Crimă și Pedeapsă

Deodata mi se face moarte cum altora somn li se face. Și cum lor li se

îngreunează ochii, așa și mie mi se îngreunează inima.
Jucandu-ne noi insine-ntr-o doara
"de-a Domnul si de-a Dracul", nu Te temi
ca-n loc sa ne sanctifici, ne blestemi ?
ca-n loc sa-ti dovedesti in mine chipul ,
imi curgi ca printre degete nisipul ?

Coboara, Doamne, ca sa vezi ca jos

jocul nostru-i foarte serios …

Am descoperit că, dacă ni s-ar da prilejul să cădem în ispită, până la urmă am

şi cădea. În funcţie de condiţii, toate fiinţele umane de pe pământ sunt dispuse să
facă rău. De cele mai multe ori, oamenii ajung ticăloşi pe nesimţite. De mine,
însă, virtutea s-a desprins, ca o mantie, într-o singură clipă. De la păcate de
nimic am trecut cu paşi de uriaş la grozăvii mai mari. În trecerea mea prin valea
întunecată, tânjesc după mila semenilor mei. Mi-ar plăcea să creadă că am fost
roabă a unor împrejurări mai presus de voinţa omenească.
Când ajung în puterea varstei, cei mai mulţi oameni rareori păstrează o
impresie lămurită despre întâmplările din frageda copilărie. Totul e o umbră
cenuşie, o amintire slabă şi şovăielnică, un amestec nedesluşit. Cu mine însă s-a
petrecut altceva. Am simţit şi am trăit în copilăria mea cu puterea unui om care
trăiește în toată firea. Totul regăsesc acum întipărit în memorie, adânc săpat şi la
fel de durabil ca inscripţiile de pe medaliile cartagineze.

