Sunteți pe pagina 1din 16

Republica Moldova

CURTEA DE CONTURI

HOTĂRÎRE Nr.
HCC9/2003 din 2003-03-28

privind rezultatele controlului asupra eficienţei valorificării


şi rambursării creditelor externe primite pe parcursul anilor
1991-2002

Publicat : 2003-07-08 în MONITORUL OFICIAL Nr. 138 art. 28 Data intrării în vigoare

Curtea de Conturi a Republicii Moldova, în prezenţa ministrului finanţelor dna Z. Greceanîi,


viceministrului finanţelor dna M. Durleşteanu, viceministrului economiei dl V. Mamaliga,
viceministrului agriculturii şi industriei alimentare dl T. Iasinschi, viceministrului sănătăţii dl Gh.
Ţurcanu, viceministrului transporturilor şi comunicaţiilor dl A. Cuculescu, factorilor de decizie din
judeţe, precum şi a unor beneficiari de împrumuturi, a examinat rezultatele controlului asupra
eficienţei valorificării şi rambursării creditelor externe primite pe parcursul anilor 1991-2002 şi

a constatat:

Începînd cu anul 1991, Republica Moldova, în baza acordurilor încheiate de către Guvern cu diferite
organizaţii internaţionale, instituţii financiare externe, a beneficiat de împrumuturi contractate în
sumă de 1463,6 mil. USD, din care 1256,2 mil. USD – credite contractate de Guvern şi
207,4 mil. USD – garanţiile acordate agenţilor economici, fiind valorificate, respectiv, 1323,2
mil. USD, 1156,6 mil. USD şi 166,6 mil. USD. Creditele valorificate de Guvern se prezintă,
după cum urmează: V. Muravschi – 23,8 mil. USD (2 la sută), A. Sangheli – 774,0 mil. USD (58 la
sută), I. Ciubuc – 268,0 mil. USD (20 la sută), I. Sturza – 71,1 mil. USD (6 la sută), D. Braghiş –
133,7 mil.
USD (10 la sută), V. Tarlev – 52,6 mil. USD (4 la sută).

Creditele externe valorificate direct de Guvern au fost preconizate pentru: acoperirea deficitului
bugetar şi recreditarea agenţilor economici – 403,7 mil. USD; susţinerea importului critic – 357,8
mil. USD; dezvoltarea sectoarelor agrar şi privat – 58,1 mil. USD; susţinerea sectorului social –
45,8 mil. USD; dezvoltarea sectorului energetic – 255,2 mil. USD; dezvoltarea infrastructurii,
reconstrucţia drumurilor, proiectul „Dezvoltarea Cadastrului”, aprovizionarea cu apă potabilă –36,0
mil. USD.

Din creditele şi garanţiile acordate, instituţiilor internaţionale le-au fost achitate în total 565,6 mil.
USD, inclusiv 28,1 mil. USD – garanţiile (corespunzător, principalul – 283,2 mil. USD şi 27,6 mil.
USD; dobînda, comisioane şi penalităţi - 254,3 mil. USD şi 0,5 mil. USD). Soldul datoriei pentru
principal la 01.01.2003 constituia 812,8 mil. USD, din care pentru credite – 724,3 mil.
USD şi pentru garanţii – 88,5 mil. USD.

În scopul organizării gestionării eficiente a datoriei externe şi a resurselor valutare ale Republicii
Moldova, asigurării rambursării împrumuturilor externe, prin Decretul Preşedintelui RM nr. 227 din
28.12.93, a fost constituit Consiliul Valutar - Creditar, în sarcina căruia a fost pusă elaborarea
concepţiei de stat a împrumuturilor externe, principiilor stabilirii plafonului anual al datoriei externe
a RM, planului-pronostic de creditare pentru anul financiar în curs şi anul financiar viitor din contul
împrumuturilor externe.

Conform Decretului menţionat, activitatea Consiliului urma să fie condusă de Prim-ministrul Republicii
Moldova. Fiind învestit cu împuterniciri de importanţă majoră în perioada respectivă, Consiliul n-a
activat. Nu şi-au onorat obligaţiile nici ministerele şi departamentele cărora, prin Decretul vizat, le-au
fost atribuite anumite funcţii. Acest fapt, precum şi inexistenţa strategiei de creditare în ţară au
generat, începînd cu a.1991, contractarea şi gestionarea neeficientă a creditelor, lipsa unui control
strict din partea Guvernului asupra datoriei externe.

Guvernul, nerespectînd condiţiile Decretului Preşedintelui RM nr.205 din 30.11.93, în care s-a stabilit
ca volumul net al finanţării externe pentru perioada 01.10.93-31.12.94 să nu depăşească suma de
312,0 mil. lei, numai în a.1994 a contractat credite externe în sumă de 915,5 mil. lei, sau cu 603,5
mil. lei mai mult.

Prin pct.2 al aceluiaşi Decret, în sarcina Guvernului a fost pus controlul asupra limitei datoriei
externe, pornind de la faptul că volumul cumulativ al creanţelor externe, acceptate sau garantate, cu
termenul de stingere de la 1 an pînă la 12 ani, în perioada 30.09.93 – 31.12.94 nu trebuia să
depăşească 200,0 mil. USD, inclusiv cu termenul de stingere de la 1 an pînă la 5 ani – 70,0 mil.
USD. Decretul interzicea acceptarea şi garantarea creditelor externe cu termenul de stingere mai
mic de 1 an. Reieşind din rezultatele controlului, această cerinţă în perioada dată a fost depăşită de
către Guvern.

Începînd cu luna noiembrie 1996 (punerea în vigoare a Legii nr.943-XIII din 18.07.96), conform
prevederilor art.2 din această lege, Guvernul, în persoana Ministerului Finanţelor, a fost
autorizat să contracteze împrumuturi de stat şi să acorde garanţii. Prin lege, Ministerului
Finanţelor i s-a atribuit funcţia principală de rambursare şi control asupra valorificării
împrumuturilor. Cu toate acestea, ministerul n-a folosit în deplină măsură pîrghiile existente
pentru asigurarea controlului şi rambursării creditelor acordate din contul împrumuturilor
externe, n-a aplicat eficient prevederile Legilor nr.943-XIII din 18.07.96 şi nr. 633-XIII din
10.11.95.

În perioada anilor 1991-2000 Republica Moldova a semnat 14 acorduri de


atragere a mijloacelor valutare pentru asigurarea necesităţilor economiei
republicii cu resurse energetice, utilaj, cereale, medicamente şi mărfuri de
larg consum (importul critic), valorificînd – 357,8 mil. USD.

În baza acordului încheiat cu Corporaţia de Credit marfară a Agenţiei SUA, în anii 1992-1996 a fost
implementat proiectul „PL-480” în cinci tranşe, care a avut drept scop importul produselor cerealiere
pentru susţinerea păturilor socialmente vulnerabile ale populaţiei, dezvoltarea sectorului privat în
agricultură, crearea fondului de creditare în agricultură în sumă de 61,7 mil. USD. Funcţia de
distribuitor al creditului pentru acest program a fost atribuită Ministerului Agriculturii şi
Departamentului produselor cerealiere. Produsele cerealiere procurate în contul acestui credit au
fost repartizate în baza deciziilor Guvernului neargumentate din punct de vedere economic, fără un
studiu concret al potenţialului agenţilor economici, neţinîndu-se cont de decalajul dintre preţurile de
import şi cele de pe piaţa republicii, de calitatea lor joasă, în lipsa contractelor, fapt care a dus la
înrăutăţirea situaţiei economico-financiare a întreprinderilor agricole, complexelor zootehnice şi
întreprinderilor cerealiere. Mai mult decît atît, contractele de recreditare au fost perfectate atît în
dolari SUA, cît şi în lei moldoveneşti, fapt care a complicat modul de rambursare a creditelor primite
de către beneficiari. De fapt, au fost recreditate (cu 25,2 mil. USD şi 106,4 mil. lei): întreprinderile
avicole – 1,4 mil. USD, întreprinderile de producere a cărnii – 11,8 mil. USD, întreprinderile
cerealiere – 10,4 mil. USD şi 76,2 mil. lei, întreprinderile agricole – 1,3 mil. USD, pentru deservirea
agriculturii – 115,9 mii USD şi achitarea cu Fondul Social (eliberarea orezului) – 30,2 mil. lei. În
pofida tuturor măsurilor întreprinse de Ministerul Finanţelor la executarea Hotărîrii Guvernului
nr.1058 din 20.10.2000 privind încheierea de către agenţii economici cu Ministerul Finanţelor a
contractelor în ce priveşte datoriile necontractate, acestea s-au soldat cu eşec, datorită faptului că
conducătorii întreprinderilor beneficiare au refuzat semnarea acordurilor.

