).
Stalin, convins că Hitler va evita un război pe două fronturi şi nu va ataca URSS, înainte de a fi
învins Anglia, a ignorat numeroasele avertismente primite (unul de la Churchill) şi rapoartele
amănunţite ale spionilor sovietici, dintre care unele indicau chiar data atacului.
în primele luni de război, Armata Roşie a suferit un lung şir de grave înfrângeri, pierzând mari
cantităţi de armament şi un număr considerabil de soldaţi făcuţi prizonieri. în octombrie, Hitler
a anunţat că, practic, în afara unor „lupte locale", campania din Est era încheiată. Apropierea
trupelor germane de Moscova a constrâns guvernul sovietic să părăsească oraşul în care a
fost instituită starea de asediu. înaintarea pe un spaţiu atât de întins, rezistenţa înverşunată a
Armatei Roşii şi venirea iernii excesiv de friguroase au slăbit forţa de şoc a Wehrmacht-ului.
Armata Roşie a trecut la contraofensivă (5/6 decembrie 1941) şi a respins trupele germane
ajunse aproape de periferiile Moscovei. Bătălia Moscovei (), care s-a prelungit până la
începutul lui 1942, s-a încheiat cu înfrângerea Wehrmacht-ului şi cu falimentul „Războiului-
fulger" dus de Germania.
La 7 decembrie 1941, avioane japoneze, decolate de pe port-avioane, au atacat, prin
surprindere, baza americană de la Pearl Harbour (O), din insulele Hawai. SUA s-au alăturat
Angliei şi URSS, la baza colaborării lor aflându-se principiile „Cartei Atlanticului", elaborată de
SUA şi Anglia (®). întocmai ca şi Germania, Japonia nu dispunea de resursele naturale nece-
sare unui război modern, iar căile maritime pe care acestea erau importate rămâneau
vulnerabile faţă de atacurile flotei şi aviaţiei inamice. La fel ca şi Germania, Japonia trebuia să
acţioneze rapid pentru a câştiga un „Război-fulger" asiatic împotriva SUA şi Angliei. Armatele
japoneze au înaintat vertiginos şi au ocupat oraşele Hong Kong, Manila, Singapore şi
Rangoon, precum şi Indonezia, Birmania şi numeroase insule din Oceanul Pacific (O), în marea
bătălie aero-navală de la Midway (3-7 iunie 1942), flota japoneză a suferit mari pierderi în
confruntarea cu forţele americane şi, în urma acestui grav eşec, Japonia a pierdut iniţiativa
strategică, iar „Războiul-fulger", desfăşurat de ea, a eşuat.
Intrarea în război a SUA (cărora Germania şi aliaţii ei le-au declarat război) a marcat
mondializarea conflictului şi considerabila extindere a teatrului de operaţiuni militare (O). Ţară
cu un extraordinar potenţial industrial şi cu teritoriul invulnerabil, datorită poziţiei geografice,
SUA au înclinat decisiv, ca şi în primul război mondial, balanţa în favoarea adversarilor Axei.
Românii din Basarabia întâmpină cu bucurie trupele române eliberatoare.
Explicaţi bucuria populaţiei la sosirea armatei române.

Armata română defilând la Sevastopol, cucerit în 1942.

Cum apreciaţi decizia mareşalului Ion Antonescu de a continua operaţiunile militare dincolo de Nistru, vechea frontieră
româno-sovietică?
„1. Ţările lor nu urmăresc nici o mărire teritorială sau de altă natură.
2. Ei nu doresc să vadă nici o modificare teritorială care să nu fie în acord cu voinţele liber exprimate ale
popoarelor interesate.
3. Ei respectă dreptul ce are fiecare popor de a alege forma de guvernământ sub care vrea să trăiască; ei doresc
să fie redate drepturile suverane şi liberul exerciţiu de guvernare celor care au fost privaţi de ele prin forţă."
(„Carta Atlanticului", adoptată de F.D. Roosevelt şi W. Churchill, la 14 august 1941)

ìfilànd la
1942.
decizia lescu de » militare lea fron-?
rmâresc i sau de
ia nici o care să voinţele Doarelor
ce are alege int sub 3câ; ei 'epturile rciţiu de au fost
■
', adop-ivelt şi august
La 18 aprilie 1942,16 bombardiere americane B-25 au atacat Tokyo sub comanda colonelului J.H. Doolittle.
„Contrar legendei, noi am stat mult mai mult de 30 de secunde deasupra oraşului Tokyo... în jur de 6 minute...
Obiectivul meu, deşi nu era situat în cartierul comercial, se găsea aproape în centrul oraşului."
(J.H. Doolittle, Pentru a răzbuna Pearl Harbour)
„Niciodată într-un conflict, un număr atât de mare de oameni nu au datorat aşa de mult unui număr atât de mic
de semeni ai lor."
(Formulă celebră a lui W. Churchill, pentru a omagia rolul piloţilor aviaţiei de vânătoare care au câştigat Bătălia
Angliei, înfrângând aviaţia germană - Luftwaffe)

VOCABULAR
• Contraofensivă: trecerea la ofensivă, imediat după respingerea ofensivei adversarului.
• Genocid: politică de exterminare a populaţiei după criterii etnice sau religioase.
• Ultimatum: cerere imperativă adresată de un stat altuia, solicitându-i, de regulă sub ameninţarea folosirii forţei,
satisfacerea ei imediată.

7 decembrie 1941, numită de F.D. Roosevelt „ziua infamiei": atacul japonez la Pearl Harbour a determinat
intrarea SUA în război.

AUTOEVALUARE
1. Ce înseamnă „Război-ful-ger" şi care sunt factorii care l-au generat?
2. De ce a intrat România în război?
3. Ce urmări a avut intrarea SUA în război?
4. Care au fost principalele evenimente militare din anii 1939-1941?
 Soldat german surprins de iarnă în apropierea Moscovei.
Forţa combativă a Armatei Roşii a fost ajutată de trei „generali" valoroşi: „generalul Distanţă", „generalul Noroi" şi
„generalul lamă".
CAMPANIA GERMANĂ ÎMPOTRIVA URSS ÎN ANII 1941-1942
linia frontului la sfârşitul anului 1941 linia frontului în ianuarie 1942 în regiunea Moscovei _ _ _ limita pătrunderii germane la sfârşitul
anului 1942 • locul principalelor lupte
contraofensiva sovietică în bătălia pentru Moscova în iarna 1941-1942 direcţia atacurilor germane şi ale aliaţilor Germaniei în 1941 — —
atacurile germane şi ale aliaţilor Germaniei în 1942

VICTORIA NATIUNILOR UNITE

Marea conflagraţie din anii 1914-1918 fusese generată de conflictul dintre interesele politice şi
economice ale marilor puteri. Al doilea război mondial a adăugat o componentă ideologică:
lupta între democraţie şi fascism. Coaliţia antihitleristă lupta în numele democraţiei şi al
libertăţii, al dreptului popoarelor de a-şi decide singure soarta, principii înscrise în documentul
numit „Carta Atlanticului", şi la care au aderat apoi URSS şi alte ţări, ostile Germaniei naziste,
care au alcătuit „Naţiunile Unite".
„Marea Alianţă" dintre SUA, Anglia şi URSS s-a format nu pentru că Uniunea Sovietică s-a
alăturat celor două democraţii occidentale din dorinţa de a lupta împotriva fascismului, ci
pentru că ea a fost atacată de Germania. Deşi semnase „Carta Atlanticului", Uniunea Sovietică
nu împărtăşea principiile şi valorile democratice; ea avea un regim totalitar, la fel de represiv
ca şi cel nazist. La rândul său, Stalin, pentru a obţine concesii cât mai importante din partea
Aliaţilor, a adoptat o tactică abilă, având ca obiectiv crearea imaginii unui partener moderat şi
înţelegător. Tactica adoptată i-a permis dictatorului sovietic să-şi asigure însemnate avantaje
politice şi strategice, acceptate de Roosevelt şi Churchill.
Bătălia Moscovei (O) a marcat eşecul „Războiului-fulger" şi a instaurat un echilibru instabil
între combatanţii de pe frontul de Est. în primăvara anului 1942, Wehrmacht-ul, care nu mai
dispunea de mijloacele necesare pentru a relua ofensiva pe întreg frontul, şi-a concentrat
efortul în sectorul sudic, în direcţia Stalingrad şi Caucaz. Hitler considera că fără cucerirea
zăcămintelor de petrol din Caucaz, Germania nu poate continua războiul. Forţele germane,
secondate de trupe române, ungare şi italiene, au încheiat ocuparea Crimeii, prin cucerirea
Sevastopolului, au intrat în Stalingrad şi au înaintat în Caucaz.
O dată cu venirea iernii, Armata Roşie a trecut la contraofensivă, a spart frontul în Cotul
Donului şi Stepa Calmucă, a încercuit şi nimicit forţele germane şi ale aliaţilor lor (comandate
de feldmareşalul Paulus care a fost capturat), luptele luând sfârşit la 2 februarie 1943. Bătălia
de la Stalingrad, una dintre cele mai mari înfrângeri din istoria armatei germane, a înclinat
balanţa în favoarea URSS (vezi harta de la pagina 83).
în urma pierderii de către Wehrmacht a bătăliei de la Kursk, din vara anului 1943, iniţiativa
strategică a trecut definitiv de partea armatei sovietice. Trecerea României de partea coaliţiei
antihitleriste (23 august 1944 - 9 ) a dislocat dispozitivul german din Europa de sud-est, a
permis Armatei Roşii să înainteze rapid în Peninsula Balcanică şi în Ungaria şi, prin aceasta, a
grăbit sfârşitul războiului în Europa cu circa şase luni. Acţiunea României s-a numărat, aşadar,
printre evenimentele decisive ale războiului (9).
La rândul lor, forţele anglo-americane au eliminat trupele germano-ita-liene din Africa de Nord
(1942-1943), au debarcat în Italia (1943), au cucerit Roma (1944) şi au debarcat în Franţa
(„Operaţiunea Overlord", începută la 6 iunie 1944), eliberând Franţa, Belgia, Olanda şi
Luxemburgul şi pătrunzând pe teritoriul Germaniei. Obligată să lupte pe trei fronturi (Est, Vest
şi Sud), armata germană a fost copleşită de superioritatea numerică şi tehnică a adversarilor.
La întâlnirile dintre conducătorii SUA, URSS şi Angliei de la Teheran

O Moscova în aşteptarea asaltului german.

„Desprinderea României (de Germania) a dus la prăbuşirea dispozitivului german din Balcani. Wehrmacht-ul a
fost nevoit, pentru a nu rămâne izolat, să evacueze în grabă Grecia, Albania şi o mare parte din Iugoslavia.
Niciodată, printr-un singur eveniment, nu au fost pierdute, într-un timp aşa scurt, atât de mulţi soldaţi şi regiuni
atât de întinse, cum a pierdut Germania prin schimbarea de orientare săvârşită de regele Mihai."
(Siegfried Kogelfranz în revista Der Spiegel, 1984)
în ce constă unicitatea actului de la 23 august 1944?

Regele Mihai I pe frontul de Est

ìptarea
mâniei la pră jerman iht-ul a a nu ueze în a şl islavia. singur st pier-\ scurt, regiuni pierdut area de regele
anz în
)84)
icitatea (1944? |
STUDIU
A.~CoNFERINTA DE LA IALTA
Desfăşurată în Crimeea, Conferinţa de la lalta, din zilele de 4-11 februarie 1945, prin întâlnirea dintre Stalin,
Rooseveltşi Churchill, a abordat un spectru larg de probleme: operaţiunile militare, regimul de ocupaţie a
Germaniei (delimitarea zonelor celor „Trei Mari" şi admiterea Franţei ca putere ocupantă), problema reparaţiilor
datorate de Germania, structura ONU, constituirea unui guvern reprezentativ în Polonia, intrarea URSS în război
împotriva Japoniei. Conferinţa a adoptat o „Declaraţie privind Europa eliberată", propusă de SUA şi destinată să
asigure popoarelor din ţările eliberate de sub ocupaţia sau controlul Germaniei, posibilitatea de a-şi edifica, după
voinţa proprie, regimuri democratice. URSS a folosit însă această „Declaraţie" pentru a interveni în afacerile
interne ale ţărilor pe al căror teritoriu ajunsese Armata Roşie şi a impune regimuri dominate de comunişti.
In chip greşit, se afirmă că la lalta ar fi avut loc o împărţire a lumii în sfere de influenţă între sovietici şi anglo-
americani. în realitate, problemele abordate acolo sunt cele enumerate mai sus. Cei „Trei Mari" au acceptat tacit
„acordul de procentaj" dintre Churchill şi Stalin (octombrie 1944) privind Europa de sud-est, prin care Uniunii
Sovietice i se recunoşteau influenţe în proporţie de: 90% - România; 80% - Ungaria şi Bulgaria; 50% - Iugoslavia;
10% - Grecia. Marii Britanii (în acord cu SUA) îi reveneau celelalte procente.

De la stânga la dreapta: Churchill, F.D. Roosevelt, Stalin.

B. HlROSHIMA
Forţa uriaşă produsă de dezintegrarea atomului de uraniu a fost folosită în scopuri militare prin fabricarea bombei
atomice de către SUA, cu concursul unor specialişti britanici şi de alte naţionalităţi (Proiectul „Manhattan"). Faţă
de marile pierderi pronosticate la debarcarea trupelor americane în insulele japoneze, preşedintele SUA, Harry
Truman, a hotărât lansarea celor două bombe atomice disponibile - „Fat Man" (Grăsunul) şi „Little Boy"
(Băieţaşul) deasupra Japoniei.
La 6 august 1945, orele 8,15, bombardierul american B-29, „Enola Gay" (ce purta numele mamei pilotului-şef) a
aruncat o bombă atomică
asupra oraşului Hiroshima. Explozia devastatoare a distrus oraşul şi a provocat 92 167 morţi, 9 428 grav răniţi şi
27 997 răniţi uşor. în anii următori, au mai decedat, ca urmare a bolii radioactive, un mare număr dintre cei care
supravieţuiseră bombardamentului.
Hiroshima a devenit simbolul utilizării distructive, inumane a cuceririlor ştiinţifice ale geniului uman.
în fiecare an, la 6 august, au loc la Hiroshima ceremonii comemorative închinate victimelor, ca un avertisment
adresat generaţiilor viitoare pentru a veghea la pacea planetei. în perioada
care a urmat încheierii marii conflagraţii, cursa înarmărilor a făcut ca forţa de distrugere a bombelor atomice
aruncate la Hiroshima şi Nagasaki să fie cu mult depăşită de noua bombă cu hidrogen şi de focoasele nucleare
ale rachetelor balistice intercontinentale.
A fost justificată folosirea bombei atomice împotriva Japoniei? Argumentaţi.
Ceasul unei victime a bombardamentului atomic de la Hiroshima.
Al doilea război mondial
(noiembrie - decembrie 1943 - O, 9 ) , lalta (februarie 1945 - A) şi Potsdam (iulie - august
1945), cei „Trei Mari" au discutat coordonarea operaţiunilor militare, situaţia postbelică a
Germaniei, crearea şi structura ONU etc. Aceste conferinţe interaliate la cel mai înalt nivel au
consolidat coaliţia anti-hitleristă şi au dat speranţa că „Marea Alianţă'' va continua şi după ter-
minarea războiului şi va asigura pacea planetei atât de greu încercate.
în ţările ocupate sau controlate de Germania, s-au organizat mişcări de rezistenţă care au
atacat trupele germane, au executat acte de sabotaj (distrugeri de poduri, căi ferate, depozite
militare etc.) şi au desfăşurat o activitate de propagandă antinazistă. în Iugoslavia (sub
conducerea lui losip Broz-Tito), Tn Franţa, Italia, Grecia etc. mişcările de rezistenţă au dat
lovituri puternice Wehrmacht-ului.
Armata Roşie a desfăşurat un şir de operaţiuni ofensive, în urma cărora a ocupat Viena, apoi
Berlinul (9), Hitler s-a sinucis (30 aprilie), iar noua conducere a Reichului a fost constrânsă să
accepte capitularea necondiţionată a forţelor armate germane (8/9 mai 1945 - O, 9 ) .
Pe teatrul de război din Pacific, după bătălia de la Midway, forţele americane au preluat
iniţiativa şi au obligat trupele japoneze să abandoneze treptat teritoriile cucerite la începutul
conflictului. Rezistenţa înverşunată opusă de militarii japonezi şi fanatismul lor dus până la
sacrificiul suprem (piloţii numiţi „kamikaze" - 9 ) au provocat pierderi ridicate forţelor ameri-
cane. Era de presupus că debarcarea în Japonia şi cucerirea teritoriului ei se va face cu un
cost uman foarte mare. Preşedintele SUA, Harry Truman, a decis lansarea a două bombe
atomice (la Hiroshima • B, şi Nagasaki) pentru a obliga Japonia să capituleze necondiţionat.
Numai după ce s-au dat asigurări că împăratul Hirohito nu va fi judecat, guvernul nipon a
acceptat capitularea necondiţionată (9).
în urma conferinţei de pace de la Paris (1946) a avut loc semnarea tratatelor de pace cu Italia,
Finlanda, România, Ungaria şi Bulgaria (1947), clauzele lor reluând, în esenţă, pe cele ale
convenţiilor de armistiţiu din 1944. URSS şi-a văzut consacrate anexările făcute în detrimentul
Finlandei, Poloniei şi României, în urma înţelegerilor cu Hitler (1939) şi a actelor de forţă sau
de ameninţare cu forţa din 1940. Italia pierdea toate posesiunile sale coloniale şi recunoştea
suveranitatea Etiopiei; Triestul devenea un oraş liber. Dată fiind complexitatea problemelor de
soluţionat în elaborarea tratatelor cu Germania, Japonia şi Austria, redactarea şi semnarea lor
au fost amânate. Tratatul de stat, care proclama neutralitatea Austriei, a fost semnat abia în
1955. Divergenţele între foştii aliaţi au făcut imposibilă semnarea tratatelor de pace cu
Germania (divizată în două state germane) şi cu Japonia, aflată sub ocupaţia, apoi sub
protecţia SUA. Starea de război cu aceste state a încetat prin declaraţii unilaterale ale puterilor
învingătoare.
Pentru a crea un cadru de legalitate internaţională care să împiedice noi conflicte militare, a
fost creată Organizaţia Naţiunilor Unite (1945 - 9 ) . Ea are ca structuri de bază Adunarea
Generală a membrilor şi Consiliul de Securitate, alcătuit din cinci membri permanenţi (SUA,
URSS, Anglia, Franţa şi China, cu drept de veto,), şi zece membri nepermanenţi, aleşi pe doi
ani. Veto-ul membrilor permanenţi a provocat de multe ori blocarea unor decizii importante.

