Proiectarea unui atelier de teatru

Lucrare: Didactica Specialității

Romina Boldașu

Master Pedagogie Teatrală An II

Experienţa de a fi profesor este minunată şi ocazia de a educa este de nepreţuit. Tot odată
şansa de a primi o educaţie bună şi a construi o relaţie sanătoasă cu un profesor poate contura
alegerile si dezvoltarea personală a unui tânăr de-a lungul vieţii. Ȋncă ne mai aducem aminte, cu
admiraţie şi recunoştinţa, de anumiţi profesori din liceu sau din generală care ne-au îndrumat cu
succes spre cariera pe care o urmăm astazi şi domnii profesori se uită cu mulţumire în trecut
văzând ca pasiunile si cunoştinţele lor au fost transmise cu succes.

Ȋn acelaşi timp, a transmite informaţii, a educa un copil presupune multe dificultăţi. Apar
deseori întrebari din partea ambelor părţi : este relaţia mea cu elevul sănătoasă?, sunt suficient de
pregătit sa transmit informaţiile corect?, de ce unii colegi de ai mei înţeleg ce ne-a fost predat şi
eu nu?, de ce îmi este frică să pun întrebări?

Studiile în domeniul educaţional au arătat că deprinderile sociale insuficient dezvoltate sunt

asociate cu performanţe academice scăzute, probleme emoţionale şi comportamentale, dificultăţi
de adaptare sociala –Tower şi Hollin 1986.1 Dificultăţile de stabilire şi menţinere a relaţiilor
interpersonale reduc calitatea şi frecvenţa experienţelor de învăţare, ceea ce duce la scăderea
performanţelor sociale şi nu numai. Cercetările din domeniul vieţii sociale a adolescenţilor arată
că peste 75% dintre persoanele sub 18 ani se simt adesea singure- Eunson şi Henderson 1987.
Plecând de la aceste premise descoperim ușor necesitatea sau mai bine zis funcţionalitatea
metodelor teatrale şi a teatrului atât ca arta în sine cât şi ca instrument util în lucrul cu elevii si
non actorii.

1
Băban Adriana - Consiliere educațională, Cluj-Napoca 2003, pg. 83
 La atelierul de arta actorului omul își redescoperă aptitudinile definitorii în procesul de
dezvoltare, profesorul sau coordonatorul având datoria de a stabilii „un cadrul specific muncii de
creație, dominat de respect reciproc, îngăduință pentru partenerii colegi, (…) și mai ales sincer și
deschis”2 Dezvoltarea aptitudinilor teatrale trebuie privită ca o parte a procesului de formare a
personalităţii. Teatrul creează un liant între oameni de toate tipurile şi mediile sociale întrucât
cercetează şi descoperă canale de comunicare la toate nivelurile. Urmărind principiile
pedagogice fundamentale în procesul de predare-învățare ( principiul intuiției, principiul legăturii
dintre teorie și practică, principiul participării active și conștiente, principiul învățării sistematice
și continue, principiul însușirii temeinice, principiul accesibilității) pedagogul teatral urmărește
să valorifice aptitudinile celor implicați în atelierul de lucru potențându-le calitățile deja existente
și oferindu-le uneltele necesare pentru a căuta noi posibilități de exprimare și dezvoltare
personală. Unul dintre obiectivele instructorilor este acela de a identifica și potența abilitățile
cognitive ( rezolvarea de probleme, luarea de decizii, căutarea de informații, planificarea,
managementul timpului, flexibilitatea cognitivă), abilitățile emoționale( comunicarea asertivă a
emoțiilor negative), abilitățile sociale ( asigurarea accesului la suport social, potențarea lucrului
în echipă, negocierea) și nu în ultimul rând a celor motrice ( flexibilitatea, poziția coloanei
vertebrale, întărirea suportului muscular și capacitatea de comunicare non verbală)