La situaţia din 1 ianuarie 2003 agenţii economici beneficiari au rambursat 8,2 mil. USD şi 55,0 mil.
lei. În perioada anilor 1993-2002 Ministerul Finanţelor a achitat instituţiilor internaţionale 5,4 mil.
USD din principal şi dobînda în sumă de 10,7 mil. USD, soldul datoriei de stat pe principal
constituind 56,3 mil. USD.

Astfel, în urma acordării creditului pentru proiectul „PL-480”, fără o argumentare întemeiată a
necesităţilor de angajare şi posibilitatea rambursării acestuia, în lipsa programului de utilizare
eficientă a lui, din cauza iresponsabilităţii factorilor de decizie de la Departamentul produselor
cerealiere, Ministerul Agriculturii şi Alimentaţiei, Ministerul Finanţelor şi a beneficiarilor la
gestionarea şi rambursarea împrumutului, Republica Moldova va suporta din contul bugetului de
stat cheltuieli în mărime de 56,3 mil. USD. În această sumă se includ şi pierderile de la deprecierea
leului moldovenesc în raport cu dolarul american.

În baza acordurilor încheiate cu Guvernul României, în anii 1991 şi 1993 au fost valorificate două
împrumuturi în sumă de 24,5 mil. USD. Împrumutul de 14,4 mil. USD a fost repartizat
beneficiarilor: S.A. „Moldovafarm” – medicamente – 2,7 mil. USD, S.A. „Farmovet” –vaccine
veterinare – 269,8 mii USD, S.A. „Apromat” – sulfat de aluminiu – 49,2 mii USD, Î.S. „Moldtelecom” –
1,4 mil. USD şi „Asociaţia de Producţie de Stat pentru Combustibil a Republicii Moldova” (în prezent
- S.A. „Tirex-Petrol”) – benzină, motorină, uleiuri – 10,0 mil. USD, fără contracte de gaj, prin ce a fost
încălcat Decretul Preşedintelui RM nr.181 din 29.10.93. Agenţii economici beneficiari au achitat
Ministerului Finanţelor datoria la împrumuturi, datoria statului la 01.01.2003 constituind 9,4 mil.
USD.

În anul 1992 Comunitatea Europeană a acordat Republicii Moldova un împrumut în sumă de 31,6
mil. USD pentru finanţarea importului critic (cereale – 21,1 mil. USD, medicamente – 7,7 mil.
USD şi hrană pentru copii – 2,8 mil. USD). Împrumutul a fost rambursat integral de către agenţii
economici beneficiari, iar Ministerul Finanţelor, încălcînd condiţiile acordului, nu l-a rambursat la
timp creditorilor externi, prin ce bugetul de stat a suportat cheltuieli suplimentare în sumă de 5,7
mil. USD.

În anul 1993, conform acordurilor încheiate cu BIRD, Guvernului i s-au acordat două credite (în
valoare de 85,8 mil. USD, cu termenul rambursării pînă în a.2013) pentru procurarea resurselor
energetice, medicamentelor şi acoperirea necesităţilor sectorului agrar. Majoritatea acestor surse (în
sumă de 37,2 mil. USD şi 52,3 mil. lei) au fost recreditate agenţilor economici, din care au falimentat
12, iar 6 au încheiat acorduri-memorandum cu Consiliul Creditorilor de Stat, dar nu şi-au onorat
obligaţiunile de rambursare a împrumuturilor primite. La situaţia din 01.01.2003 agenţii economici
recreditaţi au rambursat 36,6 mil. USD şi 124,8 mil. lei. Pentru deservirea acestor credite, în
perioada anilor 1993-2002 Ministerul Finanţelor a achitat dobînda, comisioanele şi penalităţile în
sumă totală de 41,5 mil. USD. Soldul datoriei de stat la 01.01.2003 constituia 60,4 mil. USD.

Pentru procurarea echipamentului medical a fost valorificat creditul de la Banca germană


Kreditanstalt fiir Wiederanfifbau (KfW) în sumă de 18,8 mil. USD. Acest echipament a fost
prevăzut pentru utilarea instituţiilor şi centrelor medicale de stat. Controlul a stabilit că n-a fost primit
utilajul în valoare de 104,0 mii USD, o parte din utilajul medical timp de 4 ani nu s-a instalat (jud.
Lăpuşna – 262,7 mii lei), iar 15 aparate, destinate pentru investigaţii în cardiologie, nu funcţionau
(Bălţi,
Tighina, Orhei, Lăpuşna etc.). Împrumutul dat a fost contractat şi rambursat din contul bugetului,
achitîndu-se pînă la 01.01.2003 suma de 5,5 mil. USD (din care dobînda – 2,4 mil. USD).
Rambursarea acestui credit a fost reeşalonată pînă în a.2015. Datoria statului la 01.01.03 constituie
14,3 mil. USD.

Guvernul Japoniei a acordat un împrumut în sumă de 39,9 mil. USD pentru redresarea
economiei Republicii Moldova, din care 30,9 mil. USD s-au utilizat pentru achitarea datoriei la
importul de gaze naturale, 3,0 mil. USD – procurarea păcurii şi 6,0 mil. USD – procurarea materiei
prime pentru întreprinderile industriale. La situaţia din 01.01.2003, întreprinderile beneficiare S.A.
„Alfa”, S.A.
„Stil”, S.A. „Codru”, S.A. „Steaua”, S.A. „Metal”, S.A. „Elcas”, S.A. „Monolit” aveau datorii faţă de
Ministerul Finanţelor în sumă totală de 7,7 mil. USD. În hotărîrile precedente ale Curţii de Conturi,
inclusiv Hotărîrea Curţii de Conturi nr.13 din 16.02.99, au fost constatate numeroase încălcări
comise de către agenţii economici la acordarea şi utilizarea acestui împrumut, care n-a fost
valorificat eficient, în rezultat admiţîndu-se pierderi considerabile. În total, din contul bugetului de stat
s-a achitat suma de 20,3 mil. USD, din care 8,9 mil. USD – principalul şi 11,4 mil. USD – dobînda,
penalitatea. Datoria de stat pentru acest credit, formată la 01.01.2003, constituie 23,8 mil. USD.

În anul 1992 Guvernul Chinei a acordat Republicii Moldova un credit în sumă de 3,8 mil. USD,
care este achitată.

La 07.04.2000 a fost semnat cu Federaţia Rusă Acordul privind regularizarea datoriilor pe creditele
consolidate la situaţia din 31.12.99 în sumă de 91,7 mil. USD, cu o dobîndă de 7 la sută şi
începerea rambursării din a. 2005. Pentru deservirea acestui credit statul a plătit 16,8 mil. USD.

În decursul anilor 1994-2002 Guvernul a încheiat 12 acorduri de împrumut,


valorificînd – 403,7 mil. USD, inclusiv pentru acoperirea deficitului bugetar
– de 339,7 mil. USD şi pentru achitarea cu furnizorii străini (recreditarea
agenţilor economici) – de 64,0 mil. USD. După achitarea dobînzii şi comisioanelor în
sumă de 90,8 mil. USD, la 01.01.2003 a rămas neachitată pentru aceste credite la principal suma
de 243,8 mil. USD. Modul de ţinere a evidenţei contabile a creditelor externe primite pînă în
a.1998 pentru acoperirea deficitului bugetar nu permitea determinarea corectitudinii utilizării după
destinaţie a acestor mijloace.

Pentru dezvoltarea sectoarelor agrar şi privat au fost valorificate 6 credite în


sumă de 58,1 mil. USD. Din împrumuturile primite pentru dezvoltarea sectorului agrar a fost
valorificată suma de 20,6 mil. USD. În scopul dezvoltării tehnologiilor agricole, în anii 1997-2001
a fost valorificat creditul tehnic în sumă de 9,8 mil. USD, acordat de către BIRD. Din creditul acordat
au fost recreditaţi 16 agenţi economici, datoria cărora la 01.01.2003 faţă de Ministerul Finanţelor
constituia 11,8 mil. USD. Datoria statului la creditele menţionate constituie 20,2 mil. USD.
Împrumutul IDA, preconizat pentru dezvoltarea sectorului rural, a fost valorificat în anii 1998-2001 în
sumă de 4,9 mil. USD, la 01.01.03 datoria alcătuind 5,0 mil. USD. Pentru implementarea contractului
de credit, a fost creată „Corporaţia de finanţare rurală” (CFR), aceasta avînd ca scop recreditarea a
780 asociaţii de economii şi acordarea împrumuturilor pe termen scurt şi mediu, în sumă de 55,7 mil.
lei, cu rata dobînzii flotantă de 13-18 la sută anual. Soldul datoriei de stat la compartimentul dat la
01.01.2003 constituia 24,1 mil. USD.

