Jocul ca metodă pedagogică

Ca și profesor de Arta Actorului, Istoria teatrului, Estetică și Management cultural, îmi

propun ca modalitate de abordare a acestor discipline în predarea lor elevilor de clasele IX –
XII ideea de joc. Intenția mea este să sparg barierele pe care majoritatea elevilor o au în
exprimarea sentimentelor și a gândurilor.

Un elev la Arta Actorului are nevoie să-și dezvolte capacităţilor şi aptitudini personale:
observarea, concentrarea atenției, imaginația, conștientizarea și folosirea simțurilor,
spontaneitatea, creativitatea, memoria, înțelegerea sentimentelor, lucrul în echipă, libertatea de
exprimare în public, intuiția, gestionarea conflictelor. Cum ar putea un elev să descopere toate
acestea și să le dezvolte fără a avea curajul de exprimare? De aceea îmi doresc să elimin
sindromul aprobare/dezaprobare care blochează mintea umană, te ține în trecut, ascunde
sinele și face ca unitatea minte-trup să se destramă în fragmente de gândire critică: „A fost
bine”, „Aş fi putut să fac asta mai bine” sau „Nu pot să fac asta”. Conştient sau inconştient,
începe un dialog interior. Îngrijorarea în ceea ce priveşte propria abilitate de a juca sau auto-
analiza critică (intelectualizarea) în timpul jocului devin noile probleme de rezolvat. Problema
jocului trece în plan secund şi concentrarea se mută acum pe sine (subiectiv) în loc să fie pe
sarcina de îndeplinit (obiectiv). În cazuri extreme, din cauza auto-criticii exagerate, apar
dereglări care eclipsează adevărata conştientizare a sinelui şi obiectivitate.

Eliberarea de teama de a fi dezaaprobat, criticat măreşte capacitatea jucătorului de a

percepe şi a simţi noul cu ajutorul întregului trup și numai aceste condiţii vii, organice, lipsite
de constrângerea autorităţii, pot produce procesul de învăţare se poate dezvolta cunoaşterea
artistică şi intuitivă.

Prin creea unui mediu liber de exprimare – de joc, fie că este vorba despre disciplinele
practice sau teoretice, am ca și scop declanșarea intuiției elevilor. Intuiţia este cunoaşterea
directă a unui lucru, fără implicarea conştientă a raţiunii. Este o altă cale de cunoaştere decât
cea intelectuală. Cunoaşterea intuitivă nu se dobândeşte uşor, Viola Spolin spune „să
dărâmăm zidurile care ne ţin departe de necunoscut, de noi înşine şi unii de alţii."

Pentru că, atunci când oamenii se joacă, mintea şi trupul se contopesc într-un tot unitar,
fiind direcţionate numai spre problema imediată – jucarea jocului. Până urmă, jocul nu e decât
o problemă sau o suită de probleme ce trebuie soluţionate. În timpul jocului sunt antrenate
abilităţile intuitive, iar mintea este concentrată în totalitate asupra problemei de rezolvat.
Acţiunea şi gândul se contopesc într-o conştiinţă totală pentru a participa pe deplin la jucarea
jocului. Jocul îl eliberează pe individ de trecut şi de vocile interioare, aduce şi menţine atenţia
în prezent.

Bucuria jocului este o stare psihologică în care atitudinea şi judecata sunt suspendate,
iar mintea şi trupul acţionează în armonie pentru îndeplinirea scopului propus. Psihologic
vorbind, atunci când apare amuzamentul pulsul creşte, capacitatea de conştientizare se dilată,
iar simţurile devin mai ascuţite. Trupul vine în întâmpinarea provocării şi acceptă rezultatul
necunoscut al jocului, pe care îl joacă având aşteptări pozitive. Activităţile individului sunt
distractive atâta vreme cât se lasă total în voia experimentării ieşind de sub imperiul judecăţii.
Ceea ce este perceput ca distracţie şi nu ca muncă elimină aşteptarea judecăţii – a aprobării sau
dezaprobării din partea celorlalţi. Jocul adevărat creează vitalitate, fericire şi împlinire.

Loredana – Adelina Adăscăliței – profesor

de Arta Actorului în învățământul liceal