O Cei „Trei Mari": Stalin, Roosevelt şi Churchill la Conferinţa de la Teheran.

O „Noi, preşedintele Statelor Unite, primul ministru al Marii Britanii şi premierul Uniunii Sovietice (...) ne exprimăm
hotărârea noastră ca ţările noastre să conlucreze atât în timpul războiului, cât şi în perioada de pace ce va urma.
(...)
înţelegerea reciprocă la care am ajuns aici garantează victoria noastră.
în ceea ce priveşte pacea -noi suntem siguri că înţelegerea noastră va asigura o pace trainică."
(Comunicatul Conferinţei de la Teheran, 1 decembrie 1943)
Au devenit realitate afirmaţiile cuprinse în comunicatul întâlnirii celor „Trei Mari" de la Teheran?

Avion „kamikaze" pràbu-sindu-se voluntar pe puntea unui port-avion american.

O „...Art. 1. Un tribunal militar internaţional va fi stabilit după consultări cu Consiliul de Control în Germania,
pentru a judeca criminalii de război, ale căror crime sunt fără localizare geografică precisă, fie că sunt acuzaţi
individual sau în calitate de membri ai unor organizaţii sau grupuri, sau în dublă calitate."
(Declaraţia privind decizia de pedepsire a criminalilor de război, adoptată în octombrie 1943, la Moscova, de
miniştrii de externe ai URSS, SUA şi Marii Britanii)
Această hotărâre, extinsă şi la Japonia, a fost pusă în aplicare imediat după încetarea războiului, când, în urma
proceselor de la Nürnberg şi Tokio, au fost condamnaţi principalii criminali de război, majoritatea fiind executaţi.

AUTOEVALUARE
1. în ce împrejurări s-a constituit „Marea Alianţă"?
2. Care au fost principalele bătălii de pe frontul de Est?
3. Ce este „Operaţiunea Overlord"?
4. Au respectat tratatele de pace din 1947 prevederile „Cartei Atlanticului"? Argumentaţi.
 Aspect de la lucrările unei sesiuni generale a ONU.
Aflată la New York, organizaţia internaţională nu a îndreptăţit întru totul marile speranţe pe care ea le-a creat la
fondare. Folosirea frecventă a veto-ului în Consiliul de Securitate a blocat multe hotărâri importante.

VOCABULAR!
• Drept de veto: veto (lat.) -I „mă opun". Dreptul de a bloca prin vot o hotărâre.
• Kamikaze (jap): „vântul; divin", denumire dată taifunului i care, în 1281, a distrus cea; mai mare parte a flotei
mongo-Iilor care se pregăteau să' invadeze Japonia. Nume dat piloţilor japonezi care se arun-cau cu avioanele
lor asupra vaselor americane.

Reprezentanţii înaltului comandament german semnând capitularea necondiţionată la Karlhorst (Berlin), în

noaptea de 8 spre 9 mai 1945.
Racheta balistică V-2, fabricată de germani sub conducerea lui Werner von Braun şi folosită la bombardarea
Londrei şi a sudului Angliei în 1944-1945.
„Armele secrete" au fost ultima speranţă a lui Hitler pentru a obţine victoria.
 Prin capitularea necondiţionată a Japoniei pe vasul de război „Missouri", la 2 septembrie 1945, s-a încheiat cel
de-al doilea război mondial.

L UMEA POSTBELICA SI
PROBLEMELE SALE

Î945 - Î9X9
DE LA ALIANŢĂ LA CONFRUNTARE
„Marea alianţă" dintre SUA, URSS şi Marea Britanie (O) împotriva Germaniei naziste nu a supravieţuit
înfrângerii acesteia din urmă. Cele două mari democraţii apusene se aliaseră cu statul totalitar
sovietic pentru a lupta împotriva unui adversar comun: Hitler. O dată răpus acest inamic, cooperarea
din cadrul coaliţiei antihitleriste a început să fie subminată de diferendele dintre cei trei parteneri.
SUA şi Marea Britanie se arătaseră dispuse, încă din timpul războiului, să-i recunoască URSS o zonă
de influenţă la frontierele sale vestice, în înţelesul că la conducerea ţărilor din acest spaţiu să se afle
guverne „prietene", a căror politică externă să ţină seama de interesele de securitate ale Uniunii
Sovietice. Existenţa unei astfel de zone de influenţă trebuia să pună la adăpost URSS, în viitor, de
repetarea unei agresiuni, ca aceea săvârşită de Germania în anul 1941. Existenţa în această zonă a
guvernelor cu o atitudine amicală faţă de Moscova nu însemna şi comunizarea ţărilor incluse în
spaţiul de protecţie al URSS.
SUA şi Marea Britanie sperau că, arătându-se înţelegătoare faţă de dorinţa lui Stalin de a-şi vedea
protejate frontierele ţării sale în Europa, îl vor determina pe dictatorul sovietic să li se alăture în
construirea unei lumi postbelice, eliberată de teamă şi angajată în efortul de a instaura un sistem de
relaţii între state întemeiat pe respectul pentru independenţa şi siguranţa fiecăruia. Speranţele în
continuarea cooperării dintre marile puteri ale coaliţiei antihitleriste nu s-au realizat. Stalin a folosit
prezenţa Armatei Roşii în ţările Europei central-răsăritene şi de sud-est (Polonia, Cehoslovacia,
România, Ungaria, Bulgaria, Iugoslavia, partea de est a Germaniei) pentru a încuraja şi sprijini
partidele comuniste să ajungă la putere.
în anii războiului, comuniştii, urmând directivele venite de la Moscova, au acceptat colaborarea cu
partidele democratice, în cadrul unor „fronturi naţionale" care luptau împotriva ocupantului german
sau a guvernelor pro-ger-mane (această formă de alianţă se numeşte coaliţia autentică sau
adevărată).
După ocuparea acestor ţări de către Armata Roşie (prezentată drept „eliberare de sub jugul fascist"- ),
comuniştii au început campanii de înlăturare din guvern a reprezentanţilor partidelor democratice şi de
înlocuire a lor cu reprezentanţi ai unor partide sau formaţiuni politice neco-muniste, dar care acceptau
rolul conducător al comuniştilor în conducerea statului (această coaliţie se numeşte fictivă sau
aparentă).
Trecerea de la coaliţia autentică la coaliţia fictivă a avut loc în ţările din sfera de influenţă sovietică în
anii 1945-1948. în terminologia sovietică, aceste ţări (în cele cu regim monarhic - Iugoslavia, Bulgaria
şi România - a fost impusă republica) se numeau „democraţii populare", noţiune nepotrivită, întrucât
democraţie înseamnă puterea poporului, care nu poate fi decât de esenţă populară.

O Conferinţa de la Potsdam (1945).

Dincolo de strângerile de mână dintre W. Churchill (stânga), prim-ministrul Marii Britanii, Harry S. Truman
(mijloc), preşedintele SUA, şi I.V. Stalin (dreapta), conducătorul URSS, devin tot mai vizibile fisurile din alianţa
celor trei mari. în anul următor, într-un discurs devenit celebru, rostit la Fulton (SUA), W. Churchill avea să
deplângă coborârea unei „cortine de fier" de la Stettin (Szczecin) la Trieste, ca urmare a politicii sovietice. Europa
era astfel divizată.
Care au fost cauzele destrămării „Marii alianţe"?

Soldaţi sovietici salutaţi în Praga eliberată (1945).

e de irchill Marii jman JA, şi con-n tot Hanţa anul scurs tit la urchill >rârea de la rieste, ietice. ta.
luzele e"?

STUDIU
PLANUL MARSHALL
Planul Marshall, amplu plan de refacere economică a ţărilor europene, devastate de război, a fost prezentat de
generalul George Marshall (®), secretar de stat (ministru de externe) al SUA, la 5 iunie 1947, în cadrul unei
cuvântări rostite la Universitatea Harvard (lângă Boston). Iniţial, Planul Marshall era destinat tuturor ţărilor
europene lovite de calamităţile războiului. Refuzul URSS, impus de Moscova şi ţărilor-satelit, a făcut ca de
asistenţa economică a SUA să beneficieze numai 17 ţări europene. Sprijinul economic acordat de SUA a
contribuit în chip hotărâtor la însănătoşirea economiei, la reluarea schimburilor şi la întărirea cooperării
economice între ţările beneficiare ale Planului Marshall şi între Europa occidentală şi SUA. Punând capăt grelei
situaţii economice din vestul Europei, Planul Marshall (1948-1952) a lipsit partidele comuniste de un mijloc de
propagandă şi s-a integrat astfel efortului de stăvilire a comunismului.
1. Justificaţi denumirea acestui plan.
2. Ce fel de consecinţe a avut aplicarea lui? Enumeraţi-le.
George Marshall

O Avioane americane aducând alimente berlinezilor, ameninţaţi cu înfometarea.

Ce însemnătate a avut „podul aerian" de la Berlin?

Zidul Berlinului. De ce a fost construit Zidul Berlinului?

Potrivit acordului dintre SUA, URSS şi Marea Britanie, din 12 septembrie 1944, confirmat şi dezvoltat de
declaraţia din 5 iunie 1945, fosta capitală a Reichului a fost divizată în patru sectoare - american, britanic, francez
şi sovietic -aflate sub autoritatea Comandamentului Aliat din Berlin. Destrămarea „Marii alianţe" s-a repercutat
asupra situaţiei din fosta capitală germană. în perioada iunie 1948 - mai 1949, autorităţile sovietice au blocat
căile de acces (şosele, căi ferate) ale puterilor occidentale spre Berlin, ceea ce a determinat crearea unui „pod
aerian" pentru aprovizionarea populaţiei din cele trei sectoare (american, britanic şi francez) ale oraşului (O).
După constituirea, în 1949, a Republicii Democrate Germane, autorităţile noului stat comunist şi-au stabilit
reşedinţa în partea estică a Berlinului, ocupată de trupele sovietice. Libera circulaţie dintre Berlinul occidental şi
cel răsăritean - care a permis refugierea în Vest a unui mare număr de cetăţeni est-germani - a fost oprită de
autorităţile sovietice la 13 august 1961, între cele două părţi ale oraşului fiind înălţat un zid de separare (Zidul
Berlinului) (/ Numeroşi cetăţeni est-germani şi-au pierdut viaţa, încercând să escaladeze zidul în căutarea
libertăţii. O dată cu prăbuşirea regimului în RDG, zidul a fost demolat (1989).
1. De ce a fost Zidul Berlinului un simbol al diviziunii continentului european?
2. Ce semnificaţie a avut demolarea zidului, în 1989?

Termenul a fost totuşi utilizat pentru a se face deosebirea, din punctul de vedere sovietic, între
democraţiile zise „burgheze" şi cele prezentate drept adevărate şi numite „populare". în realitate,
„democraţiile populare" aveau un regim de dictatură care excludea participarea la conducere a
poporului. în 1948, în aceste ţări a fost impus de către URSS modelul sovietic sau stalinist al societăţii
socialiste.
Instituirea controlului total al Moscovei asupra ţărilor din Europa de Est, devenite satelite ale URSS (),
a fost determinată de teama lui Stalin că, prin Planul Marshall (A, ), SUA încercau să izoleze Uniunea
Sovietică şi să-i smulgă, prin mijloace economice, ţările ajunse în sfera ei de influenţă.
Pentru a-şi proteja zona de dominaţie din estul Europei şi pentru a-şi consolida controlul asupra ei şi a
partidelor comuniste din întreaga lume, Stalin a interzis ţărilor-satelit participarea la Planul Marshall, şi
a creat, în septembrie 1947, un centru de conducere şi supraveghere a mişcării comuniste
internaţionale, numit Biroul Informativ al Partidelor Comuniste şi Muncitoreşti (Cominform) - alcătuit
din partidele comuniste din URSS, Polonia, Cehoslovacia, Ungaria, România, Bulgaria, Iugoslavia,
Franţa () şi Italia, adică partidele comuniste din ţările aflate în zona de hegemonie sovietică (cu
excepţia Albaniei) şi cele mai puternice partide comuniste din ţările „lagărului capitalist". De
asemenea, a impus ţărilor din sfera de influenţă o singură „cale de construire a socialismului", cea
sovietică, condamnând ca „deviaţionişti" şi „naţionalişti" pe toţi comuniştii care susţineau că în
construirea socialismului trebuie respectate particularităţile naţionale (O).
Modelul sovietic al socialismului s-a caracterizat prin: a) dictatura partidului comunist; b) proprietatea
de stat sau cooperatist-colhoznică asupra mijloacelor de producţie; c) planificarea rigidă a economiei;
d) controlul sever al populaţiei prin poliţia politică secretă (serviciile de securitate); e) reprimarea dură
a oricăror forme de opoziţie faţă de regim.
Atitudinea rigidă, apoi vădit ostilă a Uniunii Sovietice faţă de foştii parteneri din „Marea alianţă", a
îngrijorat ţările vest-europene; acestea, slăbite de război, asaltate de dificultăţi economice şi alarmate
de puterea militară sovietică se temeau că vor sfârşi prin a cădea sub controlul Moscovei.
Pentru a întări instituţiile democratice, în 1947, au fost îndepărtaţi reprezentanţii partidelor comuniste
din guvernele italian (3 mai) şi francez (5 mai).
Ajutorul economic american, prin planul Marshall, a însănătoşit economiile apusene şi a întărit
regimurile democratice.
Faţă de consolidarea „Lumii libere", Stalin a încercat să elimine prezenţa puterilor occidentale din
fosta capitală germană, declanşând, în 1948, „criza Berlinului" (B).
fn pofida înăspririi relaţiilor Est-Vest (<ă) şi a instituirii regimurilor de dictatură comunistă fn
Europa de Est, Adunarea Generală a ONU a adoptat, la 10 decembrie 1948, „Declaraţia
Universală a Drepturilor Omului" (O). Pentru prima dată în istorie, drepturile şi libertăţile de
bază ale omului (dreptul la viaţă, libertate, securitate, demnitate etc.) au făcut obiectul unei
reglementări internaţionale.
Generoasele prevederi ale Declaraţiei nu au devenit însă şi o realitate universală, în
numeroase ţări - mai ales în cele comuniste - înregistrăn-du-se încălcări grave şi repetate ale
drepturilor omului.
O caricatură din presa română, prezentându-l pe conducătorul iugoslav, mareşalul losip Broz Tito, atârnat de o
armă americană. Toate ţările-satelit au fost obligate să urmeze campania propagandistică lansată de Kremlin
împotriva P.C. Iugoslav.
„Politica noastră nu este îndreptată împotriva niciunei ţări sau doctrine, ci împotriva foametei, sărăciei, disperării
şi haosului. Scopul ei este reînnoirea unei economii active în lume, astfel încât să permită apariţia condiţiilor po-
litice şi sociale, în care instituţiile libere pot exista."
(G. Marshall)
presa oe con-veşalul ir de o 3 ţârile-ate să >pagan-<remlin
prezen-)rìi P.C. !u-l pe ţărilor
u este
1
liciunei
potriva
sperart
i
«te re-
active
îâ per-
or po-
e insti-
Hshall)

O „Art. 1
Toate fiinţele umane se nasc libere şi egale în demnitate şi în drepturi. Ele sunt înzestrate cu raţiune şi conştiinţă
şi trebuie să se comporte unele faţă de altele în spiritul fraternităţii. Art. 2
Fiecare om se poate prevala de toate drepturile şi libertăţile proclamate în prezenta declaraţie fără nici un fel de
deosebire ca, de pildă, deosebirea de rasă, culoare, sex, limbă, religie, opinie politică sau orice altă opinie, de
origine naţională sau socială, avere, naştere sau orice alte împrejurări.
în afară de aceasta, nu se va face nici o deosebire după statutul politic, juridic sau internaţional al ţării sau al te-
ritoriului de care ţine o persoană, fie că această ţară sau teritoriu sunt independente, sub tutelă, neautonome sau
supuse vreunei alte limitări de suveranitate."
(Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, 10 decembrie 1948)

VOCABULAR
• Deviaţionist: cel care se abate de la o concepţie sau o orientare politico-ideologica, în speţă a celei comuniste.
• Diferend: neînţelegere.