În scopul dezvoltării sectorului privat, capacităţilor manageriale şi asigurarea competitivităţii


întreprinderilor private au fost alocate mijloace în sumă de 37,5 mil. USD, acordate Guvernului
RM de către BIRD şi IDA. Creditul acordat de către BIRD a fost utilizat în trei direcţii: creditarea
agenţilor economici prin intermediul băncilor comerciale – 17,5 mil. USD şi 11,8 mil. DEM;
înzestrarea Băncii Naţionale a Moldovei şi Inspectoratului Fiscal Principal de Stat cu tehnică de
calcul şi instruirea personalului – 2,3 mil. USD; asistenţa consultativă şi studiul diagnostic al Băncii
de Economii a Moldovei – 400,0 mii USD, reglementate, conform Hotărîrii Guvernului nr.169 din
16.02.98, drept credit pe termen de 5 ani, cu marja de 0,5 la sută, care pînă în prezent nu este
rambursat de către Banca de Economii. La 01.01.2003 soldul total al datoriei agenţilor economici
faţă de Ministerul Finanţelor constituia 0,4 mil. USD, iar a statului faţă de creditorul străin pentru
principal – de 36,7 mil. USD.

În anii 1997-2000 au fost valorificate 6 acorduri în sumă de 45,8 mil. USD


(cu IDA – 4, BIRD şi Hewlett Parcard) pentru dezvoltarea învăţămîntului,
sistemului sănătăţii şi serviciilor sociale, executarea cărora este prevăzută pînă în
a. 2005, cu rambursarea mijloacelor din contul bugetului de stat în termen de 20-40 ani,
începînd cu a.1999. Pînă în prezent nu sînt valorificate în termenele prevăzute de acordurile
încheiate (din cauza nerespectării condiţiilor contractuale) 16,4 mil. USD (proiectul gestionării
protecţiei sociale – 10,9 mil. USD, proiectul reformei învăţămîntului general obligatoriu – 2,0
mil. USD şi proiectul de restructurizare a sistemului sănătăţii – 3,5 mil. USD). La 01.01.2003
datoria de stat constituia 40,6 mil. USD.

Pentru dezvoltarea sectorului energetic au fost valorificate patru


împrumuturi în sumă de 255,2 mil. USD.

În baza acordului încheiat la 18.06.96 cu RAO „Gazprom” (Rusia), Guvernul şi-a asumat
obligaţiunea de administrare a datoriei Concernului de Stat „Moldova Gaz”, formată în anii 1994-
1996, ratificată prin Hotărîrea Parlamentului nr.1062-XIII din 24.12.96, prin emiterea hîrtiilor de
valoare de stat în sumă de 140,0 mil. USD, cu termenul de achitare de 7 ani şi rata dobînzii de
7,5 la sută, fiind răscumpărate înainte de termenul prevăzut.

Conform Acordului privind reglementarea datoriei cu RAO „Gazprom”, semnat la Moscova la


09.02.2000, ratificat prin Legea nr.892-XIV din 23.03.2000, Republica Moldova şi-a asumat repetat
datoria faţă de RAO „Gazprom” pe anul 1996, emiţînd în a.2000 cambii în sumă de 90,0 mil. USD
pentru achitarea în termen de 7 ani a gazelor naturale livrate în anii 1996-1997.

În total, din contul bugetului s-au cheltuit 43,1 mil. USD (suma principalului – 20,8 mil. USD;
dobînda, comisionul şi penalitatea – 22,3 mil. USD). La 01.01.2003 datoria statului constituia 90,0
mil. USD.

În anul 1996 ONEXIMBANC (Rusia) şi IDA au acordat Republicii Moldova credite în sumă de 16,0
mil. USD, din care 15,0 mil. USD au fost restructurizate.

În anul 1996 BIRD a acordat Guvernului un împrumut pentru reconstrucţia şi dezvoltarea sectorului
energetic în sumă de 9,2 mil. USD pe un termen de 20 de ani. Pînă la 01.01.2003 a fost
rambursată suma de bază în mărime de 0,64 mil. USD şi achitată dobînda de 1,8 mil. USD. Soldul
datoriei de stat pentru acest împrumut constituie 8,5 mil. USD. În total, datoria statului pentru
sectorul energetic la situaţia din 01.01.2003 constituia 98,5 mil. USD.

În perioada anilor 1996-1998 au fost valorificate 3 credite în sumă de 36,0


mil. USD pentru dezvoltarea infrastructurii (reconstrucţia drumurilor,
dezvoltarea cadastrului, aprovizionarea cu apă potabilă a regiunii sudice).

La situaţia din 01.01.2003, pentru reabilitarea drumurilor au fost folosite credite primite de la BERD
în sumă de 11,2 mil. USD. În total, pînă la 01.01.2003, pentru achitarea şi deservirea creditului,
din buget au fost cheltuite 5,9 mil. USD (principalul - 2,9 mil. USD şi dobînda - 3,0 mil. USD). În
rezultatul comiterii încălcărilor la valorificarea creditului BERD, destinat finanţării Proiectului de
reabilitare a drumurilor auto, statului i-au fost pricinuite pierderi directe în sumă de 18,2 mil. lei, fapt
menţionat în Hotărîrea Curţii de Conturi nr.98 din 10.11.2001. Datoria la 01.01.2003 constituia
8,3 mil. USD.

De la „Tureximbank” în anul 1998 au fost primite 15,0 mil. USD, pe un termen de 7 ani, pentru
acoperirea parţială a cheltuielilor legate de implementarea proiectului de aprovizionare cu apă
potabilă a regiunii sudice. Din contul bugetului au fost rambursate 5,0 mil. USD şi achitată dobînda
de 3,5 mil. USD, soldul datoriei de stat la 01.01.2003 constituind 10,0 mil. USD. De menţionat că,
conform condiţiilor contractelor încheiate cu Direcţia pentru construcţii „Sudacon” Î.S., UTA
Gagauzia, mijloacele împrumutate vor fi compensate după darea în exploatare a apeductului. Curtea
de Conturi în Hotărîrea nr.12 din 09.03.2000 a constatat că o parte din mijloacele financiare alocate
din creditul menţionat s-au utilizat contrar destinaţiei, prin ce s-a tergiversat realizarea în termen a
proiectului.

Din mijloacele creditelor de la BERD şi IDA în a. 1998 au fost valorificate 9,8 mil. USD pentru
elaborarea Cadastrului. Datoria statului la 01.01.2003 a constituit 10,0 mil. USD.

În perioada anilor 1991-2000 un şir de întreprinderi din republică au beneficiat de credite acordate
din contul împrumuturilor externe ale instituţiilor financiare internaţionale – BIRD (seceta şi
redresarea economiei), Proiectul „PL-480”, precum şi de alte credite, destinate pentru dezvoltarea
complexului agroindustrial. Astfel, 61 de întreprinderi agricole şi comerciale din Moldova au primit
credite în sumă de circa 18,3 mil. USD şi 115,3 mil. lei sub formă de nutreţuri sau alte bunuri
materiale, în baza acordurilor de credit încheiate cu Ministerul Finanţelor. Din creditele acordate,
pînă la 01.01.2003 s-au rambursat 5,3 mil. USD şi 106,5 mil. lei.

La situaţia din 01.01.2003, soldul datoriei pe creditele externe la întreprinderile beneficiare din
republică constituie 43,6 mil. USD şi 130,2 mil. lei.

Au beneficiat de credite şi întreprinderi care pe parcursul anilor au devenit insolvabile şi nu sînt în


stare să le ramburseze. Astfel, “Întreprinderea Intergospodărească pentru Producerea Cărnii de
Porcine” din Orhei, care în anii 1994-1997 a beneficiat de credite în sumă de 1,4 mil. USD şi 1,3 mil.
lei, prin hotărîrea Judecătoriei Economice a RM din 17.11.99, a fost recunoscută insolvabilă şi în
stare de faliment. Datoria întreprinderii pe credite la 01.01.2003 constituia 3,5 mil. USD şi 2,4 mil. lei.

