T E A T R U

1
 Elena Mona Panaite

Regele cerșetor
- o poveste fictivă -

Asociația Torța

București 2017

2
Scena1

Este anul 1871, toamna târziu. Ne aflăm într-

un han luxos de secol XVII cu mese și scaune de
lemn în stil nemțesc, c-un hangiu om important din
Hălmagiu, cu câțiva călători la mese.
Lângă fereastra curată și plină cu jardiniere
cu flori la masă stă Farkas János, care studiază
atent meniul.
În partea opusă, lângă scările ce duc la etaj,
stau la masă câțiva moți care-și fac socotelile
pentru banii cîștigați din vânzarea lingurilor și
obiectelor de lemn.
Un copil de vreo 12-13 ani se îndeletnicește
cu ordinea în local, îl ține pe lângă el hangiul și îi dă
câte un bănuț.
Hangiul - Guten tag! Jó napot! Dobrý deň!
Bună ziua! Bine ați venit la noi!
Farkas János - Guten tag! Bună ziua domnule,
vorbiți și româna?
Hangiul. - Buna ziua, domnule! Cum să nu
vorbesc românește?
Farkas János - Da? Ce bine! Numele meu este
Farkas Janos, călătoresc cu afaceri și aș vrea o
cameră la han și acum, dacă se poate, vreau să iau
prânzul.

3
Hangiul - Sigur, cum să nu se poată!
Avem camere libere, curate și dacă v-ați hotarât,
trimit băiatul să vă preia comanda.
Farkas János - Herr, văd că vorbiți foarte bine
românește, aveți accent de român.
Hangiul - Da, păi sunt român.
Farkas János - Și numele hanului?
Hangiul - L-am preluat de la o familie de
sași care a plecat de pe la noi.
Farkas János - Și eu sunt român.
Hangiul - Vă aud cum vorbiți și este clar
că sunteți, dar numele dvs nu pare a fi tocmai
românesc.
Farkas János - Nu, l-am tradus în maghiară,
Lup Ion, Farkas János.
Hangiu - Frumos nume, de la munte. Ce
te aduce în zona dl Ion sau János?
Farkas János - De multă vreme mi-am dorit să
ajung în zona aceasta, să revăd, să ascult, să
deapăn amintiri.....
Hangiu - Amintiri?
Farkas János - Da (face o pauză). Cine este
primar aici?

4
Hangiul - Herr Moga, Dumitru Moga,
român.
Farkas János - Interesant, foarte interesant (o
altă pauză). Rămâne stabilit, vreau o cameră
pentru o persoană și cina.
Hangiul - Sigur.
Un chelner vine la masa lui Farkas János și
preia comanda, hangiul îi face semn să fie foarte
atent și să bage de seamă, se uită într-un fel
anume la moți și le dă de înțeles că omul ce spune
că este român ar putea fi o iscoadă nemțească,
după aceea pleacă cu treburi.
Moții se așează mai bine în scaune lor și par
să vorbească lucruri banale despre vreme. O
atmosferă ostilă pentru Farkas János se așternu în
sala centrală a hanului.
Ospătarul preia comanda.
Hangiul se întoarce la călător și-i spune
numărul camerei, îi predă cheia, apoi îi urează o
ședere plăcută.
Călătorul își ia bagajele și pleacă spre
camera ce-i fusese repartizată.
Hangiul, ușor îngândurat, se plimbă prin han
și parcă vorbește pentru sine.
Hangiul - Cine o fi și ăsta, român cu nume
schimbat! Bine îmbrăcat, trebuie să fim cu băgare

5
de seamă, cu mare băgare de seamă! De multă
vreme nu ne-au mai călcat iscoadele statului, nu
trebuie să știe nimic din ce-i al nost.
Hangiul se îndreaptă către moți, se comportă
familiar cu aceștia, îl bate pe umăr pe unul dintre ei,
Ion, și-i spune:
Hangiul - Ioane, să fiți cu băgare de samă
ce vorbiți, este cam ciudat omul, după grai este clar
de-al nost, dar și-a schimbat numele în unul
unguresc, ce om poate fi aista, zice că vrea să-și
aducă aminte, cu mare grijă Ioane! Cu mare grijă,
fraților!
Ion - Hhhhhh! Înțeles! Este o șoaită
deci? Nici d-a noast, nici d-a lor.
Avram este un alt moț dintre cei ce se aflau în han.
Avram - O fugit după bani și funcții deci?!
Nu i-o plăcut cu noi! O vrut să șie slugă la nobil.
Bozgor.
Ion - Cu grijă fraților, cu grijă.
Avram - Să fugă la străini dară, că noi nu-l
mai știm d-acu.
Ion - Lasă Avrame, nu te mânia, că
nici ăia nu-l iubesc, îl folosesc dară.
Avram - Că bine zici. Așa-i trebuie.

6
 Farkas János revine în han și se așează la
masă și studiază meticulos un ziar ce și-l aduce cu
el ,,Foaie pentru minte și suflet”. Moții văd ziarul, ei
nu știu să citească, dar acel ziar îl recunoșteau
după frontispiciu, se cam încruntă și se uită urât la
Farkas János. Ce caută un bozgor cu un ziar
românesc?
Avram - Cetește ziar românesc da și-o
schimbat numele în unul unguresc, ăsta-i clar
iscoadă.
Ion - (cu glasul mai tare) O fi plouat pe
munte, fraților?
Avram - Ba! Că-i cam aspru soarele amu.
Ospătarul aduce mâncarea pentru Farkas
János, care începe să mănânce destul de stingher
pentru că simte că unii ochi sunt ațintiți asupra lui.
Auzise că este primejdios să te aventurezi în țara
moților, dar era încrezător pentru că și el era
român.
Hangiul se apropie de masă și-l întreabă
dacă este mulțumit de mâncare, de fapt vroia să-l
descoase bine pe cel ce se numea odinioară Lupu.
Hangiul - Să aveți poftă!
Farkas János - Mulțumesc! Bună mâncarea la
dumneavoastră!

7
Hangiul - Dar parcă nu prea v-ați atins de
ea.
Farkas János - Probabil sunt și foarte obosit.
Hangiul - Da!
Hangiul se duce la tejghea aduce de acolo
ulcele mici de lut și o sticlă de pălincă, le pune pe
masă și toarnă în pahare.
Hangiul - Uite un leac pentru pofta de
mâncare!
Hangiul bea primul, apoi îi vorbește lui
Farkas János foarte familiar.
Hangiul - Ce te aduce aici, omule?
Farkas János - Cum v-am spus, am niște afaceri
în zonă.
Hangiul îl privește pe Farkas János fără să
clipească. Farkas János înțelege că nu a fost deloc
convingător.
Farkas János - Am niște amintiri de pus în ordine.
Hangiul - Dacă afacerile dumitale au de-a
face cu revoluția, eu sunt cel mai bun ghid,
sfătuitor, sursă de cunoaștere, poți să o numești
cum vrei dumneata, depinde doar de cel cu care
vorbesc, adică de ești om cinstit au ba! Îți spui toate
astea ca să te feresc să umbli cine știe pe unde și

8
apoi tot la mine să ajungă întrebările. Zic că-i mai
simplu să te adresezi cui trebuie!
Farkas János se vede luat la un
interogatoriu, era ca un pește în undița pescarului și
toți acei moți care stăteau lângă ușă.
Farkas János - Ce să spun și eu, poate lăsăm
discuția pe mâine când mai trece oboseala.
Hangiul - Dar de ce nu vorbești așa,
Farkas János? Am eu leac pentru oboseala ta (și
arată spre sticla de pălincă) o bucată zdravănă de
carne și o băutură tare trezește și morții.
Farkas János - Dacă spui dumneata, hangiule!
Cei doi se uită lung unul la altul, bănuitor,
moții tac, ospătarul este la tejghea și băiatul de 12
ani stă cuminte pe scăunelul de la intrarea în
pivniță.
Farkas János - Domnule, ai fost revoluționar?
Hangiul - Fost.
Farkas János - Ai omorât oameni?
Hangiul - M-am apărat.
Urmează o pauză scurtă.....între cei doi se
așterne un val de frică amestecat cu nedumerire.
Hangiul - Tu, herr Farkas János, ai fost
revoluțuionar?

9
Farkas János - Da.
Hangiul - Ai omorât oameni?
Farkas János - Nu.
Hangiul - Păi, ce revoluție ai făcut tu, dacă
nu te-ai luptat în războiu?
Farkas János - Eu am luat parte la Blaj, am
scris, adică am scris și eu, la Proclamația de la Blaj,
am ținut corespondența cu revoluționarii din alte
părți.
Hangiul - Să înțeleg că ai fost cu românii?
Farkas János -Da, doar ți-am spus că sunt
român?
Hangiul - Cum spui tu, herr Farkas János.
Alea o fost timpuri grele și urâte, o fost așa ca o
furtună care a trecut și pe la noi.
Farkas János -Da, dar văd că acum și românii s-
au ridicat, conduc prefectura, au școli, au o șansă
în Imperiu.
Hangiul - Da, ne-am ridicat și noi, și înainte
se mai ridicaseră dintre noi, dar acum parcă putem
mai mult. Cu ce te-ai ocupat sau cu ce te ocupi?
Chiar sunt curios, poate facem vreun negoț
împreună, ca de la român la român, nu?
Farkas János - Am fost înalt funcționar public al
Imperiului.

10
 Hangiul râde peste mustață, iar moții mai
aruncă două priviri tăioase lui Farkas János, apoi
încep a murmura un cântec dedicat lui Avram
Iancu.
Hangiul - Hai, spune-mi și mie ce ai fost și
în ce provincie, că ne-om făli și noi cu un român
prinzaș.
Farkas János - (temator) În Partium am fost șef al
cancelariei, (urmează o pauză) am fost și comisar
guvernamental.
Hangiul - Am mai auzit eu de niște români
care s-au ridicat la funcții de acelea mari, nu-mi
amintesc care, dar nu cred ca erai dumneata. Păi
mă bucur să aud.
Farkas János - S-au ridicat mai mulți români, au
făcut o carieră, sunt oameni grei acum.
Hangiul - Da, dar parcă nu-i ce trebuie
(face o pauză și adaugă) pentru unul ca mine. Eu
mă simt bine ca hangiu.
Farkas János este confuz. Ce o fi vrut să
spună? Este bine ca hangiu?
Farkas János - Firește că este bine să fiți hangiu
dl hangiu, dar dacă nu era acel moment, dumneata
puteai să fii hangiu în hanul dumitale?
Hangiul - Farkas János, mai greu, dar și
atunci începuseră ai noștri să se ridice, mergeau la

11
școli, nu uita că pe români i-a condus o mână de
intelectuali, majoritatea preoți.
Farkas János - Da, Vlădica a condus toată
treaba, și Comitetul l-a numit lider în septembrie.
Hangiul - Ba. Vlădica?
Farkas János - Da
Hangiul - Te rog să mă ierți, eu nu am fost
pe unde a umblat Vlădica, dar noi, ăia care am
făcut revoluția cu arma, l-am considerat cam
trădător.
Farkas János - Cum trădător?
Hangiul - Așa bine. Ce o fi învârtit el la
Pesta pe lângă Kossuth.
Farkas János - Nu a învârtit nimic frate, așa era
ordinea lumii atunci, parlamentul, adică Dieta și
guvernul erau acolo și el credea că obținem
drepturi politice de la Kossuth.
Hangiul - Împăratul era la Viena sau la
reședința aia a lui, și Dieta era la Cluj. Țara are un
singur împărat uns de Dumnezeu și ăla nu era și nu
este Kossuth.
Farkas János - Da, așa este, ai dreptate și
dumneata, dar atunci erau vremuri tulburi și știi și
mata că ungurii or vrut să-și facă țara lor.
Hangiul - Țara lor înafara Imperiului?

12
Farkas János - La final s-o adeverit că așa o
vrut.
Hangiul - Da, erau încurajați de nemți că
ăia vor să piară Imperiul.
Farkas János - Nu frate, așa erau vremurile
atunci.
Hangiul - Da, așa erau vremurile atunci. Ei
vroiau țara lor și pe noi să ne facă unguri, cum te-ai
făcut dumneata.
Farkas János resimte disprețul din ochii
hangiului, cuvintele spuse de acesta l-au lovit direct
în coșul pieptului.
Hangiul - Și au obținut?
Farkas János - Eu m-am făcut ungur cu numele
după revoluție.
Hangiul - După războiu.
Farkas János - Eu zic co fost doar revoluție. Dar
să știi ceva, dacă Kossuth ar fi fost un om de-
adevăratelea deștept și făcea o țară cu două, trei,
patru națiuni egale, astăzi altfel erau treburile.
Hangiul stă crispat pentru câteva secunde.
János nu poate citi nimic pe fața lui.
Hangiul - Eu nu vreau unio cu ungurii în
afara Imperiului. Împăratul nostru îi bun și ni l-o dat
Dumnezeu. Kossuth a fost un blestem pentru

13
poporul lui dar și pentru români. (pauză) Da,
Vlădica, că de el vorbeam, a obținut ceva în
șederea lui la Pesta?
Farkas János - Nu.
Hangiul - Să-ți spun ce cred eu de Vlădica?
Mai bine nu, că te văd mare admirator.
Farkas János - Frate, nu avea de unde să știe ce
vroiau ungurii! Cine putea ști că vor asasina pe
vicerege? Cine putea ști că vor face atâtea
atrocități?
Hangiul - Cine putea ști? Vlădica. Că are
preoți în fiecare sat de români, că știe cum suntem
desconsiderați de când cu unio trium nationum,
1400 și ceva. Ce frate poți fi cu ăla care îți impune
și cum să te îmbraci ca să se știe că tu ești roman,
adică iobag sau jeler. Casele noastre erau vopsite
în culori specifice ca să știe cât să ne impoziteze,
soseau vești, de peste tot, de cât de greu ne este
traiul, știa că nu vrem UNIO. Pentru că nu vrem și
gata și el s-o dus acolo ca să prindă ciolanul. Cum
o bate vântul, cum nu o bate, dar el să cadă în
picioare. Să mă ierte Dumnezeu, dar mie îmi pare
cam a lingușeală și nu mai spui ce. Lasă că am
avut noi și deputați în Parlamentul de la Pesta, care
înainte de a fi români, se gândeau doar cum să-și
mențină pozițiile și privilegiile….. Dar astea or fost,
acum e pace. Oamenii încă au răni adânci, încă își
plâng morții, s-au ridicat dintre ai noștri unii dar tot
greu este, poate ne-o auzi împăratul și pe noi.

14
Farkas János -1437.
Hangiul - Ce anume?
Farkas János - Unio trium naționum, 1437.
Hangiul - Da, așa (toarnă iar în pahare).
Farkas János - Omule, în timpuri tulburi se
întâmplă multe. Este păcat că frați creștini au ajuns
să se războiască și să se urască.
Hangiul - Ai dreptate, să se războiască. De
ce s-au războit cu noi?
Farkas János - Nu vroiau să recunoască nația
noastră, vroiau să fim uniți cu ei și să fim toți
maghiari.
Hangiul zâmbește.
Hangiul - Și dumneata chiar te-ai făcut.
Farkas János - (sare ca ars și este roșu de furie)
Eu sunt român.
Hangiul - Ba!
Farkas János, se așează pe scaun cu capul în
pământ, dă cu mâna peste farfuria cu mâncare și
aproape plânge. Moții, de la masa lor, se uită la
spectacolul vieții.
Hangiul - Lasă, Farkas János, că înțeleg
că ai făcut carieră....ești mândru de asta.

15
Farkas János nu spune nimic, simte doar că se
sufocă și iși deschide un nasture.
Hangiul - Sincer, nu am vrut să te supăr,
nu știu ce mi-a venit să-ți spun vorbele astea. Câți
ca dumneata nu am văzut eu?
Farkas János - Să știi că sunt român, mi-am luat
numele după soție, am doi copii frumoși, o familie
frumoasă, și sunt român.
Hangiul - Cred (o pauza). Știi am fost rău
cu dumneata, nu-i un păcat să iubești. Și eu am
iubit o fată frumoasă ca răsăritul soarelui, Ilonca, n-
o vrut tatsu să mi-o dea. Cine eram eu? Ce eram
eu? Acum când trec prin Alba îmi fac drum pe la
prăvalie (pauza) să o mai văd un pic.
Farkas János - Pe Ilonca.
Hangiul - Nu.
Farkas János - Pe cine frate, că nu înțeleg?
Hangiul - Ilonca îi spune în acte, că eu îi
spun Ana.
Farkas János - Cine-i Ana?
Hangiul - Ana, îi fica mea cu Ilonca.
Farkas János - Și nu v-ați căsătorit? Eu am fugit
în lume cu nevasta mea și apoi ne-or chemat ei
acasă, ca le era tare greu fără fată.

16
Hangiul - Nu. Acum sunt cel mai bun
tovarăș de pahar cu tatăl Iloncăi. Nu ne mai urâm.
Farkas János - Zău că nu mai înțeleg.
Hangiul - Când or aflat că are un pruncuț
cu un roman, or închis-o în casă și i-o vorbit urât că
era rușinea neamului.
Farkas János - Așa reacționează părinții uneori,
că se sperie și ei.
Hangiul - Am încercat să ținem legătura,
dar pe Hatvany l-am biruit noi românii dara eu pe
István, ba.
Farkas János - Te ascult, frate.
Hangiul - Și la ceva timp Ilonca mea o
decis să ne părăsească pe toți.
Hangiul plânge. Farkas János plânge și el.
Erau doi oameni buni cu istorii de viață personal
foarte grele.
Farkas János - Îmi pare rău, frate.
Hangiul - István m-o chemat s-o văz. Tot
ce am și tot ce sunt sunt pentru Ana. Ea știe că-i a
mea. Și neamurile știu, deși nu ne vorbim. Am
strâns zestre frumoasă pentru ea și voi accepta
orice ginere îmi va aduce.
Farkas János - Hai frate, să mai bem un păhărel,
în amintirea celor dragi.

17
Hangiul - Mai zi-mi frate cu neamul nost.
Farkas János - Știi de ce neamul nostru a
rezistat în munți și nu și-a pierdut seva?
Hangiul - În lupte.
Farkas János - Și în lupte, dar de ce a rezistat
atât de mult timp pe pământul ăsta?
Hangiul - Da. Pentru că sunt și oameni ca
mine. Că poate mai am și eu în neam vre-un grec
sau ungur și pe Ana, dar noi nu ne-am lepădat
credința noastră creștină, că noi nu am fugit să dăm
mâna cu ăia și să le vorbim limba, pentru că mama
ne, strigă,,vin la masă,, și noi răspundeam ,,acum
mamă,,...poveste grea asta, Farkas János, dar ce
mai contează.
Farkas János - Ești rău sau poate spui doar
adevărul. Eu credeam că am rezistat pentru că toți,
unguri, sași, români, toți, absolut toți, dar toți,
înțelegi tu, toți suferă de o singură boală.
Enclavizarea.
Hangiul - Encla ce?
Farkas János - Enclavizarea, adică fiecare se
izolează cu ai săi, se ferește de ceilalți, le este frică
să trăiască împreună. De asta nu v-au lăsat pe tine
și Ilonca să vă faceți o familie. La final și ei și tu
suferiți și cel mai mult Ana, oricât o iubești tu frate,
oricâți bani îi dai, orice ar face bunicii pentru ea,
mama e una singură și ura asta viscerală a omorât-

18
o pe femeia aceea. Hai frate, nu mai plânge. Să știi
că cei mai necăjiți sunt țiganii? Din vechime ei
făceau cele mai odioase munci, inclusiv cea de
gâde?
Hangiul - Am auzit multe până acum, dar
asta îmi este total nou. Mai zi-mi cum este cu
enclavizarea aia.
Farkas János - Păi, asta vine așa, că în orice
localitate te duci, localitate de câmpie, localitate
unde este un pic de târg și administrație, fiecare stă
în cartierul lui, în partea lui de sat, nu se
încuscresc, nu vorbesc unii cu alții. Știi ce pățește
un băiat care iubește o fată din alt neam?
Hangiul -D՜apoi cum, ce crezi că doar am
iubit? Și câte bătăi am mai tras. Mai iei, mai dai.
Educative.
Farkas János - Dacă nu s-ar izola oamenii?!
Hangiul - Dacă nu s-ar izola? Cred că ești
pe un drum greșit. În orice comunitate te duci câți
unguri vezi? Puțini. Cați sași vezi? Și mai puțini că
sunt doar pe ici pe colo. Cați români vezi ? Mulți. Și
de ce nu au fost și ei respectați? De ce au fost
înjosiți, umiliți? Cine o condus pe la noi?
Farkas János nu are ce să comenteze, stă
cu ochii cât cepele și nu are grai. Hangiul îi toarnă
un păhărel, căci face bine la limbă și face semn
moților că omul este pașnic și deci pot pleca pe la
treburile lor.