În ultima jumătate a secolului trecut psihologii au formulat mai multe teorii ale creativității
ajungând la o concluzie generală: fie că este înnăscută, fie că se dobândește, creativitatea este o
abilitate a cărei participare la procesul cognitiv diferă de la individ la individ. Chateau 3 spune că
perioada de copilărie are ca scop antrenarea funcțiilor fiziologice și psihice. Plecând de la
gândirea concretă, copilul ajunge să dobândească instrumentele pentru a-și facilita gândirea
abstractă, oferindu-și un sprijin foarte mare în procesul de cunoașterea a lumii. Jocurile de lego,
care sunt foarte des folosite și în testarea aptitudinilor copiilor, nu evaluează doar capacitățile
motrice ale acestora cât și felul cum ei reușesc să-și creeze, prin joc, spații și personaje
imaginare. Rezultatul nu determină coeficientul de inteligență și nu este unul comparativ ( căci
construcția unui copil care a făcut un castel albastru nu poate fi mai bună sau mai rea decât casa
portocalie a altuia), dar poate stabili gradul de înclinație al participantului spre o gândire creativă.

2
Darie, Bogdana – Curs de arta actorului, UNATC Press, 2015, pg.114
3
Chateau Jean – Copilul și jocul, E.D.P., Buc. 1971
În special datorită nevoii de acceptare și recunoaștere într-un anumit grup social, fie acesta chiar
familia, pe parcursul dezvoltării, oamenii tind să acționeze în funcție de ceea ce cred că este
așteptat din partea lor, inhibându-și impulsurile creatoare. Inițial familia, educatorii, învățătorii
iar mai apoi profesorii și mentorii copiilor sunt responsabili de crearea unui mediu de dezvoltare
sigur, fără presiune sau amenințare, în care acesta să-și poate formula clar nevoile, dorințele și
așteptările. Blocajele creativității au două surse clare: din exterior spre interior și vice versa.
4
Stoica Constantin clasifică aceste blocaje „interne ale creativității” în mai multe categorii și
subcategorii: de ordin cognitiv ( perceptuale- incapacitatea de a formula problema și
neutralizarea tuturor simțurilor de observație, informaționale – ultra specializarea sau din contră
insuficiența informațională, și cele care vizează caracteristici ale gândirii – conformismul
intelectual, încrederea prea mare acordată rațiunii în detrimentul imaginației) și de personalitate
(motivaționale – supra motivarea și sub motivarea, temperamentale/ care țin de atitudinea
fiecărui individ - încrederea în sine scăzută sau perfecționismul și afective – emotivitatea , teama,
incapacitatea asumării riscurilor). Odată depistate aceste blocaje pot fi înlăturate dar acest lucru
presupune o muncă și o luptă constantă împotriva frazelor de care ne lovim zilnic ca: „ nu avem
timp/ nu am mai făcut așa ceva niciodată/ nu vei fi luat în serios/să mai așteptăm și vom vedea/
etc. ”5 . Nu trebuie ignorat nici atitudinea fizică pe care o abordează anumiți oameni în fața
partenerilor lor de lucru fie că sunt elevii lor, colegii de muncă sau subalternii.

Nikolai Evreinov spunea că ”Toată lumea e o scenă pentru că mintea omenească vrea acest
lucru”. Jocurile teatrale oferă elevului pretextul de a-și exprima nevoile și emoțiile într-un mediu
sigur, lipsit idei preconcepute despre „cum trebuie făcute lucrurile ”, în general. Una dintre
cauzele care provoacă dificultăţi în comunicare6, problemă majoră întâmpinată în instituțiile de
învățământ, preuniversitare, din România, este reprezentată de inabilitatea de recunoaştere şi
exprimare a emoţiilor de teama de auto dezvăluire atât în mediul social cât și în mediul familial
al copiilor. Din cauza unor stereotipuri sociale ale exprimării emoţionale elevii întâmpină

