Alexandra Pribeagu

Evaluarea

Evaluarea reprezintă momentul când ”se stabilește un vocabular obiectiv, o

comunicare directă și fără prejudecăți, într-o atmosferă lipsită de atitudini critice, se stabilește
susținerea grupului în rezolvarea problemelor și se clarifică Punctul de concentrare al
exercițiului respectiv.”1 În limbajul pedagogului teatral nu trebuie să existe termeni precum
bine/rău, corect/greșit astfel încât actorul/studentul/elevul să se simtă liber. Să nu fie criticat,
ci evaluat obiectiv astfel încât să prindă încredere în exercițiile propuse, să prindă încredere
în el și să facă pași noi spre obiectivul final.

Evaluarea este de trei feluri:

- evaluare inițială;
- evaluare formativă sau continuă;
- evaluare sumativă sau cumulativă.
La pedagogul teatral primul tip de evaluare nu este întâlnit în procesul său cu elevii.
În schimb evaluarea formativă se realizează la finalul fiecărui curs sub formă de
feedback sau uneori și la finalul unei probleme de arta actorului. Evaluarea
cumulativă se realizează la sfârșitul anului/modulului/semestrului sub formă de
spectacol, lecție deschisă sau chiar sub formă de dialog încât să observi ce a înțeles
fiecare participant al procesului teatral.
Întrebările pe care profesorul de teatru trebuie să le pună copiilor în procesul
de evaluare sunt:
1. Ne-a arătat cine era? De ce nu?
2. Și-a menținut punctul de concentrare?
3. A lucrat tot timpul asupra problemei?
Un lucru foarte important este constituit de această evaluare indirectă,
prin întrebări. Astfel studentului care a lucrat i se dă de gândit și cu timpul
învață chiar să se autoevalueze, iar colegii lui care de asemenea pot răspunde
la întrebări învață observând și pot înțelege mai ușor procesul. Dacă se
stabilește o atmosferă de încredere reciprocă cel care lucrează poate să