19
Hangiul - Și câți dintre sași, secui, ovrei, or
fi de-adevăratelea ce cred dânșii a fi? Câți n-or fi ca
Ana mea? Că dară eu no-i spune nimic la orice
ginere mi-o aduce și la orice va decide ea să facă,
căci dragostea de părinte arde sufletul ca para
focului și pruncuțul meu îi regele sufletului meu,
dară asta nu înseamnă că Ana mea nu-i româncă.
Hangiul își șterge lacrimile. Farkas János
privind parcă spre altă lume, este precum o stană
de piatră.)
Hangiul - Hai să bem un păhărel, nu
suntem noi vinovați de toate astea, totul este de la
Domnul.
Farkas János apucă mecanic păhărelul și-l
dă peste cap.
Hangiul - Și unde vrei să ajungi sau cu
cine vrei să te vezi?
Farkas János - Complicat rău, știi că am fost la
Blaj, în aprilie și în mai (o pauză) și în toamnă. Am
împărțit corespondența. Ai fost acolo?
Hangiul - Nu.
Farkas János - Dumneata frate, ce ai făcut?
Hangiul - Ți-am spus, de câte ori ne
chema la oaste Crăișorul, eram acolo, noi nu
aveam arme, noi nu aveam muniție, prin pădure, pe
stânci loveam cu bolovani și apoi bătaie cu

20
ciomagul, cu furca sau cu vreo pușcoace luată de
la unguri și după lupte ne îngropam morții. Nici să
suspinăm nu puteam. Și ogorul nu fu lucrat și
poama nu am avut și nici mâncare suficientă că ne
plângeau pruncii. I-am îngropat și pe unguri și le-
am pus o cruce și o lumină la căpătâi. Am fost
peste tot, am fost și atunci când Vlădica era fugit la
căldurică în Țara Românească, noi am fost și am
îngropat morții nevinovați făcuți de Hatvany și am
încercat să-l răpim pe Buteanu. Mare om, prefect în
Zarand, s-a încrezut în vorba lui Dragoș, că cică
era trimis de Kosuuth și avea salconvenct. Ce mai
contează.
Farkas János - Buteanu prefectul?
Hangiul - Da. Buteanu prefectul și Dobra.
Crăișorul o avut noroc că el nu s-o încrezut în vorba
ungurului. Ce om de nimic și Kossuth ăsta? Mai pe
urmă când pierdea teren în fața austriecilor o trimis
iară vorbă la Iancu, prin alt deputat român, dară
nimeni nu-l mai credea, onoarea lui era egală cu
moartea lui Buteanu și Dobra.
Farkas János - Ăla n-o fost om. Dragoș.
Hangiul - Știi, cred că o fost om dar își
dorea prea mult să fie deputat în Parlamentul de la
Pesta și așa a ajuns să-l slugărească pe Kossuth.
Farkas János - Ce spui, frate?
Hangiul - Păi, zic așa, că împăratul o
aprobat constituția nouă, că o dat drepturi

21
cetățenești, păi atunci dacă toți aveau drepturi în
imperiu nu era drept să avem și noi? Daca
împăratul ne-o dat dreptul să ne organizăm țara și
noi nu vroiam unio cu ungurii, atunci ce cauți tu,
Dragoș, în altă tabără unde nu-s frații tăi.
Farkas János - Vai, vai! Cine știe? Poate era și el
vreun pruncuț dintr-o dragoste interzisă și ?
Hangiul - Și dacă noi am dat Dietei de la
Cluj doleanțele noastre de la Blaj, atunci Dieta de
ce nu le-o recunoscut, au noi nu eram poporul?
Hangiul și Farkas János dau afirmativ din cap și
mai toarnă câte un păhărel.
Hangiul - Și cine-i mai mare, Clujul, Pesta
sau Viena?
Hangiul se uită iscoditor la Farkas János și-i
mai pune un pahar, căci nu există leac mai bun ca
vinul.
Hangiul - Știi că Dragoș a venit cu hârtie
de încetare a luptelor de la Kossuth. Păi, ce om
este ăla care zice, facem armistițiu și el te atacă pe
la spate?
Farkas János - Sărmanul Buteanu și sărmanul
Dobra.
Hangiul - Știi ce mă nedumerește pe mine
așa?
Farkas János - Ce?

22
Hangiul - Crăișorul nostru n-o pierdut nici o
luptă și o fost umilit de niște netoți, dar o stat cu noi.
Farkas János - Da frate, plâng doar când mă
gândesc la el (și plânge ca un copil).
Hangiul - Da, Kossuth ăsta, unde o fugit ca
lașul?
Farkas János - L-ar fi spânzurat Viena dacă nu
fugea.
Hangiul - Poate. Dar tot laș este. A condus
rebeliunea contra împăratului? Trebuia să și-o
asume. Am auzit, că acum fii-su s-o întors în
Imperiu și s-o și vârât în serviciul împăratului.
Adică, ta-su scuipă și fii-su?
Farkas János - Da știi că nu-i chiar ungur?
Hangiul - Știu, asta-i cea mai proastă
glumă a istoriei. Kossuth, conducătorul revoluției
maghiare, nu este ungur.
Farkas János - Și nici Bem.
Hangiul - Știu, frate și ăla o fugit. Mulți au
plătit cu viața dar or făcut atâtea crime și atâtea
nelegiuiri în numele la ce?
Hangiul - Pe unde o mai fi acuma și Bem
ăla?
Farkas János - La turci, o trădat religia noastră
creștină și s-a făcut musulman. O duce bine.

23
Hangiul - Ce?! (sare de pe scaun)
Polonezul ăla este și mai mare trădător, l-o trădat
pe împărat, i-o trădat pe unguri și l-o trădat și pe
Dumnezeu! Măiculiță mare! (și își face cruce).
După o pauză, așa cum șade bine unor
meseni, servesc câte un păhărel.
Hangiul - Mă, craiul nostru o rămas cu noi
mă! Mă, tu înțelegi ce înseamnă să fii un om mare?
Avrămuț a nost este un om mare. Omul ăsta nu știe
ce-i aia să trădezi cuvântul dat. Omul ăsta o avut
curaj. Să spuie că el nu o vrut medalii și funcții, el o
vrut dreptate pentru neamul nost. Mare om.
Farkas János - Știu ! (Este cam beat și începe să
îndruge lucruri vrute și ne vrute.)
Farkas János - Ți-am spus că am fost om mare
și m-am învârtit prin cancelarii și am auzit
multe,......
Cei doi stau la masă și deapănă tot soiul de
amintiri până spre dimineață.

24
Scena 2

Pe peretele din han se vede un orologiu care

arată ora 11. Farkas János se trezește mahmur și
coboară în han. Se simte extrem de stingher pentru
că nu știe cum a ajuns în camera sa și nici toate
cuvintele pe care le spusese seara trecută.
Încearcă să schițeze câteva gesture, dar o durere
oarbă îl ține cu capul lăsat în jos.
Hangiul -Bună dimineața, herr Farkas
János !
Farkas János - Bună dimineața, frate, am o
durere de cap, că nici nu pot să ridic privirea.
Hangiul -Știu un leac, zeamă de varză.
Farkas János - Știu și eu leacul acela, poate
ajută un pic.
Hangiul - Poftește și ia de aici, am băut și
eu de dimineață.
Farkas János - Hangiule, te întreb direct, să nu
te superi, aseară am spus ceva ce nu trebuia?
Hangiul - Herr, la mine sunt în siguranță
toate secretele tale.
Farkas János rămâne stană de piatră,
răspunsul era unul pe care nu și-l dorea.

25
Farkas János - Vai, ce mă bucur, știi că sunt și
oameni ciudați în lume, pot să interpreteze
cuvintele și să te facă din om, neom.
Hangiul - Că bine ziceți domnule, tocmai
înainte am văzut cum a fost ridicat un ovrei,
spițerul, nu sțiu ce o fi făcut, căci eu îl știu om
serios.
János face ochii cât cepele, simte că-i fuge
pământul de sub picioare.
Hangiul - Ce planuri aveți pentru astăzi,
rămâneți la noi, vă aducem ceva de mâncare, avem
un meniu bogat.
Farkas János - Aș vrea să mă înzdrăvenesc
puțin și apoi să plec spre biserică, am uitat cum îi
spune, caut un preot.
Hangiul - Da, omul trebuie să aibă grijă de
sufletul lui.
Farkas János - Da, așa este.
János este extrem de mirat de replica
hangiului. Cu o seară înaite erau cei mai buni
prieteni și acum par a fi doi străini.
Hangiul - Veniți la cină astăzi? Ca să știm
cam câți oameni avem la masă.
Farkas János - Da, sigur că da.
Hangiul - Moarea dumeavostră, domnule.

26
 Farkas János și hangiul servesc moare,
leacul cel mai de preț pentru orice beție ce trece
peste un bărbat.

27
Scena 3

Farkas János intră după o zi obositoare în

han, se șterge cu o batistă albă și apretată și se
așează la o masa, unde așteaptă să îi vorbească
cineva.
Farkas János - Ce zi domnule, ce zi! Căldură,
oboseală. Ce zi!
Hangiul - Bună ziua, herr Farkas János!
Farkas János - Bună ziua frate!
Hangiul - Cum v-a mers astăzi?
Farkas János - Nu știu să spun, ciudată zi.
Hangiul - Nu vă înțeleg domnule.
Farkas János - Am căutat să aflu câteva lucruri,
să găsesc niște oameni. Nimic. Parcă au intrat în
pământ.
Hangiul - Pământ!
Farkas János - Da. Totuși au trecut într-adevăr
niște ani, dar biologic nu puteau să dispară toți.
Hangiul - Cine, herr?
Farkas János - Caut niște vechi revoluționari,
frați și nu-i găsesc.
Hangiul - Am înțeles. Rămâneți la cină?

28
Farkas János - Sigur frate și te rog, dacă nu ai alt
program, să iei masa cu mine. Fac cinste.
Hangiul - Cum spuneți dvs, herr. Poate
vreți acum ceva să vă răcoriți un pic și vom cina
împreună.
Farkas János se mai uită de jur împrejur prin
han, copilul care își servește masa într-un colț,
câțiva clienți, ospătarul la tejghea, curățenie.
Hangiul - Vă rog să alegeți ce doriți să
serviți, herr Farkas János.
Farkas János - Să știi că mă supără faptul că îmi
vorbești iară cu herr, ți-am spus că sunt român.
Hangiul - Da, mi-ați spus, dar sunteți și
client și v-ați schimbat numele, așa că ați făcut o
alegere.
Farkas János - Nu-mi amintesc unde s-a întrerupt
discuția noastră aseară, moarea a fost
excepțională, a făcut minuni, dar cred că ți-am spus
că nu este bine ca oamenii, comunitațile, să se
izoleze, însă fie vorba între noi, eu am adus un om
în tabăra românilor și am făcut doi copii frumoși.
Hangiul - Aveți dreptate herr, să vă iubiți
soția și nu este important în ce tabără este, dar aș
vrea să spunem că ați făcut împreună doi copii și
atât.

29
Farkas János - Frate, copiii mei vorbesc
românește.
Hangiul - Nu că ar fi o problem, dar am o
curiozitate, ce religie au copiii dvs?
Farkas János - Sunt catolici, preotul ortodox nu a
vrut să ne cunune.
Hangiul - Asta este o prostie, că doar unul
este Dumnezeu și una este Sfânta Scriptură dar,
doar din ce am mai auzit și văzut eu în lumea asta,
copiii sunt sufletul mamei, cu ea stau toată ziulica,
ea îi învață ce sunt, așa că ați făcut doi copii. Dar
ce contează?
Farkas János - Văd că vrei să mă jignești. Nu-i
nimic, eu tot frate te consider. Dar Ana?
Hangiul - Herr, aici m-ai prins. Sunt slab în
fața dumitale. Mult timp am crezut că eu am
omorât-o pe Ilonca, pentru că am fost încăpățânat.
Hangiul se așează lângă Farkas János la masă.
Hangiul - Tatăl ei mi-a propus să fugim
departe și să ne creștem copilul, dar eu vroiam să
trăiesc aici, să nu fug, cu fata ce-mi era dragă.
Cârciuma am început-o cu ajutorul lui István, să pot
să câștig suficient ca să-mi întrețin copilul dacă se
va întâmpla ceva cu el și nevasta lui. Nu am putut
să înving simțămintele mele. István zice că războiul
m-a făcut așa. Să știi herr, că aici a fost luptă grea.
Curgea sângele șuvoi pe lângă noi și noi am

30
rezistat. De aia nu-l sufăr pe Vlădica sau pe ceilalți
din Comitet.
Hangiul se ridică de la masă și plimbându-se în
jurul lui herr Farkas János, spune.
Hangiul - Așa să faci herr, să mă consideri
frate, mai ales că am auzit că ai fost prin multe
locuri azi și tot ai întrebat de una de alta și ai fost la
un pas de a fi chemat la prefectură, am garantat eu
pentru tine că ești un fost angajat imperial care-și
caută niște prieteni mai vechi.
Farkas János se face alb ca varul, nu credea
că încă se mai întâmplă de astea în Imperiu.
Farkas János - Frate, ce chemat la prefectură?
Hangiul se apleacă un pic peste masă ca să
nu-l audă decât Farkas János.
Hangiul - Dragul meu frate, aici nu ești în
regatul Daciei despre care scriau ziarele vieneze și
ne-au acuzat că avem idei.
Hangiul face un semn cu ochii.
Hangiul -Așa că, ai grijă ce vorbești. Aici
ești în Transilvania și în 1867 s-a făcut un pact
dualist între dușmanii de odinioară, habsburgi și
unguri iar noi nu suntem decât români. Și încă un
amănunt. Pactul nu era pentru ungurii simplii,
mărunți, ci doar pentru marii nobili.

31
Farkas János - Frate, nu mă speria, sunt un om
cinstit față de Imperiu, dar și față de frații mei.
Hangiul - Lasă, totul este bine, am rezolvat
eu. Totuși, cred că mâine dimineață ar trebui să
pleci mai departe în călătoria ta.
Farkas János - Am înțeles.
Ospătarul vine, le așterne masa și încearcă
să toarne un pahar de vin, Farkas János îl refuză
politicos. Hangiul se reașează la masă.
Hangiul - Sper să vă placă meniul nostru
de astăzi.
Farkas János nu înțelege de ce hangiul îi
vorbește atât de protocolar, ambii încep să
mănânce în liniște.
Farkas János - Da, miel așa bun ca aici nu am
mâncat de multă vreme.
Hangiul - Neapărat, trebuie stropit cu vin.
Se deschide ușa și intră în han un cerșetor.
Omul are pantalonii prăfuiți și peticiți, pantofii roși, o
pălărie turtită, barba și mustața nearanjată.
Hangiul sare de pe scaun ca ars și făcând o
ușoară plecăciune către cel intrat îl salută
respectos și-l invită la masă.
Hangiul -Ce bine îmi pare să vă revăd,
Dumnezeu v-a adus la mine astăzi.

32
Avram Iancu - Bună seara hangiule, mă bucur
să te găsesc cu bine!
Hangiul -La ce masă vreți să stați, să vă
pregătesc camera?
Avram Iancu face un semn discret că nu
rămâne peste noapte acolo.
Hangiul către Farkas János.
Hangiul - Domnule Farkas János, avem
plăcerea de a avea în mijlocul nostru pe domnul
Avram Iancu, Craiul Munților.
Dintr-un gest reflex Farkas János s-a ridicat
în picioare mai mult chircit, Avram Iancu merge
spre el și-i strânge mâna.
Avram Iancu - Am plăcerea cu?
Farkas János - Farkas János.
Avram Iancu se așează și-l poftește și pe
Farkas János să se așeze.
Avram Iancu - V-am întrerupt de la masă?
Hangiul - Nu, cum se poate așa ceva.
Ospătar, debarasează masa, tot, și adu ce își
dorește oaspetele nostru.
Din bucătăria hanului sosesc ospătarul și
bucătăreasa care schimbă repede masa. Aduc alte
tacâmuri, platouri cu mâncare. Farkas János vede

33
cum îi este luată din față mâncarea și cum vine
alta.
Cu sufletul încremenit, János vede un cerșetor este
tratat ca un rege? Își spune ca pentru el: - Sa fie
el Avram Iancu, cel ce are crucea de aur a
Imperiului? Așa zdrențuit?
Avram Iancu - Miel, frigăruii și vin. Un bun
meniu. Întotdeauna știi ce-mi place, hangiule.
Hangiul - Domnule, nu am cuvinte să spun
cât de bucuros sunt ca ați venit în vizită la mine. Vă
rog să serviți, hanul meu este la dispoziția dvs.
Avram Iancu - Cum ați găsit Halmagiu, herr
Farkas János?
Farkas János cu un nod în gât răspunde.
Farkas János -Domnule, este frumos.
Avram Iancu - Frumos?
Farkas Ianos - Localitatea este frumoasă.
Avram Iancu și hangiul izbucnesc în râs.
Farkas János stă crispat.
Avram Iancu - Am înțeles. Ce noutăți ne dați din
țara? Veniți de la Cluj?
Farkas János - Nu, de la Brașov.
Avram Iancu - Sunteți brașovean?

34
Farkas János - Nu sunt din Turda. Am făcut
școala acolo, am fost angajat al Imperiului, acum
mă retrag.
Avram Iancu îl privește atent cu ochii lui mari
și albaștrii.
Avram Iancu - Credeam că ne puteți spune ce
legi s-au mai dat în Imperiu.
Farkas János - Sigur, vă pot spune foarte multe,
sunt în cunoștință de toate acestea.
Avram Iancu - S-au mai făcut lucruri mari în
țară, eu îmi doresc o baie publică și o bibliotecă în
Câmpeni. Asta am scris și în testamentul meu, nu
am reușit încă.
Farkas János - Putem să ne ostenim pentru
acest gând al dumneavoastră, domnule Avram
Iancu, nu cred că este imposibil.
Avram Iancu - Și eu cred la fel, doar că vezi
dumneata, poporul meu este sărac, a fost păcălit cu
pământurile și s-au mai ridicat unii dintre ei dar
parcă au uitat să-i sprijine și pe alți frați pentru a
urca și ei.
Farkas János - Nu domnule, nu au uitat, a fost
greu să se ridice, acum au prins putere și s-au
întors să ajute.
Se vede un zâmbet de admirație pe fața lui
Farkas János pentru Avram Iancu.

35
Avram Iancu - Nu vrea nimeni ajutor, este mai
bine spus o datorie, s-au ridicat pe sângele celor
rămași acasă.
Farkas János - Da, domnule.
Avram Iancu - Nu am mai citit o carte bună de
multă vreme.
Hangiul - Vreți să trimit la librărie să-l aduc
pe librar să vă aducă cea mai noua carte?
Avram Iancu - Nu, zilele astea am multă treabă.
Farkas János - Am eu o carte foarte bună, am
cumpărat-o ca să o am de citit la drum, fug acum
sa v-o aduc.
Farkas János fuge ca ars să aducă cartea.
În timpul ăsta Avram Iancu se sfătuiește cu hangiul,
când János revine cei doi dau senzația că au fost
întrerupți dintr-o discuție foarte personală.
Farkas János - Uitați, un titlu interesant.
Avram Iancu - O voi citi, este scrisă în
maghiară.
Avram Iancu citește câteva rânduri.
Avram Iancu - O voi citi când vin data viitoare
aici.
Ospătarul sare să ia cartea și să o pună
bine. Avram Iancu schimbă tonul discuției.

36
Avram Iancu - Am înțeles că ați fost la Blaj?
Farkas János - Da domnule, v-am auzit acolo,
vorbeați cu înflăcărare, strigați ,,Știți voi ce-i aia
unio,, și poporul răspundea: nu, nu, nu știm!.
Avram Iancu - Ce vremuri!
Farkas János - Apoi am stat pe lângă Comitetul
Național Român și am făcut diverse chestiuni de
corespondență, am regretat când ne-am retras în
Țara Românească, am ajuns și în Bucovina, acolo
familia Hurmuzachi ne-a ajutat enorm. Să știți că
Bărnuțiu și Vădica v-au luat apărarea atunci când v-
au acuzat pe nedrept.
Avram Iancu - Da!
Farkas János - Am auzit de luptele date, de
îndârjirea românilor. Am plâns când am auzit cum
au fost asasinați Buteanu și Dobra. Ați condus lupte
grele, Dumnezeule mare, la Fântânele.
Avram Iancu - (îngână) Da!
Farkas János - Am stat ca pe ace, toți s-au rugat
pentru dumneavoastră și bravii români. I-ați învins
pe toți.
Avram Iancu îngână iar.
Farkas János - O, domnule, cred că a fost foarte
greu, să vezi cum se împarte viața și moartea în
dreapta și stânga ta, să pui capul pe perna și să nu

37
știi ce va fi mâine, vă admir, vă admir ca ați rezistat
în munți, că nu v-au învins nici Hatvany, nici Vay.
Avram Iancu - Hangiule, mai adu un pic de vin.
Știi zilele astea am pescuit, este pește bun în iazul
morii.
Farkas János nu înțelege. Vorbise atât de
multe și Avram Iancu parcă nici nu l-a auzit.
Hangiul - Imediat, domnule!
Hangiul face un semn către Farkas János să nu-l
mai deranjeze pe domnul Avram Iancu cu vorbăria
lui.
Farkas János - Vă rog să mă scuzați că v-am
reamintit de acele momente. Este pentru mine o
ocazie unică, o șansă că v-am întâlnit. De fapt de
asta am venit aici, mi-am dorit să vă întâlnesc.
Farkas János spune cuvintele acestea
aproape tremurând.
Avram Iancu - Știu.
Urmează o pauză și apoi Avram Iancu se
adresează hangiului.
Avram Iancu - Ai văzut ce cal frumos și-a
cumpărat primarul?
Hangiul - Nu, nu am văzut, dar știu de la
copilandrul ăsta de stă pe la mine.

38
 Avram Iancu se întoarce către copil.
Avram Iancu - Ai văzut calul?
Copilul -Da, văzut, Craiule!
Avram Iancu - Ți-a plăcut?
Copilul - Da, Craiule, este tare frumos.
Farkas János este uimit și nedumerit, copilul
îi spune mereu lui Avram Iancu, Craiule. Urmează o
pauză ca de o sută de ani și Avram Iancu vorbește
ca pentru sine.
Avram Iancu - Poate-i un mânz de la Brutus,
are aceeași călcătură. Brutus, prietenul meu, pe
unde hoinărești tu acum? Ultimele potcoave le-am
pus la Pitar, da՜ n-o făcut treabă bună, parcă nu a
scobit cât trebuia unghia de la piciorul din dreapta
din față, te cam jena.
Hangiul face semn lui Farkas János să tacă
și să nu-l contrazică pe Avram Iancu.
Avram Iancu - Apoi o voi folosi mai mult pe
Lucia, ce să fac. Deși am mare nevoie de doi cai,
nu poți să călărești un singur cal zile la rând,
trebuie să-l lași să se odihnească.
Farkas János - Aveți cal, domnule Avram Iancu?
Avram Iancu rămâne un timp pe gânduri și
nu răspunde, apoi spune.