În baza hotărîrilor Judecătoriei Economice a RM, au fost recunoscute în stare de insolvabilitate şi s-a
iniţiat procedura de faliment la 13 beneficiari de credite din judeţele Bălţi, Edineţ şi Soroca, a căror
datorie la situaţia din 01.01.2003 constituia 6,1 mil. USD şi 3,3 mil. lei.

A fost stabilit cazul de anulare, în baza hotărîrii Judecătoriei Economice a RM din 18.05.2001, a
creditului acordat S.A. ”Cristal-Flor” în sumă de 0,5 mil. USD şi de recunoaştere a acestuia în sumă
de 2,3 mil. lei. Mai mult decît atît, prin hotărîrea Colegiului Civil al Curţii de Apel a RM, Ministerul
Finanţelor a fost obligat să aplice procedura de compensare pentru micşorarea datoriei S.A. ”Cristal-
Flor” cu 280,7 mii USD şi 52,5 mii lei din contul datoriei bugetului judeţean Soroca faţă de
întreprinderea în cauză. În aşa mod, datoria pentru creditele primite S.A. ”Cristal-Flor” a achitat-o din
contul mijloacelor bugetare.

Administraţiile întreprinderilor supuse controlului, încălcînd Legea nr. 880-XII din 22.01.92 „Privind
fondul arhivistic al Republicii Moldova”, n-au asigurat păstrarea documentaţiei contabile aferente
bunurilor materiale primite sub formă de credit, din care cauză nu a fost posibilă verificarea
documentelor care ar confirma cantitatea, preţul şi modul de utilizare a bunurilor materiale primite
în contul creditelor (Î.S. „Bacon” Cahul, G.A.S., Colhozul „Coşcalia”, S.A. „Elevator Kelley Grais”
Căuşeni, IICCP „Progres Căuşeni”).
În cadrul controlului s-a stabilit alocarea împrumuturilor în lipsa contractelor de gaj, calitatea joasă şi
preţuri majorate la produsele eliberate beneficiarilor (faţă de preţul pe piaţa republicii). Asemenea
fapte au fost reflectate şi în hotărîrile Curţii de Conturi nr. 47 din 09.11.95, nr. 44 din 18.07.96, nr. 8
din 20.02.97, nr. 22 din 06.06.97, nr. 4 din 05.02.98, nr. 55 din 10.12.99 etc.. La întreprinderile cu
care au fost încheiate contracte de gaj procedura de gajare a producţiei a fost efectuată formal.
Ministerul Finanţelor (V. Chiţan, A. Cemîrtan, V. Badrajan) şi beneficiarii de credite la gajare n-au
ţinut cont de stocul real al produselor finite. Astfel, FAI “Anina” la 01.01.96 dispunea de produse în
curs de execuţie şi mărfuri în valoare de 3,0 mil. lei, iar producţia gajată conform contractelor
încheiate constituia suma de 7,0 mil. lei.

IIPC ”Basarabia” Făleşti, ca beneficiar al creditului acordat de Ministerul Finanţelor în sumă totală de
346,5 mii USD şi 242,8 mii lei, încălcînd procedura de lichidare, prevăzută de legislaţie, şi-a întrerupt
activitatea în anul 1997, repartizînd o parte a averii sale gospodăriilor cu cotă de participare, iar altă
parte (Complexul de creştere a porcilor, cu valoarea de bilanţ în mărime de 15,7 mil. lei) a fost
transmisă pentru păstrare S.A. ”Floarea Moldovei” (lichidată la 20.03.2000). În rezultatul neasigurării
integrităţii bunurilor, la momentul controlului complexul în cauză de fapt nu exista. La 05.05.99
Procuratura sectorului Făleşti, în baza art.186 (pct.2) CP RM, a intentat un proces penal pe faptul
descompletării acestui complex, care la 01.07.2000 a fost clasat conform art.172 (pct.3) CPP RM.

Totodată, nerespectînd prevederile Legii nr.633-XIII din 10.11.95 „Cu privire la modul de urmărire a
impozitelor, taxelor şi altor plăţi”, IFS sectorul Făleşti (I. Rusanovschi) n-a întreprins măsurile
respective, deşi din partea IIPC ”Basarabia” au parvenit numeroase cereri de a sechestra complexul
în contul achitării creditelor. La situaţia din 01.01.2003, creditele erau nerambursabile. Astfel,
achitarea a 1,9 mil. USD şi 772,1 mii lei este imposibilă.

Beneficiarii de credite la întocmirea dărilor de seamă trimestriale (bilanţurilor contabile) nu reflectă


valoarea reală în lei a datoriilor (inclusiv dobînda şi penalitatea) pe creditele acordate de Ministerul
Finanţelor din surse externe, fapt ce contravine prevederilor art. 10 (1) din Legea nr. 943-XIII din
18.07.96 şi Hotărîrii Guvernului nr.488 din 04.05.98 “Despre aprobarea Regulamentului privind
modul de calculare a obligaţiilor fiscale în cazul efectuării operaţiilor în valută străină”. În evidenţa
contabilă la 6 beneficiari de credite din jud. Chişinău (la 01.01.2003) valoarea datoriei pe credite
este mai mică decît valoarea calculată de Ministerul Finanţelor cu 51,3 mil. lei, la 2 întreprinderi din
jud. Orhei – cu 523,6 mii lei şi la o întreprindere din jud. Ungheni – cu 1,2 mil. lei.

Nerespectînd Legea contabilităţii nr.426-XIII din 04.04.95 şi Standardele Naţionale de Contabilitate,


S.A. ”Produse cerealiere”, S.A. „Fritiur” şi CAP ”Prietenia” în balanţele lor nu iau în consideraţie
dobînda creditului şi penalitatea. Ca rezultat, datele evidenţei contabile a întreprinderilor sus-
numite nu corespund realităţii, din cauza nereflectării sumei de 43,7 mil. lei, inclusiv S.A. „Produse
cerealiere” – 20,1 mil. lei, S.A. ”Fritiur” – 0,9 mil. lei, CAP ”Prietenia” – 22,7 mil. lei.

Concomitent cu crearea Holdingului de stat S.A. „Avicola”, conform Hotărîrii Guvernului nr. 39 din
26.01.96, pentru întreprinderile avicole incluse în Holding (S.A. “Anina”, S.A. „Avicola Chetroasa”,
S.A. “Floreni”, S.A. “Avicola Roso” S.R.L., S.A. “Avicola Vadul lui Vodă”, S.A. „Avicola Orhei”, S.A.
”Avicola Brînzenii Noi”, S.A. “Avicola Bucovăţ”) termenul de rambursare a creditelor acordate de
către organizaţiile internaţionale, precum şi de achitare a dobînzilor pentru utilizarea lor a fost
prelungit de la 1 ianuarie 2000 pînă la 1 ianuarie 2001, încheindu-se contracte suplimentare cu
acestea. Cu toate că termenul rambursării creditelor a fost prelungit, întreprinderile sus-menţionate
nu numai că nu şi-au îmbunătăţit situaţia economico-financiară, dar au devenit incapabile de a-şi
achita datoriile pe creditele acordate din contul împrumuturilor externe. La 01.01.2003 datoria totală
pe credite a întreprinderilor indicate mai sus a constituit 11,9 mil. USD şi 0,7 mil. lei.
La 21.01.97, în urma procedurii de faliment şi conform autorizaţiei Oficiului Fiscal Ungheni, S.R.L.
„Nistru” ( ex-director G. Nistiriuc) a fost exclusă din Registrul datoriei de stat externe. La Ministerul
Finanţelor pînă în prezent figurează datoria pe credite a acestei întreprinderi în sumă de 406,2 mii
USD.