AUTOEVALUARE
1. Identificaţi cauzele destrămării coaliţiei antihitleriste.
2. Prin ce se deosebeşte coaliţia autentică de cea fictivă?
3. Enumeraţi trei mijloace folosite de Stalin pentru a-şi impune controlul asupra „democraţiilor populare".
4. Prin ce este importantă „Declaraţia Universală a Drepturilor Omului"?
 /. V. Stalin omagiat de conducătorii partidelor comuniste (1949).
Aşa-numitul „cult al personalităţii" - exaltarea unor calităţi reale sau imaginare ale conducătorilor - a căpătat, în
timpul lui Stalin, forme fără precedent, dictatorul sovietic fiind numit „părintele popoarelor", „corifeul ştiinţelor" etc.
De ce .cultul personalităţii" a fost practicat de regimurile comuniste?
ÎN CONFRUNTAREA EST-VEST, RĂZBOIUL PROPAGANDISTIC A JUCAT UN ROL DEOSEBIT DE
IMPORTANT, CARICATURII REVENINDU-I O MARE PONDERE (I, II).

Lumea postbelică şi problemele sale

CONFRUNTAREA EST-VEST: RĂZBOIUL RECE
Comunizarea ţărilor din sfera de influenţă sovietică a alarmat „Lumea liberă" care a căutat forme
adecvate de protejare împotriva politicii de expansiune şi subversiune a Uniunii Sovietice.
în anul 1949, a luat fiinţă Organizaţia Pactului Atlanticului de Nord (NATO), alcătuită din SUA, Marea
Britanie, Franţa, Canada, Italia, Belgia, Olanda, Luxemburg, Norvegia, Danemarca, Portugalia şi
Islanda, cărora li s-au alăturat apoi Grecia şi Turcia (1952), R.F. Germania (1955) şi Spania (1982).
Crearea NATO a fost expresia cea mai importantă, în plan politic, a doctrinei de „îndiguire" a
comunismului, care a devenit fundamentul politicii externe a SUA din 1947.
Pentru a întări controlul asupra ţârilor socialiste, URSS (O) le-a impus, în 1955, semnarea Tratatului
de la Varşovia care a sudat blocul sovietic sub autoritatea Moscovei. în structurile politico-militare ale
Pactului de la Varşovia au intrat URSS, Polonia, Cehoslovacia, RDG, Ungaria, România, Bulgaria şi
Albania (care s-a retras în 1968).
Confruntarea dintre cele două mari puteri - devenite superputeri prin uriaşul arsenal militar, în primul
rând arme nucleare, rachete balistice intercontinentale -, SUA şi URSS, confruntare desfăşurată pe
plan politic, strategic, ideologic şi economic, dar nu militar, poartă numele de Război rece. Războiul
rece s-a caracterizat prin: a) rivalitatea dintre cele două superputeri care s-au aflat în fruntea unor
structuri politico-militare, cuprinzând state aliate sau subordonate; datorită existenţei a două mari
centre sau poli de putere, această configuraţie poartă şi numele de bipolaritate; b) primejdia
transformării Războiului rece într-un război „fierbinte", adică într-un conflict militar între superputeri
care, în urma folosirii armelor nucleare, ameninţa să distrugă zone întinse ale planetei; c) primejdia
transformării conflictelor locale sau regionale într-o confruntare directă între superputeri.
Războiul rece a fost jalonat de numeroase crize, precum războiul din Coreea (1950-1953 -,),
războaiele arabo-israeliene (1948,1956,1967, 1973), războiul din Vietnam (1945-1954, 1963-1975),
extins în Laos şi Cambodgea (, O).
Cea mai gravă criză a Războiului rece a fost cea provocată de instalarea rachetelor sovietice în Cuba,
când cele două superputeri s-au aflat la un pas de o confruntare militară (). Atitudinea fermă a
preşedintelui John Kennedy l-a constrâns pe liderul sovietic N.S. Hruşciov să retragă rachetele
instalate în Cuba (octombrie-noiembrie 1962).
în desfăşurarea Războiului rece, perioadele de încordare sau de criză au alternat cu cele de
destindere, când raporturile Est-Vest au cunoscut atenuarea tensiunilor dintre NATO şi Pactul de la
Varşovia şi intensificarea schimburilor economice şi culturale între „Lumea liberă" şi blocul comunist,
precum şi sporirea contactelor umane, prin facilitarea călătoriilor peste hotare ale cetăţenilor ţărilor
socialiste.
în contextul politicii de destindere, s-au desfăşurat la Helsinki lucrările Conferinţei pentru securitate şi
cooperare în Europa (CSCE), care a adoptat „Actul final" (1975) (), cuprinzând principii şi măsuri
privind egalitatea, suveranitatea şi securitatea statelor din zonă (inviolabilitatea frontierelor),
neamestecul în afacerile interne, cooperarea între state şi respectarea drepturilor omului.

O Moscova: sediul Consiliului de Ajutor Economic Reciproc (CAER), creat în 1949, ca mijloc de control al
economiilor ţărilor-satelit de către URSS.
„Constatând că autorităţile Coreei de Nord au continuat actele lor de ostilitate şi nu şi-au retras forţele la nord de
paralela 38, el (Consiliul de Securitate al ONU - n.n.) conchide că măsuri militare se impun pentru a restabili
pacea şi securitatea internaţională."
(Rezoluţia Consiliului de Securitate al ONU, din 27 iunie 1950)

Preşedintele SUA, Lyndon Johnson (dreapta), şi generalul W. Westmoreland, două personalităţi profund
implicate în războiul din Vietnam.
1. Care au fost blocurile militare cele mai importante din perioada Războiului rece?
2. Ce înseamnă superpu-tere şi bipolaritate?
3. Care a fost cea mai gravă criză a Războiului rece?
4. Ce cuprinde „Actul final" al CSCE?
II. Soldaţi americani în jungla vietnameză.
Lumea postbelică şi problemele sale
DECOLONIZAREA
După încheierea celui de-al doilea război mondial, luptele de emancipare naţională, care
începuseră în unele colonii în perioada interbelică (cel mai puternic în India), s-au înmulţit şi
intensificat. înfrângerea Franţei în anul 1940 şi rapida înaintare japoneză în Asia de Sud-Est, în
cursul căreia au fost ocupate teritoriile unor colonii franceze, britanice şi olandeze au slăbit
considerabil prestigiul metropolelor (puterile coloniale) faţă de băştinaşi, în teritoriile ocupate,
japonezii au făcut apel la elementele autohtone pentru a participa la administraţie, încurajând
astfel ostilitatea faţă de foştii dominatori. înfrângerea acestora de către o putere asiatică
(Japonia) a compromis grav imaginea de superioritate a rasei albe în ochii asiaticilor şi
africanilor. După retragerea trupelor japoneze, elitele locale s-au împotrivit revenirii puterilor
coloniale şi, în unele cazuri (Vietnam, Indonezia etc), s-a ajuns la conflicte armate între
băştinaşi şi metropolă.
Pe de altă parte, proclamarea principiilor generoase ale „Cartei Atlanticului" şi Cartei ONU,
precum şi participarea unor însemnate contingente de militari, recrutate din colonii, alături de
trupele din metropolă, pe fronturile celui de-al doilea război mondial, au întărit sentimentul
băştinaşilor că ei sunt egali cu stăpânii lor şi că dominaţia străină, colonială, este perimată şi
că ea trebuie înlăturată (O, &)■
Procesul - amplu şi de durată - de destrămare a marilor imperii coloniale - francez, britanic,
olandez, belgian, portughez - poartă numele de decolonizare (O) şi a îmbrăcat două forme:
violentă, în urma unor conflicte armate cu forţele locale (Algeria - , Angola etc.) şi paşnică
(metropola a acordat independenţa după negocieri - Q). în urma decolonizării şi-au făcut
apariţia aproape o sută de state independente, în Africa, Asia şi America de Sud, cele mai
importante fiind India, Pakistan, Indonezia, Nigeria, Congo etc.
Fostele colonii, a căror funcţie economică fusese de a furniza materii prime şi de a fi pieţe de
desfacere pentru produsele metropolei, nu dispuneau, în majoritatea cazurilor, nici de o solidă
economie proprie, nici de cadrele de conducere necesare. Curând, după proclamarea
independenţei, au început să se manifeste tot mai puternic semnele subdezvoltării: foamete (),
sărăcie, boli, analfabetism, agravate, în unele ţări africane, de diviziuni şi conflicte violente
intertribale
Prinse între cele două mari blocuri militare, conduse de SUA şi URSS, ţările afro-asiatice au
constituit aşa-numita „Lume a treia" (după „lumile" capitalistă şi socialistă). Ele au încercat să
rămână în afara confruntării dintre supraputeri - secondate de aliaţii sau de sateliţii lor -
constituind grupul ţărilor „nealiniate", adică aflate în afara alianţelor militare, dirijate de
Washington şi Moscova ( ® , Q). în ciuda eforturilor de a nu se lăsa angajate în confruntarea
Est-Vest şi a declaraţiilor de nealiniere, multe ţări afro-asiatice s-au plasat în orbita SUA ori
URSS sau chiar au devenit teatrul unor războaie civile între grupări politice şi militare,
sprijinite de superputeri sau de fostele puteri coloniale (Somalia, Ciad, Mozambic, Angola etc).
De multe ori, în aceste state, situaţia s-a menţinut tensionată. Astfel, în Angola, pentru a
împiedica reluarea ostilităţilor, se află trupe ONU având misiunea de a menţine pacea. România
a participat cu un contingent de trupe la această acţiune a forului internaţional.

O Mahatma Gandhi, conducătorul luptei de emancipare a poporului indian, în urma căreia Marea Britanie a fost
constrânsă să acorde independenţă Indiei şi Pakistanului (1947).
0 „Pentru noi, oamenii «Lumii a treia», ONU şi instituţiile dependente rămân - cum spunea poetul - «glasul celor
ce nu glăsuiesc» şi ultimul recurs împotriva exceselor de putere ale celor puternici.
Pentru «Lumea a treia», în orice caz pentru Africa, dezbaterile deschise în jurul noii ordini economice mondiale
reprezintă încă o căutare, dar nu fără speranţă, în favoarea «eminentei demnităţi a omului» şi, mai întâi, a celui
sărac."
(Leopold Se"dar Senghor, Africa şi noua ordine economică mondială)

Preşedintele Tunisiei, Habib Bourghiba (stânga), şi primul ministru al Indiei, Jawaharlal Nehru, la Conferinţa de
la Bandung (1955).
onducä-'ipare a i urma a fost idepen-stanului
O „... Conferinţa afro-asiatică deplânge politica şi practicile de segregare şi de discriminare rasială care formează
baza sistemului politic şi a raporturilor umane în vaste regiuni ale Africii şi în alte părţi ale lumii. Conferinţa este
de acord:
1. Să declare colonialismul, în toate manifestările sale, un rău căruia trebuie să i se pună capăt rapid;
2. Să declare că problema popoarelor supuse asupririi străine, dominaţiei şi exploatării, constituie o (încălcare)
negare a drepturilor fundamentale ale omului, este contrară Cartei Naţiunilor Unite şi împiedică" pacea şi coope-
rarea mondială;
3. Să sprijine cauza libertăţii şi Independenţei acestor popoare;
4. Să ceară puterilor interesate să acorde libertatea şi independenţa acestor popoare."
(Comunicatul final al Conferinţei afro-asiatice de la Bandung, aprilie 1955)
Cu ce argumente era combătut colonialismul?
é

VOCABULAR
• Discriminare: tratament inegal. Ie Intertribal: între triburi.
• Ostilităţi: operaţiuni militare întreprinse de trupele aflate în I război.
• Segregare: separare.
• Subdezvoltare: stare de înapoiere, în principal economică. j

AUTOEVALUARE
1. Enumeraţi trei factori care au impulsionat lupta de eliberare în colonii.
2. Caracterizaţi situaţia economică şi politică a fostelor colonii devenite state independente.
3. Studiind hărţile, indicaţi zonele în care decolonizarea a cunoscut o deosebită amploare şi unde subdezvoltarea
are formele cele mai grave.

Luptători algerieni din Frontul de eliberare naţională.

Scenă de bucurie: proclamarea independenţei Camerunului.
Ì I State devenite independente după 1945
DECOLONIZAREA

HARTA FOAMETEI
Lumea postbelică şi problemele sale
REVOLUŢIA ŞTIINŢIFICO-TEHNICĂ
în anii celui de-al doilea război mondial, necesităţile militare au determinat mari progrese în domeniul
tehnicii de luptă, cea mai spectaculoasă -dar şi distrugătoare - armă inventată de om, fiind bomba
atomică (A).
în perioada Războiului rece, cele două superputeri au încercat să dobândească - în funcţie de
împrejurări - paritatea (egalitatea) sau superioritatea militară prin perfecţionarea şi dezvoltarea
arsenalelor lor. A fost, astfel, fabricată bomba termonucleară sau cu hidrogen, cu o putere de dis-
trugere superioară bombei atomice, s-au construit rachete balistice intercontinentale care să ducă la
ţinte îndepărtate încărcături nucleare.
La originea explorării spaţiului cosmic s-au aflat, cu precădere, necesităţi de ordin militar:
câştigarea de avantaje strategice, în raport cu adversarul; plasarea în spaţiul cosmic a
sateliţilor care să supravegheze, prin fotografiere, teritoriile adversarului etc. Lansarea primului
satelit artificial (de către URSS, în 1958) a fost urmată de o intensă cercetare a spaţiului cosmic
(O) care a culminat cu debarcarea primilor oameni pe Lună - un echipaj american, în anul 1969
(&). Navetele spaţiale şi staţiile orbitale au permis omului să rămână timp îndelungat în spaţiul
cosmic, în scopul cunoaşterii acestuia şi a efectelor asupra fiinţei umane a stării de impon-
derabilitate. De asemenea, sateliţii meteorologici s-au dovedit de mare utilitate, făcând posibile
prognoze mai riguroase.
Totodată a fost explorat intens spaţiul subacvatic (B). Progrese însemnate s-au înregistrat şi în
domeniul medicinii, prin descoperirea şi utilizarea antibioticelor.
O altă direcţie de progres tehnic a constituit-o producerea calculatoarelor, având la bază noua ştiinţă
a ciberneticii fundamentată de americanul Norbert Wiener. Calculatoarele sunt astăzi folosite în cele
mai diverse sfere de activitate, înlesnind considerabil activităţile profesionale.
Cinematografia, prin dezvoltarea ei într-un ritm fără precedent, a căpătat statutul de „a şaptea artă",
fiind prezentă atât pe marele, cât şi pe micul ecran.
Perfecţionarea televiziunii şi comunicarea prin satelit au permis receptarea programelor TV din
diverse ţări pe toate meridianele globului, apropiindu-i astfel pe oameni. Globul pământesc a devenit,
în termeni figuraţi, un „sat planetar". Rezultate spectaculoase s-au obţinut în domeniul ingineriei
genetice, reuşindu-se crearea unei replici sau dubluri identice, sub aspect genetic, a unei vieţuitoare,
prin procedeul donării (oaia „Dolly").
Revoluţia ştiinţifico-tehnică, în curs de desfăşurare - care constă în abundenţa şi ritmul rapid al
invenţiilor şi descoperirilor ştiinţifice - a pus la îndemâna omului forţe şi capacităţi uriaşe care pot fi
utilizate în scopuri constructive sau distructive, ceea ce a făcut să sporească, într-o măsură
considerabilă, responsabilităţile omului de cultură şi ale omului de ştiinţă. Ei sunt chemaţi să-şi pună
capacităţile intelectuale în slujba progresului umanităţii, luptei împotriva foametei, analfabetismului şi
bolilor.
în acelaşi timp, autorităţile şi colectivităţile - indiferent de mărime - au datoria de a proteja mediul
înconjurător de efectele poluării. în prezent, ecologia (ştiinţa mediului) trebuie să constituie o
preocupare a fiecăruia şi a tuturor, pentru a feri lumea care ne înconjoară de efectele dăunătoare ale
progresului (care se manifestă prin poluarea datorată industrializării şi folosirii substanţelor plastice).

Racheta sovietică „Vostok" folosită la primul zbor al unui om în cosmos (sovieticul luri Gagarin, la 12 aprilie
1961).

Neil Armstrong, primul om care a pus piciorul pe Lună: „Acest pas este mic pentru om, dar uriaş pentru
umanitate", a spus el, coborând din modulul lunar pe Selena.

VOCABULAR
• Imponderabilitate: stare a unui corp asupra căruia nu acţionează gravitaţia.
• Inginerie genetică: ansamblu de procedee destinate să modifice patrimoniul genetic al speciilor prin care se
transmit caracterele ereditare.
• Satelit (artificial): corp lansat în spaţiu cu ajutorul unei rachete şi care se roteşte în jurul Pământului.