39
Avram Iancu -Nu, nu mai am, am avut.
Farkas János - Atunci înțelesesem greșit. Lucia a
fost calul dvs.
Avram Iancu - Eu (și tace), ...am fost la pescuit
ieri, în iazul morii, a tras bine peștele. Frumoasă zi,
am prăjit peștele la foc molatic, bun a mai fost. Ce-ți
trebuie în viața asta pentru a fi fericit? Un pește
bun, un fluier și un păhărel de vin nu strică.
Toți râd și-i dau dreptate.
Farkas János - Domnule Avram Iancu, știu că nu
se cade, dar am citit sau auzit despre caii frumoși
pe care i-ați avut, că tot veni vorba de calul
primarului, i-ați vândut?
Hangiul se uită lung și înțepător la Farkas
János, Avram Iancu pare că nu-l aude.
Avram Iancu - Aseară am auzit o bubuitură
puternică și apoi se făcu un șarpe lucios și sâsâitor
care tot vine spre mine și îmi tot spune el așa. Avea
o coroană pe cap. I-am spus ,,pleacă, nu mă încred
în șerpi,, am dat să-l lovesc cu o joardă ce o aveam
pe lângă mine dar el tot se apropia de mine și
aproape că vroia să mă înhațe dacă nu fac ca el,
dar l-a speriat ploaia de stele care începură să
cadă pe pământ, așa că s-a speriat și a plecat prin
tufișuri cu solzii lui de fier și cu coroană cu tot.
Farkas János înțelege, vede că Avram Iancu
trece de la o stare la alta foarte ușor. Ospătarul

40
aduce iar vin și îl îmbie pe Farkas János. După
câteva secunde el realizează că Avram Iancu
folosește metafore, că se joacă cu mintea celor din
jur și poate că toate cele afirmate de el aveau un
dublu sens.
Farkas János - Am înțeles, este o metaforă!
Șarpele este împăratul.
Nimeni nu răspunde.
Farkas János - Domnule Avram Iancu, frate
hangiule, de fapt eu am venit să îmi plătesc datoria.
Nimeni nu spune nimic.
Farkas János - Datoria aceea de care vorbea dl
Avram Iancu. Am adunat o brumă de bani și aș
vrea să reunesc pe români, să le arătăm iar calea,
să știe că au un prefect. Aș fi onorat să veniți cu
mine la Cluj, să vorbiți asociațiilor de români,
trebuie să vă vadă în carne și oase.
Hangiul - Domnule Avram Iancu mai doriți
ceva, poate o prăjitură?
Avram Iancu - Te-am auzit, Farkas Ianos. Este
o propunere interesantă să călătoresc să văd
oamenii din Comitat, dacă mai trăiesc, să văd
oameni care s-au ridicat și duc acest popor și
interesele lui mai departe dar niciodată nu voi ieși
din teritoriul meu, pot să merg maximum până la
Alba Iulia, o cetatea ce-mi este datoare, eu am
apărat-o.

41
Farkas János - Sigur, domnule Avram Iancu, am
înțeles. Este bine și acolo. Oamenii știu cine sunteți
și au nevoie de dvs. Eu sau alt lider român nu
putem ridica starea de spirit. Mulți s-au bucurat că
s-au ridicat din sărăcie și ignoranță și fac tot ce este
posibil să se integreze într-o lume care se va
prăbuși mai devreme sau mai târziu.
Hangiul - Despre ce vorbeați, Farkas
János? Lasă lumea, hai să mai gustăm ceva, că
azi- mâine ne-om duce la Domnul și încă nu ai
prins a mânca slană afumată trasă prin boia ca cea
din hanul meu.
Farkas János vede că hangiul schimbă
vorba și probabil nu are încredere în el.
Avram Iancu - Am fost la nuntă mai acum vreo
două săptămâni.
Hangiul - Știu crăișorule.
Avram Iancu -Am fost cu ceata de flăcai de am
cerut fata, apoi am petrecut frumos ca pe la noi,
Doamne și ce colaci frumoși și rumeni a mai făcut
mama fetei! Nici socrul mare nu fu mai prejos. Am
cântat și ne-am veselit, cerul parcă ne-o fost martor
că bine mai știu românii să se bucure. Avem încă o
familie frumoasă care s-o făcut, acum așteptăm și
un pruncuț.
Hangiul - Să dea Domnul!
Farkas János - Erați rude cu mirii?

42
Hangiul - Nu, dl Avram Iancu merge la
toate nunțile de români unde este invitat, îi face
mare plăcere să vadă cum trăiește neamul nostru și
cum se așează așa la casele lor, și într-un fel se
poate spune că se înrudește cu românii, ca un fel
de naș de cununie.
Avram Iancu - Poate doar pădurea asta ar fi
trebuit câștigată că cei de la Tabla Regală nu au
făcut încă dreptate, dar am obosit. Da, sunt obosit
să tot umblu și să cer ce ni se cuvine.
Farkas János - Da domnule. Avram Iancu, dvs
sunteți avocat și puteți să ...
Hangiul îi face semn să tacă.
Hangiul - Haideți domnilor, să mai aducem
ceva pe masă, lasă mata gândurile de muncit, că
omul mai și hodinește.
Avram Iancu - Cât stați pe aici, herr Farkas
János?
Hangiul răspunde repede în locul lui Farkas
János.
Hangiul - Mâine negreșit pleacă.
Avram Iancu - Îi grabă mare?
Hangiul - Da.
Avram Iancu - În ce direcție plecați?

43
Farkas János - Spre Câmpeni.
Avram Iancu - Cu diligența sau cu trăsura
individuală?
Hangiul - Cu trăsura Crăișorule, ajunge
mai repede.
Avram Iancu - Mă puteți duce și pe mine? Altfel
aș fi nevoit să merg pe jos.
Farkas János - Da, sigur, este o onoare pentru
mine.
Avram Iancu se ridică și iese fără să spună
nici un cuvânt, doar bolborosind.
Avram Iancu - Vaca asta a mea, aștept de 22
de ani să fete.
Farkas János este profund uimit, se mai
relaxează un pic și îi spune hangiului.
Farkas János - Domnule, sunt șocat, eu, nimeni,
l-am întâlnit pe domnul Avram Iancu. Să nu râzi de
mine că plâng. Omul ăsta a scris istorie, a ridicat
conștiința neamului nostru, preoții în biserică îl
pomenesc peste tot în imperiu unde exista suflare
românească. Ai văzut, până și pe caii lui i-a numit
cu nume latine Brutus și Lucia, ce frumos, că doar
noi, românii suntem urmașii Romei, nu? Ce mare,
poate că eu sau alții am trecut pe lângă el fără să
știm că este el, știi că are un titlu de baron pe care
l-a refuzat și solda aceea care este generoasă. Câți

44
ca el? Știi că putea să stea în camarila imperială
doar să fi spus da. De vreo 3-4 ori a refuzat să
ridice medalia de aur cu coroană oferită de împărat
pentru că spunea el că împăratul trebuie să se țină
de cuvânt față de români? A ridicat medalia oferită
de țar în semn de protest.
A învins pe câmpul de lupte generali cu
pretenții și mofturi. Generali doar cu pretenții pentru
că nu aveau caracter. Cum au fost învinși, cum și-
au salvat pielea și și-au trădat și credința creștină
preferând să moară păgâni. De Bem vorbesc.
Ăia aveau oaste regulată, instruită, hrănită,
cu arme adevărate. Avram Iancu îi avea doar pe
moții lui cu mâncare de acasă pentru 3 zile. Ce
mâncare puteau aduce de acasă niște săraci?
Slană, ceapă și pită. Ce arme avea el? Unelte și ce
mai capturau de la netrebnici.
Parcă acum îl vad la Blaj strigând ,,Ungurii
vreau unio…. acuma vor sa ne pună șeaua în
spinare!,,
Știi dumneata cum l-a învins pe Hatvany ăla
care mișelește l-a omorât pe Buteanu? Știi ce ordin
a dat un soldat în uniformă scumpă oștirii lui învinse
de Iancu?,, Să fugă cine cum poate,,....era un mișel
care dorea să-și ascundă incapacitatea dovedită pe
câmpul de luptă prefăcându-se trădat de soldații lui
și nerecunoscând că nu știa nimic despre lupte și
tactică. Știi cum l-au persecutat pe Iancu în cetatea
Bălgradului, unde un netot și-a permis să-l

45
pălmuiască pe cel mai mare erou al românilor? De
acolo i se trage suferința asta cumplită în care a
căzut sau poate doar așa justifică el, în fața unor
mișei ca noi, faptul că nu vrea premii și medalii și o
viață în lux. I s-au oferit toate astea și le-a refuzat.
Știi ce a scris în condica de la prefectură:,,eu am
luptat pentru drepturi naționale nu pentru răsplătiri
personale,, Ce curaj, ce om!
Și omul ăsta a stat cu mine la masă. Este
aici. Adică a fost aici și va fi oaspetele meu în
drumul până la Câmpeni.
Tare mai vreau să meargă cu mine, chiar și
până la Alba Iulia, românii, presa, trebuie să știe de
el.
E un general, e un general roman în carne și
oase. Mândru, puternic, depășește orice limită. Un
fanfaron s-ar fi sfiit să trăiască simplu și umil, dar el,
el, a ales să trăiască cu oamenii lui, cu noi toți, și
cred că nu-i lipsește nimic. Voi avea grijă să-l
îmbrac să-l transform un pic totuși. Nu poți să-l duci
pe Avram Iancu așa în mulțime.
Oamenii nu sunt mulțumiți de pactul dualist,
Imperiul nu este format doar din austrieci și unguri,
în 1867 s-a produs o ruptură între bunul împărat și
popor și acum este momentul. Un singur gest și
toată intelectualitatea românească s-ar strânge în
jurul lui. Șarpele cu coroana era împăratul, da, știu,
am înțeles, șarpele este viclean. Înțelegi ce a vrut
să ne spună dl Avram Iancu?

46
 Hangiul ascultă și apoi îi retează sec lui
Farkas János.
Hangiul - Da. Știu. (Face o pauza.) Farkas
János, mâine vei avea un drum lung, este timpul să
te duci la odihnă.
Farkas János - Cum, așa repede să încheiem
cina? Crezi că pot să dorm? Sufletul meu tresaltă!
Știu, vom scrie istoria. De data aceasta, până la
capăt.
Hangiul - Când și cum se scrie istoria
decide doar Crăișorul. Noi îl urmăm doar pe el.
Noapte bună!

47
Scena 4.

Orologiul din han arată 8 dimineata.

În han Farkas János coboară pentru a-și
servi micul dejun. Hanul este plin cu oameni de
diferite feluri, nu mulți, tineri studenți români, copilul
de casă, ospătarul, hangiul.
Hangiul - Bună dimineata, herr! Cum v-ați
odihnit?
Farkas János - Bine, mulțumesc frate, deși nu
cred că am închis un ochi. Șareta sosește la ora 9
fix?
Hangiul - Sigur, herr.
Farkas János - Crezi că domnul Avram Iancu va
veni cu mine la Câmpeni?
Hangiul - Veți avea un timp frumos azi,
cerul a fost senin noaptea trecută.
Farkas János înțelege ca hangiul nu vrea
sau nu poate să răspundă, într-un colț al hanului
câțiva tineri români cu straie bune fac glume pe
seama unui coleg maghiar, copilul de casă udă
jardinierele, intră un oficial austriac.
Hangiul - Guten tag! Jó napot! Dobrý deň!
Bună ziua, herr! O cafea, o apă rece cu trandafiri?

48
Oficialul - Bună ziua! (își drege vocea) Ce
mai faci, herr?
Hangiul - Bine mulțumesc, cu clienții, herr!
Oficialul - Așa să faci her, așa să faci.
Oficialul se așează la o masă din imediata
apropiere a tejgheli, apoi îl salută pe Farkas János.
Oficialul -Herr, înțeleg că veți pleca astăzi
de la noi.
Farkas János pentru început este foarte
mirat apoi răspunde în română fără să mai simtă
frică.
Farkas János - Sigur, îmi voi continua călătoria.
Este vreo problemă, s-a întâmplat ceva?
Oficialul - Oh nu, întrebam doar așa.
Hangiul - Să vă aduc ceva? Poate o cafea
turcească?
Oficialul - Da, ar merge.
Hangiul face semn să-i fie adusă cafeaua
oficialului, tot atunci intră în han și Avram Iancu,
curat, cu haine jerpelite, ras, bărbierit. Hangiul sare
să-l întâmpine, studenții români se arată atenți la
cele ce se întâmplă.
Avram Iancu - Bună dimineața, prieteni!

49
 Hangiul, Farkas János, toți salută care mai
de care, într-un târziu salută și oficialul pentru că
Avram Iancu s-a oprit în fața lui, în poziție de drepți
și așteptând. Oficialul își lasă cafeluța deoparte și
îngână un salut.
Oficialul - Bună dimineața, herr Avram
Iancu! (aproape murmurat).
Avram Iancu - Așa herr, înțeleg că nu ai mâncat
de dimineață? Să-l rugăm pe dl hangiu să-ți aducă
ceva să mănânci, căci nu mai poți să saluți.
Se simte o agitație între studenții români, nimeni
nu mișcă, toți își țin răsuflarea. Oficialul cu vocea
mai solemnă.
Oficialul - Dar ce vorbe sunt acestea, herr
Avram Iancu?
Avram Iancu se apropie de el și mai mult,
aproape să-l calce pe picioare. Oficialul sare de pe
scaun și spune.
Oficialul -Bună dimineața her Avram Iancu.
Cu un salut milităresc îi răspunde și Avram
Iancu.
Avram Iancu - Așa herr, așa, vezi că știi.
Oficialul se așează cam stânjenit la masa lui,
hangiul îl întreabă pe Avram Iancu unde ar vrea să
stea. Farkas Ianos privește scena din picioare.

50
Hangiul - Domnule Avram, unde ați vrea
să stați astăzi?
Avram Iancu arată spre masa din centru, se
așează și comandă mâncare, apoi mănâncă
conform tuturor normelor de etichetă ale vremii.
Niște călători care văzuseră scena comentează,
,,uite-l, este el, l-a făcut grămadă pe austriac, este
ca un rege,, Avram Iancu aude și le răspunde.
Avram Iancu - Eu nu sunt Iancu, eu sunt umbra
lui Iancu. Iancu a murit.
Toți din han sunt destul de stingheri, Iancu
servește masa, oficialul nu îndrăznește să
servească cafeaua, Farkas Ianos privește uimit și
speriat, tinerii români parcă ar fi gata să sară la
bătaie, se aude șareta.
Hangiul - Domnule Farkas János a sosit
șareta dvs. Cred că este timpul să plecați.
Farkas János - Sigur herr, vă rog să-mi faceți
nota de plată.
Apoi îi spune șoptit.
Farkas János - Mulțumesc! Crezi că dl Avram
Iancu va veni cu mine? Ieșim prin spate sau cum
facem?
Hangiul - Nota dvs, herr, (cu voce tare), nu
vă costă nimic, este din partea casei. Nu vă temeți.

51
 Farkas János se îndreaptă către oficial și-i
spune.
Farkas János - Mi-a părut bine!
Farkas János se întoarce și spre Avram
Iancu și nu știe ce să facă. Acesta se ridică de la
masă și-i spune:
Avram Iancu - Să mergem, avem drum lung.
Chiar la ieșirea din han stă un tânăr maghiar
venit să bea o cafea de dimineață, acesta auzise
de personaj, l-a recunoscut pe Iancu. Pe fața
tânărului se citește entuziasmul și sfiala. Ar vrea
să-i vorbească dar vorbele îi stau în gât.
Avram Iancu - Tinere?
Tânărul - Da, domnule!
Avram Iancu - Ai trăit vreodată vreo dragoste
mare?
Tânărul - Nu știu domnule !
Avram Iancu - Ai simțit că cineva sau ceva este
totul pentru tine, ai făcut tot, dar tot ce era posibil în
lumea aceasta pentru cineva, vreodată?
Tânarul - Nu știu, domnule!
Avram Iancu - Adică ai simțit vreodată că nimic
nu mai contează, te-ai contopit vreodată cu o

52
dragoste mare pentru care poți să mori și nu-ți
pasă?
Tânărul - Nu, domnule (cu vocea aproape
sugrumata)!
Avram Iancu - Tinere, atunci nu ai trăit nimic.
Avram Iancu iese împreună cu hangiul, în
spatele lui vine și Farkas János.

53
Scena 5

O șareta cu 2 banchete așteaptă în fața

hanului.
Farkas János - Va fi o călătorie lungă! Frumoasă
mai este țara asta a noastră! Vai, plâng când mă
gândesc! Dar va veni și ziua izbăvirii noastre.
Face o pauză, se uită la Avram Iancu care
privește în zare pe fereastră.
Farkas János - Domnule, tare aș vrea să veniți
cu mine la Alba Iulia, să vorbim cu românii, să știe
care este dorința dvs, să știe că au un lider. Eu
cred că nouă ne-a lipsit un lider al nostru.
Domnule, noi suntem de la Roma, suntem
romani și daci, dar mai mult romani, și ăștia să ne
calce în picioare? Nu-i drept. Știu unii am încercat
să supraviețuim, să ne învârtim, să facem și noi
ceva să ne ridicăm de jos, că știi și dumneata cât
de umilitoare sunt zilele de robotă la stăpân.
Nu-i drept domnule, că suntem creștini la fel
ca toți ceilalți, dar ne-au umilit secole la rând.
Tare mândru a mai fost taica-meu că am
făcut carte să mă ridic, să nu mai fiu în clasa ai mai
de jos. La noi doar preoții, chiar dacă sunt tot ca
noi, doar ei nu sunt umiliți. Mai acum vreo 50 de ani
nici nu aveau voie, oamenii noștri, să îmbrace
straie de astea vieneze. Nu! Trebuia să ne purtăm

54
în straiul nostru ca să ne poată recunoaște. Dar noi
aici ne-am născut, certificatul nostru de naștere
este la Roma. Ce popor poate fi mai mândru decât
noi? Cine sunt străbunii noștri? Acolo găsiți
răspunsul, pe columnă. Și în tot acest timp noi am
trăit umil și vai de noi.
Știu, am citit în presa vieneza de ideea unui
regat al vechii Dacii sub domnia împăratului
nostrum, dar cum să scoți de la turc și de la rus pe
frații noaștri? Și cum să facă zaveră împăratul
nostru cu țarul, că de, se zice ca l-ar fi ajutat în 49.
Dar nu-i adevărat, armata imperiala a salvat
Imperiul și oamenii fideli împăratului. Bine, eu știu
că nu a fost sincer cu dumneavoastră și pentru asta
i-ați dat un răspuns nemaivăzut și nemaiauzit în
toată lumea. Să iți ofere împăratul medalia de aur și
multe avantaje și dumneata să le refuzi?. Mă uit la
dumneata, dar să nu te superi pe mine. Eu nu aș fi
putut să fiu așa puternic, aș fi acceptat medalia, aș
fi luat și titlurile și pozițiile sociale, că uite și
dumneata, am văzut că oamenii te iubesc, te
respect, dar ești tare amărât. Nu, să nu crezi că
vorbesc cu dispreț, Nu. Vorbesc cu admirație. Eu
sunt un nevolnic, nu sunt capabil să fac ce faci
dumneata. Te-ai luat la trântă, singur, cu împăratul
ca să ne scutești pe noi de a o face.
Avram Iancu îl privește și acesta vorbește
mai departe.
Am auzit că totuși împăratul a fost în ținutul
dumitale, a trecut prin fața casei dumitale, bine, știu

55
ca familia dumitale a plătit toate cheltuielile cu
deplasarea sa, știu că te-a așteptat să vorbiți, vă
purta un respect deosebit. Și la Cluj, când era, a
întrebat de dumneata, am auzit eu. Poate că a
greșit față de dumneata și față de noi, dar știi și
dumneata că el este împărat și stăpânul nostru.
Avram Iancu ascultă.
Ce o fost o fost, s-a pierdut mult sânge,
peste 40.000 de morți, peste 200 de biserici arse,
durerea și frica așezată peste români și unguri este
sfâșietoare dar putem să reconstruim totul, totul.
Domnule Avram Iancu, este deajuns să
spuneți: vreau să formăm un partid, o asociație,
ceva, orice. Vă garantez că toată intelectualitatea
românească din imperiu vă va urma. Suntem peste
4 milioane de români și avem și noi intelectualii
noștri care au crescut cu chipul dumneavoastră în
suflet. Trebuie să ne facem simțită prezența. De
asta, nu vedeți și ungurii, pentru că sunt
revendicativi și țipă mereu, au o mândrie, nici nu
știu cum să explic, toată ziua umblă ca niște păuni
și-și cer drepturile peste tot, ei și-au atins scopurile.
Noi nu suntem uniți, nu avem un program, nu avem
un țel, suntem ca o turmă fără cioban. Vă rog, este
nevoie de dumneavoastră.
Eu am agonisit niște bănuți, mai am câțiva
prieteni ca mine și împreună cu dumneavoastră,
vom reuși. Fie vorba între noi, trebuie să vă
revedeți cu împăratul. Nu?