Curtea de Conturi, în Hotărîrea nr.55 din 10.12.99 “Privind rezultatele controlului asupra unor
aspecte ale asigurării agriculturii cu produse agrochimice în anii 1994-1998 şi utilizării creditelor
garantate de stat în acest scop”, a constatat activitatea nesatisfăcătoare a S.A. “Fertilitate Călăraşi”
(ex-director F. Solcan) la angajarea creditelor. Cu toate acestea, întreprinderea n-a întreprins măsuri
pentru rambursarea creditelor primite, dar a mai contractat credite de la instituţiile financiare din
republică. Conducerea S.A. „Fertilitate Călăraşi” (ex-director S. Pulcov), ignorînd Legea privind
restructurarea întreprinderilor agricole în proces de privatizare nr. 392-XIV din 13.05.99, n-a înaintat
pretenţii faţă de agenţii economici lichidaţi, datornici faţă de S.A. „Fertilitate Călăraşi”. Ca urmare,
datoria întreprinderii pe creditele recreditate din contul împrumuturilor externe la 01.01.2003
constituia 83,0 mil. lei. Fiind datoare pentru creditele externe, S.A. „Fertilitate Călăraşi” în a. 1995 a
beneficiat de un împrumut intern în sumă de 45,0 mil. lei, care la 01.01.2003 (luînd în consideraţie
dobînda, penalitatea) constituia 128,2 mil. lei.

În jud. Ungheni, în condiţii de acord-memorandum, activează S.A. “Cereale Prut” (I. Procopciuc) –
din 21.08.2000 şi S.A. “Avicola Codru” Nisporeni (P. Ciorici) – din 06.03.2000, datoria neachitată a
acestora constituind, respectiv, 43,6 mii USD şi 94,6 mii USD. S.A. “Cereale Prut”, nerespectînd
condiţiile contractuale, a realizat bunurile gajate fără a achita datoriile pe creditele contractate.

Restructurarea întreprinderilor care au încheiat acorduri-memorandum cu Consiliul Creditorilor de


Stat în multe cazuri nu s-a soldat cu rezultatele scontate, deoarece măsurile prevăzute în Legea
restructurării întreprinderilor nr.958-XIII din 19.07.96, Hotărîrile Guvernului nr.306 din 15.05.95, nr.82
din 09.02.96, nr.477 din 26.05.97, nr.340 din 26.04.99 n-au fost realizate în termenele stabilite şi
integral de către organele abilitate.

Cei mai mari datornici pe credite la situaţia din 01.01.2003 sînt: în jud. Chişinău – S.A. “Anina”
(4899,8 mii USD şi 250,2 mii lei), S.A. “Avicola Roso” S.R.L. (1750,8 mii USD), S.A. “Fertilitate
Străşeni” (9829,9 mii lei), S.A. “Avicola Bucovăţ” (1310,2 mii USD), S.A. Fabrica ASR Chetroasa
(1135,0 mii USD); în jud. Orhei – S.A. “Avicola Orhei” (1209,0 mii USD), “Întreprinderea
Intergospodărească pentru Producerea Cărnii de Porcine” (3495,7 mii USD şi 2392,8 mii lei); în jud.
Ungheni – S.A. „Cereale Prut” (1221,1 mii USD şi 1082,2 mii lei) şi S.A. „Fertilitate Călăraşi”
(83006,9 mii lei) etc..

Întreprinderea de Stat “Institutul de Cercetări pentru Pomicultură” (fostul director - dl T. Popovici,


actualul director - dl M. Rapcea) nu şi-a onorat obligaţiunile la valorificarea şi rambursarea
creditului din contul împrumutului acordat Republicii Moldova de către BIRD în anii 1998 – 2000
în sumă de 10,0 mil. USD pentru Primul proiect agricol.

Guvernul RM, în scopul asigurării rambursării împrumuturilor acordate de BIRD pentru proiectul sus-
indicat, a emis Hotărîrile nr. 206 din 20.03.2001 şi nr.1127 din 28.08.2002, prin care a facilitat situaţia
Institutului de Cercetări pentru Pomicultură la valorificarea de mai departe a împrumutului, fiind
modificat şi termenul de rambursare a acestuia. Mai mult decît atît, n-a fost executată Hotărîrea
Guvernului nr.1127 din 28.08.2002 în ce priveşte încheierea acordului între Ministerul Finanţelor şi
întreprinderea de stat pentru prelucrarea producţiei agricole (separată din componenţa institutului),
în scopul asigurării rambursării împrumutului acordat.

Totodată, în urma inventarierii la Institut a mijloacelor fixe procurate din contul împrumutului, s-au
stabilit lipsuri în sumă totală de 528,0 mii lei şi un surplus de 17,3 mii lei.
Una din formele de susţinere financiară de stat a agenţilor economici sînt garanţiile de stat pentru
împrumuturi externe, ale căror condiţii de acordare se reglementează prin Decretul Preşedintelui
RM nr. 227 din 28.12.93 şi Legea nr.943-XIII din 18.07.96.

În perioada anilor 1992-1998 agenţii economici din Republica Moldova au încheiat sub garanţia
statului cu diferite instituţii financiare străine 17 credite tehnice în sumă echivalentă cu 207,4 mil.
USD, valorificînd 166,6 mil. USD. N-au fost ratificate de către Parlamentul Republicii Moldova 7
credite în sumă de 52,6 mil. DEM şi 2,7 mil. USD.

Pînă în prezent au devenit active 9 garanţii, pentru care au fost dezafectate din buget 9,4 mil. USD
şi 19,7 mil. EURO (S.A. „Perfuzon”– 4,0 mil. EURO, S.A. „Fabrica de sticlă din Chişinău” – 9,9 mil.
EURO, S.A. „Chirsova” – 0,9 mil. USD, S.A. „Santek” – 0,7 mil. EURO, S.R.L. „Vininvest”– 6,2 mil.
USD şi 3,5 mil. EURO, ARRE „Moldinteragro” – 1,7 mil. USD, Î.M. „Semger” S.A. – 1,6 mil. EURO).

Întru onorarea obligaţiunilor asumate de către Guvern, în urma eliberării scrisorii de


garanţie nr.0707-889 din 21.06.91, Ministerul Finanţelor a achitat datoria ARRE
„Moldinteragro” faţă de
„FMC” (Belgia) în sumă de 2,3 mil. USD. Conform Dispoziţiei Guvernului nr.336 din 25.12.92,
Ministerului Agriculturii şi Alimentaţiei i-au fost alocate 600,0 mil. ruble (1,1 mil. USD), cu toate că în
septembrie 1992, în baza prevederilor Decretului Preşedintelui RM nr.198 din 08.09.92, deja i se
acordase un împrumut de stat în sumă de 552,0 mil. ruble ruseşti (1,2 mil. Usd), cu aceeaşi
destinaţie – rambursarea primei tranşe pentru cinci combine primite de la firma „FMC” (Belgia).
Sumele menţionate, care au fost utilizate tocmai în noiembrie 1993, după convertire (1100,0 mil.
ruble) au constituit 493,5 mii USD. Executînd cerinţele Tribunalului Internaţional din Stockholm,
Ministerul Finanţelor a transferat suplimentar la 26.03.97 Corporaţiei „FMC” 1,2 mil. USD (5,6 mil.
lei). La 30.04.97 Ministerul Finanţelor a informat Procuratura Generală că paguba suportată de stat
în urma neachitării de către ARRE „Moldinteragro” a datoriei faţă de Corporaţia „FMC” constituie
600,0 mil. ruble ruseşti şi 5,6 mil. lei. Ministerul Finanţelor n-a calculat dobînda pe perioada utilizării
de către ARRE „Moldinteragro” a acestor mijloace bugetare. Mai mult decît atît, datoria faţă de stat
la momentul controlului nu figurează în Registrul garanţiilor de stat externe. Conform informaţiei
prezentate de Camera Înregistrării de Stat, întreprinderea menţionată este înregistrată la 09.10.92
cu nr.105009698. Registrul nu conţine date privind radierea întreprinderii.

În urma nerespectării prevederilor art.38, 39, 40 din Legea nr.943-XIII din 18.07.96 la eliberarea
garanţiilor de stat, în fondul de risc au fost acumulate mijloace destinate deservirii datoriilor
creditoare cu 3,1 mil. USD şi 4,0 mil. DEM mai puţin.