AUTOEVALUARE
1. Ce rol a avut Războiul rece în desfăşurarea revoluţiei ştiinţifico-tehnice?
2. Exemplificaţi în ce alte domenii, decât cel militar, e folosită energia nucleară.
3. Care sunt aspectele pozitive şi cele negative ale progresului industrial?
^ „Vostok" bor al unui ieticul Iun e 1961).
i primul om vl pe Lună: c pentru om, imanitate", a din modulul
ivut Războiul rărea revolu-iice?
aji în ce alte cel militar, e lucleară. aspectele po-jative ale proal?
STUDIU
INSTEIN
Albert Einstein (1879-1955) este considerat unul dintre cei mai mari fizicieni. Născut la Ulm (Germania), şi-a
început cariera de profesor la Zurich, de unde a plecat la Praga, a revenit la Zurich, iar în 1921 a devenit profesor
al Institutului de Fizică din Berlin. în acelaşi an, a primit Premiul Nobel pentru fizică.
După instaurarea regimului nazist, a fost constrâns - fiind evreu - să părăsească Germania, emigrând în SUA. A
ocupat catedra de fizică a Universităţii din Princeton. A. Einstein a deschis noi orizonturi fizicii prin formularea
teoriei restrânse a relativităţii (1905), teoriei generalizate a relativităţii (1915) şi teoriei câmpului unificat (1953)
care au permis aprofundarea noţiunilor de spaţiu şi timp şi au revoluţionat reprezentările despre materie. A.
Einstein a relevat raportul dintre energie şi masă printr-o ecuaţie devenită celebră: E=mc2, unde c este viteza
luminii. Această ecuaţie se află la originea folosirii energiei atomice în scopuri militare.
La ce nu s-a gândit Einstein atunci când a scris celebra ecuaţie?
JACQUES-YVES COUSTEAU
Jacques-Yves Qousteau (1910-1997) a fost un celebru oceanograf şi cineast francez. Convins că adâncul
mărilor şi oceanelor ascunde mari taine, vrednice dea fi cunoscute, el a pus bazele unui grup de cercetări
submarine (1944), în cadrul marinei franceze. Pentru desfăşurarea plonjărilor, Cousteau a reamenajat un vas al
marinei americane într-o navă de investigaţie oceanografică, pe care a botezat-o „Calypso". Cele dintâi cercetări
au fost făcute în Marea Roşie, în anii 1951-1952. Tot Jacques Cousteau este inventatorul unui nou tip de costum
de scafandru perfecţionat care a contribuit masiv la succesul cercetărilor subacvatice. Ca o recunoaştere a
meritelor sale excepţionale, a fost numit director al Muzeului Oceanografie din Monaco. A lăsat numeroase filme
şi lucrări despre explorările sale în adâncul apelor.
J.-Y. Cousteau (mijloc) la bordul navei „Calypso"
Lumea postbelică şi problemele sale
SITUAJIA ECONOMICĂ Şl POLITICA A „LUMII LIBERE"
Pentru a stimula dezvoltarea economică, ţările din Europa occidentală au iniţiat forme tot mai ample
de cooperare care să înlesnească libera circulaţie a produselor şi a cetăţenilor lor. Astfel, în 1957, s-a
constituit Comunitatea Economică Europeană (Piaţa Comună), alcătuită din Franţa, RFG, Italia,
Belgia, Olanda şi Luxemburg, cărora li s-au adăugat, mai târziu, şi alte ţări (Marea Britanie,
Danemarca, Irlanda, Grecia, Spania şi Portugalia).
O însemnătate deosebită pentru succesul construcţiei Pieţei Comune a avut-o reconcilierea franco-
germană (de fapt, vest-germană - O) care a pus capăt vechii ostilităţi dintre cele două popoare
angajate, în perioada 1870-1945, în trei războaie.
Aflate la adăpost de distrugerile războiului, Statele Unite ale Americii nu au cunoscut greutăţile ţârilor
europene în refacerea economiei. Industria americană a continuat să se dezvolte şi, pentru a face
faţă necesităţilor Războiului rece, a creat tehnologii de vârf care au făcut posibile construirea
rachetelor utilizate pentru explorarea spaţiului cosmic.
Menţinerea unor forme de segregaţie rasială - în detrimentul populaţiei negre - şi implicarea SUA în
războiul din Vietnam au creat tensiuni sociale şi politice. Pastorul negru Martin Luther King a luptat
pentru egalitatea rasială, pentru ca „Visul american" de fericire şi bunăstare să se extindă şi asupra
negrilor. El a fost asasinat în 1968.
Preşedintele John F. Kennedy (1961-1963) a intenţionat să lanseze un amplu program de reforme,
denumit „Noua frontieră", destinat să revita-lizeze, în noile condiţii, iniţiativa şi creativitatea vechilor
colonişti care au împins „frontiera" de la Atlantic la Pacific (, ). Asasinarea lui Kennedy, în 1963, a
retezat elanul reformator.
SUA au rămas modelul celei mai avansate - chiar dacă nu lipsite de imperfecţiuni - democraţii din
lume, cea mai puternică ţară a „Lumii libere".
în Extremul Orient, Japonia, înfrântă şi devastată de bombardamentele aeriene, a cunoscut, sub
ocupaţia americană, o profundă transformare. Ea a „învăţat" democraţia şi a adaptat valorile ei
tradiţionale, de muncă şi de devotament faţă de superior, devenind una din marile puteri economice
ale lumii.
Propaganda comunistă a criticat în termeni violenţi „exploatarea omului de către om" în regimul
capitalist şi a prezentat un tablou sumbru al situaţiei muncitorilor din ţările capitaliste.
Deşi în ţările cu economie de piaţă s-au menţinut diferenţieri, uneori foarte pronunţate, de avere, este
de netăgăduit că, în perioada postbelică, în Europa occidentală, SUA, Canada, Japonia şi Australia,
graţie prosperităţii economice, s-a înregistrat o creştere semnificativă a nivelului de trai al populaţiei.
Acest fapt s-a reflectat în sporirea consumului de produse alimentare şi industriale, îndeosebi
automobile (ceea ce a dus la dezvoltarea unei ample reţele de autostrăzi, dar a creat şi dificultăţi în
privinţa spaţiilor de parcare şi a fluenţei circulaţiei). Interesul, devenit, uneori, obsesiv, pentru
achiziţionarea de bunuri (casă, automobil, televizor, maşini de spălat etc.) şi a celor mai noi tipuri sau
modele ale articolelor de folosinţă curentă (săpunuri, detergenţi etc.) a făcut să se vorbească de o
„societate de consum", în care utilizarea masivă a publicităţii (reclamei) crează, de multe ori, false
necesităţi.

O Reconciliere istorică franco-germană: generalul Charles de Gaulle (dreapta), preşedintele republicii, şi can-
celarul Konrad Adenauer.
Cum a înlesnit reconcilierea franco-germană unitatea Europei occidentale?

Preşedintele Statelor Unite ale Americii, John F. Kennedy. Ce era .Noua frontieră"?
„Şi astfel, dragii mei compatrioţi, nu întrebaţi ce poate să facă ţara voastră pentru voi - întrebaţi ce puteţi face voi
pentru ţara voastră.
Cetăţeni ai lumii, nu întrebaţi ce poate să facă America pentru voi, ci ceea ce putem face împreună pentru liber-
tatea omului."
(Discursul inaugural al preşedintelui John F. Kennedy, 20 ianuarie 1961)

STUDIU C A Z
A. PABLO PlCASSO
Pablo Picasso (1881-1973) a fost un celebru pictor, desenator, gravor şi sculptor spaniol, care şi-a desfăşurat
cea mai mare parte a activităţii sale artistice în Franţa. Pe adevăratul său nume Ruiz, el era fiul unui profesor de
artă din Malaga şi a dovedit, de copil, un mare talent, prima sa expoziţie fiind organizată când avea 16 ani.
Creaţia lui Picasso, care a marcat profund arta modernă, a trecut prin mai multe perioade, caracterizate fie prin
culoarea predominantă (perioadele „albastră" şi „roză"), fie prin stilul adoptat (realism, cubism, expresionism,
abstracţionism). Arta lui Picasso sparge însă canoanele stilistice, făcând să ţâşnească în forţă imaginile, aşa cum
le-a perceput şi prelucrat conştiinţa artis-
„Domnişoarele din Avignon"
tică a pictorului. Printre operele sale cele mai cunoscute se numără „Domnişoarele din Avignon" (1907), „Cei
trei muzicanţi" (1921), „Guernica" (1937), inspirată de distrugerea, în urma unui bombardament aviatic german, a
micului oraş basc, Guernica, în timpul războiului civil din Spania, „Cocoş şi cuţit" (1947).
„Guernica"
Constantin Brâncuşi (1876-1957) este considerat cel mai mare sculptor român şi unul dintre creatorii artei
moderne. S-a născut la Hobiţa - Peştişani, într-o familie de moşneni; tatăl său a avut 6-7 hectare de pământ, dar
s-a ocupat şi de dulgherie. „Am plecat de la 10 ani din Hobiţa-Peştişani. Tata era gospodar, cu slugi în curte. La
Craiova, am intrat ca băiat de prăvălie." A urmat apoi Şcoala de arte şi meserii, după care a învăţat la Şcoala de
Belle-Arte (instituţie de învăţământ superior). Respingerea propunerii sale de monument pentru Spiru Haret
(„Spiru Haret" - spunea Brâncuşi - „fusese un izvor de apă vie pentru ţărănime şi luminătorii ei, învăţătorii. M-am
gândit să fac o fântână arhaică şi stilizată pentru una din pieţele Bucureştiului.") l-a făcut să se stabilească la
Paris.
în capitala Franţei, „am lucrat, la început, ca spălător de vase în restaurante". După aceste începuturi grele,
Brâncuşi devine o celebritate în lumea artelor. Pentru el, sculptura
înseamnă exprimarea abstractă a realităţii, nu reprezentarea riguroasă a detaliilor, ci redarea esenţei.
Printre creaţiile cele mai cunoscute ale lui Brâncuşi se numără „Cuminţenia pământului", „Muza adormită",
„Sărutul", „Domnişoara Pogany", „Pasăre în spaţiu", „Cocoşul" şl ansamblul de la Târgu Jiu („Coloana fără
sfârşit", „Masa tăcerii" şi „Poarta sărutului"). Brâncuşi obişnuia să spună: „Crează ca un Dumnezeu! Ordonă ca
un rege! Munceşte ca un rob!"
„Coloana recunoştinţei fără de sfârşit închinată eroilor neamului"

Lumea postbelică şi problemele sale

Asigurând masei de salariaţi venituri importante şi supunând-o „bombardamentului publicitar",
societatea zisă „de consum" asigură piaţa pentru desfacerea produselor, menţinând, de regulă,
şomajul în proporţii mici şi evitând crizele economice. La aceasta a contribuit şi dezvoltarea sectorului
terţiar (adică al serviciilor, numit astfel întrucât se plasează după producţia industrială şi cea agricolă)
care a sporit numărul locurilor de muncă. Funcţionarea legii cererii şi a ofertei, a economiei de piaţă,
determină însă închiderea întreprinderilor nerentabile şi trimiterea în şomaj a salariaţilor.
Pentru a atenua diferenţierile economice şi sociale, statul a luat măsuri de ajutorare a celor
defavorizaţi, în încercarea de a asigura o bunăstare generală („statul bunei stări" sau „statul
providenţial"). Acţiunea statului s-a manifestat pe două căi: a) măsuri de protecţie socială, prin
ajutoare de şomaj, asistenţă medicală, cămine pentru bătrâni etc. b) redistribuirea veniturilor prin
fiscalitate, adică prin stabilirea de impozite ridicate asupra veniturilor mari.
în anii '80, s-a manifestat un curent ostil intervenţiei statului în viaţa publică, denumit şi „Revoluţia
conservatoare". Acest termen trebuie raportat, pentru a fi înţeles corect, la evoluţia raporturilor dintre
capitalism şi stat. în secolele XVIII-XIX, capitalismul a luptat împotriva oricăror îngrădiri impuse de stat
în domeniul economic. De la sfârşitul secolului al XlX-lea, statul intervine progresiv în domeniul
economic pentru a atenua urmările sociale ale economiei de piaţă (şomaj, sărăcie). De la începutul
anilor '80 ai secolului nostru, se manifestă tot mai puternic tendinţa eliminării statului din viaţa eco-
nomică. Această tendinţă apare ca o revoluţie în raport cu existenţa „statului bunei stări" sau
„providenţial", dar caracterul acestei revoluţii este conservator, întrucât revine, desigur, în condiţii noi,
la prima fază a raporturilor capitalism-stat, adică a luptei capitalismului împotriva limitelor impuse de
stat şi a intervenţiei acestuia în economie. Premierul Margaret Thatcher (O), în Marea Britanie, şi
preşedintele Ronald Reagan, în SUA, au urmărit eliminarea statului din economie şi promovarea în
forţă a iniţiativei private (O).
„Revoluţia conservatoare" îşi asumă riscul agravării diferenţierilor economice şi sociale, dar consideră
că aceste urmări negative sunt un preţ mic pe lângă perspectivele de masivă creştere economică şi,
aşadar, de proprietate pe care le făgăduieşte noua politică economică.
Consolidarea economică a „Lumii libere" a fost însoţită de progresul rapid al tehnologiei utilizate - în
condiţiile Războiului rece - şi în scopuri militare.
La începutul anilor '80 cele două supraputeri se aflau la egalitate pe plan militar, adică dispuneau de
mijloacele de anihilare reciprocă, ceea ce a făcut ca între SUA şi URSS să existe aşa-numitul
„echilibru al teroarei".
Preşedintele SUA, Ronald Reagan, a hotărât să înzestreze SUA cu un „scut cosmic" („Iniţiativa de
Apărare Strategică - SDI" sau „Războiul stelelor") care să împiedice rachetele sovietice, cu încărcături
nucleare, să lovească teritoriul SUA. Dacă acest scut ar fi fost realizat, raportul de forţe s-ar fi
modificat considerabil în favoarea SUA. SDI nu s-a mai înfăptuit, deoarece criza regimurilor
comuniste a dus la dezagregarea „lagărului comunist".
Bogata moştenire culturală, prosperitatea economică şi libertatea absolută de creaţie au favorizat
manifestarea a numeroase şcoli şi curente artistice (A, B). în acelaşi timp, o parte a tineretului din
SUA şi din Europa occidentală, considerând că societatea le impunea limite în afirmarea persona-
lităţii, şi-a exprimat dezacordul faţă de starea existentă, printr-o gamă variată de forme, de la protestul
politic, la muzică (C) şi mişcarea Hippie (D).

Margaret Thatcher, supranumită „Doamna de fier".

De ce credeţi că I se spunea astfel?
9 „Totul a început în 1980, o dată cu alegerea aproape simultană a lui Margaret Thatcher, în Anglia, şi a lui
Ronald Reagan, în Statele Unite. Câţi observatori au înţeles, (...) că pe cele două ţărmuri ale Atlanticului o nouă
ideologie a capitalismului venea la putere?
Ideile de bază ale acestei noi ideologii pot fi rezumate în puţine cuvinte: piaţa e bună, statul e rău; protecţia
socială, considerată, până în acel moment, drept un criteriu al progresului unei societăţi, este denunţată ca o
încurajare a lenei."
(Michael Albert, Capitalism contra capitalism)

VOCABULAR
• Economie de piaţă (piaţa liberă): economie în care preţurile se stabilesc în funcţie de cerere şi ofertă, nu de
către stat.
• Pastor; cleric reformat.
• Reconciliere; împăcare.
AUTOEVALUARE
1. Cum se explică succesul economic al Japoniei?
2. Caracterizaţi situaţia actuală a SUA.
fn 1980, aproape Margaret , şi a lui n Statele vatori au cele două lui o nouă talismului
le acestei zumate în a e bună a socială, în acel criteriu al societăţi, o încura-
tapltalism

STUDIU
Pe fondul progresului economic postbelic, al dezvoltării industriei discografice. răspândirii impetuoase a mass-
mediei (totalitatea mijloacelor de informare în masă: presă, radio, televiziune etc), accesul publicului larg la
fenomenul muzical a crescut. Muzica acelor ani a exprimat, la origine, o atitudine non-conformistă, de protest
împotriva excesivului pragmatism (atitudine caracterizată prin luarea în considerare numai a eficienţei, a utilităţii
practice) al societăţii, de înţelegere a celor marginalizaţi (negrii, în primul rând. a căror muzică a influenţat
puternic diversele genuri muzicale) şi de condamnare a convenţionalismului în raporturile dintre oameni, pe care
le-a voit eliberate de orice interdicţie.
Generaţia tânără a anilor 50, lipsită de complexe şi prejudecăţi, a îmbrăţişat din faşă rock'n roll-u/, făcând din el o
trăsătură distinctă a generaţiei şi o artă a deceniilor următoare. Muzica rock and roii (din limba engleză: to rock -
a (se) balansa: to roii - a (se) rostogoli), muzică antrenantă, s-a născut în S.U.A. pe la mijlocul anilor 50, la
interferenţa \azz-ului.
blues-u/u/. rythm and blues-u/u/, cu elemente fol-