56
 Avram Iancu se uită pierdut în zare apoi își
ia fluierul și cântă.
Farkas János își spune ca pentru el ,,cred că
nici nu m-a auzit, probabil starea de nebunie
despre care s-a scris în presa de la Pesta,
sărmanul om, este eroul salvator al unui popor, a
ajuns nebun și jerpelit. Sper să meargă cu mine la
Alba. Doar să fie prezent la una, doua întâlniri că
de restul mă ocup eu, și poate dacă vede că visul
lui național se împlinește, poate-și mai revine.
Farkas János - Domnule Avram Iancu, dacă
doriți ceva, orice să-mi spuneți.
Farkas János vorbește ca pentru el - nu am
mai văzut un nebun de felul acesta, nu este
agresiv, nu vorbește bazaconii, stă și cântă, ciudat,
foarte ciudat, și totuși omul acesta este atât de
mare.
După câteva ore de mers, căleșca cu cai se
oprește și vizitiul deschide portiere.
Vizitiul - Am ajuns, domnule Avram Iancu,
am ajuns domnule.
Avram Iancu coboară primul apoi călătorul.
Avram Iancu -Câmpeni, Hhhhh! Știi Ioane, aici
aveam cartierul general. Știi ce lupte s-au dat pe
aici, câtă spaimă, ce frică? Oamenii mei.

57
 Farkas János ascultă cu luare aminte,
soarbe adânc aerul proaspăt și privește în jur.
Avram Iancu - Dragoste cu forța nu se poate.
Farkas János - Aveți dreptate, domnule.
Avram Iancu - Dragul meu, am auzit tot ce mi-ai
spus pe drum, nu ți-am răspuns pentru că ceea ce
spui tu (face o pauză) lasă (face o altă pauză și se
plimbă câțiva pași), dar vreau să știi că nu ai înțeles
nimic, absolut nimic.
Avram Iancu se întoarce cu fața către Farkas
János.
Avram Iancu - Drumul l-am plătit eu, nu te costă
nimic.
Farkas János este mirat, nu plătise nici
cazarea hangiului din Hălmagiu, apoi se uită de jur
împrejur, un oraș frumos.
Avram Iancu - Că tot veni vorba, împăratul
vorbește o limbă latină exemplară, cinste lui. Și în
lume nu ești frate oricând, oricum cu oricine.
Vizitiul aduce un bagaj pentru Avram Iancu
și cheamă un băiat să-l care, apoi salută
respectuos și pleacă.
Farkas János - Da, aveți dreptate, frate, îți este
cel ce-i de un sânge cu tine.
Avram Iancu - Da, da, da.

58
Avram Iancu - Deci ne vedem peste 2 zile să
plecăm la Alba!
Farkas János se apleacă să-și ridice bagajul
și Avram Iancu dispare.
Ulterior Farkas János care constată dispariția lui
Avram Iancu începe să-l strige, să-l caute.
Farkas János - Domnule, domnule, domnule?
Unde sunteți?
După câteva secunde de căutare, acesta stă
în mijlocul drumului aproape speriat.
Farkas János - Of Doamne, unde s-a dus, unde
să-l caut? În starea în care se află, jerpelit, ce vor
spune oamenii despre el? Of! Și ce ciudat, toți îl
servesc! Mi-a oferit această ședere pe gratis, mi-a
oferit și un drum gratis. Ciudat. (apoi râde puternic)
și ce i-a mai făcut oficialului ha, ha, ha!
După un răstimp aude un fluier cântând
,,Marșul lui Iancu” și aleargă într-acolo crezând că
este chiar Iancu. Ajuns lângă cel ce cânta, vede că
se înșelase.

59
Scena 6.

Hanul brutarului Leeber, în stil nemțesc, cu

mobilier rigid, așezat în centrul orașului. În han
lume felurită. Pe perete un orologiu arată ora 10.
Leeber - Mai doriți ceva, herr Farkas
János?
Farkas János - Nu, mulțumesc, totul este în
regulă.
Leber - Aș vrea să știu, doar dacă se
poate, mai rămâneți la noi și în seara aceasta?
Farkas János - Domnule, teoretic ar trebui să mă
întâlnesc cu cineva aici, dar nu știu dacă va sosi la
timp. Chestiunea rămâne în discuție.
Leeber - Să înțeleg că ar trebui să vină aici
un prieten?
Farkas János - Domnule, este un lucru tare
complicat, (face o pauză) da, aștept un prieten, mi-
a spus că ne vedem peste 2 zile, nu mi-a spus
unde, dar știu că este în Câmpeni și sper să vină
aici.
Leeber - Domnule, nu prea înțeleg cum
vine asta, dar poate că ar trebui să stați la terasă
afară, acolo sunteți mai vizibil.
Farkas János - Da, domnule, aveți dreptate, voi
ieși afară, poate îmi aduce ospătarul și o bere.
60
 Ceasul arată ora 12 fix, Farkas János intră în
han dezamăgit.
Leeber - Să înțeleg că nu v-ați întâlnit cu
prietenul dumneavoastră?
Farkas Ianos - Nu.
Leeber vorbind doar ca pentru el.
Leeber - Ce nebun! Poate pleacă și nu-mi
plătește consumația, deși îl văd bine îmbrăcat.
Leeber se îndreaptă către Farkas János
pentru a-l descoase mai bine.
Leeber - Spuneți-mi cine este și poate vă
ajut.
Farkas János - Oh, nu, lăsați, voi aștepta aici
încă o zi sau două, până va veni el.
Leeber - Este clar ( își spune ca pentru
el), este nebun, complect nebun. Adică cum vine
asta, cică îți dai întâlnire cu un prieten care este în
Câmpeni și nu fixezi locul și ora. Da! Mulți nebuni
sunt pe lumea asta.
Farkas János - Ați spus ceva?
Leeber - Eu? Nu. Întrebam doar, să vă
aducem ceva de mâncare poate? Se face amiaza.
Farkas János - Da, ai dreptate. Încă ceva!
Leeber - Da, spuneți, vă rog.
61
Farkas János - Există vreo diligență către Alba
Iulia astăzi?
Leeber - Sigur, trece pe aici și face haltă
la h 15 și 30 de minute, dacă nu intervin probleme
pe drum. Puteți găsi și șaretă până la Alba-Iulia,
trebuie doar să spuneți și se rezolvă.
Farkas János - Mulțumesc domnule, sunteți
foarte amabil.
Farkas János se întoarce și vorbește singur,
apoi se așează la o masă.
Farkas János - Pe unde o fi? Nebun frumos al
sufletului nostru românesc. Eu am înțeles ce faci
domnule Avram Iancu, am înțeles ce luptă duci, ne-
ai umilit pe toți cei ce am sperat că prin erudiție și
poziție socială, obținută prin faptul că am stat cu
capul plecat și am fost servili, vom deveni mai mari
decât niște furnici.Da. Suntem un popor de furnici,
iar dumneata ești un om liber. Ne-am ascuns
micimea prin tot felul de organizații sau poziții
sociale. Hainele și luxul nu reprezintă nimic.
Ierarhiile sociale nu reprezintă nimic. Liberatea are
multe forme și multe culori. Știu, ești un om liber
pentru că trăiești ca un om liber. Nu ai nici un fel de
constrângere, nu respecți decât regulile tale. Ce ți-a
dat forța asta? Faptul că ai acceptat să trăiești umil
și te mulțumești cu puțin? Cum de nu tresare în tine
dorința de a purta o haină mai bună? Este drept că
nimic nu valorează nimic în comparație cu ceea ce
ai făcut. Ai pus stavilă unor puhoaie de pretenții și

62
obrăznicii ce ne spuneau să fim mereu și mereu
furnici. Da. Acela ești dumneata, Avram Iancu. Da.
Ești un rege pentru că voința ta este scrisă în istoria
lumii și doar oamenii mari pot să facă istorie, restul
ne ducem viețile umile și pline de resemnare
ascunzându-ne în spatele unor așa zise reușite
personale. Știu, ești un om liber. Și ești al nostru.
Mare general al românilor, un general roman
și până și adversarii tăi, la Pesta, scriu despre tine
cu simpatie.
Cum ar fi fost dacă Kossuth accepta ca un
ungur și un român să bată palma pentru un ideal
comun, de pe picior de egalitate? Cum ar fi fost
dacă nu s-ar fi vărsat atâta sânge? Probabil
durerea și frica ar fi dispărut. De ce simt că uneori
familia mea nu este a mea, de ce simt că sunt doar
acceptat? Doamne, că-mi iubesc copiii și soția ca
pe ce am mai drag, ca soarele sunt ei pentru mine,
dar îmi lipsește ceva, ceva, ceva ce aveam acasă
în satul meu natal când știam ce-i poate pielea lui
uncheșul Vasile și știam ce gură spurcată are
mătușa Frăsina, dar erau ai mei, erau cu mine,
acum mă uit la rudele mele, cu care Dumnezeu m-a
legat, că nu știu de-mi sunt prieteni sau dușmani.
Dumnezeu m-a încercat să iubesc o fată
interzisă mie, și știu cât suferă și ea căci este bine,
dar parcă ne amenință mereu ceva. Și copilașii mei
ce sunt? Că nici de-o parte și nici de alta, parcă, nu
prea sunt doriți.

63
 Și cum ar fi fost oare dacă oamenii erau
mulțumiți cu înnoirea Imperiului, căci unul este
împăratul unsul lui Dumnezeu și nu-i nici ungur, nici
roman, dar se ține cu Roma, măreața Romă. H, h,
h! Mult rău a mai făcut și măreața Romă! Lupta
asta pentru putere și pentru adepți. Așa spune
Dumnezeu? Nu.
Iancule! Avrămuț! Tu ești lumina noastră,
căci un popor fără o lumină își pierde seva. Știu, toți
se fac că au uitat, dar stau cu ghearele ațintite
asupra ta să te înșface, nu am mai scos o vorbă, nu
m-am dat de gol, mi-am învățat lecția la Hălmagiu.
Îți dorești o baie publică și o bibliotecă aici în
Câmpeni. Eu le voi face. Nevastă-mea nu se va
supăra că-i voi cheltui din banii agonisiți de o viață,
că dacă nu erai tu, și eu eram la coarnele plugului.
Farkas János stă la masa lui de lângă
fereastră și se gândește, așteaptă.
Leeber - Herr Farkas Ianos, așteptați
încă?
Farkas János - Da. Te rog să-mi aduci ceva să
mănânc, ce crezi dumneata, meniul zilei.
Leeber - Sigur, herr.
Orologiul din han arată ora 13,30
fix. Coboară pe scările ce dau în sala de mese un
individ îmbrăcat după ultima modă, tunică
nemțească, cămașa, ceas, pantalon cu vipușcă,

64
tuns, ras, cu mustața îngrijită și un început de
perciuni prelungi. Se așează la masa din centrul
hanului. Leeber vine la masa și-l întreabă ce
dorește să mănânce, apoi face semn băiatului de la
bar să preia comanda, el se așează la masa
domnului elegant și încep să povestească, apoi
cinează, în același timp cinează și Farkas János.
După câteva minute, Farkas János constată că-i
este cunoscut bărbatul elegant ce părea a fi un
conte sau baron.
Farkas János - Cine o fi domnul? Probabil l-am
întâlnit pe când eram funcționar al imperiului.
Trebuie să-l întreb pe hangiu negreșit. Și stă la
masă cu un dânsul? Ciudat. Tare ciudat. O fi hanul
lui? Hangiul o fi omul lui? Cine o fi?
Leeber se ridică de la masă și vine spre
masa lui Farkas János.
Leeber - Domnule Farkas János, domnul
Avram Iancu dorește să veniți la masa dânsului.
Farkas János este stană de piatră, nu poate
să îngâne nici un cuvânt.
Leeber - Domnule, vă rog să nu-l refuzați.
Nu știu dacă știți, dar domnul Avram Iancu este
gheneralul nostru al românilor din rezbelul din ՜49.

Farkas János nu schițează nici un gest, iar

Leeber se vede în dificultate, face câteva gesturi
prin care să-l convingă pe Farkas János.

65
Leeber - Domnule, sincer nu știu de ce
vrea să luați masa cu el, dar dacă-l refuzați mă
puneți și pe mine în dificultate.
Farkas János parcă își mai revine și
încearcă să spună câteva cuvinte.
Farkas János - Acolo este domnul Iancu?
Leeber - Da, herr.
Farkas János - Avram Iancu, cel care i-a condus
pe români?
Leeber -Da!
Farkas Janos - Adică Avram Iancu?
Leeber - Da.
Farkas János -Vă rog să mă ajutați că leșin, simt
că mor, îmi stă inima în loc.
Leeber dă să-l ajute pe bietul om care
aproape ca leșină, sare și ospătarul și încă câteva
persoane. În tot acest timp, Avram Iancu privește și
așteaptă.
Leeber îl aduce pe Farkas János la masa lui
Iancu și apoi face prezentările foarte solemn.
Leeber - Domnule Avram Iancu, am
plăcerea de a vi-l prezenta pe domnul Farkas
Janos intelectual român, am povesti foarte multe cu
dânsul, seara trecută, despre Roma antică și

66
Ovidiu, cred că vă va face mare plăcere să
povestiți.Voi aduce numaidecât și niște vin pentru
că așa stă bine unei mese copioase.
Leeber - Herr Farkas János, am plăcerea
de a vă prezenta un mare om și prieten, gheneralul
nostru, domnul Avram Iancu, am luptat sub
conducerea lui până la ultima bătălie și sunt gata
oricând să-l urmez.
Farkas János spune câteva vorbe pe care
Leeber nu le prea înțelege, Avram Iancu face
lumina în situație, afișând un zâmbet discret, semn
că-l amuză situația.
Avram Iancu - Dragul meu Leeber, cu dânsul
am călătorit de la Hălmagiu acum două zile. Voi
merge cu el la Alba Iulia, doar la Alba Iulia, dânsul
avea întâlnire cu mine. Și ai dreptate, un vin bun nu
strică să ne facă companie până când trage șareta.
Leeber se arată încântat de Farkas János.
Leeber - Păi de ce nu ai spus omule așa,
de ce nu ai spus că ești omul gheneralului? Se
poate? Ai stat în camera aceea proastă. Cine nu
vorbește! Dacă știam, îți dădeam o cameră mai
frumoasă și vin de care bea doar împăratul.
Farkas János - Vin de care bea împăratul?
Leeber râde.

67
Leeber - Acesta (arată spre Avram Iancu)
este împărătul nost, Ioane. Vin de care bea doar
împăratul nost.
Farkas János dă din cap și este pe mai
departe buimac.
Avram Iancu - Vorbește-mi domnule, despre
Ovidiu, înțeleg că ai citit mult, despre surghiunul lui
în Moesia, mă bucur că avem pasiuni comune.
Istoria ne învață multe lucruri și în drumul spre Alba
Iulia nu mă vei înnebuni cu întrebări despre rezbel,
pentru că nu-ți voi spune nimic din ce nu trebuie să
știi.
Avram Iancu râde pe sub mustață, Leeber la fel,
Farkas János se simte ca un pitic într-un palat
uriaș.
Leeber dispare de lângă cei doi, Avram
Iancu îl îmbie pe Farkas János să se liniștească și
să povestească.
Avram Iancu - Spune, Ioane. Spune ce știi
despre Ovidiu?
Farkas Ianos nu este capabil să scoată nici o
vorbă.
Avram Iancu - Ioane, voi merge cu tine la Alba
Iulia pentru că nu am ajuns de mult pe acolo, vreau
să revăd orașul și cum spuneam sunt mulți ce-mi
sunt datori pe acolo. După cum văd, tu vrei să faci
fapte mărețe, dar nu știi nimic despre cum merge

68
lumea, nu știi nimic despre moarte și viață, nu știi
nimic despre poporul pe care vrei să-l ridici la luptă,
nu știi cum se nasc și înving idealurile peste
veacuri. Ce i-a dus în luptă pe moți alături de mine?
Ce m-a dus pe mine alături de moți? Știi cum arată
suferința celor ce au tras în jug? Știi cum ard
lacrimile pruncuților orfani și flămânzi? Știi când
este gata un popor pentru a luptă? Poți să arunci
poporul în luptă, bărbați și femei, și să-l nimicești?
Dacă mor prea mulți, pentru ce popor ai făcut
rezbelul?
Ai idealuri, este bine să ai. Dar lucrurile se
întâmplă când trebuie și nu haotic și nu oricui îi este
îngăduit, de divinitate, să joace cartea istoriei.
Ioane, îmi place compania ta și te voi duce într-o
plimbare până la Alba. Totul este pregătit. Pe drum
să-mi vorbești despre Ovidiu și Roma, în rest fi pe
pace, tot ce trebuia să plătim noi românii, a fost
plătit, tot ce trebuia să zidesc eu, am zidit, de acum
doar timpul lucrează.

69
Scena 7

Stația de plecare a șaretelor, diligențelor, este în

centrul orașului Câmpeni peste drum de piața cea
mare. Sunt câțiva copaci, câteva bănci, un chioșc
cu bere și un orologiu cu picior.
Farkas János - Domnule Avram Iancu, mă simt,
nu știu cum mă simt, mă simt prost față de
dumneavoastră. Vreau să știți că pentru mine este
cea mai mare onoare a vieții mele să stau lângă
dumneavoastră. Știu, poate vi se par cuvinte mari,
dar așa simt.
Avram Iancu - Ioane, dacă nu citeam pe fața ta
că ești om, om adevărat, pe când am fost în
Hălmagiu, atunci când eram îmbrăcat în zdrențe,
probabil că nu ne mai vedeam niciodată.
Farkas János - Da, da!
Avram Iancu - Nu uita. Ovidiu.
Farkas János - Sigur, domnule (tresare și
zâmbește).
Avram Iancu - Știi, în ultimul timp m-am tot
gândit la dascălii mei, cum ne-au învățat ei tainele
scrierii în slovă latină. Când ei ne spuneau de
Roma, de luptele lui Caezar și Traian sau de
Hanibal, parcă-i vedeam avea. Nici nu știi cât de
mult iubesc Roma. Roma este în sufletul meu, în
conștiința mea, în crezul meu. Eu, tu, noi toți

70
suntem Roma. Roma este o filozofie, este codul
civil și codul familiei, este un mod de viață, un set
de valori. Roma nu este doar piatră și mortar. Asta
este măreția Romei, urmașii ei, oamenii care-i
preamăresc victoriile și înțelepciunea. Nu am
vizitat-o, dar știu fiecare străduță și ungher după
cum mi-au povestit dascălii mei. S-au străduit să
facă oameni din noi. Ei au dat ceva din idealurile și
înțelepciunea lor unei întregi generații de români,
unguri, sași, secui, țigani, oameni. În școală eram
doar cetățeni academici, sau spre asta tindeam.
Farkas János - Da, domnule.
Avram Iancu privește ușor plictisit spre Farkas
János, pentru că îl simte pe acesta că este
incapabil să iasă dintr-un automatism verbal.
Avram Iancu - Da!
Urmează o scurtă pauză între cei doi.
Farkas János - Din Alba voi trimite telegramă
acasă să spun copiilor mei că m-am întâlnit cu
dumneavoastră, dacă nu vă supără, aș vrea să-i
chem și pe ei la Alba. Învață bine. Citesc slova
latină și înțeleg sau văd, negru pe alb, cum mai
seamănă limba noastră cu vechea limbă a Romei,
eterna Romă.
Avram Iancu - Uite Ioane, a venit șareta
noastră, este ora 16 fix.
Farkas János - Da, domnule.

71
Avram Iancu - Îmi place mai mult numele Ion,
eu te voi striga Lupu Ion.
Farkas Janos - Mulțumesc craiule, și mie îmi
place mai mult așa. O să-i botez și pe copii și pe
nevastă tot așa.
Încep să se adune oameni în stație de jur
împrejurul șaretei.
Farkas János - Ce de lume! Probabil vine vreo
diligență sau ceva.
Avram Iancu este calm. Farkas János se simte
împins și ghiontit aproape îmbrâncit.
Farkas János - Ce faci mai omule? Mă calci în
picioare! Dă-te la o parte! Pe mine mă așteaptă
șareta.
Oamenii - Pleacă, pleacă, fir-ai tu să fii de
bozgor, pleacă de aici! Huo! Huo! Du-te la ai tăi!
Iancu este al nost! Nu ne lăsa, crăișorule! Tu stai cu
noi! Nu te duce la trădători!
Farkas János - Domnule Iancu, domnule Avram
Iancu! Nu vă mai văd!
Oamenii - Hou! Huo! Bozgore, pleacă! Du-te
de lângă Iancu nost, Huo! Dar-ar bunul Dumnezeu
să se despice cerul și să se strice drumurile toate și
Iancu să nu plece de la noi! Huo! Huo! Iancule nu
ne lăsa, că numai pe tine te avem Iancule!

72
(,,Apoi se strânseseră roată în jurul lui implorându-l:
-Tu să rămâi la noi și să ții cu noi, nimeni să nu te
ducă de aici".)
Oamenii - Pleacă, pleacă! Singur ai venit,
singur să pleci!
Oamenii - Cine te crezi tu, mă? Oficial
guvernamental? Slugă ieftină. Pleacă de la noi.
S-a adunat mulțime multă, parcă de nicăieri.
Oamenii erau furioși și aveau un dușman comun,
pe Farkas János. Aceștia îl îmbrâncesc și-l lovesc.
Oamenii - Pleacă, pleacă spurcăciune,
barabă! Pleacă singur!
Învălmășeala este și mai mare, oamenii aproape-
l sufocă pe János. Vizitiul caleștii sare în ajutorul
acestuia.
Vizitiul - Măi oameni buni! Măi oameni
buni! Da ce v-a făcut amărâtul ăsta? Nu-l omorâți!
Oamenii - Ce ne-o făcut bozgorul ăsta cu
ciucurei? Sluga asta ieftină? Vrea să ni-l răpească
pe Iancu. Iancu-i a՜ nost. Ai înțeles hahaleră?

Din mulțime vine primul pumn în coastele lui

János.
Farkas János - Nu da mă! Nu da! Au, au!
Domnule Iancu, ajutor! Ajutor!

