REFERAT

COMUNICAREA ŞI RELAŢIILE PÃRINŢI -COPII

În toate societãţile au existat şi vor exista legãturi între pãrinţi şi copii, mamele se ocupã în special de copii la vârste mici, în toate societãţile copiii
vor considera pãrinţii responsabili de necesitãţi, reuşite şi insuccesele lor. Relaţiile între pãrinţi şi copii presupun un mecanism deosebit, filtrat
social, ele au la bazã statuarea comunicãrii în care se realizeazã un model, un pattern de conduitã. În cadrul acestor relaţii pãrinţii încearcã şi de
multe ori mulţi dintre ei reuşesc sã socializeze copiii, contribuie la modificarea şi perfecţionarea stilului de interrelaţionare din copilãrie; ambele
pãrţi ale ecuaţiei au nevoie de deprinderi, abilitãţi sociale pentru facilitatea intercomunicãrii.
Existã desigur studii privind forma şi mãrimea familiilor, existã studii privind familiile dezorganizate, influenţa divorţului asupra atmosferei şi
formãrii trãsãturilor psihosociale ale minorilor, sunt numeroase cercetãri privind copiii adoptaţi, privind copiii aflaţi în plasament familial, privind
cupluri cu sau fãrã copii - pentru a enumera doar câteva din cele mai frecvente preocupãri în domeniu.
Studii mai de fineţe s-au axat pe investigarea unor aspecte, speciale în interrelaţia pãrinţi-copii, incluzând raportul satisfacţie-conflict, relaţiile frate-
sorã, relaţiile cu mama, relaţiile cu tata, adolescenţa ca perioadã a schimbãrilor relaţionare; variaţii culturale în statuarea relaţiilor pãrinţi-copii.
Binecunoscuta realitate psihologicã potrivit cãreia interrelaţia are obligatoriu la bazã comunicarea este abordatã şi în acest tronson de studiere a
relaţiilor pãrinţi-copii.
Dacã în timpul copilãriei pãrinţii sunt cei care iniţiazã efectiv copilul în stabilirea relaţiilor în familie, extinse apoi la grupul de joacã, în timpul
adolescenţei pãrinţii nu mai reuşesc sã supravegheze minorii decât cu mare dificultate. În copilãrie procurarea de jucãrii, alimentaţia, curãţenia,
conversaţia reprezintã apanajul exclusiv al adultului. În adolescenţã, tinerii aspirând la un alt statut decât cel de „copil" se împotrivesc dorinţei
pãrinţilor de a nu întârzia, de a avea grijã deosebitã pentru studiu, de a nu intra în relaţii cu persoane rãu intenţionate, periculoase, de a nu-şi crea
şi adopta modele „facile". Pãrinţii vorbesc şi transmit enorm copilului în perioada micii copilãrii, ei învaţã efectiv sã vorbeascã, sã participe la dialog.
Copiii pun întrebãri la care pãrinţii încearcã sã rãspundã, ei ar trebui sã ofere rãspunsuri cât mai adecvate dezvoltãrii psihice a copilului. În
adolescenţã, centrul de greutate al comunicãrii se deplaseazã de la nivelul exclusiv al familiei la nivelul grupului de colegi şi prieteni. În perioada
furtunoasã, frumoasã şi tumultuoasã, plinã de mari inegalitãţi psihosociale, tânãrul devine un veritabil participant la dialog, de multe ori fãrã sã
comunice nimic adultului şi cel mai adesea pãrinţilor.
De exemplu, dacã pãrinţii întreabã un adolescent despre compania lui, ei dorind sã-şi arate de fapt afecţiunea, conversaţia ar putea arãta cam aşa:
Pãrintele (mama ori tata): „Unde ai fost?", „De unde soseşti acum?"
Adolescentul: „Afarã", „De afarã"
Pãrintele: „Ce mai faceţi voi când vã întâlniţi?"
Adolescentul: „Nimic"
Pãrintele: „Ai fãcut bine cã ai ieşit cu prietenii la discotecã?"
Adolescentul: „Nu" .
Astfel putem afirma cã adolescenţii devin "experţi" în a nu transmite nimic, în a nu comunica.
Unii pãrinţi încearcã sã înveţe copiii de la vârste mici sã munceascã, sã facã o activitate şi nu doar sã primeascã totul drept „cadou"; sã facã unele
acţiuni pentru a se deprinde cu respectul pentru muncã.