Ţinîndu-se cont de faptul că pentru unele garanţii de stat în genere n-a fost stabilită plata în fondul
de risc, au primit credite tehnice fără gajarea bunurilor materiale, în baza scrisorilor de garanţie
eliberate, următorii agenţi economici:

- „Vininvest” S.R.L.- întreprindere nestatală, cu fondul statutar în mărime de 274,0 mii lei
(înregistrată la 20.07.94), care a beneficiat de un împrumut în mărime de 30,0 mil. USD, în
baza Acordului de garanţie nr.235 din 03.10.94, pentru onorarea obligaţiunilor statului; din
contul bugetului au fost imobilizate 6,2 mil. USD şi 3,5 mil. EURO;

- „Perfuzon” S.A. - beneficiar al două garanţii de stat, eliberate în a.1994 – pentru AKA AG
(Germania) în sumă de 14,1 mil. DEM şi în anul 1997 – pentru „Drezdner Bank” în sumă de 5,0 mil.
DEM. Cu toate că, conform Hotărîrii Parlamentului Republicii Moldova nr.1207-XIII din 12.06.97, au
fost prevăzute condiţii favorabile de plată (perioada de rambursare – 3 ani de la data intrării în
vigoare a ultimului Acord de credit), plata stabilită pentru a doua scrisoare de garanţie în mărime de
250,0 mii DEM n-a fost achitată şi nici n-a fost trecută ca datorie faţă de fondul de risc, deşi din
buget s-au alocat sumele de 4,6 mil. EURO – pentru stingerea datoriilor faţă de AKA AG
(Germania)
şi 2,3 mil. EURO – a datoriilor faţă de „Drezdner Bank”;

- „Fabrica de sticlă din Chişinău” S.A. – beneficiar al două credite primite în urma eliberării
scrisorilor de garanţie nr.07/01-19 şi nr. 07/01-20 din 26.01.95, respectiv, în sumă de 11,1 mil. DEM
– în favoarea AKA AG (Germania) şi 7,4 mil. DEM – în favoarea „Sparex” AG (Germania), în baza
Acordurilor încheiate de către S.A. „Moldindconbank” cu condiţii favorabile pentru fabrică,
netransferînd 113,0 mii DEM (din 266,0 mii DEM, prevăzute pentru ”Sparex” AG). Penalitatea nu s-a
calculat. Drept consecinţă a neonorării de către fabrică şi S.A. „Moldindconbank” a obligaţiunilor faţă
de creditorii externi, din contul bugetului au fost achitate 5,4 mil. EURO – în favoarea AKA AG
(Germania) şi 4,5 mil. EURO – în favoarea „Sparex” AG. În prezent suma creanţei creditoare în
mărime de 188,4 mil. lei a fost depusă în fondul statutar al fabricii-întreprindere de stat.

Unii agenţi economici au format datorii faţă de fondul de risc, şi anume:

- „Termocom” S.A. în a.1995 a beneficiat de un credit acordat de BERD în sumă de 4,7 mil.
USD şi 7,7 mil. DEM, neachitînd în fondul de risc suma de 238,6 mii DEM şi penalitatea în mărime
de 84,9 mii USD şi 319,7 mii DEM.

- Î.M. „Chirsova” – beneficiarul creditului în sumă de 1,9 mil. USD, acordat de către firma TMC
„Padovan” (Italia), este datoare faţă de fondul de risc cu suma de 85,4 mii USD. În urma
neîndeplinirii de către Î.M. „Chirsova” a condiţiilor contractuale, statul a fost nevoit să achite
creditorului extern din contul bugetului de stat suma de 820,6 mii USD.

- „Apă-Canal” S.A. în a.1998 a primit de la BERD un împrumut în sumă de 22,8 mil. USD, cu
condiţia ca în fondul de risc să transfere suma de 1137,5 mii USD în 5 rate. Soldul datoriei constituie
835,9 mii USD. Ministerul Finanţelor, neîndeplinind condiţiile contractuale, n-a calculat penalitatea la
fondul de risc.

- Î.M. „Santek” S.A. în a.1998 a primit de la AKA AG (Germania) un credit tehnic în valoare de
15,0 mil. DEM, cu condiţii stipulate în Hotărîrea Parlamentului nr.474-XIII din 04.02.98 (achitările în
fondul de risc în sumă de 753,5 mii DEM vor fi efectuate în termen de 2 ani de la punerea în
funcţiune a utilajului sau începînd cu 01.02.2004). Pînă în prezent, pentru onorarea obligaţiunilor
garantate de stat, din contul bugetului au fost utilizate 1,5 mil. DEM.

- Î.S. „Aeroportul Internaţional Chişinău” – beneficiarul creditului acordat în anul 1998


de BERd în sumă de 8,8 mil. USD, n-a achitat datoria calculată faţă de fondul de risc în sumă de
223,8 mii USD şi penalitatea de 8,5 mii lei.

Ministerul Finanţelor, nerespectînd prevederile art.46 (2) din Legea nr.943-XIII din 18.07.96, n-a
întreprins măsurile necesare de restabilire a mijloacelor imobilizate din bugetul de stat întru
onorarea obligaţiunilor privind garanţiile externe.

Pînă în prezent n-au fost încheiate acorduri de asigurare a garanţiilor de stat cu S.A. „Perfuzon”,
Î.M. „Terminal” S.A., iar condiţiile celor încheiate nu sînt respectate de părţi. Numai cu un agent
economic – Î.M. „Santek” S.A. (Taraclia) la 26.09.2002 a fost înregistrat, prin notariat (nr.3085),
contractul de gaj nr.G-52 în valoare de 65,4 mil. lei.

În urma înaintării de către Ministerul Finanţelor în Judecătoria Economică a acţiunii privind


încasarea datoriilor Î.M. „Perfuzon” S.A. faţă de buget (6,5 mil. DEM, sau 3,3 mil. EURO),
conform Hotărîrii Judecătoriei Economice de circumscripţie Chişinău nr.A-1-228 „f”00 din
27.12.2000, „Î.M.
„Perfuzon” S.A. a fost declarată insolvabilă şi s-a deschis procedura de faliment. La 27.04.2001
judecătoria a confirmat lichidarea Î.M. „Perfuzon” S.A., ceea ce de fapt nu s-a executat. La
momentul actual întreprinderea, în lipsa mijloacelor circulante, nu activează şi datoriile faţă de
Ministerul Finanţelor alcătuiesc 4,0 mil. EURO, iar faţă de băncile creditoare – 6,9 mil. EURO.

La ţinerea evidenţei obligaţiunilor de la emiterea garanţiilor de stat externe ale Republicii Moldova
în Registrul garanţiilor de stat s-au încălcat cerinţele pct. 1, 2, 4, 8, 10, 24, 28, 36, 37 din
Regulamentul cu privire la Registrul garanţiilor de stat pentru împrumuturi, aprobat prin Hotărîrea
Guvernului nr.645 din 10.07.97. Evidenţa datoriilor debitoare ale agenţilor economici faţă de
Ministerul Finanţelor este ţinută contrar prevederilor Legii contabilităţii, în lipsa evidenţei sintetice şi
analitice, a formularului aprobat în ordinea stabilită al Dării de seamă (trimestrială, anuală), cu
fixarea datoriilor faţă de buget. Datorită acestui mod de ţinere a evidenţei, din anul 1998 nu este
înregistrată datoria faţă de bugetul de stat pentru mijloacele utilizate la achitarea datoriei „Fabricii
de sticlă din Chişinău” S.A. în sumă de 50,0 mii DEM, iar din luna decembrie 2000 – a datoriei S.A.
„Perfuzon” în sumă de 150,0 mii DEM. Pentru sumele indicate mai sus Direcţia finanţare
externă şi datorii a Ministerului Finanţelor n-a calculat în modul stabilit dobînda.

N-a fost elaborat şi aprobat Formularul pentru evidenţa veniturilor în urma calculării dobînzii la
mijloacele bugetare utilizate pentru executarea obligaţiunilor faţă de creditorii străini, datoriilor
debitoare ale agenţilor economici faţă de buget. Aceste mijloace, precum şi penalitatea (care în
majoritatea cazurilor nu se calculează) urmau să fie reflectate ca sursă suplimentară a venitului
bugetului sau a fondului de risc (numai la fondul de risc a fost calculată dobînda în sumă de 1,4 mil.
USD şi 3,3 mil. DEM, care nu este achitată).

Nu au fost determinate în modul stabilit datoriile Î.M. „Semger” S.A. faţă de buget, care constituie
suma de 2,9 mil. DEM. Întru executarea Hotărîrii Guvernului nr.153 din 23.02.2001 „Privind
restituirea mijloacelor bugetare utilizate pentru achitarea garanţiei externe, cu stingerea parţială a
datoriilor pentru energia electrică furnizată din Ucraina”, Î.M. „Semger” S.A. a livrat agenţilor
economici din Ucraina seminţe de sfeclă de zahăr în sumă de 1,8 mil. USD (primind un credit pentru
procurarea materiei prime şi ingredientelor) şi a prezentat Ministerului Finanţelor contractele de
cesiune a datoriilor Republicii Moldova faţă de Ucraina în sumă de 1518,8 mii USD. Pînă în prezent
datoria Î.M. „Semger” nu s-a micşorat, iar dobînda se calculează de la suma totală a datoriei.