73
 Vizitiul a avut proasta inspirație să sară în
ajutorul lui János și este retribuit și el cu pumni și
înjurături.
Din depărtare se aude un fel de sirenă, clopoței,
semn că intervin soldații din garnizoană,
majoritatea tineri, necopți, dornici de a-și clădi un
viitor în Imperiu.
Soldații -La o parte, la o parte!
Ofițerul - În numele împăratului, restabiliți
ordinea!
Oamenii - La luptă frați români, ca au
tăbărât nemeșii pe noi!
Nimeni nu mai știa de unde a început rezbelul.
Acum se luptă soldații cu românii.
De pe străzile orașului se adună din ce în ce mai
mulți oameni. Vine și hangiul Leeber, alergând la
rezbel.
Leeber - Fraților, protejați-l pe gheneral.
Gheneralul nost, faceți cerc în jurul lui!
Luptele au durat mai bine de două ceasuri.
Soldații sunt dezarmați stau în genunchi, înconjurați
de români. Printre soldați este și vizitiul, cu hainele
rupte, tremură precum varga deși nu este clar în
cine a lovit: soldați sau români. János, cel despre
care credeau românii, că are misiunea de-al răpi pe
Iancu, este căutat pentru a fi pedepsit.

74
Oamenii - Unde ești, barabă?! Nu te arăți?
Las că te găsim noi!
Ofițerul - Oameni buni, să nu faceți vreo
prostie, că-i păcat de noi toți.
Un moț îi aplică o lovitură după ceafă și ofițerul
cade la pământ.
Un moț - Barabă, János, ieși, ieși singur la
lumină!
Oamenii - Să-l spânzurăm! Să-l spânzurăm
pe trădător! Da, da!
Este găsit Farkas János care stătea ascuns
printre soldați și se caută locul pentru spânzurare.
Soldații nu sar în apărarea acestuia, unii dintre ei își
plâng soarta tristă pe românește.
Un soldat - Cu ce am greșit eu, mai omule,
să ajung așa? Mă rog să nu mai dai, nu mai da,
omule!
Un moț - Dar când eu merg cu vitele la
munte și voi mi le luați că cică nu-i pădurea mea,
atunci cum vine asta, măi?
Un soldat - Eu execut ordinele măi omule!
Un moț - Români, fraților! Ăsta a prins a
vorbi românește! Frate, mai dă-i una că poate
vorbește mai bine și nu mai uită.

75
 Soldatul este lovit fără milă, pentru că pentru
moți un român trecut de partea dușmanului este
mai de lepădat decât un dușman curajos și demn.
Oamenii - Să-l spânzurăm de felinar!
Aduceți funie și săpun. Nimeni nu ni-l fură pe Iancu,
că-i craiul nost! Nimeni! Nimeni!
Farkas János se zbate, plânge, îl strigă pe Iancu.
Farkas János - Craiule, craiule! Nu-s trădător, nu
am gânduri ascunse! Ajutor! Ajutor!
Dintr-o dată, pe când mulțimea era pe cale să-l
spânzure pe Farkas János, se aud două focuri de
armă trase în aer din mijlocul românilor. Iancu sare
pe o tribună improvizată și le vorbește oamenilor.
Avram Iancu - Fraților, oameni buni! Ce vreți
voi?
Oamenii - Iancule, nu pleca! Tu ești a՜nost!
Stai cu noi!
Avram Iancu - Ioane, Ioane!
Farkas Ianos - Da, da, ghenerale! Sunt aici.
Oamenii fac liniște.
Avram Iancu - Ioane, vezi tu pe frații noștri? Știi
tu pe ce stă puterea oricărui imperiu? Pe numărul
supușilor care trudesc zi de zi. Gloria nobililor și
împăraților este făcută de toți amărâții care-s
fugăriți de fisc sau nedreptățiți și nerespectați de cei

76
bogați. Ioane, există mai multe feluri de putere în
lumea asta. Cea pe care o obții cu forța armelor
puse în mâna unor sărmani, transformați în slugi
credincioase, sau o putere adevărată ce vine liber,
fără constrângeri.
Se spune că puterea este de sorginte divină. Se
spune că puterea ți-o dă Dumnezeu. Ioane! Astăzi,
aici, ai văzut ce fel de putere-mi place mie. Nu eu
sunt puternic. Nu eu am fost puternic. Voi, moții mei
sunteți puterea. Eu nu m-am luptat pentru medalii și
funcții, eu am vrut doar dreptatea neamului meu.
Vreau ca românii mei să fie oameni liberi pe
pământul lor.
Ioane, să spui asta mai departe.
Domnule ofițer!
Ofițerul - Da ghenerale!
Avram Iancu - Aici nu s-a întâmplat nimic.
Ofițerul - Am înțeles, ghenerale!
Avram Iancu - Fraților, românii mei, Farkas
János va pleca în pace spre Alba și voi veți merge
spre casele voastre.
Oamenii încep să părăsească piața, în liniște.
Românii dau soldaților armele pe care le
rechiziționaseră, vizitiul sare să-l ajute pe János,
câte un român mai aruncă câte un blestem sau
bobârnac lui János.

77
Vizitiul - Veniți domnule, veniți! Am să
trag șareta, să văd pe unde o fi. Este bine să
plecați din zonă.
Farkas János nu mai are haine pe el ci zdrențe,
este murdar și plin de vânătăi. Un moț îi aruncă la
picioare geanta scumpă de piele cu obiectele
personale.
Vizitiul - Șareta pleacă în 5 minute! Veniți,
domnule! Veniți!
Farkas János - Și domnul Iancu unde este?
Vizitiul - Cu moții lui. Este al lor.
Farkas János nici nu plânge, nici nu râde.
Farkas János - Speram că va veni cu mine la
Alba să vorbim oamenilor, să-l vadă românii, să
prindă curaj.
Vizitiul - Românii îl văd, românii îl știu,
românii îl apără, românii îl iubesc.
Farkas János - Da, înțeleg ce zici dumneata, dar
eu speram să-l vadă toți românii.
Vizitiul - Domnule, eu vă aud limpede, dar
dumneata nu mă auzi pe mine. Românii știu tot.
Farkas János stă câteva secunde pe gânduri,
apoi îl strânge bărbătește în brațe pe vizitiu.

78
Farkas János - Da. Da! Ai dreptate! Doi actori. Doi
jucători. Doi. Aceeași. El și împăratul. (râde). ,,Un
nebun nu stă de vorbă cu un mincinos".
Farkas János râde apoi își urcă bagajele în
șaretă, se uită de jur împrejur la stația de șarete, la
piață, casa prefectului apoi cu ochii ațintiți spre
felinar fredonează câteva cuvinte din Marșul lui
Iancu.
Farkas János - Eu, eu sunt Lupu, Lupu Ion, din
satul Banpotoc și sunt român.
Eu sunt Lupu, Lupu Ion și sunt de-a lui Avrămuț.
Auziți! Eu sunt Lupu, Lupu Ion.

-Sfârșit-

79
 II. Așa cum l-am descoperit eu pe Avram Iancu

I. Argument sau de ce?

Cred că fiecare generație își are modul
propriu de a se exprima, de a vorbi lumii și istoriei,
de a traversa viața. Parcursul fiecărui individ este
același doar că unii au folosit calul, ca mijloc de
tracțiune, și alții au folosit motoarele, dar în esență
este vorba despre același lucru, despre aceeași
întâmplare banală și anume, viața.
Iată cum ajunsă la o maturitate și experiență
de viață echivalentă cu tot atâtea întâmplări și clipe
petrecute de mine pe câte mi le-a dat Dumnezeu,
zeii sau destinul, să trăiesc, cu o curiozitate ce m-a
caracterizat și o delăsare totală față de orice
ambiție strict materială (câte o dată mă întreb cum
de am un acoperiș deasupra capului, căci orice am
făcut în lumea asta, dar numai banii și lucrurile
material nu m-au interesat) iată-mă adusă de
soartă în postura de student umil într-o universitate
serioasă, pe când tocmai schimbam prefixul cu 4.
Cum intelectul și trăirile mele fuseseră de multă
vreme infestate cu elanuri patriotice și de gândire
sau filozofie politică, uneori greșite, trebuie să va
imaginați cum priveam, în primul an de studiu,
pledoariile profesorilor mei care se chinuiau să
învârtă a minții nostre scripeți. Dacă colegii mei mai
tineri priveau pe dascălii noștrii precum pe
Dumnezeu, eu priveam spre dânșii, atunci când

80
ceva nu era așa cum consideram, cu ideile mele de
atunci, pe gustul și convingerile mele, cu revolta
care se simțea fără, nici un fel de menajamente:
,,Uite și la ăsta, mai! Ce om! Trădător!”.
Anii au trecut și cărămidă după cărămidă s-
au așezat în conștiința mea toate acele date strict
necesare și într-o înșiruire logică care să-mi
permită să înțeleg istoria.
Istoria este o știință bazată pe logică, nimic
nu se întâmplă de la sine, totul are o cauză și un
efect.
Și într-o zi m-am întâlnit cu Avram Iancu. Da!
Revoluționar român de la 1848. Toată lumea știe.
Nu?
Și totuși cine este acest Avram Iancu?
În anul doi de studiu am luat cu asalt epoca
moderă, după ce în primul an avusesem dovada că
uneori istoria servește și intereselor politice de la
curțile vreunui rege sau împărat și că există mult
servilism la scriitorii de istorie din antichitate și până
astăzi. Dacă acum vedeți vre-un linge blide pe la
trusturile tv, pe vremea aceea servilismul se
manifesta în cronici și hrisoave. Există cronicari
celebrii, care pe când erau în grațiile vreunui
împărat îl descriau ca fiind înțelept, viteaz, virtuos și
nobil ca apoi, atunci când cunoscătorul de slove fu
alungat de la curte suveranului, să-l transforme pe
bietul împărat într-un monstru biped (vezi deja
celebrul caz al împărătesei Theodora și a

81
împăratului Iustinian și pe deja celebrul Eusebiu din
Cezareea).
Tot cam pe atunci descoperisem cu stupoare
că deși secolele nu se schimbă, morții nu au înviat
între timp, dar multe fapte s-au
schimbat/metamorfozat. Să mă explic. Adică, ce
învățasem eu, sau nu, în urmă cu vreo 25 de ani,
acum avea alte nuanțe și explicații. Iată deci cum
descopeream în fiecare zi o materie cu desăvârșire
nouă.
După ce am descoperit că revoluția în Țara
Românească a fost oarecum salvată, ca să fie cât
de cât, de un anume popa Șapcă, după ce am aflat
că Nicolae Bălcescu era dintr-o familie înstărită și
plecat fiind în exil nu a trudit pe cine știe unde, fiind
un om cu stare, a continuat să ofere neamului său
(românilor) file din istoria națională, după ce l-am
descoperit pe Kogălniceanu, care în tinerețe, mai
făcea și boacăne folosind semnătura domnitorului
Moldovei pentru a obține grațiile duduilor (știm noi
cum) și a scăpat ușor de furia domnului căci era
unchiul său, după ce am aflat că vitejii ce
scriseseră Declarațiunea Proclamațiune, în esență
nu se puneau rău cu Regulamentele Organice pe
care doreau să le păstreze cu sfințenie, au fost
băgați la beciul domnesc de către domnitor și apoi
acesta, ca un iubitor și înțelegător de cum merg
treburile, i-a evadat pe viteji, care nu doreau să
evadeze. Mult mai bine era la beciul domnesc
închis de unchiul matern, unde duduile veneau în
pelerinaj, decât să fugi în Transilvania cu bani puțini

82
și fără bunăstarea de acasă. Bine, să ne înțelegem,
același M. Kogălniceanu, la vârsta maturității
depline a făurit unirea și a desăvârșit modernizarea
țării în spiritual vremii sale și tare mi-ar place ca
țiganii să îl pomenească în rugăciunile lor, căci
acest om împreună cu A.I. Cuza i-a scos din robie
și le-a redat demnitatea de oameni.
Dar dacă multe mituri pe care le aveam
construite deja în memorie au prins a se dărâma,
să vedem ce se va întâmpla pe mai departe.
Trebuie să recunosc că deja aveam antrenament la
demolări de mituri, primul duș rece ni l-a servit dl
Diaconescu, adică știți voi cu formarea statelor
feudale românești și unde și cum ne-am format și
cât ar trebui să mulțumim Regatului Ungar căci
indirect, fără să vrea, ne-a sprijinit să creăm primele
formațiuni statale ale românilor.
Întorcându-ne la Avram Iancu, așteptam un
curs plat, în consonanță cu ceea ce știam, acum
după încă vreo doi ani de studio, înțeleg că nu știu
nimic și că există posibilitatea ca niciodată să nu
pătrund ițele întortocheate ale unui mit.
Probabil dacă nu era doamna asistentă care,
văzând că mă interesează Avram Iancu, să-mi
spună: ,,foarte bine, poate facem o licență, de ce
nu?” Iar eu, mai de rușine mai de nevoie, să mă
interesez mai mult de subiect, deși în primul
semestru din anul doi de studiu încă poți să spui că
mai ai timp până te decizi ce vei studia, iată-mă în
fața altei situații fără ieșire. Într-o zi, dau nas în nas

83
cu domnul profesor, fire rece și distantă, care ne
chinuia mereu, pe când intra în clasă, cu aceeași
întrebare: ,,Și, ce cărți ați mai citit în ultimul
timp?”… ca apoi să zâmbească ușor ironic și să ne
roage să ascultăm fără să notăm, discursul pe care
urma să ni-l prezinte. Ce credeți ca ne spuneam
majoritatea dintre noi, făcându-ne mici de tot în
bancă? Da. Ați ghicit. Așa este.
Iată-mă iar în fața unei situații fără ieșire,
destinul, ce mai, într-o zi, pe culoarul de la etajul
doi al facultății, pe când eram într-un cârd gălăgios
de colegi, înainte să intrăm la cursuri, domnul
profesor A.C. se îndreaptă spre mine și-mi spune:
,,-Iată o carte, Avram Iancu de Silviu Dragomir,
cred că vă interesează, v-o dăruiesc”.
Ce credeți? Da. Destinul. Am rămas stană de
piatră, bolovan, stâncă. Parcă nu este cinstit! Un
subiect atât de amplu și greu. De ce eu? Eu vreau
să scriu o piesă de teatru, nu o licență. Dar ce îți
este scris în frunte ți-e pus.
Am citit cartea pe nerăsuflate, și a urmat
decizia de a face Avram Iancu ca studiu la licență.
De pe acum am să vă spun că nu sunt mulțumită
de lucrarea de licență scrisă de mine, are multe
greșeli, omisiuni și altele, dar munca pentru
documentare mi-a dat prilejul de a citi atât de mulți
autori, atât de multe surse și să plâng de
nenumărate ori, căci Iancu și oamenii lui au trăit
clipe mult prea cumplite.

84
 Întorcându-mă la Silviu Dragomir, vă pot
spune că a scris cu sufletul și apoi cu știința
istoricului adevărat care indubitabil a fost. Cartea lui
mi-a arătat dincolo de personajul istoric, cartea lui
mi-a arătat o dramă uriașă și motivul pentru care de
mai bine de 150 de ani, în Transilvania, românii și
ungurii parcă trăiesc ca vecini sau frați, dar le este
frică unuia de altul.
Vreau să știți că drame au fost în ambele
tabere și chiar și acolo unde oamenii (români,
unguri, secui, sași, țigani, evrei) nu au dorit să
participe la rezmeliță.
Acum știu greutatea cuvintelor spuse în
biserică, legate de făuritorii de pace. Războiul
aduce moarte, frică, durere și distrugeri. Pacea
aduce viață, liniște, bunăstare și siguranță. Ce face
ca oamenii să fie intransigenți și să ucidă cu atâta
ușurință? Nu știu? Cred că lacrimile oricărei mame
sunt la fel de grele și toate își plâng pruncuții la fel.
Mai cred că istoria este presărată cu mulți oameni
mici, care doresc să pară mari și nu știu să
estimeze consecințele actelor și faptelor proprii, și
apoi când constată dezastrul, fug ca lașii. Mult mai
târziu, aceștia își crează false argumente pentru a-
și spăla propria conștiință dar răul nu mai poate fi
reparat.
Vă voi povesti cum l-am descoperit eu pe
Avram Iancu din scrierile unor intelectuali adevărați
care nu au beneficiat de glorie s-au mărire și nici nu
au urcat pe scara socială. Vă voi arăta imagini și

85
oameni pentru a-l descoperi împreună pe Avram
Iancu.
Nu caut senzaționalul, pentru că acela este
efemer, vreau să găsim realitatea simplă și plină de
înțelepciune a unui om.
Înainte de orice aș vrea să te întrebi tu,
cititorul acestor rânduri, ce ai fi făcut tu, cum ai fi
făcut tu, și după ce vei citi toate materialele să te
întrebi dacă l-ai înțeles pe
Iancu.

86
 III. Avram Iancu ( 1824-1872)
-note de curs/citate celebre-

- s-a născut în Vidra de Sus, în 1824, este al doilea

fiu al familiei Maria și Alisandru Iancu. Nu se știe
ziua și luna nașterii sale.

87
- fratele mai mare, a lui Avram, se numea Ioan,
acesta va fi preot.
- bunicul patern Gheorghe a avut 7 copii (Sîntioana,
Maria, Zamfira, Ana, Alisandru, Avram și Ioan)
- băieții bunicului Gheorghe vor învăța în sat și vor
primi slujbe domeniale. Toți vor fi juzi și paznici ai
pădurilor de pe domeniu.
- tatăl lui Avram se numea Alisandru și va fi jude în
Vața de Sus, domeniul fiscal Câmpeni.
- Familia lui Iancu era una de iobagi, supuși ai
domeniului fiscal, aparținea clasei de jos.
-figura lui Horea este prezentă în poveștile
depănate de familia lui Iancu.
- un an sau doi de școală Avram îi face în sat, în
Vidra cu dascălul/învățătorul Mihai Gomboș apoi,
împreuna cu fratele său este trimis la scoală în
Câmpeni, la dascălul/învățătorul Ioanette.
- în 1837 Avram este înscris la gimnaziul din Zlatna
(la doar 13 ani). Școala era condusă de clerici
catolici. Limba de predare era latina. Rezultatele
școlare sunt foarte bune (eminens), doar în anul 3 a
avut un ușor regres.
-Avram va învăța în Cluj din 1841 la Liceul
piariștilor, acolo va absolvi două clase de filosofie.
- fratele său Ioan va merge la Seminarul din Sibiu.

88
-Avram va învăța în latină și maghiară.
- tatăl lui Avram este descris așa: ,,Om frumos,
înalt, îmbrăcat în port românesc: cioareci de abă,
pieptar cusut cu fir de aur, om ca de 50-51 ani”.
-din 1844 Avram este student la drept, este privit ca
,,cetățean academic,, și locuiește la o familie de
unguri, originară din Câmpeni, Bokor.
-în iarna anilor 1846-1847 Dieta din Cluj a dezbătut
un proiect de îmbunătățire a soartei iobagilor.
Avram Iancu și alți studenți au ascultat dezbaterile
din balcoanele sălii de ședință, atunci el va spune:
,,Nu cu argumente filozofice și umanitare se pot
convinge tiranii, ci doar cu lancea lui Horea” . Din
aceste vorbe se înțelege ceea ce simțea el și cei
din imediata lui apropiere. Tiranii erau nobilii. În
Transilvania majoritatea nobililor mari (cu pământ și
forță economică) erau maghiari sau maghiarizați de
multă vreme. Chiar și urmașii lui Dragoș, primul
descălecător în Moldova, au nume maghiarizate.
-la terminarea studiilor de drept, Avram se înscrie la
tezaurariatul țării cu sediul la Sibiu, dar va renunța
la această obțiune pentru că a înțeles cum un fiu de
iobag nu este dorit în locuri destinate doar celor ce
fac parte din națiunile dominante. Posibilitatea unui
om cu origini modeste să acceadă la funcții înalte în
stat era absolut imposibilă.
- Avram va merge la Târgu-Mureș pentru a face
practica de ,,cancelist”, pentru ca în viitor să se
dedice avocaturii.
89
-în Târgu-Mureș Avram, ca și ceilalți colegi, români
și unguri, trăiesc viața unor tineri cu viitorul în față,
participă la petreceri. Acolo se va solidariza un grup
de români care va organiza petreceri unde se
servea mâncare românească și se cântau cântece
românești.
- la 21martie 1848, gazetele din Pesta anunță
Revoluția Vieneză și tinerii români consideră că a
venit momentul să înlăture jugul rușinos al șerbiei.
-,,în 25 martie 1848, tineretul maghiar din Târgul
Mureș organizează o manifestație patriotică pentru
a saluta proclamarea libertății. Tinerii români sunt
chemați să li se alăture”.
- tinerii maghiari aveau redactat un memoriu încă
din data de 22 martie, pe care l-au prezentat și
primarului din Tg Mureș. Memoriul era acoperit de
semnături și era adresat împăratului de la Viena.
-memoriul a fost semnat și de tinerii români, la
repezeală, între care și Avram.
-memoriul era oarecum lapidar, se cerea libertatea
presei și apoi ,,unirea cu patria soră”. tinerii români
prin vocea lui Papiu, apărat oarecum de Avram și
Ioan Oros, au cerut ștergerea iobăgiei fără
despăgubire, să se respecte toate naționalitățile și
limbile lor, să se bucure toți cetățenii de drepturi
egale.
-există două rapoarte ungurești, din 26 și 29 martie,
în care se afirmă că Papiu Ilarian a spus că a