1
V. Spolin, ”Improvizație pentru teatru”, editura U.N.A.T.C. PRESS, București, 2008, p. 74
 primească feedback de la colegii săi și la rândul lui să le ofere feedback atunci
când ei lucrează, pentru că sunt ca de la egal la egal. E important să nu se
atace între ei, dar nici să nu se menajeze. Trebuie să vorbească strict despre ce
au văzut, iar evaluarea lor este cu atât mai pertinentă cu cât înțeleg mai bine
Punctul de concentrare și problema.
Psihologul educațional american, Benjamin Samuel Bloom a lucrat la
dezvoltarea clasificării obiectivelor educaționale și la teoria învățării prin
stăpânire. El a ajuns la concluzia că elevul trebuie să cunoască informația, să o
înțeleagă, să o aplice, astfel încât fenomenul studiat să fie priceput în
ansamblul său, să o analizeze (reflecție asupra informației astfel încăt să poată
conștientiza ce este pozitiv și ce este negativ), să o sintetizeze și să o evalueze.
Atât timp cât individul ține cont de aceste obiective ajunge cu ușurință la un
nivel de educație intelectuală care îi permite să dezvolte competențe de stocare
a informațiilor, să dezvolte capacitatea de căutare și selectare a acestora, de
comunicare a învățămintelor și chiar capacitatea de a crea unele noi și nu în
ultimul rând dezvoltă gândirea critică, adică competența de a evalua
informațiile.[ CITATION Ben56 \l 1048 ]
Evaluarea este în raport direct sau indirect cu progresul. Prin evaluare
se urmărește, se pune accent pe cât de mare sau mic este acesta, dar și pe
calitatea lui. Teoriile cu privire la evaluare se împart în trei perioade istorice:
 1910 – 1930 perioada testelor (caracteristica principală încercarea de a
înlocui măsurarea subiectivă);
 Perioada măsurătorilor (se perfecționează testele, dar apar și
nemulțumiri legate de rezultatele acestora);
 Perioada evaluarii (începe în 1930 și încearcă să privească elevul ca
totalitate).
”Evaluarea şcolară este procesul prin care se delimitează, se obţin şi se
furnizează informaţii utile, permiţând luarea unor decizii ulterioare. Actul
evaluării presupune trei momente relativ distincte: măsurarea, aprecierea
rezultatelor şcolare şi adoptarea măsurilor ameliorative.”2
Procesul evaluativ face parte din activitatea pedagogică, el ajutând la formarea
individului fiind de asemenea o cale de perfecționare a abilităților.
Evaluatorului trebuie să-i fie foarte clar dacă evaluază cunoștințele,
2
C. Cucoș ”Pedagogie”, Editura Polirom, 2002, p. 367
 deprinderile, interacțiunile sau componentele activității, dacă evaluarea are loc
la început, pe parcurs sau la finalul procesului și pentru ce și în numele a ce
evaluează.
Pedagogul trebuie să ia în calcul procesul elevului, personalitatea
acestuia, metodele folosite, situația de învățare, comunicarea profesor – elev,
disponibilitățile de integrare socială. Este indicat să centreze evaluarea pe
rezultatele pozitive, fără să le sancționeze în permanență pe cele negative. ”Nu
este vorba numai de a stabili o judecată asupra randamentului şcolar, ci de a
institui acţiuni precise pentru a adapta necontenit strategiile educative la
particularităţile situaţiei didactice, la cele ale elevilor, la condiţiile economice
şi instituţionale existente etc.”3 Progresul elevilor trebuie să fie unul armonios
și continuu.
Există atât modele de evaluare tradiționale cat și nonconvenționale.
Tradiționale: centrate pe obiectiv, centrat pe decizie.
Nonconvenționale: evaluarea fără obiective, evaluarea iluminativă - bazată pe
caracteristici calitative, evaluarea responsivă – bazată pe interacțiune și
negociere, evaluarea naturalistică – abordare holistică a obiectivelor, evaluare
calitativă. Dar o clasificare clasică împarte evaluarea în evaluare cumulativă
sau sumativă, continuă sau formativă și normativă, după cum am specificat și
mai sus. Evaluarea se poate realiza în mod tradițional prin probe orale, scrise
sau probe practice. De asemenea există și modalități de examinare
complementare, cum ar fi: observarea sistematică a elevilor, proiectul,
investigaţia, portofoliul, teme pentru acasă, teme de lucru în clasă ori
autoevaluarea.
În concluzie evaluarea face parte din procesul de formare al elevului.
Feedbackul este o evaluare personalizată și este indicat să fie primit în privat
pentru ca elevul să nu se simtă stânjenit față de ceilalți. Prin feedbackul primit
și impresiile schimbate procesul de învățare al fiecăruia poate fi personalizat
în funcție de nevoile sale. Evaluarea nu trebuie să fie doar a elevului ci și a
profesorului. Prin aprecierea elevului, moderatorul își îmbunătățește tehnicile
de predare de la an la an, de la generație la generație. Prin evaluare se
urmărește dezvoltarea copilului. E foarte important ca-n limbajul
instructorului teatral să nu existe termeni precum bine și rău sau termeni care
3
Idem, p. 372
 să pună etichete. Evaluarea trebuie să fie explicită și făcută prin întrebări încât
cursantul să-și formeze propriul mod de autoanaliză și să-și dezvolte acea
gândire critică. În funcție de ce își dorește pedagogul să examineze, fiecare
metodă de evaluare este benefică atât timp cât se face cu blândețe, oferindu-i
încredere elevului. Tot timpul ajută dacă există ș o parte ludică a evaluării
astfel încât cei examiați să se simtă confortabil. Iar dacă evaluarea nu este una
generatoare de etichete, dezvoltarea cursantului este una armonioasă și
sănătoasă din punct de vedere emoțional.
”Profesorul trebuie să devină spectator împreună cu studenții, în sensul
cel mai adânc al cuvântului, pentru ca evaluarea să-și atingă scopul.” 4

Bibliography
V. Spolin, ”Improvizație pentru teatru”, editura U.N.A.T.C. PRESS, București, 2008.

C. Cucoș ”Pedagogie”, Editura Polirom, 2002

Benjamin S. Bloom, Max D. Engelhart, Edward J. Furst, Walker H. Hill, David R. Krathwohl. 1956.
TAXONOMY OF EDUCATIONAL OBJECTIVES - The classification of educational goals. Statele
Unite ale Americii: BY DAVID McKAY COMPANY, INC.

4
V. Spolin, ”Improvizație pentru teatru”, editura U.N.A.T.C. PRESS, București, 2008, p 77