Elvis Presley

dorice rurale. Intre idolii rock -ului acelor ani, trebuie amintiţi Bill HaHey şi „regele" rock -ului Elvis Presley.
în anii '60, două grupuri au marcat serios evoluţia muzicii rock: Beatles (reprezentând filonul melodic) şi Rolling
Stones (accentuând latura ritmică).
Evoluţia rock -ului la sfârşitul anilor 60 a dus la apariţia unor curente noi: underground (Frank Zappa), hard-rock
(Led Zeppelin), psyhedelic. în anii 70, rock-ul (inclus în termenul generic la acea vreme, de muzică pop,) a
evoluat tehnic şi stilistic, ducând la apariţia unor genuri noi precum: progresive, heavy-metal. astro-rock, disco,
raggae, funk.
Caracteristice anilor '80 şi '90, pe lângă genurile deja amintite, sunt mai tinerele rap, threash, techno etc.
Grupul Beatles.
Ca o reacţie împotriva valorilor şi a modului de viaţă american, cât şi a societăţii industriale moderne, ia naştere,
în anii 50, în S.U.A., o mişcare socială şi literară, numită generaţia „Beat". Adversitatea beatnicilor (adepţi ai
mişcării) s-a manifestat atât prin critica adusă lăcomiei, cât şi prin adoptarea unei ţinute vestimentare
sărăcăcioase.
în anii '60. apare, tot în S.U.A., un nou fenomen social numit „Hippie". Această mişcare, care pe lângă propria-i
filosofie preia şi generaţia Beat şi atitudinea acesteia, capătă un caracter aproape de masă, răspândindu-se la
sfârşitul anilor '60 şi începutul anilor '70 în toate statele occidentale, reuşind să facă prozeliţi (noi adepţi), chiar şi
în vigilentele dictaturi comuniste. Mişcarea Hippie a fost o mişcare non-conformistă, ostilă unor valori tradiţionale,
care a promovat principiile non-violenţei, ale libertăţii în toate domeniile, precum şi viaţa în comun, întoarcerea la
natură (curentul „flower-power", puterea florilor).
Multe dintre ideile acestei mişcări s-au răspândit prin muzică (genul rock) şi direct la întâlnirile adepţilor, la marile
spectacole muzicale ale vremii (de exemplu, festivalul de la Woodstock, din 1970, lângă New York, a reunit
aproape o jumătate de milion de participanţi). Trăsătura pacifistă (care are ca scop menţinerea păcii) a mişcării a
căpătat şi coloratură politică prin criticarea implicării S.U.A. în războiul din Vietnam.
O componentă nefastă a mişcării a fost răspândirea, printre adepţi, a consumului de droguri, cu scopul
experimentării unor trăiri euforice, ori din dorinţa de a evada din banalul cotidian.
Genurile muzicale cele mai îndrăgite de Hippie au fost: flower-power, psyhedelic, soul, blues, iar dintre muzicienii
care s-au confundat cu mişcarea amintim: Jimi Hendrix, John Mayall, grupurile Greatful Dead, Pink Floyd.
Grupul Greatful Dead.
Festivalul Woodstock: spectatorii au devenit şi ei actori.
Lumea postbelică şi problemele sale

Mareşalul loslp Broz Tito.

_ SITUAJIA ECONOMICĂ Şl POLITICĂ A „LUMII COMUNISTE"
Ţările comuniste din Europa de Est şi din Asia au adoptat, sub presiunea URSS, modelul sovietic al
socialismului (în America Latină, singura ţară cu regim comunist de durată este Cuba, în alte ţări,
precum Chile, Nicaragua etc. regimurile marxiste au căzut, după existenţe efemere).
Industrializarea forţată - cu prioritatea acordată industriei grele, producătoare de utilaje şi unelte, în
detrimentul industriei producătoare de bunuri de consum -, precum şi colectivizarea forţată a
agriculturii au creat premisele viitoarei crize economice din anii '80 (O). în unele ţări socialiste din
Europa (Ungaria, România, Bulgaria) şi Asia (China, Vietnam) care aveau o economie preponderent
agricolă, industrializarea a contribuit la sporirea şi diversificarea potenţialului economic, dar forţarea
cursului ei şi primatul acordat industriei grele au creat grave disproporţii şi adevăraţi mamuţi
industriali, lipsiţi de o piaţă pentru produsele lor.
în China, Mao Zedong (O) a încercat să accelereze formarea economiei socialiste („Marele salt
înainte"), dar tentativa lui a eşuat. După moartea sa, Deng Xiaoping a încurajat modernizarea ţării
(„cele patru modernizări": industrie, agricultură, armată, ştiinţă) şi a permis existenţa unor relaţii de
piaţă liberă, alături de economia dirijată de stat. Reformele lui Deng au făcut, printre altele, ca în ţara
cea mai populată din lume (1,2 miliarde oameni), foametea, altădată endemică, să dispară, iar China
să devină o exportatoare de produse alimentare. Politica de reforme a înlăturat ţinuta vestimentară -
uniforma -, obişnuită în timpul lui Mao. în acelaşi timp, potrivit principiului „o ţară, două sisteme", a fost
acceptată structura capitalistă a Hong Kongului, o dată cu revenirea acestuia la China.
Deşi ţările socialiste au invocat mereu „internaţionalismul proletar" sau „socialist", adică
sentimentul de solidaritate născut din comunitatea de clasă, obiective şi programe ale
regimurilor comuniste, între aceste ţări s-au manifestat tensiuni şi conflicte de interese. Astfel,
în raporturile dintre URSS şi sateliţii ei est-europeni au apărut încordări, îndată după război. în
Iugoslavia, unde partidul comunist îşi impusese autoritatea fără ajutor sovietic, mareşalul
losip Broz Tito (O) şi-a manifestat voinţa de a înlătura tutela Moscovei, ceea ce a dus la
conflictul sovieto-iugoslav (1948-1955), în urma căruia Iugoslavia s-a emancipat de sub
controlul sovietic şi a devenit unul dintre liderii mişcării ţărilor nealiniate.
Aproape toate ţările socialiste est-europene au făcut încercări de limitare a dominaţiei
sovietice, dar aceste tentative au eşuat (A). Doar Albania a părăsit Pactul de la Varşovia în
1968, iar România s-a distanţat de Moscova din 1964. Ele au beneficiat de cadrul favorabil
creat de conflictul dintre URSS şi China comunistă.
Cei doi giganţi ai lumii comuniste erau separaţi prin conflicte de ordin teritorial (Rusia ţaristă
ocupase teritorii chineze), politic (China era ostilă destinderii din relaţiile sovieto-americane,
întrucât SUA apărau regimul naţionalist din insula Taivan) şi ideologic (China acuza URSS de
„revizuirea" marxismului).
Conflictul chino-sovietic s-a agravat progresiv şi a ajuns până la ciocniri militare (1969).
îngrijorată de superioritatea militară a URSS, China a normalizat relaţiile cu SUA, de care s-a
apropiat.

Imre Nagy.
„Aici Imre Nagy, preşedintele Consiliului de Miniştri al Republicii Populare Ungare. Azi dimineaţă, în zori, forţele
sovietice au atacat capitala noastră... Trupele noastre sunt în acţiune."
(Imre Nagy, cuvântare radiodifuzată în dimineaţa zilei de 4 noiembrie 1956)

Manifestaţie la Beijing: pionierii în faţa portretului Iul Mao Zedong.

S T U D I U de C A Z
A. REZISTENTA FATA DE REGIMUL COMUNIST
Acţiunile brutale de instaurare a regimurilor comuniste, în ţările din zona de influenţă sovietică, au generat o stare
de nemulţumire şi de rezistenţă latentă în cea mai mare parte a populaţiei acestor ţări.
Regimul de teroare, instituit de autorităţile comuniste în timpul lui Stalin (arestări, deportări, execuţii), a împiedicat
izbucnirea făţişă a opoziţiei faţă de procesul de comu-nizare.
După moartea lui Stalin (1953), când controlul poliţiei secrete s-a relaxat într-o oarecare măsură, iar teroarea s-a
atenuat, în ţările „lagărului socialist" s-a manifestat, în diverse forme, rezistenţa faţă de regimul comunist şi do-
minaţia sovietică.
In RDG, ca urmare a condiţiilor materiale precare şi a măririi normelor, muncitorii s-au răsculat la 17 Iunie 1953,
fiind sprijiniţi de restul populaţiei la Berlin, Halle, Magdeburg etc, revolta lor fiind înăbuşită de tancurile sovietice.
în Polonia, după tulburările de la Poznan (reprimate prin forţa militară, în anul 1956), au avut loc, în anii următori,
greve şi manifestaţii la Gdansk, Sczeczin etc. în 1980, la Gdansk, a luat fiinţă primul sindicat liber, numit
„Solidaritatea", condus de electricianul Lech Walesa. Adeziunea masivă a populaţiei la „Solidaritatea" a făcut ca
autorităţile comuniste să introducă starea de necesitate şi să interzică acest sindicat liber (1981). „Solidaritatea" a
beneficiat de sprijinul Bisericii Catolice care se bucura, în Polonia, de un mare prestigiu. în 1989, în condiţiile de
criză a regimului comunist, în Polonia s-a constituit primul guvern din sfera de influenţă sovietică având un
premier necomunist.
în Ungaria, în urma manifestaţiilor studenţeşti din 23 octombrie 1956, s-a ajuns la ciocniri cu trupele sovietice
staţionate pe teritoriul ţării. S-a constituit un guvern de coaliţie condus de un comunist reformator, Imre Nagy (&),
care a retras Ungaria din Pactul de la Varşovia (1 noiembrie). URSS a reacţionat violent, reprimând pe cale
militară revoluţia ungară (4 noiembrie - , ). Imre Nagy a fost arestat, adus cu forţa în România şi apoi executat
(1958).
în Cehoslovacia, noua conducere a Partidului Comunist, aleasă la începutul anului 1968, grupată în jurul
secretarului general Alexander Dubcek, a încercat să edifice un „socialism cu faţă umană", întemeiat pe principii
democratice. URSS, secondată de ţările Pactului de la Varşovia (cu excepţia României), a invadat Cehoslovacia
(20/21 august) şi a pus capăt „Primăverii de la Praga" (Q).
1. în ce context politic au avut loc mişcările de rezistenţă?
2. Care au fost formele prin care s-a încercat desprinderea de „modelul sovietic"?

Tancurile sovietice la Praga (1968).

1 Criza socialismului în viziunea revistei americane Time (1978).

Lumea postbelică şi problemele sale

Prin dotarea Chinei cu arma nucleară s-a creat un triunghi de forţe SUA-URSS-China care a atenuat
rigiditatea bipolarităţii nucleare SUA-URSS. Războiul rece a opus nu numai două superputeri şi două
blocuri militare, ci şi două sisteme economico-sociale: capitalist, întemeiat pe iniţiativă privată,
economie de piaţă şi democraţie, şi socialist, bazat pe planificarea economiei şi dictatură.
Ţările comuniste s-au dovedit incapabile să realizeze planurile de dezvoltare a industriei şi agriculturii,
de atingere şi de depăşire a producţiei ţărilor capitaliste. Planificarea rigidă, birocraţia, dar, mai ales,
absenţa cointeresării muncitorului şi a competiţiei între întreprinderi au dus la stagnare şi regres
economic. Statele socialiste s-au văzut constrânse să facă împrumuturi de la ţările occidentale, iar
achitarea datoriilor a agravat dificultăţile economice. Regimul opresiv şi poliţienesc, dictatura clasei
birocratice a activiştilor de partid („nomenclatura") au declanşat reacţii puternice care au îmbrăcat
forma dizidentei politice, mai ales în Polonia şi Ungaria, şi a mişcărilor şi revoltelor populare, precum
grevele din Polonia, organizate de sindicatul liber „Solidaritatea" (creat în 1980) şi greva minerilor din
Valea Jiului din 1977, sau revolta de la Braşov din 1987.
O dată cu lansarea „Iniţiativei de Apărare Strategică" de către preşedintele Ronald Reagan, URSS s-
a văzut confruntată cu perspectiva de a pierde statutul de partener egal cu SUA, întrucât rachetele
sovietice nu ar mai fi putut atinge teritoriul american.
în acelaşi timp, regimul sovietic a fost tot mai viguros contestat din interior de mişcarea dizidenţilor, în
rândurile cărora s-au aflat personalităţi de renume, precum fizicianul Andrei Saharov, „părintele"
bombei cu hidrogen sovietice, scriitorul Aleksandr Soljeniţîn (O), laureat al Premiului Nobel, şi alţii.
Măsurile represive ale autorităţilor nu i-au descurajat pe dizidenţi.
Intervenţia sovietică în Afghanistan (1979 - O), care a dus la implicarea URSS într-un conflict militar
de lungă durată, şi stăruinţa de a ţine pasul cu progresele tehnologiei militare americane au solicitat
URSS noi eforturi economice şi militare. Regimul sovietic a intrat în criză.
Mihail S. Gorbaciov, devenit secretar general al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice, în 1985, a
încercat să reformeze societatea sovietică, pentru a elimina blocajele din economie şi a democratiza
viaţa publică. „Perestroika" (restructurarea) şi „Glasnost" (transparenţa) (@) au fost cele două
coordonate în care s-au înscris acţiunile sale reformatoare. încercarea de a restructura societatea
socialistă era însă sortită eşecului: orice schimbare intervenită într-un segment al ei declanşa o criză
în altul, întrucât comunismul se dovedise o utopie. Rezistenţa nomenclaturii şi dorinţa populaţiei de a
cunoaşte o democraţie adevărată, şi nu doar un „socialism cu chip uman", au provocat eşecul politicii
lui Gorbaciov.
Slăbirea controlului URSS asupra zonei sale de influenţă din Europa de Est şi acordurile sovieto-
americane () au permis mişcărilor reformatoare şi liberale din aceste ţări să se manifeste cu vigoare şi
să pună capăt, în chip paşnic, regimurilor comuniste (). în România, comunismul a căpătat forme
apăsătoare ca urmare a lipsurilor alimentare, atotputerniciei Securităţii, absenţei totale a libertăţii de
expresie şi a cultului personalităţii lui Nicolae Ceauşescu. în aceste condiţii, înlăturarea regimului
comunist s-a făcut pe cale violentă, luptătorii anticomunişti, în rândurile cărora tinerii au fost în
majoritate, dând un ridicat tribut de sânge (, ).

Jn sfârşit, avem în limba română marea carte care a explodat ca o bombă atomică a conştiinţei morale şi civice
cu efect planetar, «Arhipelagul Gulag»."
(Alexandru Paleologu)
„Uneori, când vine vorba despre transparenţă, se pot auzi voci care susţin că ar fi bine să se vorbească cu mai
multă precauţie despre lipsurile şi neajunsurile noastre, despre dificultăţile inevitabile în orice activitate
clocotitoare. Răspunsul care poate fi dat acestor voci este unul singur, un răspuns leninist: comuniştii au nevoie
întotdeauna şi în orice împrejurare de adevăr. Experienţa ultimului an a arătat cât de hotărât susţin oamenii
sovietici estimarea onestă, fără compromisuri, a tot ce ne împiedică să mergem înainte. Desigur, cei care s-au
obişnuit să muncească de mântuială, să falsifice adevărul, nu se simt bine sub reflectorul transparenţei, când tot
ceea ce se face în stat şi societate se află sub controlul poporului, în văzul poporului. De aceea trebuie să facem
din transparenţă un sistem care să funcţioneze ireproşabil."
(Mihail Gorbaciov, Raport la Congresul al XXVII-lea al PCUS, 1986)
127
• „Următoarele reportaje au fost transmise ieri la Moscova de agenţia TASS şi retransmise la Baltimore de către
biroul Sun, din Moscova:
«Situaţia din Piaţa Universităţii, ieri, după ora 1 noaptea, ora Bucureştiului:
Piaţa şi străzile care duc înspre piaţa sunt învăluite în fum sufocant. Se aude zgomot de gloanţe de armă
automată. Ambulanţe şi dube de miliţie trec în viteză mare prin piaţă. Martori oculari spun că printre demonstranţi
se află monji şi răniţi. Un tânăr cu faţa înlăcrimată arată celor din jurul lui buletinul de identitate pătat cu sânge al
prietenului său care a fost împuşcat în piaţă. Am văzut cadavrele a doi tineri, în timp ce erau cărate într-o stradă
vecină»."
(Baltimore Sun, din 23 decembrie 1989)

O Tancurile sovietice au întâmpinat mari dificultăţi în relieful muntos al Afghanlstanului.

9 Preşedintele SUA în vizită la Moscova: R. Reagan (dreapta) şl M.S. Gorbaclov (stânga) în Piaţa Roşie.

VOCABULAR
• Dizidentă: opoziţie, împotrivire.
• Economie dirijată (planificată): economie aflată sub controlul statului.
• Endemie: boli permanente în anumite zone geografice.
• Iniţiativă privată: iniţiativă particulară, deosebită de cea a statului.
• Reformă: măsuri de ordin economic, social sau politic, vizând îmbunătăţirea situaţiei într-un domeniu de
activitate.
• Tutelă: supraveghere, control.

AUTOEVALUARE
1. Ce urmări au avut industrializarea şi colectivizarea forţată?
2. Ce urmări a avut conflictul dintre URSS şi China?
3. Care au fost cauzele căderii comunismului?
 Primii conducători ai Cehoslovaciei postcomuniste: Alexander Dubcek (stânga), preşedintele Parlamentului, şl
Vaclav Havel, preşedintele ţării.
O Bucureşti:
după fuga lui Nicolae Ceauşescu, au izbucnit lupte de stradă.