90
semnat petiția cu o condiție: să se asigure tuturor
popoarelor de limbi felurite din Ungaria existența
națională și limbă maternă. Canceliștii maghiari au
ripostat virulent spunând: ,,unire sau moarte!”.
- în acele zile de martie Avram a trăit cu maximă
intensitate noile idei ce transformau Europa
(libertate, egalitate, frățietate), dar era conștient și
plin de înțelegere față de năzuințele națiunii
maghiare, dar în spiritul vremii pe picior de
egalitate. Iată ce spune el: ,,Credem și vedem prea
luminat că azi-mâine un element gigantic vrea să-și
dea mâna peste noi și peste voi, care ne va îneca
în scurt timp, încât nu vor rămâne decât urme din
existența noastră. Amândouă părțile vedem că ne
amenință pericolul, și încă apropiat, totuși nu ne
putem înțelege. Nu știu din ce pricină, ….. își
învârtesc sabia între noi și voi, că nici în ceasul
agoniei să nu putem vorbi de aproape”.
Trebuie spus că în Viena, în primăvara anului 1848,
a fost o revoluție care a dorit să înlăture guvernarea
absolutistă condusă de Metternich. După 15 martie
1848, toate naționalitățile, cetățenii, au cerut
introducerea regimului constituțional și limitarea
puterilor pe care le deținea împăratul. La 25 aprilie
1848 a fost votată constituția Pillersdorf (după
numele primului ministru de atunci) care va intra în
vigoare pentru scurt timp abia în 1860 și care este
considerată cea mai liberală constituție a Europei.
În aceste condiții trebuie analizate și acțiunile
tinerilor români și maghiari din Târgu Mureș și să
ne raportam la acele timpuri, pentru a înțelege mai

91
bine. Atunci informația din Viena în teritoriile
îndepărtate ajungea mai greu decât astăzi. Întreg
imperiul se reforma și era pătruns de idealurile
Revoluției Franceze.
-Imperiul Habsburgic era un stat întins pe teritoriul
căruia trăiau multe popoare. Până în 1848 el era
guvernat de interese și legi feudale exprimate
printr-o politică absolutistă extrem de centralizată.
-pe 26 martie sosește, din Blaj, Nicolae Bârle (vine
la casa unde locuia Avram Iancu) și le aduce vești
cum că și în Blaj intelectualii români au aceleași
năzuințe pentru recunoașterea drepturilor națiunii
române. Tinerii cad de acord să organizeze o
adunare naționala de duminica Tomei cu scopul de
a face,, pașii necesari în cauza națională”.
- pe 1 apilie Avram Iancu, însoțit de Papiul Ilarian,
Poruțiu și Florin Micaș sosesc la Blaj unde participă
la o consfătuire politică.
- în 6 aprilie Avram Iancu se afla în Vidra de Sus.
- în zilele următoare, Avram va participa la
întrunirile organizate de fruntașii moților, popa
Balint din Roșia și avocatul Buteanu din Abrud. La
început oamenii erau reticienți în ceea ce-l privește
pe Iancu deoarece era fiul gornicului. Popa Balint
descrie în memoriile sale, păstrate în parohia din
Cib (regiunea Hunedoara): ,,prin sate la început am
dat de opoziție, căci fiind tatăl Iancului în serviciul
cameral, de asemenea unchiul și verii lui, poporul
zicea: oare nu cumva părinte, va fi ceva înșelăciune

92
pe noi? Oare nu spanul și controlorul vor fi trimis pe
Iancu cu tine? Le-am răspuns: Nu. Și așa
subscripțiunile urmau pe întrecute. După aceea,
Iancu se făcu omul cel mai popular, prin șvada lui
în toate vorbirile”.
- lui Iancu i se va întinde o cursă pentru a fi arestat.
El este chemat de urgență la Târgu Mureș de către
președintele Curții de Apel. Birocrația excesivă a
administrației imperiale a făcut ca ordinul de
arestare să nu sosească la timp. Iancu va pleca în
grabă spre munți și va trece prin Blaj. Acum
îmbrățișează manifestul lui Bărnuțiu care circula în
toată țara și care cerea Dietei ca înainte de a lua
orice hotărâre legată de soarta țării să permită ca și
românii să fie reprezentați în Dietă proporțional cu
numărul lor și cu mersul vremurilor, așa cum
spunea Revoluția Vieneza. Tot la Blaj, Iancu află că
guvernatorul Transilvaniei, contele Teleky a interzis
desfășurarea unei manifestații de amploare la Blaj,
autorizând să se vadă doar niște reprezentanți ai
poporului pe 30 aprilie și că a recomandat
episcopului Lemeny să plece grabnic în Munții
Apuseni să liniștească spiritele sau să trimită pe
cineva de grad înalt.
- după Paște se declară starea de asediu și în sate
se ridică ,,furci” pentru a speria populația.
Guvernarea țării era asigurata de maghiari și
aceștia uită repede promisiunile făcute românilor,
temându-se de o revoluție. Aceeași atitudine o are
chiar și partida liberală maghiară.

93
-prima adunare de la Blaj este pe 30 aprilie.
Episcopul Lemeny va interzice clerului să participe.
Guvernatorul luase măsuri să împiedice
desfașurarea unei adunări de amploare. Iancu
sosește împreună cu Buteanu și vreo 2000 de
oameni în jur de ora 10. Toți erau îmbrăcați în
straie de sărbătoare. Iancu, Buteanu și Papiu -Ilaria
țin cuvântări în care cer guvernului și Dietei să
înlăture iobăgia și drepturi egale pentru națiunea
română. Forțează pe reprezentanții puterii să le
ofere celor trei certificate de bună purtare care,
acordă libera trecere. Cer eliberarea lui Floria
Micaș, liderul tinerilor români din Cluj. Iancu vede
ce forță poate să degaje poporul care ia în
derâdere neputința guvernului (reprezentanții
acestuia nu au ajuns la tribună pentru a citi actul de
dizolvare a adunării).
- în 30 aprilie sosește la Blaj și Bărnuțiu. După
amiază se organizează o consfătuire cu
reprezentanții tinerilor. Iancu îl admiră pe Bărnuțiu
și au aceeași viziune asupra iobăgiei.
-pe 1 mai Iancu pleacă spre munți cu moții lui și
desăvârșește organizarea acestora.
-până la Marea Adunare din 3/15 mai, Iancu, însoțit
de Clemente Aiudeanu din Câmpeni aleargă călare
dintr-un sat în altul pentru a le vorbi moților.
- dupa 30 aprilie, moții încetează să mai fie
iobagi. Ei refuză să mai plătească taxe și să facă
serviciu gratuit.

94
- pe 5 mai se întâmplă un eveniment notabil.
Șpanul Lazăr merge direct în biserica din Vidra de
Sus să vorbească oamenilor și să le ceară să
presteze pe mai departe muncile gratuite pentru a
nu aduce prejudiciu statului. Șpanul iese din
biserică și încearcă să țină o cuvântare. Oamenii
nu-l ascultă. Le fusese citită o proclamație scrisă de
un student vienez care enunța principiile revoluției.
Șpanul pleacă direct la casa părintească a lui
Avram Iancu, unde cere tatălui acestuia să-i
procure o copie a proclamației. Chiar Avram Iancu
îi va citi proclamația: ,,Soarele veciniciei dreptăți,
libertatea a răsărit și cu o dulce nutrire încălzește
inimile tuturor popoarelor care prin veacuri au fost
lăsate de tiranismul unei clase privilegiate”. În
esență, revoluția care a cuprins întreg Imperiul
Austriac dorește emanciparea maselor, înlăturarea
unui sistem învechit, autoritar, cu adânci rădăcini
feudale și ridicarea individului oferind drepturi
oamenilor simplii. Ideile revoluției se încadrează în
marea transformare a societății pornită din Franța,
care a enunțat principiul următor: ,,libertate,
egalitate, frățietate”.
După ce a terminat de citit proclamația Iancu a
adăugat următoarele cuvinte: ,,Românii nu vor cerși
libertate de la unguri, ei sunt destul de tari să și-o
stoarcă singuri,,
Șpanul Lazăr se va prezenta la Directorul Cameral
Nemegyei pentru ai raporta cele petrecute
depunând și un raport scris. Directorul constată că
cererile sunt aceleași ca în Viena, deci nu era ceva

95
foarte grav, dar mai constată că: ,,supușii românii ai
domeniului fiscal nu mai vor, ca mai înainte, să fie
doar a patra, ci unica națiune a țării și că se aud
chiar glasuri singuratice care strigă jos cu ungurii și
nemții, țara asta e a noastră, lăsată de strămoși”.
Nemegyei a exagerat pentru că știa cât de greu
funcționează birocrația administrativă a imperiului și
a vrut să obțină din timp bani și arme. Nenorocul
națiunii maghiare constă în aceea că în
Transilvania, aceasta constituia baza administrativă
conservatoare și tocmai împotriva acestui mod de
guvernare care funcționa în societatea acelor
timpuri se ridicase poporul imperial. Românii nu
doreau să se războiască cu vecinii unguri, ei se
luptau cu administrația provinciei care era în
majoritate maghiară sau formată din populație
maghiarizată.
Rezultatul acestei cereri făcute de Nemegyei a fost
tocmai aprobarea declărării stării de necesitate în
Munții Apuseni, încă înainte de marea adunare de
la Blaj din 3/15 mai 1848.
- pe 3/15 mai 1848, Iancu sosește la Blaj cu 10.000
de moți organizați militărește. Toată
intelectualitatea Apusenilor era cu el. S-a preocupat
de organizarea mulțimii pentru ca să nu apară
incidente. A ascultat toate discursurile lui Bărnuțiu.
Iancu nu era un bun orator, dar știa să ajungă la
inima românilor.
-Alecu Russo, patriot moldovean, le face un portret
psihologic lui Iancu și Buteanu ,,Pe doi bărbați i-am

96
auzit grăind românește, unul din cei doi zicea,
,,ungurii vreau unio! Știți ce vrea să zică unio? Că
până acum ne-au încălecat pe păr și acum vor să
ne pună și șaua în spinare. Al doilea striga: Uitați-
vă pe câmp, românilor, sântem mulți, ca cucuruzul
brazilor, suntem mulți și tari, că Dumnezeu e cu
noi”.
- Și Barițiu face o descriere lui Iancu ,,Pare că-l
vedem acum înaintea ochilor. Ori de câte ori lua
cuvântul, era peste putință să nu răpească cu sine
pe ascultători. Iancu mai era și unul din junii cei mai
frumoși ai timpului său,,.
- Iancu a fost ales să facă parte din Comitetul
Național care l-a ales ca președinte pe episcopul
Șaguna. În comitet erau două grupuri/facțiuni.
Grupul tinerilor radicali, între care erau și Ioan
Pipoș, Vasile Tămaș, Aron Pumnul, Alexandru
Batrâneănu și Constantin Românul (grupul era
susținut de vicepreședintele Comitetului, Bărnuțiu).
Exista și o facțiune ce căuta mai degrabă
supunerea sau renunțarea în fața Pestei, din care
făceau parte: Paul Dunca, Nicolae Avram Penciu
precum și mulți clerici din Sibiu.
-Prima măsură hotărâtă de comitet a fost să trimită
la Viena și Cluj delegații care să spună împăratului
și dietei care sunt dorințele românilor. Totul se
petrecea pe fondul unor înnoiri de mentalitate care
transformau imperiul. Se dorea înlocuirea unui
regim absolutist bazat pe segregare într-un regim
liberal, unde oamenii sunt egali.

97
- în același timp, ajung în Transilvania știri despre
încetarea robotei în Ungaria. Toate acestea
cumulate cu știrile despre ce s-a discutat pe
Câmpia Libertății, îi determină pe oameni să refuze
munca forțată.
-guvernatorul Transilvaniei, Iosif Teleki, decide
pedepsirea celor care refuză să muncească pe
gratis și aplică ,,execuțiile militare” adică bătăi,
arestări, prăduirea gospodăriilor celor ce nu se
supun. Toate aceste acțiuni au radicalizat masele.
-la sfârșitul lunii mai Iancu convoacă o consfătuire
cu fruntașii moților la Câmpeni în casa lui Ioan
Corches, pentru a discuta modul în care vor
reacționa moții. Iancu credea că moții trebuie să-și
îndeplinească sarcinile până la convocarea dietei.
Adică să respecte legea încă în funcție. Dacă, după
convocare, dieta nu desființa iobăgia, Iancu
considera că decizia de pe Câmpia Libertății trebuia
apărată cu arma. Corchiș, Ioanette și Șuluțiu nu
sunt de acord cu Iancu. Ei nu vor să recurgă la
forță.
- tot în mai directorul Nemegyei îi cere ajutorul lui
Iancu să poată să le vorbească moților și să-i
sfătuiască să nu facă stricăciuni în pădurile fiscului
și să aștepte hotărârea Dietei. El spune despre moți
că-l ascultă pe Iancu despre care spune că este un
tânăr de 22 de ani ,,nesocotit și lipsit de experiență,
altfel însă curajos, fost practicant la tezaurariat, fiul
judelui din Vidra de Sus, încât îl urmează fără
șovăire”.

98
-Directorul Nemegyei scrie într-un raport, prezentat
pe 4 iunie, cum ca Iancu, care l-a însoțit vreo 3
zile, lucrează sub îndrumarea comitetului, îi
numește pe iobagi popor și este ferm convins că
nici 8 regimente nu i-ar putea învinge. Iancu spune
clar că nu vrea uniune și consideră că poporul are
dreptul asupra pădurilor. Directorul concepe
raportul în acești termeni pentru a determina luarea
unor măsuri dure contra celor ce ar putea instiga pe
iobagi: Iancu și preotul Balint.
-pe 6 iunie, ca urmare a raportului din 4 iunie,
baronul Perenyi, comisarul guvernului din Pesta, va
dispune măsuri severe contra lui Iancu.
- pe 29 mai, Dieta din Cluj, unde românii nu aveau
reprezentanți decât un înalt prelat numit de împărat
decide ca Transilvania să se unească cu Regatul
Ungariei și toți cei care se opun să fie pedepsiți. Nu
au contat cererile românilor, nici partida liberală din
Dieta nu a susținut petiția adresată de Comitetul
Național Român și popor.
-în Dietă au votat și deputații sași care au susținut
unirea Transilvaniei cu Ungaria.
-Comitetul Național Român era la Sibiu, pe pământ
crăiesc, ei nu s-au împrăștiat, au așteptat
deznodământul și apoi Bărnuțiu a încercat să
găsească căi de discuție cu reprezentanții sașilor
pentru a susține cauza românilor.
-în aceeași perioadă s-a desfășurat o vărsare de
sânge la Mihalț, orchestrată de comitele suprem din

99
Alba de Jos, un baron din familia Banffy, pentru că
iobagii au ocupat cu forța un petic din moșia
domnească. Trupele de grăniceri secuiești și ale
gărzii cetățenești din Aiud trag în mulțime și omoară
12 oameni.
-Comitetul Național va cere ancheta și pedepsirea
celor vinovați.
-În ședința Comitetului Național, care s-a
desfășurat în Sibiu, s-a pus problema: ce-i de
făcut? Unii membri au dat vina pe tinerii care i-au
ațâțat pe iobagi. Iancu sare peste băncile din sala
de ședință pentru a-l lua la rost/ bătaie pe
consistorialistul care l-a acuzat. A doua zi, Iancu
merge la Bărnuțiu și Barițiu pentru a le spune că
pleacă în munți pentru a răzbuna moartea
oamenilor. Așa își începe Iancu activitate de
revoluționar, refuzând să mai respecte legile în
vigoare pentru că a înțeles că noul liberalism
nobiliar este fată de români la fel ca și
conservatorismul nobiliar.
- Prin hotărârea Dietei din Cluj care reprezenta
nobilimea din Transilvania, cei care dețineau
pământul și conduceau administrativ Transilvania
(de origine maghiară), care refuzau să discute mai
întâi înlăturarea iobăgiei și drepturi naționale pentru
toate minoritățile și abia după chestiunea unirii,
abuzurile nobililor, represiunile cu forță armată a
mișcărilor țărănești care izbucniseră în toată
Transilvania, calomniile din presă la adresa

100
fruntașilor români, toate acestea îl fac pe Iancu să
nu mai accepte umilința.
-pe 5 iunie Iancu pleacă din Sibiu spre munți să
organizeze rezistența armată.
-pe 6 iunie Iancu ajunge în Munți și ține o cuvântare
la Bucium Cerbu și le spune românilor
deznodământul și decizia sa.
-pe 7 iunie câțiva adversari ai lui Bărnuțiu din
Comitetul Național, unioniști trădători, trimit un
raport secret guvernatorului prin care arată ceea ce
se întâmplă. Ei îi acuză pe Papiu-Ilarian,
Constantin Românul, Ioan Suciu,, că sunt gata de o
revoluție.
-atmosfera în munți era încărcată, soseau vești
despre conflicte între moți și secui, chiar și
Nemegyei amenința că va aduce secui dacă moții
nu-și îndeplinesc obligațiile.
-până la revenirea lui Iancu în munți, oamenii nu au
tăiat ilegal pădurile, așteptau ca iobăgia să se
desființeze și pământul lucrat de ei să le fie dat în
proprietate.
-Nemegyei îi va spune lui Iancu că este dispus să
aducă secui dacă nu ascultă, Iancu îi răspunde că
moții se vor apăra.
-moții încep să-și facă arme și sunt pregătiți să își
ducă avutul în păduri pentru a și-l apăra.

101
-la 7 iunie Iancu face un apel către sfatul
Orășenesc din Abrud și spune că moții speră să-și
obțină drepturile cu ,,armele minții” și nu cu ,,bâta”.
- tot în 7 iunie Iancu i se adresează lui Nemegyei și
cere să vină să constate că oamenii nu au prădat
pădurile și că ei cer doar recunoașterea faptului că
acestea sunt ale moților. ,,Că-s ale noastre, că
avem drept firesc, drept pozitiv și drept istoric, că-s
ale noastre”. Iancu mai spune că nu este nevoie să
vină armata pentru a face cercetare și a pedepsi
deligvenții, că-i nevoie doar de o comisie civilă și
dacă se descoperă că s-au făcut stricăciuni moții nu
se opun ca cei vinovați să fie pedepsiți.
- pe 7 Iunie Nemegyei cere contelui Teleki să
trimită armata și să ancheteze pe cei ce instigă. El
știa că s-au interceptat două scrisori trimise de
Buteanu din Sibiu către popa Balint prin care
acesta îi cerea să pregătească poporul.
-pe 8 iunie Nemegyei primește scrisoarea lui Iancu
și îi răspunde că nu știe să se fi deplasat armata la
Câmpeni și dacă s-a facut era fără știrea lui. Apoi
scrie iar lui Teleki și-i spune că nu este încă nevoie
să vină armata la Câmpeni ,,este suficient să
staționeze la Abrud la o jumătate de oră distanță de
Câmpeni”.
- Nemegyei caută să câștige timp. Iancu înțelege.
-pe 9 iunie este târg în Câmpeni, moții vin în număr
mare. Iancu se va urca pe o tribună improvizată
(peste drum de locuința șpanului cameral) și va

102
cere moților să-și îndrepte coasele și să-și facă
lănci dar să nu atace pe nimeni. Ion Ciuruleanu
scria că Iancu le spunea românilor că Europa
începe să se pregătească pentru a izbândi, românii
trebuie și ei să se pregătească. Românii îi
răspundeau așa ,,Vivat, vivat Iancu! Vivat națiunea
română! Să ne înarmăm!”.
-în 9 iunie seara în casa primarului din Câmpeni
Iancu se întâlnește cu tinerii intelectuali din munți:
popa Balint, Ioan Nobili, Mihai Andreica, Nicolae
Corcheș, Clemente Aiudeanu și alții. Obiectivul
discuției era organizarea moților pentru o răscoală
generală.
-conform folclorului local, în piață Iancu ar fi spus:
,,De azi înainte să ascultați numai de mine”. Este
adevărat că din acest moment Iancu a devenit
liderul recunoscut al Moților.
- pe 13 iunie sosește în Câmpeni o comisie
guvernamentală compusă din: consilierul Paul
Kozma, secretarul guvernamental Ioan Nemeti,
directorul cameral Ioan Nemegyei însoțiți de o
companie de soldați pentru ai deservi în caz de
nevoie. Ulterior au mai sosit încă două companii din
Turda.
- pe 17 iunie Iancu a convocat o întrunire cu moții în
curtea administrației domeniale. Oamenii au venit
neînarmați.
-pe 18 iunie s-a publicat desființarea iobăgiei. După
ce s-a citit decretul guvernatorului, Iancu a mulțumit

103
în numele țăranilor și a ținut să precizeze că
bunurile camerei regale din acel domeniu, ,,cu toate
pădurile și pietrele, apele și cu tot hotarul lor,
constituie proprietatea moților”. Ei își vor revendica
pe cale legală dreptul acesta. Apoi a prezentat și
alte reclamații de la țărăni.
-comisia ascultă toată ziua plângerile moților și le
notează. În procesul verbal mai este consemnat și
,,Avram Iancu stăpânește deplin poporul din acest
ținut, care i se supune orbește”.
- pe 19 iunie s-a răspândit zvonul că vin secuii pe
drumul dinspre Albac. Iancu poruncește ca oamenii
să se strângă în sate și să aștepte porunca lui.
Trimite și străji pe munte. A doua zi sosește
aceeași știre. Iancu poruncește ca toți moții
înarmați să se strângă în același loc. Pe 21 pleacă
cu ceata lui spre Câmpeni și se oprește la
întretăierea râurilor Arieșul Mare cu Arieșul Mic.
,,Știrea era falsă” dar manevrele de organizare au
demonstrat că Iancu se bazează pe oameni și
oamenii pe el.
- tabăra de la Câmpeni se destramă pe 21 iunie.
-autoritățile știu în permanență ce face Iancu. Au la
dispoziție 200 de soldați înarmați și 300 de secui.
Sunt arestați unii dintre liderii românilor cărora li se
aplică pedepse în bani sau bătaie ca în vremea
regimului feudal. Iancu este și el invitat să se
prezinte la comisie dar acesta refuză. Iancu se

104
retrage împreuna cu moțul Gavril Bădarău într-o
peștera din munți.
-un reprezentant al românilor, Petru Dobra, este la
Pesta și încearcă să ajungă să vorbească cu
Kossuth, acesta nu-l primește în audiență.
- Iancu va sta în adăpostul dintre Blăjeni și Buzești
unde își va constitui un adevărat cartier general de
unde va coordona constituirea de cete.
-Pesta avea mai multe fronturi deschise și spre
sfârșitul lunii august este nevoită să relocheze
secuii soldați în S-ul Ungariei unde avea un front
deschis contra sârbilor.
-Comisia coordonată de Kozma se retrage din zonă
pe neobservate, la fel și prefectul Pogany.
-Petru Dobra revine din Pesta cu o imensă
dezamăgire. Nu rezolvase nimic.
-Între politica față de români a noului guvern liberal
din Pesta și vechii conducători consevatori nu este
nici o diferență.
-La Sibiu, pe pământ crăiesc, Laurian și Bălășescu,
membrii Comitetului Național sunt arestați.
-Bărnuțiu este anunțat la timp și scapă fără să fie
arestat.
-Avram Iancu iese din adăpostul din munți,
cutreieră satele împreună cu câțiva călăreți,

105
noaptea și reușește să adune 800 de oameni pe
care-i va instrui milităricește.
-la sfârșitul lunii august românii din jurul Sibiului
organizează o manifestație unde își cer drepturile.
-Axente Sever preia conducerea oamenilor și se
îndreaptă spre Blaj cu 500 oameni înarmați. El
convoacă o nouă adunare la Blaj pe 14 septembrie.
- pe drum ceata celor 500 de oameni porniți din
Sibiu se mărește, ajunge la ,,2000 de oameni”.
-Vay se sperie de noua ridicare a maselor și vine la
Blaj să discute cu românii.
-în noaptea dintre 21-22 septembrie au avut loc
negocieri între Vay și liderii românilor care nu au
reușit. Vay a încercat să-I cumpere cu mari sume
de bani pe Axente, Buteanu și Iovian Brad. Aceștia
l-au refuzat. Lui Iancu nu i-a făcut nici o ofertă. Mult
mai târziu va spune că avea coșmaruri, ca-l visa pe
moțul Iancu încruntându-se la el. ,,Acesta nu va
uita niciodată privirea dușmănoasă a lui Iancu….”
-pe 22 sept Vay vine la Blaj pe Câmpia Libertății să
vorbească poporului.
-Axente, Iancu, Buteanu și Iovian Brad stau în fata
poporului și-l ascultă.
-poporul îi adresează zeci de cereri și Vay promite
că va fi îngăduitor.