În rezultatul recreditării împrumutului tehnic acordat de BERD în sumă de 18,0 mil. USD şi 18,6 mil.
DEM, „Vininvest” S.R.L. beneficiază de venitul suplimentar în sumă de 221,1 mii USD şi 214,9 mii
DEM, obţinut în urma includerii în contractul de recreditare încheiat cu Î.M. „Glass Container
Company” („GCC”) a sumelor suplimentare (252,2 mii USD şi 260,3 mii DEM), totodată recreditînd 9
fabrici de vin cu 31,1 mii USD şi 45,4 mii DEM mai puţin decît a fost contractat cu BERD pentru 10
fabrici de vin. La sumele recreditate se calculează comisioanele şi dobînda suplimentară în mărime
a cîte 2,5 la sută în plus la dobînda aplicată de către BERD pentru acoperirea cheltuielilor de
întreţinere a societăţii. Dispunînd de mijloace pe contul valutar deschis în „Generale Bank”
(Mechelen, Belgia), S.R.L. „Vininvest” nu şi-a onorat obligaţiunile faţă de BERD şi „Garant”, achitînd
pînă la 05.06.2002 din suma totală a datoriei formate faţă de BERD doar 41,3 la sută (în USD) şi
35,9 la sută (în DEM), în timp ce din contul bugetului au fost transferate 45,8 la sută (în USD) şi 50,6
la sută (în DEM) şi reeşalonate pînă în iunie 2004 datoriile „GCC”.

Pe parcursul anilor 1992-2002 agenţii economici, în contul stingerii datoriilor la creditele acordate
din contul împrumuturilor externe din suma valorificată, au rambursat 145,4 mil. USD şi 149,6 mil.
lei, din care prin mijloace băneşti – respectiv, 81,1 mil. USD şi 65,6 mil. lei.

Raportul datoriei externe (administrată de Guvern) faţă de PIB s-a micşorat de la 47,3 la sută (la
sfîrşitul anului 2001) pînă la 44,6 la sută (la 01.01.2003).

În structura cheltuielilor bugetului de stat cota cheltuielilor pentru deservirea împrumuturilor


externe, de asemenea, s-a micşorat de la 35,4 la sută (în anul 2001) pînă la 22,6 la sută (în anul
2002).

Despre multiplele încălcări şi neajunsuri comise la contractarea, valorificarea şi rambursarea


creditelor s-a menţionat în 32 de hotărîri ale Curţii de Conturi, adoptate începînd cu a.1995 şi
prezentate în ordinea stabilită organelor supreme de stat pentru luare de atitudine.

Luînd în consideraţie gravitatea încălcărilor, prejudiciul adus la valorificarea creditelor, în şase


cazuri Curtea de Conturi a remis materialele de control Procuraturii Generale, ca urmare fiind
intentate două procese penale, iar în două cazuri materialele au fost înaintate şi se află în instanţele
de judecată.

Întrucît Guvernul este organul autorizat prin lege să contracteze împrumuturi şi să acorde garanţii
de stat, Curtea de Conturi i-a adus la cunoştinţă rezultatele controalelor şi a înaintat un şir de
propuneri şi cerinţe de lichidare a încălcărilor şi neajunsurilor depistate, precum şi de îmbunătăţire
a situaţiei create.

Din 14 hotărîri ale Curţii de Conturi adresate Guvernului, cinci au rămas neexecutate (nr. 11 din
10.02.99; nr.40 din 15.06.99; nr.55 din 10.12.99; nr.83 din 15.12.2000; nr.98 din 01.11.2001).

Analogică este situaţia şi la executarea cerinţelor Curţii de Conturi înaintate Ministerului Finanţelor,
care, fiind abilitat de către Guvern cu dreptul de efectuare a tuturor operaţiunilor de creditare, este,
totodată, şi unicul organ responsabil de rambursarea creditelor. La acest capitol Ministerul Finanţelor
n-a asigurat executarea cerinţelor a 4 hotărîri ale Curţii de Conturi (nr.40 din 15.06.99; nr.55 din
10.12.99; nr.69 din 01.11.2000; nr.22 din 27.03.2002).

Curtea de Conturi, în hotărîrile adoptate şi în Rapoartele anuale asupra administrării şi întrebuinţării


resurselor financiare publice, s-a expus promt şi explicit asupra neregulilor existente în acest
domeniu, a atenţionat toate autorităţile responsabile de atragerea, valorificarea, gestionarea şi
controlul rambursării creditelor externe, înaintînd propunerile respective de lichidare a încălcărilor şi
neajunsurilor stabilite, precum şi de tragere la răspundere a persoanelor vinovate.

Cu toate acestea, actualul control a stabilit admiterea în continuare de către persoanele cu funcţii de
răspundere a cazurilor de nerespectare a legislaţiei în vigoare în domeniul creditării, de neaplicare a
pîrghiilor existente pentru asigurarea utilizării eficiente a creditelor angajate şi rambursării în termen
a acestora de către agenţii economici beneficiari.

Lipsa de responsabilitate din partea beneficiarilor de credite şi a factorilor de decizie din organele de
stat a dus la rambursarea creditelor organismelor internaţionale din contul bugetului de stat. Ca
urmare, în perioada anilor 1991-2002 statul n-a încasat sumele de 97,1 mil. USD şi 154,1 mil. lei,
din care 40,2 mil. USD şi 8,8 mil. lei – achitate din bugetul de stat ca urmare a falimentării a 29 de
agenţi economici.

Situaţia se complică şi prin faptul că pînă în prezent statul nu dispune de o strategie bine
determinată de atragere şi utilizare a creditelor externe, reglementată de un cadru legislativ perfect,
care ar determina, totodată, şi responsabilitatea persoanelor cu funcţii de răspundere vinovate de
gestionarea neeficientă a împrumuturilor de stat externe.

Curtea de Conturi, ţinînd cont de încălcările şi neajunsurile depistate în rezultatul controlului şi în


baza art.25 şi 26 din Legea privind Curtea de Conturi nr.312-XIII din 0812.94,

h o t ă r ă ş t e:
1. Se menţionează multiplele încălcări ale legislaţiei în vigoare, precum şi neeficienţa
gestionării, valorificării şi rambursării creditelor externe de către organele abilitate de stat, în
urma cărora statul a suportat pierderi esenţiale.

2. Se atenţionează Ministerul Finanţelor asupra încălcărilor şi neajunsurilor stabilite în urma


controlului efectuat de Curtea de Conturi, care au generat gestionarea neeficientă a împrumuturilor
de stat externe contractate de Republica Moldova, de care, conform art.26 (2) din Legea nr.943-
XIII din 18.07.96, este responsabil, şi se cere:

2.1. elaborarea şi aprobarea unor modalităţi efective de control în vederea asigurării rambursării
integrale de către agenţii economici beneficiari a creditelor acordate din împrumuturile externe,
evitînd admiterea pierderilor pentru bugetul de stat la achitarea acestora;

2.2. revizuirea tuturor actelor de verificare, iar în lipsa acestora - perfectarea lor, de comun
acord cu toţi beneficiarii de împrumuturi, vizînd soldul datoriilor formate la creditele de stat;

2.3.întreprinderea măsurilor eficiente, conform legislaţiei în vigoare, la perceperea în buget de la


agenţii economici respectivi a mijloacelor financiare în sumă de 56,9 mil. USD şi 145,3 mil. lei,
achitate de către Ministerul Finanţelor organismelor internaţionale din bugetul de stat;

2.4. intensificarea monitoringului şi controlului la beneficiarii de credite de stat, conform


prevederilor art.10 din Legea nr.943-XIII din 18.07.96;

2.5. înaintarea propunerii de modificare a Hotărîrii Guvernului nr.645 din 10.07.97 în vederea
introducerii la capitolul evidenţa datoriei de stat şi garanţiilor a noţiunii de „ţinere computerizată a
registrelor”, cu aprobarea trimestrială şi anuală de către conducerea Ministerului Finanţelor;

2.6. elaborarea unui program de măsuri pentru lichidarea neajunsurilor şi încălcărilor depistate în
urma controlului, excluzînd admiterea lor pe viitor;

2.7. asigurarea pe viitor a unei conlucrări efective cu ministerele de resort, organele de drept şi
de control în vederea asigurării rambursării integrale a creditelor de către beneficiari;