DE LA SOCIETATEA NAŢIUNILOR
LA ONU
Ororile primului şi ale celui de-al doilea război mondial, nevoia de securitate a popoarelor au condus
la iniţiative politice privind crearea unor organizaţii internaţionale, cu caracter universal, care să
prevină declanşarea unui nou război, să favorizeze dezvoltarea normală a relaţiilor internaţionale, să
asigure soluţionarea diferendelor dintre state pe cale paşnică. în ambele cazuri iniţiativa a aparţinut
SUA.
• ian. 1918 - „Cele 14 puncte" propuneau „crearea unei Societăţi a Naţiunilor cu scopul ca ele sâ-şi garanteze
reciproc independenta politică şi integritatea teritorială".
• 28 aprilie 1919 - Conferinţa de la Paris a adoptat Pactul Societăţii Naţiunilor care-şi propunea să contribuie la:
- dezvoltarea colaborării între state;
- promovarea păcii şi securităţii internaţionale;
- renunţarea la război ca mijloc de soluţionare a litigiilor dintre state;
- respectarea dreptului internaţional şi a obligaţiilor care decurgeau din conţinutul tratatelor semnate.
Pentru realizarea acestor obiective: Pactul prevedea posibilitatea adoptării unor sancţiuni, dar numai în cazul
războaielor „ilicite". Natura sancţiunilor (morală, economică, militară) nu era însă definită. De asemenea, apli-
carea sancţiunilor, o dată hotărâte, era lăsată la aprecierea guvernelor fiecărui stat membru al Societăţii.
Organizaţia Internaţională a Muncii

Consiliul
Adunarea Generală
Secretariatul permanent
Curtea permanentă de
Justiţie Internaţională

A oferit un cadru de afirmare a rolului politic al statelor mici şi mijlocii, între care şi România, prin intermediul
alianţelor zonale. N. Titulescu a fost ales de două ori - caz unic - preşedinte al Adunării Generale.
A proclamat principii şi norme de conduită internaţională, între care s-a aflat Pactul de la Paris (1928). Nu a reuşit
să asigure aplicarea acestor principii, aşa cum a demonstrat Conferinţa dezarmării şi poziţia adoptată faţă de
Japonia şi Italia declarate state-agresoare. împotriva Italiei s-au adoptat sancţiuni economice, dar numai puţine
state, între care şi România, le-au aplicat.
De aceea, în 1938-1939, nici unul dintre statele-vic-timă a agresiunilor nu a mai cerut ajutorul Societăţii
Naţiunilor.
• oct. 1943 - Conferinţa de la Moscova a miniştrilor de externe ai URSS, SUA, Angliei şi reprezentantul Chinei au
semnat „Declaraţia celor 4 state cu privire la Securitatea generală" încredinţată unei organizaţii internaţionale.
• februarie 1945 - Declaraţia asupra Europei eliberate semnată la lalta înscria hotărârea Naţiunilor Unite „de a
construi, în cooperare cu celelalte naţiuni pacifice, o ordine mondială inspirată din legile păcii, securităţii, libertăţii
şi bunăstării întregii umanităţi".
• 26 iunie 1945 - în cadrul Conferinţei de la San Francisco a fost adoptată Carta ONU care îşi propunea să
asigure:
- apărarea şi consolidarea păcii;
- apropierea dintre popoare şi state;
- colaborarea internaţională.
Carta permitea comunităţii statelor membre să se opună oricărui război; obliga statele să participe la acţiunile pe
care le-a hotărât, care deveneau astfel legi internaţionale valabile pentru toţi. în acest scop a fost creată o forţă
militară alcătuită din unităţi ale diferitelor ţări („căştile albastre").

Consiliul de Securitate
Secretariatul permanent
Curtea Internaţională de Justiţie
Adunarea Generală

1
Consiliul Economic şi Social

Consiliul de Tutelă
Organisme specializate
Financiare
Tehnice
Economie şi societate
în perioada postbelică ONU s-a implicat în aplanarea mai multor conflicte.

F
IŞĂ DE EVALUARE

Sediul Ligii Naţiunilor din Geneva, în prezent Oficiul Naţiunilor Unite.

Sediul Organizaţiei Naţiunilor Unite de la New York: turnul adăposteşte secretariatul, iar clădirea din prim-plan,
sălile Consiliului de Securitate şi ale Adunării Generale.

Kofi Annan, actualul Secretar general al ONU.

Secretarul general este o personalitate politică importantă, aleasă o dată la patru ani de Adunarea Generală, la
propunerea Consiliului de Securitate.
RECITIŢI LECŢIILE DE LA PAGINILE 60, 74-76, 86 Şl:
1. Explicaţi termenii pact, cartă, securitate. Exemplificaţi contextul în care i-aţi mai întâlnit în manual.
2. Explicaţi de ce iniţiativa înfiinţării celor două societăţi internaţionale a aparţinut SUA.
3. Alegeţi varianta corectă:
- în 1919, preşedinte al SUA era:
- Iniţiatorul ONU a fost:
- A. Lincoln
- W. Wilson
- H. Truman
- RD. Roosevelt
- J.F. Kennedy
4. Comparaţi prevederile Pactului Societăţii Naţiunilor cu cele ale Cartei ONU şi treceţi pe o coloană asemănările
şi pe alta deosebirile.
5. Procedaţi în mod asemănător, realizând un tabel în care să înscrieţi organismele asemănătoare din schemele
de organizare ale celor două societăţi internaţionale.
6. Explicaţi creşterea numărului organismelor specializate ale ONU.
7. Precizaţi ce funcţie avea N. Titulescu în guvernul României.
8. Numiţi alianţele zonale la care România a fost parte.
9. Folosiţi harta de mai jos şi notaţi în caietele voastre statele membre ale alianţelor zonale.
10. Explicaţi de ce nici un stat victimă nu a cerut sprijin Ligii Naţiunilor în anii 1938-1939.
11. Enumeraţi trei conflicte în care s-a implicat ONU.

SITUAŢIA STATELOR FOSTE COMUNISTE

Anul 1989 a adus dispariţia regimurilor comuniste în ţările est-europene, aflate în sfera de hegemonie
a URSS (, , , , , ). Trecerea de la socialismul de tip sovietic la economia de piaţă s-a făcut pe cale
paşnică (excepţie făcând România), dar tranziţia s-a dovedit mult mai anevoioasă decât s-a crezut
iniţial ().
în domeniul economic, noile autorităţi au avut de rezolvat complexa problemă a restructurării şi
privatizării întreprinderilor. Regimurile comuniste, prizoniere ale obsesiei staliniste de dezvoltare cu
precădere a industriei grele, au creat giganţi industriali, care, în condiţiile pieţei libere (neinfluenţată
de stat) şi ale concurenţei externe, s-au dovedit nerentabili, închiderea întreprinderilor aducătoare de
pierderi a devenit o necesitate (în unele ţări s-a practicat „terapia de şoc" în lichidarea vechilor
structuri economice), care nu a fost - şi nu este încă - înţeleasă de o însemnată parte a populaţiei,
mai ales de cei ameninţaţi de şomaj.
în perioada comunistă, oamenii din Est aveau imaginea unui capitalism care aduce rapid bunăstarea
tuturor, astfel că dificultăţile tranziţiei au generat frustrări şi nemulţumiri. Mulţi nu au înţeles că „înainte
de a fi mai bine va fi mai rău". Refuzul de a accepta sacrificiile impuse de renunţarea la structurile
nerentabile ale economiei socialiste a făcut ca, în unele ţări, electoratul să se pronunţe în favoarea
foştilor comunişti, grupaţi în partide cu titulaturi socialiste, dar care urmăreau de fapt prelungirea, sub
o formă sau alta, a vechilor practici, prezentate acum ca o formă a „economiei sociale de piaţă". Este
incontestabil că soluţia corectă rămâne asocierea între competiţia economică şi măsurile de protejare
a categoriilor sociale, care, în prima fază a tranziţiei, sunt defavorizate de deciziile având drept
obiectiv lichidarea întreprinderilor aducătoare de mari pagube bugetelor naţionale.
în ultimii ani de existenţă a comunismului, fractura dintre nomenclatură şi populaţie devenise tot mai
profundă, astfel că imensa majoritate a societăţii - opusă clasei politice - era sudată prin opoziţia ei
faţă de regimul comunist şi avea conştiinţa unităţii în raport cu nomenclatura. Greutăţile economice şi
apariţia pluralismului politic - exprimat în constituirea sau reconstituirea partidelor politice - au
destrămat unitatea societăţii, închegată în refuzul sau, în unele ţări, în lupta împotriva totalitarismului
comunist.
Instaurarea regimului democratic şi reapariţia pluralismului politic (O) au fost însoţite de exacerbări ale
pasiunilor politice astfel că, în unele ţări foste comuniste, confruntarea dintre partidele politice a
căpătat un caracter deosebit de acut, uneori violent. în locul solidarităţii naţionale, cu atât mai
necesară cu cât problemele tranziţiei solicită eforturi şi sacrificii ce nu pot fi realizate decât în comun,
arena politică a devenit scena unor lupte care au făcut imposibilă constituirea unor guverne de unitate
naţională sau care să

O Manifestaţie împotriva lui Boris Elţfn, preşedintele Federaţiei Ruse, scenă de neimaginat la Moscova în anii
regimului sovietic.
„Fără Walesa, greva însoţită de ocuparea şantierelor «Lenin» poate nu ar fi avut loc niciodată. Fără el «Solidari-
tatea» poate nu s-ar fi născut niciodată. Fără el poate că ea nu ar fi supravieţuit legii marţiale şi nu ar fi revenit
triumfător să negocieze tranziţia de la comunism la democraţie. Şi fără Polonia, un adevărat spărgător de gheaţă,
Europa de Est ar fi încă îngheţată în sfera de influenţă sovietică."
(Timothy Garton Ash, revista Time, 1998)

Lech Walesa, vorbind la un miting al sindicatului liber „Solidaritatea".

Care este însemnătatea acestui sindicat?
O „Statele participante la Conferinţa pentru Securitate şi Cooperare în Europa (C.S.C.E.) «recunosc că
democraţia pluralistă şi statul de drept sunt esenţiale pentru garantarea respectării tuturor drepturilor omului şi a
tuturor libertăţilor fundamentale, dezvoltării contactelor între persoane şi căutării soluţiilor pentru alte probleme
conexe de ordin umanitar, în consecinţă, ele se felicită pentru angajamentul luat de toate statele participante de a
înfăptui idealurile democraţiei şi pluralismului politic, ca şi de hotărârea lor comună de a instaura societăţi
democratice bazate pe alegeri libere şi pe statul de drept»." {Document al Reuniunii de la Copenhaga a
Conferinţei pentru dimensiunea umană a C.S.C.E.)
De ce s-au angajat statele participante la CSCE să promoveze pretutindeni şi în toate împrejurările valorile
democratice?
1 Demolarea statuii lui Lenin la Bucureşti (1990). Boris Elţîn, preşedintele Federaţiei Ruse, afirma într-un discurs
ţinut în faţa Congresului american: „Lumea întreagă poate răsufla uşurată. Idolul comunismului, care a răspândit
pretutindeni dezordinea, vrajba şi brutalitatea, care a semănat frica în sufletul oamenilor, s-a prăbuşit. S-a
prăbuşit şi nu se va mai ridica niciodată."

G Locuitorii Berlinului distrug zidul care a separat, de la 13 august 1961, fosta capitală germană.
Populaţia berlineză salută reunificarea Germaniei, în faţa Porţii Brandenburg. Richard von Weizsäcker,
preşedintele R.F. Germania, a spus că „atât timp cât Poarta Brandenburg rămâne închisă, problema Germaniei
rămâne deschisă". Dărâmarea Zidului Berlinului a deschis Poarta Brandenburg şi a rezolvat problema Germaniei.
Lumea în pragul mileniului
beneficieze de sprijinul opoziţiei. Societatea s-a divizat în funcţie de opţiunile politice ale membrilor ei,
iar în ţările est-europene, lipsite de o tradiţie democratică - capabilă să obişnuiască individul să
accepte opinii deosebite de ale sale - pluralismul a fost însoţit de intoleranţa politică.
Edificarea statului de drept necesită o elită politică, a cărei funcţie socială este de a promova
persoane competente pentru conducerea instituţiilor statului şi participarea mişcărilor civice şi, în
genere, a societăţii civile la viaţa publică. Formarea acestei elite s-a dovedit a fi un proces dificil.
Mişcările şi grupările de dizidenţi din perioada comunistă nu au izbutit întotdeauna să treacă de la
contestare la construcţie şi să elaboreze programele adecvate epocii postcomuniste. Regimul
comunist s-a menţinut în China, Vietnam, Coreea de Nord şi Cuba. Sub conducerea lui Deng
Xiaoping, China a păşit pe calea reformelor: rezultatele remarcabile obţinute pe plan economic sunt,
însă, umbrite de represiunea politică (ea a căpătat forme de maximă violenţă în timpul masacrării
manifestanţilor din Piaţa Tien An Men, în 1989 - O).
Trecerea la economia de piaţă a fost însoţită, în unele ţări, îndeosebi în cele din fostul spaţiu sovietic,
de fenomene ample de corupţie, de apariţia unor reţele ale crimei organizate şi grupări mafiote, care,
profitând de slăbirea aparatului represiv, s-au lansat în mari afaceri de trafic cu arme, cu droguri etc.
Dificultăţile tranziţiei au provocat reacţii contradictorii în rândurile electoratului. Astfel, în ţări ca
Polonia sau Ungaria, unde au existat puternice curente dizidente, după victoria iniţială a partidelor de
orientare liberală şi creştin-democrată, alegătorii s-au îndreptat spre foştii comunişti, pentru a reveni
(ca în Ungaria) la opţiunile anterioare.
Frustrările populaţiei şi neajunsurile tranziţiei au favorizat constituirea şi manifestarea unor curente
naţionalist-şovinesau extremiste (de dreapta sau de stânga), grăbite să speculeze deciziile noilor
autorităţi în domeniul economic, unele nepopulare, sau în cel al legislaţiei privind minorităţile
naţionale.
Exacerbarea curentelor naţionaliste şi separatiste a dus la destrămarea URSS (A), divizarea
Cehoslovaciei în statele ceh şi slovac (1992) şi la dezintegrarea Iugoslaviei în mai multe state: Serbia
şi Muntenegru (care alcătuiesc Federaţia Iugoslavă), Slovenia, Croaţia, Bosnia-Herţegovina şi Fosta
Republică Iugoslavă a Macedoniei. Procesul de destrămare din fostul spaţiu iugoslav a fost însoţit de
conflicte militare, care au produs un mare număr de victime, deplasări forţate de populaţie
(„purificarea etnică") şi distrugeri considerabile de bunuri. Scurt timp după ce acordul de la Dayton
(SUA- 1997) instaurase o pace fragilă în Bosnia-Herţegovina, au izbucnit tulburări grave în provincia
Kosovo, care aparţine Serbiei, dar este locuită în majoritate de albanezi. încercările ONU şi ale NATO
de a soluţiona pe cale politică problema minorităţii albaneze nu au dat până în prezent nici un rezultat,
întrucât'albanezii doresc independenţa, iar autorităţile de la Belgrad refuză categoric dezmembrarea
republicii.
Ţările foste comuniste parcurg în ritmuri inegale perioada de tranziţie, în funcţie de situaţia moştenită
de la regimurile comuniste şi de abilitatea clasei politice de a înfăptui reformele. Polonia, Cehia şi
Ungaria au obţinut cele mai bune rezultate în realizarea economiei de piaţă şi instituirea regimului
democratic, fapt ilustrat şi de admiterea lor, din „primul val", în NATO.

Un manifestant din Piaţa Tien An Men în faţa tortelor guvernamentale de represiune.

VOCABULAR
• Privatizare: trecerea din sectorul de stat în cel particular.
• Societate civilă: ansamblul societăţii, situat în afara structurilor de stat şi a clasei politice.
• Stat de drept stat condus după principiile democratice, respectate riguros de puterile; legislativă, executivă şi
judecătorească.
• Şovinism: curent ultrana-ţionalist care exaltă calităţile proprii unei naţiuni şi dispreţuieşte celelalte popoare.
• Terapie de şoc măsuri economice dure, în vederea edificării economiei de piaţă.

AUTOEVALUARE
1. Ce s-a întâmplat în urma dezmembrării R.S.F. Iugoslavia?
2. Care sunt principalele dificultăţi economice ale perioadei de tranziţie?
3. Care sunt condiţiile necesare realizării unui regim democratic într-o fostă ţară comunistă?

STUDIU CAZ- u

i DESTRĂMAREA URSS
Politica de reforme, promovată de Mihail Gorbaciov, a provocat o reacţie contradictorie în republicile unionale: pe
de o parte, nomeclatura locală, ostilă curentului novator, s-a folosit de slăbirea rigorilor centraliste ale regimului
comunist pentru ca, prin autonomia dobândită, să se sustragă schimbărilor care îi ameninţau poziţia privilegiată:
pe de altă parte, sentimentele naţionale erau foarte puternice şi în rândul elementelor reformiste, democratice, pe
al căror sprijin conta Gorbaciov. în aceste condiţii, politica de „restructurare" şi „transparenţă" a accelerat - fără
voia iniţiatorului el -tendinţele centrifuge, separatiste.
Pentru a stopa politica de reforme şi a împiedica dezintegrarea URSS, un grup de comunişti dogmatici (rigizi,
inflexibili) a încercat să-l înlăture de la conducere pe M.S. Gorbaciov (19 august 1991). Deşi lovitura de stat a
eşuat, poziţia liderului sovie-tic a fost considerabil slăbită. De această situaţie au profitat liderii fostelor republici
unionale - în primul rând ai Federaţiei Ruse (Boris Elţîn), Ucrainei (Leonid Kravciuk) şi Bielorusiei (Alexandr
Lukaşenko) - care au pus capăt Uniunii Sovietice (25 decembrie 1991), înlocuind-o cu o vagă Comunitate a
Statelor Independente (CSI), cu o existenţă mai mult formală decât reală. în ciuda marilor dificultăţi economice,
Rusia face eforturi considerabile pentru a-şi păstra statutul de mare putere nucleară.