4
Constantin Stoica- Rev. De psihologie, Buc. 1992
5
Roco M – Creativitatea individuală și de grup, Ed. Academiei, Buc. 1979
6
Aristotel : „Din toate acestea se vede că statul este o instituţie naturală şi că omul este din natură o fiinţă socială,
pe când antisocialul din natură, nu din împrejurări ocazionale, este ori un supraom ori o fiară… Totodată, este clar
de ce omul este o fiinţă mai socială decât orice albină şi orice fiinţă gregară; căci natura nu creează nimic fără scop.
Însă grai are numai omul dintre toate vietăţile”.
probleme , critica devenind duşmanul primordial. Încă din Grecia antică teatrul a avut rolul de a
curăţa sufletul. Elenul mergea la teatru să vadă sânge şi violenţa, îşi alimenta setea şi se ghida
mai apoi după Adevăr, Bine şi Frumos. Teatru sau mai bine zis jocurile teatrale devin doar
pretextul şi modulul unei comunicări interpersonale sănătoase iar pedagogul teatral este cel care
poate construi liantul între elev-profesor/ copil-părinte/ copil-copil. Pentru ca acest proces să aibă
o finalitate reușită instructorul de teatru trebuie să fie atât un bun cunoscător al metodei de
abordare a Artei Actorului cât și un pedagog agil, bun cunoscător al psihologiei copilului,
flexibil, spontan – întrucât „ Spontaneitatea este motorul care demarează actul creator” 7, și cu o
mare capacitate de adaptabilitate.

Necesitatea includerii metodelor teatrale în procesul de predare-învățare și funcționalitatea

acestora în ceea ce privește învățarea/ predarea rapidă și sustenabilă a materiilor din curriculum
de învățământ clasele 0-XII este o temă care începe să capteze din ce în ce mai mult interesul
profesorilor din mediul preuniversitar. Mai mult, în locul orelor de dirigenție, cadrele didactice
apelează la ajutorul pedagogilor teatrali care vin cu o metodă noua, folosindu-se de mijloace
teatrale pentru a sparge zidul care de obicei îl separă pe profesor de elev. În momentul în care
actorul-pedagog vine într-o sală de clasă, cu bănci, cu puțin spațiu de desfășurare, unde elevii
sunt obișnuiți să se ridice în picioare când răspund la o întrebare, să evite contactul vizual și să
vânture enervant două degete în aer de fiecare dată când au ceva de spus, acesta trebuie să
pornească de la premiza faptului că scopul muncii sale, în acest mediu, nu este acela de a forma
actori, ci de a contura personalități și de a oferi tinerilor mijloace ne exprimare sănătoase atât
pentru ei cât și pentru cei din jur. Dincolo de pregătirea și structurarea calupului de exerciții pe
care instructorul și le propune să le dezvolte în cadrul atelierului adaptabilitatea este una dintre
principalele calități pe care trebuie să le dețină pedagogul teatral. Puterea de a renunța la
scenariul prestabilit și de a întâlnii nevoile unui grup nou este o deprindere care se dobândește
odată cu experiența dar și prin cunoașterea unei largi palete de jocuri teatrale din toate categoriile
( pentru observare, concentrarea atenției, stimularea simțurilor, dezvoltarea spontaneității,
intuiției creative etc.) Odată cu trecerea pragului unei săli de clasă, instructorul intră un univers
nou, într-un grup al cărui dinamică este tot timpul diferită și pentru a fi acceptat în acest nou
mediu trebuie să observe și să asculte cu atenție descoperind treptat canalele de comunicare,
asemenea unei frecvențe radio, funcționale. Instructorul de teatru, are voie, spre deosebire de
7
Paul Holmes, Marcia Harp, Michael Watson – Psychodrama since Moreno, Routledge, 1994, pg. 56
profesorul care are concepția greșită că tot timpul trebuie să fie perfect, să greșească și nu trebuie
să-i fie frică de acest lucru - greșeala arată faptul că suntem oameni și raportul instructor-elev
este unul de egalitate.

Structura atelierului de teatru trebuie gândită în funcție de vârsta și numărul participanților

dar există o regulă care poate fi utilă oricărui grup de lucru: trebuie să existe o alternanță a
ritmului de lucru iar participanții trebuie să fie, din start, implicați fizic și psihic, minimalizând
pe cât posibil discuțiile introductive. Informațiile teoretice trebuie introduse treptat, asigurându-
se că elevul descoperă singur importanța asumării și înțelegerii ( trecute bineînțeles prin filtrul
personal) a tuturor elementelor legate de partea teoretică atelierului. Chiar dacă uneori
profesorul nu formulează verbal obiectivul și scopul exercițiilor teatrale, acestea trebuie
cunoscute și urmărite cu strictețe fără a acționa sau a alege un exercițiu fără o traiectorie clar
definită, fundamentul teoretic fiind asemenea structurii metalice a unei construcții de zece etaje.