106
-Vay a vrut să-l aclame împreună pe împărat dar
Axente a făcut un semn și poporul a amuțit.
- Vay a împărțit oamenilor fluturași tipăriți în
maghiară pentru a servi oamenilor drept permis de
liberă trecere pentru a se putea întoarce în liniște
acasă.
- nereușita lui Vay, faptul că poporul a văzut că
guvernul nu este pregătit să facă concesii, a folosit
tinerilor revoluționari români pentru că aceasta a
radicalizat poporul în credința sa.
- cei patru lideri trimit la Orlat ștafetă pentru a fi
aduși liderii poporului.
- luni, 25 septembrie, sosește Bărnuțiu, Laurian,
Papiu-Ilarian însoțiți de o ceată condusă de Marțian
Popovici.
- dezbaterile vor ține 3 zile, 25-28 septembrie.
- acum la Blaj avem o tabără militară nu doar o
adunare.
-deciziile luate pe Câmpia Libertății vor viza lupta
antifeudală, lupta contra terorismului declanșat de
reprezentanții nobilimii maghiare contra foștilor
iobagi, reprimărilor, arestărilor, rechizițiilor forțate,
restituirea vitelor sechestrate, eliberarea celor
reținuți politic, resping unirea cu Ungaria, nu
recunosc guvernul din Pesta, cer o adunare
națională generală, cer ca Dieta țării să
fie compusă din români, sași, secui, etc, după

107
proporția numerică, se proclamă Constituția
Austriacă din 25 aprilie 1848 pentru a reglementa
viața politică și administrativă a țării.
- după adoptarea de către popor a punctelor pe
care le susțin acesta a plecat.
- în 30 septembrie pleacă și Iancu în fruntea
moților.
- în 3 octombrie o delegație compusă din 30 de
români se prezintă la Sibiu în fața generalului
Puchner pentru a remite doleanțele exprimate și
susținute pe Câmpia Libertășii.
- pe 3 octombrie se produce o ruptură (nu definitivă
între Viena și Pesta) guvernul de la Pesta se
revoltă contra Vienei.
- gen. Vay colaborează cu gen. Puchner până pe
15 octombrie după care Puchner preia toată
administrația Transilvaniei.
- Kossuth organizează națiunea ungară și proclamă
independența acesteia.
- Avram Iancu adresându-se lui Simoffy: ,,să credeți
domniile voastre că răscularea noastră nu s-a
întâmplat prin amăgirea Austriei, ci pe noi ne-a
răsculat nerecunoașterea naționalității, tiraniile și
barbariile conservatorilor și aristrocrației maghiare
din Transilvania, pe care poporul în această epocă
nu le-a mai putut suferi”.

108
- guvernul ungar execută pe Vasile-Pop din Nosna
la Tg Mureș, pe Bătrâneanu și Simonici la Cluj.
Ordinul a fost dat de gen. Vay și guvernul de la
Pesta.
- pe 10 oct Kossuth publică o proclamație către
poporul valah, el face apel să revină la vechile
ordine ,,altminteri, pe Dumnezeu din ceruri care
apără dreptatea, capetele vinovaților vor suferi
severitatea neînduplecată a legii”.
- Kossuth, revoluționar maghiar, era președintele
Comitetului de Apărare a Țării. Avocat, dintr-o
familie de mici nobili sărăciți.
- până pe 10 octombrie 1848 mișcarea românească
nu a făcut nici o victimă.
- după ce au văzut câți sunt, după execuțiile
sumare practicate de tribunalele de sânge, după
trimiterea manifestului către Puchner, românii vor
căuta răzbunare.
-țăranii, din proprie inițiativă, năvălesc peste foștii
nobili, pretind să le predea armele, dacă aceștia
refuză se face vărsare de sânge.
-au loc măceluri la Zlatna pe 22 oct. 1848, Alba
Iulia 23-24 oct. 1848, Prisaca 22-24 oct 1848, acolo
va muri și Nemegyei.
-Iancu vine și restabilește ordinea și liniștea la
Zlatna.

109
- teritoriul din Munții Apuseni va fi împărțit în patru
prefecturi.
- în 19 oct Iancu își așează oamenii în trei tabere,
Câmpeni, Bistra și Bucium.
- pe 21 oct Buteanu sosește de la Sibiu și aduce
instrucțiunile Comitetului Național de dezarmare a
gărzilor maghiare.
- 25 oct trupe ungurești se ciocnesc cu taberele lui
Axente de la Sâncrain si Cimbrud.
-28 oct ungurii atacă la Cricău (ungurii sunt conduși
de Bethlen și Banffy). Românii omoară mulți nobili
maghiari ascunși în manejul din Cricău.
- cruzimea manifestată de români se datorează
purtării de ani de zile a comiților Banffy și Kemeny.
- 19-24 oct are loc o luptă pe Pasul Ciugăului prima
victorie a legiunii lui Iancu.
- după 20 oct toată Transilvania este în război civil.
Vay are ca ajutor Pesta și îndeamnă pe secuii
adunați pe Câmpia din Lupeni să se organizeze.
Adunarea vrea să transmită un ultimatum de 8 zile
românilor. Vay le cere să renunțe la ultimatum.
- la 19 oct 1848 de pe linia Cristur- Tg Mureș
25.000 de secui pornesc ofensiva.
- pe 20 oct secuii ocupă Târgu Mureș, 23 oct ocupă
Cipan și pe pe 26 oct ocupă Ludușul. Pe 23 oct
ating și linia Băgaciului (imperialii și românii sunt

110
luați prin surprindere. Secuii sunt obosiți din pricina
marșului. Rezultă că pe 23 vor fi învinși la Târgu
Mureș).
- la începutul lui noiembrie pe malul drept al
Mureșului sunt grupați 25.000 de oameni.
- în 6 noiembrie armata română ocupă hanul
Făgădăul Roșu și în 8 ocupă orașul Aiud.
- Gratze scrie că doar Avram Iancu a reușit să-i
potolească pe românii înfuriați.
- imperialii ocupă orașul iar românii își fac tabără
dincolo de oraș lângă Decea.
- în Vințu de Sus gardiștii maghiari au executat robii
români și i-au așezat într-o groapă de var.
- românii au incendiat localitatea (era o formă de
luptă).
- legiunile române se opresc la Turda.
- Clujul este eliberat de Urban și Wardener.
- Avram Iancu este invitat la Cluj de către gen
Wardener. Acesta îl însărcinează să meargă cu
Loseanu la Huedin și Cincea.
- în 29 noe Avram Iancu revine la Câmpeni unde
adună o oaste de 1500 de moți înarmați cu 250 de
arme de foc.

111
- în 4 dec. 1848 Avram Iancu și căpitanul imperial
Francis Ivanovici sunt la Secuieni, apoi moții ocupă
Rogojelul.
- 7 dec 1848 ungurii sunt învinși la Visog.
- 23 dec Avram Iancu cere de la Puchner aflat la
Sibiu, o dispoziție pentru aprovizionarea cu grâne și
armament a Munților Apuseni. Nu va primi arme
dar va primi muniție. Iancu înțelege că între general
și Comitetul Național era un dezacord.
- la 28 dec 1848 are loc o adunare a Comitetului
Național, cu această ocazie va fi reafirmată dorința
poporului roman.
- armata ungară va pătrunde în Transilvania și-l
forțează pe Puchner să apeleze iar la români.
- Avram Iancu află vestea și pleacă în grabă în
munți.
- ungurii nu sunt încă preocupați să dea o replică
românilor. Ei vor să elibereze drumul Cluj- Ciucea.
Pe români îi atacă după 15 ianuarie 1849.
- în 19-20 ianuarie are loc o conferință la Zlatna.
Participă și revoluționari veniți din principate. Avram
Iancu și Buteanu îi oferă o mică sumă de bani lui
Alecu Golescu.
- în 24 ianuarie Avram Iancu adresează Comitetului
Național o scrisoare.

112
- spre sfârșitul lunii martie Comitetul Național se
refugiază în Țara Românească.
- Avram Iancu află decizia Comitetului care discută
despre proiectul unei provincii autonome. În cadrul
imperiului. În Austria/imperiu trăiau peste 4 milioane
de români.
- Avram Iancu va transforma munții într-o cetate.
- la sfârșitul lui martie românii erau înconjurați de
oștile maghiare.
- Avram Iancu a stat într-o defensivă prudent pentru
a nu-și irosi forțele.
- Avram Iancu se va identifica de acum cu națiunea
română care-l va privi ca pe un veritabil suveran. El
își va spune mereu general.
- Kossuth preferă să amenințe națiunea română. Îl
retrage pe gen Vay și îl numește ca reprezentant
civil pe Edmond Beothy care reprimă mișcarea
românilor din Bihor și inventează ,,tribunalele de
sânge” și ,, echipele de vânătoare”.
- Gen Bem nu este de acord cu o astfel de politică
și publică un decret de amnistie pentru faptele de
dinainte de 24 dec. 1848 (după ce va fi ocupat
Clujul).
- urmează înlăturarea lui Edmond și numirea lui
Ladislau Csany care sosește în Transilvania la 31

113
ianuarie 1849 și găsește organizate echipele de
vânătoare din Cluj, Turda și Arieș.
- românii erau judecați pentru jaf și omor nu pentru
că participau la rebeliune pentru că ar fi fost sub
protecția decretului lui Bem.
- Kossuth dezvoltă un,,terorism sălbatic”.
- pe 22 dec 1848 Kossuth publică o proclamație
către națiunile din Ungaria.
- pe 2 martie Ladislau Csany publică o proclamație
în care-i invită pe români să se supună în termen
de 8 zile spre a primi iertarea păcatelor: ,,ați fost
slugi pe vremea romanilor, slugi ați fost sub domnia
popoarelor migratoare, slugi ați fost și mai târziu în
cursul veacurilor. Numai ungurii au ridicat anul
trecut razele libertății asupra voastră”.
El mai spune ,,în dorul lor semeț de libertate daco-
românii au fost ațâțați să se dedea la exterminarea
rasei maghiare,,
Ladislau Csany era un susținător a intereselor
nobilimii și a guvernat 4 luni Transilvania.
-,,Tribunalele de sânge” sunt foarte active la Deva,
Cluj și Târgul Mureș (grupuri de 10-12 oameni care
erau judecați sumar sau nu, duși pe malul
Mureșului și împușcați).
-echipele de vânători sunt sadice. Zeci, sute, mii de
români vor fi uciși.

114
- avem știri despre organizarea unei vânători cu
goană după oameni la Ocna Sibiului.
- anchetatorii austrieci cifrează la 4425 de români
uciși în timpul regimului de groază a lui Csany.
Kossuth se face că nu știe dar Bem încearcă să
tempereze situația.
- Bem pe 5 iunie repetă decretul și amenință că-i
aduce în fața curții marțiale, fie civili, fie militari, pe
cei ce organizau tribunalele de sânge sau echipele
de vânătoare.
- mulți refugiați vor veni în tabăra din Câmpeni.
- Zlatna, Turda, Abrud sunt centrul unui veritabil
,,război național” .
- sunt trei drumuri de acces pe care puteau înainta
maghiarii: Alba-Iulia-Slatina- Abrud; Halmagiu-
Brad-Abrud; Iara-Baia de Arieș-Câmpeni.
- valea Arieșului era apărată de Simion Balint,
Zlatna de Axente, Zarandul de Iancu. Buteanu,
între Abrud și Câmpeni este ,,cetatea” lui Iancu.
Toate drumurile au fost întărite cu baraje din copaci
tăiați.
-Tribunii și prefecții nu-și pun problema unei ierarhii.
- primele ciocniri între români și unguri au fost între
Huedin și Giulău, pe 31 ianuarie pe Râul Calatei, în
1 februarie lupta de la Mărișel și Fântânele
(Peleghia Rosu), 2 februarie Huedin,

115
- popa Balint duce lupte între 11-16 ianuarie pe
Muntele Băișoarei și Iara.
- luptele date până în 9 aprilie sunt lupte de uzură.
- ungurii pregătesc un atac mare pentru începutul
lui mai.
- este trimis Dragoș de către Kossuth, un nobil
roman crescut în școlile din Pesta, într-o misiune
neoficială să trateze cu Românii. Încrezându-se
prea mult în cuvântul lui Kossuth printr-un concurs
de împrejurări, din vina lui, sunt luați prizonieri
Buteanu și Dragoș care vor fi executați de Hatvany.
Românii îl vor executa pe Dragoș pentru trădare.
-la 23 mai dimineața Hatvany a primit ordin să
treacă armata sub conducerea lui Inczedi. Îi
transmite acestuia că are un prizonier. Inczedi îi
răspunde să facă ce vrea cu el. Hatvany care
pierduse în chip rușinos lupta cu Iancu nu dorea ca
prizonierul să-i facă necazuri față de Kossuth așa
că decide sa-l spânzure. Buteanu protestează și
spune: ,, Am salvconduct garantat cu onoarea
națiunii. Vreau să vorbesc cu Kossuth, fiindcă sânt
speranțe temeinice în privința păcii. Dacă e să mor,
nu mă tem de moarte, căci am stat zi de zi în fața
ei. De altfel tovarășii mei vor ști să-mi răzbune
moartea silnică”. Hatvany i-a răspuns: ,, Nu
bolborosi ca un popă, spânzură-te!,, Buteanu a
scos șerparul unde avea câteva sute de galbeni, și-
l aruncă la picioarele lui Hatvany spunând: ,,luați,
tâlharilor, pentru asta vă luptați voi, nu pentru

116
libertate.”. Și-a pus singur frânghia de gât și s-a
spânzurat. Când a simțit că nu are aer a încercat să
desfacă legătura dar un căpitan cu numele Ilosvay
i-a tăiat degetele de la mâini.
Traian Mager povestește că Hatvany a luat decizia
de al spânzura pe Buteanu după o noapte de beție
și că pe drumul parcurs până la locul execuției
pentru că au trecut pe un pod, Buteanu, a aruncat
un inel în apă. Relatarea cu banii este povestită și
de acesta.
- are loc o serie de lupte între Hatvany și Iancu.
Hatvany scapă împreună cu 3 ofițeri. Sunt celebre
cuvintele acestuia: ,,să fugă fiecare cum poate”.
- Kossuth ,,după informațiile noastre, Iancu a
năvălit din nou cu puteri mari asupra Abrudului, pe
care l-a și aprins. Suntem nevoiți, de aceea să
reprimăm cât mai curând această revoltă. Să piară
cine nu vrea să se supună”.
- Bem dă ordin la sugestia lui Kossuth din băile
Herculane către Kemeny să înceapă Campania din
Munții Apuseni. Acesta dispunea cu totul de
aproximativ 6000 de oameni,
- la 30 mai Avram Iancu află de ordinele și
pregătirile lui Kemeny, acesta dă ordin să se
mobilizeze toată suflarea, bărbați și femei.
- la 3 iunie armata ungară era la Brad, aproximativ
4000 de soldași și 19 tunuri.

117
- la 8 iunie dimineața Kemeny pornește de la Brad
la Abrud. Lupta va dura 5 ore.
-pe 9 iunie românii erau pe pozițiile dintre Munții
Vulcan și Ciureala. Lupta începe la 8 dimineața și
va ține toată ziua.
-in 11 iunie maghiarii încearcă să plece spre Abrud
deoarece li se terminaseră proviziile.
- pe 15 iunie Iancu dezlanțuie un atac dur asupra
trupelor lui Kemeny.
- Kemeny trimite două scrisori către români și îi
amenință apoi încearcă să-i invite la negocieri pe
prefecții de legiuni.
- tot pe 15 iunie și Kemeny începe un atac pe un alt
flanc decât Iancu.
- în 16 iunie Kemeny se retrage spre Slatina. După
9 zile acesta mai mult fuge decât se retrage.
- El va cere să i se trimită armament și hrană pentru
2000 de persone și 250 de târnăcoape.
- O altă luptă grea se dă la Huedin-Fântânele
contra lui Paul Vasvari.
- pentru Vasvari libertatea se confunda cu visul
renașterii unui mare stat maghiar.
- succesiunea luptelor este aceasta: 5 mai atacă
Lăpustești, 20 mai atacă Jurcuței de Sus, 2 iulie
expediție spre Mărișel, 5 iulie prima luptă într-o

118
poiană (Fântânele) unde este înfrânt de românii
conduși de Peleghia Roșu și fiul ei Indrei.
- în 5 iulie Kossuth spunea că ,,niciodată nu a fost
de acord cu părerea că într-o țară pot să existe
naționalități politice diferite”.
- sfârșitul Revoluției Ungare este la 13 aug. 1849
pe Câmpia de la Șiria
-la 29 iulie ministrul președinte Szemere introduce
în discursul rostit și trimis tuturor agenților din
străinătate următoarea sintagmă: țelul revoluției
ungare ,,este libera dezvoltare a naționalităților”. El
roagă pe Eftimie Murgu să-i ducă textul lui Iancu în
Munții Apuseni. Kossuth depune și el toate
eforturile, de data aceasta la vedere, fără capcane,
ca deputatul bănățean să ajungă la Iancu.
Demersul era prea târziu. Murgu ajunge doar până
în localitatea Ilia.
- în 1851 Kossuth consemna faptul că a devenit
deplin ,,înțelegător pentru revendicările naționale,
declarându-se gata să acorde românilor autonomie
în comune și comitate și dreptul de a se organiza în
grupuri naționale sub căpetenii proprii”.
- Kossuth a pierdut lupta purtată împotriva națiunii
române și a celorlalte naționalități”.
- câteva citate din scrisorile care au circulat în acea
vreme:

119
a. mesajul trimis de Iancu lui Simoffy (transmis
verbal prin curierul trimis de Simoffy la Iancu
încă din 13 iulie) mesajul ajunge la 30 iulie: ,,Ce
a fost a fost, acum e prea târziu”
b. N. Bălcescu despre Kossuth ,,a guvernat slab
și rău, el mi-a dovedit și mai mult că niciodată
un demagog nu poate fi un om de stat. El a
pierdut Ungaria”.
c. Avram Iancu scrisoare către Kossuth
semnată 3 august Câmpeni trimisă prin
intermediul lui N. Bălcescu.
,,Văzând propunerile de pace pe care ni le-a
adus domnul Bălcescu, agentul emigrației
române, din partea onoratului guvern maghiar,
trebuie să ne exprimăm regretul că în
împrejurările actuale nu putem să desbatem cu
frații maghiari restabilirea păcii, fiind situația în
care ne găsim foarte critică. Armata ungurească
se îndepărtează, iar forța militară a rușilor se
apropie. Ar fi apoi dificil și ar reclama mult timp,
până când să putem convinge poporul a se
înfrăți cu voi. Totuși pentru a vă dovedi
sentimentele noastre frățești, pe care le nutrim
față de națiunea maghiară am hotărât să
rămânem neutri față de armata ungară în tot
timpul acestor lupte, ne atacând-o și apărându-
ne numai în cazul că am fi atacați. Nădăjduim
că această neutralitate va fi respectată atât de
onoratul guvern ungar, cât și de șefii armatei
sale”.