1. Care au fost cauzele destrămării URSS?

2. Credeţi că se mai poate reface fosta URSS? Argumentaţi.
 DESTRĂMAREA UNIUNII SOVIETICE
Ţara Suprafaţa Populaţie
2
1. Estonia 45 100 km 1,5 mii.
2. Letonia 64 500 km2 2,5 mii.
3. Lituania 65 200 km2 3,7 mii.
4. Belarus 207 600 km2 10,2 mii.
5. R. Moldova 33 700 km2 4,2 mii.
6. Ucraina 603 700 km2 51,1 mii.
7. Georgia 69 700 km2 5,7 mii.
8. Armenia 29 800 km2 3,6 mii.
9. Azerbaidjan 86 600 km2 7,7 mii.
10. Turkmenistan 488 100 km2 4 mii.
11. Uzbekistan 447 400 km2 23 mii.
12. Klrghistan 198 500 km2 4, 7 mii.
13. Tadjikistan 143 100 km2 6 mii.
14. Kazahstan 2 717 300 km2 17,5 mii.
15. Rusia 17 075 400 km2 147,8 mii.

-JsM
/
y
\ f ,— I
w
Lumea în pragul mileniului III

_ INTEGRAREA EUROPEANĂ Şl ATLANTICĂ

Prăbuşirea regimurilor comuniste şi, o dată cu aceasta, dispariţia blocului sovietic au făcut posibilă reunificarea
Europei, divizate până atunci între cele două mari alianţe militare: NATO şi Pactul de la Varşovia, separate prin
ceea ce s-a numit „cortina de fier". Distanţa dintre posibilitate şi realitate s-a dovedit însă a fi mult mai mare decât
se credea la început.
în perioada divizării Europei, decalajul economic dintre partea vestică şi cea estică a continentului s-a adâncit
foarte mult. Europa occidentală a cunoscut un mare avânt economic şi a parcurs mai multe etape ale proce-
sului de integrare (, 9 ) , Prin „Actul unic", semnat de cei 12 membri ai Comunităţii Europene (C.E.), în 1986
(intrat în vigoare la 1 ianuarie 1987), s-a suprimat controlul la frontiere şi s-a asigurat astfel libera circulaţie a
mărfurilor, capitalurilor, serviciilor şi persoanelor care s-au putut stabili în orice stat-membru, în timp ce diplomele
de studii au fost reciproc recunoscute.
Un însemnat pas pe calea integrării l-a constituit tratatul de la Maastricht (1992 - care a creat Uniunea
Europeană (U.E. - 9 ) şi a fixat etapele de parcurs în vederea instituirii monedei unice.
în 1994, au aderat la Uniunea Europeană, Austria, Finlanda, Suedia şi Norvegia.
Uniunea Europeană este o comunitate juridică ( O ) , ale cărei principale obiective sunt piaţa unică şi
integrarea economică, cetăţenia europeană pentru locuitorii statelor membre şi elaborarea unei politici externe
comune ( 9 ) . „Structura de rezistenţă" a Uniunii Europene include trei componente fundamentale: economică -
piaţa unică, moneda unică şi politica economică comună; politică - politica externă şi de securitate comună;
cooperare în domeniile justiţiei şi poliţiei, în vederea asigurării respectării drepturilor omului şi a combaterii
acţiunilor crimei organizate (grupări mafiote, trafic de, arme, droguri etc.).
De la 1 ianuarie 1999, a intrat în circulaţie moneda unică europeană (euro-moneda), mijloc esenţial pentru
unificarea economică a continentului (la ea au aderat 11 ţări vest-europene) şi de consolidare a poziţiei Europei
(deocamdată doar partea sa apuseană) în raport cu SUA şi cu valuta ei de circulaţie universală, dolarul.
în privinţa statelor foste comuniste, ele au fost împărţite în două grupe, în funcţie de stadiul de realizare a
reformelor economice: Polonia, Cehia, Ungaria, Slovenia şi Estonia urmează să poarte negocieri de aderare la
Uniunea Europeană, în timp ce România, Bulgaria, Slovacia, Letonia şi Lituania vor angaja discuţii de
preaderare, trecerea lor în prima categorie depinzând de satisfacerea cerinţelor formulate de Uniunea
Europeană.
Ţara noastră şi-a fixat ca obiectiv prioritar integrarea cât mai rapidă în structurile europene şi euro-atlantice
(NATO); astfel, prin participarea la Uniunea Europeană ea îşi vede sprijinit, pe plan intern, efortul de construire a
unei economii de piaţă care să aducă prosperitate, în timp ce adeziunea la Alianţa Nord-Atlantică îi garantează
securitatea, pe plan extern.
Prin convenţia de la Schengen (intrată în vigoare în 1995), se urmăreşte eliminarea controalelor de poliţie în
spaţiul comunitar şi împiedicarea pătrunderii de imigranţi ilegali din celelalte ţări.
O Jean Monnet, „părintele Europei unite".
Jean Monnet (1888-1979) a fost fiul unui negustor de coniac. Formându-şi o solidă pregătire în domeniul econo-
mic, el s-a făcut cunoscut în perioada interbelică, prin competenta sa profesională. în zilele căderii Franţei
(1940), a propus lui Churchill proiectul unei uniuni politice între Marea Britanie şi Franţa. După eliberarea tării de
sub ocupaţia germană a elaborat „planul Monnet" de redresare economică a Franţei, în cadrul Planului Marshall.
Alături de omul politic francez Robert Schuman, a pus bazele „Comunităţii Europene a Cărbunelui şi Otelului"
(1950), nucleul viitoarei Pieţe Comune şi a Uniunii Europene, cei doi fiind consideraţi „părinţii Europei".
9 „Actul unic şi tratatul de la Maastricht au creat, la sfârşitul secolului, un spaţiu economic fără frontiere şi o
monedă europeană (...). începând din 1989, marile mutaţii cunoscute de ţările Europei de Est impun o nouă
dinamică pentru construcţia europeană (...). Comunitatea trebuie, aşadar, să ia în consideraţie extinderea rapidă
prin includerea de noi ţări membre."
„părintele
88-1979) a itor de co-o solida liul econo-unoscut în , prin com-iională. In ii (1940), a Il proiectul ntre Marea 3upă
elibe-:upaţia ger-at „planul are econo-cadrul Pia-Maturi de ez Robert lazele „Co-i a Carburo), nucle-omune şi a
Mi doi fiind Europei".
statul de la creat, la un spa(iu mtiere şi o «na (...). 89, marile i de tarile pun o nouă construcţia Comunitatea' ă
ia în con-rea rapidă de noi ţâri
'Histoire du
„Tratatul de la Maastricht se poate compara cu un templu care se sprijină pe trei piloni şi are deasupra un
fronton.
Frontonul enumera obiectivele: cetăţenia europeană, piaţa unică, integrarea economică, politica externă.
Pilonul central, Comunitatea Europeană, include piaţa internă europeană, politicile economice comune (socială,
regională, agricolă, de mediu etc.) şi uniunea monetară.
Cei doi piloni laterali reprezintă Politica Externă şi de Securitate Comună (PESC), pe de o parte, şi cooperarea
juridică şi poliţienească, pe de altă parte."
(Pascal Fontaine, Construcţia europeană de la 1945 până în zilele noastre)
Care sunt principiile fundamentale, enunţate de Tratatul de la Maastricht?

VOCABULAR
• Comunitate juridică: asociere de state care îşi armonizează reglementările juridice.
• Proces de integrare: ansamblul măsurilor şi demersurilor în vederea unificării economice şi politice a Europei
sau a unei părţi a ei.
• Valută: unitate monetară a unui stat, folosită în plăţile internaţionale.
****** rotsrx «wwu A (Mttftt* eu*o*>*,'ci «a* st s temo ^*nr*c» OAeprvìiA cohomìta*
Pe ce principiu se întemeiază efortul de unificare a Europei?

1 Reprezentare simbolică a integrării europene, realizată de revista americană

Time.
Ea pune în lumină efortul ţărilor cu o economie încă fragilă de a-şi deschide drum spre „cetatea bunăstării",
reprezentată de Uniunea Europeană.
AUTOEVALUARE
1. Ce este Uniunea Europeană?
2. Care sunt etapele realizării unităţii europene, după prăbuşirea comunismului?
3. De ce este necesar ca România să se integreze structurilor euro-atlantice?
4. în ce stadiu se află procesul de integrare a României în Uniunea Europeană şi în NATO?

Relaţiile interinstituţionale ale Uniunii Europene.

O Fostul cancelar german, Helmuth Kohl, unul dintre promotorii energici ai unităţii continentului, considerată o
garanţie a integrării paşnice a Germaniei reunificate în structurile
europene.
Lumea în pragul mileniului III
PROBLEME GLOBALE ALE OMENIRII
Reţeaua de raporturi economice care a acoperit întreaga planetă şi impactul mondial al celor mai
multe evenimente sau crize din diferitele ei zone (difuzate rapid prin mass-media), precum şi ampla
dezvoltare a liniilor aeriene care au redus considerabil timpul necesar străbaterii marilor distanţe au
făcut ca Pământul, figurat vorbind, din cauza unei interdependenţe generalizate, să devină un „sat
global".
Probleme de cea mai mare însemnătate pentru viitorul omenirii nu mai pot fi rezolvate de către un
singur stat sau de către un grup de state, ci reclamă soluţii globale, adică la scara întregii planete.
Găsirea acestor soluţii implică participarea tuturor statelor, precum şi stricta lor aplicare de către toţi
membrii comunităţii internaţionale.
Cele mai importante probleme globale ce îşi aşteaptă rezolvarea în mileniul III sunt: asigurarea în
continuare a progresului tehnologic, desăvârşirea societăţii informaţionale (O), folosirea raţională a
resurselor planetei noastre (), protecţia mediului înconjurător (prin mijloace ecologice -O), combaterea
efectului de seră (schimbarea climei prin încălzire) prin protecţia stratului de ozon (), prevenirea lipsei
de apă, atât de necesară pentru agricultură, lupta împotriva maladiei SIDA (Sindromul Imunodeficitar
Dobândit - O, ), eradicarea traficului şi consumului de droguri (). Sporul populaţiei, neînsoţit de
utilizarea judicioasă a resurselor de hrană ale globului, poate crea mari disfuncţionalităţi, cu urmări
dintre cele mai grave asupra dezvoltării somatice şi psihice a populaţiilor din regiunile defavorizate,
cei mai loviţi fiind copiii. încălzirea atmosferei este însoţită de secetă şi de extinderea deserturilor,
ceea ce are drept urmare reducerea suprafeţelor cultivabile şi implicit a resurselor alimentare.
Virusul HIV nu numai că îmbolnăveşte ireversibil, cel puţin deocamdată, pe cei care l-au contractat,
dar afectează grav raporturile intime dintre oameni şi creează o stare de anxietate (nelinişte)
colectivă.
Pentru soluţionarea problemelor globale este necesară elaborarea unor strategii de durată, întemeiate
pe colaborarea guvernelor, a organizaţiilor non-guvernamentale (ONG) şi, în general, a societăţii
civile. Un rol important revine Bisericii () şi organizaţiilor religioase care exercită o mare influenţă
asupra credincioşilor lor şi îi pot, astfel, determina să ia parte la acţiunile îndreptate spre soluţionarea
problemelor globale.
Este evident că pentru rezolvarea unor probleme ca acelea referitoare la protecţia mediului, a
protecţiei stratului de ozon, descoperirea tratamentului maladiei SIDA etc. este necesară mobilizarea
întregului potenţial ştiinţific în vederea elaborării unor noi tehnologii, medicamente etc. Ştiinţa devine
astfel o componentă esenţială a efortului comunităţii internaţionale de a asigura resursele de hrană şi
bunăstarea membrilor ei. Cei mai valoroşi reprezentanţi ai ştiinţelor şi culturii, precum şi
personalităţile sau organizaţiile care contribuie decisiv la eliminarea crizelor şi focarelor beli-
gene sunt distinse cu Premiile Nobel (create de chimistul suedez Alfred Nobel, inventator al
dinamitei, şi acordate anual, din 1901) pentru mari realizări în domeniile fizicii, chimiei,
medicinii, economiei (creat în 1969), literaturii şi instaurării păcii ( ) .
Soluţionarea în mileniul III a problemelor globale, enunţate mai sus, nu este posibilă fără pregătirea
solidă şi responsabilă a tinerilor de astăzi.

Un copil din zona Cernobîl la controlul sanitar de verificare a radioactivităţii.

Accidentul de la Cernobîl a fost cel mai mare dezastru nuclear de după război.
„Distrugerea pădurilor planetei se accelerează mereu, iar deserturile se extind fără încetare. Eroziunea solului
subminează nu numai producţia agricolă, dar şi mijloacele de a-şi câştiga existenţa a milioane de persoane, în
timp ce dispariţia treptată a speciilor de plante şi animale diminuează rapid moştenirea noastră biologică. Pentru
prima dată în istorie, noi modificăm chiar şi structura atmosferei terestre, distrugând stratul de ozon care ne
protejează de radiaţiile ultraviolete, şi provocăm acumularea «gazelor de seră» care duc la încălzirea climei
Pământului."
Nelson Mandela (stânga), preşedintele Africii de Sud, şi predecesorul său, Frederick de Clerk, laureaţi ai
Premiului Nobel pentru pace.
a Cernobîl la 5 verificare a
3 Cernobîl a re dezastru Izbol.
Jdurilor pla-ază mereu,
extind fără lea solului numai pro-dar şi mij-âştiga exis-e persoane, ia treptată a s şi animale
moştenirea :ă. Pentru istorie, noi şi structura tre, distru-zon care ne iiaţiile ultra-im acumulaseră» care rea climei
Starea lumii,
sla (stânga), ii de Sud, şi Frederick de 3/ Premiului
O „Puţine tragedii din istoria umanităţii au captat atenţia în asemenea măsură ca SIDA. Nici o boală, trecută sau
prezentă, nu a generat o reacţie internaţională egală cu mobilizarea permanentă a Organizaţiei Mondiale a
Sănătăţii (OMS) pentru combaterea SIDA. Din câte se ştie până acum, nici o maladie nu a trezit mai multă
nelinişte, nu a adus mai multe prejudicii celor afectaţi, nu a stârnit atâtea dezbateri pe teme morale, etice şi
juridice, şi nici o alta nu a obligat cu mai multă tărie societatea să ia în discuţie probleme care, altfel, sunt
ignorate cu multă uşurinţă: abuzul de stupefiante, sexualitatea şi condiţia păturii sărace a societăţii." (Lori Heise,
Starea lumii, 1989)

VOCABULAR
! • Administraţie publică: an-^ samblul instituţiilor de stat care j gospodăresc ţara.
Beligen: generator de război.
• Gestiune economică: ad-
; ministrarea unei întreprinderi; i i conducerea unei activităţi de j producţie sau de schimb.
• Internet: sistem de reţele de j calculatoare - conectate între j ele - care înlesneşte circuitul S
! informaţiei în întreaga lume. ! • Somatic: care ţine de corpul j i uman.
• Tranzacţie: înţelegere, | acord.

AUTOEVALUARE
1. Ce sunt premiile Nobel?
2. Care sunt marile probleme de rezolvat ale mileniului III?
3. Ce rol revine tinerilor în această direcţie?
Papa loan Paul al ll-lea, una dintre personalităţile reprezentative ale epocii noastre care a implicat Biserica
Catolică în toate marile probleme ale lumii contemporane, de la afirmarea valorilor creştine şi a celor democratice
la problemele demografiei.
Autorităţile columbiene duc o campanie de distrugere a plantaţiilor de mac folosite la fabricarea drogurilor.
Tragedia unei mame: copilul său este infectat cu
virusul HIV.

O Societatea viitorului va avea ca valoare fundamentală informaţia, iar computerul va asigura transferul ei rapid
şi eficient. Practic, calculatoarele interferează - încă de pe acum - toate domeniile care compun civilizaţia noastră
(economic, social, cultural etc). Exemplificăm cu o scurtă listă de domenii în care calculatorul are un rol esenţial:
producţia asistată de calculator, roboţi industriali şi inteligenţă artificială, gestiune economică şi administraţie
publică, tranzacţii financiare şi bursiere, comerţul electronic (vânzări şi publicitate prin Internet A telecomunicaţii,
cărţi pe compact disc şi Internet, tehnoredactare computerizată (manualul pe care îl aveţi în faţă a fost realizat pe
calculator).
Ravagiile foametei lovesc mai ales tinerele generaţii.
Lumea m pragul Tf^Ev?«ÎteŞtC<&k
O Adevărată luptă între David şi Goliat, lupta cecenilor conduşi de Djohar Dudaev, pentru independenţă împotriva
trupelor ruse, a oferit exemplul forţei mobilizatoare a idealului neatârnării naţionale. Deşi superioritatea militară a
Rusiei şi-a spus în final cuvântul, cecenii au izbutit să-şi asigure o autonomie „de fapt".