Exercițiile care pot folosite în conturarea unui prim atelier de lucru, funcționale pentru orice
grupă de vârstă cu amendamentul clar că acestea trebuie adaptate în funcție de pregătirea și
nevoile participanților sunt acestea:

Joc de ritmuri:

 Încălzirea corporală
 Relaxarea minții și a corpului
 Dezvoltarea receptivității și a spontaneității
 Pregătirea etapei următoare: introducerea cuvintelor

Cântec „Bătălia de la Plevna”

 Încălzire vocală
 Coordonarea cuvintelor cu mișcările corpului
 Dezvoltarea expresivității corporale
 Angrenarea unui grup cât mai mare de participanți

Înghețată și Statui umane

  Dezvoltarea reacției rapide la stimuli
 Dezvoltarea imaginației și libertății de exprimare
 Concentrarea atenției asupra propriului corp și a partenerilor de lucru

Poezie cu și despre animale:

 Antrenarea memoriei
 Introducerea animalelor, etapă de pregătire în vederea introducerii conceptului de
caracter dramatic
 Dezvoltarea capacității de lucru în echipă

Mașinăria de orice:

 Dezvoltarea abilităților de luare rapidă a deciziilor

 Dezvoltarea capacității de coordonare a unui micro grup de câte un elev
 Antrenarea corpului și a imaginației

Îmbrățișări  &  complimente

 Valorificarea feedback-ului pozitiv
 Antrenarea imaginație
 Potențarea resurselor creative

Țip-țap
 Dezvoltarea abilităților de coordonare
 Responsabilizarea fiecărui individ
 Creșterea nivelului de încredere a întregii echipe

2 adevăruri și 1 minciună
  Antrenarea capacității de concentrare atenție și a spontaneității
 Observarea limbajului nonverbal
 Dezvăluirea unor fapte din viața personală a participanților – etapă pregătitoare
introducerii noțiunii de caracter dramatic

La finalul acestui prim atelier, coordonatorul trebuie să se asigure că elevii au reținut

informațiile de bază și introductive în vederea continuității lucrului cu acel grup de elevi, cum ar
fi definirea termenilor de arta actorului, teatru, spectacol și care sunt abilitățile pe care urmărim
să le dezvoltăm în continuare atât la nivel de grup cât și individual. Treptat se va crea un
vocabular comun, adaptat limbajului grupului care va facilita buna comunicare dintre membrii
dar, de asemenea, se vor sparge anumite bariere sociale care, de multe ori îi opresc pe tineri să
reacționeze spontan și fără frică întrucât vor acționa într-un mediu creat de ei, sigur și fără
preconcepții. Dacă în ceea ce privește alte meserii se spune că, tot timpul, trebuie să existe o
variantă B, de rezervă, în ceea ce privește lucrul direct cu oamenii și stimularea acestora,
coordonatorul trebuie să aibă cel puțin cinci variante posibile atât a întregii structuri de lucru cât
și a variantelor posibile în ceea ce privește unele exerciții Mai mult de atât,cu riscul repeta o
informație menționată deja, fiecare exercițiu trebuie să fie prezentat clar, cu răbdare, pe înțelesul
fiecăruia urmărindu-se precis obiectivele stabilite anterior și funcționalitatea lor nu doar în
mediul teatral ci și în sălile de clasă. Fie că avem bănci, fie că avem o tablă uriașă și neagră în
fața noastră, sau o catedra pe care stă așezat impunător un catalog, exercițiile teatrale pot fi
folosite in procesul de predare a oricărei materii făcând astfel procesul de învățare-predare unul
sustenabil, interactiv, adaptat nevoilor și personalității fiecărui elev, ajutând la dezvoltarea
personală atât a elevilor cât și profesorilor.