120
d. N. Bălcescu înțelege exact ce se întâmplă
revine la prima sa poziţie din 1848, aprobă
deciziile Comitetului Naţional şi concluzionează:
,,Eu însumi desperez şi nu mai cred ca e chip a
împăca aceste doua naţii. Nu poţi rezona cu ura,
răzbunarea, fanatismul, mândria naţională şi
înverșunarea amândurora: pentru aceasta
trebuie vreme şi mult……. Cea mai mare vină e
a ungurilor. Acum e târziu. Fatalitatea se
împleteşte. Ambele naţii s-au târât una pe alta în
mormânt”.
e. Istoricul Ioan Lupaș amintește și spusele lui
Luders, generalul rus, supranumit de unii
,,liberatorul Transilvaniei… fără Iancu, căpetenia
românilor din Transilvania, nu aș fi putut reuși".
Practic Lupaș argumentează prin poziția
exprimată de un general rus, cel care a condus
trupele rusești în Transilvania, tăria și forța lui
Iancu sprijinită pe oamenii săi.
f. Nicolae Buta sintetizează fundamentul
credinței celor doi corifei maghiari, Sze'chenyi și
Kossuth, așa ,,noi ungurii suntem un popor care
ne-am înfipt în adâncurile acestui sol, l-am udat
adesea cu sângele nostru nobil și scump,...avem
deci dreptul de a trăi cu voi, națiuni conlocuitoare,
așa că să respectați, fără murmure ce-am
fost,...noi....prin ștergerea iobăgiei vă facem
oameni, ...dar în colo...tot omul să fie om și
ungur".
g. Iancu către Gozman, deputat romaân în Dieta
din Pesta. Iancu spune așa lui Gozman, ,,ne

121
 ziceți să nu fim instrumente oarbe! - Vă zicem să
nu fiți instrumente oarbe! "
- Urmează biruința austro-rusă și se dă ordin ca
toată lumea să depună armele. La Lăpușteni,
Măgura și Mărișel oamenii nu depun armele, așa
cum se scrie într-un raport din 23 septembrie, până
când ,,Iancu nu dă ordin”.
- Românii vor fi învinuiți că doresc să reînvie
un stat ,,daco roman”.
- Francisc Iosif, împăratul spune: ,,Da, intelectualii
voștri sânt primejdioși!”.
- în gazeta : Die Presse apare un comentariu
inspirat de comisarul din Transilvania Eduard Bach
,,românii trebuie să fie considerați, ca niște fii
pierduți, care au fost abia acum regăsiți” în ciuda
sprijinului dat Austriei, nu se pot trece cu vederea
înclinațiile perverse care i-au atras câteodată spre
fapte îngrozitoare și i-au determinat să urmărească
scopuri în contrazicere cu binele public al statului.
- Autoritățile austriece trebuie să se lupte cu
legenda prefecților români pentru a le știrbi
autoritatea. Pe 1 noiembrie îl arestează pe Axente
și-l duc la Sibiu sub escortă. Pe 15 decembrie,
după ce va fi arestat (din confuzie) tribunal Vasile
Fodor, Iancu va merge la patrulă şi se va preda de
bună voie. Poporul care a văzut scena era deja
agitat. Ofiţerul l-a rugat pe Iancu să domolească
mulţimea şi să spună ,,Să trăiască împăratul nostru
Francis Iosif,,. ,,dar poporul a rămas mut. Nimeni n-
a repetat urările mele”.
- Iancu împreună cu ceilalţi fruntaşi va merge la
Viena, ajunge să-l vadă pe împărat şi îi înmânează

122
un memoriu. Din delegaţie făceau parte şi Bărnuţiu,
Laurian, Ion Maiorescu, Popescu şi Aron Florian.
Monarhul va eschiva răspunsul, va fi protocolar şi nu
va da acel răspuns dorit de Iancu. Întors acasă Iancu
va vedea cum moții sunt nedreptățiți în legătură cu
pădurile.
- Descrierea conflictului dintre Iancu și autorități
pentru a obține drepturile moților este regăsit la mai
toți istoricii.
- Ministrul Bach va propune împăratului decorarea
eroilor români. Cabinetul va cere imediat o comisie
de anchetă. Aceste distincţii, medalii onorifice,
dădeau posibilitatea celor ce le deţineau să acceadă
la titluri de nobleţe să fie scutiţi de taxe, este clar că
scăpau de iobăgie. În timpul în care se lucra la
aceste rapoarte au sosit în Transilvania şi medaliile
acordate de ţarul Rusiei. El acordase lui Iancu şi lui
Nicolae Bălaşescu crucea Sf Stanislav, cea mai
înaltă distincţie militară a Rusiei. Au trecut luni până
când aceste medalii au fost remise de guvernatorul
Transilvaniei destinatarilor pentru că acesta a
intervenit pe lângă cabinetul imperial, din Viena, ca
acesta la rândul său să intervină pe lângă ţar şi să
declasifice pe Iancu din ordinul Sf Stanislav. Iancu a
primit doar ordinul Sf Ana clasa a II-a.
- În februarie 1850 Ion Maiorescu prezintă
guvernatorului şi ministrului Bach memoriile lui
Iancu, Balint şi Axente. Ele arată faptele şi gândurile
eroilor români. Guvernatorul Wohlgemuth se vede
obligat să admită că Iancu nu este un duşman. În
Iunie 1850 trimite ministrului Bach raportul necesar
pentru a face posibila decorarea eroilor români.

123
S-au propus 135 de decoraţii pentru 60 de saşi, 13
unguri, un armean şi 61 de români. Se propune
ordinul coroanei de fier clasa a III-a, o decoraţie
înaltă care acordă deţinătorului titlu de nobleţe.
Împăratul a şters cu măna lui propunerea care-i
privea pe Iancu, Axente şi Balint şi a propus ,,Crucea
de aur pentru merite deosebite “. Împăratul citise
toate actele din arhiva lui Kossuth care fuseseră
aduse la Viena”.
- Deși nu știa că însuși împăratul a decis ce ordin să
îi fie atribuit, Avram Iancu a decis să nu se prezinte
spre a ridica decorația. El va pleca în august 1850
împreună cu delegația românilor la Viena unde iar
vor fi tratați cu răceală și suficiență.
-La începutul lui 1851 Iancu este chemat de prefectul
poliției pentru a spune dacă primește medalia.
Acesta va merge la prefectură și va expune de ce nu
vrea să primească medalia austriacă dar de ce o
acceptă pe cea rusească. Atitudinea lui este
considerată jignitoare de autorități care-l convoacă
iar la prefectură pentru a-l întreba dacă primește
decorația. După aceste evenimente, la câteva zile
Iancu se prezintă singur la prefectură și cere să se
consemneze motivul pentru care nu primește
distincția militară. ,,Să se decoreze mai întâi
națiunea cu împlinirea promisiunilor”. Din acest
moment războiul personal de imagine dintre Iancu și
împărat este total.
- modul în care au fost tratați românii, lipsa de
comunicare și un minim respect pentru faptele
eroilor din munți, revolta înăbușita a lui Iancu,
arestarea și deținerea lui Iancu, conflictul cu

124
autoritățile pentru păduri pe care moții le-au pierdut,
vizita împăratului în zona Apusenilor, vizită susținută
financiar de familia lui Iancu și modul în care Iancu a
refuzat sau a evitat să se vadă față în față cu
împăratul dar și modul în care împăratul s-a grăbit
să treacă prin zona moților, lupta pierdută de Iancu
pentru a obține drepturile pentru care au luptat moții,
momentul de declanșare a bolii deși în familia sa nu
se știe să fi fost cineva bolnav și nici din motive de
dragoste nu se bănuiește a se fi declanșat boala,
vizitele la prieteni din ultimii ani de viață, pentru că
se știe că iubea să pescuiască sau să hoinărească
mergând la tovarășii săi de arme, este istoria lui
Iancu.
- se pare că alcoolul îi mai înăbușea durerea care-l
apăsa și ori de câte ori cineva încerca să obțină
informații sau păreri despre ce a fost atunci și ce se
petrece cu românii el spunea: ,,-eu nu sunt Iancu. Eu
sunt umbra lui Iancu, Iancu e mort”.
-Liviu Maior face o analiză a ceea ce s-a întâmplat
în Transilvania în anul 1849 în cifre: ,,la cele 6000
de victime se adaugă cei ce și-au pierdut viața în
confruntările militare. Spre deosebire de toamna
anului 1848, când au murit români, unguri, sași, de
data aceasta tributul de sânge a fost covârșitor
românesc. Era un preț scump plătit pentru
înfăptuirea uniunii” Transilvaniei cu Ungaria.
-Liviu Maior analizând rezultatele și faptele celor
implicați crede că: ,,retragerea în Țara
Românească a trupelor austriece, inclusiv a
unităților Regimentului de Graniță de la Orlat, dar

125
mai ales a Comitetului Național a însemnat
înfrângerea Revoluției Române de la 1848-1849 din
Transilvania. Rezistența lui Avram Iancu, și a
prefecților săi, în Munții Apuseni, reprezintă un
episoad remarcabil, desfășurat pe o arie restrânsă,
în timp ce, în restul Transilvaniei, după afirmația lui
Barițiu, ,,țara fu dominată de către doi oameni, Iosif
Bem și Csanyi Ladislau”.
- anii revoluționari 1848-1849 au învins, Revoluţia
Vieneză a învins şi a adus idei noi novatoare în viaţa
popoarelor din imperiu, a adus o Constituţie Liberală
unde drepturile tuturor erau ridicate la un alt nivel.
- revoluţionarii maghiari doreau o emancipare
pentru ei, realizarea unui stat maghiar naţional cu
teritorii şi populaţii ce nu erau maghiare, ori tocmai
acest lucru a dus la învingerea lor, faptul că doreau
să impună idei îmbătrânite într-o Europă nouă.
- după 1850 Viena a încurajat, dezvoltarea cultural-
religioasă a românilor, Episcopul Blajului a fost
ridicat la rang de Mitropolit greco-catolic, la Gherla şi
Lugoj au fost înfiinţate două episcopii noi, a crescut
numărul şcolilor confesionale româneşti atât
ortodoxe cât şi greco-catolice. Tot de acum începe
să fie numiţi mult mai mulţi funcţionari români în
funcţii administrative mai înalte, iar actele
administrative se scriau şi în română şi, foarte
important, se puteau exprima, cu ajutorul
translatorului, în română şi în justiţie.
- Pentru români neoabsolutismul a fost o perioadă
mai puţin aspră decât pentru maghiari.

126
- O concluzie a istoricului Liviu Maior: ,,Urmele cele
mai grave, le-a lăsat, confruntarea româno-
maghiară, soldată cu 40.000 de morţi, sate întregi
distruse, peste 200 de biserici arse şi alte pagube
materiale greu de evaluat. Din acest moment
românii şi ungurii au întors spatele dialogului,
acuzându-se reciproc.Teama, bănuiala,
neîncrederea va marca pentru mult timp relaţiile
dintre ei”.
- Pe Iancu îl descrie ca fiind liderul războiului civil din
Transilvania alături de ceilalți tribuni. Prin
accentuarea pusă pe ceea ce a făcut generalul Bem
după înfrângere, respectiv fuge la turci unde trece la
mahomedanism, este zugrăvită figura și
personalitatea lui Iancu dar și a tinerilor săi tribuni
care nu au dat bir cu fugiții în Țara Românească
atunci când Pesta a pus stăpânire pe principat.
- Traian Mager ne vorbește despre viața eroului atât
de simplă și care ,,multă vreme apoi avea să fie
,,umbra vie a celui ce fusese Craiul Munților…
Avram Iancu își purta durerea pribegind"
-,,moartea vie a lui Avram Iancu va lumina sufletele
generațiilor viitoare...Și va trăi de-a pururea Iancul-
Dumnezeu, care este fără de sfârșit".
-,,Un nebun nu stă de vorbă cu un mincinos".
-,,și cel mai sărac om cinstește o bucată de pâine și
un blid de lapte călătorului flămând".
- El a rămas cu o avere frumoasă de pe urma
părinților (aproximativ 1700 florini) dar durerea și
revolta sa îl determinau să călătorească, să piardă
timpul cu lucruri ce-i plăceau, a refuzat să se
angreneze într-o luptă cu viața.

127
- Călătorea prin ținuturile ce le-a condus o dată dar
nu a trecut niciodată dincolo de granița ținutului său
în țara ungurească pentru că trăia cu impresia
persecuției.
- Traian Mager spune că Iancu nu avea nevoie să
cerșească și același trai, de hoinar, ar fi dus
indiferent de câtă avere ar fi avut. Vara îi plăcea să
pescuiască. Nu vroia să vorbească cu nimeni despre
ce fusese. Oamenii ,,îl considerau o ființă sacră
căruia toate îi erau iertate". Această descriere a vieții
lui de hoinar, atât de simplă și totuși atât de specială,
este singura de acest gen. Nimeni nu a mai folosit
expresia,, trai de hoinar".
- Pe la 1860 a venit să-l caute pe Iancu un vechi
prieten, Măcelariu, care dorea să-l ducă la o întrunire
în Alba-Iulia. Prietenul lui Măcelariu fusese la un
moment dat și comisar guvernamental deci se
credea că ar putea să fi avut și un oarecare interes.
El spune că la găsit pe Iancu în stare mai bună decât
credea, dar că acesta cu greu a acceptat să meargă
doar până la Alba. Când a venit momentul plecării
,,năvăliră moții din toate părțile, vociferând și
blestemând, împotrivindu-se îndepărtării lui Iancu.
Apoi se strânseseră roată în jurul lui implorându-l: -
Tu să rămâi la noi și să ții cu noi, nimeni să nu te
ducă de aici".

-A. Iancu este văzut la 1871 de alt intelectual care

ne povestește întâmplarea din 2 august 1871, când
Dionisiu Pășcuțiu care aflându-se cu treabă în
Hălmagiu trăsese la un nobil român (diploma de
înobilire era din 1701) Sida. Pe când vorbeau intră

128
în cameră un cerșetor. Gazda sare repede de pe
scaun și își întâmpină oaspetele foarte fericit, apoi îl
prezintă lui Pășcuțiu: ,,Am onoarea să vă prezint pe
Domnul Avram Iancu". Emoția și mândria ce o
simțea Pășcuțiu poate fi înțeleasă din următorul
fragment: ,,Râuri de lacrimi se făcură obrajii mei,
văzând pe acela care cu 22 ani înainte avu curajul a
înfrunta pe dușmanii națiunii sale".
Pășcuțiu spune că Iancu suferă de mania
persecuției și vorbea și în dodii povestindu-i despre
o bubuitură mare și stele curgătoare, despre un
șarpe uriaș având o coroană pe cap sau despre
,,vaca cea neagra" pe care a primit-o în urmă cu 22
de ani și acum o așteaptă în zadar să fete.
- Traian Mager ne relatează și moartea lui Iancu pe
data de 10 septembrie 1872, în curtea unui brutar
Lieber.
Tot Mager ne relatează râvna românilor de a-i face,
lui Iancu, funerarii că unui crai. Modul în care s-au
desfășurat acestea și cine le-a plătit. Faptul că
românii nu au acceptat mila administrației pentru
eroul lor, cerșetorul erudit și mândru care a refuzat
medalia imperială și toate beneficiile ce le aduce
aceasta, arată ce și cât a însemnat Iancu pentru
moți.
- în 10 -11 septembrie 1872, noaptea, avea să
moară Avram Iancu, ,,regele cerșetor” al românilor,
pe prispa casei brutarului Ioan Stupină, în Baia de
Criș.
- printr-o circulară avocatul Teodor Pop a anunțat în
toate localitățile din Munții Apuseni decesul și data
înmormântării. Oamenii au ajuns în Baia de Criș din

129
toate zonele Ardealului pentru a-l priveghea. Trei zile
și trei nopți au tras clopotele pentru a anunța
decesul. S-a abordat un drapel pe casa unde a fost
așezat catafalcul cu trupul neînsuflețit.
- ceremonia de înmormântare s-a desfășurat în casa
unde era depus catafalcul.
- protopopul ortodox al Bradului a amintit crezul lui
Avram Iancu ,,nu m-am luptat pentru cruci și favoruri,
ci pentru eliberarea națiunii mele,,.
- participă la funerarii aproximativ 4000 sau 10.000
de oameni și 36 de preoți
- toate cheltuielile cu cele necesare la înmormântare
s-au acoperit de către doi moți care au dorit să
rămână anonimi.
- crucea a donat-o preotul din localitate..
- avocatul George Secula din Baia de Criș a ținut un
discurs în care a spus ,,s-a născut și a crescut la
munte în aerul necorupt și infectat de pasiunile și
șarlataniile lumii, toată puterea inimii sale ardea
pentru libertatea națională, pentru fericirea patriei,,.
- arborarea drapelului național, discursurile și
întreaga procesiune a alertat Budapesta care prin
Ministrul de Interne cere desfășurarea unei anchete
(nota nr. 4.435 din 19 sept. 1872) care s-a făcut
printr-o succesiune de anchete și procese verbale.
- românii ardeleni și-au dorit să ridice un monument
în memoria ,,regelui,, lor dar autoritățile vor interzice
prin lege strângerea sau colectarea de bani pentru
acest demers. Oricine ,,contribuie cu ceva în
interesul ridicării plănuite a unei statui lui Avram
Iancu, ori adună contribuții, ori dă,, va fi pedepsit cu
5 zile de arest și cu amendă până la 100 de florini.

130
-casierul fondului Titus Liviu Albini a fost trimis în
judecată și condamnat la 10 luni de închisoare și 100
florini amendă plus cheltuieli de judecată și fondul
sechestrat. Au urmat un val de proteste.
- românii au dorit să așeze o cunună pe crucea de la
mormântul lui Iancu. Au reuși acest lucru pe 31
decembrie 1899 dar pe 9 februarie1900 aceasta
este confiscată iar tinerii temerari au avut parte de
un proces.
- la 23 februarie 1900 nepotul lui Avram Iancu,
preotul Iosif Gomboș, face o cerere scrisă prin care
solicită permisiunea de a face o cruce la mormântul
eroului întrucât cea veche s-a năruit și precizează că
nu va uza de moment pentru a crea agitație între
români. Prefectul jud. Hunedoara îi cere părerea
prefectului din Alba care-i va răspunde preotului cu
sugestia expresă: ,,ca să păstreze caracterul
personal al lucrurilor și să se abțină de a se folosi de
această ocazie pentru orice fel de manifestație”.
-ziarele românești din Transilvania, ,,Tribuna” și
,,Foaia poporulu”, care au ținut vie memoria lui
Avram Iancu au fost condamnate între 1893-1903 la
plata sumei de ,,40.656 coroane și 55 fl. și au plătit
cheltuieli de judecată în valoare de 16.262 coroane,
totalizând 56.918 coroane și 55 filer. Redactorii celor
două ziare au fost condamnați la 204 luni închisoare,
ceea ce echivala cu 17 ani de temniță.”.
- în martie 1909 niște necunoscuți aruncă petrol
asupra casei lui Avram Iancu și i-au dat foc.
- în 1924 Guvernul României a organizat serbările
centenarului Avram Iancu.

131
-,,Maiestatea Sa, Regina Maria a împodobit cu flori
mormântul lui Avram Iancu și a celor doi tribuni, Ion
Buteanu și Simion Groza” .
- ,,Maiestatea Sa Regele Ferdinand s-a apropiat de
un contemporan a lui Iancu, care luptase în rândurile
armatei sale, bătrânul de 98 de ani, George Simion
din comuna După Piatră, și i-a prins în piept ordinul
,,Coroana României,, în grad de cavaler”.

132
 IV. Bibliografie:

1. Bacila Ioan C., Portretele lui Avram Iancu, Sibiu,

Tiparul Tipografiei Arhidiecezane, 1921
2. Buta Nicolae, Avram Iancu și epoca sa, Cluj,
Imprimeria Dr. Bornemisa, 1924.
3. Câmpeanu Aurel D., Avram Iancu, Cluj-Napoca,
Napoca Stra, 2010
4. Dragomir Silviu, Avram Iancu, București, 1965.
5. Georgescu Ioan, Avram Iancu, Sibiu, Editura
Asoaciațiunii, 1922.

6. Felea Romulus, Avram Iancu, craiul moțilr, Cluj-Napoca,

Napoca Star, 2003.

7. Hodoș Alexandru, Avram Iancu regele munților,

București, Fundația Regala Regele Mihai I, 1944.
8. Lupaș Ion, Din Istoria Transilvaniei, București, Editura
Eminescu, 1988.
9. Iorga Nicolae, Istoria românilor, vol. IX, București,
Editura Enciclopedică, 2010.
10. Iscru G. D. , Revoluția Română din 1848-1849,
București, Casa de Editură și Librării ,,Nicolae Bălcescu,,
1997.
11. Nistot Ion, Decorarea lui Avram Iancu.
12. Maior Liviu, 1848-1849 Români și Unguri în
Revoluție, București, Editura Enciclopedică, 1998.
13. Mager Traian, Ținutul Hălmagiului, Arad, Tiparul
Tipografiei Diecezane, 1931.
14. Mager Traian, Cultul Eroilor în Munții Apuseni, Arad,
Biblioteca Ligii Antirevizioniste, No. 2, 1935.

133
15. Giurescu C. C. și Giurescu Dinu. C., Istoria
Românilor din cele mai vechi timpuri și pînă astăzi ,
București, Editura Albatros, 1971.
16. Pascu Ștefan, Marea Adunare Națională de la Alba
Iulia- încununarea idei, a tendințelor și a luptei de unitate
a poporului român, Cluj, Universitatea Babeș-Bolyai,
1968.

134
 Cuprins:

I. Teatru:
Regele cerșetor
 Scena 1 p. 3-24
 Scena 2 p. 25-27
 Scena 3 p. 28-47
 Scena 4 p. 48-53
 Scena 5 p. 54-59
 Scena 6 p. 60-69
 Scena 7 p. 70-79

II. Așa cum l-am descoperit eu pe Avram Iancu

Argument sau de ce? p. 80-86

III. Avram Iancu (1824-1872)

- note de curs/citate celebre- p.87 – 132

IV. Bibliografie p. 133-134

V. Cuprins p.135

135
 Asociația ,,TORȚA,,
București, 2019
ISBN: ISBN 978-973-0-29359-3.

136