STABILITATE Şl INSTABILITATE ÎN
KElKţUlfc \NTtRNIVţlQNALE
Prăbuşirea regimurilor comuniste şi dezintegrarea URSS au dus la dispariţia bipolarităţii. Pentru prima
dată în istorie, o singură ţară - SUA- poate domina, graţie uriaşului său potenţial militar, întreaga
planetă (@).
în Europa, sfârşitul Războiului rece a adus schimbări în configuraţia politico-teritorială. Cea mai
importantă a fost reunificarea Germaniei (1990), divizată din 1945 şi redevenită acum cea mai mare
putere economică a continentului.
Dacă alianţa nord-atlantică şi integrarea europeană sunt factori de stabilitate în relaţiile internaţionale,
alte schimbări politico-teritoriale din perioada postcomunistă au generat instabilitate şi conflicte
violente.
După destrămarea URSS, situaţia în zona caucaziană s-a înrăutăţit: în Georgia au apărut mişcări
separatiste, iar cecenii au început un război de lungă durată pentru dobândirea independenţei (O). în
Asia Centrală, Tadjikistanul a devenit teatrul unui război civil.
Rivalităţile economice devenite, uneori, „războaie economice", camuflate sau făţişe, constituie de
asemenea factori de instabilitate.
Descoperirea unor însemnate zăcăminte de petrol şi gaz metan în zona Mării Caspice a conferit un
mare interes economic şi strategic acestei regiuni. Existenţa unor conflicte între statele din zona
caucaziană şi a unor mişcări separatiste în interiorul lor crează mari dificultăţi în determinarea
traseelor pe care urmează să fie amplasate conductele de petrol şi gaz metan. România este
interesată în cel mai înalt grad ca una dintre aceste conducte să treacă şi pe teritoriul ei, întrucât
acest lucru ar reprezenta un factor de prosperitate. Discuţiile despre reactivarea celebrului „drum al
mătăsii", care acum ar fi un „drum al petrolului", au drept obiectiv transformarea unor întinse spaţii
euro-asiatice în zone de intensă activitate economică, ferite de tulburări etnice şi de conflicte militare.
Şi mai grave au fost conflictele ivite în urma destrămării Iugoslaviei: între Serbia şi Croaţia, între
sârbii, musulmanii şi croaţii din Bosnia-Herţegovina, între sârbi şi albanezi în regiunea Kosovo.
La tensiunile şi conflictele din Europa s-au adăugat celelalte mai vechi, din alte părţi ale globului, care,
după încetarea Războiului rece, au înregistrat o recrudescenţă. Irakul, după încheierea
îndelungatului război cu Iranul, a invadat Kuweitul (1990), ceea ce a determinat riposta energică a
ONU, care a dus la alungarea invadatorului (B). Tensiunea din Orientul Mijlociu (A) este agravată de
activitatea organizaţiilor fundamentaliste islamice, care s-au angajat în acţiuni teroriste (atentate).
La conflictele politice, etnice sau religioase se adaugă - ca factori de instabilitate - criminalitatea
económico-financiará, activitatea grupărilor mafiote, teroriste, ale traficanţilor de droguri etc. care şi-
au creat reţele internaţionale, ameninţând securitatea statelor.
Prăbuşirea comunismului în URSS şi în ţările est-europene nu a adus, aşadar, pacea şi securitatea
atât de dorite de „Lumea liberă" în anii Războiului rece.
Pentru a face faţă noilor sfidări, este necesară existenţa unor structuri politice şi militare, capabile să
facă faţă oricăror ameninţări la adresa păcii mondiale, venite din partea forţelor interesate să
destabilizeze statele şi raporturile normale dintre ele.

VOCABULAR
• Embargo; interzicerea de către un stat a relaţiilor economice cu alt stat.
• Fundamentalism islamic; acceptarea integrală şi rigidă a învăţăturii Coranului.
• Mişcări separatiste: acţiuni politice sau militare ale unor minorităţi etnice sau religioase, vizând despărţirea de
statul pe teritoriul căruia locuiesc.
; • Recrudescenţă; revenirea cu forţă sporită a unui fenomen, curent politic etc.

AUTOEVALUARE
1. Explicaţi prelungirea conflictului din Orientul Mijlociu.
2. Ce însemnătate ar avea „drumul petrolului" pentru România?
3. Care sunt principalele ameninţări la adresa păcii şi securităţii internaţionale?
4. Localizaţi principalele focare de tensiune în relaţiile internaţionale de astăzi.
iterzicerea de relaţiilor eco-at.
ilism islamic; gralâ şi rigidă a lului.
ratiste: acţiuni litare ale unor ce sau reli-jespârţirea dej iul căruia locu-
nţă: revenirea Dhtă a unui it politic etc.
ALUARE
ţi prelungirea din Orientul
rinătate ar avea olului" pentru
I
int principalele adresa păcii şi rnaţionale? aţi principalele siune în relaţiile de astăzi.

A.
OmIntulMuiocu
STUDIU
B. RĂZBOIUL DIN GOLF
Eforturile de a instaura pacea în Orientul Mijlociu, prin găsirea unei formule care să garantete securitatea
Israelului şi sâ dea satisfacţie cererii arabilor palestinieni de a avea un stat propriu, independent, nu au cunoscut
decât un succes parţial Ca urmare a medierii SUA, Israelul a acceptat principiul „teritorii în schimbul păcii" şi à
cedat administraţiei Autorităţii Palestiniene, condusă de Yasser Arafat. Cisiordania şi fâşia Gaza. Continuarea
acţiunilor teroriste împotriva Israelului de către organizaţiile musulmane extremiste, âi căror membri se ascurid m
teritoriile palestiniene, a slăbit procesul de pace. ale cărui baze fUeeseră definite prin acordul de la Oslo (1993)>
şi a créât tenêlUhi fhtre guvernul israelian şi Autoritatea Palestiniană, fncercările de mediere întreprinse de SUA
nu au dat rezultatele aşteptate, fn prezent, procesul de pace, care căpătase prin acordurile de la Oslo
uri rtou Impuls, a fost suspendat până la alegerile programate pentru anul 1999, în Israel.
Preşedintele SUA, Bill Clinton, între fostul premier israelian, Itzhak Rabin (stânga), şi Yasser Arafat (dreapta),
şeful Autorităţii Palestiniene.

La 2 august 1990, sub pretextul că deţine drepturi istorice asupra Kuweitului, Irakul, condus de Saddam Hussein,
a invadat acest emirat şi l-a anexat.
ONU a condamnat agresiunea şi a instituit un embargo comercial împotriva Irakului şi, faţă de refuzul
Baghdadului de a-şi retrage trupele, a declanşat, la 3 Ianuarie 1991, o operaţiune militară (.Furtună în deşert).
grosul forţelor fiind asigurat de SUA. fn urma acestei acţiuni, Kuweitul a fost eliberat (27 februarie), dar Irakul a
rămas sub un regim de sancţiuni şi de control al ONU. existând indicii că autorităţile de la Baghdad fabrică în
secret arme bacteriologice şi chimice.
Refuzul guvernului irakian de a coopera cu echipele de control a determinat acţiunea de pedepsire americano-
englezâ (bombardamente aeriene), din decembrie 1990 („ Vulpea deşertului").
1. Care au fost cauzele Războiului din Golf?
2. Cum se explica prelungirea crizei din aceasta regiune până astăzi?
SUPERPUTEREA AMERICANĂ
principalele state unde sunt staţionate trupe americane
ţări împotriva cărora SUA au adoptat sancţiuni economice între 1993-1996, acuzându-le de terorism, trafic de droguri, proliferare
nucleară, încălcarea drepturilor omului, a legislaţiei muncii şi mediului etc.
numărul de soldaţi americani staţionaţi în ţara respectivă

1. Afghanistan 10. Columbia 18. Irak 27. Pakistan

2. Angola 11. Coreea de Nord 19. Iran 28. Qatar

3. Arabia Saudita 12. Croaţia 20. Italia 29. Rusia

4. Birmania 13. Cuba 21. Libia 30. Rwanda

5. Bosnia 14. Emiratele 22. Maldive 31. Serbia

6. Brazilia Arabe Unite 23. Mauritania 32. Sudan

7. Burundi 15. Gambla 24. Mexic 33. Siria

8. Canada 16. Guatemala 25. Nicaragua 34. Taiwan

9. China 17. Haiti 26. Nigeria 35. Zair

HISTORIA MAGISTRA VITAE?

LECŢIE
A. „Fiecare generaţie face istoria sa nu pe ruine, ci pe achiziţiile generaţiei precedente. Fiecare moment al
prezentului proiectează sub un alt unghi trecutul, descoperind aspecte neprevăzute." (Charles Samaran)
B. „Ceea ce caracterizează faptul istoric este... semnificaţia sa umană. El este un moment al voinţei noastre, al
reuşitei noastre sau al eşecului nostru. A stabili faptele trecutului (pur şi simplu aşa cum s-au petrecut) ne seduce
mai puţin decât
a le interoga şi a le confrunta cu efortul din care provin.....este inevitabil ca omul
să se interogheze asupra sensului acţiunii sale." (E.H. Carr)
C. „Istoria trebuie să caute elementele vieţii de totdeauna, în sublima sforţare de a înţelege." (Nicolae lorga)
D. „Eu văd datoria istoriei într-un fel asemenea celei a artei: istoricul nu trebuie nici să moralizeze, nici să
filosofeze, ci să expuie clar şi în înlănţuire logică faptele." (Vasile Pârvan)
E...... nu tot ce se întâmplă în legătură cu omul este istoric. Omul face o
mulţime de bunuri şi participă la o mulţime de evenimente pe care istoria nu le înregistrează. Ce este atunci
istorie? Numai ceea ce are semnificaţie pentru om îndeosebi, pentru speţa umană întreagă." (Wilhelm
Windelband)
F. „Cine va nega rolul violent al istoriei? Fireşte ea nu trebuie să se piardă în fabricarea unui naţionalism
întotdeauna criticabil, nici să se afunde numai într-un umanism care se bucură de preferinţele mele. Marea
problemă este că istoria este ingredientul fără de care nici o conştiinţă naţională nu este viabilă, şi fără această
conştiinţă nu poate exista nici o cultură originală, o civilizaţie adevărată." (Femand Braudel)
G. „în secolul XX, omul nu se mai concepe ca un individ liber, autonom, independent de o lume pe care o
influenţează fără să o determine. Devine conştient de sine în istorie, se simte solidar cu lanţul timpurilor şi nu se
poate concepe izolat de continuitatea vârstelor anterioare. Manifestă curiozitate faţă de istorie ca faţă de o
prelungire a sa, a unei părţi a fiinţei sale." (Philippe Aries)
H. „Eu înţeleg legile matematicii, dar în faţa celei mai simple realităţi istorice, în care-ţi trebuie intuiţie, mă simt în
dificultate, ca ultimul dintre imbecili." (Karl Marx)
I. „Logica ştiinţei moderne poate explica foarte multe despre lumea noastră: de ce noi, locuitorii democraţiilor
avansate, suntem mai degrabă funcţionari şi nu ţărani care abia îşi câştigă existenţa muncind din greu pământul,
de ce suntem membri ai sindicatelor sau organizaţiilor profesionale şi nu ai triburilor sau clanurilor, de ce ne
supunem autorităţii birocratice superioare şi nu autorităţii preoţilor, de ce suntem alfabetizaţi şi vorbim o limbă
naţională comună." (Francis Fukuyama)

Frederick Jackson Turner (1861-1932), istoric american.

A explicat istoria SUA prin deplasarea frontierei de la est la vest.
EAR L
Nicolae lorga (1871-1940), cel mai mare istoric român (fotografie din 1904).
Autorul unei valoroase opere de dimensiuni impresionante consacrate istoriei naţionale şi celei universale: 1359
cărţi şi broşuri şi circa 25 000 de articole.
Gheorghe Brătianu, istoric român (1898-1953).
Analizele sale au urmărit să pună în evidenţă relaţiile dintre istoria românilor şi cea universală. Pentru prima dată
în interpretarea istorică de la noi a valorificat elemente ale tradiţiei (mituri şi legende istorice).

Fernand Braudel, istoric francez (1902-1985).

S-a ocupat de evoluţia civilizaţiilor pe termen lung, subliniind elementele de continuitate (economice, sociale şi
mentale) de la o epocă la alta.

FIŞA DE EVALUARE
NOTAŢI CU DA AFIRMAŢIILE CORECTE Şl CU NU PE CELE INCORECTE:
1. Napoleon a fost contemporan cu Ştefan cel Mare.
2. Bismarck a trecut prin localitatea X este un fapt istoric.
3. în secolul al XlX-lea, modelul democraţiei a fost oferit de Imperiul rus.
4. Giuseppe Verdi a fost un mare scriitor.
5. Tablourile lui Nicolae Grigorescu sunt un produs al economiei româneşti.
6. Franţa este o naţiune din Europa.
7. Civilizaţia egipteană în secolul al XlX-lea s-a caracterizat printr-o tehnică avansată.
8. în epoca modernă fiecare naţiune a evoluat separat.
9. Criza de supraproducţie din 1929-1933 a contribuit, în majoritatea ţărilor, la o creştere economică fără
precedent.
10. Gulagul a fost un succes al civilizaţiei contemporane.
11. Dezintegrarea Iugoslaviei în mai multe state a fost o consecinţă a Războiului din Golf.
Dacă răspunsurile au fost corecte - adică NU - acest lucru se datorează faptului că:
• aţi înţeles
- succesiunea timpului istoric (A)
- deosebirea dintre faptul de viaţă şi faptul istoric care se corelează cu alte acţiuni (B)
- noţiunile cheie - stat, naţiune, economie, civilizaţie (C, D, E, F)
- legăturile dintre naţiuni şi civilizaţii (G, H)
• aveţi o opinie întemeiată pe argumente (I)
Toate acestea vă ajută să înţelegeţi realităţile lumii în care trăiţi, să vă formaţi o părere despre ele, să o discutaţi
cu ceilalţi, să ascultaţi şi opiniile lor şi să puteţi alege în cunoştinţă de cauză.
CUPRINS
Cum se utilizează manualul.....................................3
EPOCA MODERNĂ...................................................4 EPOCA CONTEMPORANA
• Lumea la începutul secolului al XlX-lea
1. Importanţa istorică a Revoluţiei franceze
şi a perioadei napoleoniene.................................6
2. Ideologii, regimuri politice şi
sentimentul naţional............................................8
• Revoluţia agrară şi revoluţia industrială
1. Revoluţia agrară................................................12
2. Revoluţia industrială..........................................14
3. Oraş şi sat - spaţiu al dezvoltării sociale...........16
• Europa între absolutism şi liberalism
1. Congresul de la Viena şi Sfânta Alianţă...........18
2. Europa între revoluţie şi contrarevoluţie, 1815-1848 ......................................................... 20
3. Revoluţia de la 1848-1849.................................24
• Stat şi naţiune în a doua jumătate a secolului XIX
1. Naţiunile şi statele naţionale.............................28
2. Austro-Ungaria, stat multinaţional.....................32
• Civilizaţia la răscruce de secole
1. Ştiinţele şi tehnica.............................................34
2. Dezvoltarea industriei........................................38
3. Oraş şi sat în secolul al XlX-lea........................42
4. Artele şi societatea............................................46
• Europa şi lumea extraeuropeană
în epoca modernă (Lecţie de sinteză)..........50
• Fişă de evaluare...............................................51
• Primul război mondial
1. Imperialismul colonial........................................52
2. Europa alianţelor politico-militare......................54
3. Desfăşurarea războiului....................................56
4. Organizarea postbelică a lumii..........................60
• Viaţa cotidiană în timpul primului
război mondial (Lecţie de sinteză)...............62
• Fişă de evaluare...............................................63
..............................64
• Democraţie şi totalitarism
1. Statele democratice şi statele totalitare.............66
2. Mişcarea comunistă internaţională....................70
3. Viaţa cotidiană în marile oraşe..........................72
4. Evoluţia relaţiilor internaţionale.........................74
• Fascism şi comunism în
perioada interbelică (Lecţie de sinteză).......78
• Fişă de evaluare..............................................79
• Al doilea război mondial
1. De la războiul continental la cel mondial...........80
2. Victoria Naţiunilor Unite.....................................84
• Lumea postbelică şi problemele sale
1. De la alianţă la confruntare...............................88
2. Confruntarea Est-Vest: Războiul rece................92
3. Decolonizarea...................................................94
4. Revoluţia ştiinţifico-tehnică...............................96
5. Situaţia economică şi politică
a „Lumii libere"...................................................98
6. Situaţia economică şi politică
a „Lumii comuniste".........................................102
• De la Societatea Naţiunilor
la ONU (Lecţie de sinteză)..........................106
• Fişă de evaluare............................................107
• Lumea în pragul mileniului III
1. Situaţia statelor foste comuniste......................108
2. Integrarea europeană şi atlantică....................112
3. Probleme globale ale omenirii.........................114
4. Stabilitate şi instabilitate
în relaţiile internaţionale...................................116
• Historia magistra vitae?
(Lecţie de sinteză).........................................118
• Fişă de evaluare............................................119