2.8. ridicarea nivelului responsabilităţii persoanelor cu funcţii de răspundere din cadrul ministerului
la onorarea obligaţiunilor funcţionale ce ţin de perfectarea documentelor, gestionarea şi controlul
asupra rambursării împrumuturilor externe;

2.9. aplicarea în conformitate cu legislaţia în vigoare a sancţiunilor disciplinare faţă de persoanele


cu funcţii de răspundere, vinovate de comiterea încălcărilor la valorificarea şi rambursarea de
către beneficiari a creditelor;

2.10. întreprinderea măsurilor în vederea executării necondiţionate a hotărîrilor Curţii de Conturi,


adoptate anterior la capitolul împrumuturi externe;

2.11. calcularea şi încasarea în fondul de risc a plăţilor pentru garanţiile de stat de la agenţii
economici;

2.12. întreprinderea măsurilor de asigurare a corectitudinii calculării, încasării şi impozitării la


Corporaţia „Vininvest” S.R.L. a venitului obţinut în urma recreditării agenţilor economici implicaţi în
proiectul investiţional al BERD;

2.13. perfectarea Formularului pentru ţinerea evidenţei datoriei debitoare a agenţilor economici faţă
de fondul de risc şi bugetul de stat;
2.14. verificarea reciprocă a datoriilor pe creditele şi garanţiile Guvernului între Ministerul
Finanţelor şi agenţii economici, cu includerea lor în raporturile financiare şi balanţele contabile
trimestriale şi anuale.

3. Se obligă Ministerul Sănătăţii să întreprindă măsurile necesare pentru utilizarea eficientă,


raţională şi la destinaţie de către beneficiari a echipamentului medical primit din sursele creditare.

4. Se cere de la Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare, Ministerul Industriei, Ministerul


Transporturilor şi Comunicaţiilor, Ministerul Economiei, Ministerul Energeticii, Ministerul Ecologiei
şi Dezvoltării Teritoriului, Agenţia de Stat Relaţii Funciare şi Cadastru elaborarea unui program de
măsuri efective în vederea rambursării de către beneficiari a datoriilor de la contractarea sau
recreditarea împrumuturilor externe.

5. Se obligă beneficiarii de credite tehnice sub garanţia statului S.R.L. „Vininvest”, Î.M. „Santek”,
Î.M. „Chirsova”, S.A. „Apă-Canal”, S.A. „Semger”, Î.M. „Termocom”, S.A. „Fabrica de sticlă din
Chişinău” să soluţioneze chestiunile rambursării împrumuturilor în conformitate cu condiţiile
contractuale.

6. Se informează Organul de stat pentru supravegherea şi administrarea Fondului Arhivistic al RM


despre neasigurarea păstrării documentaţiei contabile aferente bunurilor materiale primite sub
formă de credite de către un şir de beneficiari ai împrumuturilor externe, pentru luare de măsuri, şi
se cere să stabilească în Indicatorul documentelor-tip şi al termenelor lor de păstrare pentru
organele administraţiei publice, pentru instituţiile, organizaţiile şi întreprinderile Republicii Moldova
din 03.12.97 termenele de păstrare a tuturor documentelor care ţin de acordarea, utilizarea şi
rambursarea creditelor de stat de cel puţin trei ani după efectuarea plăţilor pentru credite
(secţiunea 3.2. „Creditarea” din compartimentul I, partea I).

7. Se informează Guvernul RM despre încălcările stabilite în urma controlului efectuat de Curtea de


Conturi asupra valorificării şi rambursării creditelor externe primite în anii 1991-2002 şi se propune:

7.1. examinarea în cadrul şedinţei Guvernului a rezultatelor controlului şi întreprinderea unor


acţiuni concrete în vederea asigurării utilizării eficiente şi rambursării în termen a împrumuturilor
externe de către beneficiarii creditelor de stat;

7.2. întreprinderea măsurilor de remediere, în conformitate cu legislaţia în vigoare, a Î.M.


„Perfuzon” S.A. şi Î.M. „Terminal” S.A., precum şi pentru neexecutarea pct.4 din Hotărîrea Guvernului
nr.1127 din 28.08.2002;

7.3. examinarea responsabilităţii factorilor de decizie, abilitaţi cu gestionarea şi rambursarea de


către beneficiari a împrumuturilor de stat externe, contractate de Republica Moldova;

7.4. studierea situaţiei şi întreprinderea măsurilor respective referitor la creditul acordat Băncii de
Economii pe un termen de 5 ani, în conformitate cu Hotărîrea Guvernului nr.169 din 16.08.98;

7.5. crearea unei comisii, cu implicarea organelor de drept, pentru audierea periodică a
beneficiarilor de credite despre situaţia privind achitarea datoriilor de la împrumuturile obţinute;

7.6. revizuirea cadrului juridic existent ce reglementează raporturile sociale în domeniul creditar
pentru excluderea neconcordanţelor, divergenţelor, dublărilor de norme, precum şi a golurilor în
actele legislative şi normative, prezentînd Parlamentului, conform procedurii stabilite, propunerile
privind:

- modificarea art.1628 din CCA în vederea înăspririi sancţiunilor administrative prevăzute la acest
articol;

- includerea în CCA a răspunderii administrative a persoanelor cu funcţii de răspundere


pentru gestionarea neadecvată a împrumuturilor de stat externe;

- introducerea altor norme legislative, care ar favoriza utilizarea eficientă a creditelor externe şi ar
ridica responsabilitatea beneficiarilor de împrumuturi pentru rambursarea în termen a acestora.

8. Se informează Parlamentul Republicii Moldova despre rezultatele controlului asupra


eficienţei valorificării şi nivelului rambursării creditelor de stat în anii 1991-2002 şi se propune:

8.1. audierea Guvernului Republicii Moldova despre situaţia privind datoria de stat externă;

8.2. în exerciţiul dreptului de iniţiativă legislativă, înaintarea propunerii de modificare a Legii


nr.943-XIII din 18.07.96, prevăzînd la art.6 (9) – norma dării de seamă periodice a Ministerului
Finanţelor către Guvern privind situaţia datoriei de stat, unde vor fi reflectate volumul, conţinutul
obligaţiilor statului, analiza situaţiei datoriei de stat existente, a eficacităţii valorificării şi mersului
rambursării împrumuturilor, precum şi alte criterii, iar la art.8 (1) – indicarea în mod expres a
organelor de stat care trebuie să examineze şi să vizeze proiectele acordurilor de împrumut.

9. Se remit Procuraturii Generale, în baza art.8 din Legea privind Curtea de Conturi:

- spre examinare în temeiul art. 18 alin.2 din Legea nr.902-XII din 22.01.92, materialele controlului
privind încălcările prevederilor Legii nr.943-XIII din 18.07.96, comise de către persoanele cu funcţii
de răspundere la gestionarea şi rambursarea împrumuturilor externe, inclusiv şi a garanţiilor de stat
de către beneficiarii de credite, în urma cărora statul n-a încasat suma de 97,1 mil. USD şi 154,1
mil. lei, din care 40,2 mil. USD şi 8,8 mil. lei sînt achitate din bugetul de stat, ca urmare a
falimentării a 29 de agenţi economici, luîndu-se în consideraţie faptul că Procuratura, în baza
hotărîrilor anterioare ale Curţii de Conturi, a intentat două procese penale pe materialele privind
valorificarea creditelor externe, iar materialele pe două cazuri se află în instanţele de judecată;

- materialele controlului privind supravegherea cercetării dosarului penal nr.99378010, clasat de


către Procuratura sect. Făleşti la 1 iulie 2000.

10. Se remit, conform demersului nr.02-1/45-655 din 31.03.2003, materialele controlului efectuat la
Î.S. „Institutul de Cercetări pentru Pomicultură” Centrului pentru Combaterea Crimelor Economice
şi Corupţiei.

11. Se aduc la cunoştinţă Preşedintelui Republicii Moldova rezultatele controlului asupra valorificării
şi rambursării creditelor externe în anii 1991-2002.

12. Anexele 1 şi 2 sînt părţi integrante ale prezentei hotărîri.

13. Despre executarea cerinţelor pct.2, 3, 4, 5, 6, 7 ale prezentei hotărîri se va informa Curtea
de Conturi în termen de 2 luni.

PREŞEDINTELE

CURŢII DE CONTURI Vasile PENTELEI

Chişinău, 28 martie 2003.

Nr. 9.
Anexa nr.1

Anexa nr.2

S-ar putea să vă placă și