Tatăl meu era directorul foarte bine plătit al unei firme uriaşe care fabrica
arme. Într-o după-amiază a primit un telefon, o voce îi zicea că un grup terorist îi
răpise soţia. I-au cerut să păstreze secretul, i-au spus că soției nu i se va întâmpla
nimic dacă urmează instrucţiunile pe care aveau să le dea ei.
Nici nu era vorba de un furt, ci de o vânzare legală care putea trece total
neobservată în compania pentru care lucra. Ca un cetăţean, educat în respectul
legilor şi obişnuit să se simtă apărat de ele, primul lucru pe care l-a făcut a fost
să anunţe poliţia. Înainte de sfârşitul zilei, ascunzătoarea unde era ţinută mama
mea, a fost invadată, şi răpitorii — doi tineri şi o fată, aparent fără nici o
experienţă, simple piese eliminabile ale unei puternice organizaţii politice —
erau morţi, ciuruiţi de gloanţe. Avuseseră însă timp să-mi execute mama.
La câteva zile, eram cu tata, ne îndreptam spre casă cu maşina. Deodată, la
intrarea în oraş am auzit un câine schelălăind. Am vrut să trecem mai departe,
dar câinele parcă urla şi mai tare, parcă implora să fie ajutat. Am oprit maşina
şi...el a coborât. La câteva minute, am auzit vocea tatei uşor ridicată, dar n-am
putut distinge cuvintele. Vocea altui om a venit ca o rafală de mitralieră, am
simţit cum inima îmi bate să iasă din piept şi cu o mişcare bruscă am coborât şi
eu din maşină. Era ceaţă şi ningea, iar siluetele lor păreau să se îndepărteze pe
măsură ce mă apropiam. O lovitură înfundată m-a făcut să tresar şi am auzit
geamătul câinelui şi pe cineva alergând. Când am ajuns, tata era întins pe
marginea câmpului...părea îngheţat, atât era de nemişcat. L-am strigat, l-am
zgâlţâit, l-am implorat să se ridice. (intră cântec). De-atunci retrăiesc zilnic acele
clipe şi mă sufoc. Nenorocirile de peste tot m-au năvălit.Simt că turbez, urlu de
nu mai pot și lumea spune : ,,Săraca de ea!”. Jur, nici unul din dușmanii mei nu
se va bucura, râzând că-mi frânge inima.
Cunosc bine arma şi muniţia folosită pentru uciderea familiei mele şi ştiu
unde au tras: în piept. Când intră, glonţul face doar un mic orificiu, mai mic
decât lăţimea degetului dumitale mic. Totul durează mai puţin de două secunde;
două secunde ca să mori s-ar putea să nu pară mult, dar nu aşa se măsoară
timpul.
Mai multe căi de nimicire deslușesc dar nu știu pe care s-o aleg.
Știu câţi paşi am de făcut din poarta casei lui până acolo: exact şapte sute
treizeci, planurile mele sunt cu multă iscusinţă puse la cale. Am de gând să-mi
duc la îndeplinire planul şi am hotărât să-l fac să simtă toată răutatea care mă
însufleţește. De fapt, m-am dus de multe să fac o repetiţie.
 Am ajuns în camera lui, am pătruns în ea tiptil. Am făcut un pas şi i-am
ascultat răsuflarea liniştită. Încredinţată fiind că doarme, m-am înapoiat pe
coridor, am luat lampa şi m-am apropiat cu ea de pat. Perdelele erau trase de jur
împrejur; razele de lumină căzură cu toată strălucirea asupra celui adormit, şi în
aceeaşi clipă privirile mi s-au oprit pe chipul lui. M-am uitat la el şi am
încremenit; un fior de gheaţă îmi străbătu tot trupul. Pieptul îmi zvâcnea,
genunchii îmi tremurau, mintea întreagă mi-era cuprinsă de o groază nespusă.
Gâfâind, am coborât lampa şi mai aproape de faţa lui. Acestea să fi fost
trăsăturile lui William Wilson, acestea chiar? Vedeam, de bună seamă, că erau
ale lui, dar tremuram ca în friguri, închipuindu-mi că nu. Le priveam mereu şi,
între timp, în mintea mea se frământa o lume de gânduri fără şir. Dacă ți s-ar
întâmpla ceva care să te trezească din somn? Dacă ai avea un copil și ți-ar muri ?
Dacă aș putea să te văd trecând prin așa ceva... Mă întreb dacă măcar atunci ai
deveni și tu o făptură omenească. Vreau să intru până la brâu în lacrimile tale, să
mă bălăcesc în ele și să cânt. Vreau să fiu de față când o să te târăști în
genunchi. Vreau să fiu de față și să te privesc dintr-un fotoliu de orchestră. Vreau
să te văd târându-te cu fața în noroi – asta-i singura mea speranță.
Am pierdut lucrul cel mai însemnat pe care-l poate avea un om: credinţa în
aproapele său. Am râs şi am plâns de ironia lui Dumnezeu, de felul cum mi-a
arătat, într-un chip atât de absurd, că suntem o unealtă a Binelui şi-a Răului.
Sunt un om care străbate pământul cu un diavol alături; ca să-l îndepărtez sau
ca să-l accept definitiv, trebuie să răspund la anumite întrebări. Vreau să ştiu
dacă, la un moment dat li s-ar fi putut face milă şi le-ar fi lăsat să plece, cu atât
mai mult cu cât războiul acela nu era cu familia mea. Vreau să ştiu dacă există o
fracţiune de secundă, în înfruntarea dintre Rău şi Bine, când Binele ar putea
învinge. Într-o bună zi, o să scriu un roman. Am totul aici. E scris cu flăcări
lungi de un kilometru.
Nu mai pot sta la îndoială. Știu ce-mi rămâne de făcut. Nu mai ai mult de trăit,
ești ultimul vlăstar cu care se stinge neamul tău. Voi, duhuri, ce daţi gînduri
ucigaşe, stîrpiţi femeia-n mine şi turnaţi-mi din creştet pină-n tălpi cruzime
oarbă. Vîrtos să-mi fie sîngele, căinţa nu-şi afle-n el nici loc, nici drum ; iar mila
să nu-mi clintească, ispitindu-mi firea, cumplitul scop, ca nu cumva să preget
cînd trec la faptă. Tu-mbracă-te-n a iadului fum negru si vino, deasă noapte, să
nu vadă pumnalul meu tăios ce rană face. Şi nici, pîndind prin văl de bezne,cerul
să-mi strige : Stai
Dar plânsul meu amar nu va înceta, nici geamătul, atâta vreme cât voi vedea
sclipirea stelelor. Nătâng acela care uită moartea cumplită a părinților săi. Acum,
sper pe dușmanul meu să-l răsplătesc cu o pedeapsă dreaptă. Eu, ce aud? Îl aud
întruna scâncind. Și eu? Am să sfârșesc cu sufletul otrăvit și cu mintea plină de
răutate. Mi-e greu! Off, de ce nu pot intr-n pământ?
Copil frumos, te-aş ţine-ascuns
în locul unde n-au pătruns
nici răutatea, nici mânia,
în locul unde e stăpână bucuria.
Şi ţi-aş păstra desţelenită
grădina vieţii, şi-nflorită,
ca un surâs să fie fiecare floare,
pe chipul tău să râdă lumina de la soare.
Şi ţi-aş aşterne dragoste în cale,
din suflet aş lăsa să scuture petale,
ca să nu simţi nici pietre ascuţite şi nici spini,
să nu te rătăceşti prin mărăcini.
Vise înalte ţi-aş păzi în palmă,
iar zborurilor tale le-aş ţine vremea calmă,
şi timpul l-aş supune şi l-aş îmblânzi,
l-aş pune în clepsidră şi ţi l-aş dărui.
Dar nu ştiu cum să fac acestea toate,
nu era scris în nicio carte,
şi nu cred că a fost vreun înţelept
care ştia ceva şi a păstrat secret.

1.

2.
3. Cântec: Haide mamă, haide tată – Adrian Păunescu
4.

5. Haide mamă, haide tată

Mai priviţi-mă o dată
Şi, pe urmă, dacă-i bine
Să mă faceţi tot pe mine
Mi-aţi dat suflet, mi-aţi dat nume
De când sunt şi eu pe lume
Mi-aţi dat multe şi de toate
Dar şi zbucium peste poate

R: Haide mamă, haide mamă, hai

Nişte linişte să-mi dai
Haide tată, haide tată, hai
Nişte linişte să-mi dai

2. Haide mamă, haide tată

Mai clădiţi-mă o dată
Fără nume şi avere
Numai linişte v-aş cere
Nu-mi ajunge tot ce este
Caut veşnic o poveste
Un ochi râde, altul plânge
Pe-amândoi vă port pe sânge
Bibliografie:

,,Levantul” de Mircea Cărtărescu

Stefan Augustin Doinas - Psalmul XXI

,,Diavolul și domnișoara Prym” – Paulo Coelho

,,William Wilson” – Edgar Allen Poe

,,Crimă și pedeapsă” - Dostoievski

,,Captivii” – Gabriela Mihalache

,,Copil frumos” – Carmen Pricop

,,Privește înapoi cu mânie” – John Osborne

,,Medeea” – Euripide

,,Electra”- Sofocle

,,Rosmersholm” – Henric Ibsen

,,Macbeth” – William Shakespeare