Psihologii studiind aceste activitãţi pe care unii pãrinţi încearcã sã le includã în structura conduitei copiilor şi mai ales a adolescenţilor atât ca un
mod de comunicare mai profundã între cele douã generaţii - apreciindu-le schimb de idei în cadrul relaţiei pãrinţi-copii.
De fapt, adolescenţii ajutaţi astfel din copilãrie ori pubertate îşi dezvoltã rãdãcinile relaţionãrii de mai târziu: mama şi fiica pot avea relaţii mai
intime, de prietenie adevãratã, tata şi fiul pot discuta mai deschis perspective viitoare, interese comune - sunt „în micro" tiparul prieteniei
pãrinţi/copii.
Regulile cele mai simple se învaţã şi se respectã în familie, se reflectã în comportamentul din grup (şcoalã, prieteni, stradã) şi reintrã în circuitul de
comunicare intrafamilialã care stã la baza relaţiilor intime (inclusiv sexuale) şi de muncã - dacã au fost iniţiate prin conversaţie şi supravegheate de
adult.
Rapaport R., Rappaport M. (1977), Strelitz, Z. & Kews, Pilling,D. & Pringle(1978), Argyle M. & Henderson M. (1985) finiseazã câţiva itemi pentru o
posibilã comunicare în perioada adolescenţei, din ambele sensuri: de la pãrinţi cãtre adolescenţi, şi de la adolescenţi spre pãrinţi, itemi cuprinşi în
câteva reguli generale.
O serie de studii audizeazã abilitãţile parentale de conduitã, regulile ca şi drepturile pãrinţilor în speranţa decelãrii efectelor asupra educaţiei,
asupra creşterii şi statuãrii unor stiluri, moduri de comportament. În fond, mulţi autori scriu despre binomul „acceptare - respingere" ca fiind cel
mai important în interrelaţia pãrinţi-copii (inclusic adolescenţi).
REGULI PENTRU PARINTI REGULI PENTRU ADOLESCENTI
Respectati intimitatea adolescentului Respectati intimitatea parintilor
Dati sfaturi dar si exemple de comportare Pastrati confidentele, secretele
Aratati afectiune fata de adolescent Nu intrati in relatii sexuale cu parintii
Incurajati ideile (cautarile) adolescentului Luati in considerare drepturile parintilor
Fiti politicosi cu parintii, mai ales cand
Demonstrati ajutorul emotional (afectiv)
sunteti in public, in grup
Pastrati secretele incredintate Sprijiniti dorintele lor in absenta
Oferiti cadouri si felicitari pentru ziua lor de
Nu fiti exagerat de posesiv
nastere
Incercati sa tratati adolescentul ca pe un
Priviti in ochi parintii in timpul conversatiei
tanar adult responsabil
Vorbiti cu parintii despre probleme sexuale
Uitati-va in ochii lui in timpul conversatiei
si moarte
Oferiti adolescentului cadouri si felicitari de
Invitati prietenii in casa
ziua nasterii
Sprijiniti adolescentul cand nu este prezent
Discutati cu parintii despre politica si religie
(in absenta)
Vorbiti cu adolescentul despre probleme Consultati-va cu parintii in problemele
sexuale si moarte personale (intime)
Abordati cu adolescentul problemele de Respectati aprecierile si evaluarile parintilor
politica si religie chiar daca sunt demodate
Considerati-va responsabil de
Nu va criticati parintii in public
comportamentul adolescentului
Nu criticati aspru alegerile prietenilor Acceptati supravegherea generala (si grija)
adolescentului parintilor
Aceste drepturi parentale circumscriu instituţiei „conduitei pãrinteşti", comunicãrii între 2 segmente diferite ca vârstã, statut şi rol social, nivel de
informare şi culturã se referã generic la:
1. Dreptul de a decide unde şi cu cine sã locuiascã minorul;
2. Dreptul de a hotãrî în legãturã cu educaţia şi obligaţia, îndatorirea de a se ocupa de educaţia minorului;
3. Dreptul de a pedepsi în limite rezonabile;
4. Dreptul şi obligaţia de a proteja şi apãra minorul;
5. Dreptul de a administra proprietatea minorului;
6. Dreptul de a consimţi sau refuza consimţãmântul pentru tratamente medicale ale minorului;
7. Dreptul de a consimţi sau refuza în legãturã cu adopţia;
8. Dreptul de a consimţi sau refuza consimţãmântul la cãsãtoria unui minor între 16 şi 18 ani;
9. Dreptul de a se comporta într-un litigiu ca apãrãtor al intereselor copilului;
10. Dreptul de moştenire a proprietãţii dupã deces. (apud M.Argyle & M.Henderson, 1985).
Fluctuaţiile inerente sociale, economice induc modificãri şi diferenţieri culturale în „aparatul" psiho-moral de conduitã, de comunicare între pãrinţi
şi copii, care conţine abilitãţi, capacitãţi de interrelaţionare dar şi nevoia permanentã de a cunoaşte evoluţia socialã şi individualã a copilului,
puberului, adolescentului. Acesta cu atât mai mult cu cât se acceptã cã „profesia" de pãrinte este extrem de dificilã, de solicitantã şi dinamicã.
În secolul 19 se considera cã pentru viaţa subiectului uman, copilãria reprezintã un segment deosebit de important, fapt reflectat în multitudinea
abordãrilor, studiilor, scrierilor, domeniilor; în secolul 20 aprecierea importanţei a trecut pe palierul adolescenţã (între copilãrie şi viaţa adultã) -
fenomen complex care, de multe ori s-a asociat, limitativ, cu „rebeliune", „criza de identitate" etc. În culturi diferite studiile unor autori ca:
Jodelet,D. (1989); Gergen, K.J. & Davis, K.E. (1985) au arãtat drept cea mai importantã achiziţie în dezvoltarea copilului: structurarea
motivaţiei pentru independenţa şi comunicarea ulterioarã a adolescentului. Totodatã, cercetãri pertinente ocupându-se de implicaţiile acceptare -
respingere conchid în legãturã cu deficitul de interacţiune, intercomunicare - ca una din situaţiile posibile. Sintetic, abordarea afecţiunii (dragoste
pãrinteascã), petrecerea unui volum de timp considerabil împreunã cu minorul, tratarea acestuia cu delicateţe, aplicarea flexibilã a balanţei
recompenselor mai degrabã decât a critica şi a fi ostil determinã o bunã imagine a pãrinţilor în accepţia copiilor.
Dacã, dimpotrivã, copiii sunt respinşi de pãrinţi (reacţiile sunt diferite tatã/fiu, mamã/fiicã) ei au mai multe şanse sã evolueze la pubertate şi
adolescenţã spre: delincvenţã, agresivitate, conduite nevrotice, conduite atipice (schizofreniforme).
În consecinţã, şansele lor sunt mai reduse de „a vira" spre conduite civilizate, de a fi prietenoşi, de a avea capacitãţi de comportament civilizat, de a
fi cooperanţi, de a purta de grijã altora.
Începute din perspectivã sociometricã, studiile privind reacţiile copilului, adolescentului în procesul de intercomunicare cu adultul, cu pãrinţii, cu
familia s-au diversificat. Cercetãrile lui Glueck şi E.T.Glueck (1950), H.G.Elder (1962), T.Smith (1983), Riskin J. & E.Faunce (1976), F.F.Schachter
(1983),Blok J. & Morrison A. (1981), Freedman, J. (1978) etc., capãtã contur în zone diferite de pe glob, în culturi şi grupuri socio-economice variat
structurate.
Se degajã câteva idei principale pentru stilul în comunicare pãrinţi/copii, pentru înţelegerea profundã a perioadei adolescenţei:
Ø Pentru adolescent este apreciatã ca beneficã „supravegherea democraticã". Este de preferat o abordare permisivã, egalitarã a adolescentului
faţã de una autoritarã, de respingere; în alte condiţii minorii nu ezitã sã spunã cã „pãrinţii uitã cã au fost şi ei tineri" şi „nu îşi cunosc limitele".
ØComportamentul pãrinţilor caracterizat prin cãldurã afectivã, rãsplata acordatã pentru merite. Aceasta are consecinţe favorabile în
achiziţionarea de cãtre adolescent a unor itemi structurali ai personalitãţii lui, a independenţei de a avea o identitate, auto-evaluãrii etc.
ØÎn familiile cu dezvoltare normalã adolescenţii sunt mult mai cooperanţi, sunt veseli, învaţã sã spunã glume, sã râdã ţi sã se bucure[1]. S-a
constatat cã aceşti adolescenţi învaţã cu mai multã uţurinţã sã stocheze ţi sã distribuie informaţia, faţã de adolescenţii cu tulburãri de
comportament la al cãror viraj pãrinţii şi grupul asistã de multe ori fãrã sã ştie cum şi de ce sã intervinã.